Contestație act administrativ fiscal. Decizia 548/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.548/CA
Ședințapublicăde la 27 octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Gherasim
JUDECĂTOR 2: Kamelia Vlad
JUDECĂTOR 3: Erol Geli
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul declarat în contencios administrativ de recurenta pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în C, b-dul -.- nr.18, județul C, împotriva sentinței civile nr. 333 din 1 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă ROMÂNIA, cu sediul în C,-,.5, județul C, intimata-pârâtă C - -, cu sediul în C, b-dul -.- nr.18, județul C, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata-reclamantă România SR. C prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale aflată la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care evidențiază părțile, obiectul litigiului și stadiul procesual. Totodată învederează instanței că intimata reclamantă a depus la dosar note de ședință, după care:
Reprezentantul intimatei reclamante precizează că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză.
Instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Având cuvântul pentru intimata reclamantă avocat solicită respingerea recursului ca nefondat. Învederează instanței că recurenta formulat recurs împotriva sentinței civile nr.333 din 01.02.2008 fără a se preciza care sunt încălcările sau aplicarea greșită a legii, respectiv în ce constau motivele de nelegalitate ale sentinței recurate. Arată că declarațiile 19996 din 25.10.2005, 25.12.2005 și 254.01.2006 nu concordă cu perioada și sumele individualizate în aceste deconturi. Se mai arată că a fost contestată decizia accesorie nr.995 din 15.01.2007 - respectiv suma de 89.003 lei care corespunde sumelor stabilite prin decizia de impunere 6431/08.01.2006 cu titlu de TVA suplimentar 165.163 lei și 50.043 lei dobânzi și penalități, suma totală a deciziei accesorie 995/2007 fiind de 122.637 lei. Apreciază soluția instanței de fond ca fiind legală, sens în care solicită respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată sens în care depune la dosar ordinul de plată nr.2350 din data de 26.08.2008 în cuantum de 2380 lei reprezentând onorariu avocat.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Asupra recursului în contencios administrativ de față:
Prin cererea înregistrată la data de 19.07.2007 sub nr- reclamanta - România SRL în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Cas olicitat ca prin hotărârea ce se pronunță să se dispună: anularea deciziei nr.21/14.03.2007 emisă de C; soluționarea pe fond a contestației formulate împotriva deciziei de plată a accesoriilor aferente obligațiilor fiscale, cu consecința admiterii contestației și anulării deciziei nr.995/15.01.2007 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, reclamanta a motivat că prin decontul de nr.- din 25.08.2005 a solicitat rambursarea soldului sumei negative de, respectiv a sumei de 543.748 lei.
În baza raportului de inspecție fiscală din 07.08.2006 încheiat de Direcția Generală a Finanțelor Publice - - Activitatea de Control s-a emis decizia de impunere nr.6431/08.08.2006, prin care s-a respins la rambursare suma de 543.748 lei cu titlu de și s-au stabilit obligații suplimentare de 165.163 lei cu titlu de și 50.043 lei majorări de întârziere și dobânzi.
Reclamanta a învederat că împotriva deciziei nr.6431/2006 a formulat contestație în temeiul disp. art.175 Cod proc. fiscală, în prezent fiind emisă decizia nr.212/2006, act administrativ anulat prin sentința civilă nr.475 a Curții de APEL CONSTANȚA și a fost obligată pârâta să înainteze contestația formulată împotriva deciziei nr.6431/2006 organului competent.
Arată că suma de 543.748 lei solicitată la rambursare este aferentă perioadei iunie-iulie 2005, iar în luna iunie 2006, conform decontului de, reclamanta avea de plată în sumă de 488.829 lei, solicitând compensarea în temeiul art.112 Cod procedură fiscală.
În considerentul că pentru decizia de impunere nr.6431/2006 a fost suspendată executarea prin încheierea nr.583/11.09.2006 a Curții de APEL CONSTANȚA, rămasă irevocabilă prin decizia nr.1719/22.03.2007 a, reclamanta a susținut că măsura luată de pârâtă de a calcula dobânzi și penalități este abuzivă și ilegală, întrucât suspendarea temporară a executării conduce la suspendarea oricărei măsuri/acțiuni ce privește creanțele și/sau cererile ce fac obiectul actului administrativ fiscal.
