Contestație act administrativ fiscal. Sentința 284/2008. Curtea de Apel Timisoara

Comentarii

0

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-- 29.11.2007

SENTINȚA CIVILĂ NR. 284

Ședința publică din 28 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Rodica Olaru

GREFIER: - -

Pe rol se află pronunțarea în acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta - " România" SRL Sânnicolau M, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală B și Direcția Generală de Administrare a Contribuabili- Activitatea de inspecție fiscală, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

dezbaterilor și concluziile părților sunt cuprinse în încheierea de ședință din data de 14 octombrie 2008, când pronunțarea a fost amânată pentru datele de 21.10.2008, respectiv 28.10.2008, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA

Asupra acțiunii de contencios administrativ de față, constată:

Prin acțiune precizată, reclamanta - " România" SRL Sânnicolau Mac hemat în judecată pârâtele Direcția generală de administrare a marilor contribuabili - Activitatea de inspecție fiscală și, solicitând ca, prin sentință, să se anuleze în parte decizia de impunere fiscală nr.46/12.III.2007, emisă de pârâta I în baza raportului de inspecție fiscală nr. -/12.III.2007 și decizia nr. 183/29.VI.2007, emisă de pârâta II în privința pct. 1, referitor la debitul în sumă de 10.478.935 lei, compus din 5.234.262 lei impozit pe profit, cu 4.065.189 lei majorări aferente, TVA în sumă de 753.163 lei, cu 426.321 lei majorări aferente și pct. 3 din aceeași decizie să se anuleze cu privire la suma de 4.211.681 lei, compusă din 852.561 lei impozit pe profit, cu 1.069.526 lei majorări aferente, 547.400 lei vărsăminte de la persoane juridice pentru persoane cu handicap și cu 426.827 lei majorări de întârziere aferente, să fie exonerată reclamanta de plata acestor debite, cu cheltuieli de judecată în sumă totală de 163.141 lei.

În motivare, reclamanta a arătat că a fost supusă unei inspecții fiscale finalizate prin Raportul de inspecție fiscală nr. -/12.III.2007, în temeiul căruia pârâta Direcția generală de administrare a marilor contribuabili - Activitatea de inspecție fiscală a emis Decizia de impunere fiscală nr. 46/12.III.2007, prin care a fost impusă la plata unui debit în sumă de 15.349.917 lei și, în procedură prealabilă, pârâta ANAF a admis în parte contestația, respingând-o ca neîntemeiată, pentru suma totală de 10.478.935 lei, reprezentând impozit pe profit, corespunzător distribuirii de dividende din anul 2005, în cuantum de 4.760.156 lei, cu majorări aferente în sumă de 3.850.014 lei, impozit pe profit în sumă de 474.106 lei, corespunzător înregistrării contabile a unor sume cu titlu de lipsuri din gestiune, cu majorări aferente în valoare de 215.175 lei, TVA în sumă de 753.163 lei, aferentă înregistrării contabile a unor sume cu titlu de lipsuri din gestiune, cu majorări de întârziere în cuantum de 426.321 lei.

Reclamanta mai arată că, prin aceeași decizie, pârâta ANAF i-a respins contestația ca nemotivată, privind suma de 4.211.690 lei, compusă din impozit pe profit de 852.516 lei, cu majorări aferente de 1.069.535 lei, impozit pe veniturile persoanelor juridice nerezidente, impozit pe dividende datorat de persoane juridice nerezidente de 822.010 lei, cu majorări în sumă de 380.294 lei, contribuții la fondul special de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap, în sumă de 547.400 lei, cu majorări de 426.827 lei și TVA în sumă de 68.695 lei, cu majorări de 44.413 lei.

Reclamanta susține că, impunerea menționată la pct. 1 și 3 din decizia nr. 183/29.VI.2007, emisă de pârâta ANAF este nelegală, astfel că aratăcă inspecția fiscală a reținut, în legătură cu distribuirea de dividende din anul 2005, în sumă de 63.600.000 lei, că sursele de finanțare care au stat la baza dividendelor distribuite au fost alia profitul anului 2004 și rezervele constituite de societate în perioada 2002 - 2004, între care facilitățile fiscale ale anului 2003 (utilizarea cotei reduse la impozitul pe profit de 12,5% pentru profitul realizat din export), printr-o pretinsă schimbare a destinației rezervei.

Aceste constatări au dus la stabilirea obligației de a plăti impozit pe profit suplimentar, în sumă de 4.760.156 lei cu majorări aferente de 3.850.014 lei. Reclamanta susține că aceste constatări sunt nelegale și netemeinice, întrucât controlul fiscal nu a avut la dispoziție, în cursul verificărilor, date contabile suficiente pentru a determina în mod legal și temeinic sursa din care au fost distribuite dividendele. Aceste date contabile, rezultând din documente înregistrate la autorități sau instituții competente anterior inspecției fiscale, urmează a fi depuse la dosarul cauzei în probațiune.

Potrivit art. 67 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, în forma în vigoare la data distribuirii dividendelor, cota-parte din profit ce se plătește fiecărui asociat constituie dividend; nu se pot distribui dividende decât din profituri determinate potrivit legii.

În perioada 2001 - 2004, principalii indicatori economici raportați de societate se prezintă conform Anexei nr. 1 la prezenta acțiune, așa cum rezultă din următoarele trei surse, verificabile în mod obiectiv:

(1) bilanțul contabil depus de societate la Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția generală de administrare a marilor contribuabili;

(2)declarația de impozit pe profit a societății;

(3)raportul de audit întocmit de către & asupra societății.

Analiza acestor indicatori economici, în scopul determinării profitului minim distribuibil sub formă de dividende, cu respectarea principiului prudentei, se supune următorului algoritm:

(1) pentru determinarea profitului net minim (PN min) se scade din cel mai redus nivel al profitului brut (PB min) cel mai ridicat nivel al impozitului pe profit (IP max);

(2) pentru determinarea celui mai redus nivel al profitului brut (PB min), se alege, dintre cele trei variante rezultând din sursele amintite anterior, cel mai redus nivel;

(3) pentru determinarea celui mai ridicat nivel al impozitului pe profit (IP max) se alege, dintre cele trei variante de profit brut rezultând din sursele amintite anterior, cel mai ridicat nivel (PB max), se corectează prin adăugarea sumei cheltuielilor nedeductibile fiscal și rezultatului i se aplică cea mai ridicată (teoretic posibil) cotă de impozit pe profit (cota max IP);

(4) se aplică rezultatelor de la pct. 2 și 3 operația de la pct. 1, rezultând suma pe care societatea avea dreptul să o distribuie cu titlu de dividende.

Aplicarea acestui algoritm la perioada 2001 - 2004, avută în vedere de controlul fiscal, conduce la următoarea situație sintetică:

Descrierea detaliată a algoritmului de calcul pentru anul fiscal 2001, cu aplicarea principiului prudenței:

1.Pentru anul fiscal 2001, societatea a raportat un rezultat brut de 9.248.094 lei, conform bilanțului contabil.

Conform declarației privind impozitul pe profit, suma raportată cu titlu de profit brut este de 8.677.167 lei, care a fost afectat cu suma de 764.022 lei cheltuieli nedeductibile.

Raportul de audit stabilește o sumă de 9.674.245 lei cu titlu de profit brut. la cea mai prudentă abordare, prin luarea în considerare a celei mai mici sume a profitului brut, care a stat la baza calculării profitului net, rezultă că societatea a realizat un profit brut în sumă de cel puțin 8.677.167 lei.

2. În scopul determinării impozitului pe profit, de asemenea sub forma celei mai prudente abordări, s-a luat în considerare cu titlu de profit brut cea mai M sumă dintre cele amintite, la care a fost adăugată suma cheltuielilor nedeductibile, rezultând un profit brut de cel mult 10.438.267 lei, formată din 9.674.245 lei profit brut conform raportului de audit și 767.022 lei cheltuieli nedeductibile.

3. Respectând același principiu al prudenței, prin aplicarea celei mai mari cote de impozit pe profit existentă la momentul respectiv, anume 25% asupra profitului brut, fără a lua în calcul facilitatea fiscală de care beneficia societatea (reducerea de impozit pe profit aferentă veniturilor încasate din activitate de export), rezultă cu titlu de impozit pe profit suma de 2.609.567 lei (calculată ca 10.438.267 lei x 25%). Această sumă reprezintă suma maximă teoretic admisibilă care ar putea fi stabilită în sarcina societății, dacă aceasta nu ar fi beneficiat de facilitatea fiscală amintită.

4. Pentru a determina profitul net, distribuibil sub formă de dividende, s-a procedat la diminuarea profitului brut în varianta minimă, calculat la pct. 1, anume 8.677.167 lei, cu impozitul pe profit în varianta maximă, calculat la pct. 3, anume 2.609.567 lei. Rezultatul financiar pentru anul fiscal 2001 este un profit net de 6.067.600 lei, distribuibil sub formă de dividende.

Totodată, art.19 al. 1 Cod fiscal dispune că profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul și alte elemente similare veniturilor și cheltuielilor potrivit normelor de aplicare.

In perioada 2001 - 2004, supusă controlului fiscal, principalii indicatori economici raportați de societate rezultă din următoarele trei surse, verificabile în mod obiectiv:

a) bilanțul contabil depus de societate la Agenția Națională de Administrare Fiscală -Direcția generală de administrare a marilor contribuabili;

b) declarația de impozit pe profit a societății;

c) raportul de audit întocmit asupra societății de către compania multinațională de audit &.

Aceste documente financiar-fiscale, ignorate de organul de soluționare a contestațiilor, au fost analizate prin Raportul de expertiză judiciară contabilă întocmit în cauză de expertul contabil ing. ec. și depus la dosarul cauzei pentru termenul de judecată din 6 iunie 2008, respectiv prin Răspunsul la obiectiunile formulate la raportul de expertiză judiciară contabilă, întocmit de același expert și depus la dosarul cauzei pentru termenul de judecată din 16 septembrie 2008.

