Contestație act administrativ fiscal. Decizia 2104/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2104/2008
Ședința publică de la 09 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 2: Lucia Brehar
JUDECĂTOR 3: Liviu Ungur
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B- și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI, împotriva sentinței civile nr. 493/CA/2008, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N, în dosarul cu nr-, în contradictoriu cu reclamanta - SRL având ca obiect contestație act administrativ fiscal restituire taxă primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursurile declarate sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea apreciază că la dosarul cauzei sunt suficiente probe pentru justa soluționare, motiv pentru care, în temeiul art. 150 Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 493/CA/2008 din data de 13 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosarul nr-, s-a admis acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamanta împotriva pârâtelor Direcția Generala A Finanțelor Publice B-N și Administrația Finanțelor Publice mun. B, ca fiind întemeiată și în consecință: s-a dispus anularea actelor administrativ fiscale nr. 4684/17.03.2008 și nr. 6911/11.04.2008 emise de B-N, a fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice mun. B să restituie reclamantei suma de 9.734 lei încasată cu titlu de taxă de înmatriculare, cu dobândă legală și au fost bligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 421 lei.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că, reclamanta a dovedit că a achitat taxa specială de înmatriculare pentru autovehicule, astfel cum rezultă din probatoriul scris administrat, taxă care a fost percepută potrivit art. 214/1 - 214/3 din Codul fiscal și pct. 31/1 - 31/2 din Normele Metodologice de aplicare ale Codului fiscal.
În conformitate cu art. 90 paragraful 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene în nici un stat membru nu se aplică, direct sau indirect, pentru produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare.
Scopul acestei reglementări este de a se interzice discriminarea fiscală între produsele importate și produsele de același fel autohtone. Instanța a constatat că în România este încălcat acest principiu prin aceea că pentru autoturismele produse și înmatriculate în țară, la înstrăinarea lor între diferiți proprietari, nu se percepe nici o taxă de nouă înmatriculare.
În conformitate cu art. 148 alin. 2 din Constituția României, reglementările comunitare au prioritate și sunt obligatorii pentru statele membre ale Uniunii, astfel că, constatându-se tratamentul discriminatoriu al produselor importat din uniunea Europeană și reînmatriculate în România, judecătorul național fiind obligat să aplice normele comunitare, motiv pentru care acțiunea a fost admisă astfel cum s-a formulat.
În considerarea acestei soluții, tribunalul a constatat și că s-a încălcat prin taxa impusă principiul libertății circulației mărfurilor, dezavantajând direct autoturismele importate din țările membre în raport cu autoturismele autohtone.
Pentru repararea integrală a prejudiciului, pârâții au fost obligați să plătească folosul nerealizat constând în dobânda legală calculată conform art. 3 alin. 3 din OG2/2000 de la data încasării sumei până la data restituirii integrale și efective, în considerarea art. 1082 și 1084 Cod civil.
În baza art. 274 Cod proc.civilă, pârâta a fost obligată la plata sumei de 4,30 lei cheltuieli de judecată constând în taxe de timbru și onorariu avocațial în sumă de 416,5 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarata recurs în termenul legal, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice BNs olicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii excepțiilor invocate de către instituția sa, exonerării de plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 420 lei, iar pe fondul cauzei, respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulate de către.
În motivarea recursului, pârâta a arătat că, prin acțiunea introductivă a solicitat anularea actului administrativ fiscal nr. 4684/17.03.2008 și nr. 6911/11.04.2008 ambele emise de către B N și obligarea pârâtei B la restituirea taxei speciale de primă înmatriculare pentru autoturisme în cuantum de 9.734 lei.
Tribunalul Bistrița N soluționând cauza a dispus respingerea execepțiilor invocate de paratele B N și a municipiului B, iar pe fondul cauzei a dispus admiterea acțiunii, anularea actului administrativ fiscal nr. 4684/17.03.2008 și nr. 6911/11.04.2008 emise de P, B N și obligarea a mun. B să restituie reclamantei suma de 9.734 lei cu dobânda legală. De asemenea au fost obligate cele două pârâte la plata cheltuielilor de judecata în cuantum de 421 lei.
Nu se putea fi de acord cu hotărârea primei instanțe pentru următoarele motive:
1. S-a invocat prin întâmpinarea depusă la dosar necesitatea declanșării procedurii de trimitere prejudiciale în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 90,paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, în temeiul art. 234 din Tratatul de instituire a Comunității Europene și art. 150 din Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei ().
