Contestație act administrativ fiscal. Decizia 35/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 28.11.2007
DECIZIA CIVILĂ NR. 35
Ședința publică din 23 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Barbă Ionel
JUDECĂTOR 2: Olaru Rodica
JUDECĂTOR 3: Pătru Răzvan
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Administrația Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 710/CA/9.10.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat Al Kamal, având ca obiect contestație act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantul intimat lipsă avocat, lipsă pârâtele recurente.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care consilier juridic depune la dosar delegație pentru reprezentarea în cauză a pârâtelor recurente Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și Autoritatea Națională a Vămilor, un set de înscrisuri în 2 exemplare și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri și nici excepții, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Reprezentanta pârâtelor recurente Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și Autoritatea Națională solicită admiterea recursurilor pârâtelor recurente, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei intimate.
CURTEA
Asupra recursurilor de față constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr- la data de 07.05.2007, reclamantul Al Kamal a chemat in judecata pe paratele Administrația Finanțelor Publice T și Direcția Generală a Finanțelor Publice solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care sa dispună anularea ca nelegală a decizie nr. 220/72/18.04.2007 a DGFP T, admiterea contestației si anularea deciziei de impunere nr. 29540/22.07.2005 întocmita de organele de control din cadrul T bazata pe raportul de inspecție fiscala din 30.06.2005; cu cheltuieli de judecată. In motivarea acțiunii reclamantul a arătat că actul de declanșator al impunerii a cărei legalitate se contestat reprezintă o adresa a MAI - IPJ -T - serviciul de investigare a fraudelor, adresa prin care se comunica organului fiscal ca reclamantul a dat cu împrumut in perioada 1999-2002 suma de 280.000 USD si a primit suma de 440.024 USD, 21.000 DM si 13.400 EURO cu titlu de dobânda. Reclamantul menționează că adresa nr. 29539/22.07.2005 reprezintă calculul pretinsului venit impozabil realizat de contribuabil in perioada menționata, nefiind stabilită o baza de impunere întemeiata pe probe certe.
Reclamantul învederează ca prin decizia civila nr. 624/R/11.10.2006 pronunțata de Curtea de APEL TIMIȘOARAa fost admisă acțiunea reclamantului si a fost anulată decizia nr. 389/211/28.09.2005, pârâta fiind obligată să soluționeze contestația depusa de către reclamant in procedura prealabila. Reclamantul a arătat că prin aceeași decizie a fost suspendată executarea deciziei de impunere nr. 29540 /2005 emisa de T până la soluționarea acțiunii in contencios administrativ.
Reclamantul a precizat că organul fiscal ignoră să analizeze daca existenta împrumuturilor este dovedita in condițiile legislației civile, încălcând astfel prevederile art. 6 par 1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului.
Reclamantul a menționat ca a fost introdusa si o acțiune civila împotriva sa care a fost respinsa irevocabil prin decizia civila nr. 1879/A/24.11.2005 A Curții de APEL TIMIȘOARA.
În drept au fost invocate prevederile art. 188 alin 2 din titlul IX al OG nr. 92/2003.
Cererea a fost timbrata cu taxa judiciara de timbru de 4 RON si timbru judiciar de 0,3 RON.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar o serie de înscrisuri, si anume Decizia nr. 2207/72 din 18.04.2007 a T, Decizia penală nr. 210/R/1.03.2007, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA, Decizia nr. 614/R/11,10,2006, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA, Decizia Civilă nr. 1879/A/24.11.2005 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA
Fiind legal citată, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Taf ormulat întâmpinare conform art. 118 Cod procedură civilă, solicitând respingerea acțiunii si menținerea actelor atacate.
In considerentele întâmpinării, pârâta a arătat că actele atacate au fost emise ca urmare a sesizării si la solicitarea IPJ T, prin adresa nr. 1072/25.11.2004 Parata precizează ca a avut in vedere pentru calculul impozitului înscrisurile puse la dispoziție de către politie, si anume declarațiile martorilor si tabele anexa la întâmpinare Parata învederează ca instanțele civile care au soluționat alte litigii in care a fost implicat reclamantul nu au statuat in mod expres ca nu au existat împrumuturi cu dobânda date de către reclamant altor persoane.
In drept nu a fost invocat vreun temei legal.