Pe calea expertizei contabile s-au stabilit în sinteză următoarele:

a) Analiza rezultatelor financiare ale subscrisei pentru anii fiscali 2001-2004, cu respectarea principiului prudenței, conduce la concluzia unui profit net în variantă minimă cumulat pe acea perioadă de 63.035.544 lei.

b) Subscrisa am realizat în această perioadă un profit net de 75.401.095 lei, rezultat după aplicarea cotei maxime de impozit de 25%, fără a se ține cont de cota de impozit pe profit redusă și de facilitatea fiscală, recalculat ulterior la suma de 69.940.614 lei cu titlu de rezultat net nedistribuit și reportat.

c) După diminuarea acestei sume cu valoarea rezervelor legale constituite (61.157 lei) și cu valoarea altor rezerve constituite din profit, suma susceptibilă a fi distribuită pentru dividende este de 63.257.783 lei.

d) Valoarea dividendelor distribuite în fapt de subscrisa aferent profitului obținut în anii fiscali 2001-2004 este de 63.600.000 lei, sursa acestora nefiind facilitățile fiscale, prin schimbarea destinației acestora, ci profitul net al societății ( 11, 12.exp.cont.), în valoare distribuibilă de 63.257.783 lei, respectiv alte rezerve distribuibile pentru diferența de 342.217 lei.

e) Prin urmare, reclamanta nu datorează următoarele sume stabilite de organele de control fiscal cu titlu de impozit pe profit suplimentar: 4.760.156 lei pentru rezerva din facilități pentru import-export; 1.360.276 lei pentru rezervele cărora le-a fost schimbată destinația; 4.544.330 lei majorări și 576.279 lei penalități ( 15.exp.cont.), adică în total 6.120.432 lei debit principal și 5.120.609 lei accesorii ( 23.exp.cont.). Se menționează că aceste sume le includ atât pe cele stabilite de organul de control fiscal ca efect direct al distribuirii de dividende prin schimbarea destinației rezervelor provenind din facilități fiscale, cât și pe cele care reprezintă efectul indirect al retratării fiscale a mai multor elemente de determinare a profitului brut.

Impunerea contestată este nejustificată și pentru că pârâtele au ignorat documente aferente anilor fiscali 2001 - 2004, aflate deja în posesia pârâtei la momentul controlului fiscal (situațiile financiare depuse de reclamantă la Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția generală de administrare a marilor contribuabili și declarațiile de impozit pe profit depuse la organele fiscale competente.

În concluzie, sumele distribuite de societate cu titlu de dividende în anul 2005, în cuantum de 63.600.000 lei, au la bază profiturile realizate de societate în perioada 2001 - 2004 și alte rezerve distribuibile, iar nu rezervele societății provenite din facilități fiscale, prin schimbarea destinației acestora. În aceste condiții, obligațiile fiscale suplimentare constând în impozit pe profit și accesorii au fost stabilite de organul de control fiscal în mod nelegal, iar actele administrativ-fiscale se impune a fi anulate în această privință.

Privitor la deductibilitatea contravalorii pierderilor tehnologice și de randament, la determinarea profitului impozabil și a TVA cu accesorii, reclamanta arată că inspecția fiscală reține că a înregistrat contabil următoarele sume cu titlu de lipsuri din gestiune: în anul 2004, 2.067.591 lei; în anul 2005, 1.170.865 lei.

Considerate drept cheltuieli nedeductibile fiscal în baza dispozițiilor art. 21 alin. 4 lit. c fisc, aceste așa-numite lipsuri în gestiune au condus la stabilirea de către inspecția fiscală a obligațiilor fiscale reflectate în: taxa pe valoarea adăugată în sumă de 753.163 lei și accesorii (dobânzi, penalități de întârziere și majorări de întârziere în sumă totală de 426.321 lei); impozit pe profit (pentru anul 2004) 243.977 lei și accesorii: majorări în sumă de 124.965 lei și penalități de întârziere în sumă de 8.539 lei; pentru anul 2005: 1.360.267 lei și accesorii: majorări și penalități de întârziere).

Dreptul aplicabil în materia deductibilității contravalorii pierderilor tehnologice și de randament la determinarea profitului impozabil, a taxei pe valoarea adăugată și a accesoriilor acestora este următorul:

Art. 21 alin. 1.fisc. prevede, cu valoarea de regulă generală: "Pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile".

Art. 21 alin. 4 lit. c fisc. stipulează caracterul nedeductibil al lipsurilor în gestiune: "Următoarele cheltuieli nu sunt deductibile: - c) cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale constatate lipsă din gestiune ori degradate, neimputabile, pentru care nu au fost încheiate contracte de asigurare, precum și taxa pe valoarea adăugată aferentă."

Situația de fapt din speță nu se încadrează în ipoteza normei de la art. 21 alin. 4 lit. c fisc. privind nedeductibilitatea lipsurilor din gestiune.

Așa-numitele "minusuri de inventar" sau "lipsuri din gestiune" înregistrate contabil de subscrisa din eroare ca atare reprezintă, în cvasi-totalitatea lor, pierderi tehnologice normale, care apar în procesul de producție, dar care nu pot fi identificate și urmărite din cauze care țin de specificul și dimensiunea activității societății. Ele nu reprezintă bunuri care nu se regăsesc în mod nejustificat în gestiunea reclamantei în urma inventarelor anuale, pentru a putea avea natura juridică a lipsurilor din gestiune.

Pentru a dovedi necesitatea recalificării (din punct de vedere tehnic și contabil și, subsecvent, din punct de vedere juridic) a acestor elemente din lipsuri în gestiune în pierderi tehnologice și de randament normale, se impune o analiză tehnico-contabilă a procesului de producție al subscrisei, în baza unui raport de expertiză tehnică judiciară și, subsecvent, a unui raport de expertiză contabilă judiciară a căror administrare în cauză a fost solicitată.

Reclamanta susține că textele legale pe care s-a întemeiat impunerea la acest capitol, nu sunt aplicabile, pentru că pct. 35 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin HG nr. 44/2004 se referă la perisabilități, or,consumurile tehnologice nu sunt perisabilități și, de asemenea, condiționarea deductibilității pierderilor tehnologice de includerea lor în norma de consum proprie necesară pentru fabricarea unui produs nu-i poate fi opusă reclamantei, pentru că pct.23 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal a fost introdusă, în forma invocată de pârâtă, prin Hotărârea Guvernului nr. 1579/2007, în vigoare de la 01.01.2008, și, deci, nu se aplică în cauză, întrucât legea fiscală nu retroactivează.

Privitor la activitatea principală pe care o desfășoară, constând în fabricarea de cablaje electrice auto în sistem lohn și în cont propriu, reclamanta precizează că, în producție, materia primă (role de cabluri electrice) se procesează prin tăiere, lipire, sertizare etc, rezultând conducte electrice din cabluri, bune transmițătoare de semnal electric, învelite în tuburi de PVC.

Urmare la comanda lansată de client, aceasta se introduce în sistem, se procedează la planificarea producției și, înainte de a fi introdusă comanda (rețeta produsului) în sistem, în vederea demarării procesului de fabricare a cablajelor în serie, se fac teste pe durata medie a doi ani de zile, deoarece se pornește de la un simplu desen realizat pe calculator. imediat următoare constă, deci, în proiectarea și testarea produsului: căutarea materialelor optime, comandarea lor, introducerea comenzii în sistem, testarea succesivă. obținute sunt trimise clienților pentru a le testa ei înșiși; în general în această etapă intervin numeroase modificări, ajustări etc. Costurile totale aferente lansării unei noi comenzi până la darea în producție în serie sunt de aproximativ 200.000 euro/prototip. în cursul perioadei verificate (anii 2004-2005) subscrisa am testat și implementat 4 mari prototipuri, de pe urma cărora în prezent (2007) se produc zilnic între 6.000 și 13.000 cablaje/zi.

se recepționează materii prime în sumă de circa 300.000 - 400.000 de euro, concretizate în circa 300 role de fire; media pe rola de fir este de 8.000 liniari, aceasta fiind, de altfel, unitatea standard de împachetare. Așadar, zilnic se recepționează circa 2.400 km fire de diferite diametre.

Pornind de la situația recepțiilor zilnice menționate și considerând că într-un an sunt aproximativ 250 de zile lucrătoare, anual sunt procesați peste 600.000 km de fire, fără a lua în calcul tuburile și restul componentelor utilizate pe durata procesului productiv, conform algoritmului descris în cele ce urmează.

În perioada analizată de inspecția fiscală, subscrisa am utilizat un număr de 3.800- 7.000 salariați (în cursul anului 2004, numărul muncitorilor direct productivi de la punctul de lucru din Sânnicolau Maf ost de 3.759, iar în cursul anului 2005 acesta a fost de 6.899 persoane, dintre care 3.234 la Sânnicolau M și 3.665 la I).

