Contestație act administrativ fiscal. Decizia 858/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--06.04.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.858
Ședința publică din 09.06.2009
PREȘEDINTE: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 2: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 3: Adina Pokker
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtele Administrația Finanțelor Publice A și Direcția Generală a Finanțelor Publice A, împotriva sentinței civile nr.185/2.02.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat în substituirea av. în reprezentarea reclamantului intimat, lipsă fiind pârâtele recurente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat a depus întâmpinare.
Reprezentantul reclamantului intimat depune împuternicire avocațială de substituire și copii a trei chitanțe însumând 1569 lei reprezentând onorariu de avocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursurilor ca fiind lipsite de obiect, pentru motivele învederate în întâmpinarea de la dosar, cu cheltuieli de judecată conform chitanțelor depuse.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 963/07.10.2008 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în dosarul nr- s-a dispus admiterea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 388/25.03.2008 pronunțată de Tribunalul Arad; casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de control a reținut în principal următoarele:
Hotărârea recurată nu satisface exigențele art. 261 Cod procedură civilă, în sensul că motivarea judecătorului din primă instanță este sumară, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii și, finalmente cu nesoluționarea fondului de către aceasta.
S-a precizat că instanța de fond s-a rezumat în principal de a formula simple afirmații preluate din decizia, fără o analiză concretă, efectivă a susținerilor reclamantului, a apărărilor formulate de către acesta și a excepțiilor ridicate, nefiind satisfăcută nici exigența dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 paragraful din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care pretinde instanțelor judecătorești să-și motiveze deciziile (hotărârea din 9.12.1994, cauza Luiz Torija contra Spaniei).
Instanța de control a precizat totodată că în rejudecare instanța de fond să solicite părților depunerea de înscrisuri pentru a putea fi examinată legalitatea impunerii reclamantului prin raportare la actele fiscale în care s-au stabilit obligațiile bugetare principale pe baza cărora au fost calculate obligațiile accesorii contestate în această cauză.
Din actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr- pronunțată în dosar nr- Tribunalul Arada respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A pentru anularea Deciziei nr.-/15.10.2007 emisă de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A referitor la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor fiscale precum și pentru anularea Deciziei nr.34/16.01.2008 emisă de către DGFP A privind soluționarea contestației.
Prin decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor fiscale nr. -/15.10.2007 au fost calculate în sarcina petentului accesorii reprezentând majorări de întârziere în sumă totală de 15.919 lei pentru neplata la termenul legal a plăților anticipate aferente veniturilor din profesii liberale și comerciale cu scadențe cuprinse între 15.03.2001 -05.02.2007.
S-a apreciat că reclamantul, contrar susținerilor sale că nu are cunoștință despre existența actelor/actului prin care s-au calculat obligațiile fiscale accesorii, le-a cunoscut, deoarece Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A i-a comunicat Decizia nr. -/15.10.2007 la data de 02.11.2007 în cuprinsul căreia s-a specificat că la data de 11.10.2007 au fost emise deciziile nr. - - - prin care au fost calculate accesorii fiscale reprezentând majorări de întârziere în cuantum total de 15.919 lei. Reclamantul a dat și un angajament de plată nr. 90690/23.07.2007 și a formulat contestație la executare prin care contestă executarea obligațiilor fiscale constând în impozit pe venituri din profesii libere și comerciale datorate pe anii 2001-2007; prin sentința civilă nr. 4222/17.05.2007 și sentința civilă nr. 6059/15.08.2007 fiind respinse contestațiile la executare formulate de contestator.
Prima instanță a apreciat totodată că decizia contestată este legală, cuprinzând mențiunile legal obligatorii prevăzute de art. 46 din OG 92/2003 sub sancțiunea nulității absolute prev. de art. 45 din cod procedură fiscală.
