Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1431/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--16.07.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 1431
Ședința publică din 19 noiembrie 2009
PREȘ:
JUDECĂTOR 1: Nemenționat
JUDECĂTOR:
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice a municipiului A împotriva sentinței civile nr. 914/03.06.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile. Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform disp. Art. 242 alin. 2. pr. Civilă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate cereri instanța constată încheiată faza cercetării judecătorești și lasă cauza în pronunțarea.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 10.07.2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice A și a cerut anularea actului administrativ fiscal seria nr.- din 02.07.2007, reprezentând chitanța pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții și obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și vehicule în sumă de 6.396 lei actualizată cu rata dobânzii legale până la data plății.
Prin sentința civilă nr. 914/03.06.2009, pronunțată de Tribunaul A s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului
A fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 6.396 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule cu dobânzi calculate conform art.124 din nr.OG92/2003 și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 39,00 lei.
S-a respins acțiunea pentru anularea actului administrativ seria nr.-/02.07.2007.
În motivarea hotărârii atacate s-a arătat în esență, următoarele:
Reclamantul a importat în luna aprilie 2007 un autoturism marca Opel, an de fabricație 1999 și pentru înmatricularea acestuia în România în temeiul art.2141- 2143Cod fiscal a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule în sumă de 6.396 lei (fila 6).
În privința reglementării interne, este de remarcat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr.343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007 și se datora cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerate la art.2141Cod fiscal.
Întrucât s-a apreciat că prin aceste reglementări au fost încălcate prevederile art.90 din Tratatul Comunității Europene, care interzic statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului, România a fost supusă procedurii de infrigement datorită acestei taxe, iar instanțele de judecată constatând nelegalitatea acesteia au dispus restituirea ei.
Tocmai datorită acestor considerente de nelegalitate a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, prin nr.OUG50/2008, prevederile art.2141- 2143Cod fiscal, au fost abrogate, ordonanța de urgență intrând în vigoare la 1 iulie 2008, iar prin art.11 din această ordonanță s-a dispus restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule achitate de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008.
Ca modalitate de restituire, art.11 din nr.OUG50/2008, stabilește că taxa specială se restituie ca diferență rezultată între suma achitată de contribuabili în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008 și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule, după procedura stabilită în normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență.
Normele metodologice au fost aprobate prin nr.HG686/2008.
Curtea Constituțională a României a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a art.11 din nr.OUG50/2008 raportat la art.15 (2) din Constituția României, pentru că din modalitatea de restituire a taxei speciale prevăzute de acest articol, ar rezulta că și contribuabili care au importat autovehiculele în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008 ar datora taxa pe poluare.
Prin Decizia nr.499/07.04.2009 a fost respinsă ca inadmisibilă excepția, Curtea apreciind că dispozițiile art.11 din nr.OUG50/2008 nu retroactivează, ci doar stabilesc stingerea a două obligații fiscale, problemă ce ține de interpretarea legii de către instanță.
Ca urmare, instanța a reținut că taxa specială a fost plătită de reclamant în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau a aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Acțiunea reclamantului este tocmai o acțiune în restituirea unei taxe achitate fără temei legal, care își are temeiul de drept pe dispozițiile art.21 (4) și 117 (1) lit.d din nr.OG92/2003.
În aplicarea acestor prevederi și a Ordinului nr.1899/2004, reclamantul s-a adresat organului fiscal cu cerere de restituire, cererea fiind respinsă pe considerentul că la data formulării cererii prevederile art.2141din Legea nr.571/2003 sunt în vigoare și nu sunt îndeplinite condițiile cerute de pentru restituirea taxei (fila 9).
Ori, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de a reține o parte din taxa încasată anterior datei de 1 iulie 2008, pe care să o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal, în baza căruia instituit nelegal taxa specială.
În condițiile în care reclamantul nu datorează taxa pe poluare, iar pârâta nu a identificat și comunicat instanței alte obligații fiscale de natura celor prevăzute de art.116 (1) din nr.OG92/2006 pentru a putea opera compensarea, de precizat fiind și aspectul că taxa pe poluare nu este o creanță administrată de Ministerul Finanțelor Publice, deci nu poate face obiectul compensării, instanța apreciază că reclamantul este îndreptățit la restituirea integrală a taxei speciale.