In procesul de transformare a materiei prime în produse finite pot să apară pierderi tehnologice, unele previzibile, altele imposibil de prevăzut, comensurat și împiedicat, cum ar fi cele cauzate de: defectarea mașinilor de derulat și debitat (tăiat) cablurile (conductorii electrici) de materie primă, ceea ce conduce la compromiterea a cel puțin 1.000- 2.000 metri liniari de cabluri în câteva secunde, prin întindere, înfășurare, rupere etc, până la momentul la care operatorul observă și reacționează, oprind instalația. în urma seriei de teste și probe ajung să se piardă la o singură defecțiune circa 2.500 metri liniari de fire, în condițiile în care subscrisa operăm cu 70 de mașini de tăiat; defecțiunile în calitatea cablurilor, care nu pot fi identificate decât în momentul în care acestea sunt supuse la tensiuni mecanice, prin tragere, întindere etc, adică abia la finalul procesului, după ce au trecut prin etapele de producție; defecțiunile produse din cauza erorilor umane, care conduc la compromiterea calitativă a unor produse aflate în stadii avansate de prelucrare. tehnologice previzibile sunt cuantificate prin ratele de randament, care, însă, în practică pot fi depășite, realizate sau nerealizate, în funcție de o serie de factori cum ar fi: calitatea materiei prime; structura producției pe tipuri de cablaje; gradul de calificare a lucrărilor (spre exemplu din 2005 fost dată în funcțiune o nouă capacitate de producție cu circa 4.000 de muncitori care provin dintr-o zonă fără M tradiție industrială); gradul de complexitate a dotărilor tehnologice utilizate; confuziile dintre materiale, declarându-se pentru un anumit produs un volum al deșeurilor realizate diferit de diferența dintre cantitățile trimise inițial spre prelucrare și cele ale produselor finite; reticenta muncitorilor de a raporta pierderile reale, pentru a nu fi sancționați disciplinar etc.; modificările de rețete de fabricație neoperate în sistemul informatic de gestiune, care conduc la existența unor diferențe de structură și cantitate între stocul faptic și cel scriptic. Astfel, în scopul asigurării standardelor minime de calitate ale produsului finit, în cursul procesului tehnologic de producție se pot opera modificări de rețete, în cazul în care se constată că nu există pe stoc una sau mai multe componente ale produsului, pentru a nu se compromite sau întârzia fluxul de producție. Toate aceste modificări se operează în sensul introducerii în fabricație a unor componente de calitate superioară celor din rețetă (afortiori cu o valoare contabilă mai M), pentru a se asigura cel puțin standardul minim de calitate. Nu toate modificările pot fi operate în timp real în sistemul de gestiune, astfel că ele se efectuează în detrimentul stocurilor înregistrate contabil, atât cantitativ, cât și valoric. produse de utilajele implicate în procesul de producție prin:

- alimentarea liniei cu componente ce nu necesită prelucrare, care pot fi deteriorate de salariat sau pot prezenta defecțiuni în urma desigilării ambalajelor aplicate de către producătorul / distribuitorul acestora;

- tăierea tuburilor din PVC cu ajutorul a 6 mașini speciale, prin intermediul cărora sunt prelucrați cea. 150 km liniari pe zi. obținute în urma acestei etape de producție sunt dificil de cuantificat din cauză că tuburile sunt flexibile (se întind, astfel că pot fi tăiate la dimensiuni diferite neconforme cerințelor / standardelor solicitate de client), dar și casante (cedează la presiuni externe), precum și pentru că nici partea de început și nici cea de final a rolelor nu poate fi folosită în producție, întrucât este distrusă ca urmare a procesului de ambalare / dezambalare;

- tăierea firelor cu ajutorul a 70 de mașini de desfășurat și întins bobine, cu câteva mii de posturi de lucru operaționale în două schimburi în perioada 2004-2005 (aprilie - decembrie) au fost tăiate circa 1 milion de bucăți de fire pe zi, având o lungime medie de 2,5. Pentru a evita problemele calitative (în acea perioadă procesul de tăiere fiind nou implementat în societate), firele au fost tăiate în medie cu 1 cm mai lungi decât rețeta de fabricație. Din punct de vedere calitativ, aceste semifabricate au fost acceptate de subscrisa și de clienții beneficiari ai produselor finite, deoarece procesele de lucru nu acceptă toleranțe în minus, firele tăiate mai scurt neputând fi montate pe panoul de producție și constituind, deci, rebut tehnologic. În această categorie intră și celelalte materiale ce necesită procesare prin tăiere (spre exemplu, tuburile, având o lungime medie de 1 ). Pe de altă parte, firele pot fi tăiate din eroare mai scurt, ceea ce conduce la rebutarea întregului fir, care nu mai poate fi refolosit;

- sertizare (procesul prin care se reduce secțiunea la capătul unei piese tubulare prin deformarea plastică a pereților ei). În procesul de fabricație, în general, aceasta constă în aplicarea unui capăt metalic pe firul de cablu. Acest proces este realizat cu aproximativ 600 de persoane / schimb, ce lucrează în general 8 ore / zi;

- dublă sertizare (sertizarea aceluiași capăt de fir în mod repetat, adică aplicarea a două capete metalice, de forme diferite și în anumite poziții). Această etapă se realizează manual, motiv pentru care, pe lângă erorile generate de mașini, apar și erorile cauzate de factorul uman;

- procesul de alimentare a liniei, constând în cuplarea și împletirea / răsucirea a două fire; cuplarea acestora se face manual, iar răsucirea este realizată cu ajutorul a 12 mașini speciale;

- testarea cablajelor, realizată imediat după ce au fost produse, prin conectarea la un tablou electric. Dacă mesajul afișat / emis de calculator confirmă că sunt conforme, urmează a fi stocate și comercializate clienților. Dacă mesajul calculatorului indică o defecțiune, se încearcă remedierea acesteia manual, la masa de control. Dacă eroarea nu poate fi remediată la masa de testare, cablul va fi descompus și retrimis în fabricație spre a urma pașii descriși mai sus. In acest proces rezultă, de asemenea, rebuturi.

Privitor la estimarea și gestionarea pierderilor tehnologice, reclamanta arată că, întrucât pe întreaga durată a anului 2004 și o Mp arte din anul 2005 (perioada supusă verificării de inspecția fiscală) toate materialele importante din componența produselor (de exemplu, fire si tuburi) erau considerate ca având rate de randament ideale de 100%. Reclamanta, practic, nu putea atinge niciodată ratele de randament declarate.

În consecință, raportat la situația prezentată, reclamanta arată că a trebuit să opteze pentru declararea de rate de randament la un nivel mai ridicat, care reprezintă și ținte de atins, pe baza unor teste și a unei expectante maxime asupra calității materiei prime, conform clauzelor contractuale cu beneficiarii. In această ipoteză, adoptată în fapt de către subscrisa, toate abaterile de calitate / cantitate a materiei prime, de funcționare a utilajelor și de abilitate a personalului, conduc în final la așa-numitele minusuri de inventar / lipsuri din gestiune, care reprezintă, în realitate, pierderi tehnologice normale.

Începând din anul 2004, au fost modificate unele rate de randament (inițial, in privința unor elemente secundare) care până atunci erau de 100% ( imposibil de atins în practică), acțiune ce a continuat în anii 2005 și 2006. ratelor de randament au fost operate în tranșe succesive, după cum urmează: din 5 februarie 2004, din 1 iunie 2004, din 3 noiembrie 2004, din 14 februarie 2005, din 1 august 2006, respectiv din 14 august 2006.

Modificările survenite au fost făcute la niveluri de regulă rotunjite (97%-98%), or rotunjirile conduc inevitabil la deficiențe semnificative, din cauza rulajului foarte M al materialelor (nivelul consumului direct, doar de stocuri utilizate în procesul de producție al produselor finite, a fost de 374.720.362 lei în cursul anului 2004 și de 437.845.615 lei, în cursul anului 2005).

Concomitent, diminuarea ratelor de randament a variat de la 1% până la 10% pentru același produs (de exemplu, randamentul benzii flexibile de poliuretan a scăzut brusc, de la procentul de 100% utilizat dinainte de anul 2004, până în 14 august 2005, când s-a procedat la utilizarea unei rate de randament de 90%; randamentul benzii autoadezive din mase plastice a coborât la randamentul de 90% doar începând cu data de 14 februarie 2005).

Din cauza rulajelor mari de materii prime și stocuri, în general, ce intră în componența produselor finite, media variației absolute aferentă unui singur punct procentual aferent anului 2004 fost de 3.747.204 lei, în timp ce în cursul anului 2005 ajuns la nivelul de 4.378.456 lei.

ratelor de randament este relativă, spre exemplu, utilizând atât materiale de calitate medie, cât și lucrători de calificare medie, s-a observat că, indiferent de rata de randament analizată și calculată, pe tipurile de materiale folosite, apropiată sau nu de realitate, rămâne neluat în calcul factorul uman, adică deșeul produs suplimentar ratelor calculate și nescăzut din gestiunea contabilă, ca urmare a acțiunii mai multor factori, precum: fluxul de salariați noi, de produse noi și prototipuri.

Concomitent,se utilizează și un sistem informatic (AS/400), astfel că toate mișcările de materiale din interiorul societății se fac atât fizic, cât și prin acest sistem. fizice trebuie să fie, teoretic, egale cu cele informaționale. In practică, însă, dacă din magazie se dă în consum o anumită cantitate de fir (evidențiat atât fizic, cât și prin sistem), la finalul procesului de producție, deși deșeul fizic realizat are o valoare mai M (din cauza factorilor analizați anterior), în sistemul informatic se declară și se înregistrează doar valoarea conformă ratei de randament, rezultatul final constând într-o așa-numită lipsă în gestiune neevidențiată. Din cauza acestor abateri, societatea nu a putut atinge ratele de randament planificate în ultimii ani. Toate pierderile tehnologice apărute în plus față de cele luate în calculul ratei declarate de randament au fost constatate la inventarierea de la finele anilor 2004 și 2005 și s-au materializat în înregistrarea unor diferențe în minus ale stocurilor efective de materii prime și producție în curs fată de stocurile scriptice (de aceeași natură).

In consecință, cvasi-totalitatea așa-numitelor lipsuri din gestiune / minusuri de inventar sunt consecința nerealizării ratelor de randament teoretic avute în vedere la determinarea consumului și pierderilor tehnologice. O mică parte a acestor lipsuri / minusuri poate fi cauzată de sustrageri, distrugeri, degradări etc, care nu au putut fi prevenite și depistate de către personalul de pază, dar pentru care erau încheiate contracte de asigurare.

În sinteză, diferențele identificate cu ocazia inventarierii provin: (i) de la câteva mii de posturi de lucru operaționale în trei schimburi, la fiecare loc de muncă procesându-se zilnic sute de mii de bucăți de cablaje și între două și trei milioane de metri liniari de cabluri; (ii) din acțiunea a 70 de mașini de desfășurat și întins bobine, a 12 mașini de împletit și a 6 mașini de tăiere a tuburilor PVC; (iii) din milioane de operațiuni manuale de tăiere, lipire, deblancare, sertizare și împletire desfășurate zilnic.

În aceste condiții, nu există posibilitatea practică de a institui un sistem absolut de gestiune prin urmărire pe zile, pe schimburi, pe principalele utilaje și pe fiecare operator de linie, a tuturor deșeurilor, pierderilor, materialelor rebutate, defecte etc și de a compara aceste pierderi normale, tehnologice, cu ratele de randament declarate.

