Contestație act administrativ fiscal. Decizia 207/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--15.01.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 207
Ședința Publică din 12 februarie 2009
PREȘEDINTE: Chiu Mircea Ionel
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER -
JUDECĂTOR 3: Dascălu Maria
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâta recurentă T împotriva sentinței civile nr. 839/CA/27.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantul intimat lipsă avocat, lipsă fiind pârâta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care avocat depune la dosar împuternicire avocațială pentru reprezentarea în cauză a reclamantului intimat și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri și nici excepții, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul reclamantului intimat solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 839/27.10.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins excepția prematurității acțiunii in contencios administrativ fata de neefectuarea procedurii prealabile, aceea a nemotivării acțiunii in fapt, precum și a inadmisibilității față de neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art.2 lit.c din Legea nr.554/2004, formulate de T prin întâmpinare, a admis acțiunea formulata de reclamantul formulată împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice T, a dispus anularea chitanței seria - nr.-/08.11.2007 emisa de T - Trezoreria T, la data de 08.11.2007, prin care reclamantul a achitat suma de 4310 lei, taxa speciala la prima înmatriculare și a Adresei nr. 74191/27.02.2008 emisă de T - Biroul, a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 4310 lei reprezentând taxa speciala auto la prima înmatriculare, achitata de reclamant, cu chitanța seria - nr.-/08.11.2007, actualizata cu dobânda legala, de la data de 20.05.2008, pana la restituirea efectiva.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Actul atacat de reclamant este un act administrativ în sensul prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ele exprimând voința Administrației Finanțelor Publice de a refuza restituirea taxei de primă înmatriculare solicitată de reclamantă, refuz explicit, manifestat în regim de putere publică, în calitate de organ competent cu încasarea taxei respective și cu rezolvare a cererilor de restituire a taxelor astfel percepute.
Aceeași concluzie se desprinde și din examinarea dispozițiilor art. 41 Cod de Procedură Fiscală, care definesc actul administrativ fiscal, dispoziții conform cărora "actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale."
În condițiile în care actele respective au fost emise de Administrația Finanțelor Publice potrivit competenței sale, în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale, nu se poate reține absența caracterului administrativ al acestor acte, indiferent care ar fi denumirea lor. Apărarea pârâtei că acțiunea este inadmisibilă întrucât nu este respectata procedura prealabila este neîntemeiată.
Reclamantul a achitat taxa de prima înmatriculare, conformându-se dispozițiilor citate din codul fiscal, precum și a unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilită de Ministerul Finanțelor și care este afișată, în formă electronică, în mod public. Operațiunea tehnică de înmatriculare a autoturismelor second - hand importate dintr-un stat membru al Uniunii Europene nu este posibilă fără plata taxei. Într-adevăr, nici un organ administrativ din România, nici cel care înmatriculează autoturisme, nici cel care încasează taxa și nici Ministerul Finanțelor care administrează bugetul statului, nu emite un act fiscal, titlu de creanță, care să o materializeze.
A considera că reclamantul nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, întrucât nu exista o norma care sa reglementează o procedura speciala administrativa de analizare a acestei taxe ar echivala cu negarea dreptului reclamantei de a avea acces liber la justiție și ar contraveni art. 21 alin. 1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Prin urmare, actul administrativ - fiscal vătămător pentru reclamant, îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligată reclamanta prin dispozițiile Legii contenciosului administrativ și ale codului d e procedură fiscală, sunt asigurate prin cererea de restituie a taxei depusă de către reclamant la Administrația Finanțelor Publice
Dat fiind caracterul de act administrativ al acestei manifestări de voință a Administrației Finanțelor Publice tribunalul a reținut caracterul nelegal al refuzului acestei instituții de a examina cererea de restituire formulată de reclamant.
Instanța de fond a reținut ca reclamantul a formulat contestație împotriva actului administrativ atacat, pe care a transmis-o T astfel cum rezulta din înscrisurile depuse la dosarul cauzei iar parata avea obligația sa o înainteze organului competent sa o soluționeze. In ceea ce privește împrejurarea invocata de către parata T in sensul ca reclamantul nu a așteptat răspunsul la contestație, tribunalul a constatat ca reclamantul a așteptat împlinirea termenului legal in care DGFP T avea obligația sa răspundă acestei contestații, adresându-se instanței după expirarea termenului de 30 de zile, respectând astfel atât prevederile art. 7 cat si prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Instanța de fond a apreciat că este nefondată atât excepția inadmisibilității prezentei acțiuni, cat si excepția prematurității introducerii acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.
In ceea ce privește absenta motivării invocata de către parata instanța de fond a constatat că acțiunea este motivata atât in fapt, cat si in drept, conform dispozițiilor legale.
A mai reținut instanța că esențial pentru rezolvarea problemelor de drept deduse judecății este aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne și că alineatul 4 al aceluiași articol prevede că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Articolul 90 (1) din Tratat, invocat in speța de fata, face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept a României și astfel reclamantul, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului cumpărat în luna iulie 2007 din Germania.
Instanța de fond analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamant, a constatat că acesta prevede că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste.
În privința reglementării interne taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 2141 din Codul fiscal.
