Obligația de a face. Decizia 188/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- - 14.01.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.188
Ședința publică din 05.02.2009
PREȘEDINTE: Diana Duma
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 3: Maria Cornelia Dascălu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul municipiul A prin Primar, împotriva sentinței civile nr. 815 din 4.XI.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- în contradictoriu cu reclamanții intimați și având ca obiect obligația de a face
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamanții intimați lipsă, mandatar, lipsă fiind pârâtul recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care se constată depusă la dosar prin serviciul de registratură al instanței, dovada achitării taxei de timbru în sumă de 2 lei și timbrul judiciar în sumă de 0,15 lei.
Mandatarul reclamanților intimați depune la dosar întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Mandatarul reclamanților intimați solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii primei instanțe, pentru motivele arătate în întâmpinare,fără cheltuieli de judecată.
CU RTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 6 martie 2008, reclamanții și, domiciliați în A, au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul A și au solicitat recalcularea impozitului datorat pentru terenul arabil în suprafață de 1238 mp, întrucât impozitul stabilit prin înștiințarea de plată din 27 februarie 2008 este calculat pentru teren ocupat de construcții cu toate că în realitate acesta este un teren arabil și a avut întotdeauna această destinație.
Reclamanții au menționat că nu au putut să facă declarațiile corespunzătoare la Direcția Venituri a Municipiului A, întrucât au fost în coproprietate asupra imobilului cu alte persoane, iar procesul de ieșire din indiviziune s-a finalizat în mod irevocabil numai în cursul anului 2008, când au făcut demersurile legale pentru a se înregistra suprafețele de teren din proprietatea lor, conform destinațiilor reale și anume, teren ocupat de construcții, curte și grădină.
Prin precizarea din 19 martie 2008, reclamanții au indicat temeiurile legale ale cererii lor, respectiv cele din Legea nr. 7/1996, privind cadastrul și din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal și Ordonanța nr. 92/2003, privind Codul d e procedură fiscală.
Prin întâmpinarea depusă la 19 martie 2008, pârâtul Municipiul A, reprezentat prin Primarul G, a solicitat respingerea acțiunii, întrucât reclamanții erau obligați ca de îndată, după dobândirea în proprietate a terenului, să depună o declarație de impunere pe care să se bazeze calculul sarcinilor fiscale datorate și totodată aveau obligația și de a depune o înștiințare cu privire la modificarea folosinței terenului.
Reclamanții nu au făcut demersuri în acest sens, astfel că impozitul calculat este legal.
Prin memoriile depuse ulterior, reclamanții au susținut că nu au putut depuse declarația de impunere în termen de 30 de zile de la data achiziției imobilului, datorită desfășurării procesului de ieșire din indiviziune, inițiat de celălalt coproprietar și că oricum pârâtul nu putea să modifice folosința terenului care a fost întotdeauna arabil, fără declarația prevăzută de art. 259 pct. 7 din Codul fiscal.
Prin sentința civilă nr.815 din 04.11.2008 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Arada admis acțiunea reclamanților și formulată împotriva pârâtului Municipiul A reprezentat prin Primar și a stabilit că impozitul pe teren, datorat de reclamanți, este în cuantum de 69 lei pentru anul 2005, 74 lei pentru anul 2006, 9 lei pentru anul 2007 și 3 lei pentru ianuarie - aprilie 2008, obligând pârâtul și la plata a 340 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamanților.
În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanții au cumpărat imobilul înscris în CF nr. 27131 A, cu nr. topografic 3096/1/1/I constând din apartamentul nr.1, în suprafață construită de 126 mp și cota de 126/205 din părțile comune, împreună cu terenul aferent de 1534 mp, din care 182 mp, proprietatea personală a vânzătoarei, iar restul, intabulat în CF nr.18748 A, aflat în proprietatea Municipiului A, și care s-a transmis cumpărătorilor conform art. 36 alin. 2 din Legea fondului funciar nr.18/1991, situat în municipiul A,-. Imobilul a fost intabulat în CF nr. 27131 A sub pe numele celor 2 reclamanți.
Celălalt coproprietar, respectiv, i-a chemat în judecată pe cei doi reclamanți pentru ieșire din indiviziune, iar litigiul a parcurs cele 3 etape procesuale, fond, apel și recurs, hotărârea de ieșire din indiviziune rămânând irevocabilă la începutul anului 2008.
După finalizarea acestui litigiu, reclamanții au putut întocmi un plan de situație al imobilului, însoțit de tabelul cu dezmembrarea și ieșirea din indiviziune și au putut efectua declarația de impunere, prev. de art. 259 alin. 1 Cod fiscal.
Cu toate acestea, Direcția de Venituri - Serviciul de impunere persoane fizice a calculat în sarcina reclamanților, începând cu anul 2005, impozitul pentru întreaga suprafață de teren pentru categoria de terenuri ocupate de construcții, cu toate că, așa cum rezultă din răspunsurile la interogator Serviciul de cadastru și Agricultură, care are în evidență toate terenurile aflate în municipiul A, inclusiv cel în discuție, avea date despre imobilul reclamanților, anterior cumpărării lui, iar din evidențe nu rezulta că întregul teren este ocupat de construcții, ci așa cum s-a stabilit și prin expertiza contabilă, suprafața de 1535 mp se compune din 297 mp curți, din care 163 mp teren liber și 134 mp teren construit, restul terenului de 1238 mp fiind agricol.
Cum reclamanții nu au depus o declarație de modificare a folosinței terenului la compartimentul de specialitate al municipiului A, astfel cum prevăd dispozițiile art. 259 alin. 7 din Codul fiscal, pârâta nu era îndreptățită să emită, prin serviciul său de specialitate o înștiințare de plată cu un cuantum al impozitului destinat întregii suprafețe de 1535 mp, ocupată de construcții.
