Contestație act administrativ fiscal. Decizia 2103/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2103/2008
Ședința publică de la 09 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 2: Lucia Brehar
JUDECĂTOR 3: Liviu Ungur
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, împotriva sentinței civile nr. 291/CA/2008, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N, în dosarul cu nr-, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect contestație act administrativ fiscal restituire taxă primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar recursul declarat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
Curtea constată că la judecata în primă instanță a prezentei cauze, calitatea de pârât a avut-o Administrația Finanțelor Publice B, astfel că, prin recursul declarat, recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N nu arată că ar acționa în numele Administrațiai Finanțelor Publice B, ci în nume propriu, sens în care, din oficiu, invocă excepția lipsei calității de a declara recurs a Direcției Generale a Finanțelor Publice B-N și rămâne în pronunțare pe excepția invocată.
CURTEA:
Prin sentința 291/CA/2008 din data de 16 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosarul nr-, s-a admis ca întemeiată acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice și în consecință a fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice B să restituie reclamantului suma de 1537,76 EURO sau echivalentul în lei, respectiv 5426,45 lei reprezentând taxa specială auto de primă înmatriculare, cu dobânda legală aferentă calculată de la data de 10 septembrie 2007 până la data efectivă a plății.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 214/1 - 214/3 Cod fiscal ( Legea nr. 571/2003 ), în vigoare de la 01.01.2007, reclamantului i s-a impus plata taxei speciale de primă înmatriculare în România pentru un autoturism second-hand achiziționat dintr-un alt stat membru al în cursul anului 2007, respectiv din Franța, unde autoturismul fusese anterior înmatriculat.
Esențial pentru rezolvarea problemelor de drept este incidența dispozițiilor art. 148 alin. 2 și 4, raportat la art. ll din Constituția României și analizarea dispozițiilor art. 90 paragraf l din Tratatul Comunității Europene invocat de reclamant.
Conform art. 148 alin. 2 din Constituția României, " ca urmare a aderării, prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare " ( prin Legea nr. 157/2005, România a ratificat tratatul privind aderarea la Uniunea Europeană );
Potrivit alin. 4 al art. 148 din Constituție autoritatea judecătorească (alături de Parlament, Președintele României și Guvern ), garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin.(2) iar prin dispozițiile art. ll alin. l din Constituție, Statul Român s-a obligat să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
Așadar, în raport cu dispozițiile menționate din Constituția României, aplicarea dispozițiilor din legile interne ale Statului Român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar, începând cu data aderării, respectiv 01.01.2007.
Din această perspectivă, tribunalul a constatat că dispozițiile art. 214/1 - 214/3 din Codul fiscal, începând cu data de 01.01.2007, contravin dispozițiilor art. 90 paragraf l din Tratatul Comunității Europene care se referă la o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate " produselor altor membre " și " impozitele interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Discriminarea la care face referire acest text din dreptul comunitar are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor membre ale Uniunii Europene în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Românie.
În conformitate cu prevederile art. 214/1 din Codul fiscal taxa de primă înmatriculare se aplică numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România, indiferent de unde provin, chiar dacă au fost înmatriculate într-un alt stat al
În acest fel, perceperea taxei, determinată de traversarea graniței de către autoturismul importat dintr-o țară comunitară, este interzisă de prevederile art. 90 paragraf l din tratat și care trebuie respectate și de către Statul Român.
Diferența de aplicare a taxei de primă înmatriculare introduce un regim juridic fiscal discriminator pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, nu se percepe o asemenea taxă. Având în vedere principiul supremației dreptului comunitar și abilitatea autorității judecătorești dată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, instanța constată că dispozițiile art. 214/1 - 214/3 din Codul fiscal român, în vigoare de la 01.01.2007, nu sunt în concordanță cu prevederile art. 90 paragraf l din Tratatul constitutiv al Uniunii Europene ce trebuie respectat de toate statele membre, astfel că acțiunea reclamantului a fost admisă ca întemeiată, constatând că taxa de primă înmatriculare este nelegală, urmând a fi obligată pârâta să restituie reclamantului suma încasată cu titlu de taxă auto specială de primă înmatriculare.
Întrucât reclamantul a fost lipsit în mod nelegal de suma ce i s-a perceput, pârâta datorează și dobânzile legale aferente până la data plății efective numai în acest fel prejudiciul putând fi considerat reparat integral, potrivit cu dispozițiile art. 1084 raportat la art. 1082.civ.
