Contestație act administrativ fiscal. Decizia 463/2010. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA COMERCIALĂ și de

CONTENCIOS ADMINISTRATIV și FISCAL

DOSAR NR. - -

DECIZIA nr. 463/CA/2009 -

Ședința publică

din 08 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Marinescu Simona Judecător

- - - JUDECĂTOR 2: Boța Marilena

- - - JUDECĂTOR 3: Filimon Marcela

- - - Grefier

Pe rol fiind pronunțarea asupra CONTESTAȚIEI ÎN ANULARE în contencios administrativ formulată de contestatoarea SC SRL O,-, județul B, împotriva Deciziei nr.472/CA/11.12.2008 pronunțată de CURTEA DE APEL ORADEA în dosar nr- în contradictoriu cuintimata PRIMĂRIA MUNICIE. O - DIRECȚIA ECONOMICĂ,cu sediul în O, nr.1, județul

La apelul nominal făcut în cauză lipsesc părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că cererea este legal timbrată, fiind achitată taxa judiciară de timbru în valoare de 10 lei prin chitanța nr. - din 17.12.2008 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, judecarea contestației a avut loc în ședința publică din 01.10.2009, când s-au pus concluzii asupra contestației, concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședința din acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța având nevoie de timp în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru azi, când:

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Constată că prin contestația în anulare înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea la data de 17.12.2008, legal timbrată, contestatoarea a solicitat anularea hotărârii nr. 472/2008 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr-, în sensul respingerii recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a Sentinței nr. 313/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, precum și suspendarea executării sentinței atacate până la soluționarea contestației în anulare; cu cheltuieli de judecată.

În motivare, contestatoarea a arătat că decizia Curții de Apel Oradea este rezultatul unei greșeli materiale, constând în aceea că instanța de recurs nu a analizat clauzele contractului de asociere în participațiune care sunt clare, iar luarea lor în considerare ar fi dus la menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate. În baza contractului de asociere în participațiune încheiat la data de 10.08.2004 cu, a adus ca aport spațiul, iar societatea respectivă activitatea desfășurată, astfel cum prevede și contractul la cap. IV pct. 4.1 și 4.2.

S-au invocat în drept prevederile art. 317 și urm. și art. 318 alin. 1 Cod procedură civilă.

Prin "Memoriul" depus la dosarul cauzei la data de 16.03.2009, contestatoarea a completat motivele contestației în anulare, arătând că eroarea materială constă în confuzia pe care a făcut-o instanța de recurs, în sensul că ar fi administratorul societății contestatoare, când în realitatea administratorul este. Hotărârea pronunțată de instanța de recurs a fost întemeiată doar pe declarația administratorului.

La termenul de judecată din data de 01.10.2009, contestatoarea a arătat că nu își mai susține cererea de suspendarea a executării până la data soluționării contestației în anulare, dată fiind soluționarea la acest termen a contestației în anulare.

Intimata Primăria Municipiului Oad epus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca netemeinică și nelegală.

Examinând contestația în anulare formulată, raportat la motivele invocate, instanța urmează să o respingă ca nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 318 Cod procedură civilă, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

"Greșeala materială" la care se referă primul paragraf al textului vizează greșelile materiale cu caracter procedural, contestația neputând fi primită atunci când se invocă stabilirea eronată a situației de fapt, în urma aprecierii probelor sau a interpretării faptelor, întrucât aceasta echivalează cu o greșeală de judecată.

Raportat la aceste aspecte, instanța reține că motivele invocate de contestatoare nu se circumscriu primului paragraf al art. 318 Cod procedură civilă. Astfel, se va reține că prin Decizia nr. 472/11.12.2008 a Curții de Apel Oradeas -a admis recursul Primăriei Municipiului O împotriva sentinței nr. 313/CA/2008 a Tribunalului B, care a fost modificată în parte, în sensul respingerii acțiunii reclamantei având ca obiect anularea deciziei de impunere și anularea în parte a dispoziției nr. 6495/27.07.2007 emise de Primăria Municipiului

Instanța de recurs a pronunțat această soluție ca urmare a luării în considerare a contractului de asociere în participațiune încheiat de reclamantă cu o altă societate, precum și a depoziției martorului și a administratorului, care a declarat că societatea organizează petreceri, iar din coroborarea acestor probe instanța a concluzionat că în mod corect a fost obligată reclamanta la plata impozitului pe spectacol.

Or, interpretarea dată de instanța de recurs contractului de asociere în participațiune nu poate fi cenzurată pe calea contestației în anulare, nefiind o greșeală materială în sensul art. 318 Cod procedură civilă, ci eventual o greșeală de judecată, inadmisibil de analizat pe calea contestației în anulare.

De asemenea, nici reținerea de către instanța de recurs a declarației administratorului, care în realitate nu avea această funcție în cadrul societății, nu este de natură să schimbe soluția în cauză, nici aceasta nefiind o greșeală materială de procedură și, mai mult, instanța de recurs nu și-a întemeiat soluția exclusiv pe declarația respectivei persoane, astfel încât este neîntemeiat și acest motiv invocat de contestatoare.

Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 320, rap. la art. 318 paragraf 1 Cod procedură civilă, va fi respinsă ca nefondată contestația în anulare.

Față de soluția pronunțată, nu vor fi acordate contestatoarei cheltuielile de judecată solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondată contestația în anulare declarată de contestatoarea SC SRL O,-, județul B, împotriva Deciziei nr.472/CA din 11.12.2008 pronunțată de CURTEA DE APEL ORADEA în dosar nr- în contradictoriu cuintimata PRIMĂRIA MUNICIE. O - DIRECȚIA ECONOMICĂ,cu sediul în O, nr.1, județul

Fără cheltuieli de judecată în contestație.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 08 octombrie 2009.

Președinte Judecător Judecător Grefier

- - - - - -

Jud. fond BG- RR- BM

Red.dec. M -27.10.2009

Tehnored. - 27.10.2009 - 4 exemplare

Emis/exped -2 comunicări predate la expediție

contestatoarea SC SRL O,-, județul B, intimata PRIMĂRIA MUNICIE. O - DIRECȚIA ECONOMICĂ, cu sediul în O, nr.1, județul

Președinte:Marinescu Simona
Judecători:Marinescu Simona, Boța Marilena, Filimon Marcela

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Decizia 463/2010. Curtea de Apel Oradea