Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 2302/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 2302/2008
Ședința publică de la 22 octombrie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 3: Simona Szabo
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, recurent ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr. 600/ 20.06.2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosar nr- în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite restituire taxă primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de la plata taxelor de timbru și a timbrului judiciar în conformitate cu dispozițiile art. 17 din Legea nr. 146/1997.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, s-a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2.pr.civ. la data de 13.10.2008 s-a înregistrat la dosarul cauzei o întâmpinare din partea intimatului prin intermediul căreia se solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca legală și temeinică.
Curtea, având în vedere obiectul cauzei, înscrisurile existente la dosar, apreciază cauza ca fiind în stare de judecată și, în temeiul art. 150.pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza spre pronunțare prin prisma înscrisurilor existente la dosar.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 600/20.06.2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița -N, în dosar nr- s- respins ca neîntemeiată cererea pârâtei Directia Generală a Finanțelor Publice B-N, privind sesizarea Curții de Justiție și excepția inadmisibilității acțiunii, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice
S-a admis acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtelor
Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 5.638 lei, reprezentând taxă specială auto de primă înmatriculare, cu dobânda legală aferentă calculată de la data achitării până la data efectivă a plății.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut că pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. B-N a fost cea care a încasat suma reprezentând taxa specială de înmatriculare, aspect care îi conferă calitate procesuală pasivă în cererea de obligare a sa la restituirea acesteia.
De asemenea, în condițiile în care reclamantul a achitat o taxă care, în opinia sa, contravine reglementărilor comunitare în domeniu, acesta a făcut dovada unui interes născut și actual, neputându-se condiționa accesul său la justiție de pronunțarea în prealabil a unei hotărâri de către Curtea de Justiție a Comunităților Europene (cunoscut fiind principiul aplicării directe a dreptului comunitar de către instanțele naționale) sau a finalizării negocierilor pornite în acest sens de către România și Comisia Europeană.
Nu în ultimul rând, tribunalul a apreciat că și excepția inadmisibilității acțiunii a fost nefondată, în condițiile în care, pe de o parte, reclamantul invocă practic refuzul nejustificat al pârâtei în soluționarea cererii de restituire a taxei speciale de înmatriculare și, pe de altă parte, procedura prealabilă prevăzută de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 a fost parcursă prin depunerea, de către reclamant, a cererii înregistrate sub nr. 4547/13.03.2008, cerere la care pârâta a răspuns negativ.
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis că fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.
Tribunalul a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006 prin nr.OUG 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. Tribunalul observă, însă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantei, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Nu poate fi reținută susținerea pârâtei că s-a aflat într-o situație de excepție, respectiv în ipoteza lipsei efectului direct, dat de stabilirea în mod expres și obligatoriu a competenței exclusive a Curții de Justiție a de a hotărî în astfel de cazuri, conform art. 226 și 227 din Tratat. Este real că singura competentă în a interpreta prevederile comunitare este Curtea de Justiție a Comunităților Europene, dar în speța de față nu s-a pus problema interpretării dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, acestea fiind foarte clare, ci a aplicării directe a dispozițiilor Tratatului. Mai mult decât atât, este real că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu a trebuit să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.
Constatându-se că taxa specială de primă înmatriculare achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunităților Europene și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană reglementările comunitare au fost direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul a apreciat ca fiind nejustificat refuzul pârâtei de a dispune restituirea acesteia, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 8, 18 din Legea nr. 554/2004, a admis acțiunea formulată și a dispus în consecință.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termenul legal pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice C și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B-N, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate sau modificarea acestei sentințe în sensul admiterii excepțiilor, respingerea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul, ca inadmisibilă, în subsidiar admiterea cererii de suspendare a judecării cauzei, în temeiul art. 234 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, până la pronunțarea hotărârii prejudiciale; admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii formulate ca neîntemeiată.
Totodată, consideră că sentința recurată este nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursurilor s-a relevat că potrivit chitanței nr. -/14.01.2008 eliberată de Trezoreria municipiului B (care funcționează în cadrul Administrației Finanțelor Publice a municipiului B-N), reclamantul a achitat suma de 5.638 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule.
Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule în sumă de 5.638 lei nu a fost stabilită de către instituția pârâtă prin vreo decizie de impunere sau prin vreun alt act administrativ sau administrativ fiscal.
În conformitate cu prevederile pct. 4 (1) din Ordinul erului Economiei și Finanțelor nr. 418/2007, " documentul privind modul de calcul al taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule se emite în regim de asistență contribuabililor, se eliberează pe loc solicitantului și nu poartă ștampila unității fiscale ".
În conf. cu art. 31 indice 2 alin. 2 din Normele metodologice aprobate prin nr.HG 44/204 (date in aplicarea art. 214 indice 2 din Legea nr. 571/2003 - forma în vigoare începând cu data de 01.01.2007), "răspunderea privind suma de plată aferentă taxei speciale revine plătitorului", adică, în speță, reclamantului.
Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule ( datorată bugetului de stat, în conformitate cu art. 214 indice 1 alin. 3 din Legea nr. 571/2003) a fost achitată de către reclamant la Trezoreria municipiului B în conformitate cu prevederile art. 31 indice 2 alin. 1 și 2 din Normele metodologice aprobate prin nr.HG 44/2004 (date în aplicarea art. 214 indice 2 din Legea nr. 571/2003) care au următorul cuprins:
,312. (1) Taxa specială se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, cu excepția autovehiculelor care sunt înmatriculate temporar în România pe o perioadă de timp egală cu durata de valabilitate a asigurării internaționale (cartea ).
(2) Taxa specială se plătește de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, în numerar sau prin virament, pe bază de ordin de plată pentru trezoreria statului (), la unitățile trezoreriei statului din cadrul unităților fiscale în a căror evidență aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe, răspunderea privind suma de plată aferentă taxei speciale revenind plătitorului. În documentul de plată la rubrica " Reprezentând " se va înscrie obligatoriu seria cărții de identitate a autoturismului sau a autovehiculului ".
S-a relevat că respingerea excepției inadmisibilității acțiunii s-a datorat greșitei interpretări de către prima instanță a actelor aflate la dosar (adresa Administrației Finanțelor Publice a municipiului B-N fiind considerata în mod greșit de către prima instanță drept refuz nejustificat și nesocotindu-se faptul că reclamantul a efectuat o plată voluntară neimpusă de către instituția pârâtă - motiv de modificare a hotărârii prevăzută de art. 304 pct. 8 Cod procedura civila), precum și faptul că prima instanță nu a motivat de ce nu a considerat că actul care a produs efecte juridice a fost chitanța care consemnează plata voluntară efectuată de către reclamant.
O dovadă clară a celor mai sus arătate a fost faptul că prima instanță, prin sentință nu a anulat nici un act emis de către Administrația Finanțelor Publice a municipiului B-
În subsidiar, în fața primei instanțe a solicitat suspendarea prezentei cauze, în conformitate cu prevederile art. 234 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, invocându-se necesitatea declanșării procedurii de trimitere prejudicială în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Astfel, în fapt, reclamantul a criticat dispozițiile legale cuprinse în Codul fiscal român ( art. 2144și art. 2142din Legea nr. 571/2003 modificată și completată), care ar contraveni dispozițiilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene.
Or, soluționarea acestei chestiuni juridice nu s-a putut face decât printr-o interpretare explicită și directă a acestor dispoziții ( art. 90 din Tratatul ), care însă cade în competența exclusivă a Curții de Justiție a Comunității Europene de la Luxemburg, în conformitate cu dispozițiile art. 234 din același Tratat de instituire a Comunității Europene, pe care, pentru deplina Edificare îl redă în continuare:
" Art. 234: 1) Curtea de Justiție este competentă să hotărască, cu titlu prejudiciar:
a) asupra interpretării prezentului tratat ".
Mai departe, art. 234 (fost art. 177), în alin. 2 și 3, din același Tratat instituind Comunitatea Europeană stabilește și calea de urmat în cazul în care în fața unei instanțe naționale este ridicată chestiunea interpretării Tratatului:
"Art. 234 - 2) Când o asemenea chestiune este ridicată în fața unei instanțe dintr-un stat membru, această instanță, în cazul în care consideră că este necesară o decizie asupra acestei chestiuni, poate cere Curții de Justiție să dea o hotărâre în acest sens.
