Contestație act administrativ fiscal. Decizia 16/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--03.12.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.16
Ședința publică din 15.01.2009
PREȘEDINTE: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 2: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 3: Diana Duma
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtele Administrația Finanțelor Publice T și Direcția Generală a Finanțelor Publice T, împotriva sentinței civile nr.810 din 20.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat - în reprezentarea reclamantei intimate, lipsă fiind pârâtele recurente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta reclamantei intimate depune împuternicire avocațială și concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursurilor și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond, pentru motivele învederate prin concluziile scrise depuse la dosar, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 810/20.10.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins excepțiile formulate; a admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu P T și T, a dispus anularea actului administrativ nr. 75230/03.03.2008 emis de pârâta T, a obligat pârâta T la restituirea sumei de 4040 lei, cu dobânzi legale începând cu data plății și până la restituirea efectivă, reprezentând taxa specială pentru autoturism încasata cu CH serie - nr.-/19.06.2007 și a obligat pârâtele în solidar la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în sumă de 350 lei.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Analizând disp.art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamantă, instanța de fond a constatat că acesta prevede că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii si protecționiste. Astfel, art.90(I) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară în România.
În privința reglementării interne, prima instanță a remarcat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea nr.343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr.343 prin OUG nr.110/2006, a fost restrânsă de la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice etc.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art.214 ind.1 din Codul fiscal.
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calculează după formula prevăzută de art.214 ind.1 alin.3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Esențialul rămâne că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Diferența de aplicare a taxei demonstrată în modul arătat, introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art.148 alin.2 si 4 din Constituție, se situează supremația dreptului comunitar, în speță a art.90(I) din Tratat și se conchide că prin modificarea Codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Ca urmare a efectului direct al art.90(I) din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța de fond a constatat că art.214 ind.1 - 214 ind.3 din Codul fiscal sunt reglementări contrare și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia că taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismului de către reclamantă în cuantum de 4040 lei RON, a fost încasată în contul bugetului statului, cu încălcarea art.90(I) al Tratatului, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr.157/2005, care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare . înainte de aderare, sunt obligatorii pentru . România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.
Apărarea pârâtei formulată în sensul că acțiunea este inadmisibilă întrucât nu se solicită anularea unui act administrativ fiscal de plată a taxei este neîntemeiată si speculativă. Intr-adevăr, reclamanta a achitat taxa conformându-se dispozițiilor citate din codul fiscal, precum și a unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme efectuate de Ministerul Finanțelor și care este afișată, în forma electronică, în mod public. Astfel cum pârâta confirmă, operațiunea tehnică de înmatriculare a autoturismelor second- hand importate dintr-un stat membru al Uniunii Europene nu este posibilă fără plata taxei. Intr-adevăr, nici un organ administrativ din România, nici cel care înmatriculează autoturisme, nici cel care încasează taxa și nici Ministerul Finanțelor care administrează bugetul statului, nu emite un act fiscal, titlu de creanță, care să o materializeze. În consecință, însăși obligația de plată a taxei, de natură legală și condiționarea înmatriculării de dovada plății acesteia, echivalează cu existența unui act administrativ de obligare la plată care nu are un suport material, ci doar așa cum s-a arătat, o bază legală de reglementare și calcul și o calculație efectivă, afișată electronic de Ministerul Finanțelor.
Prima instanță a reținut faptul că a considera că reclamanta nu poate invoca încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, în lipsa unui titlu de creanță cu suport material, ar echivala cu negarea dreptului reclamantului de a avea acces liber la justiție și ar contraveni art.21 alin.1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept, sens în care a fost respinsă ca neîntemeiată excepția prematurității introducerii acțiunii.
Din aserțiunile anterioare rezultă că art.90(I) din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept a României și astfel reclamantul, persoană fizică română, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a i se restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului cumpărat din străinătate.
Prin urmare, actul administrativ - fiscal, vătămător pentru reclamantă, îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligată reclamanta prin dispozițiile Legii contenciosului administrativ și ale Codului d e procedură fiscală, sunt asigurate prin cererile de restituire a taxei depuse de către reclamantă la Administrația Finanțelor Publice T, sens în care a fost respinsă ca neîntemeiată excepția neîndeplinirii procedurii prealabile.