Textul invocat a reglementat instituția trimiterii prejudiciale, constând într-o procedură prin care jurisdicțiile naționale investite cu soluționarea unei cauze pot ori trebuie să sesizeze judecătorul comunitar asupra unei probleme de drept de care depinde rezolvarea litigiului.
Dat fiind ca reclamanta și-a susținut pretențiile pe dispozițiile art. 90, paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene unde s-a arătat că " nici un stat membru nu a aplicat, direct sau indirect, asupra produselor provenite din alte state membre, nici un impozit sau taxa în afara celor percepute direct sau indirect, pentru produse similare de origine interna ", și ca dispozițiile art. 2141 - 2143 din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, în temeiul cărora a achitat taxa solicitată, nu sunt compatibile cu normele mai-sus menționate, s-a apreciat că se impunea suspendarea cauzei și declanșarea procedurii de trimitere prejudicială prin sesizarea Curții de Justiție cu o cerere de interpretare a dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
2. Pârâta a rugat instanța de recurs să dispună admiterea excepției inadmisibilității acțiunii reclamantei, dat fiind că înscrisurile atacate, respectiv cele două adrese emise de B-N, nu s-a constituit acte administrative fiscale în sensul dispozițiilor cuprinse în Codul d e proc. fiscală, unde la art. 41 s-a arătat ca " în înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale " și nici în sensul prevederilor Legii 554/2004.
Reclamanta a achitat taxa specială în temeiul legii și nu în baza vreunei decizii de impunere sau alt act administrativ emis de organele fiscale. Actele atacate nu puteau fi contestate potrivit procedurii prevăzute de art. 205 și următoarele din Codul d e proc. fiscală, iar apoi potrivit Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, întrucât această lege prevede la art. 1, alin. 1 ca persoana care se consideră vătămată într-un drept al sau ori într-un interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal, se poate adresa instanței de contencios administrativ cu o acțiune pentru anularea actului și repararea pagubei.
3. Pe fondul cauzei acțiunea reclamantei a fost neîntemeiată întrucât taxa specială reglementată de art. 2141 - 2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal se aplica nu numai autoturismelor rulate ci și autoturismelor noi produse în țară și în străinătate. Legea nu face nici o deosebire cu privire la vechimea sau proveniența autoturismelor, taxa specială fiind aplicabilă în situația în care autoturismul se înmatriculează pentru prima dată în România.
Taxa specială pentru autovehicule, cu un pronunțat caracter de taxă pe poluare, este un instrument având ca principal scop modificarea comportamentului de deteriorare a mediului. Taxa specială auto se plătește cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor pe teritoriul României și a fost considerată o alternativă de tranziție, instituită ca urmare a faptului că după aderarea la Uniunea Europeană, în conformitate cu principiul liberei circulații a mărfurilor între statele membre, România a renunțat la actele normative care restricționau înmatricularea autovehiculelor cu norma de poluare mare (de menționat că de la 01.07.1998 nu era permisă înmatricularea autovehiculelor non-euro și Euro 1, iar de la 01.01.2002 și a celor cu Euro 2).
Regimul fiscal aplicabil nu este unul discriminatoriu față de autoturismele rulate înmatriculate și importate din Uniunea Europeana sau față de autoturismele noi produse în Uniunea Europeana și importate în România, întrucât taxa ce se achita cu ocazia primei înmatriculări în România este aceeași, indiferent de proveniența autovehiculului.
S-a precizat că în cadrul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor de stat membru, derulată la nivelul instituțiilor Uniunii Europene, Comisia Europeana nu a contestat nici odată instituirea taxei, ci a solicitat reașezarea modalității de calcul, în sensul armonizării legislației românești cu cea europeană, recomandarea comisiei constând în reducerea taxei pe măsură ce valoarea autoturismului scade. Opinia comisiei are în vedere faptul că înainte de toate taxa specială reglementată de Codul fiscal nu este una fiscală, scopul urmărit prin adoptarea ei a fost acela de a proteja mediul față de emisiile poluante. Luând în considerare criticile opiniei publice, recomandările Comisiei Europene, Guvernul României a luat decizia de reconsiderare a filosofiei taxei pe poluarea auto, fiind elaborat un act normativ prin care se stabilește un nou sistem de taxare care urmărește promovarea vehiculelor cu consum redus de carburant și nivel redus de emisii, în spiritul politicii europene în domeniul energiei și a mediului.