Când o asemenea chestiune a fost ridicată într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale ale cărei hotărâri nu au putut face obiectul unei căi de atac în dreptul intern această instanță a fost obligată să sesizeze Curtea de Justiție ".
Din interpretarea coroborată a celor doua alin. 2 și 3 ale art. 234 (fost art. 177) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, și raportat strict la dispozițiile procedurale române, rezultă faptul ca dacă o astfel de chestiune de interpretare a dispozițiilor tratatului s-a ridicat în fața unei instanțe de fond sau de apel, aceste instanțe pot să ceară Curții Europene de Justiție să dea o hotărâre de lămurire cu privire la interpretarea tratatului, pe când dacă o astfel de chestiune s-a ridicat în fața unei instanțe de recurs, ale cărei hotărâri nu mai pot face obiectul unei căi de atac ordinare în dreptul intern (adică sunt irevocabile - în materie civilă, respectiv sunt definitive - în materie penală), atunci această instanță este obligată să sesizeze Curtea de Justiție a de la Luxemburg.
Așadar, simpla suspiciune sau bănuială a Comisiei potrivit căreia această taxă nu a corespuns în întregul ei normelor comunitare nu a putut constitui temei pentru formularea de către particulari și admiterea unor acțiuni similare prezentei de către instanțele naționale, întrucât Comisia nu a fost competentă să emită astfel de decizii, competență materială ce a revenit în mod exclusiv Curții de Justiție a
În cazul în care, instanțelor naționale le-ar reveni competența materială de a se pronunța în chestiunea încălcării tratatelor constitutive ale de către statele membre, învederează instanței că însăși procedura de infringement ar reveni inutilă și fără finalitate, încălcându-se astfel art. 226 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, care stabilește în mod limpede regula potrivit căreia doar Curtea de Justiție a este competentă material să se pronunțe asupra încălcării tratatelor constitutive de către statele membre.
"Art. 226 - În cazul în care Comisia consideră că un stat membru nu și-a îndeplinit obligațiile care îi incumba în virtutea prezentului tratat, emite un aviz motivat cu privire la acest subiect, după ce a dat statului respectiv posibilitatea să-și prezinte observațiile.
Dacă statul în cauză nu s-a conformat acestui aviz în termenul stabilit de Comisie, aceasta poate sesiza Curtea de Justiție".
Este clar că s-a situat în ipoteza acestei norme a tratatului, întrucât în ceea ce privește sintagma "obligațiile care incumba statelor membre în virtutea Tratatului privind instituirea " a cuprins inclusiv obligația României ca stat membru al, de a înlătura orice bariere de natură fiscală sau vamală, sau de a se abține de a institui noi piedici de acest tip în calea liberei circulații a bunurilor în spațiul comunitar, în temeiul art. 90 din Tratatul
Cât privește efectul direct al dreptului comunitar, care presupune dreptul oricărei persoane de a invoca direct o dispoziție comunitară, inclusiv în fața judecătorului național, susține că în ceea ce privește cazul constatării încălcării de către statele membre a obligațiilor care le-a incumbat acestora în virtutea Tratatului privind instituirea, s-a situat într-un caz de excepție de la regula, respectivă s-a găsit în ipoteza lipsei efectului direct, dat de stabilirea în mod expres și obligatoriu a competenței exclusive a Curții de Justiție a de a hotărî în astfel de cazuri, conform art. 226 și 227 din Tratatul de instituire Comunitatea Europeană.
În acest sens, relevantă a fost Hotărârea Francovich (6/90) [Cehia] prin care Curtea de Justiție aac onsacrat principiul că statul este răspunzător pentru prejudiciul provocat particularilor în urma încălcării dreptului comunitar de către stat (state liability).
Astfel, s-a statuat că particularii pot acționa statul în fața instanțelor naționale, numai atunci când s-a stabilit deja de către Curtea de Justiție a că Statul este autorul unei încălcări a dreptului comunitar.
