Contestație act administrativ fiscal. Decizia 813/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--12.06.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.813
Ședința publică din 10 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Pătru Răzvan
JUDECĂTOR 2: Chiu Mircea Ionel
JUDECĂTOR 3: Barbă
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A împotriva sentinței civile nr. 387/25.03.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată, având ca obiect contestație act administrativ fiscal-restituire taxă.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanta lipsă avocat, lipsă fiind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, avocatul reclamantei depune la dosar împuternicire avocațială nr.78 din data de 08.09.2008, chitanța Seria - nr.-/09.09.2008 reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 1190.00 lei, întâmpinare și arată că nu mai are alte cererii de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul reclamantei- solicită respingerea excepțiilor, respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică pentru motivele arătate în întâmpinare, cu cheltuieli de judecată.
Instanța respinge ca nefondată cererea de suspendare a judecății, pentru că în privința derulării procedurii prevăzute de art. 226 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană în fața Comisiei europene, se observă că procedura de "infringement", declanșată de către Comisie împotriva României cu privire la taxa de primă înmatriculare nu este o judecată în sensul art. 244 Cod de Procedură Civilă, nefiind sesizată Curtea de Justiție a Comunităților Europene la momentul soluționării prezentei cauze, derulându-se în prezent negocieri între Guvernul României și Comisia Europeană cu privire la modificarea legislației fiscale
Potrivit art. 244 punctul 1 Cod de Procedură Civilă, (1) instanța poate suspenda judecata "când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți";
Or, procedura prevăzută de art. 226 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană nu este, în mod integral, o procedură judiciară, ci una administrativă, în care nu se examinează legislația română în vigoare la momentul plății taxei contestate în prezenta cauză.
În consecință, judecata la care se face referire în cererea pârâtei nu are legătură cu obiectul pricinii, de vreme ce - la sesizarea Comisiei, în baza art. 226 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană - Curtea de Justiție a Comunităților Europene nu va examina conformitatea cu art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană a dispozițiilor art. 2141din Codul Fiscal român, astfel cum erau în vigoare în anul 2007, când reclamantul a plătit taxa contestată.
Curtea remarcă, totodată, că această procedură se poate finaliza și prin acceptarea de către Comisia Europeană a modificărilor legislative propuse de Statul Român pentru viitor în domeniul taxei de primă înmatriculare, modificare care nu are efecte pentru trecut, respectiv fără a se solicita Statului Român să restituie taxele percepute anterior acestor negocieri.
Acceptarea acestei modificări de către Comisie poate determina o decizie a acestei instituții de a nu sesiza Curtea de Justiție a Comunităților Europene, situație în care nu se poate reține existența unei judecăți de care atârnă dreptul reclamantei la restituirea taxei percepută de Statul Român cu încălcarea dreptului comunitar.
De aceea, fiind vorba de două proceduri paralele, cu efecte diferite, sesizarea eventuală a Curții de Justiție a Comunităților Europene în baza art. 226 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană nu împiedică sesizarea instanțelor naționale cu privire la cererea de restituire a taxelor percepute de Statul Român cu încălcarea dreptului comunitar.
Curtea subliniază, de asemenea, că și în cazul în care va fi sesizată Curtea de Justiție a Comunităților Europene de către Comisia Europeană, instanța supremă a Uniunii Europene nu va putea decât să constate că Statul Român a încălcat dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană prin instituirea taxei de primă înmatriculare, dar nu va dispune obligarea Statului Român la restituirea taxelor respective, pentru că nu acesta este obiectul procedurii de infringement, ci constatarea încălcării dreptului comunitar de către România.
Curtea precizează, sub acest aspect, că dreptul particularilor la repararea prejudiciilor produse de către statele membre prin încălcarea dreptului comunitar este independent de acțiunea Comisiei Europene și că nu poate fi condiționată repararea acestor prejudicii de constatarea prealabilă a încălcării dreptului comunitar de către Curtea de Justiție a Comunităților Europene.