În ceea ce privește capătul de cerere privind anularea actului administrativ seria nr.-/02.07.2007 emise de pârâtă, Tribunalul a respins ca neîntemeiată acțiunea, întrucât acest act nu intră în categoria actelor administrativ fiscale în înțelesul art.41 din nr.OG92/2003 și nici acte administrative în înțelesul art.2 (1) lit. c din Legea nr.554/2004, ci sunt doar adrese de răspuns la cererile formulate de reclamant și așa cum a reținut instanța, acțiunea nu are ca temei juridic art.2 (1) lit.h din Legea nr.554/2004 ci art.21 (4) și 117 Cod procedură fiscală.
Pentru aceste considerente a fost admisă în parte acțiunea și în temeiul art.117 (1) din nr.OG92/2003 obligată pârâta la restituirea reclamantului a sumei de 6.396 lei taxă specială pentru autoturisme și autovehicule cu dobânzi calculate conform art.124 (1) și (2) din nr.OG92/2003.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă a fost obligată pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 39,00 lei reprezentând taxa judiciară de timbru.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, solicitând în principal, admiterea recursului, casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar și pe fond, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului se arată că în conformitate cu art. 90 paragraful I din Tratatul Comunității Europene: "nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare";
Față de aceste două prevederi, instanța a considerat "dator să constate că art. 2141- 2143din Codul Fiscal Român (textele de lege care reglementează "taxa de primă înmatriculare") sunt reglementări contrare și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauză".
În esență, prima instanță a constatat neconcordanta dintre legislația internă care reglementează taxa auto de primă înmatriculare, pe de o parte, și Constituție și Tratatul Comunității Europene, pe de altă parte.
În primul rând, recurenta critică pentru nelegalitate sentința menționată, devenind astfel incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 cod procedura civilă și nțelege să invoce excepția de inadmisibilitate a acțiunii reclamantului, sub un dublu aspect.
Primul aspect se referă la împrejurarea în care instanța de fond a constatat că însăși obligația de plata a taxei, de natura legală și condiționarea înmatriculării de dovada plății acesteia, echivalează cu existența unui act administrativ de obligare la plata, care nu are suport material, ci doar o bază legală.
Or, în condițiile în care nu există un "suport material", adică existența materială a unui act administrativ, acțiunea reclamantului, așa cum a fost formulată, apare ca fiind inadmisibilă.
Al doilea aspect al inadmisibilității, are în vedere natura litigiului.
Potrivit art. 2 pct. 1 lit. f din Legea nr. 554/2004, "contencios administrativ" reprezintă activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. Articolul de lege are doua teze. Teza 1 se refera la "emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ", iar teza a ll-a se refera la "nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere". Nici una din cele doua condiții ale articolului de lege menționat nu este indeplinita. Art 2 pct 1 lit f trebuie interpretat prin raportare la art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554, potrivit cu care "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri."
A doua excepție de ordine publică pe care o invocă este cea privind lipsa calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice A, solicitând admiterea.
Raportul juridic de drept administrativ se leagă în mod valabil între autoritatea publică emitentă a actului administrativ și persoana vătămată prin acel act. În speță, nu se contestă nici un act administrativ, ci se contestă legalitatea stabilirii unei taxe printr-un act normativ. Practic, taxa contestată a fost instituită de statul român, nu de pârâtă, în speță putând avea calitate procesuală pasivă persoana care a fundamentat implementarea taxei speciale în legislația națională (codul fiscal, art. 214 ind. 1 si urm), respectiv Statul în materie fiscală, adică de taxe, impozite și alte contribuții la bugetul general consolidat, Statul R este reprezentat în instanță de Agenția Naționala de Administrare Fiscală, potrivit HG nr. 495/2007.
Instanța a reținut că "obligația de plată a taxei are o bază legală" așadar emitentul acelei "baze legale" nu este Administrația Finanțelor Publice A, pentru a putea sta în judecată în nume propriu.
Prima instanță a încălcat limitele generale de competență ale unei instanțe de judecată, depășind si atribuțiile puterii judecătorești (art. 304 punctul 4 din Codul d e Procedură Civilă)
In ce privește fondul cauzei, admițând că la data pronunțării, OUG nr. 50/2008, cap. VI lit. A) alin. 1-17, deși era publicată în Monitorul Oficial, ea nu era în vigoare, hotărârea instanței este netemeinică și nelegală.
