Contestație act administrativ fiscal. Decizia 713/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Comercială, de contencios Administrativ și Fiscal
DOSAR NR.- -
DECIZIE NR.713/CA/2009 -
Ședința publică din 17 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Sotoc Daniela- -- judecător
- - -JUDECĂTOR 2: Blaga Ovidiu
- - - judecător
- - - grefier
*******
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ și fiscal formulat de pârâtaDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M,cu sediul în S M, -, nr.3-5, jud.S în contradictoriu cu intimata reclamantă - " TRANS" SRL, cu sediul în S M, str.-, -.2,.14, jud.S M, împotriva sentinței nr.120/CA din 4 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr-, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă avocat în reprezentarea intimatei reclamante, în baza împuternicirii avocațiale nr.94736/27.05.2009, lipsă fiind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, cauza se află la al doilea termen de judecată în recurs, după care:
Nefiind alte cereri, excepții probleme prealabile, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta intimatului reclamant solicită respingerea recursului, menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, cu cheltuieli de judecată, conform chitanței pe care o depune la dosar.
CURTEA D APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin Sentința nr. 120/CA din 4 martie 2009, Tribunalul Satu Marea respins excepția necompetenței materiale a tribunalului invocată de pârâtă, a admis acțiunea în contencios administrativ înaintată de reclamanta - " TRANS" SRL cu sediul în S M, str. -, -. 14, jud. SMî mpotriva pârâtei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M cu sediul în S M, P-ța - nr. 3 - 5, în sensul că a anulat ca nelegale actele administrativ fiscale nr. 2196/13.01.2009 și nr. 3529/19.01.2009 emise de pârâtă.
Pârâta a fost obligată să restituie reclamantului diferența de sumă de 4918,85 lei reprezentând plata taxei speciale de înmatriculare prevăzută de art. 2141Cod fiscal, în prezent abrogat cu dobânda legală de la data plății până la data restituirii sumei și a fost obligată să plătească reclamantului suma de 739,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut că, după data de 01.01.2007, în cursul anului 2007, reclamantul a achiziționat dintr-un stat membru UE un autoturism folosit, înmatriculate în statul de origine.
Pentru a intra în legalitate în conformitate cu dreptul intern și normele comunitare, reclamantul a solicitat autorității publice române competente, să înmatriculeze autoturismul.
Autoritatea publică pârâtă, a condiționat înmatricularea autoturismului de plata, respectiv dovada achitării taxei speciale prevăzute de art. 2141- art. 2143Cod fiscal.
Potrivit chitanțelor fiscale depuse la dosar, reclamantul a achitat taxa specială prevăzută de Codul Fiscal.
În temeiul art. 11 din OUG nr. 50/2008, reclamantului i s-a restituit diferența între suma achitată cu titlu de taxă specială pentru autovehicule achitată în temeiul art. 2141- art. 2143Cod fiscal abrogat prin acest act normativ și cuantumul taxei de poluare rezultat și calculat potrivit OUG nr. 50/2008 privind taxa pe poluare pentru autovehicule.
Printr-o cerere adresată organelor fiscale care au încasat taxa specială, sub nr. 1276/08.01.2009 reclamantul a solicitat restituirea diferenței de taxe speciale achitată potrivit Codului fiscal, apreciată ca fiind încasată în mod nelegal.
Prin răspunsul înregistrat la organul fiscal sub nr. 2196/13.01.2009 acesta comunică reclamantei faptul că nu poate da curs favorabil cererii reclamantei, invocând în motivarea răspunsului dispozițiile OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, respectiv pct. VI alin. 1 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ care prevăd posibilitatea restituirii doar a diferenței dintre taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și taxa de poluare.
Împotriva acestui răspuns reclamantul a formulat contestație fiscală înregistrată sub nr. 2907/15.01.2009 soluționată prin respingerea solicitării de restituire a diferenței de taxă materializată prin adresa cu nr. de înregistrare 3529/19.01.2009.