Prin urmare dispozițiile cuprinse în art. 2141- 2143 din Codul fiscal au fost adoptate în concordanță cu reglementările comunitare, cu prevederile actului de aderare.
Prin introducerea dispozițiilor legale menționate nu a fost încălcat principiul libertății circulației mărfurilor, motiv pentru care s-a impus respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.
Nu s-a putut fi de acord nici cu acordarea dobânzilor legale aferente taxei a cărei restituire a fost dispusă de instanță, dat fiind că în conformitate cu prevederile textelor legale în materie ( OG9/2000) atunci când se solicită acordarea dobânzilor legale trebuie să se indice și cuantumul acestora precum și modul lor de calcul, iar reclamanta nu a procedat la efectuarea acestui calcul. Mai mult, reclamanta nici nu a cuprins acest petit în acțiunea introductivă, cum ar fi fost corect din punct de vedere procedural.
4. În privința obligării pârâtelor B N și a mun. B la plata cheltuielilor de judecata în cuantum de 421 lei, constând în taxa de timbru de 4,30 lei și onorariu avocațial de 416,5 lei, solicită instanței de recurs să le exonereze de plata acestor cheltuieli întrucât acestea nu au fost solicitate de către reclamanta nici prin acțiunea introductivă, nici prin concluziile puse de mandatară reclamantei la rămânerea în pronunțare a cauzei.
Întrucât instanța de fond a acordat și ceea ce nu s-a cerut s-a invocat prevederile art. 304, pct. 6, solicitând instanței de recurs modificarea hotărârii atacate in sensul exonerării sale de la plata acestor cheltuieli de judecată.
Prin recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice B, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărâri primei instanțe, admiterea excepțiilor invocate iar în subsidiar respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulată de reclamanta precum și judecarea cauzei în lipsa pârâtei.
În dezvoltarea motivelor de recurs invocate pârâta a arătat că, prin acțiunea în contencios administrativ intimata L, Bas olicitat instanței de judecată să dispună anularea adreselor emise de pârâta nr. 4684/17.03.2008 și nr. 6911/11.04.2008 și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 9.734 lei cu titlu de taxă specială, precum și dobânda legală de la data plății și până la restituirea efectivă a sumelor datorate.
Prin sentința civilă atacată instanța de fond a respins excepțiile invocate de pârâtă, a admis acțiunea în contencios administrativ fiscală formulată de, și în consecință a dispus anularea actelor administrative emise de B-N nr. 4684/17.03.2008 și nr. 6911/11.04.2008, obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice a municipiului B la restituirea în favoarea reclamantei a sumei de 9.734 lei, cu titlu de taxă specială, cu dobânda legală.
S-a considerat că soluția primei instanțe este neîntemeiată pentru motivele de mai jos.
În temeiul art. 234 din Tratatul de instituire a Comunitatii Europene și art. 150 din Tratatul de instituirea a Comunitatii Europene a Energiei () și în fața instanței de recurs s-a invocat necesitatea declanșării procedurii de trimitre prejudiciale în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 90, paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene cu consecința suspendării soluționării prezentei cauze până la pronunțarea hotărârii prejudiciale.
În susținerea pretențiilor intimata a invocat dispozitiile art. 90, paragraful 1 din Tratatul Comunitatii Europene unde s-a arătat că " nici un stat membru nu va aplica, direct sau indirect, asupra produselor provenite din alte state membre, nici un impozit sau taxă în afara celor percepute direct sau indirect, pentru produse similare de origine internă ".
Concluzia intimatei este aceea ca dispozitiile art. 2141- 2143din Codul fiscal, în temeiul cărora a achitat taxa solicitată, nu sunt compatibile cu normele comunitare mai sus menționate.
Potrivit art. 234 din Tratatul Comunitatii Europene " Curtea de Justiție este competenta sa statueze, cu titlu prejudicial:
a) asupra interpretărilor prezentului tratat;
b) asupra validității și interpretării actelor adoptate de instituțiile Comunității și de Banca Centrala Europeană;
c) asupra interpretării statutelor organismelor create printrun act al Consiliului, când respectivele statute prevad acest lucru. Atunci când o asemenea problemă este ridicată în fața unei jurisdicții dintr-unul din statele membre, aceasta jurisdicție poate, dacă estimează ca o decizie asupra acestui punct este necesară pentru a pronunța hotărârea sa, să ceară Curții de Justiție de a statua asupra acestei chestiuni. Atunci când o asemenea problemă este ridicată într-o cauză pendinte în fața unei jurisdicții naționale, ale cărei decizii nu sunt susceptibile de un recurs jurisdicțional de drept intern, aceasta jurisdicție este ținută să sesizeze Curtea de Justiție ".
