Contestație act administrativ fiscal. Decizia 599/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

Curtea de Apel Timișoara OPERATOR -2928

Secția contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr--18.02.2009

DECIZIA CIVILĂ NR.599

Ședința publică din 15 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Rodica Olaru

JUDECĂTOR 2: Ionel Barbă

JUDECĂTOR 3: Răzvan Pătru

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr.19/09.01.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantul lipsă avocat, lipsă fiind recurenta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, reprezentanta reclamantului depune la dosar împuternicire avocațială, practică judiciară și arată că nu mai are alte cererii de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentanta reclamantului solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursului de față constată:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr-reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice T, solicitând anularea actelor administrative fiscale nr. -/30.07.2008 și nr. -/17.09.2008 emise de pârâtă, obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale pentru autoturisme în cuantum de 6.728 lei achitată și percepută în mod nelegal de către pârâtă, actualizată cu rata dobânzii legale, și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în data de 31.07.2007, a achitat la Ministerul Finanțelor Publice - Trezoreria Municipiului T suma de 6.728 lei cu chitanța - nr. -, reprezentând taxa de prima înmatriculare a autoturismului marca Volvo S 60, an fabricație cu nr. de înmatriculare -

Reclamantul a mai arătat că a formulat cerere de restituire a sumei achitate în temeiul art. 214 ind. 1 - 214 ind. 3 din Codul fiscal, primind răspunsul nr. -/30.07.2008, prin care pârâta și-a exprimat noul punct de vedere cu privire la taxa de prima înmatriculare, și anume intrarea în vigoare a OUG nr. 50/2008, împotriva căruia a formulat contestație, care a fost soluționată prin adresa nr. -/17.09.2008 prin care și-a menținut punctul de vedere.

Reclamantul a invocat în drept art. 90 par. 1 și art. 234 din Tratatul CEE, legea 554/2004 și OUG 50/2008.

Pârâta Administrația Finanțelor Publice Tad epus întâmpinare, invocând inadmisibilitatea acțiunii ca urmare a abrogării art.214 ind.1 - 214 ind.3 din Codul fiscal, precum și admiterea în parte a acțiunii, cu privire la taxa rezultată ca diferență între suma de 6.728 lei achitată de contribuabil la data de 31.07.2007 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, în temeiul art. 214 ind.1 - 214 ind.3 din Legea nr.571/2003 privind codul fiscal, și cuantumul taxei pe poluare rezultat din aplicarea prevederilor OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, și respingerea capătului de cerere privind obligarea la plata dobânzii legale aferente sumei de restituit.

Pârâta a arătat că prin instituirea taxei pe poluare prin OUG 50/2008, legiuitorul a oferit o soluție legală cu privire la restituirea taxei speciale de primă înmatriculare pentru autoturisme, prevăzând la art. 11 restituirea diferenței între suma achitată de contribuabil în temeiul art. 214 ind.1 - 214 ind.3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.

Prin sentința civilă nr.19/09.01.2009, Tribunalul Timișa admis în partea acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice T și a obligat pârâta la plata către reclamant a diferenței dintre taxa specială pentru autoturisme și a taxei de poluare, actualizată cu dobânda legală, reținând că prin chitanța seria - nr. - din 31.07.2007, reclamantul a achitat suma de 6.728 lei, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule percepută în temeiul art.214 indice.1 - 214 indice 3 Cod fiscal, necesară înmatriculării la autoritățile rutiere a autoturismului marca Volvo cu nr. de identificare -. În data de 09.07.2008, reclamantul a solicitat pârâtei T să-i restituie suma achitată drept taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, fiindu-i comunicată adresa nr. -/30.07.2008, prin care i s-a adus la cunoștință faptul că datorită intrării în vigoare a OUG 50/2008, i se va restituii suma rezultată ca diferență între suma achitată și cuantumul rezultat din aplicarea dispozițiilor legale privind taxa de poluare.

Fiind nemulțumit de răspunsul primit, reclamantul a formulat contestație prin care a solicitat restituirea integrală a taxei achitate, contestație respinsă prin adresa nr.- emisă de

Conform art. 90 par.1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene "nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare."

Așadar, rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală intre produsele importate și cele similare autohtone. Or, in România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele înmatriculate aici înainte de 01.01.2007.

Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului fiscal. Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare. Instanța a constată că, într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național.

Ori, potrivit art.148 din Constituția României: "ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2 (alin. 4)."

Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate din Tratatul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte țări membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone.

Cum în cursul judecății, reclamantul și-a micșorat pretențiile, deși s-a constatat nelegalitatea taxei aplicate în temeiul art. 214 indice.1 - 214 indice 3 Cod fiscal, pentru întreaga sumă achitată, tribunalul având în vedere principiul disponibilității părților asupra obiectului dedus judecății, va admite acțiunea în parte și va obliga pârâta la plata către reclamant a diferenței dintre taxa specială pentru autoturisme și a taxei de poluare, diferență ce va fi actualizată cu dobânda legală, întrucât, având în vedere caracterul nelegal al acestei taxe încă din momentul achitării, precum și faptul că reclamantul a suferit un prejudiciu din nefolosirea sumei de bani achitată, iar plata dobânzii legale pentru suma achitată, reprezintă repararea acestui prejudiciu.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta Administrația Finanțelor Publice Tad eclarat recurs, solicitând modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata de dobânzi legale aferente sumei de restituit, ca lipsit de temei legal.

