Contestație act administrativ fiscal. Decizia 712/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Comercială, de contencios Administrativ și Fiscal
DOSAR NR.- -
DECIZIE NR.712/CA/2009 -
Ședința publică din 17 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Sotoc Daniela- -- judecător
- - -JUDECĂTOR 2: Blaga Ovidiu
- - - judecător
- - - grefier
*******
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ și fiscal formulat de pârâtaADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI O,cu sediul în O,-/B, jud.B în contradictoriu cu intimatul reclamant,din O,-, -.85,.19, jud.B împotriva sentinței nr.177/CA din 10 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr-, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu se prezintă nici o parte a litigiului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, cauza se află la al doilea termen de judecată în recurs, intimatul reclamant a depus la dosar note de ședință, s-a solicitat judecarea cauzei și în eventuala lipsă a părților de la dezbateri, după care:
CURTEA D APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin Sentința nr. 177 din 10.03.2009, Tribunalul Bihora respins excepția de inadmisibilitate, a admis acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în O,-, -.85,.19, jud.B, cu reședința aleasă în O,-, jud.B, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI O B, cu sediul în O, str. - nr.2-4, jud.B, și în consecință dispus obligarea pârâtei să restituie reclamantului suma de 5.755 lei, achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare prin chitanța seria - nr.- din 05.02.2008, sumă ce urmează a fi actualizată cu dobânda legală de la data plății efective și a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 546,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut că, prin chitanta seria - nr. -/05.02.2008, reclamantul a achitat suma de 5.755 lei, reprezentand taxa speciala pentru prima inmatriculare a autoturismului avand cartea de identitate seria G nr. -, adus dintr-un stat membru al Comunitatii Europene. Prin cererea inregistrata la data de 13.10.2008 la Administratia Financiara O, reclamantul a solicitat acestei institutii restituirea taxei achitate, invocand prevederile art. 25, 28 si 90 din Tratatul Uniunii Europene.
Prin adresa nr. -/23.10.2008, parata a comunicat reclamantului refuzul de restituire a taxei, intrucat aceasta a fost datorata potrivit prevederilor legale in vigoare - art. 214/1 si 214/2 din Codul Fiscal.
Examinand cu prioritate exceptia de inadmisibilitate a actiunii, invocata de parata, relativ la imrejurarea ca reclamantul nu a parcurs procedura prealabila obligatorie impusa de art. 7 din Legea 554/2004, anterior sesizarii instantei de contencios administrativ, instanta a reținut că aceasta este nefondata și ca tare a respins-o, pentru urmatoarele considerente:
Reclamantul a achitat taxa conformandu-se dispozitiilor legale din Codul fiscal, precum si unei calculatii privind taxele speciale pentru autoturisme stabilita de Ministerul Finantelor si care era afisata, in forma electronica, in mod public. Operatiunea tehnica de inmatriculare a autoturismelor second-hand importate dintr-un stat membru al Comunitatii Europene nu era posibila fara plata taxei. Insa, organul fiscal care a incasat taxa nu emite un act fiscal, titlu de creanta, care sa materializeze operatiunea, astfel ca, in aceasta imprejurare, insasi obligatia de plata a taxei, de natura legala si conditionarea inmatricularii de plata acesteia echivaleaza cu existenta unui act administrativ de obligare la plata, care nu are un suport material.
de ceste considerente, cata vreme nu s-a emis un act administrativ-fiscal prin care sa fie impusa plata taxei de prima inmatriculare, in mod corect reclamantul, in considerarea prevederilor art. 7 din Legea 554/2004, s-a adresat Administratia Publice a Municipiului O, cu cererea de restituire a taxei, iar raspunsul primit de la parata, concretizat in adresa nr. -/23.10.2008, constituie un act administrativ susceptibil de a fi atacat cu actiune in anulare, potrivit art. 1 alin. 1 din Legea 554/2004.
Nu poate fi primita sustinerea paratei, in sensul ca, pentru a putea fi considerata indeplinita procedura prealabila, reclamantul trebuia sa se adreseze organului fiscal pentru revocarea raspunsului la cererea de restituire, cata vreme, astfel cum am aratat, reclamantul s-a adresat deja Administratiei Finantelor Publice a Municipiului O cu cererea de restituire a taxei de prima inmatriculare. De altfel, chiar in cuprinsul adresei nr. -/23.10.2008, parata a mentionat ca aceasta poate fi atacata in conditiile Legii 554/2004 la Tribunalul Bihor.