A apreciat că numai după ce s-a stabilit legalitatea obligației la plata sumei cu titlu de debit principal, urmează a se stabili obligațiile accesorii, față de caracterul accesoriu al acestora conform art.22 lit.d Cod procedură fiscală.
În drept, au fost invocate dispozițiile nr.OG92/2003 și ale Legii nr.554/2004 (art.10, 11 și 12), iar în susținerea acțiunii reclamanta a depus înscrisuri - actele administrativ fiscale contestate.
La termenul de judecată din 23.10.2007 instanța a luat act de întregirea cadrului procesual pasiv prin introducerea în cauză a F-
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâții au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a deciziei nr.21/2007, considerând că în mod corect organul fiscal a procedat la calcularea dobânzilor și a majorărilor de întârziere pentru obligațiile principale neachitate de reclamantă în termenul legal.
Reclamanta a depus la dosarul cauzei concluzii scrise.
Prin sentința civilă nr.333 din 01.02.2008 Tribunalul Constanțaa admis acțiunea formulată de reclamantă și a dispus anularea deciziei nr.21 din 14.03.2007 și a deciziei accesorii nr.995/15.01.2007 cu consecința exonerării reclamantei de la plata sumei de 129.724 lei cu titlu de dobânzi și majorări de întârziere.
Au fost obligați pârâți către reclamantă la plata sumei de 4.631 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Decizia nr.21/14.03.2007 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice-Serviciul de Soluționare Contestații, în temeiul art.180 și art.186 alin.1 din Codul d e procedură fiscală, s-a respins contestația formulată de societatea reclamantă pentru suma de 89.003 lei reprezentând dobânzi și penalități de întârziere aferente prin decizia nr.995/15.01.2007 referitoare la accesoriile obligațiilor fiscale, ca neîntemeiate.
S-a reținut, în esență, că prin suspendarea executării deciziei de impunere nr.6341/08.08.2006 prin încheierea nr.583/11.09.2006 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA, rămasă irevocabilă, nu au fost anulate debitele principale, ci numai temporar suspendate de la executare, în temeiul art.185 alin.2 din nr.OG92/2003, astfel că reclamanta datorează cu titlu de obligații accesorii suma de 89.003 lei aferente obligațiilor fiscale (), în baza art.86 lit.c și art.116 Cod procedură fiscală.
Potrivit art.108 alin.1 Cod procedură fiscală "creanțele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care reglementează", iar alin.2 stabilește "pentru diferențele de obligații fiscale principale, termenul se stabilește în funcție de data comunicării acestora".
În speță, este necontestat că actul administrativ fiscal - decizia nr.6431/2006 este suspendat, astfel că numai după ce instanța se va pronunța asupra legalității obligației societății reclamante la plata sumei cu titlu de obligații fiscale, se vor stabili dobânzi și penalități de întârziere aferente acestora, dat fiind caracterul accesoriu în raport cu creanța fiscală, în considerarea disp. art.22 lit.d Cod procedură fiscală.
În sensul celor menționate s-a pronunțat și prin adresa nr.1212/24.07.2007, respectiv "sumele nu dau naștere la calcularea de obligații fiscale accesorii pe perioada suspendării executării actului administrativ fiscal dispusă de instanță".
Față de cele expuse, instanța a admis acțiunea, a anulat decizia nr.121/2006 și decizia accesorie nr.995/2007, cu consecința exonerării reclamantei de la plata sumei de 89.003 lei cu titlu de dobânzi și penalități.
Reținând culpa procesuală a pârâtei, în temeiul disp. art.274 Cod procedură civilă, pârâta a fost obligată și la plata sumei de 4.631 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C care a criticat soluția pentru nelegalitate, în esență sub următoarele aspecte:
Prin cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta - România SRL Cas olicitat anularea Deciziei nr.21/14.03.2007 emisă de DGFP C - Serviciul Soluționare Contestații, anularea în parte a deciziei accesorii nr.995/15.01.2007 referitoare la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor fiscale prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei suma totală de 122.637lei din care societatea reclamantă contestă suma de 89.003 emisă de din cadrul DGFP C cu consecința exonerării de la plata acestei sume.
