Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1463/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--16.07.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.1463
Ședința publică din 2 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 2: Adina Pokker
JUDECĂTOR 3: Ionel Barbă
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta - SRL împotriva sentinței civile nr.312/08.04.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Ministerul Economiei și Finanțelor -Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S, având ca obiect contestație act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamantă avocat,lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată finalizată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocata reclamantei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin sentința civilă nr.312/08.04.2009, Tribunalul C-S a respins acțiunea formulată de reclamanta - SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C-
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Prin Decizia nr. 37/18.06.2007, pronunțată în soluționarea contestației, organul fiscal competent cu atribuții jurisdicționale, a respins ca neîntemeiată, contestația formulată de reclamantă pentru suma de 247.697 lei reprezentând obligații suplimentare de plată, stabilite de organele de inspecție fiscală, prin Decizia de impunere nr.232/22.05.2007, respectiv la 86.922 impozit pe profit, 65.979 lei majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, 62.257 lei taxă pe valoare adăugată și 32.539 lei majorări de întârziere aferente taxei pe valoare adăugată.
Pentru a se pronunța astfel, organul de jurisdicție administrativ-fiscală a reținut că, în ce privește taxa pe valoare adăugată, sunt aplicabile prevederile art. 22 alin.5 lit. din Legea nr. 345/2002, privind taxa pe valoare adăugată republicată și art. 145 alin.8 lit.a din Legea nr. 571/2003,privind Codul fiscal, HG. Nr. 44/2004, privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Codului fiscal.
Pornind de la aceste reglementări legale, organele de inspecție fiscală au înlăturat apărarea reclamantei și anume faptul că facturile fiscale de activitate au fost completate conform legii precum și faptul că societatea nu avea obligația de solicita furnizorilor copii de pe certificatul care atesta calitatea de plătitor de taxă pe valoare adăugată.
Organele de jurisdicție administrativ-fiscală,înlăturând apărarea reclamantei cu privire la taxa pe valoarea adăugată au considerat, pe cale de consecință, că reclamanta datorează și majorările de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată,în cuantum de 32.539 lei.
Referitor la impozitul pe profit, a susținut că, în speță sunt aplicabile prevederile art. 9 alin.7, lit. J din legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit, art. 6 al.1 legea contabilității nr. 82/1991 republicată, Ordinul nr. 306/2002 pentru aprobarea contabile simplificate, armonizate cu directivele europene.
În atare situație, au fost înlăturate argumentele reclamantei potrivit cărora facturile fiscale,care au stat la baza cheltuielilor înregistrate în contabilitate au respectat dispozițiile legale chiar dacă furnizorii facturați sunt persoane juridice fictive.
Tribunalul a considerat că argumentele aduse de organul de jurisdicție administrativ-fiscală, în soluționarea contestației formulată de reclamantă împotriva actului administrativ - fiscal criticat sunt întemeiate.
În acest context,dată fiind starea de fapt descrisă în actele de control și reținută, ca atare, de expertul contabil,apare ca nefirească opinia acestuia că facturile fiscale în discuție constituie documente justificative, în înțelesul Legii nr.414/2002 și nr.571/2003,neavând relevanță faptul că furnizorii menționați în aceste acte contabile sunt fictivi. Cu alte cuvinte,cheltuielile înregistrate în contabilitatea societății reclamante în baza unor documente false reprezintă,în opinia expertului judiciar contabil, cheltuieli deductibile fiscal. În același timp, invocarea de către acesta a legislației comunitare,potrivit căreia dreptul de a deduce TVA plătită în amonte,al unei persoane impozabile nu este afectat de frauda în materie de TVA atâta timp cât persoana respectivă ESTE DE CREDINȚĂ,nu poate fi reținută de către instanță întrucât neregulile constatate de organele fiscale sunt anterioare datei de aderare a României la UE,nefiind astfel, aplicabil dreptul comunitar.
Tribunalul a considerat ca fiind neîntemeiată opinia expertului contabil și în ce privește modul de calcul al impozitului pe profit de către inspecția fiscală. În mod corect,considerăm că organele de inspecție fiscală au procedat la recalcularea impozitului pe profit întrucât au constatat că înregistrarea bunurilor și a prestărilor de servicii cuprinse în facturile fiscale în discuție-perioada 2003-2004-vizau facturi emise de persoane juridice fictive. În atare situație,nu pot fi incidente disp. art. 65 din Codul d e procedură fiscală-opinia expertului contabil - deoarece organele de inspecție fiscală au identificat pe fiecare document contabil cuantumul cheltuielilor înregistrate și,ca urmare, nu s-a impus estimarea de către acestea a bazei de impunere.
În ce privește măsurile accesorii și anume majorările aferente impozitului pe profit, în cuantum de 65.979 lei și cele în cuantum de 32.539 lei, aferente taxei pe valoare adăugate,acestea au fost corect calculate de organele fiscale de altfel, reclamanta nu a contestat cuantumul acestora - fiind accesorii în raport cu obligațiile fiscale, principale, obligații legal stabilite în Raportul de control, conform argumentelor mai sus enunțate de instanță.
Referitor la petitul privind suspendarea actului administrativ fiscal, Tribunalul, prin încheierea din 24.09.2008 s-a pronunțat, în sensul că a respins acest capăt de cerere, întrucât societatea reclamantă nu a achitat cauțiunea.