In privinta fondului, instanta a reținut că taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule a fost introdusa in Codul fiscal prin Legea 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007 si se datora cu ocazia primei inmatriculari in Romania a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214/1 din Codul fiscal. Cuantumul taxei speciale, datorata bugetului statului, se calculeaza dupa formula prevazuta la art. 214/1 alin. 3, in functie de capacitatea cilindrica, vechimea autovehiculului si unii coeficienti de corelare sau de reducere a taxei, prevazuti in anexele legii. Esential ramane ca taxa special nu este perceputa pentru autoturismele deja inmatriculate in Romania, si aceasta stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, fiind perceputa numai pentru autoturismele inmatriculate in celelalte state comunitare si reinmatruclate in Romania, dupa aducerea acestora in tara.
Analizand prevederile art. 90 paragraf 1 din Tratatul Comunitatii Europene, invocat de reclamant, instanta a constatat ca acesta prevede ca "nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natura mai mari decat cele care se aplica, direct sau indirect, produselor nationale similare". Prin urmare, aceste prevederi limiteaza libertatea statelor in materie fiscala de a restrictiona libera circulatie a marfurilor prin interzicererea taxelor discriminatorii si protectioniste.
Or, prin art. 214/1 si 214/2 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, se introduce un regim juridic discriminatoriu pentru autovehiculele aduse in Romania din Comunitatea Europena in scopul reinmatricularii lor in Romania, in situatia in care acestea au fost deja inmatriculate in tara de provenienta, in timp ce pentru reinmatricularea autovehiculelor inmatriculate deja in Romania, taxa nu se mai percepe.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constitutia Romaniei, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate de dispozitiile contrare din legile interne, iar alin. 4 prevede ca autoritatea judecatoreasca garanteaza aducerea la indeplinire a obligatiilor rezultate din alin. 2 mentionat.
Si Curtea de Justitie a Comunitatii europene a consacratprincipiul suprematiei(primatul) dreptului comunitar, in baza caruia regulile de drept comunitar vor face inoperante orice reguli de drept national in vigoare sau viitoare, precum si principiul caracterului direct aplicabil al dreptului comunitar in dreptul intern al statelor membre UE, fara a fi nevoie de o legislatie nationala suplimentara sau de transformare.
Cu referire la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justitie a Comunitaii Europene s-a pronuntat in mai multe cazuri, in sensul ca acesta reprezinta, in cadrul Tratatului CE o completare a dispozitiilor privind suprimarea taxelor vamale si a taxelor cu efect echivalent. Aceasta dispozitie are drept obiectiv asigurarea liberei circulatii a marfurilor intre statele membre in conditii normale de concurenta, prin eliminarea oricarei forme de protectie care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminarorii de produsele provenind din alte state membre.
Avand in vedere principiul primatului dreptului comunitar si al efectului direct aplicabil al art. 90 din Tratatul CE, instanta va constata ca art. 214/1-214/3 din Codul fiscal sunt reglementari contrare Tratului CE si ca nu pot fi mentinute in continuare ca aplicabile in cauza de, motiv pentru care, in temeiul art. 90 din Tratatul CE, va admite actiunea reclamantului si va obliga parata sa-i restituie acestuia taxa speciala de prima inmatriculare, in cuantum de 5.755 lei, incasata ilegal de catre parata. In temeiul art. 1084, rap. la art. 1082.civ. va fi obligata si la plata dobanzii legale, de la data platii si pana la restituirea efectiva a sumei.
In ceea ce priveste sustinerea paratei in sensul ca, prin OUG 50/2008 s-au abrogat prevederile art. 214/1 si 214/2 din Codul fiscal, taxa speciala de prima inmatriculare fiind practic inlocuita acum cu taxa de poluare, instanta retine ca prevederile art. 11 din OUG 50/2008 nu pot fi retinute pentru respingerea actiunii, in conditiile in care nu exista nici un temei pentru parata sa oblige reclamantul la suportarea taxei de poluare, cata vreme o asemenea taxa nu exista la data inmatricularii autoturismului in Romania, cunoscand fiind principiul neretroactivitatii legii civile noi, consacrat de art. 15 alin. 2 din Constitutia Romaniei. Or, OUG 50/2008 intrand in vigoare la data de 01.07.2008, taxa de poluare nu poate fi perceputa pentru aducerea in tara a unui autoturism la o data anterioara datei intrarii in vigoare a acestui act normativ.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a municipiului O, solicitând admiterea acestei căi de atac, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii în contencios administrativ ca inadmisibilă iar în subsidiar, ca nelegală și netemeinică.
Apreciază recurenta că în mod neîntemeiat instanța de fond a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, reclamantul nesolicitând anularea actului administrativ-fiscal atacat, nefiind respectate prevederile art.7 din Legea nr.554/2004.
Pe fondul cauzei, învederează faptul că prevederile art. 90 alin. 1 din Tratatul Comunităților Europene nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme și autovehicule indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România, prevederile acestui text introducând o limitare a drepturilor statelor membre de a introduce pentru produsele comunitare impozite mai mari decât pentru produsele similare interne.
