Contestație act administrativ fiscal. Decizia 714/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Comercială, de contencios Administrativ și Fiscal
DOSAR NR.- -
DECIZIE NR.714/CA/2009 -
Ședința publică din17 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Sotoc Daniela- -- judecător
- - -JUDECĂTOR 2: Blaga Ovidiu
- - - judecător
- - - grefier
*******
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ și fiscal formulat de pârâtaDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M - în nume propriu și în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI S M,cu sediul în S M, -, nr.3-5, jud.S în contradictoriu cu intimatul reclamant,din S M, str.-, -.2,.10, jud.S M, împotriva sentinței nr.114/CA din 3 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr-, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă avocat în reprezentarea intimatului reclamant, în baza împuternicirii avocațiale nr.94737/02.06.2009, lipsă fiind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, cauza se află la al doilea termen de judecată în recurs, după care:
Nefiind alte cereri, excepții probleme prealabile, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta intimatului reclamant solicită respingerea recursului, menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, cu cheltuieli de judecată.
Susține întâmpinarea astfel cum a fost formulată în scris.
Precizează că dobânda legală este dobânda prevăzută de normele legale.
CURTEA D APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin Sentința nr. 114 din 03.03.2009, Tribunalul Satu Marea respins excepția necompetenței materiale a tribunalului invocată de pârâtă, a admis acțiunea în contencios administrativ înaintată de reclamantul din S M, str.-, - 2,.10, împotriva pârâtei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M cu sediul în S M, P-ța - nr. 3 - 5, în sensul că a anulat ca nelegale actele administrativ fiscale nr. 3817/19.01.2009 și nr. 10610/28.01.2009 emise de pârâtă și a obligat pârâta să restituie reclamantului diferența de sumă de 1863,98 lei reprezentând plata taxei speciale de înmatriculare prevăzută de art. 2141Cod fiscal, cu dobânda legală de la data plății până la data restituirii efective a sumei.
De asemenea a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 545,75 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut că, Reclamantul a achiziționat un autoturism dintr-un stat membru UE pentru care a achitat suma de 4.039,98 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare, prevăzută de art.214 indice 1 - 214 indice 3 Codul fiscal, conform chitanței seria T-2A nr.- din 01.06.2007 (fila 7).
După intrarea în vigoare a OUG nr.50/2008, reclamantului i-a fost restituită o parte din taxa plătită și, față de nerestituirea integrală a cuantumului acestei taxe considerate nelegale de reclamant, acesta a solicitat organului fiscal restituirea diferenței de taxă achitată, cererea respinsă prin adresa nr.- din 22.12.2008 (fila 6).
Contestația formulată de reclamant împotriva acestui refuz a fost respinsă prin răspunsul comunicat sub nr.1883/12.01.2009 de către pârâtă, întemeiat pe prev.pct.VI alin.1 din Normele Metodologice de aplicare a OUG nr.50/2008 (fila 4).
Reținând această stare de fapt, cu privire la excepția necompetenței materiale a Tribunalului Satu Mare, invocate de pârâtă prin întâmpinare, asupra căreia instanța se pronunță cu întâietate în conformitate cu prevederile art.137 Cod de procedură civilă, instanța o apreciază ca fiind neîntemeiată.
Prin contestația înregistrată sub nr.416/6.01.2009 (fila 5), reclamantul a solicitat organului fiscal care a încasat taxa specială pentru autovehicule, restituirea diferenței acestei taxe, apreciată ca fiind încasată în mod nelegal.
Prin răspunsurile formulate, autoritatea publică fiscală comunică reclamantului că nu poate da curs favorabil solicitării sale, invocând prevederile pct.VI, alin.1 din Normele Metodologice de aplicare a OUG nr.50/2008.
Refuzul astfel exprimat al pârâtei, care constituie în fapt o manifestare unilaterală de voință a organului fiscal competent ce privește drepturi și obligații fiscale, are natura juridică a unui act administrativ fiscal în înțelesul art.41 Cod de procedură fiscală care poate fi cercetat sub aspectul legalității de instanța de contencios administrativ întrucât constituie un act administrativ așa cum este definit de art.2 lit.c din Legea nr.554/2004.
Astfel, instanța a apreciat că este competentă să soluționeze litigiul dintre părți, excepția necompetenței sale materiale invocate de pârâtă fiind neîntemeiată.
Cu privire la fondul cererii reclamantului, instanța constată că aceasta este fondată pentru următoarele considerente:
Potrivit art.214 indice 1 - art.214 indice 3 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal și pct.31 indice 1 - 31 indice 2 din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin HG nr.1861/2006, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se instituie asupra tuturor autoturismelor înaintea primei lor înmatriculări în România, atât pentru autoturismele noi cât și pentru cele rulate aduse din import.
Această taxă nu se percepe pentru autoturismele deja înmatriculate în România, dar se percepe pentru cele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România.