Regimul taxei speciale pentru autoturisme, care a intrat în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2007, înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut în Codul fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat până la data de 31 decembrie 2006.
În condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabilă, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut în vedere și eliminarea reglementărilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora până la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau în România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani și care aveau o normă de poluare inferioară normei EURO 3. în această situație a fost necesar a se întreprinde unele măsuri pentru evitarea introducerii în România a unui număr exagerat de mare de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor măsuri corespunzătoare în acest sens, ar fi avut drept consecință transformarea în deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora în România, tara noastră urmând să suporte costurile aferente reciclărilor, în locul țărilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
Potrivit art. I-33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, al, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul de, Republica Austria, Republica, Republica, Republica Slovenia, Republica, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria și România privind aderarea Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005: " Legea-cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor."
Față de cele menționate mai sus, recurenta consideră că dispozițiile comunitare reținute în hotărârea Tribunalului Arad ca fiind încălcate prin prevederile Codului Fiscal nu sunt incidente în speța prezentată, întrucât legislația noastră prevede plata în cazul în care suntem în prezența acelorași specificații tehnice, a unei taxe de primă înmatriculare în România în același cuantum indiferent dacă se aplică la autoturismele/autovehiculele din producția internă sau din cele produse în spațiul comunitar
Față de cele menționate mai sus, învederează faptul că obligația generică de armonizare a legislației interne cu cea europeană, instituită prin art. 148 alin. 2) din Constituție, și cea specială, prevăzută de art. 90 paragraful I din Tratatul Comunității Europene, revin exclusiv Parlamentului, nu și instanțelor judecătorești. De altfel, partea finală a art. 148 alin. 2) din Constituție prevede expres ca prioritatea reglementărilor comunitare asupra dreptului intern se realizează " cu respectarea prevederilor actului de aderare", tratat care instituie obligația statului român - deci a organului competent, Parlamentul - de armonizare a legislației interne cu cea europeană.
Tot pe fondul cauzei, recurenta solicită, să se constate că la momentul promovării prezentului recurs, era în vigoare OUG nr. 50/2008, cu Norme Metodologice de aplicare stabilite prin HG, OUG nr. 50/2008 fiind publicată chiar anterior pronunțării hotărârii atacate.
Sumele prevăzute la alin. (1) se restituie, la cererea contribuabilului, persoană fizică sau juridică, în conformitate cu prevederile art. 117 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 174/2004. cu modificările si completările ulterioare.
Rezultă, așadar, faptul că pentru a obține restituirea unei părți din taxa plătită pentru prima înmatriculare a autoturismului la care face referire reclamanta trebuie doar să depună o cerere însoțită de actele dispuse de prevederile normative, iar organul fiscal va proceda la restituire în termenul indicat de dispozițiile pr.fiscală, fără a fi nevoie de intervenția instanței de judecată, aceasta, bineînțeles, dacă există diferențe de restituit între veche taxă reglementată de Fiscal și cea de poluare introdusă de OUG nr. 50/2008.
Din acest punct de vedere și pentru această parte din suma, recurenta arată că acțiunea reclamantului este fără obiect, existând o procedură de restituire de care acesta poate să uzeze și în urma căreia va primii suma ce i se cuvine, drept pentru care, pe fond, solicită reținerea cauzei pentru judecare și în consecință respingerea ei.
Cu privire la partea de taxă a cărei restituire nu se face la cerere potrivit OUG nr. 50/2008, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Astfel, așa cum se arată în expunerea de motive a OUG 50/2008 2008 "în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale, în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul public și constituie situații de urgență și extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată.
Așadar, rezultă fără dubiu faptul că, așa cum este reglementată de OUG nr. 50/2008, taxa de poluare este temeinică și legală, în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană sau alt organism comunitar.
"Orice persoana fizica sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decît pentru cauza de:utilitate publica și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor."
Mai mult, precizează că în nr. 5899/26.06.2008 transmisă de Reprezentanța Permanentă a României pe lângă UE de la, se arată că expertul a menționat că prevederile proiectului de Norme Metodologice privind taxa pe poluare pentru autovehicule, transmis Comisiei Europene la data de 25.06.2008 (formă care, de altfel, a și fost aprobată tocmai în acest mod de Guvernul României) sunt * conforme cu criteriile europene.