În acest sens, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a arătat - în hotărârea dată la 5 martie 1996 în cauzele conexate C-46/93 și C-48/93, Du Pcheur SA contra și Queen contra Secretary of for Transport, ex parte: (cunoscută ca hotărârea " III") - că "- în cazul în care repararea prejudiciului ar fi condiționată de cerința unei constatări prealabile de către Caî ncălcării dreptului comunitar imputabilă unui stat membru, aceasta ar fi contrară principiului eficacității dreptului comunitar, din moment ce o astfel de condiție ar exclude orice drept la despăgubire atâta timp cât încălcarea prezumată nu a făcut obiectul unei acțiuni introduse de către Comisie în temeiul articolului 169 din tratat și nici al unei hotărâri pronunțate de către Or, drepturile de care beneficiază persoanele particulare, care decurg din dispozițiile comunitare având un efect direct în ordinea juridică internă din statele membre, nu pot depinde de modul în care Comisia apreciază oportunitatea de a acționa în temeiul articolului 169 din tratat împotriva unui stat membru și nici de pronunțarea de către Cau nei eventuale hotărâri de încălcare a dreptului comunitar (în acest sens, Hotărârea din 14 decembrie 1982, 314/81, 315/81, 316/81 și 83/82,. p. 4337, considerentul 16)".
Instanța respinge cererea de suspendare și legat de invocarea necesității sesizării, în temeiul art. 234 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, pentru analiza compatibilității taxei de primă înmatriculare română cu dispozițiile art. 90 Tratatul instituind Comunitatea Europeană, Curtea precizează că, potrivit art. 234 (fostul articol 177) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană:
"Curtea de Justiție este competentă să hotărască, cu titlu preliminar, cu privire la: interpretarea prezentului tratat; validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile Comunității și de; interpretarea statutelor organismelor înființate printr-un act al Consiliului, în cazul în care statutele respective prevăd acest lucru.
În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în fața unei instanțe judecătorești dintr-un stat membru, această instanță judecătorească poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință este necesară pentru a pronunța o hotărâre, să ceară Curții de Justiție să decidă cu privire la această chestiune.
În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe judecătorești naționale ale cărei hotărâri nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță judecătorească este obligată să sesizeze Curtea de Justiție."
În soluționarea cererii de suspendare instanța, ia în considerare opinia exprimată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în această privință, prin hotărârea din 6 octombrie 1982, dată în cauza Srl și di SpA contra Ministerului Sănătății, Curtea de Justiție a Comunităților Europene, hotărâre prin care instanța de contencios european de la Luxemburg a stabilit condițiile și limitele "teoriei actului clar", astfel cum este cunoscută în literatura de specialitate.
Astfel, în hotărârea dată în cauza Srl și di SpA contra Ministerului Sănătății, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a arătat că "din relația dintre alineatele (2) și (3) ale articolului 177 rezultă că instanțele vizate de alineatul (3) se bucură de aceeași putere de apreciere ca toate celelalte instanțe naționale pentru a evalua dacă este necesară o decizie asupra unui aspect de drept comunitar pentru a pronunța o hotărâre. Prin urmare, aceste instanțe naționale nu sunt obligate să trimită o întrebare privind interpretarea dreptului comunitar adresată în fața acestora în cazul în care respectiva întrebare nu este pertinentă, adică în cazul în care, indiferent care ar fi răspunsul la această întrebare, el nu ar putea avea nici o influență asupra soluționării litigiului.
În paragrafele nr. 13, 14 și 16 din aceeași hotărâre, Curtea Europeană de Justiție a precizat că "în Hotărârea din 27 martie 1963 (în cauzele conexate 28 până la 30/1962, Da, p. 75) Curtea a declarat că "deși articolul 177 alineatul (3) obligă fără nici o restricție instanțele naționale ale căror decizii nu pot face obiectul unei căi de atac în dreptul intern să trimită Curții orice întrebare privind interpretarea adresată în fața acestora, autoritatea interpretării date de C în temeiul articolului 177 poate, cu toate acestea, să priveze această obligație de cauza sa și să o golească astfel de conținut; este cazul, în special, atunci când întrebarea adresată este identică din punct de vedere material cu o întrebare care a făcut deja obiectul unei hotărâri preliminare într-o cauză similară".
14 Același efect, în ceea ce privește limitele obligației formulate de articolul 177 alineatul (3), poate rezulta dintr-o jurisprudență consacrată a Curții care a rezolvat aspectul de drept respectiv, indiferent de natura procedurilor care au dus la această jurisprudență, chiar în absența unei identități a întrebărilor în litigiu.