Conform art.90 paragraful 1 din Tratatul Constitutiv al Comunității Europene: "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite directe sau de altă natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Scopul acestei reglementări comunitare, așa cum se reține din jurisprudența CJCE, este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre, în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne și care discriminează produsele provenite din alte state membre.
Cum în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele înmatriculate în țară, dar se datorează o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare pentru care se solicită reînmatricularea în România, este evident că prin instituirea acestei taxe legiuitorul român a încălcat dispozițiile art.90 din TCE, prin crearea unui regim fiscal discriminatoriu între produsele importate și cele autohtone, de natură similară.
Prin Legea nr.157/2005, România a ratificat Tratatul privind aderarea la Uniunea Europeană, efectele acestei aderări fiind reglementate de art.148 alin.2 și 4 din Constituția României, conform cărora:
"Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Parlamentul, Președintele României, Guvernul șiautoritatea judecătoreascăgarantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2".
Reținând principiul supremației dreptului comunitar asupra dreptului intern al statelor membre, Curtea de Justiție a Comunităților Europene prin jurisprudența sa, a consacrat și consecințele practice ale acestui principiu, respectiv că: aplicarea normelor dreptului comunitar cu prioritate față de dreptul intern nu trebuie condiționată de declararea unei legi ca neconstituțională; instanțele naționale nu vor putea aplica măsuri legislative interne care sunt în contradicție cu dreptul comunitar, chiar dacă acestea sunt adoptate după aderarea la UE; instanțele naționale trebuie să aplice dreptul comunitar în totalitate și prin urmare sunt obligate să înlăture dispozițiile interne contrare acestuia (cauza Costa/ENEL, cauza Simmenthal/Ministerul Finanțelor din Italia).
Așadar, în conformitate cu prevederile constituționale precitate precum și cu jurisprudența CJCE, judecătorul național este obligat să aplice în mod direct normele dreptului comunitar, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
Prin urmare, constatând că normele interne, respectiv art.214 indice 1 - 214 indice 3 Codul fiscal sunt contrare dispozițiilor Tratatului CE, și reținând aplicabilitatea prioritară și directă a normelor comunitare, instanța apreciază că actele administrative emise de pârâtă în aplicarea dispozițiilor legale care reglementează taxa specială de primă înmatriculare sunt nelegale, motiv pentru care se impune anularea acestora și obligarea pârâtei la restituirea integrală a acestei taxe.
În ce privește susținerea pârâtei în sensul că prin art.11 din OUG nr.50/2008 s-a instituit temeiul legal pentru restituirea în parte a taxei achitate în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008 și nu restituirea integrală a acesteia, instanța apreciază că pârâta nu poate invoca aceste prevederi legale pentru respingerea cererii reclamantului, în condițiile în care nu există un temei pentru ca pârâta să oblige reclamantul la suportarea taxei de poluare, câtă vreme o asemenea taxă nu exista la data înmatriculării autovehiculului în România, cunoscut fiind principiul neretroactivității legii civile noi, consacrat de art.15 alin.2 din Constituție.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M, în nume propriu și în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice S M, solicitând admiterea acestei căi de atac, admiterea excepției necompetenței materiale a Tribunalului Satu Mare, iar în subsidiar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii în contencios administrativ, ca nelegală și netemeinică.
Cu privire la necompetența materială a Tribunalului Satu Mare, recurenta arată că, chitanța eliberată de către pârâtă nu este un act administrativ fiscal, ci un simplu înscris care atestă încasarea taxei de la intimatul reclamant. Recurenta consideră că actul administrativ pretins vătămător de reclamant este actul administrativ cu caracter normativ și anume art.214 ind.1 Cod Fiscal, și în această situație competența de soluționare ar reveni altei instanțe, potrivit art.9 și 10 din Legea nr.554/2004.
Pe fondul cauzei, învederează faptul că prevederile art. 90 alin. 1 din Tratatul Comunităților Europene nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme și autovehicule indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România, prevederile acestui text introducând o limitare a drepturilor statelor membre de a introduce pentru produsele comunitare impozite mai mari decât pentru produsele similare interne.
Recurenta mai arată că organul competent să se pronunțe asupra constituționalității unui act normativ este Curtea Constituțională, iar asupra încălcării legislației comunitare de către legislația internă se pronunță Curtea Europeană de Justiție.
Recurenta mai arată că prin OUG nr.50/2008 a fot instituită taxa de poluare pentru autovehicule, care a intrat în vigoare la data de 01.07.2008 și prin care se dispune numai restituirea în parte a taxei achitată în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008 și nu restituirea integrală a taxei, situație în care recurenta este de acord cu restituirea în parte a sumei achitate de către reclamant.
În ce privește acordarea dobânzilor la cererea contribuabililor pentru sumele cuvenite a fi restituite de la bugetul general consolidat al statului, aceasta are loc în condițiile reglementate de art. 124 din OG nr. 92/2003, din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau la art.70, după caz. Recurenta apreciază că acordarea acestora din ziua plății contravine prevederilor art. 124 din OUG nr. 92/2003 coroborate cu prevederile art. 112 (2) din aceeași ordonanță și cu ale Ordinului nr.1899/2004 al Ministerului Finanțelor Publice.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 28.05.2009 intimatul reclamant a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Intimatul susține că criticile aduse sentinței civile de către recurentă sunt neîntemeiate.