Pentru estimarea pierderilor tehnologice care au generat minusul de inventar / lipsa din gestiune din anii 2004 și 2005 s-a procedat la efectuarea unui calcul care a pornit de la următoarele premise principale: 1. consumurile specifice conform rețetelor tehnologice nu cuprind toleranța de tăiere; 2. cantitățile reale de deșeuri nu corespund celor documentate și înregistrate în contabilitate.

Astfel, cu privire la pierderile din toleranțe la tăiere, luând în considerare sistemul tehnologic al societății, toleranțele în plus descrise anterior rămân nescăzute din sistemul de gestiune, deoarece intrările în gestiune se fac prin scanarea unor etichete cu cod de bară obținute la recepția materiei prime, iar ieșirile din gestiune se fac tot prin scanare, dar conform rețetelor tehnologice, iar nu conform ieșirilor fizice.

Având în vedere faptul că rețeta unui produs finit este fixă și nu cunoaște prin ipoteză nici o toleranță sau discrepantă fizică, nu se descarcă din sistemul de gestiune diferența fizică cuprinsă în produsul finit în momentul scanării, cauzând aparente minusuri de gestiune care se pot descoperi doar în momentul unui inventar.

Cu privire la pierderile de proces: în procesul de transformare a materiei prime, toate punctele de producție generează o anumită cantitate de deșeu (în special defecte în urma setării greșite a echipamentelor și utilajelor, erori de asamblare, derogări de la rețeta inițială etc). întreaga cantitate de deșeuri trebuie documentată și înregistrată contabil manual, prin formulare speciale. Din această cauză, există riscul considerabil de a greși, ceea ce poate conduce, de asemenea, la aparente minusuri de gestiune.

Calculul estimativ a luat în considerare lungimea medie de tăiere a firelor și a tuburilor, precum și prețul mediu al firelor și al tuburilor, rezultând pentru anul 2004 o valoare a pierderilor tehnologice de circa 1.500.000 lei, iar pentru anul 2005 o valoare a pierderilor tehnologice de circa 900.000 lei.

În concluzie, reclamanta susține că se impunea recalificarea lipsurilor din gestiune în pierderi tehnologice normale, cu consecința deductibilității fiscale a acestora, în subsidiar, sunt deductibile fiscal pentru că stocurile lipsă în gestiune erau asigurate.

Față de cele arătate, se consideră că inspecția fiscală avea obligația de a proceda la estimarea bazei de impozitare conform dispozițiilor art. 66 (fost 65) pr.fisc: "Dacă organul fiscal nu poate determina mărimea bazei de impunere, acesta trebuie să o estimeze. In acest caz, trebuie avute în vedere toate datele și documentele care au relevanță pentru estimare. constă în identificarea acelor elemente care sunt cele mai apropiate situației de fapt fiscale". Scopul examinării acestor date și documente îl constituie identificarea de către organul fiscal a acelor elemente care sunt cele mai apropiate situației de fapt fiscale a contribuabilului, în vederea stabilirii impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat.

Detaliind situațiile în care se poate face determinarea bazei de impunere prin estimare, Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1050/2004 indică la pct. 65.1 lit. a) situația în care contribuabilul nu depune declarații sau cele prezentate nu permit stabilirea corectă a bazei de impunere, iar la pct. 65.1 lit. c) situația în care "contribuabilul nu conduce evidența contabilă și fiscală". În sens larg, se poate aprecia că, în cazul de față, evidența fiscală corespunzătoare situației de fapt rezultate din procesul de producție nu este condusă, din cauza costurilor nerațional de mari implicate. în mod identic, se poate aprecia că situația subscrisei se încadrează și în cealaltă ipoteză, în sensul că declarațiile (lato sensu) nu permit stabilirea corectă a bazei de impunere, deoarece evidențele pe care se sprijină nu conțin, din motive neimputabile societății, informațiile pertinente.

În condițiile omisiunii inspecției fiscale de a proceda la aplicarea textului legal amintit, el se impune a fi aplicat de către instanța judecătorească, pe baza concluziilor expertizei tehnice și ale celei contabile.

În contextul descris anterior, se impune, pe baza probelor solicitate a fi administrate, recalificarea așa-numitelor lipsuri din gestiune / minusuri de inventar ca fiind pierderi tehnologice normale, cu consecința deductibilității lor fiscale și a nedatorării impozitului pe profit și a taxei pe valoarea adăugate, respectiv a accesoriilor acestora.

Privitor la impozitul pe profit aferent netratării fiscale a distribuirii de dividende din anul 2005 și a deductibilității cheltuielilor cu consumurile tehnologice nenormate, reclamanta arată prin precizarea de acțiune că impunerea calculată în sumă de 852.516 lei, cu titlu de impozit pe profit și majorări aferente de 1.069.535 lei a fost contestată în procedură prealabilă și a fost greșit respinsă ca nemotivată, întrucât contestația nu trebuia să cuprindă o motivare distinctă sub acest aspect, exonerarea noastră de debitul fiscal menționat producându-se ca efect direct al retratării fiscale a cheltuielilor cu consumurile tehnologice nenormate, respectiv a sursei dividendelor distribuite în anul 2005. Autoritatea de soluționare a contestațiilor a procedat în mod eronat la scăderea aritmetică, pur și simplu, din impozitul pe profit total în sumă de 6.086.778 lei și accesorii (majorări și penalități) în sumă de 5.134.715 lei (stabilit suplimentar prin Raportul de inspecție fiscală nr. -/12.03.2007 și Decizia de impunere nr. 46/12.03.2007 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția generală de administrare a marilor contribuabili - Activitatea de inspecție fiscală), a sumelor reprezentând impozit pe profit, defalcat, aferent (i) distribuirii de dividende din anul 2005, (ii) înregistrării contabile a unor sume cu titlu de lipsuri din gestiune în anii 2004 și 2005, (iii) cheltuielilor deductibile cu închirierea de autovehicule în anii 2004 și 2005.

Impozitul pe profit total a fost stabilit nu numai în urma operațiunilor amintite mai sus, ci și în urma realocărilor de costuri în anul fiscal 2005 de către Austria, costuri care au fost stornate în luna septembrie 2006 (în sumă de 8.106.748 lei), (v) înregistrării în anul fiscal 2005 unor venituri suplimentare (în sumă de 26.060.580 lei) și (vi) calificării ca nedeductibile a cheltuielilor de protocol din 2005 (în sumă de 178.369 lei), astfel încât reclamanta, pentru anul fiscal 2005, am fost considerată a fi obținut un profit de 8.501.666 lei, iar nu o pierdere de 75.433.104 lei (contabilă) și 64.264.162 lei (fiscală).

In realitate, în prezent, ca urmare a (i) calificării prin expertiza judiciară contabilă ca deductibile fiscal a cheltuielilor cu consumurile tehnologice nenormate, înregistrate contabil cu titlu de lipsuri din gestiune în anii 2004 și 2005 și (ii) a calificării dividendelor distribuite în anul 2005 ca având ca sursă profitul anilor anteriori, iar nu rezervele, reclamanta, din societate comercială care a produs profit (de 8.501.666 lei), redevine societate comercială care a suferit pierderi (de 29.918.465 lei).

În consecință, ca efect al acestor recalificări pe calea expertizei judiciare contabile, nu va mai fi datorată nici o sumă de bani cu titlu de impozit pe profit pentru anul fiscal 2005, acest efect vizând inclusiv suma de 852.516 lei, cu majorări și penalități de 1.069.535 lei, în privința căreia contestația a fost, în mod greșit, respinsă ca nemotivată.

Privitor la contribuția la fondul special de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap, în sumă de 547.400 lei cu accesorii în cuantum de 426.827 lei, reclamanta susține că nu-i este aplicabilă prevederea art. 40 al. 1 din OUG nr. 102/1999, modificată, pentru că obligația legală de a angaja persoane cu handicap este încălcată în mod culpabil în cazul în care persoana juridică refuză în mod abuziv să angajeze asemenea persoane, respingând cererile de angajare ale acestora în detrimentul altor persoane și discriminându-le, în acest mod, pe primele în detrimentul celor din urmă. Este în afară de orice dubiu că obligațiile legale instituite de actul normativ amintit se impun a fi interpretate în sensul instituirii unor măsuri de protecție socială și anti-discriminatorii.

Răspunderea pentru nerespectarea obligației legale de a angaja persoane cu handicap nu este, așadar, o răspundere obiectivă, care să fie antrenată în sarcina oricărei persoane juridice care nu a angajat persoane cu handicap într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați, căci, într-o asemenea interpretare, ad absurdum, contribuțiile fiscale respective ar urma să fie datorate chiar și în ipoteza în care toate persoanele cu handicap din România ar fi angajate, dar numărul lor nu ar atinge 4% din numărul total de angajați ai persoanelor juridice din România. Or, o astfel de interpretare este absurdă și se impune a fi înlăturată.

Răspunderea pentru nerespectarea obligației legale de a angaja persoane cu handicap este o răspundere subiectivă, întemeiată pe culpă și antrenată numai în cazurile în care în mod culpabil persoana juridică refuză în mod abuziv să angajeze persoane cu handicap.

Dispoziția legală a art. 43 alin. 2 din actul normativ amintit, care exceptează de la plată persoanele juridice care fac dovada că au solicitat trimestrial la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă repartizarea de persoane cu handicap nu poate fi interpretată în sensul că obligația de plată este înlăturată numai pentru aceste persoane, ci în sensul că instituie, în mod nelimitativ, un mijloc de dovadă care, cumulat cu inexistența unui refuz abuziv de angajare, produce efectul amintit. In caz contrar, dacă se absolutizează textul citat și se interpretează restrictiv, ar rezulta că, pentru a nu fi obligată la plată, este suficient ca o persoană juridică să solicite trimestrial la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă repartizarea de persoane cu handicap, fără să mai fie pusă în discuție esența obligației, anume cea de a aproba cererile de angajare ale persoanelor cu handicap care se adresează persoanei juridice respective, conchide reclamanta.

