Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 187/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr- - 11.12.2008

DECIZIA CIVILĂ NR.187

Ședința publică din 05.02.2009

PREȘEDINTE: Diana Duma

JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER

JUDECĂTOR 3: Maria Cornelia Dascălu

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții Primarul Municipiului T și Consiliul Local al municipiului T împotriva sentinței civile nr.795/CA din 14.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- în contradictoriu cu reclamantul intimat având ca obiect litigiu privind funcționarii publici

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul intimat,lipsă fiind pârâții recurenți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Reclamantul intimat solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cerere înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, sub nr-, reclamantul, a solicitat instanței de judecată, în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI T și PRIMARUL MUNICIPIULUI T, obligarea acestora la alocarea, calcularea si plata drepturilor bănești reprezentând "indemnizația de dispozitiv" lunară în cuantum de 25 % din salariul de bază, retroactiv începând cu data de 01.01.2004 si în continuare până la încetarea raporturilor de serviciului respectiv a contractului de muncă în data de 01.11.2005; "primele de concediu" în cuantum de un salariu de bază din luna anterioară plecării în concediu pentru anii 2002, 2003, 2004 si 2005 respectiv până la încetarea raporturilor de muncă în data de 01.11.2005; actualizarea sumelor solicitate cu rata inflației de la data scadentei fiecărei indemnizații si până la efectuarea plătii; cu plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat în esență, următoarele:

Sindicatul Liber al Salariaților din Primăria Municipiului Tas olicitat în Dosarul nr. l- al Tribunalului Timiș alocarea, calcularea si plata drepturilor bănești reprezentând indemnizația de dispozitiv lunară în cuantum de 25 % retroactiv începând cu data de 01.01.2004 si în continuare până la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv, a contractului colectiv de muncă si la actualizarea sumelor reprezentând indemnizația de dispozitiv cu coeficienții ratei de inflație de la data scadentei fiecărei indemnizații si până la efectuarea plătii. Prin Sentința Civilă nr. 151/21.02.2007 Tribunalul Timișa admis acțiunea formulată hotărârea care a rămas irevocabilă prin Decizia Civilă nr.433/23.05.2007 a Curții de APEL TIMIȘOARA.

De asemenea, Sindicatul Liber al Salariaților din Primăria Municipiului Tas olicitat în Dosar nr- al Tribunalului Timiș alocarea, calcularea si plata drepturilor bănești reprezentând primele de concediu în cuantum de un salariu de bază din luna anterioară plecării în concediu, pentru anii 2001, 2002, 2003, 2004, 2005, 2006 si actualizarea sumelor cu coeficienții ratei inflației de la data scadentei fiecărei indemnizații si până la efectuarea plătii. Prin Sentința Civilă nr.497/CA/l 1.06.2007 Tribunalul Timișa admis acțiunea formulată, hotărâre care a rămas irevocabilă prin Decizia Civilă nr.873/18.10.2007 a Curții de APEL TIMIȘOARA.

Întrucât instanța a obligat angajatorul la plata drepturilor menționate către reclamanți, respectiv membrii Sindicatului Liber al Salariaților din Primăria Municipiului T, reclamantul a solicitat acordarea drepturilor salariale indemnizația de dispozitiv pe anii 2004 si 2005 înregistrate cu nr.-- în data de 22.06.2007, precum și primele de concediu pe anii 2002, 2003, 2004, 2005 înregistrate cu nr. -- în data de 05.10.2006.

Reclamantul arată că a solicitat puterea în aplicare a dispozițiilor legale la care a făcut referire, precum si a hotărârilor judecătorești irevocabile privitoare la plata drepturilor bănești, Până în prezent nu i s-au achitat drepturile si nici nu i-a fost comunicat motivul refuzului.

Reclamantul precizează că, a fost angajat al Primăriei Municipiului T, respectiv membru în cadrul Sindicatului Liber al Salariaților din cadrul Primăriei Municipiului Faptul că a încetat contractul de muncă cu pârâții în data de 01.11.2005 nu este în măsură să aducă la anularea drepturilor solicitate stabilite prin lege si datorate de angajator pentru activitatea desfășurată pe perioada derulării contractului de muncă.

La cererea de chemare în judecată a anexat hotărârile judecătorești la care a făcut referire, dispoziția de numire în funcție nr. 2507/04.12.2001, dispoziția de încetare a raportului de serviciu nr. 2385/31.10.2005, legislație, în extras.

Pârâții au formulat întâmpinare, invocând excepția de prematuritate a acțiunii, motivat de faptul că la data de 19.12.2007 a intrat în vigoare nr.OUG 146 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă, suspendate în perioada 2001 - 2006, urmând ca personalul abilitat din sectorul bugetar să facă plata acestor drepturi către persoanele care nu le-au primit încă, astfel cum prevăd dispozițiile art. 2 alin. 1.

Pârâții apreciază că dreptul de a acționa instituția în instanță nu s-a născut, încă atâta timp cât plata drepturilor solicitate urmează a se face în conformitate cu prevederile nr.OUG 146/2007, astfel că numai la expirarea termenelor stabilite în actul normativ antemenționat reclamantul poate solicita instanței alocarea, calcularea și plata primei de concediu.

În ceea ce privește indemnizația de dispozitiv, pârâții arată că dispozițiile Legii nr. 138/1999 se aplică numai personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției, iar Ordinul nr. 496/2003, invocat de către reclamant, nu a fost publicat în Monitorul Oficial.

In acest context, dat fiind faptul că instituția urmează a da curs actului normativ invocat (OUG nr. 146/2007) și va proceda la plata primelor de concediu aferente anilor 2001 - 2006 în mod eșalonat, pârâții solicită ca, față de primul petit, acțiunea reclamantului să fie respinsă ca fiind prematur introdusă și, față de al doilea petit - respingerea ca fiind neîntemeiat.

În drept, au invocat dispozițiile OUG146/19.12.2007 și Legii nr. 138/1999.

Prin sentința civilă nr.795/CA/14.10.2008 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timișa admis acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâților CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI T și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI T și a obligat pârâții la plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând primele de concediu pe anii 2002 - 2005 și indemnizația de dispozitiv pe anii 2004 - 2005, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la efectuarea plății.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

La termenul din 26.02.2008, instanța a constatat că atât capătul de cerere cu privire la indemnizația de dispozitiv, cât și cel cu privire la primele de concediu au constituit obiectul dosarului -, soluționat prin sentința civilă nr. 151/21.02.2007( irevocabilă prin Decizia civilă nr. 433/2007 a Curții de APEL TIMIȘOARA ), cât și al dosarului nr-, soluționat prin sentința civilă nr. 497/11.06.2007( irevocabilă prin decizia civilă nr. 873/18.10.2007 ). În aceste condiții, a dispus citarea reclamantului cu mențiunea de a-și exprima poziția cu privire la excepția autorității de lucru judecat.

Reclamantul a depus note de ședință, solicitând, respingerea, atât a excepției autorității de lucru judecat, cât și a excepției prematurității.

Cu privire la excepția autorității de lucru judecat a arătat că a solicitat, în dosarul cu nr-, obligarea pârâților la plata drepturilor restante, deoarece aceștia nu au pus în aplicare dispozițiile hotărârilor civile menționate în acțiunea de fond, cu privire la reclamant. Mai mult, nu au răspuns nici la adresele prin care a solicitat eliberarea sumelor restante conform cu hotărârile judecătorești menționate pe fond.

A atașat sentința civilă nr. 236/27.02.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, sentința civilă nr. 207/CA/19.02.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- și copia tabelului nominal cu reclamanții - funcționarii publici, membri ai sindicatului în care reclamantul nu a fost inclus cu toate că în perioada 04.12.2001 - 01.11.2005 a fost funcționar public în cadrul Primăriei Municipiului T și membru de sindicat. Precizează că, din eroare, nu a fost înscris în tabelul angajaților semnatari ai acțiunii formulate de Sindicatul Liber din Primăria Municipiului

La termenul din 08.04.2008, apreciind că din conținutul hotărârilor atașate la dosar - sentința civilă nr. 151/21.02.2007( irevocabilă prin Decizia civilă nr. 433/2007 a Curții de APEL TIMIȘOARA ) și sentința civilă nr. 497/11.06.2007( irevocabilă prin decizia civilă nr. 873/18.10.2007) nu se poate stabili cu certitudine dacă tabelul depus de reclamant (filele 55 - 64) a fost avut în vedere de instanțele de judecată la pronunțarea hotărârilor, instanța a dispus atașarea dosarului nr. - în care s-a soluționat cererea de acordare a indemnizației de dispozitiv și a dosarului nr-, în care a fost soluționată cererea de acordare a primelor de concediu.

La termenul din 06.05.2008, având în vedere că dosarul nr. - al Tribunalului Timiș, având ca obiect plata primelor de concediu, necesar pentru soluționarea excepției autorității de lucru judecat, se afla la Curtea de APEL TIMIȘOARA, în baza art. 244 alin. 1 pct. 1. proc. civ, instanța a dispus suspendarea judecării cauzei, până la soluționarea irevocabilă a dosarului menționat.

După soluționarea irevocabilă a dosarului nr. -, prin decizia civilă nr. 433/23.05.2007, cauza a fost repusă pe rol, acordându-se termen la 10.10.2008.

Constatând că reclamantul nu se regăsește în tabelul angajaților semnatari ai acțiunilor formulate de Sindicatul Liber din Primăria Municipiului, având ca obiect plata indemnizației de dispozitiv și a primei de concediu, instanța a respins excepția autorității de lucru judecat.

Pe fond examinând acțiunea reclamantului, actele - probe aflate la dosar, văzând pozițiile exprimate de părți, precum și dispozițiile legale în materie, instanța a constatat că este întemeiată acțiunea, sens în care a admis-o în baza următoarelor argumente în fapt și în drept:

Conform pct. 9.2 din Ordinul I nr. 496/28.07.2003 "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".

Pct. 31.1 din același ordin arată că "prin personal civil, în sensul prezentului ordin se înțelege funcționarii și personalul contractual din I".

Reclamantul a avut calitatea de angajat în cadrul administrației publice locale, în perioada 04.12.2001 - 31.10.2005.

Conform art. 13 din Legea nr. 138/1999 la nivel național în alte departamente administrativ teritoriale au fost recunoscute și plătite aceste drepturi, întrucât prevederile constituționale, în Cap V impun premisa de regim unitar de reglementare, iar prin Legea nr. 137/2000 se previn și se sancționează toate formele de discriminare, în acest sens fiind și nr.2191/2006 pronunțată de Tribunalul Mureș în dos. nr-, rămasă definitivă și irevocabilă prin nr. 1977/R/2006 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în dos. nr-, aflate la filele 22-28 din dosar.

Este evident că prin ordinul I nr. 496/28.07.2003 s-a urmărit ca în rândul personalului care beneficiază de indemnizația de dispozitiv să fie cuprins și personalul civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, asigurându-se astfel egalitate de tratament salarial al tuturor salariaților din cadrul aceleiași autorități.

Împrejurarea că Ordinul I nr. 496/2003 invocat de reclamantă nu a fost publicat în Monitorul Oficial, nu mai are relevanță juridică câtă vreme acesta a intrat în circuitul civil.

Instanța văzând și disp. art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ a admis acțiunea ca fiind întemeiată și a dispus obligarea pârâților la alocarea, calcularea și plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând "indemnizația de dispozitiv" lunară, în cuantum de 25% din salariul de baza, retroactiv pentru perioada 2004 - 2005, și la actualizarea sumelor reprezentând "indemnizația de dispozitiv" cu coeficienții ratei de inflație, de la data scadenței fiecărei indemnizații și până la efectuarea plății efective.

Raportul de serviciu dintre funcționarul public și autoritățile sau instituțiile publice din care acesta face parte, trebuie să se bazeze pe principiul bunei-credințe, al consensualității obligațiilor și drepturilor, inclusiv cele pecuniare, căzute în sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea și realizarea obligațiilor și răspunderilor ce decurg din fișa cu atribuțiunile de serviciu, dar și cu plata integrala a muncii prestate, având in vedere complexitatea, importanța și finalitatea muncii, plata tuturor drepturilor salariale datorate, condițiile in care aceste drepturi sunt stabilite, trebuie efectuate in sprijinul realizării si aplicării normelor juridice, inclusiv cele cuprinse in Legea nr. 188/1999.

Potrivit art. 34 al.2 din Legea nr. 188/1999, la plecarea în concediul de odihnă funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

Aplicarea acestei prevederi legale a fost suspendata succesiv până la data de 31.12.2006, prin art.9 al.7 din Legea nr.507/2003, art.8 al.7 din Legea nr.511/ 2004 si art.5 al.1 din Legea nr.380/2005.

Dreptul s-a născut din lege, ca drept subiectiv și conferă titularilor de drept prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului pasiv din raportul juridic născut, să efectueze o anumită prestație pozitivă, respectiv, să dea o anumită sumă de bani.

Suspendarea aplicării prevederilor legale care recunosc dreptul la plata primei de vacanță către funcționarii publici, nu echivalează cu stingerea acestui drept, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său. Dreptul la plata primei de vacanță constituie un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă. Ca atare acest drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu.

Normele legale de suspendare a aplicării dreptului la prima de vacanta nu mai sunt in vigoare la data sesizării instanței, iar din interpretarea logica, sistematica și cronologica a actelor normative mai sus enunțate, raportat la art.64 al.3 din Legea nr.24/2000, privind tehnica de elaborare a actelor normative, față de formularea acestui text de lege in sensul că " dispoziția afectată de suspendare reintră de drept in vigoare", suspendarea unui act normativ are ca efect doar amânarea până la un termen cert și determinat a aplicării acestuia, însă acest fapt nu poate duce la suprimarea definitivă a efectelor actului normativ afectat de suspendare.

Pe de altă parte, instanța a constatat că normele de suspendare contravin prevederilor art.41 din Constituția României, întrucât dreptul la prima de vacanță constituie un drept de remunerare a muncii ce intră in conținutul complex al dreptului fundamental de muncă, iar in contextul art.53 din Legea fundamentală a României, restrângerea acestui drept, nu poate fi considerată o măsura necesară într-o societate democratică, întrucât nu se poate aplica in mod discriminatoriu, iar prin suspendări succesive se aduce atingere însăși existentei dreptului.

Totodată, art.2 pct.1 din Declarația Universala a Drepturilor Omului este apărătorul oricăror discriminări iar art.25 din aceasta normă internațională, statuează în mod expres, faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici un fel de discriminare la un salariu egal pentru muncă egală.

Așa fiind, instanța a apreciat că, suspendarea succesivă a aplicării dispozițiilor art.34 al.2 din Legea nr. 188/1999, nu echivalează cu abrogarea acestei prevederi legale și că efectul actelor normative fost doar acela de a amâna începutul exercițiului dreptului subiectiv al reclamantului la încasarea indemnizației reprezentând prima de concedii pe anii 2002-2005, motiv pentru care in temeiul art.34 al.2 din Legea nr. 188/1999, art. 1, art.10 și art.18 din Legea nr.554/2004, acțiunea a fost admisă conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar sumele vor fi actualizate cu rata de inflație în raport de dispozițiile art.1094 si art.1088 civil, impunându-se repararea integrală și echitabilă a prejudiciului suferit de către reclamant.

Față de faptul că drepturile tranșate potrivit considerentelor de față s-au născut din lege, nu s-a putut reține ca întemeiată excepția prematurității acțiunii invocată de pârâți raportat la faptul că la data de 19.12.2007 a intrat în vigoare nr.OUG 146 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă, suspendate în perioada 2001 - 2006, întrucât prin nici o dispoziție legală nu poate fi interzis dreptul constituțional de acces la justiție și nici obligația instanțelor judecătorești de a soluționa cauzele deduse judecății nu decurge din actul normativ invocat în susținerea excepției.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs de pârâții Primarul Municipiului T și Consiliul Local al municipiului T, considerând-o ca netemeinică și nelegală.

În motivarea recursului se invocă următoarele:

Se apreciază că instanța de fond a respins cu prea mare ușurință excepția de prematuritate a formulării prezentei acțiuni și a pronunțat Sentința civilă nr. 795/CA/14.10.2008 cu încălcarea dispozițiilor OG nr.146/19.12.2007.

În susținerea acestei excepții s-a avut în vedere faptul că la data de 19.12.2007 a intrat în vigoare OUG nr. 146/1997 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, urmând ca personalul abilitat din sectorul bugetar să facă plata acestor drepturi, către persoanele care nu le-au primit încă, conform dispozițiilor art. 2 alin. 1.

În același timp se arată că la această dată reclamantul a primit în totalitate drepturile ce-i reveneau ca prime de concediu prin aplicare de către reprezentanții instituției a dispozițiilor OUG nr. 146/1997, deci această solicitare a rămas fără obiect.

În ceea ce privește indemnizația de dispozitiv, se apreciază că în mod eronat prima instanță a admis acest capăt de cerere, întrucât dispozițiile Legii nr. 138/1999 se aplică numai138/1999 se aplică numai personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției, iar Ordinul I nr. 496/2003 invocat de către reclamantul intimat, nu a fost publicat în Monitorul oficial și ca atare nu și-a produs efecte juridice.

Recursul este neîntemeiat.

Relativ la obligarea pârâților la plata primelor de concediu, Curtea reține faptul că actul normativ invocat de către aceștia, respectiv OUG nr. 146/1997, reglementează aspecte ce țin de executarea prin plata eșalonată a drepturilor bănești cuvenite reclamantului, tocmai în baza unor titluri executorii obținute de aceștia, împrejurare față de care nu intră în discuție excepția preaturității promovării acțiunii de față.

Prima instanță a avut în vedere dispozițiile legale prevăzute de art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999, modificată, conform cărora, funcționarii publici au dreptul la data plecării în concediul de odihnă la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat, pe lângă indemnizația de concediu.

Cât privește plata indemnizației de dispozitiv, se reține că Ordinul nr.496/2003 relevă reglementările pe care se fundamentează, respectiv prevederile Legii nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, Legii nr.53/2003 - Codul muncii, Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.192/2002 privind reglementarea drepturilor de natură salarială ale funcționarilor publici, aprobată prin Legea nr.228/2003, Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.63/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor și Hotărârii Guvernului nr.281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare și se emite în temeiul art.9 alin. 4 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.63/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor.

Punctul 9 din Ordin, a fost completat cu prevederea introdusă sub nr.9.2, conform cu care indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.

Apoi, se modifică pct.31, dându-i-se următorul conținut:

31. Art.47 din lege:

1.1. Prin personal civil, în sensul prezentului ordin, se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor; personalul civil din Ministerul Administrației și Internelor beneficiază de drepturile stabilite prin prezenta lege( Legea nr.138/1999), cu excepția celor din domeniul administrației publice care beneficiază doar de dreptul prevăzut la art.13 din lege, precum și de cele prevăzute în reglementările în vigoare aplicabile salariaților din sectorul bugetar.

Textul art.47 din Legea nr.138/1999, în vechea reglementare, făcea referire la personalul civil din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art.1, respectiv la personalul militar și civil din cadrul Ap., și

Prin nr.OUG63/2003 a fost înființat Ministerul Administrației și Internelor (reorganizat actualmente în Ministerul Internelor și Reformei Administrative prin nr.OUG30/2007), posturile acestui minister fiind compuse din cele ale fostului Minister al Administrației Publice, ale fostului Minister de Interne, precum și din cele ale Ministerului d ezvoltării și; - personalul acestor ministere a fost transferat în interesul serviciului și numit pe funcție la noul Minister al Administrației și Internelor, prevăzându-se totodată că acesta beneficiază de drepturile dobândite anterior precum și, în limita bugetului aprobat, de indemnizații și sporuri specifice instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.

În contextul prevederilor actelor normative citate, acțiunea și cererile de intervenție în interes propriu promovate de personalul autorităților administrativ teritoriale din cauză apar pe deplin justificate, fiind în deplin acord cu înțelesul acestor texte legale acordarea indemnizației de dispozitiv lunară de 25 % din salariul de bază și către aceștia ca personal civil, corespunzător definirii personalului civil din Ordinul nr.496/2003 pct.31, cu trimitere la art.47 din Legea nr.138/1999 și întemeiată pe pct.9.1 și 9.2 din Ordin.

Rațiunea noilor prevederi rezidă, potrivit succesiunii în timp a normelor legale menționate, în faptul reorganizării Ministerului Administrației și a Ministerului d e Interne în Ministerul Administrației și Internelor, personalului fostului Minister al Administrației, fiindu-i recunoscute aceleași drepturi cu ale personalului fostului Minister de Interne, anterior consacrate acestuia din urmă, prin art.13 al Legii nr.138/1999.

Beneficiul pct.9.2 din Ordinul nr.496/2003 este acordat "personalului civil din domeniul administrației", fără ca dispoziția citată să distingă între administrația publică centrală și cea locală, aducându-i pe angajații din administrația publică, sub aspectul analizat, la nivelul angajaților din fostul I, funcționând toți în ministerul nou înființat, pentru realizarea principiului nediscriminării statuat de nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, al normei constituționale din art. 20 și Declarației Universale a Drepturilor Omului, în art.2 pct.1, pentru garantarea dreptului tuturor oamenilor, fără nici un fel de discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală.

Având în vedere starea de fapt reținută mai sus și dispozițiile legale enunțate și aplicabile în prezenta cauză, instanța constată că recursul reclamantului este fondat, astfel că, în temeiul prevăzut de art.312 alin.3 coroborat cu art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă, va admite recursul, va modifica sentința și va admite în parte acțiunea reclamantului conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâții Primarul Municipiului T și Consiliul Local al municipiului T împotriva sentinței civile nr.795/CA din 14.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

Modifică sentința atacată în sensul că admite în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului T și Consiliul Local al municipiului T prin respingerea petitului privind obligarea pârâților la plata drepturilor bănești reprezentând"indemnizația de dispozitiv".

Menține în rest dispozițiile sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 05 Februarie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - LIBER - - -

GREFIER

- -

Red- LC- 04.03.2009

Tehnored.L/04.03.2009

2 ex/SM.

Prima instanță - Tribunalul Timiș

Judecător -

Președinte:Diana Duma
Judecători:Diana Duma, Claudia, Maria Cornelia Dascălu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 187/2009. Curtea de Apel Timisoara