Prin întâmpinare pârâtele au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată sub aspectele:
- baza de calcul asupra căreia au fost calculate accesoriile în cauză este prevăzută în declarațiile privind taxa pe valoarea adăugată ale reclamantei aferente lunilor octombrie, decembrie și ianuarie 2006, depuse de către reclamantă la organul fiscal competent, acte administrative fiscale ce nu fac obiectul deciziei de impunere nr.6431/08.08.2006;
- termenul de plată a TVA aferente lunilor menționate, conform art.157 alin.1 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal erau 25.10.2005, 25.11.2005 și 25.01.2006;
- până la data emiterii deciziei accesorii nr.995/15.01.2006 societatea reclamantă nu și-a achitat obligațiile fiscale aferente declarațiilor depuse de însuși reclamanta;
- prin decizia accesorie nr.995/15.01.2007 organele fiscale, potrivit dispozițiilor legale în materie, au calculat accesorii aferente obligațiilor fiscale principale rezultate din declarațiile depuse de reclamantă pentru lunile septembrie, octombrie și decembrie 2005, astfel:60.694 lei dobânzi pentru suma de 429.845 lei reprezentând TVA de plată declarată de intimata reclamantă prin Declarația cod 300 înregistrată la organul fiscal sub nr.19996/25.10.2005; 5.644 lei aferente sumei de 35.812 reprezentând TVA de plată declarată de intimata reclamantă prin Declarația cod 300 înregistrată la organul fiscal sub nr.19996/25.12.2005; 3.341 lei dobânzi aferente sumei de 23.052 lei reprezentând TVA de plată declarată de intimata reclamantă prin aceeași declarație.
Perioada pentru care au fost calculate aceste accesorii au fost 18.09.2006 - 22.12.2006.
Instanța de fond în mod greșit considerat că în speța dedusă judecății, dat fiind suspendarea la executare a creanței fiscale principale stabilite prin decizia de impunere nr.6431/2006 raportat la caracterul accesoriu al sumelor contestate prin prezenta acțiune, organele fiscale au procedat în mod greșit la calcularea dobânzilor și penalităților de întârziere prin Decizia nr.995/15.01.2007.
Se arată că la baza de calcul la care s-au calculat accesoriile în cauză este prevăzută în declarațiile privind taxa pe valoarea adăugată ale societății reclamante, respectiv declarațiile depuse de către reclamantă la organul fiscal competent în lunile octombrie, decembrie 2005 și ianuarie 2006.
Astfel, potrivit art.83 din OG nr.92/2003 privind Codul d e Procedură Fiscală, în vederea stabilirii impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat, contribuabilii au obligația de a depune la termenele fixate declarații fiscale, potrivit Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal.
Obligația de a depune declarația fiscală este legală și imperativă.
În declarația fiscală contribuabilul trebuie să calculeze cuantumul obligației fiscale, dacă acest lucru este prevăzut de lege, declarația fiscală întocmită fiind asimilată cu o decizie de impunere, sub rezerva unei verificări ulterioare și produce efectele juridice ale înștiințării de plată de la data depunerii acesteia.
acestei creanțe fiscale sunt obligațiile fiscale pe care legea le caracterizează ca fiind orice obligații care revin contribuabililor, persoane fizice sau juridice în aplicarea legilor fiscale.
Printre aceste obligații regăsim obligația de a plăti la termenele legale impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat.
creanțelor și obligațiilor fiscale are loc, dacă legea nu prevede altfel, în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le generează. De la acest moment se naște și dreptul organului fiscal de a stabili și a determina obligația fiscală datorată de contribuabil.
Dacă contribuabilul nu-și achită la termenul de scadență obligațiile de plată, aceasta urmează să datoreze dobânzi și penalități de întârziere.
Cu privire la obligațiile de plată principale restante datorate bugetului general consolidat, documentele prin care acestea au fost individualizate le constituie declarațiile 300 depuse de reclamantă la DGFP la data de 25.10.2005 și înregistrată sub nr.-, 27.12.2005 și înregistrată sub nr.- respectiv la data de 25.01.2006 înregistrată sub nr.78470.
