Contestație act administrativ fiscal. Decizia 333/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 21.01.2009
DECIZIA CIVILĂ Nr.333
Ședința publică din 4 martie 2009
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 2: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 3: Ionel Barbă
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice A împotriva sentinței civile nr.853/10.XI.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Arad, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat în substituirea avocat - în reprezentarea reclamantului intimat și consilier juridic în reprezentarea pârâtei recurente.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată că prin registratura instanței, la data de 18.02.2009, reclamantul intimat a depus întâmpinare.
Instanța procedează la comunicarea întâmpinării cu reprezentantul pârâtei recurente și, nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată, în sumă de 1.190 lei.
CURTEA
Asupra recursului de față următoarele:
Prin sentința civilă nr.853/20.XI.2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Arada admis acțiunea reclamantului și a obligat pe pârâta Administrația Finanțelor Publice să restituie reclamantului suma de 11.278 lei, actualizată cu dobânda legală până la plata efectivă, reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule achitată cu chitanța seria - nr. -/ 05 03 2008, obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1039,30 lei, cheltuieli de judecată.
În motivare s-a reținut că reclamantul achiziționat un autoturismsecond handdin Germania în cursul anului 2007 și pentru a-l putea înmatricula în România a fost obligat să achite în contul bugetului de stat suma de 11.278 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme, în temeiul art.2141și 2143Cod fiscal.
Cum art. art. 90 (1) din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept a României și astfel reclamantul, persoană juridică română, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului cumpărat în anul 2007 din Germania.
Considerând demonstrată încălcarea art. 90 din Tratat prin instituirea taxei speciale pentru autoturisme, de la 1 ianuarie 2007, prin art. 2141-2143Cod fiscal, instanța a admis acțiunea reclamantei stabilind că taxa a fost ilegal încasată, obligând pe pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A să o restituie.
Cu privire la capătul de cerere privind actualizarea sumelor achitate cu rata dobânzii legale până la data plății efective, instanța constată că, în cazul sumelor restituite de la bugetul statului se datorează dobânzile legale aferente, până la data restituiri efective, prejudiciul cauzat reclamantei putând fi reparat integral numai în acest mod, astfel cum prevăd dispozițiile art.1084 cod civil raportat la art.1082 Cod civil.
Potrivit art.274 Cod procedură civilă, instanța a obligat pârâta să-i plătească reclamantei suma de 1039,30 lei cheltuieli de judecată
În cauză a declarat recurs pârâta Administrația finanțelor publice A, solicitând modificarea sentinței și respingerea acțiunii.
Recurenta susține că instanța de fond și-a depășit competența atribuțiilor puterii judecătorești (art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă), pentru că nici o lege în vigoare nu permite unei instanțe judecătorești de drept comun să se pronunțe asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu Constituția și cu tratatele internaționale, această atribuție revenind în mod exclusiv Parlamentului și eventual Curții Constituționale, singurele instituții în măsură să aprecieze dacă legislația referitoare la taxa de primă înmatriculare contravine Constituției sau reglementărilor Uniunii Europene.
Recurenta și-a invocat excepția lipsei de calitate procesuală pasivă pentru că taxa a fost instituită de Statul Român.
Instanța a reținut că " obligația de plată a taxei are o bază legală", așadar emitentul acelei "baza legale" nu este Administrația Finanțelor Publice A pentru a putea sta în judecată în nume propriu.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că există incompatibilitate între reglementarea națională și cea comunitară. Prin urmare, reclamantul a considerat că este discriminat prin legislația internă, motivat de faptul că autoturismelesecond handprovenind din alte state membre ale Uniunii Europene sunt taxate diferit.
Așadar, instanța de fond a motivat hotărârea raportându-se la nelegalitatea stabilirii prin legea internă a taxei speciale, care ar încălca ar.90 din Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană, fără să-și exercite rolul activ, în stabilirea calității procesuale a persoanei chemate în judecată ca pârât.
S-a mai invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru că în realitate nu există nu act material în care s-a consemnat plata taxei, și că actele emise de pârâtă nu întrunesc elementele unui act administrativ fiscal, astfel cum este definit la art.41 din Codul d e procedură fiscală, potrivit cu care "În înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale".
Revenind la natura adresei emisă, se subliniază că aceasta poate fi cel mult asimilată ca document (înscris) emis în regim de asistență contribuabili, așa cum este prevăzut în Ordonanța nr.767/2000 pentru aprobarea instrucțiunilor cuprinzând procedura de asistare a contribuabililor în domeniul fiscal. Natura juridică a acestei adrese este un răspuns de informare, dar fără să producă efecte juridice din partea organului fiscal și care nu îmbracă natura unui act administrativ fiscal (art.43 alin.3 din Codul d e procedură fiscală).
Pârâta susține inadmisibilitatea acțiunii și pentru că nu este îndeplinită cerința art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004.