Refuzul exprimat de autoritățile publice pârâte de a restitui sumele de bani solicitate de către reclamant printr-o cerere ce poate fi încadrată în categoria cererilor de restituire ce pot fi formulate de către contribuabili în cazurile prevăzute de art. 117.proc.fiscală, chiar dacă acest răspuns îmbracă forma "unei simple" adrese, reprezintă în realitate o manifestare unilaterală de voință a autorității publice producătoare de efecte juridice, astfel că actul emis în legătură cu cererea de restituire formulată de reclamantă are natura juridică de act administrativ fiscal, în sensul în care acesta este definit de art. 2 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, respectiv de art. 41 și următoarele din Codul d e procedură fiscală.
Întrucât, astfel cum s-a arătat, răspunsul formulat la o cerere formulată de o persoană fizică cu privire la un drept prevăzut de lege - dreptul de a i se restitui sumele de bani achitate cu titlu de taxe fiscale încasate în mod nelegal și necuvenit este un veritabil act administrativ, prin răspunsul formulat pârâții practic au exprimat un refuz de soluționare a cererii, iar pentru anularea sau modificarea lui nu este prevăzută prin lege ordinară o altă procedură, instanța a apreciat că acesta poate fi cenzurat sub aspectul legalității pe calea acțiunii în contencios administrativ, în speță fiind îndeplinite și cerințele procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
În contextul celor de mai sus, instanța de contencios administrativ a apreciat că este competentă să soluționeze litigiul intervenit între reclamantă și organele fiscale privind legalitatea actului administrativ fiscal emis de către pârâte și să dispună în legătură cu legalitatea solicitării de a se dispune restituirea taxei speciale achitată de către reclamantă, astfel că a respins, în temeiul art. 137, art. 158.proc.civ. raportat la art. 10 din Legea nr. 554/2004 și art. 218 alin. proc.fiscală, excepția necompetenței sale materiale invocată de pârâtă.
Pe fondul cererii, instanța a apreciat că aceasta este întemeiată.
Prin art. 11 din Constituția României, "Statul Român seobligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte."
Prin Legea nr. 157/2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 465/01.06.2005, România a ratificat tratatul privind aderarea Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, efectele acestei ratificări fiind reglementate de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României astfel cum aceasta a fost republicată, conform cărora:
" Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu,au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Parlamentul, Președintele României,Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultatedin actul aderării și din prevederile alineatului 2."
În cauza Administrazione delle finanze dello Stato/ nr. C 106/77 din 09.03.1978, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a statuat cu titlu de principiu că "judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional".
Din această soluție de principiu dată de Curtea De Justiție a Comunităților Europene a cărei jurisprudență în interpretarea dreptului comunitar este obligatorie pentru instanțele naționale, instanța constată că instanțele române de drept comun sunt competente să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin și direct al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare din legislația națională, fără a fi necesară așteptarea eliminării prealabile a acesteia pe cale legislativă.
Esențial problemei deduse judecății în prezenta cauză, întemeiată de către reclamant pe dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene este stabilirea faptului dacă taxa specială, taxă de natură fiscală instituită de Statul Român și în lipsa plății căreia se refuză înmatricularea autoturismului proprietatea reclamantului este contrară sau nu dreptului comunitar, dacă da, dacă această încălcare este evidentă și suficientă pentru a îndreptăți judecătorul național să facă aplicarea principiului efectului direct al dreptului comunitar.
Potrivit articolului 90 alineat 1 din Tratatul," nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite directe sau de altă natură mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Referitor la principiul nediscriminării, în cauza Michel, similară cazului taxei speciale din legislația românească, a arătat că " statele au libertatea să taxeze cum doresc autovehiculele ce circulă pe drumurile lor publice, însă acest sistem de taxare nu trebuie să intre sub incidența articolului 90 din Tratatul, adică să nu fie discriminatoriu".