Actul emis în legătură cu cererea de restituire formulată de intimat, are natura juridică a unui act administrativ fiscal.
Instanțele române de drept comun sunt competente să procedeze la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții din legislația națională, contrară cu prevederile dreptului comunitar.
Legiuitorul român a instituit un regim juridic fiscal discriminatoriu față de produsele altor state membre, încălcând dispozițiile art.90 din Tratatul Comunității Europene.
Verificând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, conform art. 304 raportat la art. 3041și 306 Cod procedură civilă, pe baza materialului și lucrărilor dosarului, se constată că aceasta este temeinică și legală.
Excepția necompetenței materiale a Tribunalului Satu Mare este neîntemeiată deoarece obiectul acțiunii formulată de reclamant îl reprezintă refuzul nejustificat al pârâtei de a-i soluționa cererea referitoare la un drept, respectiv refuzul pârâtei de a-i restitui taxa de primă înmatriculare încasată în mod nelegal, situație în care în temeiul art. 10 al.1 teza I și art. 2 alin.2 din Legea nr.554/2004, competența în primă instanță în soluționarea acțiunii aparține tribunalului.
Referitor la fondul cauzei, în mod corect a reținut instanța de fond că taxa din litigiu este contrară prevederilor comunitare, încălcându-se prevederile art.90 alin. 1 din Tratatul Comunității Europene potrivit cărora "nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare."
Cum în speță, pentru autoturismul provenit din Comunitatea Europeană, introdus în țară de către reclamantul intimat și care a fost înmatriculat în comunitatea europeană, s-a perceput în România o taxă de înmatriculare care nu se percepe pentru reînmatricularea autoturismelor deja înmatriculate în România, este evident că dispozițiile art. 214 indd.1 și 214 ind. 3 din Codul Fiscal sunt discriminatorii, astfel că prin aplicarea acestora se încalcă dispozițiile art. 90 alin.1 din TRATATUL COMUNITĂȚII EUROPENE.
În cauza C 224/1994 prin Hotărârea din 29.04.1999 și în cauza 118/2000, Curtea de Justiție a Comunității Europene a reținut obligația ce revine tuturor organelor administrației, inclusiv autorităților descentralizate, de a aplica dispozițiile dreptului comunitar, înlăturând de la aplicare prevederile naționale incompatibile cu reglementările comunitare.
Motivul de recurs privind incidența în speță a prevederilor OUG nr.50/2008 este neîntemeiat, actul normativ respectiv nefiind în vigoare la data plății taxei.
Nici motivul de recurs privind greșita acordare a dobânzilor prevăzute de Codul d e procedură fiscală din ziua plății taxei nu este întemeiat și nu poate atrage modificarea sentinței câtă vreme recurenta nu indică ziua din care urmau să fie acordate dobânzile și nu a depus nici un act doveditor în acest sens.
Prima instanță nu a acordat ceea ce nu s-a cerut, prin obligarea pârâtei la plata dobânzii prevăzută de Codul d e procedură fiscală deoarece prin acțiunea formulată reclamantul a solicitat obligarea pârâteila plata dobânzii legale, or, întrucât acțiunea formulată de reclamant este o acțiune în contencios administrativ și în speță sunt aplicabile dispozițiile Codului d e procedură fiscală, dobânda legală solicitată de reclamant este dobânda prevăzută de Codul d e procedură fiscală, astfel cum a dispus și prima instanță.
Față de toate aceste considerente, instanța în baza art. 312 raportat la art. 316 Cod procedură civilă urmează a respinge ca nefondat recursul.
În baza art.274 Cod de procedură civilă, recurenta va fi obligată la plata către intimat a 1.500 lei, reprezentând onorariu de avocat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S Mîn reprezentareaADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE S M, cu sediul în S M, - nr.3-5 în contradictoriu cu intimatul reclamant, din S M, str.-, -.2,.10, jud.S M, împotriva sentinței nr.114/CA din 3 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr-, pe care o menține în totul.
Obligă partea recurentă să plătească părții intimate suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IRE VO CABILĂ.
ronunțată în ședință publică azi, 17.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
Red.hot.; 13.01.2010
Jud. fond
Dact..; 14.01.2010; 4 ex.
- două exemplare comunicate cu:
- recurenta pârâtăDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M - în nume propriu și în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI S M,cu sediul în S M, -, nr.3-5, jud.S M,
- intimatul reclamant,din S M, str.-, -.2,.10, jud.S
- două comunicări emise la 14. 01 2010; predate la expediție la 14. 01. 2010
Președinte:Sotoc DanielaJudecători:Sotoc Daniela, Blaga Ovidiu, Tătar Ioana
