Contestație act administrativ fiscal. Decizia 667/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.667
Ședința publică din data de 14 martie 2008
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE: Sergiu Leon Rus
JUDECĂTOR 2: Rodica Filip
JUDECĂTOR 3: Eleonora
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU CULTURĂ, CULTE ȘI PATRIMONIUL CULTURAL NAȚIONAL B - N împotriva sentinței civile nr.316 pronunțată în data de 16 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal, făcut în cauză, se prezintă av. în reprezentarea intereselor recurentei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este legal timbrat, cu taxa judiciară de timbru în valoare de 2 lei și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,5 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că la data de 13.03.2008, intimata a înregistrat întâmpinare.
Un exemplar se comunică cu reprezentantul recurentului care depune la rândul său o copie a descărcării de gestiune, relevând instanței că nu mai are alte cereri de formulat sau alte excepții de invocat.
Curtea, în raport de dispozițiile art. 150.pr. civilă declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea pe fond a recursului.
Apărătorul recurentei solicită în raport de dispozițiile art. 312.pr. civilă, admiterea recursului așa cum a fost formulat în sensul admiterii acțiunii privind anularea Deciziei nr.106/01.04.2006 emisă de intimată și a procesului verbal de inspecție încheiat la aceeași dată. În susținere arată că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală, obiectul litigiului îl constituie contractul de colaborare cu 16 persoane străine din afara instituției; deși acel funcționarul public nu avea studii superioare prin fișa postului avea de executat acele lucrări privind conducerea evidențelor contabile sintetice, de a răspunde și exercita controlul preventiv.Iar din situațiile depuse la dosar reieșea că existau fonduri alocate pentru prestări servicii.Se mai arată că nu au avut loc încălcări ale dispozițiilor art.14 pct.3 din Legea nr.500/2002.
Curtea, în raport de obiectul cauzei, înscrisurile existente la dosar și susținerile părții litigante rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.316 din 16 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr-, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național B-N pentru anularea deciziei nr.106/12.04.2006 emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B-
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că o parte din susținerile reclamantei sunt reale cât privește inexistența compartimentului financiar-contabil, împrejurare care rezultă din organigrama depusă la dosar. De asemenea este real că funcționarul public G, contabil încadrat la instituția reclamantă nu are studii superioare, după cum tot atât de real este că din situațiile depuse de reclamantă cu ocazia judecării litigiului la instanță rezultă fără dubii că existau alocate fonduri pentru prestări servicii, așa încât nu se poate susține încălcarea de către reclamantă a dispozițiilor art.14, pct.3 din Legea nr.500/2002. În ce privește alocarea de fonduri în forma pretinsă a fi menționată de organul de control instanța constată că acest mod de alocare fondurilor este impropriu și nu se utilizează în documentele de detaliere a alocațiilor bugetare împrejurarea pentru care alocarea unor sume pentru "prestări servicii" constituie o mențiune suficientă inclusiv pentru cheltuieli de genul celor în discuție.
Pe de altă parte, instanța a solicitat să se depusă la dosar și fișa postului pentru funcționarul public G, fișa postului la care s-a făcut trimitere atât în actele de control cât și în celelalte soluții ale instanțelor, fără a fi depusă la dosar.
Din fișa postului nr.5 privind pe funcționarul public G reultă că acesta era încadrat referent contabil, care avea pregătire de specialitate, respectiv liceul cu profil contabil, dar și "organizează și răspunde de îăntocmmirea la termenele stabilite legal a lucrărilor financiar-contabile; întocmește și transmite în timp util situațiile statisticile, declarații de șomaj, CAS, orice alte sarcini primite de la conducătorul instituției".
În condițiile de mai sus, deoarece în fișa postului s-a prevăzut că persoana în cauză organizează și răspunde de întocmirea la termenele stabilite legal al lucrărilor financiar-contabile, angajarea unei persoane din afara instituției pentru a organiza, răspunde și întocmi aceste lucrări reprezintă o cheltuială materială, respectiv o pagubă pentru reclamantă, considerent pentru care instanța a respins acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii.
În drept recursul a fost motivat pe prevederile art.304 pct.8 pr.civ. recurenta apreciind că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății.
Recurenta arată că instanța deși a reținut că a încheiat un număr de 16 contracte de colaborare cu persoane fizice din afară, străine instituției pentru conducerea evidențelor contabile sintetice a interpretat greșit prevederile din fișa postului funcționarului G, referent contabil, în sensul că acesta având atribuția de a "răspunde și exercita controlul preventiv, nu mai poate întocmi acte de natura celor menționate în contractele de colaborare.
Recurenta arată că, în aplicarea Ordonanței nr.522/16.04.2008, nr.320/13 mai 2003 și Ordonanța nr.912/13 iunie 2004 - Norme metodologice generale, referitoare la exercitarea contractului preventiv, cu modificările ulterioare, cel ce exercită controlul preventiv nu mai poate întocmi operațiune ce privesc acte juridice, prin care se angajează patrimonial unitatea și care se supune controlului financiar preventiv, după vizarea lor de către compartimentul de specialitate juridică și financiar-contabilă.
Analizând recursul sub toate aspectele sale potrivit dispozițiilor art.304/1 pr.civ. și cu precădere prin prisma motivelor invocate de recurentă, Curtea apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele motive:
Organul de inspecție fiscală constatat că în perioada 30.01.2002 -10.10.2005 recurenta a încheiat un nr. de 16 contracte de colaborare cu persoane fizice pentru conducerea evidentelor contabile sintetice, întocmirea balanțelor de verificare, a execuției bugetare precum si a situațiilor financiare trimestriale.
La art. 10, alin. 5 din Legea nr. 82/1991 a contabilității se arată că "instituțiile publice la care contabilitatea nu este organizată în compartimente distincte sau care nu au personal încadrat cu contract individual de muncă, pot încheia contracte de prestări servicii pentru conducerea contabilității si întocmirea situațiilor financiare trimestriale si anuale cu societăți comerciale de expertiză contabilă sau cu persoane fizice autorizate".
Din organigrama instituției (anexa la procesul-verbal de inspecție, aprobată de ministrul culturii) rezulta că în subordinea directorului executiv a Direcției Județene pentru Cultura, Culte si Patrimoniul Cultural National B-N a fost aprobata funcționarea unui compartiment financiar-contabil si administrativ. Deși cel puțin scriptic a fost aprobată funcționarea unui compartiment financiar - contabil, începând cu anul 2002 atribuțiile de contabil au fost stabilite in sarcina unui funcționar public, ce nu avea studii superioare de specialitate. Potrivit fisei postului scopul principal al postului era acela de a asigura si de a răspunde de organizarea si desfășurarea activității financiar-contabile a instituției in conformitate cu dispozițiile legale in vigoare.
Având în vedere dispozițiile legale menționate si faptul ca potrivit fisei postului atribuțiile compartimentului financiar-contabil au fost stabilite în sarcina unui funcționar public, încheierea de către reclamanta a contractelor de prestări servicii cu persoane fizice autorizate pentru conducerea contabilității si întocmirea situațiilor financiare a fost o soluție nejustificată si nelegală si pe cale de consecință si efectuarea plăților către prestatorii de servicii financiar-contabile au fost nelegale, creându-se astfel un prejudiciu stabilit de organul de inspecție la suma de 3345,11 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate.
Pe de altă parte se reține că recurenta care este o instituție publică poate încheia contracte de prestări servicii financiar contabile cu persoane autorizate, numai în măsura in care nu au personal încadrat, iar plata serviciilor respective se face din fonduri publice cu aceasta destinație, condiții ce nu sunt îndeplinite în speță.
Motivele de recurs invocate de recurenta cu privire la faptul ca potrivit fisei postului funcționarul public avea si atribuții pe linia controlului financiar preventiv, nu sunt in măsură să conducă la o alta stare de fapt întrucât din interpretarea art. 10 din Legea nr. 82/1991 a contabilității rezultă că instituțiile publice pot fie organiza compartiment financiar-contabil conduse de director economic, contabil sef, sau alta persoana împuternicită cu condiția obligatorie ca acestea sa aibă studii superioare de specialitate, fie să încadreze personal cu atribuții de conducere a contabilității si de întocmire a situațiilor financiare trimestriale sau anuale.
Pentru aceste considerente în temeiul art.312 (1) pr.civ. Curtea urmează a respinge recursul conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta Direcția Județeană Pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național B- împotriva sentinței civile nr.316 din 16.11.2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 14.03.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red.//2 ex./25.03.2008
Președinte:Sergiu Leon RusJudecători:Sergiu Leon Rus, Rodica Filip, Eleonora