Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1436/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1436/2008
Ședința publică din 16 iunie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Gheorghe Cotuțiu G -
JUDECĂTOR 2: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 3: Mihaela Sărăcuț
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta - SRL, împotriva sentinței civile nr. 368 din 29.02.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în cauză nu s-a prezentat nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este timbrat cu 2 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, în data de 13.06.2008 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatei, prin care s-a solicitat respingerea recursului declarat și judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, în urma deliberării, în baza înscrisurilor existente la dosar, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.368 din 29 februarie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Clujs -a respins cererea de suspendare a executării deciziei nr. 86/31 mai 2007 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului.
S-a respins acțiunea formulată de reclamanta - SRL împotriva pârâtei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI, având ca obiect anularea deciziei nr. 86/31 mai 2007.
Cererea de suspendare a actului administrativ atacat întemeiată în drept pe prevederile art. 14-16 din Legea nr. 554/2004 a fost respinsă.
Prin încheierea ședinței publice din 18 ianuarie 2008, instanța a pus în vedere reclamantei în conformitate cu art. 215 alin 2 din OG nr. 92/2003 Cod procedură fiscală, să achite o cauțiune în cuantum de 15 % din totalul sumei contestate, obligație pe care nu și-a onorat-
Potrivit prevederilor art. 15 alin 2 raportat la art. 14 alin 1 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ se poate dispune doar în cazuri bine justificate și pentru prevenirea producerii unei pagube iminente.
Cu privire la prima condiție, legea nu conține reglementări, dar impune existența unui caz bine justificat care să înfrângă principiul potrivit căruia actul atacat este executoriu din oficiu și a unei îndoieli puternice asupra prezumției de nelegalitate de care se bucură acesta, emis pe baza legii și pentru executarea acesteia.
Referitor la cea de-a doua condiție, legea a definit paguba iminentă ca fiind un prejudiciu material, viitor și previzibil, sau perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice.
Deoarece reclamanta nu a făcut dovada că în speță suspendarea ar fi justificată, și nici a faptului că prin executarea sumelor contestate i s-ar cauza o pagubă iminentă, în sensul prevederilor legale menționate, instanța a dispus respingerea cererii de suspendare.
Reclamanta pe cale de excepție a solicitat anularea actelor administrativ-fiscale atacate, urmare a încălcării flagrante a prevederilor art. 102 din OG nr. 92/2003 privind termenul de efectuare a controlului, completată prin Ordinul ANAF 708/2006.
Apărarea formulată sub acest aspect de reclamantă a fost respinsă, deoarece din ansamblul probatoriu administrat în cauză rezultă că organul administrativ fiscal nu a avut continuitate în activitatea desfășurată, întrucât; reclamanta nu a pus la dispoziție toate documentele contabile care au stat la baza înregistrărilor în contabilitate; la data de 31 martie 2006 au fost ridicate de la societate o parte din actele necesare efectuării controlului, așa cum atestă procesul verbal de ridicare încheiat, însă la data de 3 aprilie 2006 reclamanta a depus alte documente justificative în susținerea apărării; la data de 7 iulie 2006 reclamanta a solicitat toate documentele prezentate organului administrativ fiscal, în vederea efectuării unui control vamal și i-a restituit în data de 5 februarie 2007, conform procesului verbal încheiat, controlul finalizându-se la data de 30 martie 2007.
Prin acțiunea promovată, reclamanta a contestat sumele stabilite prin actul de control și prin decizia de impunere sub aspectul impozitului pe profit, arătând în esență că reținerea organului administrativ-fiscal este neîntemeiată, deoarece nu a avut activitate exclusivă de comerț exterior.
Din actele administrativ-fiscale existente la dosarul cauzei, a rezultat că reclamanta în anul 2002 desfășurat numai activități de comerț exterior, motiv pentru care la data de 31 decembrie 2002 nu avea cum să intre sub incidența prevederilor OG nr. 24/2001, care în art. 1 alin 3 stipulează că "nu intră sub incidența prevederilor prezentei ordonanțe societățile cu activitate de comerț exterior".
Ca o consecință, în mod corect organul administrativ-fiscal a procedat conform prevederilor legale, stabilind că reclamanta începând cu anul 2003 este plătitoare de impozit pe profit.
Potrivit prevederilor art. 21 alin 1 și pct 4 lit f, m din Legea nr. 571/2003 "pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, implicit cele reglementate prin acte normative în vigoare, nu sunt deductibile cheltuielile înregistrate în contabilitate care nu au la bază un document justificativ potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune după caz, normelor; cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora în scopul desfășurării activității proprii și pentru care nu sunt încheiate contracte".
Pentru anul 2005, respectiv până la data de 30 septembrie, s-a constatat că reclamanta nu a înregistrat venituri, însă avea înregistrate în contabilitate cheltuieli, nu închirierea unui spațiu.
Din interpretarea prevederilor art. 21 alin 1 din Legea nr. 571/2003, expuse mai sus rezultă că pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopurile menționate, ori în speță reclamanta având înregistrate în contabilitate cheltuieli cu închirierea unui spațiu, rezultă că acestea neintrând în categoria cheltuielilor deductibile fiscal, în mod corect este reținerea organului de control și sub acest aspect.
Apărarea formulată de reclamantă sub aspectul că organul de control a procedat în mod abuziv la anularea unor facturi de la societățile comerciale cu care se afla în relații comerciale, este irelevantă, raportat la nerespectarea prevederilor legale menționate.