Deși pârâta a susținut în întâmpinare că pentru plata eventualelor dobânzi se aplică prevederile art. 124 raportat la art. 117 (2) sau art. 70 din Codul d e procedură fiscală, tribunalul a înlăturat aceste susțineri, apreciind că în cazul stabilirii nelegalității taxei și obligarea la restituire prin hotărâre judecătorească, nu își au aplicarea prevederile menționate din Codul d e procedură fiscală.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, solicitând admiterea recursului așa cum este formulat, modificarea sentinței civile atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de către intimatul-reclamant ca fiind neîntemeiată, pe cale de consecință menținerea ca temeinică și legală a actului administrativ atacat și dispunerea nerestituirii taxei de primă înmatriculare solicitată în suma de 5426,45 lei.
În motivarea recursului pârâtul a arătat că, prin sentința civilă atacată, Tribunalul Bistrița N - Secția Comercială și contencios Administrativă a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de către intimatul-reclamant an împotriva pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice B N, obligând în cele din urmă Administrația Finanțelor Publice B să restituie intimatului-reclamant suma de 1535,76 euro sau echivalentul în lei respectiv 5.426,45 lei reprezentând taxa speciala de primă înmatriculare,cu dobânda aferentă de la data de 10 septembrie 2007 până la data efectivă a plății.
S-a criticat soluția pronunțată de către instanța de fond ca fiind netemeinică și nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii pentru considerentele pe care se vor expune mai jos, solicitând totodată onoratei curți a face și aplicațiunea art. 304/ 1 pr.civ. în sensul examinării cauzei sub toate aspectele.
În primul rând s-a învederat onoratei curți, faptul că instanța de fond nu a clarificat în cadrul judecării fondului care este pârâtul în cauză, Ministerul Economiei și Finanțelor, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice B N, sau Administrația Finanțelor Publice
S-a observat că din acțiunea introductivă intimatul-reclamant a înțeles să cheme în judecată pe toți cei patru pârâți mai sus menționați, ori într-o astfel de situație, neexistând o precizare de acțiune din care a rezultat în mod expres că intimatul-reclamant renunța la a chema în judecată pe Ministerul Economiei și Finanțelor, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Administrația Finanțelor Publice B, rezultă ca procedura de citare cu acești pârâți nu a fost realizată.
Mai mult s-a observat că deși în cauză s-a efectuat citarea doar cu Direcția Generală a Finanțelor Publice B N la sediul său din municipiul B, în dispozitivul hotărârii atacate instanța a obligat la restituirea taxei de primă înmatriculare achitată de către intimatul - reclamant pe Administrația Finanțelor Publice B, o alta entitate cu care nu a fost realizată procedura de citare în cauza dedusa judecății.
De asemenea, în mod greșit instanța de fond a apreciat că acțiunea intimatului - reclamant este întemeiată, prin prisma existenței supremației dreptului comunitar în raport cu dreptul intern, în ceea ce privește analiza dispozițiilor art. 214 -214/3 fiscal.
În contradictoriu cu reținerile instanței de fond, s-a apreciat că taxa de primă înmatriculare achitată de către intimatul - reclamant, a fost corect percepută conform prevederilor art. 214/1 - 214/3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, coroborate cu prevederile art. 31/1-31/2 din nr.HG 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a legii nr. 571/2003, întrucât;
- autovehiculul achiziționat din străinătate de câtre intimatul-reclamant s-a înmatriculat pentru prima în România;
- autovehiculul nu a fost înmatriculat temporar în România;
- taxa specială a fost achitată de către intimatul-reclamant, persoana fizică care a și înmatriculat autovehiculul;
- autovehiculul achiziționat și înmatriculat de către intimatul-reclamant nu a intrat în categoria autoturismelor și autovehiculelor scutite de la plata taxelor speciale cum ar fi: vehicule istorice sau cele provenite din donații, finanțări directe din împrumuturi nerambursabile, din programe de cooperare științifică și tehnică.
Ca urmare, a rezultat în mod evident că autovehiculul înmatriculat de către intimatul-reclamant, era supus aplicării și plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule (taxă de primă înmatriculare).
În contradictoriu cu reținerile instanței de fond s-a arătat că în opinia pârâtei, prevederile art. 214/ 1 și următoarele din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal nu contravin prevederilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
În lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene în domeniul impozitării autovehiculelor, statele membre sunt libere să aplice astfel de taxe și să stabilească nivelurile acestora.
Este bine cunoscut faptul ca art. 90 din Tratatul E, reprezintă unul din temeiurile de baza ale constatării liberei circulații a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare, instituind regula în conformitate cu care toate statele membre comunitare trebuie să se abțină a institui, respectiv sunt obligate să înlăture orice măsură de natură administrativă, fiscală sau vamală, care ar fi de natură a afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor și serviciilor în cadrul Uniunii Europene.