S-a mai arătat că dreptul organelor fiscale de a se stabili accesorii la debitul principal nu a fost prescris la data emiterii Deciziei nr. -/15.10.2007, întrucât din somația nr. -/14.09.2006 și titlurile executorii nr. - și nr. - din 14.09.2006 rezultă că a fost începută executarea silită în cursul anului 2006, iar conform art. 16 din Decizia nr. 1671/1958, termenul de prescripție de 5 ani a fost întrerupt.
Pe cale de consecință, prima instanța a constatat că obligațiile fiscale calculate de către organele de control au avut la bază doar veniturile declarate de însuși contribuabil, nefiind stabilite impozite suplimentare iar termenele de plată au fost cele legal instituite și reținând legalitatea și temeinicia actelor administrativ fiscale emise de pârâte și contestate de reclamant, prin care au fost calculate obligații accesorii de plată în sumă de 15.919 lei, a respins acțiunea acestuia ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, reclamantul a formulat recurs, conform art. 304 pct.7 Cod procedură civilă, respectiv hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, actele administrative sunt nemotivate, astfel încât este imposibil de a fi identificată obligația principală care a generat accesoriile contestate,iar întreruperea prescripției obligațiilor aferente anului 2001, invocată de organul fiscal, nu poate fi stabilită atâta timp cât nu se cunoaște obligația principală; așa cum sus am precizat prin decizia civilă nr. 963/07.10.2008 a Curții de Apel Timișoara, apreciindu-se că recursul este întemeiat, s-a dispus casarea sentinței civile nr. 388/25.03.2008 a Tribunalul Arad și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Tribunalul, a procedat astfel la o nouă judecată a cauzei, conform dispozițiilor instanței de control.
Prin sentința civilă nr.185/2.02.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada admis acțiunea în contencios exercitată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A și în consecință, a anulat decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor fiscale nr. -/15.10.2007 emisă de către A precum și decizia privind soluționarea contestației nr. 34/16.01.2008 emisă de DGFP Fără cheltuieli de judecată.
În rejudecare, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Decizia nr. -/15.10.2007 referitoare la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor fiscale, comunicată reclamantului la data de 02.11.2007, au fost calculate în sarcina reclamantului obligațiile accesorii în sumă totală de 15.919 lei (fila 4-9/dos-).
Reclamantul a solicitat instanței anularea acestei decizii și a arătat, în principal că din conținutul acesteia nu se poate identifica obligația principală; decizia contestată este nemotivată în fapt și în drept, fapt ce atrage încălcarea flagrantă a dreptului la apărare precum și faptul că nu se poate stabili legătura între prezenta cauză și actele de executare (somație și titluri executorii), invocată de pârâtă, pentru că nu se poate știi care este obligația/obligațiile principale care au determinat emiterea deciziei pentru accesorii și pentru că actele de executare omit la rândul lor să indice obligația supusă executării.
Prin întâmpinările depuse, ( 7/dosar - și 34-36/dosar -) pârâta Aap recizat, în principal că deciziile privind obligațiile principale sunt cuprinse / menționate în decizia referitoare la obligația de plată accesorii iar aceasta a fost comunicată reclamantului la 02.11.2007, astfel încât reclamantul nu poate susține că nu are cunoștință despre aceste decizii. Apoi, deciziile de impunere principale au fost emise în baza declarațiilor de impunere proprii depuse la fisc de către reclamant. Consideră pârâta că actul administrativ-fiscal nu este lovit de nulitate, potrivit art. 46 din OG nr. 92/2003 iar în cauză a fost întreruptă prescripția deoarece împotriva reclamantului a fost pornită executarea silită în cursul anului 2006 prin somația nr. -/14.09.2006 și au fost emise titlurile executorii nr. - și nr. - în 14.09.2006.
În ședința publică din 02.12.2008 instanța, în conformitate cu dispozițiile instanței superioare precizate în decizia civilă nr. 963/07.10.2008 a Curții de Apel Timișoara, a pus în vedere pârâtei să depună la dosar actele administrative fiscale prin care au fost stabilite obligațiile bugetare principale ale reclamantului, în temeiul cărora au fost emise actele fiscale contestate în prezenta cauză.