Prevederile menționate în Tratat și cele cuprinse în jurisprudența E, limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste, respectiv discriminarea între produsele importate și cele provenind de pe internă și care sunt de natură similară.
În privința reglementărilor interne, instanța constată că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la data de 01.01.2007. După modificarea legii, prin OUG nr. 110/2006, taxa a fost stabilită pentru toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate de la plata acesteia precum și situații concrete de la plata taxei.
Potrivit reglementării naționale, taxa specială se datorează la data importului unui autoturism sau autovehicul comercial, cu ocazia primei înmatriculări al acestuia în România. Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului se calculează după formula prevăzută de art. 2141alin. 3. fiscal, în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare sau de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii.
Această taxă nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, pentru care se solicită reînmatricularea în România.
Această modalitate de stabilire diferențiată a taxei, instituie un regim juridic discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor deja înmatriculate în România, taxa nu se mai percepe. Procedând în acest mod,legiuitorul a încălcat în mod direct și evident dispozițiile art. 90 din Tratat anterior citat.
În privința consecințelor aplicării dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană în prezenta cauză, instanța constată că, în interpretarea acestui articol Curtea de Justiție a Comunităților Europene a emis o serie de principii. Astfel, n Hotărârea Curții de Justiție a Comunităților Europene din 5 decembrie 2006 - dată în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, Nadasdi -es - Regionalis, respectiv Ntemeth -es - Regionalis - Curtea Europeană de Justiție a arătat următoarele:
"45. Așa cum Curtea a statuat deja, în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană art. 90 suplimentează dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia aste acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre (cauzele reunite C-393/04 și C-41/05, Air Industries, 2006 l p. -0000, par. 65 și jurisprudența acolo citată).
46. În ceea ce privește a importarea autoturismelor second-hand importate, Curtea a apreciat de asemenea că art. 90 caută să asigure completa neutralitatea impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se află deja națională și produsele importate (cauza C-387/01, 2004, I p. -4981, par. 66 și jurisprudența acolo citată).
47. Conform unei jurisprudențe bine stabilite, art. 90 par. 1 este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferit pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri, la un nivel al taxei mai M în cazul produselor importate (a se vedea cauza, par. 67, precum și jurisprudența acolo citată). Totuși, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatorie în mod indirect, datorita efectelor pe care le produce.
48. În scopul de a asigura neutralitatea impozitării interne prin respectarea regulilor de concurență între autoturismele uzate aflate deja pe națională și autoturismele similare importate, este necesar să fie comparate efectele taxei de înmatriculare pentru vehiculele nou importate dintr-un alt stat membru decât Ungaria cu efectele valorii reziduale a taxei de înmatriculare care afectează vehiculele similare înmatriculate deja în Ungaria și cărora, pentru acest scop, le-a fost deja aplicată această taxă.
49. O comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în Ungaria înainte de intrarea în vigoare a Legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente.
51. Cât privește criteriile care pot fi folosite pentru determinarea unei taxe, Curtea observă că, în stadiul său actual, dreptul comunitar nu restrânge libertatea fiecărui stat membru de construi un sistem fiscal care are diferențieri între anumite produse, chiar dacă este vorba de produse similare în sensul art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană pe baza unor criterii obiective, cum ar fi proveniența materiilor prime folosite sau procesul de producție aplicat. Totuși, o asemenea diferențiere este compatibilă cu dreptul comunitar numai dacă urmărește obiective care sunt ele însele compatibile cu cerințele Tratatului și ale legislației comunitare secundare și dacă regulile în cauză sunt de natura să evite orice formă de discriminare, directă sau indirectă, îndreptată împotriva importurilor din alte state membre sau orice altă formă de protecție a produselor naționale concurente (cauza Outokumpu, par. 30).