Prin întâmpinare și prin concluziile scrise depuse în cauză, pârâta ANAF a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Astfel, privitor la suma de 10.478.435 lei, reprezentând impozit pe profit si TVA si accesoriile calculate la aceste categorii de impozite si taxe, Direcția generala de soluționare a contestațiilor a respins contestația reclamantei.Suma a fost tratata distinct,având in vedere temeiul de drept in baza căruia s-a calculat atât impozit pe profit cat si TVA.

Referitor la suma de 8.610.170 lei din cerere: 4.760.156 lei -impozit pe profit; 3.850.014 lei -majorări de întârziere, acestea rezultă din faptul că reclamanta a schimbat destinația rezervelor constituite din facilitățile fiscale in sensul ca acestea au fost distribuite acționarilor sub forma de dividende, motiv pentru care organele de inspecție au calculat impozit pe profit.

In fapt, in anul 2003 - ROMÂNIA SRL a utilizat cota redusa la impozitul pe profit de 12,5% pentru profitul realizat la export iar diferența pana la 25%,aferenta reducerii cotei impozitului pe profit,care a fost repartizata inițial ca sursa proprie de finanțare,in anul 2005 fost distribuita ca dividende.

In iunie 2005, în suma totala de 63.600.000 lei distribuita ca dividende, societatea a inclus si suma de 4.760.156 lei reprezentând impozitul pe profit aferent cotei reduse de impozit din 2003.

In drept, in speța sunt incidente prevederile art.2 alin.4 din Legea nr.414/2003 privind impozitul pe profit potrivit cărora: "(4) Contribuabilii care au încasat printr-un cont bancar din România venituri in valuta din exportul bunurilor si/sau al prestărilor de servicii, realizate din activitatea proprie, direct sau prin contract de comision, plătesc o cota de impozit pe profit de 6% pentru partea din profitul impozabil care corespunde ponderii acestor venituri in volumul total al veniturilor. Suma aferenta reducerii cotei de impozit pe profit de la 25% se repartizează la sfârșitul anului ca sursa proprie de finanțare, in limita profitului rămas dupa inregistrarea cheltuielii cu impozitul pe profit. [. ] " coroborate cu prevederile pct.9(5) din Hotărârea Guvernului nr.859/2002 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind metodologia de calcul al impozitului pe profit care precizează că: Schimbarea destinației rezervelor si a fondurilor constituite din profitul brut, potrivit prevederilor legale, prin distribuirea lor acționarilor sub forma dividendelor sau cu ocazia lichidării societății, atrage impunerea sumelor respective cu impozit pe profit si impozit pe dividende. constituite reprezentând facilitați fiscale acordate in baza unor acte normative nu sunt distribuite acționarilor sau asociaților si nu se utilizează pentru majorarea capitalului social si acoperirea pierderilor contabile. Același regim se aplica si sumelor reprezentând facilitați fiscale care la schimbarea sistemului contabil au fost preluate in rezultatul reportat.

Prin urmare, conform prevederilor legale mai sus citate rezulta faptul ca legiuitorul a condiționat reducerea cotei de impozit pe profit pentru profitul realizat din export in 2003 de la 25% la 12,5% de repartizarea acesteia la sfârșitul anului ca sursa proprie de finanțare a activității societății, fără posibilitatea ca ulterior sa poată fi schimbata destinația acesteia, respectiv sa poată fi distribuita asociaților sub forma de dividende.

De asemenea, având în vedere că suma in cauza a fost distribuita ca dividende in anul 2005 la aceasta data sunt incidente si prevederile art.22 alin.5 si 6 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal modificata potrivit cărora:

"(5) Reducerea sau anularea oricărui provizion ori a rezervei care a fost anterior dedusa se include in veniturile impozabile, indiferent daca reducerea sau anularea este datorata modificării destinației provizionului sau a rezervei, distribuirii provizionului sau rezervei către participanți sub orice forma, lichidării, divizării, fuziunii contribuabilului sau oricărui alt motiv [.]

(6) " Sumele înregistrate in conturi de rezerve legale si rezerve legale si rezerve reprezentând facilitați fiscale nu pot fi utilizate pentru majorarea capitalului social sau pentru acoperirea pierderilor. In cazul in care nu sunt respectate prevederile prezentului alineat, asupra acestor sume se recalculează impozitul pe profit si se stabilesc dobânzi si penalități de întârziere, de la data aplicării facilitații respective, potrivit legii [.]" Coroborate cu prevederile pct.58 lit.b) din Hotărârea Guvernului nr.44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a legii nr.571/2003 privind Codul fiscal care precizează ca: "Intra sub incidența art.22 alin(6) din Codul fiscal următoarele sume înregistrate în conturi de rezerve sau surse proprii de finanțare, in conformitate cu reglementările privind impozitul pe profit:

b)-scutirile si reducerile de impozit pe profit aplicate asupra profitului investit potrivit prevederilor legii, inclusiv suma profitului investit, diferența dintre cota redusa de impozit pentru exportul de bunuri si/sau servicii si cota standard, precum si cele prevăzute in legi speciale."

Prin urmare suma reprezentând diferența de 12,5% reprezentând reducerea cotei de impozit pe profit pentru profitul realizat din export in 2003 nu putea fi repartizata ca dividende in 2005 așa cum a procedat societatea, astfel ca in mod legal organul de inspecție fiscala a stabilit in sarcina reclamantei obligația de plata a sumei de 4.760.156 lei reprezentând impozit pe profit.

Nu poate fi reținuta afirmația societății potrivit căreia dividendele distribuite in anul 2005 au fost distribuite din profiturile exercitiilor financiare ale anilor 2002 - 2004 si nu au fost afectate conturile de rezerva pentru a se face distribuția, întrucat societatea nu a depus in timpul controlului si nici in susținerea contestației documente din care sa rezulte o alta situație fata de cea constatat de organele de inspecție fiscala.

Totodată din Nota explicativa din data de 19.02.2007 domnul,in calitate de director financiar al societății, la întrebarea organului de inspecție fiscala de a preciza " care sunt sursele de constituire a dividendelor distribuite in luna iunie 2005 in suma totala de 63.600.000 lei " răspunde: " dividendele au fost distribuite [.] acestor sume fiind [.] 4.760.156 RON suma aferenta profitului din 2003.

Referitor la suma de 689.281 lei, din care 474.106 lei impozit pe profit, 208.826 lei majorări și 6.349 lei penalități, aceasta este cuprinsă în debitul de 10.478.835 lei respinsa la pct. 1/a-Decizia nr. 183/2007 si reprezintă impozit pe profit si accesoriile aferente minusului de inventar înregistrate ca atare de societate in evidentele acesteia.

Aceste sume au fost stabilite de organele de inspecție fiscala in baza documentelor contabile prezentate de societate, reprezentând minusurile in gestiune asa cum ele au fost evidențiate pentru anul 2004-2005.

Societatea le-a apreciat a fi deductibile la calculul impozitului pe profit in condițiile in care societatea nu a prezentat contracte de asigurare pentru aceste bunuri nici in timpul controlului si nici in timpul soluționării contestației.

In fapt, la verificarea efectuata,pentru perioada octombrie 2004-decembrie 2005, organele de inspecție fiscala au constata ca societatea a înregistrat si evidențiat in contabilitate drept cheltuieli deductibile minusuri de inventar efectuând operațiunea contabila " 601.200= 301".

In anul 2004, valoarea bunurilor constatate minus a fost de 206.759 lei la care s-a adăugat si suma de 725.516 lei reprezentând lipsuri de gestiune stabilite de societate in urma ajustării dintre contabilitatea ținuta in aplicația CIEL si contabilitatea ținuta in aplicația.

In anul 2005 valoarea bunurilor constatata lipsa in gestiune a fost de 1.170.865 lei.

Societatea arata ca diferentele constatate la inventariere anuala din anii 2004 si 2005 intre stocul faptic si cel scriptic nu constituie lipsuri de gestiune in sensul art.21 alin.4 lit.c din Codul fiscal.

In drept, in ceea ce privește impozitul pe profit sunt incidente prevederile art. 21 alin.4lit. c din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal care precizează că: următoarele cheltuieli nu sunt deductibile: cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale constatate lipsa din gestiune ori degradate neimputabile, pentru care nu au fost incheiate contracte de asigurare, precum si taxa pe valoarea adăugata aferenta, daca aceasta este datorata potrivit prevederilor titlului VI.

Totodată, potrivit nr.1753/2004 pentru aprobarea Normelor privind organizarea si efectuarea inventarierii elementelor de activ si de pasiv, societatea avea obligația stabilirii stocului faptic si scriptic a elementelor sale de activ si pasiv si sa clarifice situația minusurilor din gestiune stabilite ca urmare a efectuării inventarierilor anuale.

Având in vedere ca societatea a înregistrat in evidenta contabila minusurile din gestiune constatate la inventarierile anuale, considerandu-le ca nefiind imputabile dar pentru care nu are incheiate contracte de asigurare, acestea nu sunt de deductibile fiscal la calculul profitului impozabil, astfel ca in mod legal organul de inspecție fiscala a stabilit obligația de plata a sumei de 474.106 lei reprezentând impozit pe profit motiv pentru care solicitam respingerea cererii ca neîntemeiata.

Afirmația societății potrivit căreia diferentele constatate la inventarierea anuala din anii 2004 si 2005 nu sunt lipsuri din gestiune,ci pot fi explicate ca având alte cauze nu poate fi reținuta, deoarece conform art.1 alin. 1 din Legea contabilității nr.82/1991 republicata si a art.1 alin. 1 din nr.1826/2003 pentru aprobarea Precizărilor privind unele masuri referitoare la organizarea si conducerea contabilității de gestiune, societatea avea obligația de a organiza si conduce contabilitatea proprie inclusiv contabilitatea de gestiune adaptata la specificul activității sale, in vederea evitării aspectelor susținute în acțiune.

Având in vedere cele reținute mai sus, diferentele constatate intre stocul faptic si cel scriptic nu pot fi incadrate in alta categorie decât lipsuri de gestiune, nedeductibile la calculul profitului impozabil, așa cum s-a precizat anterior.