Astfel, pârâta a depus o serie de acte care însă nu au fost menționate în cuprinsul Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii și care nu pot contribui la justa soluționare a ei, după cum urmează:
- Decizia de impunere pentru plăți anticipate cu titlu de impozit pe anul 2001, nr. - din data de 31.08.2001;
- Decizia de impunere anuală pentru venituri realizate pe anul 2001, nr. - din 02.07.2002;
- Titlu executoriu nr. - din 14.09.2006;
- Titlu executoriu nr. - din 14.09.2006;
- Somația nr. -/14.09.2006 în dosar de executare nr. 3791/2006;
- Decizia de impunere pentru plăți anticipate cu titlu de impozit pe anul 2002, nr. - din data de 11.03.2002;
- Decizia de impunere pentru plăți anticipate cu titlu de impozit pe anul 2002, nr. - din data de 22.05.2002;
- Decizia de impunere anuală pe anul 2002, nr. - din data de 01.09.2003;
- Decizia de impunere anuală pe anul 2003, nr. - din data de 16.08.2003;
- Decizia de impunere pentru plăți anticipate pe anul 2003, nr. - din 15.06.2003;
- Decizia de impunere pentru plăți anticipate pe anul 2004, nr. - din 22.07.2004;
- Decizia de impunere anuală pe anul 2003, nr. - din data de 16.08.2003;
- Decizia de impunere anuală pe anul 2004, nr. - din 22.07.2004;
- Decizia de impunere pentru plăți anticipate pe anul 2005, nr. - din 28.06.2005;
- Decizia de impunere anuală pe anul 2005, nr. - din data de 14.11.2006;
- Decizia de impunere pentru plăți anticipate cu titlu de impozit pe anul 2006, nr. - din data de 14.11.2006;
- Decizia de impunere pentru plăți anticipate cu titlu de impozit pe anul 2006, nr. - din data de 20.02.2006;
- Decizia de impunere pentru plăți anticipate cu titlu de impozit pe anul 2006, nr. - din data de 14.11.2006;
Instanța a constatat că pârâta nu a depus deciziile menționate și enumerate în Decizia nr. -/15.10.2007 (pe care trebuia să le depună) respectiv deciziile nr. - - -/11.10.2007 și nici documentele prin care s-au individualizat sumele de plată nr. - (cu 16 date diferite)/ 15.03.2001; 15.06.2001; /15.09.2001; /15.12.2001; /15.03.2002; 15.06.2002; / 16.09.2002; 15.12.2002; / 17.03.2003; /22.11.2001;/ 04.11.2003; 17.03.2003; / 16.06.2003; 15.09.2003; 04.11.2003; / 15.12.2003; nr. - (cu 4 date diferite)/15.03.2004; / 15.06.2004; /15.09.2004; / 15.12.2004; nr. -/ 28.08.2004; nr. - (cu 4 date diferite)/ 15.03.2005; / 15.06.2005; /15.09.2005; /15.12.2005; nr. -/ 20.09.2005; nr. - (cu 2 date diferite) /15.03.2006; /15.12.2006; nr. - (cu 4 date diferite) /15.03.2006; /15.06.2006; /15.09.2006; 15.12.2006; nr. -/20.11.2006; nr. 94/04.04.2007; și nr. - /05.02.2007 (3 documente cu același nr. și aceeași dată).
Deciziile depuse vizează alte situații decât cele evidențiate în Decizia nr. -/15.10.2007 referitoare la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor fiscale. De asemenea la dosar nu există dovezi care să permită instanței să verifice, din conținutul deciziile de impunere depuse, dacă sumele menționate în cuprinsul acestora, au fost achitate sau nu, respectiv dacă acestea au constituit temei pentru emiterea Deciziei nr. -/ 15.10.2007 referitoare la obligațiile accesorii, sau pentru emiterea deciziilor menționate în Decizia nr. -/15.10.2007.
