Contestație act administrativ fiscal. Decizia 584/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 584/2008
Ședința publică din data de 5 MARTIE 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Simona Szabo
JUDECĂTOR 3: Floarea Tămaș
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C împotriva sentinței civile nr. 1769/07.09.2007, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta - LEASING SA, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, la a doua strigare, se prezintă consilier juridic, pentru pârâtă, care depune delegația de reprezentare, lipsă fiind reclamanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul formulat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, ocazie cu care se învederează instanței că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2. proc. civ.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea, în temeiul art. 150. proc. civ. declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei solicită admiterea recursului așa cum a fost acesta formulat și exonerarea instituției de plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.000.000 lei ROL, arătând că sentința atacată avut la bază exclusiv concluziile raportului de expertiză, cu ignorarea totală a obiecțiunilor făcute de organul de control fiscal. Arată, de asemenea, că societatea de leasing nu este o societate de asigurare - reasigurare și nici intermediar în asigurări și ca urmare facturarea primelor de asigurare către beneficiar nu se încadrează la operațiunile scutite de TVA.
La solicitarea instanței, privind demersurile făcute raportat la răspunsul la obiecțiuni al expertului, reprezentanta pârâtei arată că la momentul respectiv a formulat întâmpinare și obiecțiuni prin intermediul cărora a învederat instanței faptul că problemele ce se doresc a fi lămurite nu sunt de natură tehnică, ci țin de interpretarea unor texte legale, astfel încât întreaga expertiză este discutabilă sub acest aspect.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 1.769 din 07.09.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost dmisă în parte acțiunea formulată de reclamanta LEASING C-N, împotriva pârâtei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C și în consecință, a fost anulată în parte Decizia nr. 203/2004 și procesul- verbal din 16.04.2004 în ce privește suma de 665.768.378 lei, sumă nedatorată și au fost menținute actele atacate pentru suma de 1.296.446.953 lei.
Totodată, pârâta a fost obligată la plata sumei de 10.000.000 lei, cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin acțiunea înregistrată sub nr- reclamanta LEASING a chemat în judecată pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C, solicitând pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună anularea Deciziei nr. 203/5.08.2004 emisă de pârâtă, decizie prin care s-a respins contestația înregistrată sub nr. 26.919/13.05.2004 precum si anularea procesului-verbal de control din 16.04.2004, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 1.756/2006, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul cu nr. de mai sus, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă dispunându-se anularea în parte a Deciziei nr. 203/2004 și a procesului-verbal din 16.04.2004 privind suma de 665.768.378 lei considerată de expertiza contabilă ca sumă nedatorată și s-au menținut actele atacate pentru suma de 1.296.446.953 lei, cu obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în urma expertizei contabile efectuate precum și a prevederilor legale incidente în cauză, reclamanta nu datorează sumele stabilite suplimentar de organele de control. De asemenea, s-a reținut că nu sunt justificate afirmațiile reclamantei referitoare la nerespectarea de către actele administrative fiscale a condițiilor de formă prevăzute de Codul d e procedură fiscală întrucât procesul-verbal de control a fost întocmit în conformitate si cu respectarea prevederilor art. 100 Cod procedură fiscală.
Impotriva hotărârii cu nr. de mai sus au declarat recurs ambele părți, iar prin decizia civilă nr. 177/2007 pronunțată de Curtea de APEL CLUJ în dosar nr-, au fost admise ambele recursuri, dispunându-se casarea acesteia si trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalului Cluj.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut că urmare a efectuării în cauză a unei expertize contabile în prezenta unui expert asistent si existența concluziilor experților, total contrare în privința obiectivelor 1,2 si 5, se impunea, având în vedere prev. art. 201.pr.civ. lămurirea acestor împrejurări prin punerea în discuție fie a efectuării unei noi lucrări de expertiză, fie a efectuării a unei expertize de o comisie formată din trei experți care să lămurească împrejurările de fapt considerate necesare unei juste soluționări a cauzei.
Urmare a casării si trimiterii cauzei spre rejudecare, aceasta a fost
înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj sub nr-.
