Contestație act administrativ fiscal. Decizia 596/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara OPERATOR -2928
Secția contencios Administrativ și Fiscal
Dosar nr--16.03.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.596
Ședința publică din 15 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 2: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 3: Răzvan Pătru
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr.189/17.02.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă, pentru reclamantul lipsă, avocat, lipsă fiind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, reprezentantul reclamantului depune la dosar împuternicire avocațială și arată că nu mai are alte cererii de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul reclamantului solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată. Depune concluzii scrise.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice T, anularea actului administrativ fiscal în baza căruia a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule cu chitanța - nr. -/05.04.2007, emisă de T, restituirea sumei de 6.027 lei (actualizată cu rata dobânzii legale, de la data achitării și până la data restituirii sume), plătită cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule la prima înmatriculare, anularea actului administrativ nr. 105.581/18.07.2008 și a celui cu nr. 96233/23.05.2008, (acțiunea precizată prin cererea de la fila 18 dosar) cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul arată că, în cursul anului 2007, achiziționat din Germania un autoturism marca BMW, 320 D, fabricat în 2002.
În vederea înmatriculării autoturismului, reclamantul a fost obligat să plătească taxa specială auto de primă înmatriculare, măsură pe care o apreciază ca fiind ilegală și abuzivă, în raport cu dispozițiile legale comunitare în materie de taxe și impozite, în speță, dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Taxa a fost achitată cu chitanța - nr.-/05.04.2007, emisă de T Apreciind că taxa este lipsită de temei legal, reclamantul a formulat contestație, înregistrată la. T, la care a primit răspunsul prin adresa cu nr. 96233/23.05.2008. Cererea a fost soluționată, în sensul respingerii acesteia. Prin adresa nr. 105.581/18.07.2008.
Pârâta Administrația finanțelor Publice Tad epus întâmpinare a solicitat admiterea în parte a acțiunii. Pe fondul cauzei T arată că acțiunea nu poate fi admisă decât în parte, reclamantul având dreptul la taxa rezultată ca diferență între suma de 6.027 lei achitată la 05.04.2007 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme si autovehicule si cuantumul taxei de poluare rezultat din aplicarea OUG 50/2008.intrată în vigoare la 1.07.2008 si care produce efecte asupra tuturor sumelor achitate de contribuabili în perioada 1.07.2007-30.06.2008 cu titlul de taxa specială pentru autoturisme si autovehicule.
Referitor la obligarea la plata dobânzii legale aferente sumei de restituit, solicită respingerea ca nelegal și inadmisibil a acestui capăt de cerere, se arată că pentru sumele de restituit de la bugetul statului contribuabilii au dreptul la dobânda la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul d e procedură fiscală si nu la nivelul dobânzii legale prev. de OG 9/2000, așa cum rezultă din aplicarea disp.art.124 OG 92/2003.Pârâta mai arată că, odată cu intrarea în vigoare a art. 11 din nr.OUG 50/2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, taxa rezultată ca diferență între suma achitată de către contribuabil în perioada 01.01.2007-30.06.2008, cu titlu de taxa specială pentru autoturisme si autovehicule si cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa de poluare pentru autovehicule, se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a nr.OUG 50/2008.Prin urmare, având în vedere prevederile actelor normative menționate, procedura de restituire este prevăzută în Normele Metodologice de aplicare a nr.OUG 50/2008, aprobate prin nr.HG686/2008, cererile de restituire urmând a fi soluționate potrivit noii proceduri. Dispozițiile nr.OUG 50/2008 au efect retroactiv asupra tuturor sumelor achitate de către contribuabili în perioada 01.01.2007-30.06.2008.
Prin sentința civilă nr.189/17.02.2009 Tribunalul Timișa admis acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice T, a dispus anularea actului administrativ în baza căruia s-a emis chitanța - nr. -/05.04.2007; precum și a actului administrativ nr. 105.581/18.07.2008, și cu nr. 96233/23.05.2008, emise de către pârâta T și a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 6.027 lei, reprezentând taxă specială auto la prima înmatriculare, achitată de reclamant cu chitanța precizată supra, actualizată cu dobânda legală de la data de 05.04.2007 și până la data restituirii efective, reținând că în sprijinul rezolvării problemelor de drept deduse judecății în prezenta speță, vin prevederile art. 148 alin.2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Alineatul 4 al aceluiași articol, prevede că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin.2 menționat.
