Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2102/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 2102/2008

Ședința publică de la 09 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Delia Marusciac

JUDECĂTOR 2: Lucia Brehar

JUDECĂTOR 3: Liviu Ungur

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr. 225/CA/2008, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N, în dosarul cu nr-, privind și pe reclamanții, G, în contradictoriu cu pârâții COMUNA - PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) indemnizație dispozitiv.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La data de 03.10.2008 s-a depus la dosar, de către recurenți dovada achitării taxelor judiciare de timbru, în sumă de 2 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, motiv pentru care se constată că recursul este legal timbrat.

Curtea, după deliberare, apreciază că la dosarul cauzei sunt suficiente probe pentru justa soluționare, motiv pentru care, în temeiul art. 150 Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.225/C din 22 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N, s-a admis excepția necompetenței materiale a Secției Comerciale și de contencios Administrativ, privind soluționarea acțiunii reclamanților, G, și, excepție ridicată din oficiu de către instanță, și s-a dispus disjungerea judecării cererilor privind pe aceștia.

S-a respins ca neîntemeiată acțiunea în contencios administrativ, formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții COMUNA, prin primar și CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin acțiune reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata indemnizației de dispozitiv de 25 % din salariul de bază începând cu 01.01.2005 și până la zi, în baza nr. 496/28.07.2003 și a Legii nr. l38/l999.

S-a reținut că prin Ordinul nr. 496/28.07.2003 au fost aduse modificări și completări la Anexa nr. l la Ordinul nr. 275/2002, cu modificările și completările ulterioare, prin care au fost aprobate "Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor legii la salarizarea personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.

Indemnizația de dispozitiv prevăzută la punctul 9.2 din Ordinul nr. 275/2002, cu modificările și completările ulterioare, prevederi introduse de Ordinul nr. 696/28.07.2003 (conform cărora indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice) este întemeiată pe dispozițiile art.13 din Legea nr. 138/1999, (potrivit cărora cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civile beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25 % din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază) precum și pe dispozițiile art.17 alin.2 din OUG nr. 63/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 604/2003, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data emiterii ordinului (potrivit cărora personalul MIRA beneficiază de drepturile dobândite anterior, conform legislației, precum și în limita bugetului aprobat, de indemnizații și sporuri specifice instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională).

Personalul civil din MIRA ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice și care beneficiază de indemnizație de dispozitiv potrivit pct.9.2 din Ordinul MAI nr. 275/2002, cu modificările și completările ulterioare și personalul oricăror alte structuri ale administrației publice centrale/locale, care nu se află în structura organizatorică a Ministerului Internelor și Reformei Administrative sunt două categorii de personal distincte, nefiind relevant faptul că ambele își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.

S-a reținut că personalului din cadrul aparatului propriu de specialitate al autorităților administrației publice locale nu îi sunt aplicabile dispozițiile Ordinului nr. 275/2002, cu modificările și completările ulterioare, aceste dispoziții fiind aplicabile exclusiv angajaților MIRA.

De altfel, funcționarilor publici ce își desfășoară activitatea în cadrul autorităților publice le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. l88/l999 rep. privind Statutul funcționarilor publici, și a altor acte normative speciale.

Astfel, prin art.31 din Legea nr.188/l999 rep. ( art.29 în forma anterioară), se stabilește că pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici beneficiază pe lângă salariu de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii, alin.2, prevăzându-se totodată, că salarizarea funcționarilor publicii se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționari publici.

Pe de altă parte, prin OG nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, nu a fost prevăzută și indemnizația de dispozitiv solicitată de reclamanți, și această indemnizație nu a fost prevăzută nici printr-un act normativ anterior similar, respectiv OUG nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005.

Față de toate aceste considerente, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

În motivele de recurs arată că instanța a pronunțat hotărârea, fără a ține cont de prevederile pct.9.2 din Ordinul nr.496/2003, potrivit cărora indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.