52. În contextul sistemul taxelor de înmatriculare, criterii precum tipul motorului, capacitatea cilindrică și clasificarea fundamentată pe motive de protecție a mediului reprezintă criterii obiective. Prin urmare ele pot fi folosite într-un asemenea sistem. Pe de altă parte, nici nu există vreo cerință ca valoarea taxei să fie legată de prețul autoturismului.
53. Totuși, o taxă de înmatriculare nu trebuie să împovăreze produsele provenind din alte state membre mai mult decât produsele naționale similare.
54. Un autoturism nou pentru care taxa de înmatriculare a fost plătită în Ungaria își pierde, în timp, o parte din valoarea sa de piață. Pe măsura deprecierii autoturismului, se diminuează de asemenea cuantumul taxei de înmatriculare incluse în valoarea reziduală a autoturismului. Din moment ce acesta este un autoturism folosit, el nu poate fi vândut decât pentru un preț ce corespunde unei părți din valoarea sa inițială, care conține valoarea reziduală a taxei de înmatriculare.
55. Pare a rezulta, din informațiile transmise de instanțele naționale, că un autoturism de același model, vechime, cu același număr de kilometri parcurși, cumpărat într-un alt stat membru și înregistrat în Ungaria, va atrage aplicarea integrală a taxei de înmatriculare prevăzută pentru această categorie de autoturisme. Prin urmare, taxa reprezintă o sarcină mai consistentă pentru autoturismele second-hand importate decât pentru autoturismele similare deja înregistrate în Ungaria, cărora li s-a aplicat taxa de înmatriculare într-un stadiu anterior.
56. Deci, deși scopul înmatriculării este acela de protecție a mediului și nu ține cont de valoarea de piață a autoturismului, aplicarea art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană implică luarea în considerare a deprecierii autoturismelor folosite atunci când acestea sunt impozitate, din moment ce această taxă este percepută numai o dată, atunci când autoturismul este pentru prima dată înregistrat în vederea punerii în circulație în statul membru în cauză, fiind încorporată în această valoare.
57. Rezultă din considerațiile de mai sus că răspunsul la întrebările adresate Curții în cauza C-290/05, respectiv în prima parte a întrebării a treia și întrebarea a patra din cauza C-333/05 trebuie să fie acela ca art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de Legea privind taxele de înmatriculare, atâta timp cât:
- taxa este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru;
- valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care, sunt importate.
O comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în acest stat membru înainte de aplicarea a Legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă".
Făcând aplicarea acestor principii în prezenta cauză, instanța nu observă nici o diferență între taxa instituită de legislația maghiară - care a făcut obiectul examinării Curții Europene de Justiție în cauza citată mai sus - și art. 2141din Codul fiscal român.
Ca și în cazul legislației maghiare - constatată a fi neconformă cu art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană - și în cazul art. 2141din Codul fiscal român taxa este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriu! României - stat membru al Uniunii Europene de la 01.01.2007.
De asemenea, valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ele autoturismului (tipul motorului; capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât - atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre ale Uniunii Europene - aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate, respectiv în România.
Ca urmare a efectului direct în ordinea juridică internă a art. 90 alin. 1 din Tratat și a constatării că dispozițiile art. 2141- art. 2143Cod fiscal sunt contrare acestei norme din dreptul comunitar, instanța apreciază că, în soluționarea prezentei cauze se impune înlăturarea dispoziției din dreptul intern, respectiv a dispozițiilor din Codul fiscal amintite și care stau la baza refuzului autorității publice pârâte de a restitui taxa specială achitată, în urma importului acestuia dintr-un stat membru al Comunităților Europene.
Față de cele arătate mai sus, constatând că taxa de prima înmatriculare are un vădit caracter ilicit, fiind în discordanță cu prevederile Constituției României, cu prevederile Tratatului, dar și cu principiile instituite de, în urma deciziilor de interpretare, decizii care sunt obligatorii pentru toate statele membre, instanța a apreciat că actele administrative emise de pârât în legătură cu organizarea și executarea dispozițiilor legale care prevăd această taxă sunt nelegale, motiv pentru care se impune anularea acestora și obligarea autorității publice pârâte să procedeze la restituirea taxei speciale prevăzută de art. 2141Cod fiscal achitate pentru înmatricularea autoturismului importat de către reclamantă.
Cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 50/2008, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 11 din acest act normativ "se restituieaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență."Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
La data nașterii raportului juridic de drept fiscal între reclamant și Statul Român prin reprezentanții săi legal în această materie, organele fiscale, erau aplicabile, conform principiuluitempus regit actum,normele de drept material din legea fiscală (art. 2141- art.2143fisc.), norme care au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.
Taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79I/S contre re danois des impts accisesprecum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05șiparag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație.
Restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor OUG nr. 50/2008 nu este contrară Tratatului nu are nicio influență asupra dreptului reclamantului de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M, solicitând admiterea acestei căi de atac, admiterea excepției necompetenței materiale a Tribunalului Satu Mare, iar în subsidiar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii în contencios administrativ, ca nelegală și netemeinică.
Cu privire la necompetența materială a Tribunalului Satu Mare, recurenta arată că, chitanța eliberată de către pârâtă nu este un act administrativ fiscal, ci un simplu înscris care atestă încasarea taxei de la intimatul reclamant. Recurenta consideră că actul administrativ pretins vătămător de reclamant este actul administrativ cu caracter normativ și anume art.214 ind.1 Cod Fiscal, și în această situație competența de soluționare ar reveni altei instanțe, potrivit art.9 și 10 din Legea nr.554/2004.
Pe fondul cauzei, învederează faptul că prevederile art. 90 alin. 1 din Tratatul Comunităților Europene nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme și autovehicule indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România, prevederile acestui text introducând o limitare a drepturilor statelor membre de a introduce pentru produsele comunitare impozite mai mari decât pentru produsele similare interne.
Recurenta mai arată că organul competent să se pronunțe asupra constituționalității unui act normativ este Curtea Constituțională, iar asupra încălcării legislației comunitare de către legislația internă se pronunță Curtea Europeană de Justiție.
Recurenta mai arată că prin OUG nr.50/2008 a fot instituită taxa de poluare pentru autovehicule, care a intrat în vigoare la data de 01.07.2008 și prin care se dispune numai restituirea în parte a taxei achitată în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008 și nu restituirea integrală a taxei, situație în care recurenta este de acord cu restituirea în parte a sumei achitate de către reclamant.
În ce privește acordarea dobânzilor la cererea contribuabililor pentru sumele cuvenite a fi restituite de la bugetul general consolidat al statului, aceasta are loc în condițiile reglementate de art. 124 din OG nr. 92/2003, din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau la art.70, după caz. Recurenta apreciază că acordarea acestora din ziua plății contravine prevederilor art. 124 din OUG nr. 92/2003 coroborate cu prevederile art. 112 (2) din aceeași ordonanță și cu ale Ordinului nr.1899/2004 al erului Finanțelor Publice.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 18.06.2009 intimatul reclamant a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Intimatul susține că criticile aduse sentinței civile de către recurentă sunt neîntemeiate.
În privința excepției necompetenței materiale a tribunalului arată că se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
Pe fondul cauzei, actul emis în legătură cu cererea de restituire formulată de intimat, are natura juridică a unui act administrativ fiscal.
Instanțele române de drept comun sunt competente să procedeze la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții din legislația națională, contrară cu prevederile dreptului comunitar.
Legiuitorul român a instituit un regim juridic fiscal discriminatoriu față de produsele altor state membre, încălcând dispozițiile art.90 din Tratatul Comunității Europene.
Verificând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, conform art. 304 raportat la art. 3041și 306 Cod procedură civilă, pe baza materialului și lucrărilor dosarului, se constată că aceasta este temeinică și legală.