Calculul impozitului efectuat de expertiza contabilă a fost însușit de Serviciul de impunere persoane fizice, astfel cum rezultă din înscrisul eliberat la 3 iunie 2008 (fila 70 dosar), stabilindu-se pentru anul 2005, un impozit pentru suprafața de teren agricol de 1238 mp, de 69 lei, pentru anul 2006 de 74 lei, pentru anul 2007 de 8 lei, iar pentru primele 4 luni din anul 2008 de 3 lei.
Având în vedere că modul de calcul al impozitului a fost însușit de pârâtă, și este în acord cu prevederile corespunzătoare hotărârilor consiliului local din perioada 2005 - 2007, privitoare la zona de impozitare în care este situat imobilul, respectiv zona C pentru anul 2005 și zona B pentru anii 2006 - 2008, s-a admis acțiunea reclamanților astfel cum a fost formulată, stabilindu-se cuantumul impozitului datorat pentru cei 4 ani.
În condițiile art. 274 Cod procedură civilă, pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum 340 lei, reprezentând contravaloarea raportului de expertiză, ce a fost achitată de reclamanți, potrivit chitanțelor aflate la filele 67-69.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul municipiul A prin Primar, considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului se invocă în esență următoarele:
Prin sentința atacată, prima instanță a nesocotit dispozițiile art.259 alin. 1 și 7 din Legea 571/2003.
De asemenea instanța de judecată în mod greșit a susținut prin hotărârea pronunțată că "Serviciul impune persoane fizice" din cadrul Primăriei Municipiului A, că expertiza ce a fost efectuată în dosar a fost însușită de către acesta.
Așa cum s-a precizat prin întâmpinare, în anul 2005 în cursul procesului de ieșire din indiviziune, conform Deciziei Civile nr. 312/A/2007 în dosar -, pronunțată de Tribunalul Arad, reclamanții au fost împroprietăriți cu suprafața de 1535 mp. Din actele depuse la dosar, nu reiese că,reclamanții ar fi înștiințat autoritățile publice locale pentru a li se calcula impozitul pe care acesta trebuia să-l plătească.
În acest sens, consideră că, prevederile Legii 571/2003 - privind Codul fiscal, cu completările și modificările ulterioare, stabilește exact sarcinile pe care persoanele fizice le au la momentul dobândirii unui imobil - teren sau/și construcții în proprietate,respectiv.
Cât privește procedura pe care reclamanții aveau obligația să o urmeze, pentru a intra în legalitate și pentru a nu ajunge la aceste situații, era acea prevăzută de art. 259 alin. 7 coroborat cu art. 258 alin. 7 din lege, potrivit căruia - "Înregistrarea în registrul agricol a datelor privind clădirile și terenurile, a titularului dreptului de proprietate asupra acestora, precum și schimbarea categoriei de folosință se pot face numai pe bază de documente, anexate la declarația făcută sub semnătură proprie a capului de gospodărie sau, în lipsa acestuia, a unui membru major al gospodăriei".
În cazul de față reclamanții nu au dovedit prin actele depuse la dosar, că ar fi declarat acest teren la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale.
Reclamanții au mai susținut că nu puteau plăti impozitul întrucât terenul era deținut în indiviziune. Față de aceste aspecte, art. 256 alin. 4 din Legea 571/2003 prevede următoarele -"În cazul terenului care este deținut în comun de două sau mai multe persoane, fiecare proprietar datorează impozit pentru partea din teren aflată în proprietatea sa. În cazul în care nu se pot stabili părțile individuale ale proprietarilor în comun,fiecare proprietar în comun datorează o parte egală din impozitul pentru terenul respectiv".
Astfel, în concluzie nu poate fi reținută culpa Municipiului A, ca urmare a nedeclarării în termenul legal stabilit prin legea 571/2003 privind Codul fiscal, a terenului atribuit în proprietatea acestora.
Din examinarea actelor și lucrărilor de la dosar, Curtea apreciază că instanța de fond a reținut o corectă stare de fapt și de drept, constând în aceea că declarațiile de impunere asupra imobilului din litigiu nu au putut fi depuse de către reclamanți decât la finalizarea litigiului privind sistarea stării de indiviziune, dată până la care nu se cunoștea cu exactitate suprafața curții imobilului, suprafața terenului arabil, proprietatea acestora, fiind contestată de către reclamant inclusiv categoria de încadrare a unei părți din teren în "curți, construcții"și nu în categoria terenurilor "arabile".
Aceste aspecte au fost elucidate prin raportul de expertiză efectuat în cauză, din care rezultă că suprafața de teren, proprietatea reclamantului de 1535 mp se compune din 297 mp curți construcții din care 163 mp teren liber și 134 mp teren construit și 1238 mp teren agricol.
Pentru perioada din litigiu,01.01.2005 - 30.04.2008, expertul desemnat în cauză a calculat în sarcina reclamanților impozitul datorat pentru suprafața de 1238 mp teren agricol, calcul fundamentat tocmai pe Hotărârile Consiliului Local
Față de cele ce preced, Curtea apreciază că în mod corect prima instanță a admis acțiunea reclamanților, în sensul celor concluzionate prin raportul de expertiză efectuat în cauză, motiv pentru care urmează să respingă ca nefondat recursul de față, în condițiile dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul municipiul A prin Primar, împotriva sentinței civile nr. 815 din 4.XI.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - LIBER - - -
GREFIER
- -
Red- LC- 04.03.2009
Tehnored.L/04.03.2009
2 ex/SM.
Prima instanță - Tribunalul Arad
Judecător -
Președinte:Diana DumaJudecători:Diana Duma, Claudia, Maria Cornelia Dascălu