Ca urmare, față de considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, Tribunalul a respins acțiunea reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs reclamanta - SRL.
În motivarea recursului reclamanta a arătat, în esență, că soluția primei instanței este greșită ca urmare a acceptări punctului de vedere al organelor de inspecție fiscală privind neacordarea dreptului de deducere al cheltuielilor cu piese de schimb și servicii achiziționate, pe considerentul că agenții economici care au efectuat livrarea bunurilor în perioada 2003-2004 nu se regăsesc în evidența Ministerului Economiei și Finanțelor, dar și a neobservării dispozițiilor art.167-172 din Directiva European cu privire la TVA și a Jurisprudenței Comunitare, în sensul că dreptul de a deduce TVA nu poate fi afectat de faptul că în lanțul din care face parte tranzacția o altă tranzacție anterioară sau subsecventă este viciată de fraudă în materie de TVA fără ca persoana impozabilă să știe sau să aibă vreun mijloc să afle despre aceasta. Reclamanta a mai arătat că potrivit art.24 și 29 din Legea nr.345/2002 și art.145-146 din Legea nr.571/2003 nu rezultă obligația legală de a identifica domiciliul fiscal al agenților economici. În fine, a mai arătat reclamanta, în decizia de impunere nu sunt respectate prevederile art.43 din OG nr.92/2003, în sensul că dezvoltarea motivelor de fapt și a temeiului de drept pentru obligațiile suplimentare privind TVA nu au corespondent real în situația de fapt, cerință impusă de prevederile art.5-7 din OG nr.92/2003.
Recursul este nefondat.
Titlurile de creanță fiscală contestată de către reclamantă au prevăzut obligații suplimentare la bugetul de stat, reprezentând impozit pe profit și taxa pe valoarea adăugată, însă instanța de fond a respins acțiunea reținând că furnizorii reclamantei sunt fictivi, în consecință facturile fiscale neconstituind documente justificative în sensul prevederilor legale în vigoare, iar invocarea de către reclamantă a normelor comunitare în justificarea dreptului său de a deduce TVA, a fost considerată de către judecătorul fondului irelevantă având în vedere că perioada supusă controlului este anterioară datei de aderare a României la Uniunea Europeană, nefiind aplicabil în speță dreptul comunitar.
Curtea, constată că soluția primei instanțe este legală, în acord cu decizia nr.V din 15 ianuarie 2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în soluționarea recursului în interesul legii declarat de Procurorul general al parchetului de pe lângă ÎCCJ, potrivit căreia taxa pe valoarea adăugată nu poate fi depusă și nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în situația în care documentele justificative prezentate nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicită deducerea TVA.
Conform deciziei mai susmenționată în privința profitului impozabil, prin art.24 alin.4 lit.f din Codul fiscal se stabilește că, nu sunt deductibile, între altele, cheltuielile înregistrate în contabilitate care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii prin care să se facă dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune, după caz. În privința TVA Legea nr.345/2002 se prevede expres persoanele plătitoare a taxei sunt obligate să solicite de la furnizori facturi fiscale ori documente legal aprobate și să verifice întocmirea corectă a acestora (art.29). Prin Legea nr.345/2002 s-a înscris pentru prima dată obligativitate prezentării de documente justificative, cu specificarea mențiunilor sau informaților pe care trebuie să le cuprindă, iar prin Legea nr.571/2003 s-au reglementat cu caracter unitar atât obligativitatea prezentării documentelor justificative cât și mențiunile sau informațiile care să rezulte din acestea, or în raport de aceste dispoziții legale nu se poate admite o atitudine pasivă din partea unei societăți comerciale care se află în situația reclamantei în cadrul raporturilor contractuale cu alte firme, care să aibă consecință primirea de la partenerii de afaceri a unor documente care nu satisfac exigențele legale, parteneri contractuali care potrivit verificărilor efectuate nu există fiind în discuție în această situație realitatea operațiunilor efectuate (nu se poate admite ca anumite operațiuni sunt reale, iar pe cale de consecință facturile fiscale îndeplinesc condițiile documentelor justificate, ceea ce ar justifica dreptul de deducere a TVA, dacă partenerii de afaceri sunt fictivi).
Este corectă observația instanței de fond că nu pot fi luate în considerare incidența unor norme comunitare în condițiile în care controlul a vizat o perioadă anterioară aderării României la Uniunea Europeană (perioada verificată a impozitului pe profit a fost 1.01.2003-31.12.2005, iar perioada vizând taxa pe valoarea adăugată a cuprins 1.12.2002-31.12.2006).
În ceea ce privește comentariul din recurs că decizia de impunere nu respectă prevederile art.43 din OG nr.92/2003 nu reprezintă o critică a hotărârii recurate pentru că nu indică în ce constă neconcordanța acestui act cu textul legal, respectiv care este neconcordanța decizie cu situația de fapt reală, astfel că instanța nu poate exercita controlul judiciar al sentinței, sub acest aspect.
Fața de cele de mai sus, Curtea potrivit art.312 Cod procedură civilă va respinge recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMEE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta - SRL împotriva sentinței civile nr.312/8.04.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 2.XII.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER
- -
RED.- 11.XII.2009
TEHORED. LC./ 11.12.2009/ 2 ex.
Primă instanță: Tribunalul C-
Judecător:
Președinte:Rodica OlaruJudecători:Rodica Olaru, Adina Pokker, Ionel Barbă