Considerând demonstrată încălcarea art.90(I) din Tratat prin instituirea taxei speciale pentru autoturisme, de la 1 ianuarie 2007, prin art.214 ind.1 - 214 ind.3 Cod fiscal, instanța de fond a admis acțiunea reclamantei stabilind că taxa a fost ilegal încasată, obligând pârâta să o restituie.
-o pe reclamantă în mod nelegal de suma de 4040 lei RON de la data plătii sumei, pârâta datorează și dobânzile legale aferente, până la data restituirii efective, prejudiciul cauzat reclamantei numai în acest fel putând fi reparat integral astfel cum prevăd dispozițiile art.1084 cod civil raportat la art.1082 Cod civil.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâtele Administrația Finanțelor Publice T și Direcția Generală a Finanțelor Publice T solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în principal rejudecarea cauzei în senul admiteri excepțiilor formulate privind inadmisibilitatea acțiuni și tardivitatea cererii de restituire a taxei, iar în subsidiar admiterea doar în poarte a acțiunii cu privire la taxa rezultată ca diferență între suma de 4040 lei achitată de contribuabil la data de 19.06.2007 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul taxei de poluare rezultat din aplicarea prevederilor OUG nr. 50/2008, solicitând respingerea în rest a acțiuni ca neîntemeiată pentru suma reprezentând cuantumul taxei de poluare rezultat din aplicarea prevederilor OUG nr. 50/2008 și respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtelor la plata de dobânzi legale aferente sumei de restituit, începând cu data plății și până la data plății respective, ca lipsit de temei.
Pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice T arată că prin acțiunea în contencios administrativ formulată de către se solicită anularea așa-zisului "act administrativ fiscal" reprezentat de adresa nr. 75230/03.03.2008 emisă de T, obligarea pârâtei la restituirea acestei taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule în sumă de 4.040 lei, achitată cu chitanța seria - nr. - /19.06.2007 emisă de T și obligarea pârâtei la plata de dobânzi legale aferente sumei de restituit, de la data plații 19.06.2007 în temeiul dispozițiilor nr.OG 9/2000.
Din cererea formulată rezultă doar că pentru finalizarea procedurii de înmatriculare a unui autoturism marca Renault Megan achiziționat dintr-un stat neprecizat membru, reclamanta a achitat la bugetul de stat suma de 4.040 lei. achitată cu chitanța seria - nr. - /19.06.2007 emisă de Trezoreria T, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule (taxa de prima înmatriculare), în conformitate cu prevederile art. 2141și următoarele din Legea nr. 571 /2003 privind Codul fiscal.
La data de 29.02.2008 reclamanta a formulat o cerere de restituire a taxei de primă înmatriculare, cerere înregistrată la. T sub nr. 75230/29.03.2008, la care Tar ăspuns prin adresa nr. 75.230/03.03.2008 în sensul respingerii cererii de restituire a taxei.
Ulterior, la data de 11.03.2008, reclamanta a formulat și o contestație împotriva răspunsului T cuprins in adresa nr. 75.230 din 03.03.2008, contestație înregistrata la. T, și la care afirmă că nu a primit nici un răspuns în termenul legal de 30 de zile.
Având în vedere motivele invocate de către reclamantă prin acțiunea în contencios administrativ formulată, precum și temeiurile legale aplicabile în materie în speță, ne situăm în sfera contenciosului administrativ fiscal reglementată de Titlul IX - Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale din nr.OG 92/2003 privind pr.fiscală și nu ne găsim în sfera contenciosului administrativ unilateral reglementată de Legea nr. 554/2004. În aceste condiții, prevederile din nr.OG 92/2003 privind pr.fiscala referitoare la contenciosul administrativ fiscal reprezintă lege specială în raport cu dispozițiile Legii nr. 554/2004, care constituie lege generală în materia contenciosului general, și cu care nr.OG 92/2003 privind pr.fiscală se completează în măsura în care nu cuprinde dispoziții derogatorii.