Textul invocat reglementează instituția trimiterii prejudiciale, constand într-o procedură prin care jurisdicțiile naționale investite cu soluționarea unei cauze pot ori trebuie să sesizeze judecătorul comunitar asupra unei probleme de drept de care depinde rezolvarea litigiului.
Chestiunea prealabilă prejudicială, poate fi ridicată în fața instanței naționale și trimisă Curții de Justiție a Comunității Europene în două cazuri, în raport cu obiectul asupra căruia poartă. Primul privește trimiterea prejudicială în interpretare, care consta în sesizarea, de către judecătorul intern a Curții de Justiție, cu o cerere de interpretare a prevederilor tratatelor și actelor adoptate de instituțiile Comunității și Banca Centrală Europeană, iar al doilea se referă la trimiterea prejudicială în aprecierea validității și privește actele unilaterale adoptate de instituțiile Comunității și Banca Centrală Europeană.
Față de cele de mai sus s-a considerat că s-a impus ca instanța de judecată să declanșeze procedura de trimitere prejudiciale, prin sesizare Curții de Justiție cu o cerere de interpretare a dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunitatii Europene, consecința imediată fiind suspendarea prezentei cauze până la pronunțarea de către Curtea de Justiție a hotărârii prejudiciale cu privire la chestiunea sesizată.
Tot pe cale de excepție s-a invocat inadmisibilitatea acțiunii intimatei. lntimata a formulat o cerere, prin care a solicitat Direcției Generale a Finanțelor Publice B-N restituirea taxei speciale achitată în cuantum de 9.734 lei.
Prin adresele nr. 4684/17.03.2008 și nr. 6911/11.04.2008 BN a transmis intimatei răspuns la cerere, în sensul că taxa a fost legal încasată și în consecință nu poate fi restituită.
Prin acțiunea în contencios intimata solicită anularea adreselor menționate, restituirea taxei achitate, considerând că perceperea taxei speciale este nelegală.
S-a considerat că acțiunea intimatei este inadmisibilă întrucât adresele invocate, ce au fost emise de organul financiar, nu constituie acte administrativ fiscale în sensul dispozițiilor cuprinse în Codul d e proc. fiscală, unde la art. 41 se arată că " în înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau strângerea drepturilor și obligațiilor fiscale ".
Actele atacate, nefiind acte administrative, nu pot fi contestate potrivit procedurii prevăzute de art. 205 și următoarele din Codul d e proc. fiscală, iar mai apoi potrivit Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, unde la art. 1, alin. 1 se prevede că persoana care se consideră vătămată într-un drept al sau ori într-un înțeles legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin ne soluționarea în termenul legal, se poate adresa instanței de contencios administrativ cu o acțiune pentru anularea actului și repararea pagubei.
Pe fond s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței civile în sensul respingerii acțiunii ca fiind neîntemeiată.
Prima instanță a apreciat că prin perceperea taxei speciale prevăzută de art. 21412143din Codul fiscal, raportat la art. 90, paragraful 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, se aduce atingere principiului interzicerii discriminarii fiscale între produsele importate și produsele de același fel autohtone, precum și principiului libertății circulației mărfurilor.
S-a considerat că soluția instanței de fond este neîntemeiată pentru motivele de mai jos.
Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal a suferit de la data intrării în vigoare mai multe modificări și completări prin acte normative. Astfel prin legea nr. 343/2006 Codul fiscal a fost modificat și completat, dispozițiile intrând în vigoarea începând cu data de 01.01.2007. Prin legea menționată au fost introduse art. 2141 - 2143, unde se reglementează o obligație fiscală de plată, denumită " taxa specială ", stabilindu-se nivelul taxei, modul de calcul și exigibilitatea ei.
S-a arătat instanței de judecată că potrivit reglementarilor mai sus menționate taxa specială se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, atat în cazul celor noi cât și în situația celor rulate.
