Contestație act administrativ fiscal. Decizia 714/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR.714/R-
Ședința publică din 05 septembrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Dumitru JUDECĂTOR 2: Ioana Miriță
- - - JUDECĂTOR 3: Ioana Bătrînu
- - - JUDECĂTOR 4: Fabiola
- -- - grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în Rm.V, str.G-ral nr.17, jud.V, în nume propriu și în numele subunității ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE a municipiului Râmnicu V, împotriva sentinței nr.729 din 27 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr-, intimată fiind reclamanta - - cu sediul în Rm.V,-, jud.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns recurenta- pârâtă reprezentată de consilier juridic, intimata - reclamantă reprezentată de consilier juridic.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxa judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei după care, reprezentanții părților precizează că nu au de formulat alte cereri prealabile.
Instanța constatând recursul în stare de judecată, acordă cuvântul asupra acestuia.
Consilier juridic, având cuvântul pentru recurenta- pârâtă, susține oral motivele de recurs, așa cum au fost precizate în scris la dosar, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței tribunalului, în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă, arătând că intimata - reclamantă poate urma procedura prevăzută de nr.OUG50/2008, ce reglementează taxa din litigiu.
Consilier juridic, având cuvântul pentru intimata - reclamantă, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței tribunalului, ca fiind legală și temeinică, arătând că nr.OUG50/2008 era în vigoare la 01 iulie 2008. Depune la dosar note de ședință și nu solicită obligarea recurentei - pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față:
La data de 11 aprilie 2008, -. -, cu sediul social în Rm. V,-, județul V, a chemat în judecată MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR - AGENTIA NATIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, prin DIRECTIA GENERALĂ A FINANTELOR PUBLICE A JUDETULUI V, precum și ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI RM. V, solicitând instanței de contencios administrativ ca prin hotărârea ce o va pronunța, să anuleze decizia emisă de DGFP V privind soluționarea contestației prin care s-a solicitat restituirea taxei de primă înmatriculare și pe cale de consecință, a Municipiului Rm. V să fie obligată la restituirea taxei de primă înmatriculare pentru autoturism, în cuantum de 11.183 lei, actualizată cu dobânda legală, din momentul plății și până la plata efectivă.
De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
In motivarea acțiunii, se arată că în luna noiembrie 2007, reclamanta a achiziționat un autoturism marca AUDI tipul 4 / - Q7, cu nr. de omologare 191 B 11 5 E1, an de fabricație 2007, nr. de identificare 4 X 8 DO3 2428, seria motor 005 7321 /-, cilindre: 4134, carte de identitate G - -, pentru înmatricularea căruia a fost obligată să plătească taxa specială de primă înmatriculare, la data de 29.XI.2007, în cuantum de 11.183 lei, conform OP 277 din 29.XI.2007.
Se precizează că reclamanta a solicitat, în calitate de contribuabil, în temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, restituirea de către pârâți a taxei de primă înmatriculare, însă cererea a fost respinsă de către DGFP V, în mod nejustificat.
Taxa de primă înmatriculare la care a fost obligată reclamanta are caracter ilegal și discriminatoriu încălcând prevederile art. 148 alin. 2 din Constituția României, precum și prevederile art. 25, 28 coroborate cu art. 3 alin. 3 din Directiva CE 922/12.
Dreptul comunitar, prin art. 90 din Directiva 92/12 garantează neutralitatea deplină a impozitelor interne cu privire la concurența dintre produsele, care se află deja pe piața internă și produsele de import și, ca atare, prevederile art. 214 /1 cap. II/1 din Codul fiscal sunt contrare dreptului comunitar, taxa de primă înmatriculare fiind o taxă cu efect echivalent în înțelesul art. 25 din.
Pentru aceste considerente, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor să-i restituie taxa de primă înmatriculare, întrucât este percepută ilegal și contravine regulilor comunitare.
Prin întâmpinarea de la filele 15 - 18 dosar, DGFP V, în nume propriu și în numele subunității a Municipiului Rm. V, a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă, pe considerent că este inadmisibilă, întrucât dispozițiile art. 214/1 și urm. din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal dispun, în mod imperativ, că intră sub incidența taxei speciale autoturismele și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone inclusiv, cu excepția celor special echipate pentru persoanele cu handicap și a celor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic care își desfășoară activitatea în România.
In raport de aceste dispoziții legale, reclamanta nu a făcut dovada că se află în una din situațiile prevăzute de art. 214/3 Cod fiscal, astfel că nu poate beneficia de scutirea de taxă la prima înmatriculare.
Totodată, se invocă că autoturismul achiziționat de reclamantă nu face parte dintre produsele fabricate sau achiziționate în UE, pentru a i se aplica dispozițiile art. 90 din.