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calculează după formula prevăzută de art. 2141 alin. 3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Esențialul rămâne că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, și aceasta stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Diferența de aplicare a taxei demonstrată în modul arătat, introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse in România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Date fiind aceste considerații, tribunalul a constatat că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană este aplicabil în privința taxei speciale de primă înmatriculare plătită de reclamant și contestată în prezenta cauză.
In ceea ce privește susținerea paratelor in sensul aplicării procedurii de recalculare a taxei, conform OUG nr. 50/2008, instanța de fond a reținut ca taxa diferența dintre taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență menționate dar că, la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiului tempus regit actum, normele de drept material din legea fiscală (art. 2141-art.2143 fisc.), norme care au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.
Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia, din această perspectivă reclamantul având dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
Instanța de fond a mai reținut că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, având alt mod de calcul și altă destinație și că, a admite teza aplicării OUG nr. 50/2008 ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâtele în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Instanța a mai reținut că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor OUG nr. 50/2008 nu este contrară Tratatului nu are nici o influență asupra dreptului reclamantului de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului, din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice T solicitând modificarea sentinței civile atacate, în principal în sensul admiterii excepțiilor vizând motivarea, prematuritatea și inadmisibilitatea acțiunii și în subsidiar în sensul admiterii doar în parte a acțiunii cu privire la taxa rezultată ca diferență între suma achitată și suma ce reprezintă taxa pe poluare prevăzută de nr.OUG 50/2008.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că acțiunea reclamantului nu este motivată corespunzător, nefiind precizate elementele de identificare a autoturismului importat, că în mod neîntemeiat instanța de fond a respins excepția prematurității precum și excepția inadmisibilității, nefiind dovedit că reclamantul ar fi formulat o plângere finalizată prin emiterea unei decizii de soluționare a contestației și că ar exista un act administrativ care să intre sub incidența Legii nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, recurenta a arătat că în urma apariției nr.OUG 50/2008 care reglementează taxa pe poluare, reclamantului i se cuvine doar diferența dintre taxa achitată și taxa de poluare prevăzută de actul normativ menționat și că obligarea autorității la plata dobânzilor legale este lipsită de temei legal întrucât art.2141- 2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal nu prevăd că taxa de primă înmatriculare ar fi purtătoare de dobânzi.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurenta cât și în conformitate cu dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiată, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Acțiunea reclamantului este motivată atât în fapt cât și în drept, cuprinzând datele de identificare ale autovehiculului importat, astfel încât excepția nemotivării acțiunii invocată de către recurentă este neîntemeiată.
Sunt neîntemeiate de asemenea și criticile vizând modul de soluționare a excepțiilor prematurității, respectiv inadmisibilității acțiunii, prima instanță reținând în mod corect că însăși obligarea la plata unei taxe ce contravine dreptului comunitar echivalează cu existența unui act administrativ.
În plus, Curtea reține că nu se poate susține prematuritatea acțiunii determinată de inexistența plângerii prealabile întrucât reclamantul a solicitat restituirea sumelor achitate, pârâta refuzând să dea curs acestei solicitări, fiind astfel incidente în cauză dispozițiile art. 7 aliniatul 5 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora nu este obligatorie plângerea prealabilă în cazurile prevăzute la art. 2 aliniatul 2 din același act normativ. Cum aceste din urmă dispoziții reglementează refuzul de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, rezultă că reclamantul nici nu avea obligația de a formula o plângere prealabilă în privința răspunsului dat la solicitarea sa.
Cât privește fondul cauzei, Curtea subscrie argumentației juridice din considerentele hotărârii atacate cu privire la aplicabilitatea directă în ordinea internă de drept a României a dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene, reținând totodată că articolele 2141-2143din Codul fiscal au fost abrogate.
Este neîntemeiată susținerea recurentei că în cauză ar trebui avută în vedere apariția nr.OUG50/2008 pentru restituirea taxei pe poluare, astfel încât reclamantului i s-ar cuveni doar diferența dintre taxa de primă înmatriculare, achitată în baza dispozițiilor Codului fiscal, și taxa pe poluare ce ar urma să fie achitată în baza nr.OUG 50/2008. Concluzia se impune întrucât cele două acte normative constituie temeiuri de drept diferite și întrucât însăși denumirea taxelor reglementate prin acestea au scopuri diferite.
Mai mult decât atât, Curtea nici nu a fost învestită de către reclamant cu analizarea legalității și temeiniciei taxei pe poluare, taxă în privința căreia nici nu a fost emis un act fiscal care să poată fi supus cenzurii instanței potrivit legislației fiscale.
Cât privește dobânzile acordate de prima instanță, Curtea apreciază că sunt nejustificate susținerile recurentei întrucât aceste dobânzi nu au fost acordate în baza art. 2141-2143Cod fiscal, de altfel abrogate, ci în considerarea prejudiciului cauzat reclamantului prin lipsirea de folosință a sumei încasate cu încălcarea dispozițiilor art.90 din Tratatul Comunității Europene.
Având în vedere considerentele menționate, constatând neîntemeiat recursul promovat, Curtea, în baza art. 312.pr.civ. urmează a-l respinge ca atare, luând totodată act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 839/CA/27.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - LIBER - - -
GREFIER
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Red. /09.03.2009
Tehnored. /10.03.2009/2 ex.
Președinte:Chiu Mircea IonelJudecători:Chiu Mircea Ionel, Claudia, Dascălu Maria