Recurenta invocă și depășirea limitelor puterii judecătorești, pentru că potrivit art.126 alin.2 din Constituția României, "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Astfel, nicio lege în vigoare nu permite unei instanțe judecătorești de drept comun să se pronunțe asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu constituția și cu tratatele internaționale.
Așa cum a arătat și prin întâmpinarea depusă la instanța de fond, această atribuție revine exclusiv Parlamentului și, eventual, Curții Constituționale, singurele autorități în măsură să aprecieze dacă legislația referitoare la taxa de primă înmatriculare contravine Constituției sau reglementărilor Uniunii Europene și să adopte hotărâri în consecință.
Pe fondul cauzei, recurenta critică prima instanță pentru că soluția de admitere a acțiunii nu este fondată, reclamantul datorând taxa în litigiu, regimul taxei speciale pentru autoturisme, care a intrat în vigoare în vigoare începând cu data de 01.01.2007, a înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut de Codul fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat până la data de 31.12.2006.
În lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene în domeniul impozitării autovehiculelor, statele membre sunt libere să aplice astfel de taxe și să stabilească nivelurile acestora. Precizează că principiul "poluatorul plătește", pe care se bazează și instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul mai arată că 16 state membre ale Uniunii Europene practică în prezenta o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (între care, Danemarca, Spania, Ungaria, Belgia, Olanda, Cipru). Mai mult se are în vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de înmatriculare, în prezent, fiind în discuție la nivelul Comisiei Europene, un proiect de directivă în acest sens, proiect care, după aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre.
Faptul că art.90 din Tratatul reprezintă unul din temeiurile de bază ale consacrării liberei circulații a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare, instituind regula în conformitate cu care toate statele membre comunitare trebuie să se abțină a institui, respectiv sunt obligate să înlăture orice măsură de natură administrativă, fiscală sau vamală care ar fi de natură a afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor și serviciilor în cadrul Uniunii Europene.
În speță, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (taxa de primă înmatriculare) nu se aplică exclusiv autoturismelor second hand provenind din alte state membre ale ci ea se aplică tuturor autoturismelor noi sau second hand înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența lor geografică sau națională.
Ca urmare, instituirea criteriului "primei înmatriculări în România" conferă taxei speciale un caracter de maximă generalitate care nu depinde în niciun fel de proveniența geografică sau națională a acestor autoturisme și autovehicule, situație în care nu se poate vorbi în nici un caz de încălcarea art.90 din Tratatul, nefiind vorba despre o măsură protecționistă sau de discriminare negativă a autovehiculelor provenite din alte state membre, aflate la prima înmatriculare în România, în comparație cu autovehiculele provenite din România, aflate în aceeași situație de primă înmatriculare în România.
Se mai susține de către pârâtă că trebuie evidențiat că taxa în litigiu este suma specială de prima înmatriculare, deci se plătește doar o singură dată cu privire la un autovehicul indiferent de reînmatriculările ulterioare.
Totodată, menționează că, în conformitate cu prevederile art.11 din OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, "Taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabili, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".
Prin urmare, reclamanta se poate adresa autorității fiscale competente în vederea restituirii taxei rezultate ca diferență între suma achitată de aceasta, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, restituire ce se va realiza pe baza procedurii stabilite de normele metodologice de aplicare a actului normativ invocat.
Examinând recursul în raport cu motivele invocate și cu cele din oficiu prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, se constată că este nefondat și se respinge pentru că:
Este nefondată excepția privind lipsa de calitate procesuală pasivă invocată de pârâtă, atâta timp cât prin acțiune s-a cerut restituirea unei taxe achitate pârâtei, cunoscut fiind că în contencios administrativ, această calitate este atrasă de emitentul unui act administrativ, cerință împlinită în persoana pârâtei și nu de către Statul Român.
Acțiunea nu este inadmisibilă, cum eronat susține pârâta, atâta timp cât taxa s-a încasat prin chitanță fiscală, chiar dacă nu îmbracă forma cerută de art.43 al.3 Cod procedură civilă, pentru că pot face obiectul contestației în procedura prealabilă instituită de Codul d e procedură fiscală și apoi al acțiunii în contencios administrativ fiscal, orice acte administrativ fiscale, așa cum prevede art.205 al.1 din cod.
Este neîntemeiată excepția inadmisibilității invocată de recurentă și sub cel de-al doilea aspect, pentru că așa cum s-a arătat mai sus, chitanța de plată a taxei constituie un act administrativ fiscal, astfel că este îndeplinită cerința art.1 al.1 raportat la art.2 pct.1 lit.f din Legea nr.554/2004.
Instanța de fond nu și-a încălcat limitele generale de competență, pentru că potrivit art.11 al.2 din Constituție, tratatele ratificate de România, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, astfel că și în cazul de față, norma din art.90 alin.I din Tratat are prioritate față de dreptul intern și instanțele au obligația să o aplice.
Potrivit art.148 alin.2 din Constituție prevederile tratatelor comunitare au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Prin art.214 ind.1 alin.1 și art.214 ind.2 Cod fiscal s-a instituit obligația de a se plăti taxă specială pentru prima înmatriculare a unor autoturisme și autovehicule în România, cu excepțiile expres prevăzute în conținutul acestor texte de lege.