Taxa specială se aplică nu numai autoturismelor rulate ci și autoturismelor noi produse în țară și în străinătate. Legea nu face nici o deosebire cu privire la vechimea sau proveniența autoturismelor, taxa specială fiind aplicabilă în situația în care autoturismul se înmatriculează pentru prima dată în România.
Taxa specială pentru autovehicule, cu un pronunțat caracter de taxă pe poluare, este un instrument având ca principal scop modificarea comportamentului de deteriorare a mediului. Taxa specială auto se plătește cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor pe teritoriul României și a fost considerată o alternativă de tranziție, instituită ca urmare a faptului că după aderarea la Uniunea Europeană, în conformitate cu principiul liberei circulații a mărfurilor între statele membre, România a renunțat la actele normative care restricționau înmatricularea autovehiculelor cu norma de poluare mare ( de menționat că de la 1.07.1998 nu era permisă înmatriculare a autovehiculelor non-euro și 1, iar de la 1.01.2002 și a celor cu Euro 2 ).
Regimul fiscal aplicabil nu este unul discriminatoriu față de autoturismele rulate înmatriculate și importate din Uniunea Europeană sau față de autoturismele noi produse în Uniunea Europeană și importate în Romania, întrucât taxa ce se achită cu ocazia primei înmatriculări în România este aceeași, indiferent de proveniența autovehiculului.
S-a precizat că în cadrul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor de stat membru, denmlata la nivelul instituțiilor Uniunii Europene, Comisia Europeană nu a contestat niciodată instituirea taxei, ci a solicitat reașezarea modalității de calcul, în sensul armonizării legislației românești cu cea europeană, recomandarea comisiei constand în reducerea taxei pe măsură ce valoarea autoturismului scade. Opinea comisiei are în vedere faptul că înainte de toate taxa specială reglementată de Codul fiscal nu este una fiscală, scopul urmărit prin adoptarea ei a fost acela de a proteja mediul față de emisiile poluante.
Luând în considerare criticile opiniei publice, recomandările Comisiei Europene, Guvernul României a luat decizia de reconsiderare a filosofiei taxei pe poluarea auto. În acest sens începând cu data de 01.07.2008 a intrat în vigoare nr.OUG 50/2008, prin care s-a instituit taxa de poluare pentru autovehicule, moment de la care au fost abrogate dispozițiile art. 2141- 2143din Codul fiscal. Pentru punerea în aplicare a actului normativ prin nr.HG 686/2008 au fost adoptate Norme metodologice de aplicare. Prin noul act normativ s-a stabilit un nou sistem de taxare care urmărește promovarea vehiculelor cu consum redus de carburant și nivel redus de emisii, în spiritul politicii europene în domeniul energiei și a mediului.
La art. Il din nr.OUG 50/2008 se arată că " taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea, prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență ".
Procedura de restituire este reglementată în art. 6 din Normele metodologice, unde se arată că atunci când taxa specială achitată în perioada mai sus menționată este mai mare decât taxa pe poluare rezultată din aplicarea prevederilor nr.OUG 50/2008, contribuabilul putând solicita restituirea sumelor reprezentand diferența de taxă plătită.
Față de dispozițiile legale de mai sus, intimata este îndreptățită să primească doar o parte din taxa specială achitată, respectiv diferența de taxă, în situația în care în urma calcului facut potrivit Normelor metodologice rezultă această diferență, și nu întreaga sumă achitată cu titlu de taxă specială.
Prin urmare dispozițiile cuprinse în art. 2141- 2143din Codul fiscal au fost adoptate în concordanță cu reglementările comunitare, cu prevederile actului de aderare. Prin introducerea dispozițiilor legale menționate nu a fost încălcat principiul libertății circulației mărfurilor, motiv pentru care s-a solicitat instanței de judecată să admită recursul și în consecință să respingă, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta,.
Instanța de fond a dispus restituirea taxei speciale achitate precum și a dobânzii legale, conform art. 3, alin. 3 din OG,nr. 2/2000 de la data încasării sumei până la data restituirii integrale și efective.
Și din acest punct de vedere s-a criticat soluția primei instanțe, întrucât acordarea dobânzilor contravine art. 10, alin. 1 din nr.OG 9/2000, unde se prevede ca " dobânzile percepute sau plătite de Banca Națională a României, de bănci, de Casa de Economii și Consemnațiuni -, de organizațiile cooperatiste de credit și de erul Finanțelor Publice, precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice ". Din cuprinsul dispozițiilor nr.OG 9/2000 rezultă că atunci când s-a solicitat acordarea dobânzilor legale trebuie să se indice și cuantumul acestora, precum și modul lor de calcul, intimata a solicitat plata dobânzii legale, însă nu a procedat la efectuarea calcului.
Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate Curtea reține următoarele:
Dată fiind apropierea criticilor formulate de ambele recurente Curtea le va analiza împreună.
1. Prima critică formulată de recurente vizează necesitatea ca instanța de fond să fi sesizat Curtea de Justiție cu o procedură de obținerea unei hotărâri preliminare vizând interpretarea art. 90 parag. 1 din Tratatului de instituire a Comunității Europene, în continuare Tratat, cu referire la dispozițiile dreptului intern consacrate de Codul fiscal dispoziții pe care organul fiscal a înțeles să le aplice și, totodată, să se dispună suspendarea judecării cauzei până la obținerea unei astfel de hotărâri.
Sub acest aspect instanța de fond a invocat faptul că procedura de învestire a Curții de Justiție cu o cerere de recurs de interpretare a normelor Tratatului este obligatorie doar pentru instanța de recurs și de vreme ce litigiul supus jurisdicției sale nu se află într-o asemenea fază a respins sesizarea. De asemenea a mai arătat că în speță instanța de fond nu are a se pronunța asupra interpretării Tratatului ori a altor acte emise de instituțiile Uniunii ci este învestită doar cu chestiunea de a stabili dacă norma internă în materie este conformă cu cea europeană, încât nu se impune aplicarea procedurii prevăzute la art. 234 din Tratat.
Este real că art. 234 (ex.177) din Tratat face o distincție între instanțele judecătorești din punct de vedere al libertății pe care o au de a cere pronunțarea unei hotărâri preliminare. Altfel spus, instanțele ale căror decizii nu mai sunt susceptibile de o cale de atac au obligația să formuleze cererea (art. 234 alin. 3 din Tratat) pe când celelalte instanțe judecătorești ale căror hotărâri sunt susceptibile de atac nu mai sunt obligate, acestea având facultatea de aoc ere (art. 234 alin. 2 din Tratat).
Prin urmare, instanța de fond nu era obligată de Tratat să declanșeze procedura de obținere a unei hotărâri preliminare, dar aceasta poate face o evaluare pertinentă a litigiului și deci poate pentru considerente serioase să facă o atare sesizare.
Curtea reține însă că o atare sesizare nu se impunea în cauză. De aceea nici Curtea nu a pus în discuție din oficiu necesitatea sesizării Curții de Justiție în sensul și scopul urmărit de pârâtele recurente.
Deși Curtea are obligația sesizării Curții de Justiție cu o cerere de obținere a unei hotărâri preliminare conform art. 234 alin. 3 din Tratat, această procedură nu se impune a fi declanșată deoarece nu mai este necesară și utilă.
Este de notat că instanțele de care face vorbire art. 234 alin. 3 din Tratat au libertatea de a analiza pertinența și utilitate obținerii unei interpretări date de către Curtea de Justiție pentru soluționarea unei cauze deduse judecății.
Astfel Curtea reține cu trimitere la hotărârea pronunțată în cauza CILFIT că în speță nu este necesară o interpretare a Tratatului deoarece pe de o parte o astfel de interpretare a fost obținută anterior în cauza conexată și iar pe de altă parte însuși Guvernul României a admis că normele interne de drept care consacrau instituția taxei de primă înmatriculare sunt contrare Tratatului.
Este suficient să cităm din preambulul Ordonanței de urgență nr. 50/2008: -ținândcont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale( ).
Așa fiind Curtea reține că nu se impune sesizarea Curții de Justiție, nefiind necesară și utilă obținerea unei hotărârii a instanței comunitare vizând interpretarea Tratatului și în aceeași măsură nu este necesară și oportună nici suspendarea cauzei.
Așa fiind acest motiv de recurs urmează a fi apreciat ca nefondat.