Taxa specială de primă înmatriculare în România are caracterul unei taxe pentru autoturisme și autovehicule în condițiile prevăzute de art. 214/1 - 214/3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și nu o taxă specială pentru fiecare înmatriculare sau reînmatriculare în România.
Prevederile legale menționate nu retroactivează până la data primei înmatriculări în România și nici nu se aplică pentru cazurile de reînmatriculare survenite ulterior după data intrării în vigoare a normei legale care instituie această taxă în conformitate cu prevederile art. 15 alin. 2 din Constituția României conform cărora legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
In consecință, prevederile OUG nr. 50/2008, care instituie cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule începând cu data de 1 iulie 2008 și care stabilește atât formula de calcul, cât și cuantumul diferit al acestei taxe în funcție de norma de poluare, trebuie avută în vedere de instanță la soluționarea litigiului, deoarece nu o scutește pe reclamantă de la plata acestei taxe și nici nu o exceptează.
Pentru aceste motive s-a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă ca inadmisibilă.
Prin sentința nr. 729/27 mai 2008, Tribunalul Vâlcea - Secția comercială de contencios administrativ fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A, în contradictoriu cu pârâtele Ministerul Economiei și Finanțelor - Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Directia Generala a Finantelor Publice V, Administratia Finantelor Publice a Municipiului Rm V și a obligat pârâtele să restituie reclamantei suma de 11.183 lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare, actualizată cu dobânda legală din momentul încasării acesteia și până la plata efectivă.
Pârâtele au fost obligate să plătească reclamantei suma de 6,30 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta a fost obligată să plătească suma de 11.183 lei, taxă de primă înmatriculare pentru autoturismul achiziționat în luna noiembrie 2007, taxă care are efect echivalent, în înțelesul art. 25 din și, ca atare, contravine dreptului comunitar.
Susținerea pârâtelor, în sensul că taxa de primă înmatriculare se justifică față de prevederile art. 214/1 - 214/3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, este neîntemeiată, întrucât începând cu 01.01.2007, odată cu aderarea României la UE, aceasta este obligată să-și armonizeze legislația internă cu dreptul comunitar. In cazul în care dreptul intern este contrar dreptului comunitar, instanțele naționale au obligația să dea eficiență acestuia din urmă. Prin urmare, în relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, chiar dacă acesta contravine normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei proceduri constituționale.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale UE au prioritate față de dispozițiile legale din legile interne, motiv pentru care prima instanță a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâte, prin întâmpinarea de la filele 15 - 18 dosar.
Într-o atare situație, apărarea pârâtelor în sensul că acțiunea formulată de reclamantă este inadmisibilă pe considerent că nu se solicită anularea unui act administrativ fiscal de plată este neîntemeiată și speculativă. Reclamanta a achitat taxa conformându-se dispozițiilor citate din Codul fiscal, precum și unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme stabilită de Ministerul Economiei și Finanțelor. În consecință, însăși obligația de plată a taxei, de natură legală și condiționarea înmatriculării de dovada plății acesteia, echivalează cu existența unui act administrativ de obligare la plată care nu are un suport material, ci doar așa cum s-a arătat, o bază legală de reglementare în dreptul intern, dar care este contrară dreptului comunitar.
Analizând dispozițiile art. 90 paragraf 1 din invocate atât de reclamantă, cât și de pârâte, potrivit cărora " nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare", instanța constată că în acest fel se limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor, interzicând taxele discriminatorii și protecționiste.
Față de reglementările dreptului comunitar, reclamanta, persoană juridică română se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia înmatriculării autoturismului cumpărat în luna noiembrie 2007 din Germania.
Prin urmare, dispozițiile art. 90 alin. l din interzic discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară, iar actul administrativ-fiscal vătămător pentru reclamantă îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturisme de la 1 ianuarie 2007, prin art. 214/1-214/3 Cod fiscal. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei dintr-o țară comunitară, în România.
Taxa specială pentru primă înmatriculară a autoturismelor și autovehiculelor a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit cu aplicabilitate de la 1.01.2007, inițial pentru toate autovehiculele, însă după modificarea Legii nr. 343/2006, prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice, etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei în cazul vehiculelor istorice sau a celor provenite din donații sau finanțate direct din împrumuturi nerambursabile, precum și din programe de cooperare științifică și tehnică acordate instituțiilor de învățământ, sănătate și cultură, etc.
Potrivit reglementărilor în vigoare, la data importului autoturismului de către reclamantă, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România, în cuantumul prevăzut de art. 214/1 alin. 3 din Codul fiscal, ce are în vedere capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și coeficienții de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii.
De asemenea, taxa de primă înmatriculare este percepută și pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora în țară.