Deși instanța, în ședința publică din 26.01.2009 i-a pus din nou în vedere pârâtei să depună actele care au stat la baza emiterii deciziei pentru obligațiile accesorii respectiv deciziile privind obligațiile principale, aceasta a arătat că nu deține alte înscrisuri în afara celor depuse la dosar (mai sus enumerate și care pot să nu aibă nici o legătură cu prezenta cauză).
Apoi, pârâta a depus și copia unor confirmări de primire ale destinatarului-reclamant, dar nu a precizat ce reprezintă corespondența trimisă, astfel încât prin aceste confirmări nu se face dovada comunicării pentru nici o decizie de impunere. Or, potrivit art. 45 Cod de procedură fiscală, actul administrativ fiscal produce efecte numai din momentul în care este comunicat contribuabilului.
Ținând cont de actele depuse la dosar astfel cum au fost sus precizate/analizate și pentru considerentele ce urmează, tribunalul a admis acțiunea exercitată de reclamant, astfel:
Analizând cuprinsul deciziei a cărei legalitate se contestă, s-a constatat că în cuprinsul ei nu există nici o motivare privitoare la documentele pe baza cărora s-au evidențiat majorările de întârziere cu excepția numărului și datei din care să rezulte natura obligațiilor fiscale datorate de reclamant, temeiul legal al acestora sau data comunicării.
Astfel, instanța a apreciat că actele administrative sunt nemotivate în fapt și în drept. motivării actelor administrative reprezintă o condiție externă de valabilitate a acestora, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura actelor și contextul adoptării lor, obiectivul fiind prezentarea clară și neechivocă a raționamentului instituției emitente. Neîndeplinirea acestei condiții conduce la nulitatea actului, conform art. 43 Cod procedură fiscală. A motiva un act administrativ, înseamnă a face cunoscute cu claritate elementele de fapt și de drept care permit înțelegerea deciziei și aprecierea legalității ei, asigurând astfel atât realizarea dreptului la apărare al reclamantului, cât și realizarea controlului jurisdicțional exercitat de către instanțele de contencios administrativ.
În concluzie, instanța a apreciat că din actele depuse este imposibil de a fi identificată obligația principală care a generat obligațiile accesorii contestate iar acestea sunt nemotivate, fiind astfel emise cu încălcarea prevederilor art. 43 din Codul d e procedură fiscală.
Împrejurarea potrivit căreia deciziile privind stabilirea obligațiilor principale au fost comunicate reclamantei deoarece acestea au fost evidențiate în cuprinsul Deciziei nr. -/15.10.2007, nu a fost primită de instanță, iar această "comunicare" nu întrunește nicidecum prevederile art. 44 și 45 din Codul d e procedură fiscală. Comunicarea deciziei/deciziilor privind obligațiile principale trebuia să fie anterioară comunicării deciziei obligațiilor accesorii și nu doar menționate în cuprinsul acesteia din urmă.
Cu privire la întreruperea prescripției obligațiilor aferente anului 2001, ca urmare a emiterii somației nr. -/14.09.2006 și titlurilor executorii nr. - și nr. - din 14.09.2006, fiind începută executarea silită în cursul anului 2006, instanța a apreciat că în lipsa depunerii la dosar a înscrisurilor la care se referă pârâta, se află în imposibilitate de a-și forma convingerea în mod direct și nemijlocit dacă există sau nu o legătură între actele de executare la care se referă în decizia administrativă și prezenta cauză.
Față de aceste considerente, instanța a admis acțiunea în contencios exercitată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A și în consecință a anulat decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor fiscale nr. -/15.10.2007 emisă de către A precum și decizia privind soluționarea contestației nr. 34/16.01.2008 emisă de DGFP
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal recurentele Administrația Finanțelor Publice A și Direcția Generală a Finanțelor Publice
Prin recursul declarat de pârâta A se solicită modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantului și menținerii actelor administrativ-fiscale emise.