Chiar dacă s-ar accepta că în cauză ar fi vorba de consumuri tehnologice nenormate, acestea nu sunt deductibile fiscal fiind aplicabile prevederile normelor metodologice date in aplicarea art.21 alin.3 lit.d din Legea nr.571/2003, aprobate prin HG nr.44/2004. Nu sunt considerate perisabilități pierderile tehnologice care sunt cuprinse in norma de consum proprie,necesara pentru fabricarea unui produs sau prestarea unui serviciu. In plus, conform normelor metodologice date in aplicarea art.21 din Legea nr.571/2003: în sensul art.21 alin(1) din Codul fiscal sunt cheltuieli efectuate in scopul realizării de venituri impozabile si următoarele: pierderile tehnologice care sunt cuprinse in norma de consum proprie, necesara pentru fabricarea unui produs sau prestarea unui serviciu.

In măsura in care, consumurile tehnologice nenormate reprezintă pierderi tehnologice necuprinse in norma de consum, din interpretarea "per a contraria" a prevederilor HG nr.44/2004 rezulta ca acestea nu sunt deductibile fiscal.

Privitor la suma de 1.179.484 lei reprezentând TVA în cuantum de 753.163 lei, cu 394.479 lei majorări și 31.842 lei penalități de întârziere, debitul a fost calculat suplimentar și provine din calculul TVA la minusurile de inventar rezultate din evidenta contabila a reclamantei.

In urma efectuării inventarului pe anii 2004 si 2005 au fost constatate lipsuri din gestiune la materii prime, materiale, produse finite.

Organul de inspecție fiscala a constatat ca bunurile ca bunurile constatate lipsa de gestiune, sunt operațiuni ce sunt considerate livrări de bunuri efectuate cu plata, deci operațiuni impozabile societatea având obligația sa colecteze taxa pe valoarea adăugata in temeiul art.128 alin.3 lit.e din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal. Asa cum s-a reținut si anterior la sumele " impozit pe profit" aceste minusuri de inventar sunt evidențiate si inregistrate de societate si constatate de aceasta cu ocazia inventarierii anuale.

In drept, sunt incidente prevederile art.128 alin.3 lit.e din legea nr.571/2003 privind Codul fiscal potrivit cărora sunt, de asemenea, considerate livrări de bunuri efectuate cu plata în sensul alin.(1): bunurile constatate lipsa din gestiune, cu excepția celor prevăzute la alin.(9) lit.a) si c).

Art.128 alin.9 lit.a) si c) din acest act normativ precizează că nu constituie livrare de bunuri,în sensul alin(1):

a)bunurile distruse ca urmare a unor calamități naturale sau a altor cauze de forța majora; [.]

c) perisabilitatile, in limitele prevăzute prin lege; [.] "

Având in vedere ca - ROMÂNIA SRL nu a respectat prevederile legale enunțate mai sus conform cărora bunurile constatate lipsa de gestiune sunt operațiuni impozabile, fiind considerate livrări de bunuri efectuate cu plata, cu excepțiile prevăzute de lege in care societatea nu se încadrează,aceasta datorează taxa pe valoarea adăugata aferenta, respectiv 753.163 lei stabilita in sarcina sa de organele de inspecție fiscala, motiv pentru care, se solicită respingerea cererii si pentru aceasta sumă.

Privitor la suma de 547.400 lei contribuție la fondul special de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap cu accesorii, pârâta arată că reclamanta datorează impunerea în temeiul art. 43 alin.2 din OUG nr.102/1999 prevăd ca sunt exceptate de la plata acestor obligații prevăzute la art.43 alin.1 persoanele juridice care fac dovada ca au solicitat trimestrial la Agenția Naționala pentru Ocuparea Forței de munca repartizarea de persoane cu handicap.

Din verificarea efectuata la - ROMÂNIA SRL privind respectarea acestei obligații, s-a constatat ca societatea, in cursul anului 2004, desi a avut angajate in fiecare luna persoane care depășeau numărul de 100 si respectiv 75, avea obligația de a solicita de la. T, Agenția Sannicolau M, repartizarea in vederea angajării persoanelor cu handicap.

Dupa cum rezulta din adresa nr.16600/29.09.2006, întocmita de ROMÂNIA SRL înaintata M T, Agenția Sannicolau M si din răspunsul înregistrat sub nr.303/05.10.2006 (anexa nr.24 ) a rezultat ca în cursul anului 2004 societatea nu a depus cereri trimestriale pentru repartizarea de locuri de munca pentru persoane cu handicap.

Examinând acțiunea precizată, se constată că este fondată în parte, astfel că se admite în parte, se anulează decizia de impunere fiscală nr. 46/12.III.2007 emisă de pârâta I în baza Raportului de inspecție fiscală nr. 7333.530/12.III.2007 și decizia nr.183/29.VI.2007emisă de pârâta II cu privire la obligația reclamantei de a plăti suma de 12.401.022 lei cu titlu de impozit pe profit, TVA și majorări aferente și exonerează reclamanta de plata acestui debit; se respinge în rest acțiunea precizată; se obligă pârâtele la 154.591 lei cheltuieli de judecată parțiale față de reclamantă, pentru că:

Reclamanta SRL Sânnicolau- Maf ost supusă unui control fiscal potrivit Raportului de inspecție fiscală nr. 733.530/12.III.2007, încheiat de pârâta Direcția generală de administrare a marilor contribuabili - Activitatea de inspecție fiscală, în baza căruia s-a emis decizia de impunere fiscală cu nr. 46/12.III.2007, prin care aceasta a fost impusă la plata sumei totale de 15.349.713 lei, reprezentând impozit pe profit, TVA, impozit pe veniturile obținute de nerezidenți, vărsăminte de la persoane juridice pentru persoane cu handicap, cu accesorii. În procedură prealabilă, s-a admis în parte contestația, prin decizia nr.183/29.VI.2007, emisă de pârâta ANAF, respingându-se ca nefondată pentru suma de 10.478.935 lei, reprezentând impozit pe profit, TVA și majorări corespunzătoare potrivit pct.1 din decizie și ca nemotivată pentru suma de 4.211.681 lei, reprezentând impozit pe profit, TVA, impozit pe venitul persoanelor nerezidente, contribuție pentru persoanele cu handicap, cu majorări aferente.

Prin acțiune, reclamanta a contestat suma de 10.478.935 lei, cuprinsă la pct. 1 din decizia ANAF și suma de 852.561 lei impozit pe profit cu 1.069.526 lei, majorări de întârziere, suma de 547.400 lei contribuție la fondul pentru persoane cu handicap cu majorări de 426.827 lei, menționate la pct. 3 din aceeași decizie.

Potrivit Raportului de inspecție fiscală din dosar și deciziei emise în procedură prealabilă, impozitul pe profit cu accesorii a fost stabilit după cum urmează:

- suma de 4.760.156 lei impozit cu majorări aferente de 3.850.014 lei, reținându-se că reclamanta a schimbat destinația rezervelor constituite din facilități fiscale și a distribuit-o acționarilor sub formă de dividende;

- suma de 689.281 lei compusă din 474.106 lei impozit pe profit aferent minusurilor de inventar, cu majorări de 215.175 lei, reținându-se că minusurile la inventar constatate și evidențiate de societate în anii 2004-2005, nu sunt deductibile la calculul impozitului pe profit, în condițiile în care reclamanta nu a prezentat contracte de asigurare;

- suma de 1.179.484 lei, compusă din 753.163 lei TVA și accesorii în sumă de 426.321 lei, reținându-se că, pentru minusurile de inventar rezultate din evidențele contabile, reclamanta trebuia să colecteze TVA;

- suma de 852.516 lei impozit pe profit cu majorări aferente de 1.069.526 lei - pentru alte activități desfășurate de reclamantă și anume realocarea de costuri în anul fiscal 2005 de către Austria, pentru înregistrarea în anul fiscal 2005 unor venituri suplimentare și calificării ca nedeductibile fiscal a cheltuielilor de protocol în anul 2005, considerându-se că, pentru anul fiscal 2005, reclamanta a obținut profit de 8.501.666 lei.

Pentru verificarea apărărilor formulate prin acțiune, s-au administrat în cauză două probe constând într-o expertiză tehnică și una contabilă, la care pârâtele au formulat obiecțiuni.

Luându-se în considerare probele dosarului și concluziile expertizelor și răspunsul la obiecțiunile formulate de pârâte, pe care instanța și le-a însușit, întrucât exprimă puncte de vedere de specialitate în domeniul activității de producție desfășurate de reclamantă, precum și în domeniul financiar contabil, instanța reține următoarele:

Privitor la suma de 8.610.170 lei, impozit pe profit cu accesorii, pârâtele au stabilit impunerea, pentru că, în anul 2003, reclamanta a utilizat cota redusa la impozitul pe profit de 12,5% pentru profitul realizat la export, iar diferența pana la 25%, aferenta reducerii cotei impozitului pe profit, care a fost repartizata inițial ca sursa proprie de finanțare, in anul 2005 fost distribuita ca dividende.

In iunie 2005, in suma totala de 63.600.000 lei distribuita ca dividende, societatea a inclus si suma de 4.760.156 lei reprezentând impozitul pe profit aferent cotei reduse de impozit din 2003.

Drept urmare, pârâtele au considerat incidente prevederile art. 2 al. 4 din Legea nr. 414/2003, privind impozitul pe profit, care prevede, printre altele cu suma aferentă reducerii cotei de impozit pe profit de la 25% se repartizează la sfârșitul anului ca sursă proprie de finanțare. în limita profitului rămas după înregistrarea cheltuielii cu impozitul pe profit. [.]" coroborate cu prevederile pct.9(5) din Hotărârea Guvernului nr.859/2002 pentru aprobarea Instrucțiunilor /) privind metodologia de calcul al impozitului pe profit care precizează că:

Schimbarea destinației rezervelor și a fondurilor constituite din profitul brut, potrivit prevederilor legale, prin distribuirea lor acționarilor sub forma dividendelor sau cu ocazia lichidării societății, atrage impunerea sumelor respective cu impozit pe profit și impozit pe dividende.

constituite reprezentând facilități fiscale acordate în baza unor acte normative nu sunt distribuibile acționarilor sau asociaților și nu se utilizează pentru majorarea capitalului social și acoperirea pierderilor contabile.