Acest regim fiscal stabilit de dreptul intern este discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România, din CE, în scopul reînmatriculării lor, din moment ce acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, iar între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele naționale, este aplicarea cu prioritate a dreptului comunitar, așa cum dispune art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României.
In consecință, modificarea Codului fiscal prin Legea nr. 343/2006 și introducerea taxei speciale de primă înmatriculare pentru autoturisme și autovehicule încalcă în mod direct dispozițiile art. 90 alin. 1 din și, implicit, ale Constituției României.
Intr-o atare situație, tribunalul este obligat să constate că art. 214/1 - 214/3 din Codul fiscal sunt reglementări contrare dreptului comunitar, respectiv art. 90 din și nu pot fi aplicabile în cauza dedusă judecății. Conform hotărârii în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Urmare acestui fapt, taxa specială de primă înmatriculare achitată de reclamantă pentru autoturismul achiziționat în noiembrie 2007, în cuantum de 11183 lei, a fost încasată în bugetul statului cu încălcarea art. 90 alin. 1 al, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la UE, ratificat de România prin Legea nr.157/2005, care prevede că de la data aderării dispozițiile tratatelor originale sunt obligatorii și pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin tratate și prin actul de aderare.
Prima instanță a mai reținut că, în cauza dedusă judecății nu a fost necesară declanșarea procedurii prejudiciare prevăzută de art. 234 din în fața Curții de Justiție Europene, întrucât pentru tribunal nu există nici un dubiu cu privire la incompatibilitatea dintre dreptul național și dreptul comunitar aplicabil litigiului menționat.
Obligația de plată a taxei de primă înmatriculare și condiționarea înmatriculării de dovada plății acesteia echivalează cu existența unui act administrativ de obligare la plată care nu are suport material, ci doar o bază legală de reglementare în dreptul intern, care însă contravine dreptului comunitar.
A considera că reclamanta nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale de primă înmatriculare pentru autoturisme în lipsa unui titlu de creanță cu suport material, ar echivala cu negarea dreptului reclamantei de a avea liber acces la justiție și ar contraveni art. 21 alin. 1 din Constituția României, care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ"orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public".
Pentru aceste considerente, tribunalul a admis acțiunea formulată de reclamantă și să obligat pârâtele să-i restitui suma de 11.183 lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare, actualizată cu dobânda legală din momentul încasării acesteia și până la plata efectivă.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, pârâta a fost obligată și la 6,30 lei cheltuieli de judecată către reclamantă, reprezentând taxa de timbru și timbru judiciar.
În termen legal, împotriva sentinței de mai sus, a formulat recurs pârâta DGFP,atât în nume propriu cât și în numele subunității sale Rm.V,și, invocând dispozițiile art.304 pct. 9 și art.3041Cod pr.civilă, a solicitat admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei, în principal, ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca neîntemeiată.
Astfel, susține că: prima instanță nu a dat eficiență dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 și nu a reținut că intimata - reclamantă nu a respectat termenul de 30 de zile de la comunicarea actului fiscal, pentru contestarea acestuia în justiție. Astfel, taxa a fost plătită la data de 29.11.2007, iar anularea actului de plată - OP 277 - s-a cerut la data de 14.02.2008. Ca atare, acțiunea reclamantei este inadmisibilă.
Pe de altă parte, acțiune este inadmisibilă și pentru faptul că reclamanta nu se încadrează în situațiile expres prevăzute de art.2143Cod fiscal, privind scutirea de la plata taxei speciale.
Instanța a interpretat greșit dispozițiile art.90 alin.1 din Tratatul CE și în mod greșit nu a reținut că taxa de primă înmatriculare plătită de reclamant nu se aplică exclusiv autoturismelor second-hand, provenite din alte state membre ale UE, ci se aplică tuturor autoturismelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent că provin din România sau din alte state membre ale UE. Prin urmare, criteriul "primei înmatriculări în România" conferă taxei speciale un regim de maximă generalitate, care nu depinde de proveniența geografică ori națională a autovehiculelor și care, astfel, nu încalcă dispozițiile art.90 din Tratatul CE.
De asemenea, instanța de fond nu a reținut în mod corect caracterul taxei speciale plătite de reclamant, respectiv acela de taxă specială de primă înmatriculare în România, iar nu de taxă specială pentru fiecare înmatriculare în România sau taxă specială de reînmatriculare în România.
În final, recurenta a arătat că, datorită modificărilor legislative suportate de taxa de primă înmatriculare prin OUG nr.50/21.04.2008, respectiva taxă poartă numele de taxă pe poluare pentru autovehicule, iar diferența de sumă dintre taxa plătită în perioada 01.01.2007-30.06.2008 în temeiul Codului fiscal și cea care trebuie plătită în temeiul OUG nr.50/2008 se restituie contribuabilului, potrivit unei proceduri stabilite în Normele metodologice de aplicare a ordonanței.
