Contestație act administrativ fiscal. Sentința 650/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECTIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV SI FISCAL

DOSAR NR-

SENTINȚA CIVILĂ NR.650

Ședința publică din data de 10 octombrie 2008

Instanta constituita din:

PREȘEDINTE: Rodica Filip

GREFIER: - -

S-a luat spre examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanta - - N, în contradictoriul cu pârâta ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal, la prima și a doua strigare a cauzei, se prezintă reprezentantul reclamantei - - N, consilier juridic - cu delegație specială la dosar, lipsă fiind pârâta Administrația Fondului pentru Mediu.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că acțiunea se află la al treilea termen de judecată, este legal timbrată, precum și că reclamanta a solicitat, în temeiul art. 242 alin. 2.pr.civ. judecarea ei în lipsă.

Se mai menționează că la data de 19.09.2008, pârâta a înregistrat prin fax,iar ulterior prin poștă, la data de 22.09.2008, completare la întâmpinarea formulată, care a fost comunicată cu reclamanta.

Totodată, la data de 29.09.2008 reclamanta a înregistrat concluzii scrise, iar la data de 03.10.2008 a înregistrat precizări de acțiune.

Prezent la dezbateri, reprezentantul reclamantei arată că nu mai are alte cereri de formulat sau alte excepții de invocat.

Instanța, în considerarea dispozițiilor art.188 pr. fiscală raportat la dispozițiile art. 10 alin.1 din Legea nr.554/2004 pune în discuția părții litigante excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Cluj în judecarea pricinii, excepție invocată de către pârâtă prin întâmpinare.

Reprezentantul reclamantei arată că față de această excepție, poziția procesuală și-a exprimat-o în scris, solicitând instanței să o respingă deoarece, în opinia sa, litigiul dedus judecății are ca și obiect un act administrativ fiscal emis de un organ central și nu trebuie luată în considerare valoarea cuprinsă în acesta.

Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale a curții de apel în judecarea pricinii.

CURTEA:

Prin contestația înregistrată sub nr.de mai sus contestatoarea C: Nas olicitat anularea somației și a titlului executoriu nr.300/2008 emise de Administrația Fondului pentru Mediu B sub nr.7688/23 aprilie 2008 prin care reclamanta a fost somată și obligată la plata sumei de 98.527 lei reprezentând contribuție privind fondul de mediu pentru perioada 1 august 2002 - 31 decembrie 2003, alături de suma de 163.602 lei reprezentând majorări de întârziere, în total contestatoarea fiind obligată la plata sumei de 262.129 lei.

Prin sentința civilă nr.480 din 6 iunie 2008 instanța a admis cererea de suspendare formulată de contestatoare și a dispus suspendarea executării somației și a titlului executor nr.300/2000 și respectiv 7688/23.04.2008 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei (64-65).

Prin întâmpinarea depusă ulterior la dosar (71-73) pârâta a invocat necompetența materială a instanței care urmează a fi admisă pentru următoarele considerente:

Conform art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții datorii vamale și accesorii ale acestora de până la 5 miliarde de lei, se soluționează, în fond, de tribunalele administrativ-fiscale iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii și accesorii ale acestora, mai mari de 5 miliarde lei, se soluționează, în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin legea specială nu se prevede altfel.

Din analiza acestui text legal rezultă că competența materială de fond, care este de ordine publică, a fost reglementată de lege în funcție de două criterii: poziționarea autorității publice emitente a actului ilegal în sistemul administrației publice (autorități centrale/locale), respectiv valoarea impozitului, taxei, contribuției, datoriei vamale ce face obiectul actului administrativ contestat, pragul stabilit fiind de 500.000 RON.

În consecință, există două tipuri de competență, în funcție de obiectul actului administrativ, iar dacă acesta este un impozit, taxă, competența se stabilește după valoare, iar nu după poziționarea organului emitent.

Astfel, chiar dacă actul de impunere a fost emis de către o autoritate publică situată la nivelul central, dar litigiul are ca obiect o valoare mai mică de 500.000 RON competența va aparține tribunalului, iar nu curții de apel, în cauză neavând relevanță calitatea de autoritate publică centrală a emitentului actelor administrative contestate.

Văzând și faptul că decizia de impunere a fost întocmită pentru suma totală de 262.129 lei, urmare a admiterii excepției de necompetență materială, competența de soluționare a acțiunii, în contencios administrativ introdusă de reclamanta N va fi declinată în favoarea Tribunalului Bistrița -N, văzând și dispozițiile art.10 alin.3 din Legea nr.554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Declină competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta N cu sediul în N str.- nr.147, jud. B-N în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FONDULUI DE MEDIU cu sediul în B-- A, sector 6, în favoarea Tribunalului Bistrița.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 10.10.2008.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

Red./

4 ex./17.10.2008

Președinte:Rodica Filip
Judecători:Rodica Filip

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Sentința 650/2008. Curtea de Apel Cluj