Având în vedere recomandările deciziei Curții de Apel, prin care s-a reținut implicit si împrejurarea că instanța nu a pus în discuție si nu s-a pronunțat asupra cererii în probațiune formulată de reclamantă prin înscrisul de la fila 124, tribunalul a dispus citarea reclamantei la două termene consecutiv, cu mențiunea obligatorie pentru a pune în discuție, în primul rând, dacă își menține cererea în probațiune formulată, în raport de care urmează a se aprecia oportunitatea efectuării în cauză fie a unei noi expertize contabile, fie a unei expertize de către o comisie formată din trei experți. La ultimul termen a fost dispusă citarea reclamantei în acest context, dar si cu efectuarea unei adrese prin care s-a menționat că în caz contrar acțiunea va fi soluționată în baza probatoriului administrat.
Deoarece reclamanta nu s-a prezentat si nu a dat curs solicitărilor instanței, acțiunea acesteia a fost analizată prin prisma probatoriului administrat anterior casării hotărârii primei instanțe.
Din probatoriul administrat, instanța a reținut că în cauză a fost efectuată o expertiză contabilă care a avut ca obiective: urmărirea stabilirii faptului dacă potrivit actelor fiscale societatea comercială reclamantă a respectat prevederile legale privitor la utilizarea profitului pentru realizarea de investiții; dacă reducerea cu 50% a impozitului pe profit s-a calculat si înregistrat în contabilitate corect; dacă punctul de vedere al organului fiscal referitor la ajustarea creanțelor și înregistrarea ca venituri impozabile a diferențelor favorabile are acoperire în reglementările contabile; dacă în situația contractelor de leasing financiar s-a procedat corect la neincluderea în baza de calcul a A-ului, a primelor de asigurare plătite de societate în contul utilizatorului, refacturarea acestuia si dacă reclamanta datorează sumele din procesul-verbal de control.
Raportul de expertiză efectuat în cauză a atestat că expertul a răspuns la obiectivele stabilite de instanță în sensul că reclamanta în perioada anilor 2001-2002 nu a luat în considerare creditele bancare si momentul efectuării investițiilor, respectiv nu a luat în calcul reducerea impozitului cu 50% pentru profitul reinvestit si sursele atrase.
Concomitent s-a stabilit că, nefiind calculată corect reducerea de 50% a profitului reinvestit, nu s-a înregistrat în contabilitate repartizarea sumelor utilizate din profit, iar reducerea de care poate beneficia reclamanta pe perioada menționată este de 27.987.927 lei.
Prin raportul de expertiză efectuat, expertul a concluzionat că reclamanta nu datorează suma de 665.768.378 lei cuprinsă în procesul-verbal din 16.04.2004, sumă ce se compune din: 27.987.927 lei - reducerea de impozit cu 505 pentru profitul reinvestit; 137.353.506 lei - impozit pe profit; 60.564.529 lei - majorări aferente; 17.350.336 lei - penalități aferente; 320.848.779 lei - stabilită suplimentar; 80.025.968 lei - majorări de întârziere; 21.637.333 lei penalități de întârziere de 0,5%.
Raportat la aceste concluzii, expertul asistent a avut obiecțiuni la răspunsul expertului, la obiectivele 1 si 2 învederând că reclamanta a capitalizat profitul rămas la dispoziția sa, iar nerespectarea art. 20 alin. 2 din Ordinul nr. 2.332/2001 nu este în măsură să anuleze facilitatea acordată de nr.OG 70/1994 în conformitate cu prevederile art. 7 alin. 2.
Potrivit art. 2 lit. b din OG nr. 51/1997, rata de leasing financiar reprezintă o cotă parte din valoarea de intrare a bunului si a dobânzii de leasing ce reprezintă costul de achizitie, iar în conformitate cu prev. art. 15 din aceste contracte, primele de asigurare vor fi plătite de asigurator. Asigurarea fiind recunoscută ca "și cheltuială de asigurare, prin prisma prev. art. 26 din aceeași ordonanță, acestea sunt deductibile fiscal de către partea obligată prin contract să plătească primele de asigurare, motiv pentru care, nu sunt datorate sumele stabilite suplimentar.