Arată că taxa specială pentru autoturisme a fost calculată în conformitate cu prevederile art.2141și art.2142din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, dispoziții legale abrogate de nr.OUG50/21.04.2008.
Taxa de poluare intervine potrivit art.4 lit. a) din nr.OUG50/2008 cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Invocă și prevederile art.11 din nr.OUG50/2008.
Prin notele de ședință depuse la dosar la data de 10.12.2009, intimatul reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat și să se mențină hotărârea primei instanțe.
Arată că procedura prealabilă a fost îndeplinită, astfel cum reiese și din conținutul adresei nr.-/23.10.2008.
Se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
Orice plată făcută din eroare sau fără a exista un debit, este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii.
Prevederile art.90 din Tratatul Comunității Europene se aplică potrivit art.148 alin.2 din Constituția României, cu prioritate în fața legilor interne.
Taxa de primă înmatriculare încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor și este nelegală și discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art.90 din Tratatul Comunității Europene.
Potrivit art.15 alin.2 din Constituție, legea dispune numai pentru viitor, neputându-se aplica în speță o dispoziție a legii care nu era în vigoare la data primei înmatriculări.
Verificând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, conform art. 304 raportat la art. 3041și 306 Cod procedură civilă, pe baza materialului și lucrărilor dosarului, se constată că aceasta este temeinică și legală.
Excepția inadmisibilității acțiunii este neîntemeiată întrucât organul fiscal care a încasat taxa de primă înmatriculare nu a emis un act fiscal, titlu de creanță, care să materializeze operațiunea, astfel că însăși obligația de plată a taxei echivalează cu existenta unui act administrativ de obligare la plată, care nu are un suport material.
Față de aceste considerente, câtă vreme nu s-a emis un act administrativ-fiscal prin care să fie impusă plata taxei de primă înmatriculare, in mod corect reclamantul, in considerarea prevederilor art. 7 din Legea 554/2004, s-a adresat Administrației Publice a Municipiului O, cu cererea de restituire a taxei, iar răspunsul primit de la pârâtă, concretizat în adresa nr. -/23.10.2008, constituie un act administrativ susceptibil de a fi atacat cu acțiune in anulare, potrivit art. 1 alin. 1 din Legea 554/2004.
Chiar in cuprinsul adresei nr. -/23.10.2008, pârâta a menționat ca aceasta poate fi atacată in condițiile Legii 554/2004.
Referitor la fondul cauzei, în mod corect a reținut instanța de fond că taxa din litigiu este contrară prevederilor comunitare, încălcându-se prevederile art.90 alin. 1 din Tratatul Comunității Europene potrivit cărora "nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare."
Cum în speță, pentru autoturismul provenit din Comunitatea Europeană, introdus în țară de către reclamantul intimat și care a fost înmatriculat în comunitatea europeană, s-a perceput în România o taxă de înmatriculare care nu se percepe pentru reînmatricularea autoturismelor deja înmatriculate în România, este evident că dispozițiile art. 2141și 2143din Codul Fiscal sunt discriminatorii, astfel că prin aplicarea acestora se încalcă dispozițiile art. 90 alin.1 din TRATATUL COMUNITĂȚII EUROPENE.
În cauza C 224/1994 prin Hotărârea din 29.04.1999 și în cauza 118/2000, Curtea de Justiție a Comunității Europene a reținut obligația ce revine tuturor organelor administrației, inclusiv autorităților descentralizate, de a aplica dispozițiile dreptului comunitar, înlăturând de la aplicare prevederile naționale incompatibile cu reglementările comunitare.
Motivul de recurs privind incidența în speță a prevederilor OUG nr.50/2008 este neîntemeiat, actul normativ respectiv nefiind în vigoare la data plății taxei.
Față de toate aceste considerente, instanța în baza art. 312 raportat la art. 316 Cod procedură civilă urmează a respinge ca nefondat recursul.
În baza art.274 Cod de procedură civilă, recurenta va fi obligată la plata către intimat a 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI O, cu sediul în O,-/B, jud.B în contradictoriu cu intimatul reclamant,din O,-, -.85,.19, jud.B împotriva Sentinței nr.177/CA din 10 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr-, pe care o menține în totul.
Obligă partea recurentă să plătească părții intimate suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IRE VO CABILĂ.
ronunțată în ședință publică azi, 17.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
Red.hot.; __.01.2010
Jud. fond
Dact.; __.01.2010; 4 ex.
- două exemplare comunicate cu:
- recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI O, cu sediul în O,-/B, jud.B
- intimatul reclamant,din O,-, -.85,.19, jud.
- două comunicări emise la __. 01 2010; predate la expediție la __. 01. 2010
Președinte:Sotoc DanielaJudecători:Sotoc Daniela, Blaga Ovidiu, Tătar Ioana