Contestație act administrativ fiscal. Decizia 336/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- - 21.01.2009

DECIZIA CIVILĂ Nr.336

Ședința publică din 4 martie 2009

PREȘEDINTE: Răzvan Pătru

JUDECĂTOR 2: Rodica Olaru

JUDECĂTOR 3: Ionel Barbă

GREFIER: - -

S-au luat în examinare recursurile declarate de Direcția Generală a Finanțelor Publice T și de pârâta Administrația Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr.960/18.XI.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea reclamantului intimat și consilier juridic în reprezentarea Direcției Generale a Finanțelor Publice T, lipsă fiind pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, reprezentantul reclamantului intimat depune concluzii scrise.

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în susținerea recursurilor.

Reprezentantul Direcției Generale a Finanțelor Publice T solicită admiterea recursurilor, modificarea sentinței în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a T; depune practică judiciară în materie.

Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice T, iar în ceea ce privește recursul declarat de T lasă la aprecierea instanței soluționarea acestuia; cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursurilor de față constată:

Prin sentința civilă nr.960/18.XI.2008 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Timișa respins excepția prematurității introducerii acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP T, a admis acțiunea formulată si precizată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtele și DGFP T, a anulat actul administrativ reprezentat de adresa nr. 92375/20.04.2008 emisă de T, a obligat pârâta T să restituie reclamantului suma de 3669 lei achitata cu chitanța seria conform chitanței - nr. -/18.04.2008 și a obligat paratele T si DGFP T la plata către reclamant a sumei de 837 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, taxa judiciară de timbru si timbru judiciar.

În motivare s-a reținut că reclamantul a achiziționat în cursul anului 2008 autoturismul marca Peugeot 407, cu nr. de identificare -RH-. Se menționează ca s-a stabilit în sarcina reclamantului achitarea taxei de primă înmatriculare în cuantum de 3669 lei pe care reclamantul a achitat-o, conform chitanței seria - nr. -/18.04.2008.

Actul prin care prin care Tar espins solicitarea reclamantului de restituire a taxei de prima înmatriculare este un act administrativ în sensul prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea contenciosului, astfel cum rezultă și din examinarea dispozițiilor art. 41 Cod de Procedură Fiscală, care definesc actul administrativ fiscal dispoziții conform cărora "în înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale."

În plus, tribunalul a reținut că reclamantul a formulat contestație împotriva actului administrativ atacat, pe care a transmis-o care a transmis-o la rândul sau către DGFP T în vederea soluționării, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

În ceea ce privește împrejurarea invocată de către pârâta DGFP in sensul ca reclamantul nu a așteptat răspunsul la contestație, tribunalul a constatat că reclamantul a așteptat împlinirea termenului legal în care DGFP T avea obligația să răspundă acestei contestații, adresându-se instanței după expirarea termenului de 30 de zile, respectând astfel atât prevederilor art. 7, cât si prevederilor art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Pentru considerentele menționate, tribunalul a apreciat că este nefondată atât excepția prematurității introducerii acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, cât și excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP T, urmând a le respinge.

Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamantă, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art.2141din Codul fiscal.

Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calculează după formula prevăzută de art.2141alin.3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Esențialul rămâne că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculare în România, și acesta stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.

Diferența de aplicare a taxei demonstrează în modul arătat, introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.

Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art.148 alin.2 și 4 din Constituție, se face referiri la supremația dreptului comunitar, în speță a art.90 (1) din Tratat și conchide că, prin modificarea Codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.

Ca urmare, a efectului direct a art.90 (1) din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța este datoare să constatate că art.2141-2143din codul fiscal sunt reglementări contrare și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia că taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismului de către reclamantă, în cuantum de 12.102 lei, a fost încasată în contul bugetului statului, cu încălcarea art.90 (1) al Tratatului, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr.157/2005, care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare înainte de aderare, sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.

Considerând demonstrată încălcarea art.90 din Tratat prin instituirea taxei speciale pentru autoturisme, de la 1 ianuarie 2007, prin art.2141-2143Codul fiscal, instanța a admis acțiunea reclamantului, stabilind că taxa a fost ilegal încasată.

Instanța a anulat chitanța atacată și a obligat să restituie reclamantului suma de 3669 lei achitata cu chitanța seria conform chitanței - nr. -/18.04.2008.

Potrivit art. 274 Cod procedură civilă, constatând culpa procesuala a pârâtei în declanșarea litigiului, tribunalul a obligat pârâtele T și DGFP T la plata către reclamant a sumei de 837 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

În cauză au declarat recurs pârâtele Administrația Finanțelor Publice T și DGFP T solicitând modificarea sentinței și respingerea acțiunii.

