Contestație act administrativ fiscal. Sentința 172/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 04.06.2008
SENTINȚA CIVILĂ NR.172
ȘEDINȚA PUBLICĂ D-IE 2008
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
GREFIER:- -
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamanta " IMPORT - EXPORT" T împotriva pârâtului MUNICIPIUL T - DIRECȚIA FISCALĂ, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru pârâta consilier juridic, lipsă fiind reclamanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței, la data de 01.07.2008, din partea reclamantei o cerere de declinare a competenței în favoarea Tribunalului Timiș, cauza fiind înregistrată din eroare la Curtea de Apel Timișoara.
Reprezentantul pârâtului depune la dosar delegație de reprezentare și întâmpinare prin care s-a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Timișoara în soluționarea prezentei cauze.
Instanța, pune în discuție excepția de necompetență materială a Curții de Apel Timișoara invocată de părți în soluționarea prezentei cauze și reține cauza spre soluționare pe excepție.
Reprezentantul pârâtei pune concluzii de admitere a excepției, declinarea cauzei în vederea soluționării de către Tribunalul Timiș.
CURTEA
Asupra acțiunii de contencios administrativ de față constată:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr. 578/04.06.2008, reclamanta " Import - Export" Tac hemat în judecată pârâtul Municipiul T - Direcția Fiscală, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța instanța să dispună anularea Dispoziției nr.4/01.02.2008 emisă de pârât și în consecință, admiterea contestației în sensul anulării Deciziei de impunere nr. E 12007--/29.11.2007 și a Raportului de inspecție fiscală cu nr. E 12007--/29.11.2007, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei plata unui impozit pe clădiri, mijloace de transport, etc. în cuantum de 8817 lei, aferent anilor 2003 - 2007, cu consecința exonerării de la plata sumei de 8817 lei și obligarea intimatului la restituirea acestei sume, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta invocă prevederile art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004, arătând că actul de impunere emis de intimat are un caracter prejudiciar, urmare a încălcării dispozițiilor Legii nr.571/2003, pentru aprobarea Codului Fiscal cu modificările și completările ulterioare, și-n consecință a urmat procedura administrativă prealabilă, prin contestarea actului respectiv.
În cadrul procedurii administrativ jurisdicționale, intimatul a dat Dispoziția nr.4/01.02.2008, prin care a respins contestația, cu motivarea că impozitul pe clădiri se datorează conform art.4 alin.1 din nr.OG36/2002, actualizată, de către contribuabili pentru clădirile aflate în proprietatea lor; că pentru investițiile efectuate de chiriași la clădirea închiriată nu există reglementare, dar că sunt asimilate mijloacelor fixe și, ca atare, reprezintă proprietatea chiriașului; că aceste investiții au valoare de inventar, fiind contabilizate; că în determinarea valorii de inventar se are în vedere însumarea valorilor tuturor elementelor și instalațiilor funcționale ale clădirii și că în baza acestor argumente, calculul impozitului este corect.
Aceste argumente de text la care face trimitere intimatul vin în contradicție cu însăși obligația fiscală stabilită în sarcina reclamantei, de vreme ce ele evocă lipsa acestei obligații care este și rămâne în responsabilitatea contribuabilului autentic - proprietarul construcției.
Arată că, potrivit CF nr2633 T, nr. top 3318-3319, proprietarul tabular al imobilelor descrise în foaia de proprietate - partea I-a este persoana fizică, pe care le-a dobândit prin cumpărare și edificare, cu titlu de bun propriu.
În baza contractului de închiriere nr.628/06.01.2000, aceste imobile au fost închiriate societății reclamante în schimbul unei chirii lunare.
Cu prilejul controlului fiscal efectuat de către Direcția fiscală a municipiului T la sediul " Import - Export", agentul constatator, în baza prevederilor nr.OG36/2002 privind impozitele și taxele locale, Legea nr.571/2003, nr.HG44/2004 și nr.OG92/2003, a stabilit obligația de plată a impozitului pe clădiri în sarcina societății reclamante.
Potrivit prevederilor art.249 alin.3 din nr.HG44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal "În cazul unei clădiri, aflată în administrarea sau folosința, după caz, a altei persoane și pentru care se datorează chirie în baza unui contract de închiriere, impozitul pe clădiri se datorează de către proprietar", în speța de față proprietarul fiind persoana fizică, după cum s-a arătat mai sus.
Faptul contabilizării investițiilor la clădiri de către chiriașul societate comercială, nu poate conduce la concluzia dobândirii de către chiriaș a proprietății asupra acestora, textul art.52 alin.2 din HG nr.44/2004, nefiind aplicabil în speța de față.
Reclamanta mai arată că, cu ocazia aceluiași control fiscal s-au mai stabilit în sarcina sa sume referitoare la impozitul asupra mijloacelor de transport și taxa pentru mijloacele de reclamă și publicitate, sume achitate conform ordinelor de plată anexate.
Conchizând că agentul fiscal constatator a fost în eroare pretinzându-i să achite impozitul pe clădiri, reclamanta solicită instanței anularea actelor atacate și restituirea sumei nelegal încasate de către pârât.
La data de 01.07.2008, reclamanta depune la dosar cerere de declinare a competenței, raportat la valoarea litigiului, în favoarea Tribunalului Timiș.
Prin întâmpinare, pârâtul Municipiul T - Direcția Fiscală, invocă excepția de necompetență materială a Curții de Apel Timișoara, în raport de prevederile art.10 din Legea nr.554/2004, valoarea litigiului fiind sub 500.000 lei, competența de soluționare revenind Tribunalului Timiș.
Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța constată următoarele:
Examinândcu prioritateexcepția necompetenței materiale a Curții de Apel Timișoara, invocată la termenul din 2.07.2008, instanța constată că obiectul prezentei acțiuni îl constituie anularea Dispoziției nr. 4/1.02.2008 emisă de Direcția Fiscală T, a deciziei de impunere nr. E 12007--/29.11.2007 și a raportului de inspecție fiscală nr. E 12007--/29.11.2007, emise de aceeași instituție pârâtă.
Instanța reține, totodată, că prin decizia de impunere nr. E 12007--/29.11.2007 s-au stabilit în sarcina reclamantei datorii fiscale în cuantum de 8817 lei.
Conform art. 3 punctul 1 Cod de Procedură Civilă,"curțile de apel judecă în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale".
În privința competenței instanțelor de contencios administrativ, art. 10 alin. 1 și 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 dispune că "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
(2) Recursul împotriva sentințelor pronunțate de tribunalele administrativ-fiscale se judecă de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, iar recursul împotriva sentințelor pronunțate de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel se judecă de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Având în vedere că solicitarea reclamantei are ca obiect anularea unor acte administrativ emise de o autoritate administrativă locală, respectiv de Direcția Fiscală T, și că aceste acte privesc taxe și impozite, și accesorii ale acestora care nu depășesc 500.000 de lei, instanța apreciază că prezentul litigiu este de competența Secției comerciale și de contencios administrativ Tribunalului Timiș, în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
În consecință, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Timișoara și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ, conform art. 137 și 158 alin. 3 Cod de Procedură Civilă, prezenta hotărâre fiind supusă căii de atac a recursului în termen de 5 zile de la pronunțarea hotărârii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Timișoara.
Declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțarea hotărârii.
Pronunțată în ședința publică din 2 iulie 2008.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
RED:RP/14.07.08
TEHNORED:MT/14.07.08
2.ex./SM/
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru
