Contestație act administrativ fiscal. Decizia 2/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 2.294/2008
Ședința publică de la 22 octombrie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 3: Simona Szabo
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare recursul declarat de către intimatul MUNICIPIUL BMP RIN PRIMAR împotriva sentinței civile nr. 401/18.03.2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr- în contradictoriu cu petenta SC SRL.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat G în reprezentarea intereselor intimatei, lipsă fiind recurentul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxelor de timbru și a timbrului judiciar în conformitate cu prevederile art. 17 din Legea nr. 146/1997.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul intimatului relevă instanței faptul că nu se va delega nici un reprezentant din partea recurentului care s-ar putea prezenta la a doua strigare, astfel că solicită luarea cauzei la prima strigare.
Curtea, după deliberare, având în vedere cele relevate de către reprezentantul intimatei încuviințează cererea de luare a cauzei la prima strigare.
Reprezentantul intimatei depune la dosarul cauzei o întâmpinare prin intermediul căreia solicită respingerea recursului ca nefondat.
Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, în temeiul art. 150.pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul intimatei solicită instanței respingerea recursului ca nefondat fără cheltuieli de judecată. În susținerea poziției procesuale relevă toate motivele invocate prin întâmpinarea depusă la dosar.
CURTEA:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 401 din data de 18 martie 2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Maramureșa fost admisă acțiunea precizată de reclamanta B M, în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL BMp rin PRIMAR și, în consecință, a fost dispusă anularea dispoziției nr. 12.886 din 06.09.2007 emisă de Primarul municipiului B M; anularea în parte a raportului de inspecție fiscală nr. 6.093/07.06.2007 și a deciziei de impunere nr. 6.093/07.06.2007; obligat pârâtul să plătească reclamantei cheltuielile de judecată în sumă de 1.004 lei.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că prin două hotărâri judecătorești irevocabile s-a statuat că reclamanta nu este proprietara imobilului edificat în baza autorizației de construire nr. 650/3962/04.11.1998 și potrivit disp. art. 249 Cod fiscal, impozitul pe clădire este datorat de proprietar.
Împotriva soluției menționate a declarat recurs pârâtul MUNICIPIUL BMp rin PRIMAR susținând că hotărârea este netemeinică și nelegală din perspectiva interpretării greșite de către instanță a obiectului pricinii deduse judecății. Astfel, în dezvoltare se arată că prin actele administrative atacate s-a stabilit în mod corect obligația achitării impozitului pe clădire raportat la cele deduse din probele administrate ce relevă că intimata a deținut în proprietate o clădire edificată în baza autorizației de construire nr-. O dovadă în plus a proprietății, arată recurentul, o constituie raportul de x dovadă în plus a proprietății, arată recurentul, o constituie raportul de expertiză tehnică din anul 2002 din dosarul nr. 3.517 prin care s-a stabilit valoarea investiției și faptul că a fost înregistrată această valoare în evidențele contabile, context în care în conformitate cu Legea nr. 571/2003, impozitul se calculează prin aplicarea unei cote asupra valorii de inventar a clădirii înregistrate în contabilitatea contribuabilului, persoană juridică.
De asemenea, se arată de recurent că intimata este proprietar asupra construcției rezultând și din contractul de vânzare-cumpărare din data de 09.03.2007 și factura fiscală nr. -/2007. Dacă această clădire se arată ar fi fost un mijloc fix, așa cum susține intimata, atunci ar fi trebuit să fie înregistrat în contul corespunzător.
Ca atare, concluzionează recurentul, față de cele rezultate din acte, instanța a interpretat greșit obiectul pricinii deduse judecății.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului fundamentat pe acea că în mod corect instanța, față de cele rezultate din acte, a făcut aplicarea art. 249 alin. 3 Cod fiscal.
Analizând argumentele aduse prin recursul declarat, în raport cu actele dosarului, cu normele juridice incidente, cu dispozițiile art. 304.pr.civ. Curtea reține că acestea nu pot conduce la modificarea sau casarea hotărârii atacate.
În acest sens se reține că în urma verificărilor efectuate la intimată, cu privire la determinarea, evidențierea și vărsarea impozitelor și taxelor locale prin raportul de inspecție fiscală nr. 6.093 din data de 07.06.2007, s-a reținut că în anul 1998 intimata a închiriat un spațiu de producție (pătul dublu) de la Comcereal; că în anul 1999 obținut autorizație pentru construire, amenajare moară de cereale din pătulul de porumb (șopron existent), iar valoarea investiției efectuate în urma autorizării conform raportului de expertiză și înregistrată în contabilitate în anul 2007 este de 66.813 lei.
Prin același act s-a mai reținut că cele edificate, respectiv cădirea autorizată a fost evidențiată în contabilitatea intimatei și vândută conform contractului de vânzare-cumpărare din data de 09.03.2007 și a facturii fiscale nr. -; că intimata nu a depus declarație pentru stabilirea impozitului pe clădire și pentru aceasta se datorează un impozit suplimentar aferent perioadei 01.02.2002 - 31.03.2007 în sumă de 18.039,51 lei; majorări de întârziere în sumă de 9.484,75 lei și penalități de întârziere în sumă de 628,06 lei.
Drept consecință, la aceeași dată a fost emisă și decizia de impunere cu același nr. 6.093 pentru sumele menționate în raport.
Cele statuate au fost contestate de intimată în considerarea că impozitul nu se datorează pentru imobilele închiriate ci de către proprietar, în conformitate cu art. 249 Cod fiscal.
Prin dispoziția nr. 12.886, contestația a fost respinsă fundamentat pe acea că în baza autorizației de construire nr- a fost realizată construcția cu destinație de moară cereale, a cărei valoare a fost înregistrată în evidențele contabile doar în anul 2007, iar potrivit Legii nr. 571/2003 se datorează impozit pe clădire ce se calculează prin aplicarea unei cote asupra valorii de inventar înregistrate în contabilitatea persoanei juridice.
Actele administrative mai sus arătate au fost contestate în instanță de către, acesta relevând incidența disp. art. 249 Cod fiscal.
Actul normativ evocat de părți (în forma aplicabilă la momentul emiterii actelor atacate) prin dispozițiile art. 249 prevede că: "orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pentru acea clădire", iar "impozitul se datorează către bugetul local al comunei, orașului, municipiului în care este amplasată clădirea.
Același articol prin alin. 3 mai prevede că în cazul unei clădiri aflate în administrarea sau în folosința, după caz, a altei persoane și pentru care se datorează chirie în baza unui contract de închiriere, impozitul pe clădiri se datorează de proprietar.
Din normele enunțate rezultă că impozitul pe clădire se datorează de proprietar și în situația în care clădirea este închiriată și pentru aceasta se plătește chirie.
În speță, actele depuse în probațiune nu atestă că intimata este proprietar al clădirii pentru care s-a stabilit obligația plății impozitului. Astfel, actele relevă că în anul 1998 intimata a închiriat de la Comcereal M un spațiu (pătul) în suprafață de 300 mp. cu destinația producție, sens în care s-a încheiat contractul nr. 396/26.11.1998. Ulterior, în scopul desfășurării activității productive, intimata a cerut acordul proprietarului - Comcereal - pentru modificare, amenajare în sensul edificării unei centuri de beton, zidărie între stâlpii de beton cu blocuri și cu ceramică, fără a depăși înălțimea construcției existente, acest acord fiind necesar și pentru obținerea autorizației de construire.
În baza acordului dat prin actul adițional încheiat la data de 01.12.1998, intimata a obținut în anul 1999 autorizație nr. 650/3.962, iar apoi a trecut la edificarea construcției și înregistrarea valorii investiției în contabilitate în urma mai multor demersuri ce au inclus și demersuri judiciare finalizate cu statuarea că proprietar al edificiului este Comcereal (sentința nr. 552/03.03.2003 - dosar nr. 3.517/2002 al Tribunalului Maramureș ).
Din actele de mai sus, respectiv, contract de închiriere, act adițional, sentințe se observă că proprietar al construcției pentru care s-a stabilit obligația plății impozitului este o altă entitate decât intimata și anume Comcereal Or, în aceste circumstanțe, a celor rezultate din acte și a celor statuate de dispozițiile mai sus enunțate, reținerile primei instanțe cu privire la proprietarul edificiului și obligația plății nu pot fi considerate greșite.
Evident, se susține de recurent că intimata ar fi proprietar întrucât a obținut autorizație, raportul de expertiză ordonat într-o altă cauză a evidențiat construcția și valoarea investiției, iar această valoare a fost evidențiată în contabilitate. Aceste susțineri nu pot fi primite, deoarece nu sunt acte ce atestă proprietatea, nu pot fi considerate echivalente titlurilor de proprietate și nu conferă calitatea de proprietar. Actele evocate sunt înscrisuri ce atestă efectuarea unor operațiuni în îndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul de închiriere/act adițional cât și a obligațiilor impuse în evidențierea cheltuielilor efectuate de către legea contabilității.
Ca atare, câtă vreme actele nu constituie titluri de proprietate, susținerile referitoare la corecta stabilire a impozitului în sarcina intimatei sunt neîntemeiate și urmează a fi respinse.
Neîntemeiate sunt și susținerile referitoare la proprietatea rezultată din contractul de înstrăinare încheiat la data de 9 martie 2007, deoarece se omite a se avea în vedere că spațiul reamenajat era închiriat; aparține proprietarului ce a convenit închirierea conform actelor depuse la dosar, iar în acest spațiu funcționa o moară, mijloc ce poate fi înstrăinat separat fără a afecta construcția. Pe de altă parte, nu trebuie trecut neobservat că o dovadă a unei transmiteri de proprietate în favoarea intimatei de la proprietar nu a fost făcută, proprietarul adevărat și-a apărat dreptul, inclusiv prin demersuri favorabile în fața instanței. Prin urmare, în condițiile în care din acte rezultă că proprietarul construcției este o altă entitate, că acesta nu a transmis printr-un titlu proprietatea în favoarea intimatei, susținerile recurentei sunt nefondate și urmează a fi respinse.
Așadar, constatând cele mai sus arătate, că nu sunt motive întemeiate, Curtea, în baza art. 312.pr.civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 va da o soluție de respingere a recursului declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de PRIMAR MUNICIPIULUI B M împotriva sentinței civile nr. 401 din 18 martie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.
Dact./2 ex/10.11.2008.
Jud.fond:,.
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Floarea Tămaș, Simona Szabo