Norma mai sus indicată se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativă.
Taxa specială pentru autoturisme si autovehicule (taxa de primă înmatriculare) percepută și de la intimatul-reclamant nu s-a aplicat exclusiv autoturismelor și autovehiculelor second-hand provenite din alte membre ale UE, ci ea a fost aplicată tuturor autoturismelor și autovehiculelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența lor geografică sau națională, respectiv se aplică și autoturismelor și autovehiculelor noi provenite din alte membre ale DE, precum și autoturismelor noi și second-hand provenite din alte care nu sunt membre ale DE (, etc. ), iar cel mai important, taxa se aplică și autoturismelor și autovehiculelor noi din producția națională a României, respectiv pentru mărcile, Daewoo, precum și pentru orice alte mărci de autoturisme și autovehicule comerciale cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone inclusiv, supuse înmatriculării.
Pe de alta parte pârâta a solicitat instanței să rețină și următorul aspect, respectiv corectul caracter al taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule prevăzut de art. 214/ 1-214/ 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și anume acela de taxă specială de primă înmatriculare în România iar nu taxa specială pentru fiecare înmatriculare în România sau taxa specială de reînmatriculare în România.
Aceasta este motivul pentru care în situația în care o persoană română a procedat la achiziționarea unui autoturism sau autovehicul care a fost deja înmatriculat în România de către vechiul proprietar, nu mai plătea această taxă specială întrucât în acest caz nu mai avem de a face cu o primă înmatriculare ci doar cu o schimbare a proprietarului.
De asemenea, s-a precizat că principiul " poluatorul plătește " pe care s-a bazat instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul, astfel că s-a făcut precizarea că 16 membre ale practica în prezent o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor și (printre care, Danemarca, Spania, Ungaria, Belgia, Olanda etc.).
Acestea fiind argumentele pentru care s-a apreciat că taxa de primă înmatriculare a fost corect percepută de la intimatul-reclamant și ca atare reținerile instanței cu privire la admiterea acțiunii s-a apreciat că sunt neîntemeiate.
În contradictoriu cu reținerile instanței, pârâta a arătat că dispozițiile legale cuprinse în Codul fiscal R, respectiv art. 214/ 1 - 214/ 3 din Legea nr. 571/2003 modificat și completat, nu contravin dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
De asemenea art. 234 (fost 177), alin. 2 și 3 din Tratatul, stabilește calea de urmat în cazul în care în fața unei instanțe naționale este ridicată chestiunea interpretării tratatului, respectiv:
- art. 234. alin. (2). când o asemenea chestiune este ridicată în fața unei instanțe dintr-un stat membru, această instanță în cazul în care consideră că este necesar o decizie asupra acestei chestiuni, poate cere Curții de Justiție să dea o hotărâre în acest sens."
- art. 234. alin.(3) când o asemenea chestiune este ridicată într-o cauză în fața unei instanțe naționale ale cărei hotărâri nu pot face obiectul unei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze Curtea de Justiție."
În lumina acestor prevederi și raportat la dispozițiile procedurale române rezultă faptul că dacă o astfel de chestiune de interpretare a dispozițiilor tratatului se ridică în fața unei instanțe de fond sau de apel, aceste instanțe pot să ceară Curții Europene de Justiție să dea o hotărâre de lămurire cu privire la interpretarea tratatului, pe când dacă o astfel de chestiune se ridică în fața unei instanțe de recurs, ale cărei hotărâri nu mai pot face obiectul unei căi de atac ordinare în dreptul comun ( adică sunt irevocabile în materie civilă și definitive în materie penală ),atunci această instanță este obligată să sesizeze Curtea de Justiție a de la Luxemburg.
Ori în această situație, Tribunalul Bistrița N, pronunțându - se cu privire la chestiunea încălcării tratatelor constitutive ale de către statul R, ca stat membru a Comunității Europene, atunci această instanță s-a substituit Curții Europene și însăși procedura de infrigement pornită împotriva României este practic inutilă și fără finalitate.
Cât privește efectul direct al dreptului comunitar, care presupune dreptul oricărei persoane, implicit a intimatului-reclamant de a invoca direct o dispoziție comunitară, inclusiv în fața judecătorului național, s-a susținut că în ceea ce privește cazul constatării încălcării de către statele membre, în speță România, a obligațiilor care incubă acestora în virtutea Tratatului privind instituirea, ne situăm în speță, într-un caz de excepție de la regulă, respectiv ne găsim în ipoteza lipsei efectului direct dat de stabilirea în mod expres și obligatoriu a competenței exclusive a Curții de Justiție a, de a hotărî în astfel de cazuri conform art. 226 și 227 din Tratatul de instituire a Comunității Europene.
