Contestație act administrativ fiscal. Decizia 18/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--03.12.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.18
Ședința publică din 15.01.2009
PREȘEDINTE: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 2: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 3: Diana Duma
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâtele Administrația Finanțelor Publice T și Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr.812/CA/20.10.2008 pronunțată în dosar nr. 4130/30/08 de Tribunalul Timiș, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat C în reprezentarea reclamantului intimat, lipsă fiind pârâtele recurente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta reclamantului intimat depune împuternicire avocațială și copiile a două chitanțe a câte 500 lei fiecare reprezentând onorariu de avocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțate de prima instanță, pentru motivele arătate prin concluziile scrise pe care le depune la dosar, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr.4130/30/ 21.05.2008, legal timbrată, reclamantul a solicitat în procedura contenciosului administrativ în contradictoriu cu pârâții T si Administrația Finanțelor Publice T, restituirea taxei speciale pentru autoturisme în suma de 5728 lei.
În fapt, reclamantul relevă, că a achiziționat un autoturism marca 1.9 fabricat iî anul 2007 și înmatriculat în România, iar în vederea înmatriculării a fost obligat să achite taxa de primă înmatriculare care o apreciază ca nedatorata, discriminatorie și contrar normelor europene.
T, prin întâmpinarea formulată a solicitat suspendarea prezentei cauze în temeiul prev.art.242 alin.1, pct.1 pr.civ, totodată a invocat lipsa calității procesuale pasive a DGFP T, inadmisibilitatea acțiunii pentru neefectuarea procedurii prealabile obligatorie, în raport de prev.art.7 al.1 din nr.554/2004 si art.117 pr.fiscală, prematuritatea cererii de restituire a taxei speciale, iar în subsidiar pe fondul cauzei, respingerea cererii ca neîntemeiată, motivând în esență cu aceea că, reclamantul datorează respectiva taxă conform disp.art.214 ind.1-214 ind.3 din nr.571/2003, conform cărora intră sub incidența taxei speciale autoturismele și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone, excepție făcând doar acele autovehicule echipate pentru persoanele cu handicap, cele aparținând misiunilor diplomatice, oficiile consulare și membrilor acestora, precum și a altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic care își desfășoară activitatea în România, împrejurare față de care, autoturismul în litigiu este supus aplicării și plății taxei de primă înmatriculare prev. de codul fiscal.
Prin întâmpinare, pârâta Administrația Finanțelor Publice T a, solicitat în principal, pe cale de excepție, să se constate, prematuritatea acțiunii în contencios administrativ dată de nefinalizarea procedurii prealabile obligatorii prevăzute de Titlul IX - Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale din nr.OG 92/2003 privind pr. fiscală, coroborat cu prevederile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004;
Tot pe cale de excepție, să se constate inadmisibilitatea acțiunii așa cum a fost formulată, în condițiile în care nu se solicită și anularea impunerii înseși, respectiv anularea actului administrativ fiscal implicit (act juridicnegolium juris)în baza căruia reclamanta a plătit taxa specială cu chitanța seria - nr.-/13.12.2007 emisă de raportat la prevederile art. 205 si următoarele din pr.fiscală;
În subsidiar pe fondul cauzei, solicită admiterea în parte a acțiunii cu privire la taxa rezultată ca diferență între suma de 5728 lei achitată de contribuabil la data de 13.12.2007, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, în temeiul art.214 ind.1 214 ind.3 din nr.571/2003, privind Codul Fiscal și cuantumul taxei de poluare rezultat din aplicarea prev. G nr.50/2008 pentru instituire taxei de poluare pentru autovehicule, respingerea în rest a acțiunii ca neîntemeiată pentru suma reprezentând cuantumul taxei pe poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG 50/2008 pentru autoturismul în cauză.
Pârâta T învederează că dispozițiile nr.OUG 50/2008 au efect retroactiv asupra tuturor sumelor achitate de către contribuabili în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme si autovehicule, în conformitate cu prevederile exprese ale art. 11 din acest act normativ.