Potrivit prevederilor art. 134 alin 3 din Legea nr. 571/2003 " faptul generator al taxei intervine și taxa devine exigibilă la data livrării de bunuri sau la data prestării de servicii, cu excepțiile prevăzute în prezentul titlu".
Reclamanta a susținut că organul de control nu a avut în vedere faptul că de la data la care devenea plătitoare de TVA avea stocuri de materii prime și materiale auxiliare, de a căror deductibilitate de TVA nu s-a ținut cont.
Din actele existente la dosarul cauzei rezultă că organul fiscal a procedat în conformitate cu prevederile art 145 alin 11, 12 și art. 152 alin 3,6,7 din Legea nr. 571/2003, motiv pentru care apărarea formulată nu are suport legal.
Potrivit prevederilor art. 6 alin 1 din Legea nr. 82/1991, "orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate dobândind astfel calitatea de document justificativ".
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta - SRL solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta-recurentă arată că prima instanță în soluționarea excepției invocată de recurenta reclamantă a unit excepția cu fondul încălcând dispozițiile art. 137 alin 2 Cod procedură civilă întrucât în soluționarea excepției ridicate este vădită depășirea termenului limită de efectuare a controlului cu atât mai mult cu cât volumul total al actelor verificate de către organul de inspecție fiscală era de aproximativ 200 file.
Recurenta a mai învederat că instanța de fond a încălcat dreptul la apărare al său întrucât deși chiar și prin acțiunea introductivă a fost solicitată administrarea probei cu expertiza contabilă iar la dosarul cauzei a fost depusă cerere în probațiune cu obiectivele solicitate și teza probatorie pentru proba solicitată cererea a fost respinsă ca nefiind concludente iar instanța de fond în acest fel nu a cercetat o serie de documente contabile care erau înrâuritoare asupra situației societății.
Intimata DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C prin întâmpinarea depusă la dosar solicită respingerea recursului, cu menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală.
Analizând recursul promovat prin prisma motivelor de recurs invocate a prevederilor art 3041Cod procedură civilă și a dispozițiilor art 20 din Legea nr. 554 din 2 decembrie 2004 ontenciosului administrativ, Curtea reține următoarele:
Reclamanta - SRL prin acțiunea introductivă de instanță promovată în contradictoriu cu pârâta DGFP Cas olicitat anularea deciziei nr. 86/31 mai 2007 și a deciziei de impunere înregistrată sub nr. 476/30 martie 2007 măsurilor dispuse prin raportul de inspecție fiscală înregistrat sub nr. 62249/02.04.2007 și exonerarea societății de la plata acestor sume, solicitând totodată și suspendarea executării actului administrativ în baza dispozițiilor art 14-16.
Organul de control a constatat că începând cu 1 septembrie 2001 societatea îndeplinește condițiile pentru a fi înregistrată ca plătitoare de TVA pentru ca ulterior să rețină că începând cu 1 ianuarie 2003 societatea nu mai îndeplinește aceste condiții deși societatea nu a avut o activitate exclusivă de comerț exterior astfel că, organul de control în mod cu totul abuziv după ce a trecut societatea ca plătitoare de impozit pe profit a procedat la verificarea facturilor înregistrate de către societate și considerate a fi nedeductibile arătând detailat pentru fiecare dintre facturile apreciate ca nefiind deductibile care au fost considerentele.
Reclamanta a solicitat în probațiune administrarea probei cu înscrisuri și expertiza contabilă care să stabilească numărul de facturi și alte documente justificative care au făcut obiectul controlului să stabilească expertul dacă societatea avea obligația de a plăti impozitul pe veniturile microintreprinderile sau era plătitoare de impozit pe profit să stabilească expertul în cazul în care constată că societatea este plătitoare de impozit pe profit care este valoarea profitului impozabil al societății și valoarea impozitului pe profit datorat de către aceasta iar în conformitate cu prevederile pct 62 din normele metodologice de aplicare a Codului fiscal să stabilească valoarea TVA colectată, cea deductibilă și TVA de plată datorată de societate.
Prin cererea în probațiune formulată s-a urmărit stabilirea clară a datei de la care urmau a fi sau nu aplicate dispozițiile legale apreciate ca fiind incidente de către pârâtă prin decizia nr. 86 din 31 mai 2007 astfel că, omisiunea realizării unei astfel de expertize trebuie asimilată cu necercetarea fondului cauzei întrucât în lipsa stabilirii în mod corect și concret a stării de fapt și a momentului de la care pot fi aplicate dispozițiile legale invocate instanța nu poate realiza o corectă determinare a stării de fapt și ca atare o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente.
Pentru considerentele enunțate Curtea apreciază ca fiind incidente dispozițiile art. 312 pct 5 Cod procedură civilă întrucât prima instanță a pronunțat hotărârea recurată fără a intra în cercetarea fondului cauzei astfel că, recursul promovat urmează a fi apreciat ca fiind întemeiat și în consecință va fi admis și se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe în vederea administrării probei cu expertiza și a oricăror altor probe care ar reieși din dezbateri și fără de care nu s-ar putea determina starea de fapt și dispozițiile legale incidente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta - SRL împotriva sentinței civile nr. 368 din 29.02.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj pe care casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16.06.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
G - - - - - - -
Red./
3 ex./2.07.2008
Jud.fond.-
Președinte:Gheorghe CotuțiuJudecători:Gheorghe Cotuțiu, Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț
