Refuz acordare drepturi conform legii nr. 189/2000. Sentința 286/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR Nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 286/2008
Ședința publică din 5 MARTIE 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Simona Szabo
JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu
GREFIER: - -
-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000 - Hotărârea nr. 22120/23.07.2007 emisă de către pârâtă.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă și că dosarul a fost amânat pentru acest termen de judecată în vederea audierii martorului.
Curtea, constatând că reprezentanta reclamantei nu și-a îndeplinit obligația de a prezenta martorul a cărui audiere s-a încuviințat la termenul de judecată din data de 13.02.2008, dispune decăderea reclamantei din această probă. Apreciind că la dosar există suficiente probe, cauza se află în stare de judecată, Curtea declară închise dezbaterile în temeiul art. 150 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând, reține că prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 10 septembrie 2007 și înregistrată sub nr- reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii C, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Hotărârii nr. 22120/23.07.2007 emisă de Comisia pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000 și recunoașterea calității de strămutat din motive etnice și cu acordarea drepturilor aferente conform legii.
În motivarea acțiunii introductive reclamanta a relevat că se încadrează în situațiile prevăzute la art. 1 din Legea nr. 189/2000.
Prin întâmpinare ( 7) intimata Casa Județeană de Pensii C, solicită respingerea acțiunii în contencios administrativ.
În susținerea poziției sale procesuale pârâta a relevat că reclamanta nu se încadrează în categoria persoanelor ce au fost persecutate etnic de către regimurile instaurate în România în perioada 06.09.1940 - 06.03.1945 și care și-au părăsit domiciliul refugiindu-se de pe teritoriul ocupat pe un teritoriu unde să nu mai fie persecutate din același motiv, întrucât declarațiile aflate la dosar sunt date de martori care au depus mărturie în alte sute de dosare în favoarea mai multor petenți cu situații individuale diferite, rezultând că acești martori s-ar fi aflat în locuri diferite în același timp, ceea ce nu este posibil.
Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin Hotărârea nr. 22120/23.07.2007 emisă de Comisia pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000 s-a respins cererea formulată de reclamanta, reținându-se că acesta nu se încadrează în situațiile prevăzute la art. 1 din Legea nr. 189/2000.
Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate; a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare; a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu; a făcut parte din detașamentele de muncă forțată; a fost supraviețuitoare a trenului morții; este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
Dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din nr.OG 105/1999 se poate realiza în condițiile definite de art. 4 al aceluiași act normativ.
Înscrisurile existente la dosarul cauzei nu au aptitudini de a proba că reclamanta se încadrează în situațiile prevăzute la art. 1 din nr.OG 105/1999.
Declarațiile martorilor cuprinse în înscrisurile autentice nu au aptitudinea de a dovedi că reclamanta a fost supusă persecuțiilor etnice, ele nefiind administrate cu respectarea principiului nemijlocirii și contradictorialității.
Deși instanța, în virtutea rolului său activ, a încuviințat probele testimoniale dispunând citarea martorilor în vederea audierii lor nemijlocite, conform prevederilor art. 1141Cod proc.civ. raportat la art. prevederile 129 alin. 5, art. 169 alin. 1 Cod proc.civ. în raport de neprezentarea reclamantei la termenul de judecată fixat și nestăruința acesteia în soluționarea prezentului litigiu cu respectarea principiilor procesuale referitoare la egalitatea părților în procesul civil, al nemijlocirii, întemeiat pe principiul disponibilității, Curtea în baza art. 171 și art. 188 alin. 3 Cod proc.civ. a decăzut reclamanta din dreptul de a administra această dovadă.
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior expuse și întemeiat pe dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000, raportat la art. 1169 Cod civ. și art. 18 din Legea contenciosului administrativ, Curtea va aprecia acțiunea introductivă ca nefondată, considerent pentru care urmează să o respingă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta domiciliată în loc., nr. 41, jud. C, împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C cu sediul în C-N, str. - nr. 2, jud.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 5 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Red.SS/dact.
5 ex./17.03.2008
Președinte:Simona SzaboJudecători:Simona Szabo, Mirela Budiu