Or, având în vedere că până la această dată Curtea de Justiție a nu a stabilit printr-o decizie pronunțată în cadrul procedurii de infringement, în baza art. 226 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana, că România, prin instituirea în Codul fiscal a taxei auto de primă înmatriculare, și-ar fi încălcat " obligațiile care-i incubă ca stat membru în virtutea Tratatului privind instituirea ", care includ și obligația de a înlătura orice bariere de natură fiscală sau vamală, sau de a se abține de a institui noi piedici de acest tip în calea liberei circulații a bunurilor în spațiul comunitar, și că în consecință s-ar fi încălcat art. 90 din Tratatul, rezultă că s-a putut vorbi de o excepție de prematuritate a formulării de către reclamantă a prezentei acțiuni " în compensare " sau în răspunderea Statului Român.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, având în vedere că reclamantul datorează în mod legal taxa specială pentru autoturisme și autovehicule pe care a achitat-o la Trezoreria municipiului
Așa cum rezultă din cele expuse mai sus și din cele expuse în continuare, acțiunea reclamantului este în mod vădit netemeinică și nelegală și trebuia respinsă de către prima instanță.
Referitor la susținerile reclamantului, însușite de către prima instanță, privind o pretinsă contradicție între dispozițiile art. 2141și următoarele din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și prevederile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, situație în care art. 90 din Tratatul devine aplicabil în temeiul principiului priorității dreptului comunitar asupra legislației interne, principiu consacrat de art. 148 din Constituția României, învederează onoratei instanțe următoarele:
Dispozițiile art. 2141și următoarele din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal nu contravin prevederilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
În lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene în domeniul impozitării autovehiculelor, statele membre sunt libere să aplice astfel de taxe și să stabilească nivelurile acestora.
Astfel, este binecunoscut faptul ca art. 90 din Tratatul, reprezintă unul din temeiurile de bază ale consacrării liberei circulații a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare, instituind regula în conformitate cu care toate statele membre comunitare trebuie să se abțină a institui, respectiv sunt obligate să înlăture orice măsură de natură administrativă, fiscală sau vamală, care ar fi de natură a afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor și serviciilor în cadrul Uniunii Europene.
Însă, așa cum a rezultat în mod textual și expres din chiar conținutul art. 90 alin. 1 din Tratatul, cităm " nici un stat membru nu poate impune, direct sau indirect, asupra produselor provenind din alte state membre, impozite și taxe interne, care nu sunt percepute, direct sau indirect, asupra produselor naționale similare ".
Norma indicată s-a referit la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativă sau un statut de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare.
În speță, se solicită instanței de judecată să rețină că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (taxa de primă înmatriculare) nu se aplică exclusiv autoturismelor second-hand provenind din alte state membre ale ci ea se aplică tuturor autoturismelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima data în România, indiferent de proveniența lor geografică sau națională, respectiv se aplică și autoturismelor noi provenite din alte state membre ale autoturismelor noi și second-hand provenite din alte state care nu sunt membre ale (, etc.), precum și cel mai important autoturismelor noi din producția națională a României.
Astfel, este binecunoscut că această taxă a fost achitată inclusiv pentru autoturismele și autovehiculele noi din producția națională a României, respectiv pentru mărcile, Daewo, precum și pentru orice alte mărci de autoturisme și autovehicule comerciale cu masă totală maximă autorizată de până la 3,5 tone inclusiv, supuse înmatriculării și fabricate în România, criteriul unic fiind că aceste autoturisme și autovehicule să se afle la prima înmatriculare în România.
Ca urmare, instituirea criteriului " primei înmatriculări în România " conferă taxei speciale un caracter de maximă generalitate care nu depinde în nici un fel de proveniența geografică sau națională a acestor autoturisme și autovehicule, situație în care nu se poate vorbi în nici un caz de încălcarea art. 90 din tratatul, nefiind vorba despre o măsură protecționistă sau de discriminare negativă a autovehiculelor provenite din alte state membre, aflate la prima înmatriculare în România, în comparație cu autovehiculele provenite din România, aflate în aceeași situație de primă înmatriculare în România.
Pe de altă parte, recurenta învederează că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, prevăzută de art. 2141-2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, este o taxă specială de primă înmatriculare în România, iar nu taxa specială pentru fiecare înmatriculare în România sau taxa specială de reînmatriculare în România, intenția legiuitorului român nefiind de a institui o astfel de taxă pentru fiecare reînmatriculare în România.
