Contestație act administrativ fiscal. Decizia 48/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--14.10.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.48
Ședința publică din 19 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Adina Pokker
JUDECĂTOR 2: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 3: Răzvan Pătru
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.407/20.05.2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul personal, lipsă fiind pârâtul intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar, prin registratura instanței, o cerere din partea reclamantului recurent prin care solicită aplicarea directă a dreptului comunitar.
Reclamantul recurent precizează faptul că se impunea să fie judecat de instanța civilă, potrivit prevederilor art.48 din Constituție.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de repunere în termenul de recurs, asupra tardivității recursului și pe fond.
Reclamantul recurent solicită repunerea în termenul de recurs întrucât a fost bolnav, existând adeverință medicală la dosar, solicită admiterea recursului, casarea sentinței cu trimitere la instanța civilă, și menținerea cererii depuse la dosar de a obține o decizie de îndrumare de la Curtea Europeană de Justiție.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin acțiunea înregistrată la această instanță sub nr- din data de 29.12.2008, reclamantul, în contradictoriu cu Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat instanței ca, prin Hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea tuturor cheltuielilor judiciare și a amenzilor datorate erorilor judiciare făcute cu rea credință; de asemenea, reclamantul a precizat că obiectul acțiunii sale îl constituie îndreptarea erorilor judiciare și plata despăgubirilor cuvenite, urmare acestor erori.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că a fost o victimă a abuzurilor exercitate de Statul Român prin autoritățile sale, inclusiv autoritatea judecătorească. În acest sens, a arătat că a fost obiectul mai multor dosare, prin care a fost acuzat de înșelăciune, furt, dosare în care atât Parchetul cât și instanțele de judecată l-au găsit vinovat, în temeiul unui probatoriu părtinitor și a unor erori judiciare făcute cu rea credință.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp. art. 21, 48, 135 din Constituție, art. 111, 998, 999 Cod civil, 506 Cod procedură penală.
La termenul de judecată din data de 30.01.2009, reclamantul a precizat acțiunea în sensul că solicitat ca Tribunalul C-S să aplice normele juridice comunitare în soluționarea cauzei, sau să ceară Curții Europene de Justiție a Comunităților Europene lămuriri pentru soluționarea acesteia.
La termenul de judecată din data de 18.03.2009 reclamantul a precizat acțiunea, în sensul că a arătat că temeiul juridic al acesteia nu îl constituie disp. art. 998, 999 Cod civil, privind răspunderea civilă delictuală a magistraților care au instrumentat dosarele în discuție și că înțelege să atace titlurile executorii pronunțate în dosarele menționate în adresa nr. 19815/ 9.12.2008, emisă de Administrația Finanțelor Publice a municipiului
Prin sentința civilă nr.407/20.05.2009 Tribunalul C-S a respins acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtului Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Prin adresa nr. 19815/ 9.12.2008, Administrația Finanțelor Publice a municipiului C pedinte de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S, comunicat reclamantului că, în conformitate cu prevederile art. 141 din OG. Nr. 92/2003, privind Codul d e procedură fiscală, urmează să procedeze la executarea silită a acestuia, în vederea încasării următoarelor debite: dosar nr. 23246/2006 - 60 lei, reprezentând cheltuieli judiciare; dosar nr. 2623/P/2002- 20 lei reprezentând cheltuieli judiciare; dosar nr. 7261/2005 - 60 lei reprezentând cheltuieli judiciare; dosar nr. 7261/2005 - 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare; dosar nr. 1337/P/2006 - 85 lei reprezentând cheltuieli judiciare; dosar nr. 742/2006 - 60 lei reprezentând cheltuieli judiciare; dosar nr. 380/2005- 60 lei reprezentând cheltuieli judiciare; dosar nr. 23429/2005 - 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare; dosar nr. 7058/2005- 120 lei reprezentând cheltuieli judiciare; sentința penală nr. 534/2002 - 30 lei, reprezentând cheltuieli judiciare; dosar nr. 3332/2005- 70 lei amendă; dosar nr. 3586/P/2005 - 200 lei amendă; dosar nr. 6864/2005 - 100 lei amendă, debite în sumă totală de 1165 lei.
Tribunalul a observat că, deși reclamantul și-a precizat acțiunea, în sensul că nu solicită plata unor despăgubiri în temeiul art. 998, 999 Cod procedură civilă, de la magistrații procurorii și judecătorii, care au instrumentat dosarele cuprinse în adresa mai sus menționată, acțiunea acestuia a fost introdusă la instanța de contencios administrativ, ca urmarea adresei nr. 19815/ 09.12.2008, adresă prin care organul fiscal competent a comunicat acestuia debitele ce urmează a fi executate silit.
Potrivit art. 41 al.1 Cod procedură fiscală, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale.
Or, plecând de la aceste prevederi legale, Tribunalul constată că adresa în discuție nu poate constitui un act administrativ fiscal, în înțelesul dat de legiuitor.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar considera că adresa respectivă ar constitui un act administrativ fiscal, în conformitate cu dispozițiile Codului d e procedură fiscală, reclamantul nu putea sesiza instanța de contencios administrativ, fără îndeplinirea procedurii administrativ prealabile și în termenele stabilite.