Pârâtele au invocat și împrejurarea că, suma fiind distribuită ca dividende în anul 2005, devin aplicabile și prevederile art. 22 al.5 și 6 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal modificata potrivit cărora: reducerea sau anularea oricărui provizion ori a rezervei care a fost anterior dedusă se include în veniturile impozabile, indiferent dacă reducerea sau anularea este datorată modificării destinației provizionului sau a rezervei, distribuirii provizionului sau rezervei către participanți sub orice formă, lichidării, divizării, fuziunii contribuabilului sau oricărui alt motiv; sumele înregistrate în conturi de rezerve legale și rezerve reprezentând facilități fiscale nu pot fi utilizate pentru majorarea capitalului social sau pentru acoperirea pierderilor. În cazul în care nu sunt respectate prevederile prezentului alineat, asupra acestor sume se recalculează impozitul pe profit și se stabilesc dobânzi și penalități de întârziere, de la data aplicării facilității respective, potrivit legii, coroborate cu prevederile pct 58 lit.b) din Hotărârea Guvernului nr.44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal care precizează că "lntră sub incidența art. 22 alin. (6) din Codul fiscal următoarele sume înregistrate în conturi de rezerve sau surse proprii de finanțare, în conformitate cu reglementările privind impozitul pe profit: b) scutirile și reducerile de impozit pe profit aplicate asupra profitului investit potrivit prevederilor legii, inclusiv suma profitului investit, diferența dintre cota redusă de impozit pentru exportul de bunuri și/sau, servicii și cota standard, precum și cele prevăzute în legi speciale".

Din analiza datelor înscrise în bilanțurile contabile ale reclamantei, declarația 101 privind impozitul pe profit și raportul de audit întocmit anual de către " și ", din anii 2001-2004 și reținându-se că profitul brut impozabil reprezintă diferența dintre veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile și, respectându-se principiul prudenței prin aplicarea unei cote de impozit pe profit legală la data în litigiu, respectiv de 25% asupra profitului brut, fără a se ține seama de facilitatea fiscală, rezultă că, pentru anii fiscali 2001-2004, profitul net în variantă minimă, actualizat de reclamantă, a fost de 63.035.544 lei, iar profitul brut în variantă minimă a fost de 87.389.812 lei, potrivit calculelor din expertiza contabilă.

Raportat la aceste valori ale profitului realizat de reclamantă, valoarea dividendelor pe care aceasta putea să le distribuie acționarilor este de 754.010.959 lei, profit rezultat după aplicarea cotei de impozit maxim de 25%, fără a se ține cont de cota redusă și de facilitatea fiscală.

În fapt, însă, din expertizarea documentelor contabile ale societății, rezultă că dividendele repartizate în luna iunie 2005, în sumă de 63.600.000 lei, nu au la bază rezervele și facilitățile fiscale, cum susțin pârâtele, ci profitul net rămas după scăderea facilităților fiscale, facilitate care a rămas la dispoziția societății.

În raport de răspunsul la obiecțiunile formulate de pârâte la raportul de expertiză contabilă, instanța constată că, luând în considerare situațiile financiare aferente perioadei 2001-2004 și depuse de reclamantă la organele financiare, suma susceptibilă a fi distribuită pentru dividende a fost de 63.257.783 lei, iar valoarea dividendelor distribuite a fost de 63.600.000 lei, suma profiturilor nete cumulate pe parcursul respectivei perioade fiind de 69.940.614 lei.

În concluzie, potrivit calculelor din expertiză, suma rămasă din profitul brut realizat de reclamantă după scăderea cotei de impozit de 25%, deci fără a ține seama de facilitatea fiscală, este superioară sumei dividendelor distribuite, ceea ce înseamnă că sursa dividendelor distribuite o constituie profitul net și nu facilitatea fiscală reprezentată de diferența dintre cota de impozit de 25% și cea redusă, cum susțin pârâtele, ori, altfel spus, chiar dacă societatea ar fi trebuit să plătească impozitul pe profit în cota normală de 25%, profitul net rămas a acoperit plata dividendelor în sumă de 63.600.000 lei.

În concluzie, dispozițiile art. 2 al. 4 din Legea nr. 414/2003, privind impozitul pe profit, în temeiul căruia s-a realizat impunerea, nu este aplicabil reclamantei, pentru că dividendele repartizate în luna iunie 2005 nu au la bază rezervele și facilitățile fiscale, astfel că impunerea este nelegală, motiv pentru care cererea reclamantei, sub acest aspect, se admite.

Instanța constată că impunerea analizată este nelegală și pentru reținerea prev. de art. 22 alin. 5 și 6 din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal, atâta timp cât operațiunea impozitată privește impozitul realizat de reclamantă la export în anul 2003, încălcându-se principiul neretroactivității legii.

Art. 9 alin. 5 din Legea nr. 414/2003, privind impozitul pe profit, în vigoare în anul 2003, prevăzut că schimbarea destinației rezervelor și a fondurilor care au fost deductibile din profitul impozabil, potrivit prevederilor legale, prin distribuirea către acționari, sub orice formă, cu ocazia lichidării, divizării, dizolvării societății sau retragerii unui acționar/asociat, va atrage impunerea sumelor respective cu impozit pe profit și impozit pe dividende, conform prevederilor legale în vigoare.

Din acest text legal, rezultă că norma face referire doar la schimbarea destinației rezervelor și facilităților care au fost deductibile din profitul impozabil, or, în speță, sumele nu au fost deductibile din profitul impozabil, pentru că, atunci ar fi trebuit să devină venit impozabil, ci din profitul net nedistribuit, evidențiat în anii 2001-2004, în diferite conturi de fonduri, rezerve sau rezultat reportat, conform constatărilor expertizei contabile.

În soluționarea acestui capăt de cerere din acțiune, este irelevantă declarația directorului economic al societății, dată organului de control, pentru că este lipsită de orice valoare probantă în raport cu actele contabile expertizate în cauză și care au condus la o altă realitate.

În privința impunerii de 689.281 lei, compusă din 474.106 lei impozit pe profit și accesorii, stabilită aferent minusurilor de inventar, cu motivarea că aceste minusuri evidențiate în anii 2004-2005, nu sunt deductibile la calculul impozitului pe profit, pentru că reclamanta nu a prezentat contracte de asigurare, impunerea a fost calculată de pârâte în temeiul art. 21 al. 4 lit. c din Codul fiscal, care precizează că nu sunt deductibile cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale constatate lipsă din gestiune ori degradate, neimputabile, pentru care nu au fost încheiate contracte de asigurare, precum și taxa pe valoarea adăugată aferentă, dacă aceasta este datorată potrivit prevederilor titlului VI.

Totodată, potrivit nr. 1753/2004 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de activ și de pasiv, societatea avea obligația stabilirii stocului faptic si scriptic a elementelor sale de activ si pasiv si sa clarifice situația minusurilor din gestiune stabilite ca urmarea a efectuării inventarierilor anuale.

Având in vedere că societatea a înregistrat in evidenta contabila minusurile din gestiune constatate la inventarierile anuale, considerându-le ca nefiind imputabile, dar pentru care nu are încheiate contracte de asigurare, acestea nu sunt deductibile fiscal la calculul profitului impozabil, astfel că, în mod legal, organul de inspecție fiscala a stabilit obligația de plata a sumei de 474.104 lei reprezentând impozit pe profit.

Atât în contestația în procedură prealabilă, cât și în acțiune, reclamanta a susținut constant că diferențele constatate la inventarierea anuală din anii 2004 și 2005, între stocul faptic și cel scriptic, nu constituie lipsuri din gestiune, în sensul art. 24 alin. 4 lit. c din Codul fiscal, ci pierderi tehnologice normale, care au apărut în procesul de producție, dar care nu pot fi urmărite și identificate datorită unor cauze care țin de specificul și dimensiunea activității societății, ele nereprezentând bunuri care nu se regăsesc în mod nejustificat în gestiunea societății în urma inventarelor anuale, pentru a avea natura juridică a lipsurilor din gestiune.

Din conținutul expertizei tehnice efectuate în cauză și a cărei concluzii pertinente au fost luate în considerare de instanță, rezultă că, pe perioada verificată, reclamanta a avut ca activitate principală producția de cablaje electrice auto, în sistem lohn, prin prelucrarea materiilor prime livrate tot de societatea din diferite țări, aceasta fiind beneficiara unor autorizații vamale de perfecționare activă.

Operațiunea de producție este urmărită de un sistem informatic, începând cu recepția materiei prime, descărcarea din camioane, până la livrarea produsului finit. de materii prime este calculat de un microprocesor, astfel ca să existe rezervă de minim 7 zile, dar nu mai mult de 14 zile. La baza programului stă norma de consum sau rețetarul. Pentru fiecare produs finit există un rețetar standard. Aprovizionarea are loc în baza programului dat de microprocesor pentru fiecare comandă de produse finite. Stocurile de materii prime din gestiune sunt aprovizionate ritmic în funcție de comenzi și de norma de consum- rețetarul. Toate semifabricatele se execută cu toleranțe în plus ce conduc la consumuri suplimentare față de rețetarul standard. În felul acesta, se elimină rebuturile cauzate de reducerea unor dimensiuni în timpul prelucrării. Aceste schimbări de dimensiuni nu sunt acceptate de clienți și provin din cauza erorilor umane și ale echipamentelor de producție. Din experiența investitorului străin, se preferă să se consume suplimentar o parte de materie primă față de rețetarul standard, deoarece pierderile din punct de vedere valoric a rebuturilor în faza de semifabricat ar fi mult mai mari decât pierderea tehnologică de 2-5 % din valoarea materiei prime.

În funcție de anumite opțiuni ale clienților, rețetarele se pot modifica. Această modificare se produce de obicei după ce a avut loc aprovizionarea cu materie primă în baza rețetarului standard.

Modificarea rețetarelor se autorizează de departamentele locale, conform anexelor 13,14 din expertiză, se păstrează în arhivă timp de un an.

produse conțin toleranțe suplimentare la tăierea firelor și a tuburilor. Dacă nu ar exista aceste adausuri, semifabricatul nu s-ar putea asambla pe panouri și s-ar rebuta. Așa cum s-a mai arătat, aceste toleranțe în plus de practică la fiecare mașină de tăiat.