Termenele de plată a TVA aferente lunilor menționate, conform prevederilor art.157 alin.1 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, republicat erau 25.10.2005, 25.11.2005, 25.01.2006.
Cum reclamanta nu și-a achitat obligațiile fiscale datorate la termenele stabilite, în temeiul art.86 lit.c și art.116 din OG nr.92/2003 privind Codul d e Procedură Fiscală, organul de executare competent, prin Decizia nr.19996 din data de 25.07.2006 a procedat la calcularea accesoriilor pentru obligațiile principale restante în cuantum total de 488.829 lei reprezentând TVA aferent lunilor septembrie, octombrie și decembrie 2005 (parțial).
Acest fapt reiese din chiar din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv centralizatorul privind componența TVA de plată întocmit de către intimata-reclamantă, potrivit cu care, pentru suma de 488.829 lei reprezentând TVA de plată aferente lunilor septembrie 2005, octombrie 2005 și decembrie 2005, neachitate la termenele stabilite de legislația fiscală, s-a procedat la punerea lor în executare și implicit la calcularea dobânzilor și penalităților de întârziere.
Aceeași situație se prezintă și modul în care reclamanta a înțeles să-și achite aceste obligații principale: plata prin bancă prin ordine de plată sau prin popriri înființate de organele fiscale la Bank.
În aceste condiții, se arată că în mod corect organul fiscal a procedat la calcularea dobânzilor și majorărilor de întârziere pentru obligațiile principale neachitate de reclamantă în termenul legal, ținând cont și de faptul că aceste obligații principale datorate de societate prin depunerea declarațiilor la organul fiscal au fost achitate cu mult peste termenul de plată, deci după emiterea deciziei nr.995/15.01.2007.
Motivarea instanței de fond potrivit căreia prin suspendarea executării Deciziei de impunere nr.6431/08.08.2006 prin încheierea nr.583/CA/11.09.2006 a Curții de APEL CONSTANȚA, sumele stabilite prin decizie nu dau naștere la calcularea de obligații fiscale suplimentare pe perioada suspendării executării actului administrativ fiscal dispusă de instanță, este nefondat.
Arată că prin suspendarea executării deciziei de impunere debitul stabilit suplimentar în sarcina societății nu a fost anulate ci a fost suspendat temporar de la executare.
Prezenta cauză privește dobânzile și penalitățile calculate de organul fiscal pentru neachitarea la termenul stabilit de lege a obligațiilor principale datorate de societate pentru perioada septembrie, noiembrie și decembrie 2005 rezultate din declarațiile depuse de reclamantă la organul fiscal competent.
Ori, o asemenea situație nu influențează calculul accesoriu dacă se au în vedere prevederile art.115 din același act normativ potrivit căruia pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată se datorează după acest termen dobânzi și penalități.
Reținerea de către instanța de fond a faptului că prin adresa nr.12121 din 24.07.2007 Direcția Generală de Reglementare a Creanțelor Bugetare din cadrul precizat că sumele nu dau naștere la calculul obligațiilor fiscale accesorii pe perioada suspendării actului administrativ fiscal dispusă de instanță, este nefondată deoarece potrivit doctrinei și practicii judiciare, aceste adrese nu au caracter obligatoriu ci un caracter de îndrumare, reprezentând un punct de vedere exprimat la un moment dat de o anumită direcție, în raport de datele prezentate.
Prin adresa respectivă a fost exprimat un punct de vedere strict cu privire la sumele cuprinse în decizia de impunere a cărei suspendare la executare fost dispusă de Curtea de Apel - respectiv sumele aferente deconturilor lunilor iunie-iulie 2006 și nu cu privire la obligațiile fiscale aferente lunilor septembrie, octombrie și decembrie 2006.
Se mai precizează în adresă că suspendarea actului administrativ fiscal presupune că sumele stabilite prin actul fiscal suspendat nu pot fi stinse prin nici o modalitate până la încetarea suspendării și că sumele stabilite prin actul fiscal suspendat nu dau naștere la calcularea de obligații fiscale accesorii.
