Contestație act administrativ fiscal. Decizia 186/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- - 15.01.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.186
Ședința publică din O5.02.2009
PREȘEDINTE: Diana Duma
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 3: Maria Cornelia Dascălu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta T,împotriva sentinței civile nr.951/CA/2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- în contradictoriu cu reclamanta intimată - INTERNAȚIONAL SRL T și intimata pârâtă DGFP T având ca obiect contestație act administrativ fiscal restituire taxă înmatriculare
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea reclamantei intimate avocat, lipsă fiind pârâta recurentă T și pârâta intimată DGFP
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat,instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală, conform concluziilor scrise pe care le depune la dosar, cu cheltuieli de judecată.
CU RTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr.6593/30/29.08.2008, legal timbrata, reclamanta -" Internațional"SRL a solicitat în procedura contenciosului administrativ în contradictoriu cu pârâții T și Administrația Finanțelor Publice T, anularea actului administrativ fiscal reprezentat de adresa nr.-/18.07.2008 emisă de DGFP T, și nr.99633/04.06.2008 emisa de T, restituirea taxei speciale pentru autoturisme în suma de 9993,82 lei, obligarea paratelor la plata dobânzilor legale aferente de la data plații sumei pana la data restituirii efective
In fapt, reclamanta relevă, că a achiziționat un autoturism marca BMW adus din Germania și înmatriculat în România, iar în vederea înmatriculării a fost obligat să achite taxa de prima înmatriculare care o apreciază ca nedatorată, discriminatorie și contrar normelor europene.
Prin întâmpinare pârâții DGFP T și T au solicitat în principal, pe cale de excepție, constatarea lipsei calității procesuale pasive a pârâtei T având în vedere că, calitatea procesuală pasivă revenind exclusiv organului care a încasat taxa specială de primă înmatriculare, respectiv T, potrivit procedurii restituirii sumelor de la bugetul de stat prev. de art.117 din OG nr.92/2003 rep, și nu DGFP T - instituție care nu a emis nici un act administrativ fiscal sau vreo chitanță de încasare a taxei speciale.
Tot pe cale de excepție s-a solicitat să se constate inadmisibilitatea formulării prezentei acțiunii la data de 29.08.2008 în condițiile în care la data de 01.07.2008 a intrat în vigoare OUG nr.50/2008.
În subsidiar, s-a solicitat admiterea în parte a acțiunii cu privire la taxa rezultată ca diferență între suma de 9993,82 lei achitata de contribuabil la data de 16.10.2007. cu titlu de taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, în temeiul prevederilor art. 214 - 2143 din Legea nr. 571 /2003 privind Codul fiscal, și cuantumul taxei pe poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule; și respingerea în rest a acțiunii ca neîntemeiată pentru suma reprezentând cuantumul taxei pe poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG 50/2008 pentru autoturismul în cauză, învederând instanței faptul ca dispozițiile nr.OUG 50/2008 au efect asupra tuturor sumelor achitate de către contribuabili în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, în conformitate cu prevederile exprese ale art. 11 din acest act normativ.
De asemenea, s-a solicitat respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtelor la plata de dobânzi legale aferente sumelor de restituit, începând cu data plății (05.06.2008), ca nelegal și inadmisibil în materie fiscală, motivând în esență cu aceea că, reclamantul datorează respectiva taxă conform disp.art.214 ind.1-214 ind.3 din nr.571/2003, conform cărora intră sub incidența taxei speciale autoturismele și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone, excepție făcând doar acele autovehicule echipate pentru persoanele cu handicap, cele aparținând misiunilor diplomatice, oficiile consulare și membrilor acestora, precum și a altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic care își desfășoară activitatea în România, împrejurare față de care, autoturismul în litigiu este supus aplicării și plații taxei de primă înmatriculare prev. de Codul fiscal.
Or, în speță, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la bugetul statului contribuabilii au dreptul la dobânda la nivelul majorării de întârziere prevăzută de Cod procedură fiscală, iar nu la nivelul dobânzii legale prevăzute de nr.OG 9/2000 cum în mod nelegal consideră reclamantul, în conformitate cu dispozițiile exprese si obligatorii ale art. 124 din nr.OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală.
Prin sentința civilă nr.951 din 17.11.2008pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timișa admis excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP T, respingând celelalte excepții și a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta -" INTERNATIONAL "SRL în contradictoriu cu P T, a obligat pârâta T la restituirea sumei de 9.993,82 lei, cu dobânzi legale începând cu data plății și până la restituirea efectivă, reprezentând taxă specială pentru autoturism încasată cu ordin de plata nr.579/16.10.2007 și a obligat pârâta T la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în suma de 6,84 lei reprezentând taxa judiciara de timbru.
În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut următoarele:
În sprijinul rezolvării problemelor de drept deduse judecății în prezenta speță, vin prevederile art. 148 alin.2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Alineatul 4 al aceluiași articol, prevede că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin.2 menționat.
Analizând disp.art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamantă, instanța constată că acesta prevede că " nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare ".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art.90(I) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară în România.
În privința reglementării interne, se remarcăm faptul că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr.343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr.343 prin OUG nr.110/2006, a fost restrânsă de la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate( cele cu handicap, misiuni diplomatice etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice etc.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamantă, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art.214 ind.1 din Codul fiscal.