2. Cât privește critica conform căreia înscrisurile atacate nu ar avea regimul juridic al unor acte administrative fiscale, Curtea reține următoarele:
Conform chitanței pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții seria - nr. -/20.03.2007 eliberată de Trezoreria municipiului B ( 8 dos. fond), entitate care funcționează în cadrul pârâtei Administrație Finanțelor Publice a municipiului B ( B) reclamanta a plătit suma de 9.734 lei reprezentând taxa specială auto la prima înmatriculare în România iar ulterior la data de 13 martie 2008 înregistrat la DGFP Boc erere de restituire a acestei sume pârâta răspunzând negativ prin adresa nr. 4684/17.03.2008. Pârâta susține că adresa emisă nu constituie act administrativ sau act administrativ fiscal în sensul Legii nr. 554/2004 ori al pr.fisc. și ca atare acțiunea în contencios administrativ trebuia respinsă ca inadmisibilă.
Curtea observă că această adresă materializează în corpul ei manifestarea de voință a autorității fiscale de a respinge (refuza) cererea de restituire a taxei speciale plătită de reclamantă invocând ca justificare dispozițiile legale ale dreptului material fiscal aplicabile acestui raport juridic care, în opinia acesteia, sunt în vigoare și produc efecte juridice (9 dos. fond).
Din această perspectivă, Curtea constată că un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c) precum și ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim. Pe de altă parte, actul întrunește și trăsăturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 41.pr.fisc. Actul a fost emis de către organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală și aceasta chiar dacă reclamanta a achitat respectiva taxă în temeiul unei dispoziții legale și nu a unui act de impunere al autorității fiscale.
De altfel, chiar pârâta recurenta DGFP Boi nvită pe reclamantă să se adreseze cu plângere secției de contencios administrativ din cadrul Tribunalului Bistrița -
Împrejurarea că reclamanta a ales să facă plata voluntară a obligației impuse de lege, fără o decizie de impunere din partea vreunui organ fiscal, nu îi înlătură acesteia posibilitatea de a contesta baza legală pe temeiul căreia a făcut plata iar în caz de succes să ceară apoi organului fiscal care a încasat respectiva taxă ori jurisdicției competente să i se restituie. Trebuie menționat că taxa specială de primă înmatriculare are regimul juridic al unei creanțe fiscale în înțelesul art. 21 alin. 1.pr.fisc. În acest sens dispozițiile art. 21 alin. 4 din același cod prevăd fără echivoc că:În măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Din această perspectivă, excepția inadmisibilității acțiunii, a refuzului jurisdicției de a statua asupra legalității impunerii și a restituirii taxei nu poate fi considerată întemeiată și drept urmare soluția tribunalului d e respingere a unei atari excepții se vădește a fi legală.
3. În legătură cu criticele incidente fondului cauzei, Curtea reține următoarele:
Recurentele susțin că acțiunea reclamantului este în mod vădit netemeinică și nelegală și deci trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene (în continuare, Tratat).
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră pentru a i se recunoaște particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată atât de Tratat cât și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.
4. Cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 50/2008, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiuluitempus regit actum,normele de drept material din legea fiscală (art. 2141-art.2143fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.
Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii unei părți din taxă prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor OUG nr. 50/2008 nu este contrară Tratatului nu are nicio influență asupra dreptului reclamantului de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
5. în ceea ce privește critica privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, fără să existe la dosar o cerere în acest sens Curtea reține următoarele:
Este real că prin acțiunea introductivă de instanță reclamanta nu a cerut obligarea pârâtei inițial introduse în proces la plata cheltuielilor de judecată, dar după extinderea procesului prin concluziile formulate în scris pentru termenul din data de 13 iunie 2008 ( 27-31)reclamanta a solicitat expres și explicit plata cheltuielilor de judecată care în litigiu reprezentau taxa judiciară de timbru, timbrul judiciar și onorariul avocațial.
Așa fiind, cum în materia cheltuielilor de judecată cererea de plată a acestora poate fi formulată inclusiv in concluziile pe fondul cauzei Curtea reține că Tribunalul a făcut o corecta interpretare și aplicare în cauză a dispozițiilor art. 274.pr.civ. încât și din această perspectivă recursul apare ca nefundat.
Față de cele ce preced, Curtea urmează ca în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 să respingă ca nefundat recursul cu consecința menținerii în întregime a sentinței instanței de fond.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge recursul declarat de pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice B N și Administrația Finanțelor Publice B, împotriva sentinței civile nr. 493 din 13.06.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
RED.
DACT.
2 EX./24.10.2008.
JUD. FOND..
Președinte:Delia MarusciacJudecători:Delia Marusciac, Lucia Brehar, Liviu Ungur