În același timp, chiar dacă a considerat că reclamantul atacă titlurile executorii, respectiv sentințele pronunțate în dosarele menționate în adresa nr. 19815/09.12.2008, competența soluționării acestei cauze nu poate aparține instanței de contencios, ci, eventual, instanței de drept comun.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul solicitând repunerea în termenul de recurs arătând că nu a putut exercitat calea de atacat în termenul legal fiind bolnav conform adeverinței medicale atașate.
Referitor la hotărârea atacată se arată că aceasta este nelegală și neteminică întrucât a fost soluționată de instanță necompetentă, în speță de instanța de contencios în condițiile în care aceasta reprezenta o acțiune de drept comun și trebuie soluționată de instanța civilă de vreme ce a fost întemeiată pe dispozițiile art. 998,999 Cod civil, art.111 Cod procedură civilă, art.506 Cod procedură penală și art.21, 48 și 135 din Constituția României.
Reclamantul mai arată faptul că deși a ivocat în mod direct normele juridice comunitare, instanța a refuzat să solicite o decizie de îndrumare de la Curtea de Justiției a Comunităților Europene.
În drept s-au invocat disp.art.304 pct.3 și 5 Cod procedură civilă.
Analizând cu prioritate cererea de repunere în termenul de recurs, instanța reține următoarele:
Sentința civilă nr.407/20.05.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr- a fost comunicată reclamantului la data de 10.07.2009 conform dovezii de comunicare aflată la fila 113 dosar fond. Procedura de comunicare a fost îndeplinită cu respectarea prevederilor art.100 Cod procedură civilă, sentința fiind comunicată la domiciliul reclamantului, respectiv în C,-. Prezentul recurs a fost înregistrat la 30.07.2009, iar în justificarea depunerii peste termenul de 15 zile reclamantul a invocat imposibilitatea în care s-a aflat datorită bolii dovedite cu adeverința medicală nr.456/2009 aflată la fila 3 recurs.
Pentru a se putea dispune de instanță și anume: repunerea în termen, Curtea reține că trebuiesc îndeplinite mai multe condiții: partea care nu și-a exercitat dreptul procedural în termenul legal peremtoriu să facă dovada existenței unei împrejurări mai presus de voința ei care a împiedicat-o să acționeze și împrejurare care să se produca înlăuntrul termenul în care trebuia exercitat dreptul procedural; în termen de cel mult 15 zile de la data încetării împiedicării partea interesată trebuie să formuleze atât cererea de repunere în termen, cât și cererea de exercitarea a căii de atac.
În speță, Curtea constată că împrejurarea invocată de reclamant a intervenit înlăuntrul termenului de exercitare a recursului, adeverința medicală fiind eliberată la 20.07.2009, dar pe de altă parte din cuprinsul acestei adeverințe nu rezultă că reclamantul a fost afectat de o boală care să-l împiedice în mod absolut în exercitarea recursului în termenul legal, întrucât din actul medical nu rezultă o imobilizare totală a reclamantului, nici perioada de tratament și nici dacă tratamentul a presupus izolarea deplină a reclamantului. Se reține astfel că recurentul nu a făcut dovada existenței unei împrejurări mai presus de voința sa, deci a unei împrejurări care să excludă culpa sa în neexercitarea recursului în termenul legal de 15 zile de la comunicarea hotărârii, conform art.301 Cod procedură civilă, astfel încât instanța va respinge cererea de repunere în termenul de recurs.
Totodată, văzând și dispozițiile art.103 alin.1 Cod procedură civilă, care indică sancțiunea ce intervine în cazul neexercitării unei căi de atac în termenul legal, Curtea urmează a respinge ca tardiv introdus recursul declarat de reclamantul, în speță acesta fiind introdus la data de 30.07.2009, ultima zi pentru declararea recursului fiind 27.07.2009, conform art.101 alin.1 și 5 coroborat cu art.102 alin.1 Cod procedură civilă.
Reținând ca întemeiată excepția tardivității recursului, instanța nu va mai analiza criticiile formulate de reclamant în privința competenței instanței de fond în soluționarea acțiunii întrucât art.137 alin.1 Cod procedură civilă obligă instanța a se pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură ce fac inutilă cercetarea în fond a cauzei, iar în concursul dintre excepția tardivității recursului și aceea invocată prin motivele de recurs privind necompetența instanței de fond, Curtea a analizat cu prioritate excepția tardivității recursului.
Referitor la cererea recurentului adresată instanței pentru solicitarea unei decizii de îndrumare de la Curtea de Justiție a Comunităților Europene, instanța reține că o asemenea cererea nu are legătură cu prezenta cauză, întrucât ar presupune ca în speță să fie analizată compatibilitatea unor norme juridice interne cu dreptul comunitar, iar în speță problema de drept dedusă judecății a vizat recuperarea cheltuielilor judiciare și amenziilor stabilite în sarcina reclamantului prin hotărâri penale definitive.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții, și împotriva sentinței civile nr.727/14.07.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- în contradictoriu cu intimații A și
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 19.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.P/28.01.2010
Tehnodact L./ 2 ex/28.01. 2010
Prima instanță: Tribunalul C-
Judecător:
Președinte:Adina PokkerJudecători:Adina Pokker, Rodica Olaru, Răzvan Pătru
