Contestație act administrativ fiscal. Decizia 240/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--12.12.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.240
Ședința publică din 18.02.2009
PREȘEDINTE: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 2: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 3: Răzvan Pătru
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice A în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.592/29.09.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă în reprezentarea reclamantului intimat lipsă avocat, iar în reprezentarea pârâtei recurente se prezintă consilier juridic.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat a depus întâmpinare în două exemplare, dintre care un exemplar se comunică reprezentantului pârâtei recurente.
Reprezentantul reclamantului intimat depune împuternicire avocațială și originalul facturii și chitanței emise pentru suma de 1428 lei reprezentând onorariu de avocat iar reprezentantul pârâtei recurente depune delegație.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri, punând în vedere reprezentanților părților să-și exprime punctul de vedere și asupra excepției invocate în cauză.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale a Aî ntrucât pârâta este o unitate aflată în subordinea Solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate.
Reprezentantul reclamantului intimat arată că susține în continuare excepția invocată. Solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțate de prima instanță, pentru motivele arătate în întâmpinare, cu cheltuieli de judecată în ambele instanțe, în sumă de 1428 lei.
Reprezentantul pârâtei recurente arată că la instanța de fond nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, ca atare consideră că în recurs nu pot fi cerute și cheltuielile de judecată respective.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.592/29.09.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada admis acțiunea în contencios administrativ fiscal exercitată de reclamantul împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice, și în consecință, a obligat pârâta să-i restituie reclamantului suma de 4.624 lei reprezentând taxă de primă înmatricularea autoturism, actualizată cu dobânda legală până la data restituirii și să-i plătească 39 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 27.08.2008, reclamantul a chemat în judecată pârâta Administrația Finanțelor Publice solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, în cuantum de 4.624 lei, achitată la Trezoreria, sumă actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data restituirii și obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamantul arată că în cursul anului 2007 achiziționat un autoturism din Germania second-hand marca Renault Laguna, iar pentru a-l înmatricula a fost obligat să achite în contul bugetului de stat suma de 4.624 lei achitată cu chitanța nr. nr. -/13.03.2007, reprezentând taxă specială pentru autoturisme în temeiul art. 2141și 2143Cod fiscal. Consideră că taxa percepută este nelegală fiind contrară dispozițiilor art.90 din Tratatul privind Instituirea Comunității Europene CE întrucât discriminează autoturismele second-hand provenind din alte state membre ale Uniunii Europene.
Reclamantul arată că prin cererea nr. 6293/07.08.2008 a depus o cerere la Administrația Finanțelor Publice solicitând restituirea taxei, cererea sa fiind respinsă prin adresa nr. 6707/25.08.2008.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii parțial ca inadmisibilă și prematur formulată - neîtemeiată și nelegală, iar parțial ca fiind neîntemeiată și nelegală.
Instanța a reținut că reclamantul a achitat în contul Trezoreriei suma de 4.624 lei, cu titlu de taxă de primă înmatriculare, cu chitanța seria - 3A nr. -/13.03.2007.
Cererea de restituire a taxei a fost respinsă de pârâta Administrația Finanțelor Publice, pe motiv că acestea au fost încasate în temeiul art. 2141- 2143din Codul fiscal.
Referitor la susținerea pârâtei privind incidența în cauză a OUG nr. 50/2008 cu începere de la 1 iulie 2008, instanța a înlăturat ca neîntemeiată argumentația formulată de pârâtă apreciind că dispozițiile art. 11 din OG nr. 50/2008 nu sunt aplicabile situației juridice din litigiul dedus judecății.
Dispozițiile art. 2141- 2143Cod fiscal au fost abrogate de la data de 1 iulie 2008, iar taxa de primă înmatriculare a fost încasată de către pârâtă în temeiul art. 2141- 2143din Codul fiscal, în vigoare în perioada 1 ianuarie 2007- 30 iunie 2008.
Instanța a dat astfel eficiență prevederilor constituționale consacrate în art. 15 alin. 2 din Constituția României privind principiul neretroactivității legii, reținând astfel că noua ordonanță de urgență nu se poate aplica situațiilor juridice născute anterior.
Prin urmare nici reclamantul care și-a înmatriculat autoturismul în această perioadă, achitând taxa specială corespunzătoare reglementărilor în vigoare nu poate fi obligat să achite o altă taxă în temeiul noii reglementări, care așa cum dispune în art. 14 aceasta va putea fi aplicată autoturismelor introduse în țară ulterior datei de 01. iulie 2008 tocmai pentru că aceasta nu poate retroactiva.
Instanța a reținut și faptul că aplicarea dispozițiilor art. 11 din OUG nr. 50/2008 cade în competența exclusivă a organelor fiscale singurele care pot calcula și restitui diferențele dintre vechea taxă și noua taxă instituită prin OUG nr. 50/2008, achitate de contribuabil.
Întrucât taxa specială ce face obiectul acțiunii a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare, instanța a reținut că în cauza dedusă judecății sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național.
Reclamantul este îndreptățit la restituirea integrală a taxei încasate cu încălcarea dreptului comunitar.
Instanța a apreciat că, esențial pentru rezolvarea problemelor de drept deduse judecății, este acceptarea aplicării în cauză a dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamant, instanța constată că acesta prevede că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
Invocând jurisprudența Curții de justiție Europene, instanța a reținut că prin Decizia în cauza Costa/Enel (1964), a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială.
Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior, or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin Legea nr. 343/2006 privind Codul fiscal.
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976) a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
Tribunalul a constatat că acțiunea reclamantului este o acțiune în restituirea unor taxe achitate fără temei legal întemeiată pe art. 214 (3) și art. 117 Cod procedură fiscală, întrucât suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare.