Se arată astfel că instanța de fond prin admiterea acțiunii reclamantului a făcut o interpretare greșită a disp. art.43 OG 92/2003 reținând că din cuprinsul actului administrativ fiscal este imposibil de identificat obligația principală ce a generat obligațiile accesorii contestate, iar acestea sunt nemotivate. Astfel, prin Decizia -/15.10.2007 au fost calculate în sarcina reclamantului accesorii în sumă de 15.919 lei pentru neplata la termen a plăților anticipate aferente veniturilor din profesii libere și comerciale cu scadență între 15.03.2001-05.02.2007, iar decizia a fost primită de contestator la 02.11.2007 astfel încât acesta nu poate susține că nu are cunoștință de aceste decizii.
Instanța de fond în mod greșit a reținut că trebuiau depuse "deciziile" menționate și enumerate în decizia contestată câtă vreme deciziile anuale și pentru plăți anticipate cuprinse în decizia contestată au fost depuse iar numerele indicate nu reprezintă decizii ci numere de ordine internă din punct de vedere informatic.
Actele fiscale emise de recurentă au fost motivate în fapt și în drept iar prin decizia 34/2008 de soluționare a contestației se indică corect textele de lege la care se face referire. Totodată, nu poate fi reținută nici nulitatea actului administrativ prevăzută de art.46 din OG 92/2003 întrucât lipsa temeiului de drept nu conduce la nulitatea actului administrativ atacat.
Referitor la prescripția actelor de exevutare se arată că împotriva reclamantului s-a început executarea silită în cursul anului 2006 astfel încât termenul de prescripție de 5 ani a fost întrerupt și prin urmare dreptul organelor de inspecție de a stabili accesorii nu era prescris la data emiterii deciziei nr.-/15.10.2007.
În drept s-au invocat disp. art.304 pct.9 și 3041Cod procedură civilă, art.43, 46, 65, 91 și 131 Cod procedură fiscală.
Prin recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice A s-a solicitat de asemenea modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantului arătându-se în esență faptul că soluția primei instanțe este greșită câtă vreme a reținut lipsa motivării actului administrativ atacat și imposibilitatea identificării obligației principale.
Se arată astfel că decizia de calcul al accesoriilor contestată a fost generată de deciziile de impunere anuale și cele pentru plăți anticipate emise de A în urma declarațiilor depuse de reclamant și deci reclamantul avea cunoștință despre acestea și a și plătit o parte din regularizări până în anul 2004.
Referitor la faptul că decizia contestată este nemotivată în drept se arată că lipsa temeiului de drept nu conduce la nulitatea actului administrativ atacat față de dispoz. exprese ale art.46 OG 92/2003.
În ceea ce privește reținerea instanței de fond privind prescripția obligațiilor aferente anului 2001 se arată că în speță termenul de 5 ani privind dreptul organelor de control de a stabili obligații fiscale suplimentare se împlinea la 31.12.2006, iar împotriva reclamantului a fost pornită executarea silită în cursul anului 2006 prin somația și titlul executoriu emise la 14.09.2006 și ca atare termenul de prescripție a fost întrerupt.
În drept s-au invocat disp. art.3041și art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a solicitat respingerea recursurilor ca rămase fără obiect, câtă vreme decizia nr. -/15.10.2007 a fost revocat implicit de către organul emitent prin deciziai referitoare la obligațiile accesorii aferente obligațiilor fiscale nr.59193 din 20.03.2009 al cărei conținut este format din aceleași sume, în aceeași ordine, calculate la aceleași cuantum al obligației principale și pentru aceeași perioadă.
Intimatul mai apreciază că nu există nici o critică de nelegalitate a sentinței recurate și ca atare recursurile parcă ar fi nemotivate.