In susținerea afirmațiilor din întâmpinare pârâta a depus la dosar o serie de înscrisuri si anume dosarul administrativ care a stat la baza emiterii deciziei atacate, constând din procesul verbal de control întocmit la data de 23.03.2005, tabel cu sumele date și încasate de reclamant pe perioada anilor 1999-2004, adresa nr. 1072/25.11.2004 emisă de - R - T către Administrația Financiară a Municipiului T, traducerea din limba arabă Procesului verbal al comisiei de conciliere între și Al - din data de 11.09.2004, declarații date de martori care susțin activitatea de dare de bani împrumut cu dobândă, tabele cu sumele, numele persoanelor care au făcut restituirea împrumutului și data restituirii sumelor împrumutate, precum și chitanțe de mână sub semnătură privată dosar. Totodată a depus Raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 30.06.2005.
Prin serviciul registratură, la data de 27.07.2007, reclamantul a depus la dosar un înscris intitulat "cerere de probațiune ", in cuprinsul căruia a solicitat instanței sa oblige instituția fiscala sa facă dovada raporturilor concrete si generatoare de dobânda, precum si faptul ca dobânda a fost plătita si încasata de către împrumutător.
Reclamantul a învederat ca organul fiscal este cel care trebuie sa dovedească existenta bazei de impozitare.S-a arătat in cuprinsul înscrisului ca dovada existentei unor împrumuturi concrete nu se poate face decât in condițiile art.1191 alin 1 Cod civil, adică prin înscrisuri cu caracter contractual.
Parata DGFP Tad epus la dosar prin serviciul registratura, la data de 07.08.2007 un înscris intitulat " precizări" solicitând respingerea probei solicitate de către reclamant, fata de prevederile art. 1169 cod civil conform cărora reclamantul este cel care are obligația sa facă dovada in fața instanței.
Parata a menționat ca actul administrativ fiscal se bucura de prezumția de legalitate, dublata de prezumția de veridicitate si de autenticitate. Pârâta menționează că toate înscrisurile depuse la dosar sunt suficiente pentru a demonstra baza de impozitare întrucât de esența evaziunii fiscale este tocmai neconstituirea de către contribuabil a unor înscrisuri doveditoare ale actelor juridice încheiate, fapt care nu împiedica organele fiscale sa adopte soluția de impunere fiscala admisa de lege.
Legal citata, parata Administrația Finanțelor Publice T si-a exprimat punctul de vedere cu privire la cererea de chemare in judecata si a formulat întâmpinare, conform art. 118 Cod procedură civilă.
In cuprinsul întâmpinării, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a T cu privire la capătul de cerere referitor la anularea deciziei nr. 220/18.04.2007.
Pârâta a arătat ca decizia de impunere a fost emisa pe baza probelor puse la dispoziția organului fiscal de către organele de politie.Parata menționează ca reclamantul avea obligația sa vireze impozitul din dobânda obținută din împrumuturile efectuate.Parata a precizat ca in speță se impune aplicarea unei amenzi judiciare reclamantului pentru reaua credința in introducerea acestei cereri de chemare in judecata.
Prin încheierea de ședința din data de 02.10.2007 instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei T, fata de împrejurarea ca actele contestate deriva unele din altele, existând intre ele o legătura indisolubila iar soluționarea capătului de cerere trebuie sa fie opozabila tuturor părților implicate.
Reclamantul a depus la dosar concluzii scrise.
Prin sentința civilă nr. 710/910.2007, pronunță în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis acțiunea formulata de către reclamantul Al Kamal în contradictoriu cu paratele Administrația Finanțelor Publice T Direcția Generală a Finanțelor Publice T; a anulat decizia nr. 220/72/18.04.2007 emisa de DGFP T,precum si decizia de impunere nr. 29540/22.07.2005 întocmita de organe de control din cadrul paratei T, bazata pe raportul de inspecție fiscala din data de 30.05.2005 întocmit de parata T și a obligat pârâtele la plata către reclamant a sumei de 2043 RON cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentând taxa judiciara de timbru, timbru judiciar si onorariu avocat, conform chitanței nr. -/02.10.2007.
Analizând actele si lucrările dosarului prima instanță a reținut următoarele:
In data de 25.11.2004, MAI-IPJ T -serviciul de investigare a fraudelor a emis adresa nr. 1072, prin care s-a comunicat organului fiscal împrejurarea ca reclamantul in perioada 1999-2002 dat cu împrumut cu dobânda suma de 280.000 USD si a primit suma de 440.024 USD, 21.000 DM si 13.400 EURO cu titlu de dobânda.