Or legea specială derogă de la legea generală, situație în care dacă nr.OG 92/2003 privind pr.fiscală cuprinde norme derogatorii de la prevederile generale ale Legii nr. 554/2004, Codul d e procedură fiscală - lege specială în materie se aplică cu prioritate raportat la prevederile Legii nr. 554/2004 - lege generală în materie.
Pârâta recurentă solicită în principal, admiterea excepției inadmisibilității formulării capătului de cerere privind anularea așa-zisului "act administrativ fiscal" reprezentat de adresa nr. 75230 /03.03.2008 emisă de T, raportat la prevederile art. 41 din pr.fiscala coroborat cu art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004. Adresa nr. 75230 /03.03.2008 emisă de T nu constituie un act administrativ fiscal în sensul legii, întrucât prin acest act nu se stabilesc, nu se modifică și nu se sting drepturi și obligații fiscale, și nu constituie nici măcar un act administrativ în sens general, întrucât nu dă naștere, nu modifică și nu stinge raporturi juridice, așa cum sunt definite în mod expres de prevederile art. 41 din pr.fiscală coroborat cu art. 2 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 554/2004.
Pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice arată că în mod eronat instanța de fond a respins excepția tardivității formulării contestației prealabile și a prezentei acțiuni în contencios administrativ în ceea ce privește taxa specială în sumă de 4.040 lei, achitată cu chitanța seria - nr.-/l9.06.2007 emisă de T, raportat la prevederile art. 207 alin. 1 din pr.fiscală.
Atât cererea inițială de restituire a taxei din data de 29.02.2008, contestația prealabilă depusă la. T în data de 11.03.2008, cât și prezenta acțiune în contencios administrativ depusă la instanță în data de 22.04.2008 au fost formulate tardiv de către contestatoarea reclamanta, raportat la prevederile art. 207 alin. 1 din pr.fiscală.
Având în vedere faptul că reclamanta a avut cunoștință despre actul administrativ de impunere la plata taxei în data de 19.06.2007, ca urmare a achitării taxei speciale cu chitanța seria - nr. -/19.06.2007, iar contestația prealabilă a fost depusă la. T în data de 11.03.2008, cu o întârziere de aproape 8 luni de la expirarea termenului legal de 30 de zile de contestare, iar prezenta acțiune a fost înregistrată la grefa Tribunalului Timiș la data de 22.04.2008, rezultă că reclamanta a decăzut din dreptul de a mai solicita anularea actului administrativ de impunere la plata taxei și restituirea acestei taxe în suma de 4.040 lei.
În subsidiar pe fondul cauzei solicită admiterea în parte a acțiunii cu privire la taxa rezultată ca diferență între suma de 4.040 achitată de contribuabil la data de 19.06.2007, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, în temeiul prevederilor art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, și cuantumul taxei pe poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, și solicită respingerea în rest a acțiunii ca neîntemeiată pentru suma reprezentând cuantumul taxei pe poluare
Arată faptul ca dispozițiile nr.OUG 50/2008 au efect retroactiv asupra tuturor sumelor achitate de către contribuabili în perioada 01.01.2007-30.06.2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, în conformitate cu prevederile exprese ale art. 11 din acest act normativ.
Cât privește aspectul calculării cuantumului taxei pe poluare pentru autovehicule, conform prevederilor nr.OUG 50/2008, respectiv a diferenței între suma de 4.040 lei achitată de contribuabil ca taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul taxei pe poluare, arată că aceste calcule se vor efectua de către T în momentul executării hotărârilor pronunțate în prezenta cauză, ca autoritate fiscală competentă în stabilirea și verificarea taxei de poluare, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 1 și art. 7 din nr.OUG 50/2008.
Arată că în acest moment nu este în măsură să procedeze la calcularea taxei pe poluare, respectiv a diferenței între taxa speciala de primă înmatriculare și taxa pe poluare, întrucât nu dispune de documentele necesare din care să rezulte elementele de calcul ale taxei pe poluare, documente care trebuie prezentate organelor fiscale de către contribuabilul reclamant.