Prin aceeași expertiză s-a mai stabilit că reducerea de impozit pe profit pentru profitul reinvestit în conformitate cu prev. art. 7 alin. 2 din nr.OG 70/1994, se calculează lunar, iar sumele aferente deducerii se repartizează ca surse proprii de finanțare. In acest sens sunt si prevederile Deciziei nr. 3/2002 a Capitolul 1 alin. 4 care stipulează că suma profitului realizat si investit în exercițiul financiar la care se adaugă reducerea de impozit prev. de art. 7 alin. 2 din nr.OG 70/1994 va fi repartizată cu prioritate pentru constituirea surselor proprii de finanțare până la concurenta profitului exercițiului financiar.
In acest context expertiza a stabilit că nerespectarea acestor prevederi atrage reducerea cu 50% a impozitului pe profit, doar pentru suma de 27.987.927 lei.
A mai constatat instanța de fond că prin aceeași expertiză, referitor la evaluarea creanțelor la valoarea lor probabilă de încasare, potrivit Ordinului nr. 1.784/2002 s-a luat în considerare la determinarea profitului impozabil veniturile si cheltuielile înregistrate potrivit normelor privind înregistrarea în contabilitate a operațiunilor de leasing financiar, în conformitate cu Ordinul nr. 686/1999 care nu stipulează înregistrarea la venituri a sumelor rezultate din reevaluarea creanțelor la sfârșitul exercițiului financiar. Interpretând în acest sens aceste prevederi, expertul a stabilit că reclamanta nu datorează sumele stabilite suplimentar de organele de control.
Astfel, având în vedere că reclamanta, în cadrul rejudecării, nu a depus nici măcar minima diligență de a se prezenta pentru ca instanța să aibă posibilitatea punerii în discuție a cererii în probațiune formulată și a se putea pronunța asupra oportunității efectuării fie a unei noi expertize contabile, fie a unei comisii formate din trei experți, în contextul recomandărilor deciziei de casare, reținând implicit si împrejurarea că administrarea acestei probe prin concursul experților specialiști obligă partea care le solicită la suportarea cheltuielilor aferente, în baza art. 188 Cod procedură fiscală, instanța de fond a admis în parte acțiunea în sensul că suma de 665.768.378 lei nu era datorată la bugetul de stat, menținând actele pentru suma totală de 1.296.446.953 lei.
Totodată, potrivit prev. art. 274, 276.pr.civ. tribunalul a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei, apreciind că în raport de admisibilitatea în parte a acțiunii, aceasta este modalitatea echitabilă de repartizare a cheltuielilor.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, pârâta C, solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în parte a sentintei atacate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantei și menținerea în tot a Deciziei nr. 203/2004 a C si a actului administrativ subsecvent - procesul verbal de control din 16.04.2004 precum si exonerarea pârâtei de plata cheltuielilor de judecata în cuantum de 10.000.000 lei ROL.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a arătat că prin sentința nr. 1.769/2007,Tribunalul Cluja admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, a anulat în parte Decizia nr. 203/2004 a C si procesul-verbal de control fiscal din data de 16.04.2004 în ce privește suma de 665.768.378 lei ROL si a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecata în suma de 10.000.000 lei vechi.
Astfel, pârâta a arătat că hotărârea instanței de fond este criticabilă sub doua aspecte:
1). In ceea ce privește anularea Deciziei nr. 203/2004 si a procesului-verbal de control fiscal din data de 16.04.2004 pentru suma de 665.768.378 lei ROL, instanța s-a mulțumit să copieze considerentele sentinței civile nr. 1.756/27.10.2006 pronunțată în cauză de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 8.721/2004, hotărâre care a avut la baza exclusiv concluziile raportului de expertiza, cu ignorarea totala a obiecțiunilor făcute de organul de control fiscal. De altfel, susține pârâta, aceasta sentință a fost casată de Curtea de APEL CLUJ si cauza a fost trimisă spre rejudecare.
Reclamanta nu s-a prezentat la nici unul din termenele de judecată atunci când s-a rejudecat cauza si a ignorat adresele instanței cu privire la efectuarea în cauza a unei noi expertize, această pasivitatea fiind explicată prin faptul că societatea a fost vândută unui asociat de cetățenie străină care nu poate fi găsit.
Raportat la dezinteresul reclamantei față de judecarea litigiului, pârâta apreciază că instanța trebuia să rejudece cauza prin prisma probatoriului administrat anterior casării hotărârii primei instanțe, probatoriu care cuprinde si obiecțiunile organului fiscal la raportul de expertiză, obiecțiuni pe care instanța nu le-a analizat si nu le-a luat în considerare la pronunțarea hotărârii.
Astfel, în cuprinsul obiecțiunilor, ca de altfel si în cuprinsul întâmpinării formulate în dosarul primei instante, organul fiscal a arătat faptul ca reducerea cu 50% a impozitului pe profit pentru perioada 2001-2002 în sumă de 27.987.927 lei ROL este inadmisibilă întrucât toate investițiile efectuate în această perioadă au avut ca sursă creditele bancare si nu profitul realizat. Dacă investițiile sunt efectuate din credite bancare, înseamnă ca societatea nu a reinvestit profitul realizat si ca urmare nu poate beneficia de reducerea cu 50% a impozitului pe profit.
Referitor la evaluarea creanțelor potrivit Ordinului nr. 1.784/2002, în mod greșit instanța a îmbrătisat opinia expertului vis-a vis de determinare profitului impozabil în funcție de veniturile si cheltuielile înregistrate în conformitate cu Ordinul nr. 686/1999, deoarece acest text de lege se refera la înregistrarea în contabilitate a veniturilor si cheltuielilor aferente contractului de leasing financiar la locator si nu la cuprinderea sau excluderea din baza impozabilă a unor venituri, așa cum a înțeles expertul.
Legea speciala care reglementează determinarea profitului impozabil si a impozitului pe profit este Legea nr. 414/2002 care, la art. 7 alin. 1, precizează ca profitul impozabil se calculează ca diferența dintre veniturile realizate din orice sursă si cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile si se adaugă cheltuielile nedeductibile. La următorul articol, unde sunt prevăzute expres veniturile neimpozabile,nu sunt incluse veniturile rezultate din evaluarea creanțelor pentru care, prin contractele încheiate între părți, se prevede ajustarea sumelor de încasat sau de plătit în funcție de cursul altor valute.
De asemenea, cu privire la includerea primelor de asigurare refacturate utilizatorului în baza de calcul a, în mod eronat instanța a împărtășit fără rezerve opinia expertului.
Potrivit art. 9 lit. t) din nr.OG nr. 51/1997 republicata, locatorul/finanțatorul are obligația să asigure, printr-o societate de asigurare, bunurile oferite în leasing. Prin urmare, societatea de leasing, în calitate de proprietar al bunului care face obiectul contractului de leasing, asigurat bunurile respective în numele si pe seama sa, fiind beneficiarul polițelor de asigurare, chiar dacă în contractele încheiate cu utilizatorii, se prevede ca primele de asigurare vor fi plătite de către utilizator.
Actul normativ incident, care reglementează organizarea si funcționarea intermediarilor în asigurări este Legea nr. 32/2000, cu modificăriIe si completările ulterioare, care, la cap. 7, definește intermediarii în asigurări (agenții de asigurare si brokerii de asigurare) si arată condițiile de asigurare.
Societatea de leasing nu este o societate de asigurare-reasigurare si nici intermediar în asigurări si ca urmare, facturarea primelor de asigurare către beneficiar nu se încadrează la operațiunile scutite de conform art. 6 lit. A, pct. i) din nr.OUG 17/2000 si art. 9 alin 2 lit. e) din Legea nr. 345/2002, așa cum greșit a considerat expertul contabil.
Conform art. 13 din nr.OUG 17/2000 si pct. 8.1 din nr.HG 401/2000 pentru aprobarea Normelor de aplicare a nr.OUG 17/2000, baza de impozitare pentru livrările de bunuri si prestările de servicii este constituită din toate sumele, valorile, bunurile si/sau serviciile primite ori care urmează să fie primite de furnizor sau prestator în contrapartida pentru livrările de bunuri si/sau prestările de servicii efectuate.
La pct. 8.12 din nr.HG 401/2000 se precizează că, în cazul în care anumite elemente accesorii ale prețului nu sunt determinate în mod precis în momentul livrării bunurilor din țară sau din import ori al prestării serviciilor, toate sumele percepute ulterior se impozitează separat în condițiile prevăzute de ordonanța de urgență.
La art. 18 alin 2 din Legea nr. 345/2002 modificată si completată, se precizează că sunt cuprinse în baza de impozitare cheltuielile accesorii cum ar fi: comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport si asigurare, decontate cumpărătorului sau clientului.
Ca urmare, apreciază pârâta, în mod corect organul de control a stabilit în sarcina reclamantei suplimentar, întrucât, conform legii, aceasta avea obligația de plata a, neîncadrându-se în categoria agenților economici scutiți.
2). Cu privire la plata cheltuielilor de judecata în cuantum de 10.000.000 lei ROL, cu titlu onorariu expert, instanța în mod neîntemiat a obligat pârâta la suportarea acestora, deoarece nu a ținut cont de faptul ca expertiza a fost solicitată de către reclamantă, a fost achitată de către aceasta, iar s-a opus admiterii acestei probe.
In plus, expertiza nu a fost în măsură să lămurească aspectele esențiale ale obiectului cauzei, fiind inutilă în ceea ce privește interpretarea actelor normative incidente spetei, motiv pentru care hotărârea pronunțată de prima instanță în baza acestei expertize a si fost casată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare.
n drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041pr.civ.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind fondat din următoarele considerente.
Prin procesul-verbal încheiat la data de 16.04.2004 s-a efectuat controlul fiscal asupra reclamantei privind modul de evidențiere, calculare și virare a obligațiilor față de bugetul de stat. Inspectorii au constatat că se impune obligarea reclamantei la plata sumei de 1.459.008.078 lei vechi reprezentând 320.848.779 lei, 80.025.968 lei vechi majorări de întârziere, 21.637.333 lei penalități de întârziere, 641.456.956 lei impozit pe profit suplimentar, 337.937.897 lei majorări de întârziere și 57.101.146 lei penalități de întârziere.
Reclamanta a contestat acest proces-verbal însă prin decizia nr. 203 din 5.08.2004 pârâta Car espins contestația.
A considerat pârâta că s-a procedat legal la colectarea -ului aferent primelor de asigurare întrucât art. 18 alin. 1 lit. a și alin. 2 lit. b din Legea nr. 345/2002 prevede cuprinderea în baza de impozitare -ului aferent cheltuielilor accesorii privind asigurarea decontată cumpărătorului, deoarece societatea de leasing nu are calitatea de agent de asigurări ci de proprietar a bunurilor asigurate și nu îi sunt aplicabile prev. art. 6 lit. A pct. i din nr.OG 17/2000 și art. 9 alin. 2 lit. e din Legea nr. 345/2002.
În ceea ce privește impozitul pe profit suplimentar stabilit, suma este compusă din recalcularea impozitului datorat de societate ca urmare a nerepartizării la surse proprii de finanțare a profitului reinvestit și a sumelor aferente reducerii impozitului pe profit, nefiind respectate prev. art. 9 alin. 2 din Legea nr. 189/2001. Prin urmare, în ce privește repartizarea la surse proprii de finanțare a profitului investit și calcularea acestuia după scăderea creditelor bancare contractate, această obligație rezultă din decizia nr. 3/2002 a Ministerului Finanțelor Publice care nu conține prevederi contradictorii legii pe care o interpretează și chiar și fără această decizie, interpretarea logică și contabilă a Legii nr. 189/2001 duce la această concluzie.