Ca urmare a acestei adresa a fost efectuat si raportul de inspecție fiscala, întocmit la data de 30.06.2005. Prin decizia de impunere nr. 29539/22.07.2005 a Ta fost stabilita suma pe care reclamantul o datorează cu titlu de venit impozabil.
Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat contestație care a fost soluționata prin decizia nr. 220/18.04.2007, prin care a fost respinsa contestația formulata.
Instanța de fond a reținut că decizia nr. 29539/22.07.2005, precum si raportul de inspecție fiscala au fost întocmite pe baza copiilor de pe chitanțele de mana semnate de către reclamant, tabele cuprinzând diferite sume, declarații ale unor persoane in sensul ca au împrumutat reclamantului sume de bani.
Instanța de fond a apreciat că înscrisurile avute in vedere de către parate in emiterea deciziilor atacate nu sunt suficiente pentru a stabili baza de impozitare legala.
Emiterea deciziilor de impunere fac parte din procedura administrativ - jurisdicțională, instituțiile fiscale având obligația de a respecta principiile constituționale, si anume dreptul la un proces achitabil, contradictorialității si egalității armelor.
Reținerea impozitului din veniturile din investiții este reglementata de art. 67 alin 2 Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.
In acord cu prevederile art. 67 alin 2 teza a doua din actul normativ menționat in situația sumelor primite sub formă de dobândă pentru împrumuturile acordate pe baza contractelor civile, calculul impozitului datorat se efectuează la momentul plății dobânzii. impozitului pentru veniturile din dobânzi se face lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare înregistrării/răscumpărării, în cazul unor instrumente de economisire, respectiv la momentul plății dobânzii, pentru venituri de această natură, pe baza contractelor civile. Pentru depozitele la termen constituite, instrumentele de economisire dobândite, contractele civile încheiate, depozitele la vedere/conturile curente constituite anterior datei de 1 ianuarie 2007, dar a căror scadență este începând cu data de 1 ianuarie 2007, pentru determinarea impozitului pe veniturile din dobânzi se aplică cota de impozit de la data constituirii.
Prin urmare, legiuitorul a prevăzut in mod expres modalitatea in care se calculează impozitul pentru sumele primite sub forma de dobânda pentru împrumuturile acordate in baza contractelor civile.
Intr-adevăr potrivit dispozițiilor legale sunt considerate venituri din dobânzi veniturile obținute din titlurile de creanța de orice fel. In speță de față pârâții au emis actele atacate fără sa stabilească cu certitudine existenta unor titluri de creanța, contracte de împrumut.
Instanța constata ca in speța de fata paratele nu au avut in vedere elemente contractuale certe pentru stabilirea bazei de impozitare.
La dosarul cauzei nu au fost depuse contracte de împrumut care sa fi fost perfectate de către reclamant si care sa genereze obligația de a achita impozit pentru vreun folos dobândit de către reclamant din actele respective.
In speță actele de impunere emise sunt contrare dispozițiilor legale întrucât nu s-au întemeiat pe cate care sa dovedească in mod cert împrumuturi concrete.
Din analiza înscrisurilor depuse la dosar si care au fost avute in vedere de către organele fiscale pentru stabilirea bazei de impozitare nu se poate stabili cu exactitate suma împrumutata, data încheierii contractului de împrumut, existenta sau cuantumul dobânzii percepute.
Pentru stabilirea impozitului pe care reclamantul l-ar datora organele fiscale aveau obligația legala de a se raporta la elemente, precum suma împrumutată, durata împrumutului, nivelul dobânzii, data plații, elemente care nu se regăsesc in înscrisurile depuse la dosarului cauzei si care sunt de natura contractuala. In speța de fata nu a fost depus la dosar insa nici un contract civil care sa probeze existenta raporturilor contractuale de împrumut intre reclamant si terți.
Prin decizia nr. 1879/24.11.2005 pronunțata de Curtea de APEL TIMIȘOARAs -a stabilit ca reclamanții-terți care au afirmat ca au perfectat contracte de vânzare cumpărare cu pact de răscumpărare nu au reușit sa demonstreze existenta intre ei si reclamantul din prezenta cauză, parat in celalalt dosar.
In aceeași decizie se retine cu putere de lucru judecata ca " cu probele administrate chiar peste limitele prevăzute de art. 1191 Cod civil nu s-a putut dovedi pentru fiecare contract in parte existenta si cuantumul împrumutului, data încheierii contractului de împrumut, existenta si cuantumul dobânzii".