Excepția necompetenței materiale a Tribunalului Satu Mare este neîntemeiată deoarece obiectul acțiunii formulată de reclamant îl reprezintă refuzul nejustificat al pârâtei de a-i soluționa cererea referitoare la un drept, respectiv refuzul pârâtei de a-i restitui taxa de primă înmatriculare încasată în mod nelegal, situație în care în temeiul art. 10 al.1 teza I și art. 2 alin.2 din Legea nr.554/2004, competența în primă instanță în soluționarea acțiunii aparține tribunalului.
Referitor la fondul cauzei, în mod corect a reținut instanța de fond că taxa din litigiu este contrară prevederilor comunitare, încălcându-se prevederile art.90 alin. 1 din Tratatul Comunității Europene potrivit cărora "nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare."
Cum în speță, pentru autoturismul provenit din Comunitatea Europeană, introdus în țară de către reclamantul intimat și care a fost înmatriculat în comunitatea europeană, s-a perceput în România o taxă de înmatriculare care nu se percepe pentru reînmatricularea autoturismelor deja înmatriculate în România, este evident că dispozițiile art. 214 indd.1 și 214 ind. 3 din Codul Fiscal sunt discriminatorii, astfel că prin aplicarea acestora se încalcă dispozițiile art. 90 alin.1 din TRATATUL COMUNITĂȚII EUROPENE.
În cauza C 224/1994 prin Hotărârea din 29.04.1999 și în cauza 118/2000, Curtea de Justiție a Comunității Europene a reținut obligația ce revine tuturor organelor administrației, inclusiv autorităților descentralizate, de a aplica dispozițiile dreptului comunitar, înlăturând de la aplicare prevederile naționale incompatibile cu reglementările comunitare.
Motivul de recurs privind incidența în speță a prevederilor OUG nr.50/2008 este neîntemeiat, actul normativ respectiv nefiind în vigoare la data plății taxei.
Nici motivul de recurs privind greșita acordare a dobânzilor prevăzute de Codul d e procedură fiscală din ziua plății taxei nu este întemeiat și nu poate atrage modificarea sentinței câtă vreme recurenta nu indică ziua din care urmau să fie acordate dobânzile și nu a depus nici un act doveditor în acest sens.
Prima instanță nu a acordat ceea ce nu s-a cerut, prin obligarea pârâtei la plata dobânzii prevăzută de Codul d e procedură fiscală deoarece prin acțiunea formulată reclamantul a solicitat obligarea pârâteila plata dobânzii legale, or, întrucât acțiunea formulată de reclamant este o acțiune în contencios administrativ și în speță sunt aplicabile dispozițiile Codului d e procedură fiscală, dobânda legală solicitată de reclamant este dobânda prevăzută de Codul d e procedură fiscală, astfel cum a dispus și prima instanță.
Față de toate aceste considerente, instanța în baza art. 312 raportat la art. 316 Cod procedură civilă urmează a respinge ca nefondat recursul.
În baza art.274 Cod de procedură civilă, recurenta va fi obligată la plata către intimat a 1.500 lei, reprezentând onorariu de avocat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S,în contradictoriu cu intimata reclamantă- " TRANS" SRL,cu sediul în S M, str.-, -.2,.14, jud.S M, împotriva sentinței nr.120/CA din 4 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr-, pe care o menține în totul.
Obligă partea recurentă să plătească părții intimate suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IRE VO CABILĂ.
ronunțată în ședință publică azi, 17.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
Red.hot.; __.01.2010
Jud. fond
Dact.; __.01.2010; 4 ex.
- două exemplare comunicate cu:
- recurenta pârâtăDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S Mcu sediul în S M, -, nr.3-5, jud.S M,
- intimata reclamantă- " TRANS" SRL,cu sediul în S M, str.-, -.2,.14, jud.S
- două comunicări emise la __. 01 2010; predate la expediție la __. 01. 2010
Președinte:Sotoc DanielaJudecători:Sotoc Daniela, Blaga Ovidiu, Tătar Ioana
