Contestație act administrativ fiscal. Decizia 21/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Dosar nr.-
DECIZIA NR.21/CA/2008 -
Ședința publică din 17 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Florica Vîrtop JUDECĂTOR 2: Ovidiu Blaga
JUDECĂTOR 3: Ioana Dina
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ declarat de pârâteleDirecția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamalecu sediul în O,-, Județ B șiAutoritatea Națională a Vămilorcu sediul în B,-, în contradictoriu cu intimatul reclamant domiciliat în, Județ S M și intimata pârâtă Agenția Națională de Administrare FiscalăprinDirecția Generală a Finanțelor Publicecu sediul în S M, Romană, nr.3-5, județ S M, împotriva sentinței nr.247 din 11.07.2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, având ca obiectcontestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în cauză au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, că Direcția Generală a Finanțelor Publice SMa depus la dosar decizia nr.10842/29.12.2006 solicitată de instanță, că intimatul reclamant a depus la dosar în data de 11.01.2008 un set de acte, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform prevederilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă, după care:
Instanța, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform prevederilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă și considerând cauza lămurită, rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA DE APEL,
DELIBERÂND:
Asupra recursului în contencios administrativ de față, se constată următoarele:
Prin sentința nr.247 din 11.07.2007 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Satu Marea admis în parte acțiunea în contencios administrativ a reclamantului, în contradictoriu cu pârâtele ANAF B - DGFP S M, Autoritatea Națională a Vămilor și Direcția Regională Vamală C și-n consecință, a dispus anularea deciziei nr.10842/29.XII.2006 emisă de DGFP S M în soluționarea contestației introduse de reclamant. A respins ca fără obiect celelalte capete de cerere, cu obligarea pârâtelor să plătească reclamantului 454 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Prin decizia nr.2555/CA/8 noiembrie 2006 Curții de APEL ORADEA, pârâta DGFP SMa fost obligată să soluționeze pe fond contestația introdusă de reclamantul, formulată în baza art.173 din OG nr.92/2003,privind obligații fiscale in sumă de 2481 lei reprezentând taxe vamale, penalități și dobânzi pentru neplata la termen a obligațiilor stabilite suplimentar prin actele la care reclamantul face referire în acțiunea introductivă. Contestația a fost respinsă prin Decizia nr.10842/29.12.2006, a cărei anulare se solicită.
În cursul procesului reclamantul a depus la dosar, Decizia civilă nr.244/R/15.05.2006 a Tribunalului Satu Mare (filele 43-45 de la dosar) prin care s-a soluționat irevocabil contestația la executare introdusă de către reclamant, împotriva formelor de executare emise în baza actului constatator, și au fost anulate actele care au stat la baza somației nr.8310/2005, acte ce fac obiectul prezentului litigiu. Hotărârea judecătorească a intrat în puterea lucrului judecat
Tribunalul a reținut în consonanță cu practica CEDO, că preeminența dreptului, unul din principiile fundamentale ale unei societăți democratice este inerentă ansamblului articolelor Convenției. Ea presupune respectarea principiului securității raporturilor juridice, și mai ales a deciziilor judecătorești devenite res judicata (cauza Stere și alții contra României).
Pe cale de consecință, o cerere nu poate fi judecată irevocabil decât o singură data, soluția cuprinsă în hotărârea pronunțată este prezumată că exprimă adevărul, neputând fi contrazisă de altă hotărâre.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția pentru Accize și Operațiuni Vamale C cu sediul în O, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii în contencios administrativ și menținerii ca legale și temeinice a actelor administrative atacate.
În motivarea recursului consideră netemeinică hotărârea instanței de fond, având în vedere că prin contestația la executare, instanța nu s-a pronunțat asupra temeiniciei titlurilor executorii ci doar asupra temeiniciei formelor de executare pornite în baza acestor titluri executorii. Ca urmare cele două acțiuni cu temeiuri juridice diferite, instanța de fond reținând în mod eronat identitate de obiect între cele două cauze.
În data de 29.11.1998 reclamantul a importat cu declarația vamală de călători 8731/29.11.1999 un autoturism marca Volkswagen și nu s-a prezentat în termenul stabilit prin declarația vamală de călători la Biroul Vamal de destinație pentru a-și încheia operațiunea de import, ca urmare s-a trecut la încheierea acesteia din oficiu.
Susținerile reclamantului că a predat autoturismul unei persoane juridice care urma să încheiere regimul suspensiv, sunt menite să soluționeze culpa acestuia.
Reclamantul nu putea ceda autoturismul altei persoane decât după îndeplinirea formalităților de vămuire.
Prin Întâmpinare intimatul reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii ca fiind legală.
În realitate, autoturismul introdus în țară a fost înmatriculat în circulație, ca dovadă Vama a emis Declarația Vamală de Auto nr.- din 10.02.1999 către Vama O, pe baza căruia s-au făcut corect formele legale și plata obligațiilor față de bugetul de stat.
Învederează că autoturismul a fost adus de către pe baza Declarației Vamale de Auto nr.187 din 10.02.1999 eliberat pentru beneficiarul de fapt și de drept a autoturismului, SC Contr. SRL de.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, în temeiul art.3041și 306 Cod procedură civilă, curtea reține că este nefondat, urmând a-l respinge.
Criticile recurentei privind cele statuate prin Decizia civilă nr.244/R/15.05.2006 nu vor fi reținute câtă vreme prin această hotărâre s-a soluționat irevocabil contestația la executare introdusă de reclamantul intimat împotriva formelor de executare emise în baza actului constatator și au fost anulate actele care au stat la baza somației nr.8310/2005, iar hotărârea a intrat în puterea lucrului judecat, cum corect a reținut prima instanță.
Hotărârea instanței de fond este legală și în ce privește anularea Deciziei nr.10842/29.12.2006 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice S M în soluționarea contestației formulată de reclamantul intimat câtă vreme din probatoriul administrat în cauză rezultă că taxele vamale și alte drepturi cuvenite bugetului stabilite prin actul constatator, datorate pentru introducerea în țară a autoturismului în cauză au fost achitate de către numitul.
În consecință, apreciind că motivele de recurs invocate nu pot duce la casarea ori modificarea hotărârii, în temeiul art.312, 316 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat, fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
RESPINGEca nefondatrecursul declarat de recurenta pârâtă Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale cu sediul în O,-, Județ B în nume propriu și în reprezentarea Autorității Naționale a Vămilor cu sediul în B,-, în contradictoriu cu intimatul reclamant domiciliat în, Județ S M și intimata pârâtăAgenția Națională de Administrare FiscalăprinDirecția Generală a Finanțelor Publicecu sediul în S M, Romană, nr.3-5, județ S M, împotriva sentinței nr.247/CA din 11.07.2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare,pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi 17.01.2008.
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: JUDECĂTOR: GREFIER:
- - - - - -
Red.dec.jud. în concept. 25.01.2008
Jud.fond
Dact.
2 exemplare/ 28 ianuarie 2008
Președinte:Florica VîrtopJudecători:Florica Vîrtop, Ovidiu Blaga, Ioana Dina