Deși înscrisurile depuse la dosar, pe care organele fiscale le-au avut in vedere pentru stabilirea impozitului datorat de către reclamant fac vorbire despre anumite sume pe care terțe persoane le-ar fi împrumutat de la reclamant nu pot constitui temei pentru reținerea impozitului in sarcina reclamantului.
Adresa emisa de către MAI - IPJ T prin care organele fiscale au fost sesizate cu privire la existenta unor împrumuturi cu dobânda nu constituie si mijlocul de dovada a raporturilor care s-ar genera din astfel de acte. Adresa menționata însoțita de declarații si tabele nu probează existenta unor înscrisuri producătoare de venituri impozabile.
Reținând situația expusa instanța de fond a admis acțiunea si in consecința a anulat decizia nr. 220/72/18.04.2007 emisa de DGFP T,precum si decizia de impunere nr. 29540/22.07.2005 întocmite de organe de control din cadrul paratei T, bazată pe raportul de inspecție fiscală din data de 30.05.2005.
Constatând culpa procesuala a paratelor in declanșarea litigiului, fata de prevederile art. 274 Cod procedură civilă, instanța de fond a obligat pârâtele la plata către reclamant a sumei de 2043 RON cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentând taxa judiciara de timbru, timbru judiciar si onorariu avocat, conform chitanței nr. -/02.10.2007.
Împotriva acestei hotărârii au declarat recurs pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Administrația Finanțelor Publice
Prin recursul formulat pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate, respingerea acțiunii ca neîntemeiată și menținerea ca temeinice și legale a actelor administrative atacate, respectiv a deciziei nr. 220/72/18.04.2007 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice T, a deciziei de impunere nr. 29540/22.07.2005 și a Raportului de inspecție din data de 30.06.205, ambele încheiate de T, pentru suma de 22.378 lei.
În motivarea recursului, pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice T arată că sentința atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, instanța de fond nepronunțându-se asupra unor mijloace de apărare sau asupra unor dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, potrivit art. 304 pvt.9 și 10 Cod procedură civilă.
Verificarea finalizată prin Decizia de impunere nr. 29540/22.07.2005 și Raportul de inspecție fiscală din data de 30.06.2005 ambele încheiate de Taf ost efectuată la sesizarea și solicitarea IPJ T în adresa nr. 1072/25.11.2004 și înregistrată la T sub nr. -/25.11.2004.
Actul de control încheiat în urma sesizării a fost transmis Inspectoratului de Poliție T prin adresa T nr. 29539/2207.2005 în vederea continuării cercetărilor penale, privind legalitatea activității de dare de bani împrumut cu dobândă, fără a fi înregistrată legal și fără a se plăti impozit pe veniturile din dobânzi.
Menționează că această activitate de acordare de împrumuturi cu dobândă este permisă numai băncilor, conform prevederilor art. 3 al.1, pct. 7 din Legea nr. 58/1998,republicată și actualizată.
Contribuabilul nu a declarat veniturile obținute din dobânzi, nu a virat impozitul de 1% din dobânda încasată și nu figurează în evidențele T cu venituri declarate din dobânzi.
Au fost aplicate prevederile art. 26 al.1 din OG nr. 85/1997 pentru anul 1999, art.36 al.2 din OG nr. 73/1999 pentru anii 2000 și 2001, art. 36 al.2 din OG nr. 7/2001 pentru anii 2002 ș 2003, art. 71 al.2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal pentru anul 2004, care precizează că, contribuabilii care realizează venituri din dobânzi se impun cu o cotă de 1% din suma acestora, iar virarea impozitului se face lunar până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a făcut plata impozitului de către plătitorul dobânzii.
Actele administrative fiscale se bucură de prezumția de legalitate, dublată de prezumția de veridicitate și prezumția de autenticitate, și ca urmare organele fiscale nu le revine nicio obligație de a dovedi că actele administrative fiscale emis în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale sunt legale, corespund adevărului.
Dispozițiile art. 1191 al.1 cod civil nu sunt aplicabile în cauză, acestea reprezentând dispoziții legale generale în materie, aplicabile fiind dispozițiile legale speciale în materie fiscală, potrivit principiului specialia generalibus derogant.
Pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice T nu deține eventuale acte juridice (în sens de instrumentum probationis), respectiv înscrisuri reprezentând contracte propriu-zise de împrumut cu dobândă încheiate de către reclamantul Al Kamal, în calitate de împrumutător șl, în calitate de împrumutat, aceasta nu înseamnă însă că actele juridice (în sens de negotium) de împrumut cu dobândă dintre cele două părți nu au existat, aceste acte juridice de împrumut cu dobândă fiind dovedite cu alte înscrisuri, martori și prezumții legale, în condițiile art. 1170 din Codul civil.