Prin sentința civilă nr.812/CA/20.10.2008 pronunțată în dosar nr. 4130/30/08, Tribunalul Timișa respins excepțiile.
A admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu P
A obligat pârâta T la restituirea sumei de 5728 lei, reprezentând taxa specială pentru autoturism încasată cu CH serie - nr.-/13.12.2007
A obligat pârâtele în solidar la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în suma de 39 lei.
În motivarea soluției pronunțate, instanța de fond a reținut următoarele:
Analizând acțiunea raportat la actele - probe aflate la dosar, precum și văzând dispozițiile legale în materie, s-a constatat întemeiată acțiunea sens în care a fost admisă în baza celor ce urmează, respingându-se ca neîntemeiate excepțiile invocate de pârâtă.
In privința excepției lipsei calității procesuale pasive a DGFP T instanța nu a contestat faptul că pârâtul nu poate fi obligat la restituirea sumei aflate în litigiu ca efect al admiterii acțiunii, adică, această obligație nu-l vizează în mod direct, însă, având în vedere că taxa de primă înmatriculare este o taxă specială care se face venit la bugetul de stat, acest aspect justifică necesitatea ca prezenta hotărâre sa-i fie opozabilă.
În sprijinul rezolvării problemelor de drept deduse judecății în prezenta speță, vin prevederile art. 148 alin.2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Alineatul 4 al aceluiași articol, prevede că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin.2 menționat.
Analizând disp.art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamantă, instanța constată că acesta prevede că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii si protecționiste. Astfel, art.90(I) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară în România.
În privința reglementării interne, se constată că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea nr.343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr.343 prin OUG nr.110/2006, a fost restrânsă de la toate autoturismele si autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice etc.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art.214 ind.1 din Codul fiscal.
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calculează după formula prevăzută de art.214 ind.1 alin.3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Esențialul rămâne că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Diferența de aplicare a taxei demonstrată în modul arătat, introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art.148 alin.2 si 4 din Constituție, se situează supremația dreptului comunitar, în speță a art.90(I) din Tratat și se conchide că prin modificarea codului fiscal si introducerea taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Ca urmare a efectului direct al art.90(I) din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța este datoare să constate că art.214 ind.1 214 ind.3 din Codul fiscal sunt reglementări contrare si că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia că taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismului de către reclamant în cuantum de 5728 lei RON, a fost încasată în contul bugetului statului, cu încălcarea art.90(I) al Tratatului, inclusiv a Tratatului de aderare a României si Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr.157/2005, care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare.înainte de aderare, sunt obligatorii pentru.România si se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.
Apărarea pârâtei formulată în sensul că acțiunea este inadmisibilă întrucât nu se solicită anularea unui act administrativ fiscal de plată a taxei a fost considerată ca neîntemeiată și speculativă. Intr-adevăr, reclamantul a achitat taxa conformându-se dispozițiilor citate din codul fiscal, precum si a unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme efectuate de Ministerul Finanțelor si care este afișată, în forma electronică, în mod public. Astfel cum pârâta confirmă, operațiunea tehnică de înmatriculare a autoturismelor second - hand importate dintr-un stat membru al Uniunii Europene nu este posibilă fără plata taxei. Intr-adevăr, nici un organ administrativ din România, nici cel care înmatriculează autoturisme, nici cel care încasează taxa și nici Ministerul Finanțelor care administrează bugetul statului, nu emite un act fiscal, titlu de creanță, care să o materializeze. În consecință, însăși obligația de plată a taxei, de natură legală si condiționarea înmatriculării de dovada plății acesteia, echivalează cu existența unui act administrativ de obligare la plată care nu are un suport material, ci doar așa cum s-a arătat, o bază legală de reglementare si calcul si o calculație efectivă, afișată electronic de Ministerul Finanțelor.