Totodată, în aceiași se menționează faptul că procedura de infrigement împotriva României va fi închisă doar după adoptarea de Parlamantul României a OUG nr. 50/2008.
Pentru toate aceste motive, în principal, solicită admiterea recursului, casarea cu trimitere spre rejudecare, iar în subsidiar și pe fond, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii formulate conform celor arătate prin recursul motivat.
La dosar s-a depus întâmpinare de către reclamantul intimat prin care a solicitat respingerea recursului.
În motivarea întâmpinării se arată în esență el consideră esențial pentru rezolvarea problemelor de drept deduse judecății, este acceptarea aplicării în cauză a dispozițiilor art. 148 alin 2 din Constituția României care stauează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar alin. 4 al aceluiași articol prevede că autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin 2.
Ca urmare a efectului direct al art. 90 (1) din Tratat pentru ordinea intenă a României, instanța este datoare să constate că art. 2141-2143din Codul Fiscal sunt reglementări contrare legislației europene și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia că taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismului de către reclamant, în cuantum de 6.396,00 lei, a fost încasată în contul bugetului Statului, cu încălcarea art. 90 (1) al Tratatului, inclusiv a Tratatului de Aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin legea nr.157/2005, care prevede că, de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare înainte de aderare, sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.
Din aceste considerații, rezultă fară nici un fel de dubiu, că art. 90 (1) din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept a României și astfel, în calitate de cetățean European, mă pot adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-mi restabili drepturile conferite și garantate de această reglementare comunitară de bază și care mi-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor nelegale ale dreptului național de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului.
In mod corect instanța de fond a reținut faptul că disp. art. 90 paragraful I din Tratatul Comunității Europene că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Totodată instanța a reținut faptul că de la 01 ianuarie 2007, disp. art. 90 (1) din Tratatul Comunității Europene face parte din ordinea internă de drept a României și astfel, în calitate de reclamant, mă pot adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care mi-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului achiziționat în luna mai 2007.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art. 3041Cod procedură civilă, și văzând că nu sunt incidente disp. Art. 306 alin. 2. pr. Civilă, instanța constată că recursul formulat este neîntemeiat, urmând a fi respins, după cum urmează:
Privitor la excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ, Curtea urmează să o respingă ca neîntemeiată.
Și aceasta întrucât, chitanța seria nr.- din 02.07.2007 eliberată de Trezoreria A (fila 6 dosar fond), atestă achitarea de către reclamant, în beneficiul Aas umei de 6.396 lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare pentru autoturismul Opel, an de fabricație 1999.
Totodată Curtea constată excepția lipsei calității procesuale pasive a neîntemeiată, având în vedere că prin raportare la prevederile art. 214 ind.2 din Codul Fiscal și art. 31 ind.2 alin 2 din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal taxa de prima înmatriculare face parte din taxele speciale care au fost percepute la bugetul de stat, iar chitanța seria nr.- din 02.07.2007 este eliberată de Trezoreria
Cu referire la incidența în speță a prevederilor nr.OUG50/2008 antamate de recurentă, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art.11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin nr.HG686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații C de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art.90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru daunele suferite (a se vedea:, cazul nr.68/79 I/S contre Ministere danois des impots accises precum și cauza conexată nr. 290/05 și 333/05 și parag.61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 01.07.2008 pe care s-a compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultim rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art.15 alin.1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Totodată Curtea constată că soluția primei instanțe de acordare a dobânzilor legale aferente în condițiile reglementate de Codul d e procedură fiscală în articolul 124, acesta este legală numai în acest fel putând fi reparat integral prejudiciul suferit de către reclamantul -intimat.
Curtea constată că prin soluția pronunțată, instanța de fond nu a încălcat atributele puterii judecătorești, ci doar a făcut în mod corect aplicarea dispozițiilor legale în vigoare, nefiind incident astfel motivul de casare prev. De art. 304 pct. 4. pr. Civilă.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul de față, în condițiile dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta A împotriva sentinței civile nr. 914/03.06.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- în contradictoriu cu intimatul.
Irevocabilă.
țată în ședința publică din 19 noiembrie 2009.
PREȘ JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.MB/26.11.2009
Tehnodact / 2 ex./26.11.2009
Prima instanță: Tribunalul Arad
JudecătorJoița Huț
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