Privitor la evaluarea creanțelor la valoarea probabilă de încasare, aceasta rezultă din prev. art. 20 din nr. 1.684/2002, astfel că afirmațiile reclamantei nu sunt relevante pentru că la emiterea facturilor reprezentând ratele de leasing neîncasat se utilizează tot contul 411.
În cauză a fost efectuată o expertiză contabilă care a urmărit stabilirea faptului dacă potrivit actelor fiscale societatea a respectat prevederile legale privitor la utilizarea profitului pentru realizarea de investiții, dacă reducerea cu 50 % a impozitului pe profit s-a calculat și înregistrat în contabilitate corect, dacă punctul de vedere al organului fiscal referitor la ajustarea creanțelor și înregistrarea ca venituri impozabile a diferențelor favorabile are acoperire în reglementări contabile, dacă în situația contractelor de leasing financiar s-a procedat corect cu privire la neincluderea în baza de calcul a, a primelor de asigurare plătite de societate în contul utilizatorului și refacturarea acestora și dacă reclamanta datorează sumele din procesul-verbal de control.
Expertul contabil a răspuns la aceste obiective, arătând că societatea în perioada 2001 - 2002 nu a luat în considerare creditele bancare și momentul efectuării investițiilor și anume nu s-a luat în calcul reducerea impozitului cu 50 % pentru profitul reinvestit și sursele atrase. Ca atare, reducerea de care poate beneficia societatea pe perioada 2001 - 2002 este de 27.987.927 lei vechi.
S-a arătat că reclamanta nu datorează sumele stabilite suplimentar de organele de control, respectiv 137.353.506 lei impozit pe profit, 60.564.529 lei majorări aferente, 17.350.336 lei penalități aferente precum și suplimentar de 320.848.781 lei, majorări de întârziere de 80.025.968 lei, penalități de întârziere de 21.637.333 lei, astfel concluziile au fost în sensul că suma de 665.768.378 lei nu este datorată de reclamantă, fiind datorată doar suma de 1.296.446.953 lei.
Contrar acestei opinii, expertul asistent a obiectat la concluziile stabilite de expertul principal, concluzionând că reclamanta nu datorează sumele stabilite suplimentar de organele de control.
Prima instanță a achiesat la concluziile expertului principal, pronunțând hotărârea în consecință, iar prin recursul declarat se critică această modalitate de abordare, întrucât se apreciază că raportat la dezinteresul reclamantei față de judecarea dosarului, după trimiterea cauzei spre rejudecare, instanța trebuia să procedeze la analizarea probatoriului administrat anterior casării hotărârii primei instanțe, care cuprinde și obiecțiunile organului fiscal la raportul de expertiză, obiecțiuni care nu au fost luate în considerare.
Procedând la analizarea recursului prin prisma acestor critici, Curtea reține că, în primul rând, recurenta arată că reducerea cu 50 % a impozitului pe profit pentru perioada 2001 - 2002 este inadmisibilă, având în vedere faptul că toate investițiile efectuate în această perioadă au avut ca sursă creditele bancare și nu profitul realizat.
Este real faptul că aceste susțineri au fost cuprinse în obiecțiunile formulate de către organul fiscal în privința raportului de expertiză contabilă efectuat de expert, însă nu este mai puțin adevărat faptul că ele au fost analizate în mod pertinent prin răspunsul la obiecțiuni al expertului.
Astfel, acesta a subliniat faptul că în contractele de credit încheiate între LEASING și banca finanțatoare se prevede ca investițiile să fie finanțate în proporție de 70 până la 85 % de către bancă, diferența urmând a fi acoperită din surse proprii.
De asemenea, s-a arătat că investițiile efectuate de către reclamantă în perioada ianuarie 2002 - iunie 2002 sunt în valoare totală de 1.623.160.131 lei. brut realizat de societate în aceeași perioadă este de 2.015.130.743 lei, din acesta repartizându-se pentru investiții suma de 251.891.343 lei, restul investițiilor fiind acoperite din credite, astfel încât reducerea de 27.987.927 lei, corespunde unui profit reinvestit în sumă de 251.891.343 lei.