După comasarea celor două ministere, potrivit art.14 din nr.OUG63/2003 și apoi a art.3 din nr.OUG30/2007 MIRA are atribuții atât în domeniul administrației publice cât și în domeniul ordinii și siguranței publice, iar personalul transferat în interesul serviciului beneficiază de drepturile dobândite anterior, precum și de indemnizații și sporuri specifice instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.

Consideră că atât timp cât funcționarii publici din cadrul altor primării beneficiază, în urma unor hotărâri judecătorești, de această indemnizație, neacordarea ei reprezintă o discriminare, în sensul art.1 alin.2 lit.e(i) din nr.OG137/2000 în care este reglementat principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării.

Cele două acte administrative respectiv Ordinul nr. 275/2002 și Ordinul nr. 496/2003 emise de către Ministerul Administrației și Internelor au fost date în considerarea dispozițiilor Legii nr. 138/1999, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.

Se poate constata, chiar din textul menționat anterior, că Legea nr. 138/1999 reglementează salarizarea a două categorii de personal, militar și civil, angajați în cadrul acelorași instituții, respectiv instituții publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.

Față de această prevedere expresă cuprinsă chiar în titlul legii, singura concluzie ce se poate desprinde este că doar categoriile de personal ce se încadrează în dispozițiile legii pot pretinde aplicarea drepturilor conferite de către aceasta.

Așa cum s-a arătat anterior de beneficiul Legii nr. 138/1999 se pot bucura doar personalul militar și cel civil angajat în instituțiile publice expres prevăzute, respectiv de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.

Reclamantul este funcționar public angajat în aparatul propriu al unei unități administrativ teritoriale și nu în cadrul unei instituții publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.

În privința Ordinului nr. 426 din 28 iulie 2003 emis de către Ministerul Internelor și Reformei Administrative indicat de către reclamant ca temei juridic al cererii de chemare în judecată, Curtea constată următoarele:

În conformitate cu art. 10 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, actele normative inclusiv ordinele și instrucțiunile emise de organele administrației publice centrale se publică în Monitorul Oficial al României partea

Nici Ordinul nr. 496/2003 și nici cel anterior, respectiv nr. 275/2002 nu au fost publicate în Monitorul Oficial, astfel încât, nu au puterea de lege ce le este conferită de faptul publicării.

Prin Ordinul nr. 496/2003 s-a extins în mod nejustificat sfera de aplicare a unei legi, act normativ de valoare superioară, adăugând astfel la lege. Atât Legea nr. 138/1999 cât și Ordinul nr. 275/2002 se adresează unei categorii limitate de salariați, astfel încât printr-o modificare adusă ultimului act administrativ nu poate fi extinsă sfera de adresabilitate a legii și funcționarilor publici din administrația locală.

În conformitate cu caracterul limitat, sub aspectul subiectului căruia i se adresează, al Legii nr. 138/1999, trimiterea din art. 9 pct. 2 al Ordinului nr. 496/2003 la personalul civil din administrația publică trebuie înțeleasă în sensul că și personalul civil al instituțiilor publice de apărare, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de sporul de dispozitiv dar numai cei din instituțiile pe care legiuitorul le-a avut în vedere la adoptarea Legii nr. 138/1999.

Nu se poate reține discriminarea în sensul nr.OG 137/2000 deoarece salarizarea diferită este determinată de condițiile de muncă diferite, de specificul muncii și de diferența dintre unitățile în care sunt încadrați funcționarii publici.

Față de cele menționate anterior în temeiul art. 304 pct. 9.pr.civ. se va respinge recursul formulat și se va păstra în întregime hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanții, împotriva sentinței civile nr. 225 din 22.04.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 9 octombrie 2008.

PREȘEDINTE,

- -

JUDECĂTOR,

- -

JUDECĂTOR,

- -

GREFIER,

- -

Președinte:Delia Marusciac
Judecători:Delia Marusciac, Lucia Brehar, Liviu Ungur

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2102/2008. Curtea de Apel Cluj