În motivarea recursului, recurenta arată că în mod neîntemeiat instanța de fond a dispus obligarea paratei T la plata de dobânda legală aferentă sumei de restituit, având în vedere următoarele:

A învederat faptul că, în conformitate cu prevederile art. 2 din nr.OG9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, dobânda legală prevăzuta de nr.OG9/2000 se plătește exclusiv în cazul în care obligația băneasca este purtătoare de dobânzi, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, fără a se arata rata dobânzii:"ART.2 În cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără sa se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală. "

Or, în speță, obligația de plată a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule (taxa de prima înmatriculare) în temeiul prevederilor art. 2141si urm. din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, nu este putătoare de dobânzi în sarcina contribuabilului plătitor, neexistând dispoziții legale care să prevadă că această obligație de plată este purtătoare de dobânzi și, în mod evident, neexistând nici prevederi contractuale în acest sens în lipsa vreunui contract.

Astfel, această taxă nu are un termen legal de plată sau o dată a scadenței sale prevăzuta în mod expres în lege (Codul fiscal), pe care contribuabilul sa fie astfel obligat să le respecte sub sancțiunea calculării de către organele fiscale a unor dobânzi, majorări de întârziere sau penalități de întârziere.

În practică, această taxa se achită de către contribuabili la o dată la care aceștia singuri o stabileau, așadar printr-o manifestare unilaterală de voință, fără ca organele fiscale să-i someze în vreun fel prin raportare la vreun termen de plată sau dată a scadenței inexistente.

În aceste condiții, aferent taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule (taxa de prima înmatriculare) prevăzuta de art. 2141și urm. din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, organele fiscale nu au calculat niciodată dobânzi pentru plata cu întârziere a taxei, întrucât nu există un temei legal care să permită acest lucru, în lipsa unui termen de plată a taxei.

Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:

Reclamantul a solicitat instanțelor de contencios administrativ obligarea pârâtei la restituirea taxei de primă înmatriculare plătite de domnia sa pentru înmatricularea în România, în anul 2007, unui autoturism second hand achiziționat dintr-un stat al Uniunii Europene.

Prin sentința civilă recurată, Tribunalul Timișa admis cererea reclamantului și a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice T la restituirea către reclamant a sumei reprezentând taxa de primă înmatriculare plătită anterior de acesta, cu dobânda legală, calculată de la data plății taxei.

Tribunalul Timișa motivat admiterea cererii, în esență, pe incompatibilitatea acestei taxe cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.

Cu privire la fondul litigiului, Curtea observă că recurenta a solicitat admiterea în parte a acțiunii reclamantului, invocând intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 50/2008.

În privința efectelor intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 50/2008 asupra prezentei cauze, Curtea reține următoarele:

Ordonanța de Urgență nr. 50 din 21 aprilie 2008, pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, și a intrat în vigoare la data de 1.07.2008, conform art. 14 din acest act normativ.

Potrivit dispozițiilor art. 11 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, "taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".

Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 au fost aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 686 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 480 din 30 iunie 2008.

Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.

Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.

Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.

Curtea amintește că în cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 și, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză, și că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite.

În consecință, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.

Curtea mai reține, în acest context, că noua taxă instituită de Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație.

Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului, menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008, dar, pe de altă parte, nici nu se poate admite recursul, cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.

A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.

Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.

Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor expuse în considerentele hotărârii recurate.

Cu privire la critica privind acordarea dobânzilor legale aferente sumei plătite cu titlul de taxă de primă înmatriculare, Curtea observă că instanța de fond a dispus obligarea autorităților fiscale atât la plata taxei de primă înmatriculare, cât și la plata dobânzilor legale.

În această privință, Curtea subliniază că acordarea dobânzilor legale este guvernată, în materia raporturilor fiscale, de dispozițiile speciale din Codul d e Procedură Fiscală, iar nu de dispozițiile dreptului comun în materie, astfel cum impune art. 1 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, conform căruia " prezentul cod reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal", precum și dispozițiile art. 2 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, potrivit cărora "prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat".

Așadar, Curtea reține că materia privind dobânzile datorate în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget este reglementată de art. 124 Cod de Procedură Fiscală, iar nu de dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 9/2000 sau de dispozițiile art. 1084 din Codul civil.

Potrivit art. 124 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală,"pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".

Potrivit art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, "cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare".

Conform art. 117 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, "prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere".

Având în vedere că 117 alin. 2 reglementează situația restituirii diferențelor de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice, Curtea reține că în cazul restituirii taxei de primă înmatriculare este aplicabil textul art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală.

Coroborând dispozițiile art. 124 alin. 1 cu dispozițiile art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, Curtea constată că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei.

În consecință, Curtea consideră ca nefiind întemeiată critica formulată în recurs, în sensul că nu este purtătoare de dobânzi suma datorată de pârâtă cu titlul de taxă de primă înmatriculare

Prin urmare, Curtea apreciază că soluția Tribunalului Timiș este temeinică și legală, recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 19/CA/9.01.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.

Curtea va lua, totodată, act că intimatul nu a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 19/CA/9.01.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

Ia act că intimatul nu a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din15.04.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

- -

red. 11.05.2009

tehnored. -14.05.2009; 2 ex.

Prima instanță: Tribunalul Timiș

Judecător:

Președinte:Rodica Olaru
Judecători:Rodica Olaru, Ionel Barbă, Răzvan Pătru

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Decizia 599/2009. Curtea de Apel Timisoara