Referitor la fondul cauzei se arată că în mod corect prima instanță a reținut că din conținutul actului atacat nu se poate identifica obligația principală și nici unul din documentele indicate prin decizia atacată ca fiind titluri de creanță principală nu se regăsește printre actele depuse, între deciziile de impunere și aceste documente neexistând nici o corelare, nici din punct de vedere al numărului sau denumirii și nici în ceea ce privește sumele raportate la care au fost calculate accesoriile.
La dosar s-au depus următoarele: adresa nr.59193/20.03.2009 emisă reclamant de către Direcția Generală a Finanțelor Publice A, și Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor fiscale nr.59193/20.03.2009.
Analizând hotărârea recurată, prin prisma motivelor de recurs a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente, inclusiv art.304 ind.1 Cod procedură civilă, Curtea reține că recursurile sunt neîntemeiate după cum urmează:
Prin decizia de impunere pentru obligațiile aferente, obligațiilor fiscale nr.-/15.10.2007 emisă de A s-au stabilit în sarcina reclamantului obligații accesorii în sumă totală de 15.919 lei reprezentând majorări de întârziere pentru neplata la termenul legal a plăților anticipate aferente veniturile din profesii libere și comerciale cu scadențe cuprinse între 15.03.2001-5.02.2007.
Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat contestație prevăzută de art.205 și urm. Cod procedură fiscală, contestație ce a fost respinsă prin decizia nr.34/16.01.2008 a DGFP
Curtea reține însă, că decizia de impunere anterior menționată a fost revocată de către recurenta A așa cum rezultă și din conținutul adresei nr.59193/20.03.2009 ( fila 22 dosar recurs) iar odată cu revocarea deciziei de impunere nr.13.0074/15.10.2007, organul fiscal a procedat și la emiterea unei noi decizii referitoare la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor fiscale nr.59193/20.03.2009 aferentă perioadei 7.05.2007- 10.10.2007.
Se observă astfel, că decizia de impunere nr.59193/20.03.2009 cuprinde obligația de plată a majorărilor de întârziere pentru aceeași perioadă ca și decizia nr.-/15.10.2007 fiind vorba despre aceleași sume, calculate la același cuantum al obligației fiscale și în aceeași ordine cronologică.
Din această perspectivă, recursurile declarate de pârâte apar ca fiind rămase fără obiect întrucât în prezent, obligațiile fiscale ale reclamantului reprezentând majorări de întârziere pentru neplata la termen a plăților anticipate aferente veniturilor din profesii libere și comerciale, accesorii calculate în perioada 7.05.2007-10.10.2007 numai sunt stabilite prin decizia de impunere nr.-/15.10.2007, aceasta fiind revocată pe cale administrativă de către organul emitent. Acesta obligații fiscale sunt înscrise în prezent în decizia de impunere nr.59193/20.03.2009 care în accepțiunea art.41 coroborat cu art.87 și art.141 alin.2 Cod procedură fiscală, reprezintă titlu de creanță împotriva căruia reclamantul este îndreptățit a formula contestația prevăzută de art.205 Cod procedură fiscal, contestație ce nu face obiectul prezentei cauze.
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior menționate, și văzând disp.art.312 alin.1 teza II Civilă procedură civilă Curtea respinge recursurile declarate de către pârâți și întrucât aceștia au calitatea de părți căzute în pretenții, în baza art.274 Cod procedură civilă, vor fi obligate la plata către intimat a sumei de 1569 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, mai precis onorariu avocațiale achitat conform chitanțelor nr.8/31.03.2009, nr.14/4.06.2009 și nr.37/17.04.2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de recurentele Administrația Finanțelor Publice A și Direcția Generală a Finanțelor Publice A, împotriva sentinței civile nr.185/2.02.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul.
Obligă recurentele la plata către intimat a cheltuielilor de judecată în sumă de 1569 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- LIBER - - - - -
GREFIER
- -
Red./04.07.2009
Tehnored./09.07.2009
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Arad - judecător
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Maria Cornelia Dascălu, Adina Pokker