Analizând disp.art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamant, instanța constată că acesta prevede că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii si protecționiste. Astfel, art.90(I) interzice discriminarea fiscală între produsele importate si cele provenind de pe piața internă si care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară în România.
În privința reglementării interne, remarcăm că taxa specială pentru autoturisme si autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea nr.343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr.343 prin OUG nr.110/2006, a fost restrânsă de la toate autoturismele si autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate ( cele cu handicap, misiuni diplomatice etc.), cât si situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice etc.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant, (2007 ), taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art.214 ind.1 din Codul fiscal.
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calculează după formula prevăzută de art.214 ind.1 alin.3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului si unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Esențialul rămâne că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, si reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Reclamantul, în data de 28.03.2007 a achiziționat din Germania autoturismul BMW, 320 D, fabricat în 2002, (fila 23 dosar - contract vânzare - cumpărare pentru vehicul rulat) și care a fost pentru prima dată înmatriculat în Germania la data de 29.05.2002, astfel cum rezultă din contract.
Diferența de aplicare a taxei demonstrată în modul arătat anterior, introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art.148 alin.2 si 4 din Constituție, se situează supremația dreptului comunitar, în speță a art.90( I ) din Tratat si conchidem că prin modificarea codului fiscal si introducerea taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Ca urmare a efectului direct al art.90(I) din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța este datoare să constate că art.214 ind.1-214 ind,3 din Codul fiscal sunt reglementări contrare si că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia că taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismului de către reclamant în cuantum de 6.027 lei RON, a fost încasată în contul bugetului statului, cu încălcarea art.90(i) al Tratatului, inclusiv a Tratatului de aderare a României si Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr.157/2005, care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare . înainte de aderare, sunt obligatorii pentru . România si se aplică în condițiile stabilite prin Tratate si prin actul de aderare.
A considera că reclamantul nu poate invoca încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea si perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, în lipsa unui titlu de creanță cu suport material, ar echivala cu negarea dreptului reclamantului de a avea acces liber la justiție si ar contraveni art.21 alin.1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților si intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Din aserțiunile anterioare rezultă că art.90(I) din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept a României si astfel reclamantul, persoană fizică română, se poate adresa autorităților administrative precum si instanțelor judecătorești în scopul de a i se restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază si care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului cumpărat din străinătate.
Prin urmare, actul administrativ fiscal vătămător pentru reclamant, îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligat reclamantul prin dispozițiile Legii contenciosului administrativ si ale codului d e procedură fiscală, sunt asigurate prin cererile de restituire a taxei depuse de către reclamant la Administrația Finanțelor Publice T, sens în care se va dispune, la cererea formulată în acest sens de către reclamant și anularea actelor administrative emise de pârâtă în procedura prealabilă, respectiv a actului administrativ nr. 105.581/18.07.2008, și cu nr. nr. 96233/23.05.2008. Considerând demonstrată încălcarea art.90(I) din Tratat prin instituirea taxei speciale pentru autoturisme, de la 1 ianuarie 2007, prin art.214 ind.1 - 214 ind.3 Cod fiscal, instanța va admite acțiunea precizată a reclamantului stabilind că taxa a fost ilegal încasată, obligând pârâta să o restituie.
-l pe reclamant în mod nelegal de suma de 6.027 lei RON de la data plătii sumei, pârâta datorează si dobânzile legale aferente, până la data restituirii efective, prejudiciul cauzat reclamantului numai în acest fel putând fi reparat integral astfel cum prevăd dispozițiile art.1084 cod civil raportat la art.1082 Cod civil.
În cauza de față mai sunt de semnalat și precizat următoarele.