De asemenea, pârâta nu putea fi de acord nici cu reținerile instanței de fond atunci când aceasta obligă la restituirea alături de taxa de primă înmatriculare și a dobânzilor legale calculate până la data restituirii efective a taxei solicitate, deoarece restituirea sumelor de la bugetul de stat este o procedură specială reglementată expres prin dispozițiile art. 117.pr.civ. ( art. 112 înainte a de republicare ), iar procedura efectivă de restituire a sumelor de la buget este reglementată expres de către dispozițiile nr. 1899/2004.
Conform cap. 1. pct. 2 și următoarele din 1899/2004, restituirea sumelor de la buget se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine obligația administrații creanțelor bugetare, această cerere trebuind a fi în mod obligatoriu însoțită de documentele necesare din care să rezulte că suma solicitată este certă pentru a putea face obiectul unei restituiri.
Dacă însă, urmare a aplicării art. 304/ 1.pr.civ. se va găsi că într-adevăr normele interne prevăzute de art. 214/ -214/ 3 încalcă normele comunitare ale Tratatului Uniunii Europene, a solicitat că odată cu pronunțarea unei noi hotărâri să se aibă în vedere faptul că prin art. ll din nr.OUG 50/2008 a fost instituit temeiul pentru restituirea diferenței dintre taxa de primă înmatriculare achitată de către contribuabil, în cazul de față de către intimatul-reclamant și taxa de poluare nou introdusă de la data de 01.07.2008, ori admiterea în întregime a acțiunii intimatului-reclamant fiind în contradicție cu normele legale mai sus stipulate.
În drept s-a invocat art. 299 și următoarele pr.civ. și toate actele normative și normele juridice enunțate.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate curtea reține următoarele:
Așa cum s-a observat cu ocazia consumării fazei procesuale la prima instanță, cadrul procesual a fost determinat de către reclamant prin împrocesuarea, în calitate de pârât, a Ministerului Economiei și Finanțelor - B - Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N - Administrație Finanțelor Publice a municipiului
În speță cauza a fost judecată doar în contradictoriu cu pârâta Administrație Finanțelor Publice a municipiului B care de altfel a și fost citată în cauză.
Recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N nu a avut calitatea de parte cu ocazia judecării cauzei la prima instanță, astfel că se poate susține faptul că aceasta are calitate de a recura hotărârea pronunțată între părți.
De altfel, Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 137. pr. civ. a sancționat acest aspect, prin invocarea excepției lipsei calității procesuale active a Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N de a promova recurs.
Hotărârile judecătorești produc efecte doar între părțile litigante - partes litigantes - respectiv persoanele care au luat parte la judecarea pricinii, astfel că, din punctul de vedere al conceptului de parte în proces, cadrul procesual stabilit la judecata în primă instanță trebuie să fie identic cu cel de la judecata în recurs, dacă legea procesuală nu derogă prin dispoziții speciale și exprese de la acest principiu.
Dreptul de a exercita această cale de atac este recunoscut doar părților de la judecata în primă instanță, nici uneia dintre părți neputându-i-se îngrădi dreptul de a recura hotărârea pronunțată în defavoarea sa, după cum nici unei persoane din afara procesului nu i se poate pretinde sau permite să promoveze o cale de atac, chiar și a recursului, fără a se fi judecat mai întâi în fața instanțelor de fond.
Calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat, iar în situațiile juridice pentru a căror realizare se impune promovarea unei acțiuni în justiție, calitatea procesuală aparține celui(lor) care se poate/pot prevala de acest interes.
care nu au fost părți în proces nu au dreptul de a declara recurs chiar și în ipoteza în care ar justifica un interes iar recurenta, deși ar putea justifica un interes, nu poate justifica - în prezenta speță - calitatea procesuală activă.
Din aceste considerente în temeiul art. 137 alin. 1.pr.civ. urmează a se admite excepția lipsei calității procesuale active a Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N și ca atare, în temeiul art. 312.pr.civ. urmează a se respinge recursul declarat de către această entitate, ca fiind declarat de către o persoană fără calitate.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice B-N, împotriva sentinței civile nr. 291 din 16.05.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, pe care o menține în întregime, constatând lipsa calității de recurent a acesteia.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
RED.
DACT. /
2 EX./24.10.2008.
JUD.FOND..
Președinte:Delia MarusciacJudecători:Delia Marusciac, Lucia Brehar, Liviu Ungur