Pentru fiecare produs la nivelul semifabricatelor, operatorul are în vedere lungimea din rețetar, dar programează mașina de tăiat în așa fel ca să taie cu o toleranță în plus.

tăiate în plus depind de lungimea semifabricatului și de secțiunea lui, având valori cuprinse între 1 și 7 mm/1000mm, ceea ce reprezintă în procente 0,1-0,7% din lungime. Cunoscând că lungimea firelor procesate de de cca.600.000 km pe an, rezultă că toleranțele în plus reprezintă cca 600- 4.500 km/an. Din evidența materialelor consumate rezultă un consum suplimentar de cca. 900.000 Ron/lună.

În rețetar nu sunt cuprinse cantitățile de materiale necesare pentru reglajul lungimii de tăiere. În cazul existenței unor defecțiuni la mașinile de prelucrare, se lansează în producție cantități suplimentare de materiale care să fie compatibile cu mașinile funcționale, fără să afecteze calitatea produsului finit.

În cursul procesului de producție, există cazuri când operatorii pot face confuzii între diferite tipuri de materiale datorită asemănării de valoare, formă, dimensiuni

Din punct de vedere tehnic nu se poate realiza o urmările individuală a fiecărui rebut.

apărute în plus față de cele luate în calculul ratei de randament declarate, s-au materializat prin înregistrarea unor diferențe în minus ale stocurilor reale de materii prime față de stocurile scriptice. Altfel zis, așa numitele lipsuri din gestiune sunt, de fapt, consecința nerealizării ratelor de randament teoretice care s-au avut în vedere la determinarea consumului și pierderilor tehnologice. Numai o foarte mică parte din aceste lipsuri au avut la origine sustrageri care nu au fost depistate. Practic, ratele de randament declarate nu se pot alinia cu un sistem de gestiune care să cuprindă toate deșeurile, defectele, pierderile etc. Din aceste motive, deșeurile rezultate din procesul de fabricație nu pot fi înregistrate contabil. de randament teoretice de 100% declarate în perioada anilor 2004-2005 nu puteau fi atinse din motivele descrise anterior.

În realitate, consumul este mai M datorită cauzelor susarătate, în timp ce sistemul informațional a înregistrat valori mai scăzute, deoarece prelucrarea datelor a avut la bază consumurile specifice teoretice, astfel că, între cele două categorii de date, nu a existat o corelație perfectă și, în consecință, a rezultat o diferență valorică între consumul real și cel calculat de sistem, ce reprezintă consumurile tehnologice prevăzute și nu lipsuri în gestiune, cum au susținut pârâtele fără nici o argumentare faptică sau scriptică.

În concluzie, diferențele negative din gestiunea reclamantei, au fost reprezentate de consumurile tehnologice nenormate și nu lipsuri în gestiune.

Având în vedere că minusurile din gestiunea reclamantei nu constituie lipsuri în gestiune, în sensul că nu reprezintă bunuri care nu se regăsesc în mod nejustificat în gestiunea societății, pentru a avea natura juridică a lipsurilor din gestiune, ci constituie consumuri tehnologice neprevăzute, rezultate în procesul tehnologic, nu sunt aplicabile prevederile art. 21 al. 4 lit. c Cod fiscal, invocat de pârâte pentru calcularea impozitului pe profit în cuantum de 474.106 lei, cu majorări de 208.826 lei, motiv, pentru care se admite și acest capăt de cerere, anulându-se impunerea.

Întrucât TVA în cuantum de 753.163 lei, cu majorări aferente de 394.479 lei a fost calculată urmare la stabilirea impozitului pe profit corespunzător incidenței art. 21 al. 4 lit. c Cod fiscal, respectiv a prevederilor art. 128 al. 3 lit. e Cod fiscal, sub motivul existenței lipsurilor din gestiune, instanța admite acțiunea și sub acest aspect, anulând impunerea, urmare la constatarea că reclamanta nu datorează nici impozitul pe profit aferent consumurilor tehnologice aflate în litigiu.

În privința impozitului pe profit în sumă de 852.516 lei, cu accesorii în cuantum de 1.069.535 lei, prin decizia emisă în procedura prealabilă, pârâta ANAF a respins contestația ca nemotivată, cu toate că, prin contestație, reclamanta a atacat și motivat această impunere la capitolul referitor la impozitul pe profit calculat pentru așazisele lipsuri în gestiune.

Urmare la retratarea fiscală a cheltuielilor cu consumurile tehnologice nenormate, potrivit concluziilor expertizelor efectuate în cauză și urmare a stabilirii sursei reale a dividendelor distribuite în anul 2005, respectiv din profitul anilor anteriori și nu din rezervele reclamantei, se ajunge la situația că reclamanta a avut pe perioada în litigiu o pierdere fiscală de 29.918.465 lei și nu profit în sumă de 8.501.666 lei, cum au calculat pârâtele.

fiscală de mai sus rezultă din aplicarea art. 19 alin. 1 și art.26 alin. 1 Cod fiscal, la sumele reținute în raportul de inspecție fiscală în litigiu, în sensul că, prin acest raport s-au stabilit cheltuieli nedeductibile în sumă de 46.705.248 lei, la care s-a determinat un profit impozabil de 8.501.666 lei și un impozit pe profit aferent anului 2005, de 1.360.267 lei.

Reținându-se caracterul deductibil fiscal al sumelor analizate în cauză și pentru care impunerea s-a anulat în temeiul art. 19 al. 1 și art. 26 al. 1 din Codul fiscal, privitoare la calculele profitului impozabil, se ajunge la constatarea că, în perioada în litigiu, societatea a avut o pierdere de 29.918.465 lei, ipoteză în care nu datorează impozit pe profit, astfel că se va anula și impunerea constând în 852.516 lei impozit pe profit, cu accesorii în sumă de 1.069.535 lei.

În privința impunerii în cuantum de 547.400 lei, reprezentând contribuție la fondul pentru persoane cu handicap cu majorările aferente, în cuantum de 426.827 lei, aceasta s-a calculat în temeiul art. 42 al. 1 din OUG nr. 102/1999, modificată, care prevede că agenții economici care au cel puțin 100 de angajați, respectiv 75 de angajați, începând cu iulie 2004, au obligația de a angaja persoane cu handicap cu contract individual de muncă, într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați.

Conform art. 43 alin. 1 din același act normativ, agenții economici care nu respectă aceste prevederi au obligația de a plăti lunar către bugetul de stat o sumă egală cu salariul minim brut pe țară înmulțit cu numărul de locuri pentru care nu au încadrat persoane cu handicap.

Art. 43 alin. 2 din OUG nr. 102/1999, modificată prin Legea nr. 519/2002 și, respectiv 343/2004 și Instrucțiunile comune ANOFM și nr-, date în aplicarea art. 43 alin. 2 din OUG nr. 102/1999, prevăd că sunt exceptate de la plata acestor obligații prevăzute la art. 43 alin. 1, persoanele juridice care fac dovada că au solicitat trimestrial la ANOFM repartizarea de persoane cu handicap.

Din verificările efectuate la reclamantă, s-a constatat că societatea a avut, în cursul anului 2004, angajate persoane care depășeau pe lună numărul de 100, respectiv 75, astfel că avea obligația de a solicita de la AJOFM T- Agenția Sânnicolau M repartizarea de persoane cu handicap.

După cum rezultă din adresa nr. 16600/29.09.2006, emisă de reclamantă și înaintată la AJOFM T-Agenția Sânnicolau M și din răspunsul înregistrat sub nr. 303/5.10.2006 a rezultat că, în cursul anului 2004, societatea nu a depus cereri trimestriale pentru repartizarea de locuri de muncă pentru persoane cu handicap.

Constatându-se încălcarea de către reclamantă a acestor obligații legale, acțiunea se respinge privitor la contribuția pentru persoanele cu handicap, cu majorările aferente.

Răspunderea fiscală pentru neplata acestor contribuții nu este bazată pe culpă, cum se susține prin acțiune, ci pe nerespectarea unei obligații prevăzute de lege, care atrage automat obligația de plată.

Raportat la soluția dată acțiunii, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, pârâtele vor fi obligate la 154.591 lei cheltuieli de judecată parțiale față de reclamantă, reprezentând onorarii de experți, în sumă de 109.587 lei și parte din onorariul de avocat, având în vedere că acțiunea s-a admis în parte.

Trebuie menționat că au fost acordate integral onorariile de experți, pentru că, potrivit art. 274 al. 2 Cod procedură civilă, acestea nu pot fi diminuate de instanță, în măsură în care acțiunea se admite. Cum instanța a anulat integral debitele care au fost analizate prin expertize, au devenit incidente dispozițiile legale suscitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta SRL Sânnicolau- M împotriva pârâtelor Direcția generală de administrare a marilor contribuabili - Activitatea de inspecție fiscală și

Anulează decizia de impunere fiscală nr. 46/12.III.2007 emisă de pârâta I în baza Raportului de inspecție fiscală nr. 733.530/12.III.2007 și decizia nr.183/29.VI.2007emisă de pârâta II cu privire la obligația reclamantei de a plăti suma de 12.401.022 lei cu titlu de impozit pe profit, TVA și majorări aferente și exonerează reclamanta de plata acestui debit.

Respinge în rest acțiunea precizată.

Obligă pârâtele la 154.591 lei cheltuieli de judecată parțiale față de reclamantă.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică 28.2008.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - -

Se comunică:

- reclamantei - " România" SRL Sânnicolau M--, jud.

- pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală B--, sector 5

- pârâtei Direcția Generală de Administrare a Contribuabili- Activitatea de inspecție fiscală - B,-, sector 5

Red. - 04.11.2008; tehnored. - 10.11.2008; 5 ex.;

Emis 3 com.

Președinte:Rodica Olaru
Judecători:Rodica Olaru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Anulare act administrativ . Sentința 276/2008. Curtea de Apel Timisoara Alte cereri. Sentința 278/2008. Curtea de Apel Timisoara Anulare act administrativ . Sentința 279/2008. Curtea de Apel Timisoara Contestație act administrativ fiscal. Sentința 281/2008. Curtea de Apel Timisoara