Intimata-reclamantă a solicitat, în scris, respingerea recursului ca nefondat, arătând că taxa specială este nelegală și discriminatorie în raport cu legislația comunitară și jurisprudenței CJCE, este o taxă cu efect echivalent contrară art. 25 CE, și nu este percepută în temeiul unui act administrativ. Instanța nu poate reține argumentul referitor la noua reglementare a taxei primită prin OUG nr.50/2008, întrucât taxa a fost percepută de la început în mod nelegal.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport de dispozițiile art.304 și art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată că recursul este nefondat.
Ordinul de plată a taxei de primă înmatriculare nu poate fi apreciat ca fiind act administrativ tipic sau asimilat în raport de care să se formuleze plângere prealabilă. Ordinul respectiv emană de la intimata reclamantă, iar nu de la autoritatea administrativă. Reclamanta, apreciind că taxa solicitată de către pârâte este nelegală în raport de legislația europeană, a formulat o cerere de restituire a sumei plătite cu acest titlu, cerere care i-a fost respinsă. Refuzul de restituire a fost apreciat ca un refuz nejustificat de a soluționa cererea, un refuz dat cu încălcarea dreptului reclamantei de a nu suporta o taxă exclusă de legislația comunitară. Acest refuz este un act administrativ potrivit art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 și în privința acestuia nu este obligatorie parcurgerea procedurii prealabile, conform art. 7 alin. 5 din aceeași lege.
În aceste condiții, acțiunea reclamantei trebuie privită ca fiind formulată în temeiul art. 1 alin 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și este admisibilă.
În ce privește al doilea motiv de inadmisibilitate, mod corect a apreciat prima instanță că acțiunea reclamantului este admisibilă, aceasta nefiind fondată pe îndeplinirea vreuneia dintre condițiile excepționale de scutire de la plata taxei de primă înmatriculare, ci pe caracterul nelegal al perceperii taxei în situațiile considerate de lege neexcepționale.
Apreciind ca fiind nelegală măsura impunerii plății taxei de primă înmatriculare în temeiul art. 2141-2143Cod fiscal, reclamanta a solicitat restituirea ei atât pe cale administrativă, cât și pe cale judiciară, potrivit dispozițiilor Legii nr. 554/2004.
De asemenea, Curtea constată că în mod corect a dispus prima instanță restituirea către reclamant a taxei de primă înmatriculare, întrucât dispozițiile art.2141-2143Cod fiscal contravin dispozițiilor art.90 paragraful 1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene în măsura în care impun plata taxei de primă înmatriculare în România și pentru autoturismele importate din alte state membre ale UE și care au fost deja înmatriculate în respectivele state.
Potrivit art. 25 "între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sautaxele cu efect echivalent".
Intimata reclamantă a cumpărat un autoturism care a fost înmatriculat inițial în Belgia, stat membru UE.
În această situație, un autovehicul care a fost deja înmatriculat într-un stat membru UE este impus la plata taxei de primă înmatriculare la înmatricularea sa pentru prima dată în România, măsură care este împovărătoare prin raportare la autoturismele înmatriculate deja în România și revândute în această țară și care, la reînmatricularea ulterioară revânzării, nu sunt taxate.
Taxa respectivă produce astfel un efect echivalent unei taxe vamale de import, fapt interzis de dispoziția comunitară sus expusă.
Nu poate fi reținut niciunul din argumentele invocate de recurentă în ce privește caracterul de maximă generalitate al taxei de primă înmatriculare în România și, respectiv, caracterul special al acesteia pentru prima înmatriculare în România, iar nu pentru fiecare înmatriculare sau pentru reînmatriculare în România, nefiind de natură și forță a înlătura argumentele reținute de instanță anterior.
De asemenea, nu poate fi reținut argumentul ce vizează noua reglementare a taxei și faptul că diferența plătită în plus, sub incidența Codului fiscal, se restituie contribuabilului, acesta nefiind de natură să confere taxei - îndeosebi în mod retroactiv - legalitate în raport de dispozițiile art. 25 și 90 paragraful 1 din Tratatul CE.
Pentru cele expuse, potrivit art.312 alin.1 Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în Rm.V, str.G-ral nr.17, jud.V, în nume propriu și în numele subunității ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A Municipiului Râmnicu V, împotriva sentinței nr.729 din 27 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ fiscal. în dosarul nr-, intimată fiind reclamanta - - cu sediul în Rm.V,-, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 septembrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red.
TC/2 ex.
01.10.2008
Jud fond.Gh.
Președinte:DumitruJudecători:Dumitru, Ioana Miriță, Ioana Bătrînu, Fabiola