16 În cele din urmă, aplicarea corectă a dreptului comunitar se poate impune în mod atât de evident încât să nu lase loc nici unei îndoieli rezonabile privind modul de rezolvare a întrebării adresate. Înainte de a concluziona că este vorba de o astfel de situație, instanța națională trebuie să fie convinsă că acest aspect se impune în mod la fel de evident și instanțelor naționale ale celorlalte membre și Curții de Justiție. Doar în cazul în care aceste condiții sunt îndeplinite, instanța națională se poate abține să mai trimită această întrebare Curții de Justiție și poate să o rezolve pe propria răspundere."
Curtea de Justiție a Comunităților Europene a concluzionat, în paragraful nr. 21 din această hotărâre, că "articolul 177 alineatul (3) trebuie să fie interpretat în sensul că o instanță națională ale cărei decizii nu pot face obiectul unei căi de atac în dreptul intern trebuie, atunci când i se adresează o întrebare de drept comunitar, să își îndeplinească obligația de sesizare a Curții de Justiție, cu excepția cazului în care constată că întrebarea adresată nu este pertinentă sau că dispoziția comunitară în cauză a făcut deja obiectul unei interpretări din partea Curții sau că aplicarea corectă a dreptului comunitar se impune cu o asemenea evidență încât nu mai lasă loc nici unei îndoieli rezonabile".
Având în vedere așa numita "teorie a actului clar", stabilită în hotărârea citată anterior - conform căreia nu este necesară sesizarea Curții de Justiție a Comunităților Europene în cazurile în care jurisprudența sa anterioară este clară în privința chestiunii care necesită interpretarea - Curtea apreciază că în prezenta cauză nu se impune sesizarea Curții de Justiție a Comunităților Europene, dată fiind jurisprudența sa anterioară, prin care a interpretat art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană și în raport cu legislațiile altor membre ale Uniunii Europene privind taxele de primă înmatriculare a autovehiculelor.
De altfel, chiar și Comisia Europeană s-a referit la jurisprudența anterioară a Curții de Justiție a Comunităților Europene în comunicatul din 21.03.2007, precum și în comunicatul ulterior, din 28.11.2007, arătând:
"Curtea Europeană de Justiție () a afirmat în repetate rânduri că statele membre pot impune taxe de înmatriculare asupra autovehiculelor second-hand importate, cu condiția ca respectivele taxe să respecte dispozițiile articolului 90 din Tratatul CE. Astfel, niciun stat membru nu trebuie să aplice produselor originare din alte membre taxe mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare.
De asemenea, Curtea a hotărât că taxa de înmatriculare plătită pentru un vehicul nou face parte din valoarea de piață a acestuia, statele membre având astfel obligația de a ține seama de deprecierea reală a vehiculului atunci când calculează respectiva taxă (a se vedea cauzele, C-345/93, Comisia/Danemarca, C-47/88 și Comisia/Republica, C-375/95)."
Organele fiscale pârâte nu au oferit nici un argument în sensul că această jurisprudență nu este aplicabilă și că ar fi necesară o nouă interpretare dată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr.387/25.03.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada admis acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice A, a obligat pârâta să-i restituie suma de 5510 lei actualizată cu indicele de inflație de la data plății sumei până la data restituirii ei, a anulat adresa nr.14765/p/ad/30.11.2007 și nr.-/ad/08.01.2008 emise de pârâtă, și a obligat pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1229 lei.
În motivarea acțiunii reclamanta arată că în cursul lunii ianuarie 2007 achiziționat din Germania un autoturism second-hand, marca Audi A4 1,9 fabricat în 2003, iar pentru a-l putea înmatricula în România a fost obligat să achite în contul bugetului de stat suma de 5510 lei, reprezentând taxa specială pentru autoturisme, în temeiul art.2411și 2143Cod fiscal, Taxa a fost achitată cu chitanța TS 3/A nr.-/19 martie 2007, la Trezoreria Municipiului
Instanța de fond analizând cererea de suspendare a judecății litigiului, formulată de pârâte, a constatat că aceasta este neîntemeiată.
Potrivit art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, suspendarea judecății poate fi dispusă de judecător "când dezlegarea pricinii atârnă în tot sau în parte, de existența sau neexistența unui drept ce face obiectul unei alte judecăți". Suspendarea dăinuiește până când hotărârea pronunțată în pricina care a motivat suspendarea a devenit irevocabilă, este precizarea adusă de alin. 2 al aceluiași articol.
Este de notorietate împrejurarea declanșării, împotriva României, a procedurii de constatare a încălcării a art. 90 din Tratatul, prin reglementarea taxei percepută la înmatricularea în România a autoturismelor cumpărate din țările comunitare, prin art. 2141și 2142din Legea nr. 571/2003, modificată.