Reclamantul a achitat taxa conformându-se dispozițiilor art. 2141și 2143Cod fiscal și unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilită de Ministerul Finanțelor și care este afișată în formă electronică, în mod public fiind irelevant aspectul că această plată a fost făcută voluntar în condițiile în care operațiunea de înmatriculare a autoturismului second-hand cumpărat dintr-un stat membru al UE, în România, este condiționată de plata acestei taxe.
A considera că reclamantul nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, în lipsa unui titlu de creanță cu suport material, ar echivala cu negarea dreptului reclamantului de a avea acces liber la justiție și ar contraveni art. 21 alin. 1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Deoarece în România, stat comunitar de la 1 ianuarie 2007 care și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale comunității, dinainte de aderare, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele deja înmatriculate în celelalte state, instanța a constatat o diferență de tratament, cea ce introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, ceea ce contravine dispozițiilor art. 90(1) din Tratatul CEE. Aceste dispoziții care fac parte de la data de 1 ianuarie 2007 din ordinea interioară a României, se opun taxei speciale pentru primă înmatriculare pentru achizițiile intercomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, astfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor.
Dreptul conferit de reglementarea comunitară de bază fiind încălcat prin aplicarea reglementărilor dreptului național, instanța a constatat că suma plătită de reclamant nu a fost datorată, fiind încadrată ilegal în condițiile art. 2141- 2143Cod fiscal, și se impune obligarea pârâtei la restituirea acestei taxe.
Cu privire la capătul de cerere privind actualizarea sumelor achitate cu rata dobânzii legale până la data plății efective, instanța a constatat că, în cazul sumelor restituite de la bugetul statului se datorează dobânzile legale aferente, până la data restituirii efective, prejudiciul cauzat reclamantei putând fi reparat integral numai în acest mod, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1084 cod civil raportat la art. 1082 Cod civil.
Pentru aceste considerente, instanța a admis acțiunea reclamantului, în sensul că a obligat pârâta să dispună restituirea sumei de 4.624 lei, actualizată, cu dobânda legală aferentă de la data plății sumei, până la data restituirii efective.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, instanța a obligat pârâta să-i plătească reclamantului suma de 39 lei, cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice T, criticând-o pentru nelegalitate.
În cauză, a fost invocată de către reclamant excepția lipsei calității procesuale a recurentei de a promova calea de atac împotriva sentinței civile nr.592/29.09.2008 a Tribunalului Arad.
În privința excepției invocate, Curtea reține următoarele:
Pârâta Administrația Finanțelor Publice, în executarea dispozițiilor art.2141-2143din Codul fiscal i-a impus d-lui să plătească taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, ca o condiție obligatorie pentru înscrierea în circulație a autoturismului achiziționat de către domnia sa. C care a instituit taxa este fără îndoială Statul Român, prin adoptarea unei norme juridice cu valoare de lege, însă aplicarea acelei dispoziții legale este atributul exclusiv al Administrației în exercițiul funcției fundamentale a statului - de organizare a executării legii și de executare în concret a legii (funcția executivă). Funcția executivă se realizează, de fapt, prin intermediul organelor de stat care formează subsistemul administrației publice, printre acestea, numărându-se și pârâta care a fost înzestrată cu puteri juridice specifice ca agent al Ministerului Finanțelor Publice, în speță, aceasta fiind organul de stat învestit să impună tuturor persoanelor aflate în situația reclamantului, în raza sa de competență teritorială, plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, condiție obligatorie pentru înscrierea în circulație a acestor bunuri. Prin urmare, constată Curtea, doar Administrația Finanțelor Publice, în speță, are calitate procesuală pasivă, nu și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A, instituția care a declarat recurs în această cauză. Împrejurarea că doar recurenta posedă personalitate juridică, nu și pârâta Administrația Finanțelor Publice, precum și faptul că aceasta din urmă se subordonează recurentei, sunt lipsite de semnificație juridică deoarece în contenciosul administrativ calitatea procesuală pasivă nu este determinată de personalitatea juridică a unei autorități publice, ci de capacitatea acesteia de a emite acte administrative. Chiar dacă Administrația Finanțelor Publice nu a stabilit obligația reclamantului de a plăti taxa în discuție, prin emiterea unui act infralegislativ, cu toate că trebuia să facă acest lucru, raportul juridic dedus judecății este născut între reclamant și această pârâtă, doar Administrația Finanțelor Publice putând promova calea de atac a recursului, în calitate de pârât la fond. În fine, precizarea din recurs, în sensul că Direcția Generală a Finanțelor Publice Aac ontestat hotărârea primei instanțe, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice, este, de asemenea, lipsită de semnificație în condițiile în care nu a avut un mandat expres din partea pârâtei.
Față de cele ce preced, Curtea va admite excepția invocată și, pe cale de consecință, va respinge recursul promovat de Direcția Generală a Finanțelor Publice
Văzând că s-au cerut cheltuieli de judecată, conform art. 274 Cod procedură civilă, Curtea va obliga pârâta Administrația Finanțelor Publice să plătească reclamantului suma de 714 lei cheltuieli parțiale de judecată, reprezentând cheltuielile din recurs, dar nu va acorda și cheltuielile de judecată de la fond, în condițiile în care aceste cheltuieli nu au fost solicitate primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice A împotriva sentinței civile nr.592/29.09.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Obligă pârâta Administrația Finanțelor Publice să-i plătească reclamantului 714 lei cheltuieli parțiale de judecată (în recurs).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.B/17.03.2009
Tehnored./19.03.2009
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Arad - judecător G
Președinte:Rodica OlaruJudecători:Rodica Olaru, Ionel Barbă, Răzvan Pătru