Se susține de recurentă că sumele calculate prin Decizia nr.995/15.01.2007 reprezintă accesorii pentru obligații fiscale ce nu fac obiectul actului administrativ fiscal - decizia de impunere nr.6341/2006 suspendată la executare prin hotărârea Curții de APEL CONSTANȚA.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței recurate raportat la criticile aduse se constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin criticile formulate la adresa soluției instanței de fond s-a susținut în esență faptul că suspendarea executării Deciziei de impunere nr.6431/08.08.2006 prin încheierea nr.583/CA/11.09.2006 a Curții de APEL CONSTANȚA, nu are nici o influență cu privire la nașterea și calcularea de obligații fiscale suplimentare pe perioada suspendării executării actului administrativ fiscal dispusă de instanța de judecată și că de fapt prin suspendarea executării deciziei de impunere debitul stabilit suplimentar în sarcina societății nu a fost anulat ci a fost suspendat temporar de la executare.
Critica nu este fondată iar instanța de fond a reținut legal și temeinic faptul că în cauză, urmare a suspendării de la executare a creanței fiscale principale stabilite prin decizia de impunere nr.6431/2006 raportat la caracterul accesoriu al sumelor contestate prin acțiunea cu care a fost sesizată, organele fiscale au procedat în mod greșit la calcularea dobânzilor și penalităților de întârziere prin Decizia nr.995/15.01.2007.
Mai mult în referire și la celelalte critici cum actul administrativ fiscal - decizia nr.6431/2006 este suspendat,doar în situația în care instanța de judecată sesizată se va pronunța irevocabil în referire la legalitatea reținerii în sarcina intimatei pârâte a plății unor sume de bani cu titlu de obligații fiscale vor putea fi calculate și dobânzile,penalitățile de întârziere aferente debitelor, reținându-se accesorialitatea acestora față de creanța fiscală, în conformitate cu disp. art.22 lit.d Cod procedură fiscală.
De altfel în acest sens a fost depusă la dosarul cauzei cu titlu de probă, adresa nr.1212/24.07.2007 care statuează faptul că "sumele nu dau naștere la calcularea de obligații fiscale accesorii pe perioada suspendării executării actului administrativ fiscal dispusă de instanță".
In ceea ce privește critica ce vizează împrejurarea că în cauză sumele avute în vedere de pârâta intimată, instanța de judecată și cele ce privesc debitul ei fiscal real nu concordă din punct de vedere al calculului acestora și nici a perioadelor vizate nu este conformă cu probatoriul administrat în dosarul cauzei deoarece așa cum se arată,iar înscrisurile depuse în recurs confirmă acest aspect, respectiv faptul că cele avute în vedere de recurenta pârâtă nu au identitate de număr și sume reținute față de cele enumerate în decizia accesorie nr.995/15.01.2007 aferentă deciziei de impunere nr.6431/2006 respectiv deconturile de nr. 468.698 / 25.10.2005, nr. 630.507/27.12.2005, nr. 78.470/25.01.2006,nr.995/15.01.2007.
Raportat la considerentele mai sus expuse și analizate de către instanța de judecată având în vedere și faptul că răspunderea fiscală a contribuabilului este atrasă urmare exclusivă a încălcării culpabile a unor obligații de plată, manifestare ce naște și plata la creanța de bază certă,lichidă și exigibilă a unor dobânzi și penalități cu titlu de sancțiune,cum în cauza dedusă judecății nu ne aflăm într-o asemenea situație,urmează a dispune respingerea recursului formulat ca nefondat cu consecința obligării recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.380 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat în contencios administrativ de recurenta pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în C, b-dul -.- nr.18, județul C, împotriva sentinței civile nr. 333 din 1 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă ROMÂNIA, cu sediul în C,-,.5, județul C, intimata-pârâtă C- -, cu sediul în C, b-dul -.- nr.18, județul C,având ca obiect contestație act administrativ fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata către intimata contestatoare România a sumei de 2.380 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud.fond:,
Red.jud.-
Tehnored. 2 ex./26.11.2008
Președinte:Adriana GherasimJudecători:Adriana Gherasim, Kamelia Vlad, Erol Geli