Având în vedere acest răspuns al expertului, precum și faptul că ulterior nu au fost aduse de către pârâtă argumente de natură tehnică sau contabilă care să fie în măsură să îl combată în mod pertinent, Curtea apreciază că susținerile din recurs, cu referire la acest aspect, nu sunt fondate.
Nu aceeași este însă situația în privința modului în care experta a procedat la evaluarea creanțelor potrivit nr. 1.784/2002.
În esență, este vorba despre ajustarea creanțelor a căror decontare se face în lei, în funcție de cursul unei valute, la închiderea exercițiului financiar 2002 și înregistrarea ca venituri impozabile diferențelor rezultate din aceste ajustări.
În raportul de expertiză s-a relevat că ar fi incidente prev. pct. 20 partea IV din Anexa 1 nr. 1.784/2002, conform cărora evaluarea creanțelor și datoriilor se face la valoarea probabilă de încasare sau de plată. În cazul în care se prevede ajustarea sumelor de încasat sau de plătit în funcție de cursul unor valute, acestea se evaluează la sfârșitul exercițiului financiar, în funcție de evoluția cursului valutar la această dată, iar diferențele rezultate se evidențiază pe seama veniturilor, respectiv a cheltuielilor din exploatare, după caz.
S-a mai învederat faptul că normele privind înregistrarea în contabilitate a operațiunilor de leasing sunt reglementate de nr. 686/1999, acestea neprevăzând expres înregistrarea la venituri a sumelor rezultate din reevaluarea creanțelor la sfârșitule exercițiului financiar la locator.
Curtea apreciază că această interpretare nu poate fi primită, întrucât chiar din cuprinsul textului legal mai sus citat rezultă în mod clar că diferențele rezultate din fluctuațiile cursului valutar se evidențiază pe seama veniturilor, experta neaducând nici un argument de ordin tehnic care să explice de ce aceste sume ar trebui să fie numai evidențiate, fără a fi supuse și impozitării.
În acest sens, sunt reale susținerile din recurs conform cărora este vorba, în esență, despre interpretarea unor norme legale, care cade în sarcina instanțelor de judecată, iar nr. 1.784/2002 și nr. 686/1999 se referă- în contabilitate a veniturilor și cheltuielilor aferente contractului de leasing financiar, neexistând nici o precizare expresă cu privire la cuprinderea sau excluderea unor sume din baza impozabilă.
Acest lucru este realizat prin dispozițiile Legii nr. 414/2002, respectiv în cuprinsul art. 7 care precizează în mod expres că profitul impozabil se calculează ca diferență dintre veniturile realizate și cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora, din care se scad veniturile neimpozabile și se adaugă cheltuielile nedeductibile.
Art. 8 din același act normativ prevede care sunt veniturile neimpozabile, nefăcându-se nici o referire la veniturile rezultate din evaluarea creanțelor, ca urmare a fluctuațiilor cursului valutar, astfel încât actele fiscale atacate sunt legale în privința sumelor rezultate din recalcularea impozitului pe profit pe trim. IV 2002, în sumă de 503.854.282 lei, din care obiect al contestației reclamantei a fost doar suma de 137.353.506 lei, reprezentând diferența de impozit pe profit rămasă la data de 31.12.2003.
Ca urmare a faptului că instanța a apreciat că suma în litigiu este datorată de către reclamantă, este legală și calcularea majorărilor de întârziere și a dobânzilor în cuantum de 60.564.529 lei, precum și a penalităților de întârziere în sumă de 17.350.336 lei.
Nu pot fi reținute însă susținerile din recurs referitoare la includerea primelor de asigurare refacturate utilizatorului în baza de calcul a, Curtea urmând a menține soluția primei instanțe în privința acestui aspect.
Pentru a dispune astfel, s-a luat în considerare că entru p. a fi analizate susținerile ambelor părți, este necesar a fi avute în vedere și disp. Legii nr. 32/2000 privind societățile de asigurare, care în alin. 1 al art. 33 stipulează că "în condițiile prezentei legi intermediarii în asigurări sunt agenții de asigurare și brokerii de asigurare".