Mai solicită respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtelor la plata de dobânzi legale aferente sumei de restituit, începând cu data plații și până la restituirea efectivă, ca lipsit de temei legal, deoarece în conformitate cu prevederile art. 2 din nr.OG 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, dobânda legală prevăzută de nr.OG 9/2000 se plătește exclusiv în cazul în care obligația bănească este purtătoare de dobânzi, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, fără a se arăta rata dobânzii.
Or, în speță, obligația de plată a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule (taxa de prima înmatriculare) în temeiul prevederilor art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, nu este purtătoare de dobânzi în sarcina contribuabilului plătitor, neexistând dispoziții legale care să prevadă că această obligație de plată este purtătoare de dobânzi și, în mod evident, neexistând nici prevederi contractuale în acest sens în lipsa vreunui contract.
Astfel, această taxă nu avea un termen legal de plată sau o dată a scadenței sale prevăzută în mod expres în lege (Codul fiscal), pe care contribuabilul să fie astfel obligat să le respecte sub sancțiunea calculării de către organele fiscale a unor dobânzi, majorări de întârziere sau penalități de întârziere.
In practică, această taxă se achită de către contribuabili la o dată la care aceștia singuri o stabileau, așadar printr-o manifestare unilaterală de voință, fără ca organele fiscale să-i someze în vreun fel prin raportare la vreun termen de plată sau dată a scadentei inexistente.
Pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice Taf ormulat recurs solicitând admiterea acestuia, rejudecarea cauzei, modificarea sentinței pronunțate de instanța de fond care o obligă în mod neîntemeiat la plata cheltuielilor de judecată, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
În motivarea recursului pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice T arată că invocă ca și motiv al recursului nostru art.304 pct. 9.pr.civila, considerând că sentința pronunțată de instanța de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. fiind lipsita de temei legal.
Recurenta critică sentința pronunțată de instanța de fond care se bazează pe susținerile formulate de către reclamantă în sensul aplicării prevederilor Tratatului CE, obligând-o în solidar cu T la plata cheltuielilor de judecată.
Conform art.11 din OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule "Taxa rezultată ca diferență între suma achitată de către contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008 cu titlul de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule, se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".
De asemenea, potrivit prev. art. 12 din același act normativ "In termen de 30 de zile de la data publicării prezentei ordonanțe de urgență în Of al României, Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile împreuna cu Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Transporturilor, vor elabora norme metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență, care vor fi aprobate prin HG ".
În aceste condiții, având în vedere prevederile actelor normative menționate mai sus, procedura de restituire fiind deja elaborată și aprobată prin emiterea normelor de aplicare a OUG 50/2008, cererile de restituire urmează a fi soluționate potrivit acestei proceduri de către instituțiile la care s-au plătit aceste sume la Trezorerii, în speța noastră la
Recurenta mai arată că pentru utilizarea autoturismului pe teritoriul României (indiferent dacă este un model autohton sau a fost importat) acesta trebuie înmatriculat, cf.art. 1 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Pentru finalizarea procedurii de înmatriculare petenta a fost obligată să achite taxa specială de poluare ptr. autoturisme la Trezoreria Recurenta arată ca autoturismul a fost înmatriculat prima oară în România, taxa specială s-a achitat de către persoana care a înmatriculat autoturismul, autoturismul achiziționat neintrând în categoria celor scutite de la plata taxelor speciale. În aceste condiții, organele fiscale din cadrul T în mod legal au stabilit obligația de plată a taxei pe poluare, la acea dată, conform legislației în vigoare.
Urmare a apariției Normelor metodologice, aprobate prin HG nr. 686/2008, cu privire la aplicarea OG nr. 50/2008, privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, legiuitorul a dispus restituirea unei părți a sumei achitate drept taxă în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008, cu titlul de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, astfel că petentul are posibilitatea să se adreseze cu o cerere instituției la care a achitat taxa, în vederea restituirii către acesta a diferenței de taxă, drept pentru care arată că acțiunea este neîntemeiată, solicitând admiterea recursului declarat și motivat, rejudecarea cauzei și modificarea în totalitate a sentinței pronunțate de instanța de fond, cu exonerarea pârâtei recurente Direcția Generală a Finanțelor Publice T de la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
Reclamanta intimată a depus la dosarul cauzei concluzii scrise.