Nu s-a putut însuși apărarea formulată de către pârâtă privitoare la invocarea dispozițiilor OUG nr. 50/2008, întrucât reclamantul a achitat la data de 05.04.2007, cu chitanța seria - nr. -/05.04.2007 taxa în litigiu. Deci anterior intrării în vigoare a prevederilor OUG nr. 50/2008 (OUG 50/2008 a intrat în vigoare la 01.07.2008). Esențială este norma legală aplicabilă în momentul nașterii dreptului, iar dreptul reclamantului la restituire s-a născut la data achitării taxei. În privința reclamantului, raportat la starea de fapt existentă în speța dedusă judecății au importanță, alături de cele redate anterior, faptul că, în cursul anului 2007 fost achiziționat din Germania autoturismul fabricat și înmatriculat prima dată în Germania în anul 2002, conform actelor acestuia, deci că este vorba de un autoturism second-hand importat dintr-un stat membru al Uniunii Europene anterior intrării în vigoare a reglementării interne reprezentată de către OUG nr. 50/2008, intrată în vigoare la 1.07.2008.
Față de prevederile art. 275 Cod procedură civilă va fi obligată pârâta la 500 lei cheltuieli de judecată parțiale față de reclamant, întrucât, la primul termen de judecată pârâta a depus la dosar întâmpinare în care a precizat că este de acord cu admiterea în parte a acțiunii.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta Administrația Finanțelor Publice Tad eclarat recurs, solicitând modificarea în tot a sentinței atacate, admiterea în parte a acțiunii cu privire la taxa rezultată ca diferență între suma de 6.027 lei și cuantumul taxei pe poluare, respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata de dobânzi legale aferente sumei de restituit, de la data plății și până la restituirea efectiva ca lipsit de temei legal și respingerea cererii privind plata cheltuielilor de judecată și reducerea onorariului de avocat la suma de 2000 lei, în temeiul prevederilor art.274 alin.3 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului, recurenta solicită admiterea în parte a acțiunii cu privire la taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, în temeiul prevederilor art.2141-2143din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, și cuantumul taxei pe poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și solicită respingerea în rest a acțiunii, ca neîntemeiată, pentru suma reprezentând cuantumul taxei pe poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG50/2008 pentru autoturismul în cauză.
Învederează instanței că, la data de 1.07.2008 a intrat în vigoare nr.OUG50 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicată în Monitorul Oficial nr.327 din 25 aprilie 2008, prin care s-au abrogat dispozițiile art.2141-2143din Legea nr.571/2003 privind codul fiscal, care au instituit aplicarea taxei speciale pentru înmatricularea autoturismelor și autovehiculelor, potrivit dispozițiilor art.14 din această ordonanță:
"Art.14 1)Prezenta ordonanță de urgență intră în vigoare la data de 1 iulie 2008.
2) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă art.2141-2143din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.927 din 23 decembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare".
Se învederează instanței și faptul că, dispozițiile nr.OUG50/2008 au efect retroactiv asupra tuturor sumelor achitate de către contribuabili în perioada 01.01.2007-30.06.2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, în conformitate cu prevederile exprese ale art.11 din acest act normativ.
"Art.11 Taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".
De asemenea, se solicită respingerea cererii pentru plata de dobânzi legale aferente sumei de restituit, începând cu data plății, ca inadmisibil în materia fiscală, pentru că potrivit cu prevederile art.2 din nr.OG9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, dobânda legală prevăzută de nr.OG9/2000 se plătește exclusiv în cazul în care obligația bănească este purtătoare de dobânzi, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, fără a se arata rata dobânzi: art.2 în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzi, se va plăti dobânda legală.
Or, în speță obligația de plată a taxei speciale de plată a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule taxa de primă înmatriculare) în temeiul prevederilor art. 2141și următoarele din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, nu este putătoare de dobânzi în sarcina contribuabilului plătitor, neexistând dispoziții legale care să prevadă că această obligație de plată este purtătoare de dobânzi și, în mod evident, neexistând nici prevederi contractuale în acest sens în lipsa vreunui contract.
De asemenea, solicită respingerea cererii reclamantului de obligare a T la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată, având în vedere faptul că încasarea taxei speciale de primă înmatriculare nu s-a făcut în mod incorect și abuziv de către T, ci în baza prevederilor art. 2141și următoarele din Legea nr. 571/2003 privind Codul 1.
Nu în ultimul rând, solicită reducerea onorariului de avocat la suma de 200 lei, în temeiul prevederilor art. 274 alin. 3.pr.civilă: "ART. 274 (3) Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în onorariilor minimale, ori de ori vor constata motivat că sunt nepotrivite mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. "
Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Reclamantul a solicitat instanțelor de contencios administrativ obligarea pârâtei la restituirea taxei de primă înmatriculare plătite de domnia sa pentru înmatricularea în România, în anul 2007, unui autoturism second hand achiziționat dintr-un stat al Uniunii Europene.
Prin sentința civilă recurată, Tribunalul Timișa admis cererea reclamantului și a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice T la restituirea către reclamant a sumei reprezentând taxa de primă înmatriculare plătită anterior de acesta, cu dobânda legală, calculată de la data plății taxei.
Tribunalul Timișa motivat admiterea cererii, în esență, pe incompatibilitatea acestei taxe cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
Cu privire la fondul litigiului, Curtea observă că recurenta a solicitat admiterea în parte a acțiunii reclamantului, invocând intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 50/2008.
În privința efectelor intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 50/2008 asupra prezentei cauze, Curtea reține următoarele:
Ordonanța de Urgență nr. 50 din 21 aprilie 2008, pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, și a intrat în vigoare la data de 1.07.2008, conform art. 14 din acest act normativ.
Potrivit dispozițiilor art. 11 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, "taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".
Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 au fost aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 686 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 480 din 30 iunie 2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.
Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
Curtea amintește că în cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 și, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză, și că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite.
În consecință, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în acest context, că noua taxă instituită de Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului, menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008, dar, pe de altă parte, nici nu se poate admite recursul, cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor expuse în considerentele hotărârii recurate.
Cu privire la critica privind acordarea dobânzilor legale aferente sumei plătite cu titlul de taxă de primă înmatriculare, Curtea observă că instanța de fond a dispus obligarea autorităților fiscale atât la plata taxei de primă înmatriculare, cât și la plata dobânzilor legale, calculate de la data plății taxei.
În această privință, Curtea subliniază că acordarea dobânzilor legale este guvernată, în materia raporturilor fiscale, de dispozițiile speciale din Codul d e Procedură Fiscală, iar nu de dispozițiile dreptului comun în materie, astfel cum impune art. 1 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, conform căruia " prezentul cod reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal", precum și dispozițiile art. 2 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, potrivit cărora "prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat".
Așadar, Curtea reține că materia privind dobânzile datorate în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget este reglementată de art. 124 Cod de Procedură Fiscală, iar nu de dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 9/2000 sau de dispozițiile art. 1084 din Codul civil.
Potrivit art. 124 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală,"pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Potrivit art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, "cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare".
Conform art. 117 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, "prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere".
Având în vedere că 117 alin. 2 reglementează situația restituirii diferențelor de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice, Curtea reține că în cazul restituirii taxei de primă înmatriculare este aplicabil textul art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală.
Coroborând dispozițiile art. 124 alin. 1 cu dispozițiile art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, Curtea constată că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei, iar nu de la plății taxei.
În consecință, Curtea consideră că instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, reținând în mod nefondat că autoritățile fiscale pârâte datorează dobânzi legale de la data introducerii acțiunii
Curtea reține, așadar, că este incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod de Procedură Civilă, soluția fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
Având în vedere cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 312 alin. 1 și 3 Cod de Procedură Civilă, apreciind că este întemeiat recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 189/CA/17.02.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, Curtea îl va admite.
În consecință, Curtea, rejudecând cauza, va modifica sentința civilă recurată cu privire la acordarea dobânzii legale, în sensul că va obliga pârâta la restituirea sumei reprezentând taxa de primă înmatriculare, precum și la dobânzile legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul d e Procedură Fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei.
Curtea va menține în rest dispozițiile sentinței civile recurate, constatând legalitatea acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 189/CA/17.02.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Modifică sentința civilă nr. 189/CA/17.02.2009 a Tribunalului Timiș cu privire la acordarea dobânzii legale, în sensul că obligă pârâta la restituirea sumei reprezentând taxa de primă înmatriculare, precum și la dobânzile legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul d e Procedură Fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei.
Menține în rest dispozițiile sentinței civile recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
red. 11.05.2009
tehnored. -14.05.2009; 2 ex.
Prima instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Președinte:Rodica OlaruJudecători:Rodica Olaru, Ionel Barbă, Răzvan Pătru