Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1598/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - contestație act ad-tiv fiscal -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ,CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 1598

Ședința publică din 14 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Sas Remus

JUDECĂTOR 2: Nechifor Veta

JUDECĂTOR 3: Turculeț Ana

Grefier

Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Județeană B, cu sediul în municipiul B, nr.5, județul B, împotriva sentinței nr.589 din 13 mai 2009 a Tribunalului Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal. (dosar nr-)

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 1 octombrie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea ședinței de judecată de la acea dată redactată separat și când, entru p. a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 8 octombrie 2009 iar apoi, ca urmare lipsei din instanță a doamnei judecător - - aflată în concediu de odihnă, pentru data de astăzi 14 octombrie 2009.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin sentința nr.589/13 mai 2009 a Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a fost admisă contestația formulată de reclamanta - SRL Deal, județul B în contradictoriu cu pârâta Județeană B și Administrația Finanțelor Publice B, anulându-se Decizia nr.4/23.01.2008 emisă de B, precum și Raportul de inspecție fiscală nr.21943/22.10.2007 și Decizia de impunere nr.136/25.10.2007 emisă de

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că investițiile efectuate de reclamantă au fost reflectate în mod corect în evidența contabilă a societății și că, pe cale de consecință, facturile prin care s-au achiziționat bunurile îndeplinesc condițiile legale pentru exercitarea dreptului de deducere a TVA-ului, investițiile realizate servind pentru realizarea de operațiuni taxabile din punct de vedere al taxei pe valoare adăugată.

Împotriva sentinței tribunalului, a declarat recurs pârâta B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că reclamanta a înregistrat eronat în patrimoniul societății imobilele construite întrucât acestea sunt proprietatea soților și nu a societății supuse inspecției fiscale, că utilizarea depozitului de materiale de către societatea reclamantă se realizează în baza Convenției încheiate între soți, în calitate de proprietari ai imobilului care au pus spațiul la dispoziția unității pe o perioadă nedeterminată.

Prin urmare, susține recurenta, reclamanta în mod nelegal a procedat la deducerea TVA-ului aferent bunurilor achiziționate și încorporate în depozitul de materiale construit, încălcându-se disp. art.3 alin.4 din Legea nr.345/2002 ( pentru perioada decembrie 2002 - decembrie 2009 ) și, respectiv, ale disp. art.128 alin.4 ) din Legea nr.571/2009 privind Codul fiscal ( pentru perioada ianuarie 2005 - noiembrie 2006 ).

Recursul este nefondat.

Astfel, potrivit disp. art.3 alin.4) din Legea nr.345/2002 privind taxa pe valoare adăugată, în vigoare în perioada decembrie 2002 - decembrie 2003 ( când s-a operat în evidențele contabile ale societății reclamante recepția imobilelor construite ), "Este asimilată livrărilor de bunuri preluarea de către persoane impozabile a bunurilor achiziționate sau fabricate de către acestea pentru a fi utilizate în scopuri care nu au legătură cu activitatea economică desfășurată sau pentru a fi puse la dispoziție altor persoane fizice sau juridice în mod gratuit, dacă taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor respective sau părților lor componente a fost dedusă total sau parțial. ".

De asemenea, potrivit disp. art.128 alin.4) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, dispoziții pretins aplicabile pe perioada ianuarie 2005 - noiembrie 2006 ( când reclamanta a înregistrat în evidențele contabile imobilizări în curs în sumă de 24.700 lei ), "Preluarea de către persoanele impozabile a bunurilor achiziționate sau fabricate de către acestea pentru a fi utilizate în scopuri care nu au legatură cu activitatea economică desfășurată sau pentru a fi puse la dispoziția altor persoane în mod gratuit, constituie livrare de bunuri efectuate cu plată, dacă taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor respective sau părților lor componente a fost dedusă total sau parțial ".

În speță, nu sunt incidente dispozițiile legale mai - sus citate, atâta timp cât, investiția efectuată de societatea reclamantă, chiar dacă nu este proprietatea sa, i-a fost pusă la dispoziție de către asociatul unic prin contractul depus la dosar ( 68 ), pentru a fi utilizate ca spații administrative și depozit de materiale, ceea ce înseamnă că, prelucrarea bunurilor achiziționate s-a făcut pentru ca acestea să fie utilizate în scopuri care au legătură cu activitatea economică desfășurată de către reclamantă.

Prin urmare, în mod corect investițiile respective au fost reflectate în evidența contabilă a societății reclamante ca fiind imobilizări corporale de natura investițiilor la mijloace fixe puse la dispoziție de către asociatul unic și utilizate pentru desfășurarea activității comerciale a firmei, încât facturile prin care s-au achiziționat bunurile îndeplinesc condițiile legale pentru exercitarea dreptului de deducere a TVA-ului, după cum concluzionează și expertul contabil desemnat în cauză.

Așa fiind, și cum nici motive de casare din oficiu nu au fost reținute, instanța, în baza art.312 alin.1) Cod proc. civilă, va respinge recursul ca nefondat.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Județeană B, cu sediul în municipiul B, nr.5, județul B, împotriva sentinței nr.589 din 13 mai 2009 a Tribunalului Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal. (dosar nr-)

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 octombrie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Tehnored.

2ex./19 oct. 2009

Președinte:Sas Remus
Judecători:Sas Remus, Nechifor Veta, Turculeț Ana

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1598/2009. Curtea de Apel Suceava