Contestație act administrativ fiscal. Decizia 328/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR -- - 20.01.2009

DECIZIA CIVILĂ Nr.328

Ședința publică din 4 martie 2009

PREȘEDINTE: Răzvan Pătru

JUDECĂTOR 2: Rodica Olaru

JUDECĂTOR 3: Ionel Barbă

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr.889/10.XI.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu reclamanta intimată - SRL T, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea reclamantei intimate, lipsă fiind pârâta recurentă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea recursului și menținerea sentinței primei instanțe, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursului de față constată:

Prin sentința civilă nr.889/10.XI.2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Timișa respins excepția prematurității acțiunii în contencios administrativ față de neefectuarea procedurii prealabile, aceea a nemotivării acțiunii în fapt, precum și inadmisibilității față de neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art.2 lit.c din Legea nr.554/2004 formulate de T prin întâmpinare, a admis acțiunea formulată de reclamanta - SRL formulată împotriva pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T, și in consecință a dispus anularea chitanței seria - -. -/30.04.2008 emisă de T- Trezoreria T, la data de 30.04.2008, prin care reclamantul a achitat suma de 9247 lei, taxa specială la primă înmatriculare și a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 9247 lei reprezentând taxa specială auto la prima înmatriculare, achitată de reclamant, cu chitanța seria - -. -/30.04.2008, actualizată cu dobânda legală, de la data de 16.07.2008, până la restituirea efectivă.

În motivare s-a reținut că reclamantul a achitat la pârâtă sumă de 9247 lei taxă pentru prima înmatriculare pentru un autoturism second-hand cu chitanța nr. - -. -/30.04.2008.

S-a reținut că reclamantul a formulat contestație împotriva actului administrativ atacat, pe care a transmis-o T astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei iar pârâta avea obligația să o înainteze organului competent să o soluționeze. În ceea ce privește împrejurarea invocată de către pârâta T în sensul că reclamantul nu a așteptat răspunsul la contestație, tribunalul constata ca reclamantul a așteptat împlinirea termenului legal in care DGFP T avea obligația să răspundă acestei contestații, adresându-se instanței după expirarea termenului de 30 de zile, respectând astfel atât prevederile art. 7 cât și prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Pentru aceste considerente, tribunalul a apreciat că este nefondată atât excepția inadmisibilității prezentei acțiuni, cat și excepția prematurității introducerii acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, urmând a le respinge.

În ceea ce privește susținerea paratelor în sensul aplicării procedurii de recalculare a taxei, conform OUG nr. 50/2008, tribunalul a reținut că în acord cu dispozițiile art. 11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.

Tribunalul a constatat că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiului tempus regit actum, normele de drept material din legea fiscală (art. 2141-art.2143 fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.

Considerând demonstrată încălcarea art. 90 din Tratat prin instituirea taxei speciale pentru autoturisme, de la 1 ianuarie 2007, prin art. 2141-2143Cod fiscal, instanța urmează sa admită acțiunea astfel cum a fost formulata si va anula actul administrativ reprezentat de chitanța seria - -. -/30.04.2008, emisa de către

Instanța obligat pârâta T să restituie reclamantului suma de 9247 lei achitată cu chitanța seria - -. -/30.04.2008, actualizată cu dobânda legala calculata de la data introducerii acțiunii si pana la data plații efective.

În cauză a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice T solicitând modificarea sentinței și respingerea acțiunii.

În motivare se invocă excepția lipsei procedurii prealabile și a prematurității acțiunii conform art.205 Cod procedură fiscală raportat la art.218 Cod procedură fiscală, și pe fond s-a solicitat admiterea doar în parte a acțiunii cu privire taxa rezultata ca diferența între suma de 9.247 lei achitată de contribuabil la data de 30.04.2008, cu titlu de taxa specială pentru autoturisme si autovehicule, in temeiul prevederilor art. 2141- 2143, din Legea nr. 571 /2003 privind Codul fiscal, si cuantumul taxei pe poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule; și solicită respingerea în rest a acțiunii ca neîntemeiată pentru suma reprezentând cuantumul taxei pe poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG 50/2008 pentru autoturismul in cauza.

Învederează instanțe că, la data de 01.07.2008 a intrat in vigoare nr.OUG 50 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicata in Of. nr. 327 din 25 aprilie 2008, prin care s-au abrogat dispozițiile art. 214- 2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, care au instituit aplicarea taxei speciale pentru înmatricularea autoturismelor și autovehiculelor, potrivit dispozițiilor art. 14 din aceasta ordonanța:

"ART. 14 1) Prezenta ordonanța de urgenta intra în vigoare la data de 1 iulie 2008. 2) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă art. 2141- 2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările si completările ulterioare. "

Învederează instanței faptul că dispozițiile nr.OUG 50/2008 au efect retroactiv asupra tuturor sumelor achitate de către contribuabili în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, în conformitate cu prevederile exprese ale art. 11 din acest act normativ.

Examinând recursul pârâtei în raport cu motivele invocate și cu cele din oficiu prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, se constată că este fondat, motiv pentru care se admite împotriva sentinței civile nr.889/10.XI.2008, se modifică în parte sentința în sensul că obligă pârâta la dobânzi față de reclamanta - SRL T conform art.124 Cod procedură fiscală, menținând în rest dispozițiile sentinței, pentru că:

Privitor la critica legată de acordarea dobânzilor către reclamant, art.124 Cod procedură fiscală, referitor la " în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget", prevede la alin.1 că pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabili au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau la art.70, după caz, acordarea dobânzilor făcându-se la cererea contribuabililor.

Art.124 alin.2 Cod procedură fiscală, prevede că dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de prezentul cod.

Deci, legislația fiscală conține o reglementare specială în materia dobânzilor aferente sumelor de restituit sau rambursat de la buget, și care se aplică prioritar față de reglementarea generală cuprinsă în legislația civilă.

Cum sentința s-a pronunțat fără respectarea dispozițiilor art.124 Cod procedură fiscală, recursul este fondat sub acest aspect și se admite așa cum s-a menționat anterior.

Este nefondată și critica legată de neîndeplinirea procedurii prealabile, atât timp cât reclamantul a formulat contestație împotriva actului atacat, dar nu a primit nici un răspuns de la autoritatea fiscală.

În concluzie recursul se respinge în rest.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr.889/10.XI.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș.

Modifică în parte sentința în sensul că obligă pârâta la dobânzi față de reclamanta - SRL T conform art.124 Cod procedură fiscală.

Menține în rest dispozițiile sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 4 martie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red./5.03.2009

Tehnored. /2 ex./13.03.2009

Președinte:Răzvan Pătru
Judecători:Răzvan Pătru, Rodica Olaru, Ionel Barbă

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Decizia 328/2009. Curtea de Apel Timisoara