Recurenta T critică în principal, prima instanță pentru că nu a respins acțiunea față de aceasta pentru lipsă de calitate procesuală pasivă întrucât chitanța - seria -/18.IV.2008 atacată în cauză a fost emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice

Recurenta Administrația Finanțelor Publice T critică prima instanță pentru că a admis acțiunea deși este prematură datorită nefinalizării procedurii prealabile prevăzute de Titlul IX - Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale din nr.OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, coroborat cu prevederile art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004.

Cum nu s-a atacat o decizie emisă în condițiile art.218 Cod procedură fiscală, acțiunea este prematură.

Pe fondul cauzei, recurenta solicită admiterea în parte a acțiunii cu privire la taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, în temeiul prevederilor art.2141-2143din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, și cuantumul taxei pe poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și solicită respingerea în rest a acțiunii, ca neîntemeiată, pentru suma reprezentând cuantumul taxei pe poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG50/2008 pentru autoturismul în cauză.

Învederează instanței că, la data de 1.07.2008 a intrat în vigoare nr.OUG50 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicată în Monitorul Oficial nr.327 din 25 aprilie 2008, prin care s-au abrogat dispozițiile art.2141-2143din Legea nr.571/2003 privind codul fiscal, care au instituit aplicarea taxei speciale pentru înmatricularea autoturismelor și autovehiculelor, potrivit dispozițiilor art.14 din această ordonanță:

"Art.14:1)Prezenta ordonanță de urgență intră în vigoare la data de 1 iulie 2008.

2) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă art.2141-2143din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.927 din 23 decembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare".

Se învederează instanței și faptul că, dispozițiile nr.OUG50/2008 au efect retroactiv asupra tuturor sumelor achitate de către contribuabili în perioada 01.01.2007-30.06.2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, în conformitate cu prevederile exprese ale art.11 din acest act normativ.

"Art.11:Taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".

Examinând recursul pârâtei DGFP T, în raport cu motivul invocat se constată că este fondat, și se admite împotriva sentinței civile nr.960/18.XI.2008, se modifică sentința în parte în sensul că respinge acțiunea reclamantului împotriva pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice T pentru lipsă de calitate procesuală pasivă, menține în rest dispozițiile sentinței, respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice T împotriva aceleiași sentințe și obligă recurenta Administrația Finanțelor Publice T la 595 lei cheltuieli de judecată față de intimat, pentru că:

Potrivit probelor dosarului, chitanța fiscală atacată de reclamant a fost eliberată de pârâta Administrația Finanțelor Publice T, deci nu de recurenta

Așa fiind recurenta DGFP T este lipsită de calitatea procesuală de pârâtă, știut fiind că în contencios administrativ calitatea procesuală pasivă este generată de autoritatea care emite actul vătămător.

În concluzie, sentința este nefondată sub acest aspect și recursul pârâtei se admite așa cum s-a precizat mai sus.

Recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice T, se va respinge ca nefondat pentru că acțiunea nu este inadmisibilă, cum eronat se susține, atâta timp cât taxa s-a încasat prin chitanță fiscală, chiar dacă nu îmbracă forma cerută de art.43 al.3 Cod procedură civilă, pentru că pot face obiectul contestației în procedura prealabilă instituită de Codul d e procedură fiscală și apoi al acțiunii în contencios administrativ fiscal, orice acte administrativ fiscale, așa cum prevede art.205 al.1 din cod.

Este neîntemeiată excepția inadmisibilității și sub cel de-al doilea aspect, pentru că așa cum s-a arătat mai sus, chitanța de plată a taxei constituie un act administrativ fiscal, astfel că este îndeplinită cerința art.1 al.1 raportat la art.2 pct.1 lit.f din Legea nr.554/2004.

Potrivit art.148 alin.2 din Constituție prevederile tratatelor comunitare au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.

Prin art.214 ind.1 alin.1 și art.214 ind.2 Cod fiscal s-a instituit obligația de a se plăti taxă specială pentru prima înmatriculare a unor autoturisme și autovehicule în România, cu excepțiile expres prevăzute în conținutul acestor texte de lege.

Potrivit reglementărilor cuprinse în Codul fiscal, cuantumul taxei speciale se calculează după formula prevăzută de art.214 ind.1 alin.3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii și aceasta este percepută, conform legii, cu începere de la data de 1.2007, deci cu aplicabilitate pentru autovehicule introduse în România după această dată.

Din conținutul dispozițiilor legale suscitate rezultă neîndoielnic că taxa specială de primă înmatriculare nu se percepe pentru autoturismele deja înmatriculate în România anterior datei de 1.2007, ci numai pentru cele înmatriculate în alte state membre din Uniunea Europeană și reînmatriculate în România, după introducerea lor în țară.