În baza probelor materiale, respectiv testimoniale puse la dispoziție de către organele de poliție, care probează existența actelor juridice de împrumut cu dobândă dintre reclamantul Al Kamal, în calitate de împrumutător și, în calitate de împrumutat, și care se regăsesc depuse la dosarul instanței de judecată, s-a calculat impozitul pe venituri din dobânzi, dobânzile și penalitățile de întârziere aferente datorate pentru sumele încasate de contribuabilul Al Kamal, pentru activitatea de dare de bani cu dobândă.
Pe lângă chitanțele de mână semnate de reclamantul intimat care certifica că a luat aceste sume, actele de împrumut cu dobândă sunt probate inclusiv prin procesul verbal al comisiei de conciliere între părțile contractante și Kamal Al încheiat de către o comisie de împăcare a Ligii din România, ale căror anexe sunt semnate și recunoscute de către reclamant, act din care rezultă faptul că între cei doi au existat contracte de împrumut cu dobândă compusă de 5 % pe lună.
Organele fiscale sunt îndreptățite să procedeze la estimarea veniturilor deținute de către contribuabilii din diverse surse și calcularea obligaților fiscale aferente, chiar în lipsa unor înscrisuri doveditoare inițiale, care în mod normal ar fi trebuit să fie încheiate contracte, facturi fiscale, chitanțe, dar care nu sunt încheiate de către aceștia, tocmai pentru săvârșirea unor acte de evaziune fiscală prin nedeclararea veniturilor obținute, cu condiția ca obținerea veniturilor nedeclarate să rezulte din orice acte juridice, stări de fapt sau situații fiscale relevante.
Astfel de esența evaziuni fiscale este tocmai neconstituirea de către contribuabili a unor înscrisuri doveditoare ale actelor juridice încheiate, fapt care nu împiedică însă organele fiscale să adopte soluția de impunere fiscală admisă de lege, întemeiată pe constatări asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză.
Prin recursul formulat pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice Tas olicitat admiterea recursului, respingerea acțiunii reclamantului ca vădit neîntemeiată și respingerea cheltuielilor de judecată solicitate.
În motivarea recursului, pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice T arată că organul de poliție a pus la dispoziția organului de inspecție fiscală documentele care au stat la baza întocmirii raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere contestată: copii ale chitanțelor de mână semnate de reclamant, tabelul cu sumele primite de acesta și declarațiile persoanelor care au fost împrumutate cu dobândă de către reclamant.
Pârâta recurentă arată că documentele constituie dovada necesară și suficientă a existenței activități impozabile, nerecunoscute de contestator, proba îndeplinind cumulativ condițiile de admisibilitate, fiind utilă, pertinentă și concludentă.
În baza acestor înscrisuri organul fiscal a efectuat verificarea tematică încheind în acest sens raportul de inspecție fiscală din data de 30.06.2005, care stabilește în sarcina reclamantului impozit de plată în suma de 223.788.571 lei. Temeiul legal îl constituie dispozițiile art. 26 al.1 din, nr. 85/1997, art. 36 (2) din OG nr. 7/2001, Hotărârea Guvernului nr. 54/2003, art. 71 (2) din Legea nr. 571/2003 și art. 69, pct. 136 din Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea normelor de aplicare a Legii nr. 571/2003.
Aceste norme statuează că sunt considerate venituri din dobânzi veniturile obținute din titlurile de creanță de orice natură și orice fel de sume cuvenite pentru folosirea banilor împrumutați.
Reclamantul intimat a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor, menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea întâmpinării, reclamantul intimat arată că a fost stabilită nevinovăția sa, prin faptul că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție în dosarul nr. 13/P/2006 a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală pentru săvârșirea infracțiuni prev. de art. 215 al.1, 2,3 5 Cod penal, astfel că sesizarea IPJ T apare ca fiind total lipsită de temei.
Prin decizia civilă nr. 1879/24.11.2005 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARAs -a stabilit că persoanele care au afirmat că au perfectat contracte de vânzare cumpărare cu pact de răscumpărare nu au reușit să demonstreze existența acestora între ele și reclamantul intimat, astfel că pe latura civilă s-a stabilit ca raporturile juridice nu sunt și nu au putut fi dovedite, în timp ce pe latura penală a fost dispusă scoaterea reclamntului de sub urmărire penală.