Aceasta este o procedură administrativă inițiată de Comisia Europeană și se derulează între autoritățile executive române și autoritățile comunitare. Procedura nu este similară unui proces și nu există certitudinea, nici chiar perspectiva de a fi finalizată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Pe fond prima instață agăsit acțiunea reclamantului ca fiind întemeiată și a admis-o pentru că:
Apărarea pârâtei că acțiunea este inadmisibilă întrucât nu se solicită anularea unui act administrativ fiscal de plată a taxei este neîntemeiată.
Într-adevăr, reclamanta a achitat taxa conformându-se dispozițiilor citate din codul fiscal, precum și a unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilită de Ministerul Finanțelor și care este afișată, în formă electronică, în mod public. Astfel cum pârâta confirmă, operațiunea tehnică de înmatriculare a autoturismelor second - hand cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene nu este posibilă fără plata taxei. Într-adevăr, nici un organ administrativ din România, nici cel care înmatriculează autoturisme, nici cel care încasează taxa și nici Ministerul Finanțelor care administrează bugetul statului, nu emite un act fiscal, titlu de creanță, care să o materializeze. În consecință, însăși obligația de plată a taxei, de natură legală și condiționarea înmatriculării de dovada plății acesteia, echivalează cu existența unui act administrativ de obligare la plată care nu are un suport material, ci doar așa cum s-a arătat, o bază legală de reglementare și calcul și o calculație efectivă, afișată electronic de Ministerul Finanțelor.
A considera că reclamanta nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, în lipsa unui titlu de creanță cu suport material, ar echivala cu negarea dreptului reclamantului de a avea acces liber la justiție și ar contraveni art. 21 alin. 1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Din aserțiunile anterioare rezultă că art. 90 (1) din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept a României și astfel reclamantul, persoană juridică română, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului cumpărat în anul 2007 din Germania.
Considerând demonstrată încălcarea art. 90 din Tratat prin instituirea taxei speciale pentru autoturisme, de la 1 ianuarie 2007, prin art. 2141-2143Cod fiscal, instanța a admis acțiunea reclamantei stabilind că taxa a fost ilegal încasată, obligând pe pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A să o restituie.
Cu privire la capătul de cerere privind actualizarea sumelor achitate cu rata dobânzii legale până la data plății efective, instanța constată că, în cazul sumelor restituite de la bugetul statului se datorează dobânzile legale aferente, până la data restituiri efective, prejudiciul cauzat reclamantei putând fi reparat integral numai în acest mod, astfel cum prevăd dispozițiile art.1084 cod civil raportat la art.1082 Cod civil.
Pentru aceste considerente, instanța a respins excepțiile și a admis acțiunea reclamantei, în sensul că a anulat cele două acte administrativ-fiscale și a obligat pârâta să dispună restituirea sumei de 5510 lei actualizată cu indicele de inflație de la data plății sumei, până la data restituirii.
Potrivit art.274 Cod procedură civilă, instanța a obligat pârâta să-i plătească reclamantei suma de 1229 lei cheltuieli de judecată, constând în taxă de timbru și onorariu de avocat.
În cauză a declarat recurs pârâta Administrația finanțelor publice A, solicitând modificarea sentinței și respingerea acțiunii ca nefondată.
Recurenta susține că instanța de fond și-a depășit competența atribuțiilor puterii judecătorești (art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă), pentru că nici o lege în vigoare nu permite unei instanțe judecătorești de drept comun să se pronunțe asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu Constituția și cu tratatele internaționale, această atribuție revenind în mod exclusiv Parlamentului și eventual Curții Constituționale, singurele instituții în măsură să aprecieze dacă legislația referitoare la taxa de primă înmatriculare contravine Constituției sau reglementărilor Uniunii Europene.
Recurenta și-a invocat excepția lipsei de calitate procesuală pasivă pentru că taxa a fost instituită de Statul Român.
Instanța a reținut că "obligația de plată a taxei are o bază legală", așadar emitentul acelei "baza legale" nu este Administrația Finanțelor Publice A pentru a putea sta în judecată în nume propriu.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că există incompatibilitate între reglementarea națională și cea comunitară. Prin urmare, reclamantul a considerat că este discriminat prin legislația internă, motivat de faptul că autoturismele second hand provenind din alte membre ale Uniunii Europene sunt taxate diferit.