Potrivit reglementărilor cuprinse în Codul fiscal, cuantumul taxei speciale se calculează după formula prevăzută de art.214 ind.1 alin.3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii și aceasta este percepută, conform legii, cu începere de la data de 1.2007, deci cu aplicabilitate pentru autovehicule introduse în România după această dată.
Din conținutul dispozițiilor legale suscitate rezultă neîndoielnic că taxa specială de primă înmatriculare nu se percepe pentru autoturismele deja înmatriculate în România anterior datei de 1.2007, ci numai pentru cele înmatriculate în alte state membre din Uniunea Europeană și reînmatriculate în România, după introducerea lor în țară.
Art.90 din Tratatul prevede la alin.1, că nici nu stat membru nu poate impune, direct sau indirect, asupra produselor provenind din alte state membre, impozite sau taxe interne care nu sunt percepute, direct sau indirect, asupra produselor naționale similare, iar la al.2 că nici un stat membru nu poate aplica în cazul produselor provenind din alte state membre măsuri de impozitare internă de natură să asigure protecția indirectă a produselor naționale.
Dispozițiile legale suscitate, din codul fiscal român, introduc un regim juridic discriminatoriu din punct de vedere legal pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării în România, în ipoteza în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de origine, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor deja înmatriculate în România taxa nu se datorează.
Având în vedere prioritatea dreptului comunitar în raport cu legislația română, potrivit art.148 alin.2 și 4 din Constituție și incidența art.90 din Tratatul, bine a fost admisă acțiunea de prima instanță, constatându-se încălcarea normei din Tratat, motiv pentru care criticile recurentelor sub acest aspect sunt nefondate.
Susținerea din recurs legată de inexistența unei discriminări, motivat de faptul că, potrivit art.214 ind.1 și următoarele Cod fiscal taxa se aplică tuturor autovehiculelor, indiferent de proveniența geografică, inclusiv și celor fabricate în România, este irelevantă în cauză pentru că discriminarea s-a creat prin raportare la autovehicule înmatriculate deja în România anterior datei de 1.2007, data intrării în vigoare a normelor suscitate.
Concluzia se impune și privitor la invocarea, împrejurării că taxa în litigiu se aplică numai o singură dată și anume pentru prima înmatriculare în România, excluzându-se pentru situația reînmatriculării aceluiași autovehicul.
Susținerile recurentei cu privire la nelegalitatea sentinței, pentru motivul că dispozițiile art.214 ind.1 și următoarele Cod fiscal nu încalcă normele art.90 din Tratatul CE, invocându-se inexistența unor norme comunitare care să interzică "a priori" stabilirea de taxe în țările membre potrivit libertății de a stabili taxe chiar și sub aspectul nivelului acestora, este irelevantă în soluționarea acțiunii, atâta timp cât s-a demonstrat existența discriminării anterior expuse, și o admitere în parte a acțiunii, sugerată prin recursuri, în sensul de a se admite cererea exclusiv pentru partea din taxă care a depășit valoarea taxei reziduale, inclusă în valoarea autovehiculelor similare înmatriculate ca fiind noi, și de respingere în rest a acțiunii, este o soluție nesusținută juridic din punct de vedere al dreptului administrativ.
Este nefondată și susținerea legată de dreptul statelor membre de a alege forma și mijloacele pentru obținerea rezultatului, în sensul art.1-33 din Legea nr.157/2005 pentru ratificare a Tratatului, pentru că în speță nu se pune această problemă, ci cea a rezultatului pe care Statul Român a înțeles să-l atingă prin instituirea taxei, și care este unul discriminatoriu.
Este irelevantă în soluționarea cauzei invocarea existenței unei taxe similare în alte state ale atâta timp cât s-a demonstrat că legislația în litigiu este discriminatorie în raport cu deținătorii de autoturisme, înmatriculate în România anterior datei de 1.2007, concluzie care se impune și raportat la invocarea existenței acestei obligații pentru toate autoturismele, indiferent de proveniența lor geografică.
Acțiunea nu este parțial fără obiect, cum eronat se susține prin recurs, întrucât OUG nr.50/2008 nu este aplicabil în litigiu, atâta timp cât este un act normativ ulterior încasării taxei în cauză, fiind de principiul dreptului administrativ că legalitatea unui act administrativ se verifică prin raportare exclusivă la temeiurile legale în baza cărora s-a emis, deci în speță, în funcție de art.214 ind.1 și ind.2 Cod fiscal.
În consecință recursul este nefondat și se respinge.
Raportat la soluția dată cererii, pârâta recurentă va fi obligată la 1190 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat, față de intimat conform art.274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice A împotriva sentinței civile nr.853/10.XI.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Arad.
Obligă recurenta la 1190 lei cheltuieli de judecată față de intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 4 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red./5.03.2009
Tehnored. /2 ex./27.03.2009
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru, Rodica Olaru, Ionel Barbă