Simpla adresa a IPJ T nu constituie prin ea însăși dovada raporturilor care s-ar genera din astfel de acte producătoare de venituri impozabile.
Pârâți recurenți trebuiau să stabilească cum, când și prin ce acte s-a stabilit că au existat împrumuturi cu dobândă, iar cum actele nu există, acestea trebuiau stabilite în condițiile art. 1191 cod civil.
Analizând actele dosarului, criticile recurentului prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Prezentul litigiu are de obiect legalitatea deciziei 220/72/18.04.2007, emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice T, precum și a deciziei de impunere nr. 29540/22.07.2005, emisă de Administrația Finanțelor Publice
Prin decizia de impunere nr. 29540/22.07.2005 s-a reținut că reclamantul Al Kamal a acordat împrumuturi cu dobândă în cuantum de 280.000 USD în perioada 1999-2002, primind în total 440.024 USD, 21.000 DM și 13.400 euro.
În consecință, prin această decizie s-a calculat impozitul pe venitul obținut de reclamant prin această activitate.
Instanța de fond a reținut că înscrisurile avute în vedre de către pârâte la calcularea impozitului nu erau suficiente pentru stabilirea bazei de impunere legală, întrucât nu s-a stabilit cu certitudine existența unor titluri de creanță, respectiv existența contractelor de împrumut cu dobândă încheiate de reclamant.
Curtea observă, la rândul său, că din dosarul cauzei rezultă că organele fiscale au calculat impozitul pe baza unei adrese comunicate de Inspectoratul de Poliție al Județului T, în care se făcea referire la faptul că reclamantul Al Kamal a acordat împrumuturi cu dobândă în cuantum de 280.000 USD în perioada 1999-2002, primind în total 440.024 USD, 21.000 DM și 13.400 euro.
Calculul sumelor obținute de reclamant în acest mod s-a făcut pe baza unor chitanțe eliberate de reclamant debitorilor săi și pe baza unor tabele și a unor declarații ale unor persoane.
Curtea constată, așadar, că organele fiscale nu au calculat impozitul pretins reclamantului pe baza unor înscrisuri care să ateste existența neîndoielnică a contractelor de împrumut cu dobândă, nefiind depuse la dosar copiile contractelor de împrumut încheiate de reclamant.
În absența acestor contracte, Curtea apreciază că modul de calcul al impozitului, bazat pe declarațiile persoanelor împrumutate și pe tabelele completate de reclamant - înscrisuri neoficiale și a căror credibilitate nu poate fi certificată - nu este în concordanță cu dispozițiile legale care impun determinarea exactă a venitului impozabil, respectiv cu principiul certitudinii impunerii, prevăzut de art. 3 lit. b) din Codul fiscal, conform căruia "sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceștia să poată urmări și înțelege sarcina fiscală ce le revine, precum și să poată determina influența deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale"
existenței unor contracte de împrumut nu constituie o dovadă a perceperii de dobânzi, și nici o dovadă a cuantumului presupuselor dobânzi încasate de reclamant.
Chitanțele emise de reclamant pot atesta primirea unor sume de bani, dar nu și temeiul primirii acestor sume de bani, respectiv dacă acestea reprezintă restituirea unui împrumut, a dobânzii la acel împrumut sau prețul unui bun înstrăinat de reclamant.
Este corectă afirmația conform căreia actele administrative se bucură de prezumția de legalitate, însă această prezumție nu înlătura dreptul instanțelor de a evalua legalitatea acestor acte
În consecință, în raport cu cele arătate mai sus, Curtea apreciază că soluția Tribunalului Timiș este temeinică și legală, recursurile formulate de pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Administrația Finanțelor Publice T urmând a fi respinse ca nefondate, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.
Având în vedere dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, conform cărora "partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată", ținând seama că s-a constatat caracterul nefondat al recursului, Curtea va obliga recurentele la plata cheltuielilor judiciare efectuate de intimatul reclamant, respectiv la plata sumei de 2000 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Administrația Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 710/CA/9.10.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Obligă recurentele la plata sumei de 2000 lei către reclamantul Al Kamal, cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. /21.02.2008
Tehnored. /25.02.2008/ 2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecători:,.
Președinte:Barbă IonelJudecători:Barbă Ionel, Olaru Rodica, Pătru Răzvan