Art.90 din Tratatul prevede la alin.1, că nici nu stat membru nu poate impune, direct sau indirect, asupra produselor provenind din alte state membre, impozite sau taxe interne care nu sunt percepute, direct sau indirect, asupra produselor naționale similare, iar la al.2 că nici un stat membru nu poate aplica în cazul produselor provenind din alte state membre măsuri de impozitare internă de natură să asigure protecția indirectă a produselor naționale.

Dispozițiile legale suscitate, din codul fiscal român, introduc un regim juridic discriminatoriu din punct de vedere legal pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării în România, în ipoteza în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de origine, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor deja înmatriculate în România taxa nu se datorează.

Având în vedere prioritatea dreptului comunitar în raport cu legislația română, potrivit art.148 alin.2 și 4 din Constituție și incidența art.90 din Tratatul, bine a fost admisă acțiunea de prima instanță, constatându-se încălcarea normei din Tratat, motiv pentru care criticile recurentelor sub acest aspect sunt nefondate.

Susținerea din recursuri legată de inexistența unei discriminări, motivat de faptul că, potrivit art.214 ind.1 și următoarele Cod fiscal taxa se aplică tuturor autovehiculelor, indiferent de proveniența geografică, inclusiv și celor fabricate în România, este irelevantă în cauză pentru că discriminarea s-a creat prin raportare la autovehicule înmatriculate deja în România anterior datei de 1.2007, data intrării în vigoare a normelor suscitate.

Concluzia se impune și privitor la invocarea, împrejurării că taxa în litigiu se aplică numai o singură dată și anume pentru prima înmatriculare în România, excluzându-se pentru situația reînmatriculării aceluiași autovehicul.

Susținerile recurentelor cu privire la nelegalitatea sentinței, pentru motivul că dispozițiile art.214 ind.1 și următoarele Cod fiscal nu încalcă normele art.90 din Tratatul CE, invocându-se inexistența unor norme comunitare care să interzică "apriori" stabilirea de taxe în țările membre potrivit libertății de a stabili taxe chiar și sub aspectul nivelului acestora, este irelevantă în soluționarea acțiunii, atâta timp cât s-a demonstrat existența discriminării anterior expuse, și o admitere în parte a acțiunii, sugerată prin recursuri, în sensul de a se admite cererea exclusiv pentru partea din taxă care a depășit valoarea taxei reziduale, inclusă în valoarea autovehiculelor similare înmatriculate ca fiind noi, și de respingere în rest a acțiunii, este o soluție nesusținută juridic din punct de vedere al dreptului administrativ.

Este nefondată și susținerea legată de dreptul statelor membre de a alege forma și mijloacele pentru obținerea rezultatului, în sensul art.1-33 din Legea nr.157/2005 pentru ratificare a Tratatului, pentru că în speță nu se pune această problemă, ci cea a rezultatului pe care Statul Român a înțeles să-l atingă prin instituirea taxei, și care este unul discriminatoriu.

Este irelevantă în soluționarea cauzei invocarea existenței unei taxe similare în alte state ale atâta timp cât s-a demonstrat că legislația în litigiu este discriminatorie în raport cu deținătorii de autoturisme, înmatriculate în România anterior datei de 1.2007, concluzie care se impune și raportat la invocarea existenței acestei obligații pentru toate autoturismele, indiferent de proveniența lor geografică.

Acțiunea nu este parțial fără obiect, cum eronat se susține prin recursuri, întrucât OUG nr.50/2008 nu este aplicabil în litigiu, atâta timp cât este un act normativ ulterior încasării taxei în cauză, fiind de principiul dreptului administrativ că legalitatea unui act administrativ se verifică prin raportare exclusivă la temeiurile legale în baza cărora s-a emis, deci în speță, în funcție de art.214 ind.1 și ind.2 Cod fiscal.

Nu este fondată nici critica legată de prematuritatea acțiunii atâta timp cât reclamantul a formulat cerere de restituire a taxei în litigiu de la pârâta Administrația Finanțelor Publice T, conform înscrisului de la fila 6 din dosarul Tribunalului Timiș.

Raportat la soluția dată recursului, pârâta Administrația Finanțelor Publice T va fi obligată la 595 lei cheltuieli de judecată față de intimat, în condițiile art.274 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr.960/18.XI.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș.

Modifică sentința în parte în sensul că respinge acțiunea reclamantului împotriva pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice T pentru lipsă de calitate procesuală pasivă.

Menține în rest dispozițiile sentinței.

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice T împotriva aceleiași sentințe.

Obligă recurenta Administrația Finanțelor Publice T la 595 lei cheltuieli de judecată față de intimat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 4 martie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red./5.03.2009

Tehnored. /2 ex./24.03.2009

Președinte:Răzvan Pătru
Judecători:Răzvan Pătru, Rodica Olaru, Ionel Barbă

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Decizia 336/2009. Curtea de Apel Timisoara