Pe de altă parte, art. 2 pct. 2 din același act normativ definește agentul de asigurare ca fiind persoana fizică sau juridică abilitată,n baza autorizării unui asigurator, să negocieze sau să încheie în numele și în contul asiguratorului contracte de asigurare cu terții, conform condițiilor stipulate în contractul de mandat încheiat, fără să aibă calitatea de asigurator sau de broker de asigurare;
Obiect al disputei părților în acest dosar l-a constituit împrejurarea dacă în cauză era îndeplinită condiția "autorizării din partea unui asigurător", în condițiile în care reclamanta a încheiat un protocol cu o societate de asigurări, plătind către aceasta contravaloarea primelor de asigurare a bunurilor ce făceau obiectul contractelor de leasing derulate în perioada 2001- 2002, refacturând ulterior către utilizatori aceste sume, fără a aplica
Reclamanta a susținut că a acționat în temeiul acestui protocol, care poate calificat ca o "autorizare" în sensul art. 2 pct. 2 din Legea nr. 32/2000, în forma în vigoare în perioada supusă verificării de către organele fiscale.
Argumentele ce au fost aduse de reclamantă în sprijinul acestui răspuns afirmativ sunt următoarele: obiectul protocolului consta în asigurarea bunurilor livrate în leasing de către LEASING, aceasta fiind astfel îndrituită să încheie în numele și în contul asigurătorului contracte de asigurare cu terți.
Indiferent de interpretarea ce poate fi dată acestui protocol, argumentele pârâtei fiind, la rândul lor, pertinente, important de reținut este faptul că nu se face nici o referire în actul de control la împrejurarea că " LEASING ar fi refacturat primele de asigurare către utilizatorii bunurilor asigurate, cu aplicarea unui adaos comercial, Curtea apreciind că doar în această situație s-ar fi putut discuta desprefacturarea unei sume care să conțină o "valoarea adăugată",cu atât mai mult cu cât operațiunile de asigurare/reasigurare sunt, la rândul lor, scutite de
Luând în considerare aceste aspecte, Curtea consideră ca deplin întemeiată concluzia raportului de expertiză-contabilă efectuat în cauză, conform căreia reclamanta a efectuat operațiuni de prestări servicii în legătură cu operațiunile de asigurare, acestea fiind recunoscute ca și cheltuială de asigurare, iar nu ca parte componentă a valorii de intrare a bunului, astfel nu era obligată să colecteze pentru aceste operațiuni, fiind aplicabil textul art. 6 lit. A pct. i din nr.OG 17/2000 și art. 9 alin. 2 lit. e din Legea nr. 345/2002.
Nefondate sunt și susținerile din recurs care se referă la nelegalitatea soluției de obligare a pârâtei C la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.000.000 ROL, cu titlu de onorariu expert, întrucât prima instanță a făcut o corectă aplicare a disp. art. 276.pr.civ. procedând la o echitabilă repartizare a onorariului expertului, în cuantum total de 30.250.000 ROL, între reclamantă și pârâtă, raportat la admiterea în parte a acțiunii.
Pentru toate aceste considerente, văzând și prev. art. 304 pct. 9, art. 3041și art. 312 alin. 1 teza I pr.civ. recursul declarat urmează a fi admis, cu consecința înlăturării dispoziției referitoare la anularea în parte a Deciziei nr. 203/2004 și a procesului-verbal din data de 16.04.2004 în ceea ce privește sumele de 137.353.506 lei cu titlu de impozit pe profit, 60.564.529 lei majorări aferente și 17.350.336 lei penalități aferente, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 1.769 din 07 septembrie 2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj pe care o modifică în parte în sensul că înlătură dispoziția referitoare la anularea în parte a Deciziei nr. 203/2004 și a procesului-verbal din data de 16.04.2004 în ceea ce privește sumele de 137.353.506 lei cu titlu de impozit pe profit, 60.564.529 lei majorări aferente și 17.350.336 lei penalități aferente.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 05 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.
Dact./3 ex./04.04.2008.
Jud.fond:,
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Simona Szabo, Floarea Tămaș