Așadar, instanța de fond a motivat hotărârea raportându-se la nelegalitatea stabilirii prin legea internă a taxei speciale, care ar încălca ar.90 din Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană, fără să-și exercite rolul activ, în stabilirea calității procesuale a persoanei chemate în judecată ca pârât.
S-a mai invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru că în realitate nu există nu act material în care s-a consemnat plata taxei, și că actele emise de pârâtă nu întrunesc elementele unui act administrativ fiscal, astfel cum este definit la art.41 din Codul d e procedură fiscală, potrivit cu care " În înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale".
Revenind la natura adresei emisă, se subliniază că aceasta poate fi cel mult asimilată ca document (înscris) emis în regim de asistență contribuabili, așa cum este prevăzut în Ordonanța nr.767/2000 pentru aprobarea instrucțiunilor cuprinzând procedura de asistare a contribuabililor în domeniul fiscal. Natura juridică a acestei adrese este un răspuns de informare, dar fără să producă efecte juridice din partea organului fiscal și care nu îmbracă natura unui act administrativ fiscal ( art.43 alin.3 din Codul d e procedură fiscală).
Pârâta susține inadmisibilitatea acțiunii și pentru că nu este îndeplinită cerința art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004.
Recurenta invocă și depășirea limitelor puterii judecătorești, pentru că potrivit art.126 alin.2 din Constituția României, "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", Astfel nicio lege în vigoare nu permite unei instanțe judecătorești de drept comun să se pronunțe asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu constituția și cu tratatele internaționale.
Așa cum a arătat și prin întâmpinarea depusă la instanța de fond, această atribuție revine exclusiv Parlamentului și, eventual, Curții Constituționale, singurele autorități în măsură să aprecieze dacă legislația referitoare la taxa de primă înmatriculare contravine Constituției sau reglementărilor Uniunii Europene și să adopte hotărâri în consecință.
Pe fondul cauzei, recurenta critică prima instanță pentru că soluția de admitere a acțiunii nu este fondată, reclamantul datorând taxa în litigiu, regimul taxei speciale pentru autoturisme, care a intrat în vigoare în vigoare începând cu data de 01.01.2007, a înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut de Codul fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat până la data de 31.12.2006.
În lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene în domeniul impozitării autovehiculelor, statele membre sunt libere să aplice astfel de taxe și să stabilească nivelurile acestora. Precizează că principiul "poluatorul plătește", pe care se bazează și instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul mai arată că 16 membre ale Uniunii Europene practică în prezenta o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor ( între care, Danemarca, Spania, Ungaria, Belgia, Olanda, Cipru). Mai mult se are în vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de înmatriculare, în prezent, fiind în discuție la nivelul Comisiei Europene, un proiect de directivă în acest sens, proiect care, după aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre.
Faptul că art.90 din Tratatul reprezintă unul din temeiurile de bază ale consacrării liberei circulații a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare, instituind regula în conformitate cu care toate statele membre comunitare trebuie să se abțină a institui, respectiv sunt obligate să înlăture orice măsură de natură administrativă, fiscală sau vamală care ar fi de natură a afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor și serviciilor în cadrul Uniunii Europene.
În speță, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (taxa de primă înmatriculare) nu se aplică exclusiv autoturismelor second hand provenind din alte membre ale ci ea se aplică tuturor autoturismelor noi sau second hand înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența lor geografică sau națională.
Ca urmare, instituirea criteriului "primei înmatriculări în România" conferă taxei speciale un caracter de maximă generalitate care nu depinde în niciun fel de proveniența geografică sau națională a acestor autoturisme și autovehicule, situație în care nu se poate vorbi în nici un caz de încălcarea art.90 din Tratatul, nefiind vorba despre o măsură protecționistă sau de discriminare negativă a autovehiculelor provenite din alte membre, aflate la prima înmatriculare în România, în comparație cu autovehiculele provenite din România, aflate în aceeași situație de primă înmatriculare în România.
Se mai susține de către pârâtă că trebuie evidențiat că taxa în litigiu este suma specială de prima înmatriculare, deci se plătește doar o singură dată cu privire la un autovehicul indiferent de reînmatriculările ulterioare.
Examinând recursul în raport cu motivele invocate și cu celle din oficiu prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă se constată că este nefondat și se respinge pentru că:
Cererea pentru suspendarea judecății conform art. 244 Cod procedură civilă, a fost soluționată prin încheierea de ședință din 10.09.2008 a Curții de Apel Timișoara.