Examinând recursurile de față, prin raportare la înscrisurile depuse la dosarul cauzei, față de prevederile legale incidente în materie, Curtea de Apel constată că acestea sunt, în parte întemeiate, pentru următoarele considerente:
Privitor la excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ urmarea neefectuării procedurii prealabile obligatorii reglementată de dispozițiile art.205 și următoarele din nr.OUG92/2003, Curtea urmează să o respingă ca neîntemeiată.
Și aceasta întrucât, chitanța seria - nr - din 19.06.2007, eliberată de Trezoreria T, atestă achitarea de către reclamantă, în beneficiul T, a sumei de 4040 lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare pentru autoturismul achiziționat din Germania, iar ulterior, la data de 20.02.2008, reclamanta a înregistrat cererea de restituire a acestei sume, pârâta T din cadrul DGFP T răspunzând negativ la această solicitare, prin adresa nr. 75230 din 03.03.2008.
Curtea observă că această adresă materializează manifestarea de voință a autorității fiscale de a respinge (refuza) cererea de restituire a taxei speciale plătită de reclamant invocând ca justificare dispozițiile legale ale dreptului material fiscal aplicabile acestui raport juridic care sunt în vigoare și produc efecte juridice.
Or, un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art.2 alin.1 lit. c) precum și ale alin.2 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim.
Astfel fiind, Curtea constată că în mod legal prima instanță a respins excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, precum si pentru inexistenta unui act administrativ.
Totodată Curtea constată că în mod corect prima instanță a respins si excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP, având în vedere că răspunsul dat reclamantei intimate cererii sale de restituire a taxei de primă înmatriculare a fost emis de către DGFP T - T, iar prin raportare la prevederile. art. 214 ind. 2 din Codul Fiscal si art. 31 ind. 2 alin. 2 din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal taxa de primă înmatriculare face parte din taxele speciale care au fost percepute la bugetul de stat.
Cu referire la incidența în speță a prevederilor nr.OUG50/2008 antamate de recurentă, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art.11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin nr.HG686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații C de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art.90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru daunele suferite (a se vedea:, cazul nr.68/79 I/S contre Ministere danois des impots accises precum și cauza conexată nr. 290/05 și 333/05 și parag.61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 01.07.2008 pe care s-a compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna că soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultim rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art.15 alin.1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Curtea constată că soluția primei instanțe de acordare a dobânzilor legale aferente, conform prevederilor Codului civil, este contrar dispozițiilor legale în materie.
Articolul 10 din OG nr. 9/2000 prevede că dobânzile percepute sau plătite de Banca Națională a României, de bănci, de Casa de Economii și Consemnațiuni -, de organizațiile cooperatiste de credit și de Ministerul Finanțelor Publice, precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice.
Astfel fiind, conform art.124 din OG nr. 92/2003 pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor iar dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de prezentul cod și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.
Prin urmare, dobânda datorată de către pârâte reclamantei urmează să fie calculată conform prevederilor articolelor menționate din OG nr. 92/2003, care, față de caracterul special al dispozițiilor, se aplică cu prioritate.
Față de considerentele mai sus reținute, prin raportare la prevederile art. 304 pct. 9 si 312 Cod proc. civ. Curtea urmează să admită recursurile și să modifice în parte sentința atacată în sensul că obligă pârâtele la plata către reclamantă a dobânzilor calculate conform prevederilor articolelor menționate din OG nr. 92/2003, menținând în rest dispozițiile sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtele Administrația Finanțelor Publice T și DGFP T, împotriva sentinței civile nr.810 din 20.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința, în sensul că obligă pârâta I la restituirea sumei de 4040 lei, reclamantului cu dobânzile legale calculate conform nr.OG92/2003 privind Codul d e proc. fiscală.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- LIBER - - - - -
GREFIER
- -
Red./16.02.2009
Tehnored./16.02.2009
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Timiș - judecător
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Mircea Ionel Chiu, Diana Duma