Acesta a fost motivul pentru care în situația în care o persoana română achiziționează un autoturism care a fost deja înmatriculat în România de către vechiul proprietar, nu mai plătește această taxă specială întrucât pe de o parte, în acest caz nu mai avem de a face cu o primă înmatriculare ci doar cu o schimbare a proprietarului, sau cel mult cu o reînmatriculare (a doua înmatriculare, a treia înmatriculare, etc.), iar pe de altă parte, dispozițiile art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal nu retroactivează până la data primei înmatriculări în România a autovehiculului (prima înmatriculare făcută înainte de aplicarea acestei taxe speciale), i nici nu s-a aplicat pentru toate cazurile de reînmatriculare survenite ulterior, după data intrării în vigoare a normei legale care instituie această taxă, n conformitate cu dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituția României.
Totodată a arătat că obligarea la plata către reclamant a dobânzilor legale calculate la suma solicitata în temeiul art. 3 din Nr.OG 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești este total neîntemeiată.
Dispozițiile art. 3 din OG9/2000 reglementează dobânda legală în materie comercială, atunci când debitorul obligației de plată are calitate de comerciant.
Este de subliniat faptul că, în materia contenciosului administrativ fiscal au fost incidente dispozițiile cu caracter special prevăzute la art. 124 din Codul d e procedură fiscală intitulat " în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget", care stipulează în mod expres faptul că "pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau art. 70 după caz (60 de zile). Acordarea dobânzii se face la cererea contribuabililor".
De asemenea, se observă că recurenta a fost de bună credință iar încasarea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule a fost efectuată în conformitate cu prevederile legale în vigoare (Legea nr. 571/2003, nr.HG 44/2004).
Recurenta a criticat și modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive în ceea ce o privește pe pârâta Administrația Finanțelor Publice
Potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civil, recurenta a solicitat judecarea cauzei și în eventuala lipsă de la dezbateri.
În conformitate cu art. 17 din Legea nr. 146/1997 și art. 1 din nr.OG 32/1995, prezentul recurs este scutit de plata taxei judiciare de timbru, precum și de timbru judiciar.
Prin concluziile scrise intimatul s-a opus admiterii recursurilor.
Examinând recursul, Curtea reține următoarele:
Cu referire la excepțiile de inadmisibilitate a acțiunii, pe considerentul că actul emis de pârâtă nu are caracterul de act administrativ, Curtea reține următoarele:
Conform chitanței -/14.01.2008 eliberată de Trezoreria municipiului B, entitate care funcționează în cadrul pârâtei Administrație Finanțelor Publice a municipiului B-N, reclamantul a plătit suma de 5.638 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, iar ulterior la data de 12.03.2008 a înregistrat la pârâtă o cerere de restituire a acestei sume pârâta răspunzând negativ prin adresa nr. 4547/13.03.2008. Pârâta susține că adresa emisă nu constituie act administrativ sau act administrativ fiscal în sensul Legii nr. 554/2004 ori al pr.fisc. și ca atare acțiunea în contencios administrativ trebuia respinsă ca inadmisibilă.
Curtea observă că această adresă materializează în corpul ei manifestarea de voință a autorității fiscale de a respinge (refuza) cererea de restituire a taxei speciale plătită de reclamant invocând ca justificare dispozițiile legale ale dreptului material fiscal aplicabile acestui raport juridic care sunt în vigoare și produc efecte juridice.
Or, un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c) precum și ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim. Pe de altă parte, actul întrunește și trăsăturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 41.pr.fisc. Actul a fost emis de către organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală.
ori alte mijloace pe care le indică recurentele pe care reclamantul le-ar fi putut urma și care dacă nu sunt utilizate paralizează demersul judiciar de față nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii.
A argumenta pe ideea că reclamantul trebuia să utilizeze calea unei alte acțiuni în contencios administrativ preventive în vederea înlăturării refuzului de înmatriculare dat prin ipoteză de autoritatea care ar fi trebuit să facă operațiunea de înmatriculare fără plata taxei înseamnă a expune pe reclamantă, pe o durată de timp, riscului lipsei folosinței bunului său, de vreme ce fără înmatriculare un autovehicul nu poate fi folosit legal conform destinației sale.