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calculează după formula prevăzută de art.214 ind.1 alin.3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Esențialul rămâne că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Diferența de aplicare a taxei demonstrată în modul arătat, introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art.148 alin.2 si 4 din Constituție, se situează supremația dreptului comunitar, în speță a art.90( I ) din Tratat si conchidem că prin modificarea codului fiscal si introducerea taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Ca urmare a efectului direct al art.90(I) din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța este datoare să constate că art.214 ind.1-214 ind.3 din Codul fiscal sunt reglementări contrare și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia că taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismului de către reclamant în cuantum de 9993,82 lei RON, a fost încasată în contul bugetului statului, cu încălcarea art.90(I) al Tratatului, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr.157/2005, care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare . înainte de aderare, sunt obligatorii pentru . România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate si prin actul de aderare.
In privința excepției lipsei calității procesuale pasive a DGFP T instanța a admis-o, având în vedere ca obiectul prezentului dosar îl reprezintă acțiunea îndreptată de reclamantă împotriva taxei de prima înmatriculare stabilită de către T, precum și faptul ca răspunsul la cererea reclamantei de restituire este emis de T în nume propriu.
Considerând demonstrată încălcarea art.90(I) din Tratat prin instituirea taxei speciale pentru autoturisme, de la 1 ianuarie 2007, prin art.214 ind.1 - 214 ind.3 Cod fiscal, instanța a admis acțiunea reclamantei stabilind că taxa a fost ilegal încasată, obligând pârâta să o restituie.
-o pe reclamantă în mod nelegal de suma de 9.993,82 lei RON de la data plătii sumei, pârâta T datorează și dobânzile legale aferente, până la data restituirii efective, prejudiciul cauzat reclamantei numai în acest fel putând fi reparat integral astfel cum prevăd dispozițiile art.1084 cod civil raportat la art.1082 Cod civil.
Ca urmare a admiterii acțiunii, în temeiul art.274 Cod procedură civilă, pârâta Taf ost obligată la plata cheltuielilor de judecată, în suma de 6,84 lei reprezentând taxa judiciar de timbru și timbru judiciar, conform F -/17.11.2008.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs T, considerând-o ca netemeinică și nelegală, pentru următoarele considerente:
În principal, pe cale de excepție, a susținut că în mod neîntemeiat, instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ dată de neefectuarea procedurii prealabile obligatorii prevăzute de art.205 și următoarele din nr.OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală coroborate cu prevederile art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004.
Tot pe cale de excepție, a susținut că în mod neîntemeiat Tribunalul Timișa respins excepția prematurității acțiunii în contencios administrativ dată de nefinalizarea procedurii prealabile prevăzute de Titlul IX - soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale din nr.OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, coroborat cu prevederile art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004.
În subsidiar, pe fondul cauzei a solicitat admiterea în parte a acțiunii cu privire la taxa rezultată ca diferență între suma de 6.052 lei achitată de contribuabil la data de 19.10.2007, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, în temeiul prevederilor art.2141- 2143din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, și cuantumul taxei de poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule; solicită respingerea în rest a acțiunii ca neîntemeiată pentru suma reprezentând cuantumul taxei de poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG50/2008 pentru autoturismul în cauză.
Învederează că, la data de 01.07.2008 a intrat în vigoare nr.OUG50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, publicat în Of. nr.327 din 25.04.2008, prin care s-au abrogat dispozițiile art.2141- 2143din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, care au instituit aplicarea taxei speciale pentru înmatricularea autoturismelor și autovehiculelor, potrivit dispozițiilor art.14 din această ordonanță.
"Art.14 alin.1) prezenta ordonanță de urgență intră în vigoare la data de 1 iulie 2008.
2) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă art. 2141- 2143din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.927 din 23 decembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare".
Învederează faptul că dispozițiile nr.OUG50/2008 au efect retroactiv asupra tuturor sumelor achitate de către contribuabili în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, în conformitate cu prevederile exprese ale art.11.
Recursul este neîntemeiat.
Privitor la excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ urmarea neefectuării procedurii prealabile obligatorii reglementată de dispozițiile art.205 și următoarele din nr.OUG92/2003, Curtea urmează să o respingă ca neîntemeiată.
Și aceasta întrucât, prin nota de plată nr.579 din 16.10.2007 se atestă achitarea de către reclamant, în beneficiul T, a sumei de 9.993,82 lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare pentru autoturismul BMW, an de fabricație 2006, iar ulterior, la data de 02.07.2008, reclamantul a înregistrat sub nr.106.732, cererea de restituire a acestei sume, pârâta răspunzând negativ la această solicitare.
Curtea observă că această adresă materializează manifestarea de voință a autorității fiscale de a respinge (refuza) cererea de restituire a taxei speciale plătită de reclamant invocând ca justificare dispozițiile legale ale dreptului material fiscal aplicabile acestui raport juridic care sunt în vigoare și produc efecte juridice.
Or, un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art.2 alin.1 lit. c) precum și ale alin.2 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim.
Cu referire la incidența în speță a prevederilor nr.OUG50/2008 antamate de recurentă, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art.11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin nr.HG686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații C de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art.90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru daunele suferite (a se vedea:, cazul nr.68/79 I/S contre Ministere danois des impots accises precum și cauza conexată nr. 290/05 și 333/05 și parag.61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 01.07.2008 pe care s-a compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamanta să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultim rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art.15 alin.1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul de față, în condițiile dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
Prin raportare la prev art. 274 Cod proc civ, Curtea va obliga pârâta recurentă la plata către reclamanta intimat a sumei de 4.299 lei cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta T,împotriva sentinței civile nr.951/CA/2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Obligă pârâta față de reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.299 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Februarie 2009
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - LIBER - - -
GREFIER
- -
Prima instanță - Tribunalul Timiș
Judecător -
Red- LC- 13.02.2009
Tehnored.L/19.02.2009
2 ex/SM.
Președinte:Diana DumaJudecători:Diana Duma, Claudia, Maria Cornelia Dascălu