A considera ca reclamantul nu poate invoca încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea si perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, în lipsa unui titlu de creanță cu suport material, ar echivala cu negarea dreptului reclamantului de a avea acces liber la justiție si ar contraveni art.21 alin.1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților si intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept, sens în care se va respinge ca neîntemeiată excepția prematurității introducerii acțiunii.
Din aserțiunile anterioare rezultă că art.90(I) din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept a României si astfel reclamantul, persoană fizică română, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a i se restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului cumpărat din străinătate.
Prin urmare, actul administrativ - fiscal, vătămător pentru reclamantă, îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligat reclamanta prin dispozițiile Legii contenciosului administrativ si ale codului d e procedură fiscală, sunt asigurate prin cererile de restituire a taxei depuse de către reclamant la Administrația Finanțelor Publice T, sens în care a respins ca neîntemeiată excepția neîndeplinirii procedurii prealabile.
Considerând demonstrată încălcarea art.90(I) din Tratat prin instituirea taxei speciale pentru autoturisme, de la 1 ianuarie 2007, prin art.214 ind.1 - 214 ind.3 Cod fiscal, instanța a admis acțiunea reclamantei stabilind că taxa a fost ilegal încasată, obligând pârâta să o restituie.
-l pe reclamant în mod nelegal de suma de 5728 lei RON de la data plătii sumei, pârâta datorează și dobânzile legale aferente, până la data restituirii efective, prejudiciul cauzat reclamantului numai în acest fel putând fi reparat integral astfel cum prevăd dispozițiile art.1084 cod civil raportat la art.1082 Cod civil.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs parata solicitând admiterea recursului si modificarea sentinței atacate solicitând în principal admiterea excepțiilor invocate, și anume excepția inadmisibilității acțiunii și a prematurității acesteia, iar în subsidiar pe fondul cauzei doar admiterea în parte a acțiunii cu privire la taxa care ar rezulta din diferența între suma de 5728 lei achitată de către contribuabil și cuantumul taxei de poluare rezultat din aplicarea prevederilor OUG nr. 50 din 2008, solicitând totodată și respingerea capătului de cerere privind obligarea paratei la plata dobânzilor aferente sumei de restituit începând cu data plății ca nelegal si inadmisibil.
În motivarea recursului se arată că în mod neîntemeiat, instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ dată de neefectuarea procedurii prealabile obligatorii prevăzute de art.205 și următoarele din nr.OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală coroborate cu prevederile art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004.
Tot pe cale de excepție, a susținut că în mod neîntemeiat Tribunalul Timișa respins excepția prematurității acțiunii în contencios administrativ dată de nefinalizarea procedurii prealabile prevăzute de Titlul IX - soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale din nr.OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, coroborat cu prevederile art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004.
Învederează că, la data de 01.07.2008 a intrat în vigoare nr.OUG50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, publicat în Of. nr.327 din 25.04.2008, prin care s-au abrogat dispozițiile art.2141- 2143din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, care au instituit aplicarea taxei speciale pentru înmatricularea autoturismelor și autovehiculelor, potrivit dispozițiilor art.14 din această ordonanță.
"Art.14 alin.1) prezenta ordonanță de urgență intră în vigoare la data de 1 iulie 2008.
2) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă art. 2141- 2143din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.927 din 23 decembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare".
Învederează faptul că dispozițiile nr.OUG50/2008 au efect retroactiv asupra tuturor sumelor achitate de către contribuabili în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, în conformitate cu prevederile exprese ale art.11.
Împotriva sentinței menționate a formulat recurs și DGFP solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de către reclamantul-intimat. Se menționează că se impune admiterea excepțiilor invocate de câtre T, precum și admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a DGFP T având în vedere că se solicită anularea unui act care este emis de către o altă instituție decât DGFP T, și în subsidiar respingerea acțiunii, reluând în motivare aspectele învederate de către T în motivarea recursului declarat de către aceasta instituție
Reclamantul intimat a depus la dosarul cauzei concluzii scrise.