Or, în cauză reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii).
De altfel, plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în contul entității ce aparține de pârâtă (trezorerie) este o condiție prealabilă și obligatorie pentru înmatricularea autoturismului și pentru utilizarea acestuia în mod legal în România.
Împrejurarea că reclamantul a ales să facă plata voluntară a obligației impuse de lege, fără o decizie de impunere din partea vreunui organ fiscal, nu îi înlătură acestuia posibilitatea de a contesta baza legală pe baza și în temeiul căreia a făcut plata iar în caz de succes să ceară apoi organului fiscal care a încasat respectiva taxă ori jurisdicției competente să i se restituie.
Din această perspectivă, excepția inadmisibilității acțiunii, a refuzului jurisdicției de a statua asupra legalității impunerii și a restituirii taxei nu poate fi considerată întemeiată și drept urmare soluția tribunalului d e respingere a unei atari excepții se vădește a fi legală.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă, Curtea are în vedere că Administrația Finanțelor Publice B-N a încasat taxa specială, beneficiarul acestei taxe fiind Statul Român care este reprezentat de ANAF și unitățile teritoriale subordonate.
Prin urmare, raportat la obiectul pricinii și dispozițiile legale incidente în speță, în mod corect s-a legat cadrul procesul față de pârâta Administrația Finanțelor Publice B-
Pe fond, Curtea reține că sentința tribunalului este legală și temeinică. Recurentele susțin că acțiunea reclamantului este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Trata și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Nu poate fi reținută susținerea pârâtei că s-a aflat într-o situație de excepție, respectiv în ipoteza lipsei efectului direct, dat de stabilirea în mod expres și obligatoriu a competenței exclusive a Curții de Justiție a CE de a hotărî în astfel de cazuri, conform art. 226 și 227 din Tratat. Este real că singura competentă în a interpreta prevederile comunitare este Curtea de Justiție a Comunităților Europene, dar în speța de față nu se pune problema interpretării dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, acestea fiind foarte clare, ci a aplicării directe a dispozițiilor Tratatului. Mai mult decât atât, este real că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat, așa încât, conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
Cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 50/2008 antamate de recurentă prin concluziile scrise Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79I/S contre re danois des impts accisesprecum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-arvalidaprin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Declanșarea procedurii de sesizare a Curții de Justiție cu o cerere de interpretare a dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene a fost respinsă, Curtea apreciind că aceste dispoziții nu sunt susceptibile de interpretare, nefiind necesar ca această instanță să statueze asupra chestiunii în discuție.
Pornind de la teoria actului clar, Curtea împărtășește teza conform căreia taxa internă impusă autoturismelor second-hand, prin dispozițiile legale anterior enunțate, era discriminatorie, în sensul art. 90 paragraful I din tratat.
Curtea și-a îndeplinit astfel misiunea trasată de Tratat, precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal 2 din anul 1978).
le acordare de prima instanță reprezintă o modalitate de reparare integrală a prejudiciului cauzat particularului prin instituirea acestei taxe cu caracter discriminatoriu.
Apărarea conform căreia perceperea dobânzii legale nu era admisibilă din perspectiva prevederilor art. 10 alin. 1 din nr.OG 9/2000, nu este pertinentă, câtă vreme această obligație se circumscrie sferei răspunderii civile delictuale derivând din încălcarea de către autoritățile fiscale a obligației de a aplica prioritar dreptul comunitar și de a înlătura prevederile legii fiscale interne ce se dovedesc contrarii cu normele dreptului comunitar.
Neîndeplinirea obligației de loialitate comunitară, asumată de România ca stat membru, justifică angajarea răspunderii autorităților fiscale pe temei delictual și obligarea acestora la repararea prejudiciului patrimonial cauzat contribuabililor cărora li s-au aplicat prevederile fiscale ce contravin normelor comunitare.
Așa cum am mai arătat, obligația de aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și executivului, organelor componente ale acestuia, cum sunt autoritățile fiscale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B N împotriva sentinței civile nr. 600 din 20.06.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22.10.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.SS/dact.
2 ex./10.11.2008
Jud.primă instanță:
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Floarea Tămaș, Simona Szabo