Privitor la fondul cauzei, Curtea constată că potrivit art.148 alin.2 din Constituție prevederile tratatelor comunitare au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Prin art.214 ind.1 alin.1 și art.214 ind.2 Cod fiscal s-a instituit obligația de a se plăti taxă specială pentru prima înmatriculare a unor autoturisme și autovehicule în România, cu excepțiile expres prevăzute în conținutul acestor texte de lege.
Potrivit reglementărilor cuprinse în Codul fiscal, cuantumul taxei speciale se calculează după formula prevăzută de art.214 ind.1 alin.3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii și aceasta este percepută, conform legii, cu începere de la data de 1.2007, deci cu aplicabilitate pentru autovehicule introduse în România după această dată.
Din conținutul dispozițiilor legale suscitate rezultă neîndoielnic că taxa specială de primă înmatriculare nu se percepe pentru autoturismele deja înmatriculate în România anterior datei de 1.2007, ci numai pentru cele înmatriculate în alte membre din Uniunea Europeană și reînmatriculate în România, după introducerea lor în țară.
Art.90 din Tratatul prevede la alin.1, că nici nu stat membru nu poate impune, direct sau indirect, asupra produselor provenind din alte membre, impozite sau taxe interne care nu sunt percepute, direct sau indirect, asupra produselor naționale similare, iar la al.2 că nici un stat membru nu poate aplica în cazul produselor provenind din alte membre măsuri de impozitare internă de natură să asigure protecția indirectă a produselor naționale.
Dispozițiile legale suscitate, din Codul fiscal român, introduc un regim juridic discriminatoriu din punct de vedere legal, pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării în România, în ipoteza în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de origine, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor deja înmatriculate în România taxa nu se datorează.
Având în vedere prioritatea dreptului comunitar în raport cu legislația română, potrivit art.148 alin.2 și 4 din Constituție și incidența art.90 din Tratatul, bine a fost admisă acțiunea de prima instanță, constatându-se încălcarea normei din Tratat, motiv pentru care criticile recurentei sub acest aspect sunt nefondate.
Susținerea din recurs legată de inexistența unei discriminări, motivat de faptul că, potrivit art.214 ind.1 și următoarele Cod fiscal, taxa se aplică tuturor autovehiculelor, indiferent de proveniența geografică, inclusiv și celor fabricate în România, este irelevantă în cauză pentru că discriminarea s-a creat prin raportare la autovehicule înmatriculate deja în România anterior datei de 1 I 2007, data intrării în vigoare a normelor suscitate.
Concluzia se impune și privitor la invocarea, prin recurs, a împrejurării că taxa în litigiu se aplică numai o singură dată și anume pentru prima înmatriculare în România, excluzându-se pentru situația reînmatriculării aceluiași autovehicul.
Susținerile recurentei cu privire la nelegalitatea sentinței, pentru motivul că dispozițiile art.214 ind.1 și următoarele Cod fiscal nu încalcă normele art.90 din Tratatul CE, invocându-se inexistența unor norme comunitare care să interzică "apriori" stabilirea de taxe în țările membre, potrivit libertății de a stabili taxe chiar și sub aspectul nivelului acestora, este irelevantă în soluționarea acțiunii, atâta timp cât s-a demonstrat existența discriminării anterior expuse.
Este nefondată și critică legată de lipsa de calitate procesuală pasivă a recurentei, atâta timp cât aceasta a încasat taxa în litigiu și de asemenea se înlătură și susținerile legate de inexistența unui act administrativ fiscal, pentru că pârâta a încasat taxa potrivit chitanței anulate prin sentință, situație în care este îndeplinită și cerința art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004.
Instanța respinge și critica legată de depășirea limitelor puterii judecătorești, pentru că potrivit constituției, instanțele au obligația de a acorda prioritate dreptului comunitar, ceea ce s- făcut și în speță.
În consecință, pentru motivele expuse, recursul pârâtei Administrația Finanțelor Publice A se respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice A împotriva sentinței civile nr.387/25.III.2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Arad.
Obligă recurenta să plătească intimatei 1190 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 10 septembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
GREFIER
Red.-18.09.2008
tehnored. /18.09.2008/2 ex.
Prima instanță: Tribunalul Arad
Judecător: G
Judecător:
Președinte:Pătru RăzvanJudecători:Pătru Răzvan, Chiu Mircea Ionel, Barbă