Examinând recursul de față, prin raportare la înscrisurile depuse la dosarul cauzei, față de prevederile legale incidente în materie, Curtea de Apel constată că acestea sunt, în parte întemeiate, pentru următoarele considerente:
Privitor la excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ urmarea neefectuării procedurii prealabile obligatorii reglementată de dispozițiile art.205 și următoarele din nr.OUG92/2003, Curtea urmează să o respingă ca neîntemeiată.
Și aceasta întrucât, chitanța seria - nr.-/13.12.2007 eliberată de Trezoreria T, atestă achitarea de către reclamant, în beneficiul T, a sumei de 5728 lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare pentru autoturismul marca iar ulterior, la data de 26.03.2008, reclamantul a înregistrat sub nr. 81840, cererea de restituire a acestei sume, iar pârâtele T din cadrul DGFP T și DSGFP T nu au răspuns în nici un fel reclamantului în termenul legal de 30 de zile.
Or, refuzul pârâtelor de a soluționa cererea reclamantului și de a-i restitui suma pretinsă întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art.2 lit. i) precum și ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim.
Astfel fiind, Curtea constată că în mod legal prima instanță a respins excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, precum și pentru inexistenta unui act administrativ.
Totodată Curtea constată că în mod corect prima instanță a respins și excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP, având în vedere că răspunsul dat reclamantului-intimat cererii sale de restituire a taxei de primă înmatriculare a fost emis de către DGFP T - T, iar prin raportare la prevederile. art. 214 ind. 2 din Codul Fiscal si art. 31 ind. 2 alin 2 din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal taxa de primă înmatriculare face parte din taxele speciale care au fost percepute la bugetul de stat. Totodată, în răspunsul emis de către T (fila 15 dosar fond) se menționează că cererea reclamantului de restituire a taxei de primă înmatriculare a fost direcționată către biroul de soluționare a contestațiilor din cadrul DGFP
Cu referire la incidența în speță a prevederilor nr.OUG50/2008 antamate de recurentă, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art.11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin nr.HG686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații C de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art.90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru daunele suferite (a se vedea:, cazul nr.68/79 I/S contre Ministere danois des impots accises precum și cauza conexată nr. 290/05 și 333/05 și parag.61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 01.07.2008 pe care s-a compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultim rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art.15 alin.1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Curtea constată că soluția primei instanțe de acordare a dobânzilor legale aferente, conform prevederilor Codului civil, este contrar dispozițiilor legale în materie.
Articolul 10 din OG nr. 9/2000 prevede ca dobânzile percepute sau plătite de Banca Națională a României, de bănci, de Casa de Economii și Consemnațiuni -, de organizațiile cooperatiste de credit și de Ministerul Finanțelor Publice, precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice.
Astfel fiind, conform art. 124 din OG nr. 92/2003 pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor iar dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de prezentul cod și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.
Prin urmare, dobânda datorată de către pârâte reclamantului urmează să fie calculată conform prevederilor articolelor menționate din OG nr. 92/2003, care, față de caracterul special al dispozițiilor, se aplică cu prioritate.
Față de împrejurarea că recursurile pârâtelor T și DGFP T au fost admise, prin raportare la prevederile art. 274 Cod proc civ, Curtea va respinge cererea intimatului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile Administrației Finanțelor Publice T și Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr.812/CA/20.10.2008 pronunțată în dosar nr.4130/30/08 de Tribunalul Timiș.
Modifică în parte sentința în sensul că obligă pârâtele la plata către reclamant a dobânzilor, conform OG nr.92/2003, art.124 și urm.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.01.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- LIBER - - - - -
GREFIER
- -
Red./28.01.2009
Tehnored./04.02.2009
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Timiș - judecător
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Mircea Ionel Chiu, Diana Duma
