Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 867/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--05.02.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.867
Ședința publică din 09.06.2009
PREȘEDINTE: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 2: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 3: Adina Pokker
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția Silvică Reșița, împotriva sentinței civile nr.2199/3.12.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea reclamantului intimat, lipsă fiind pârâta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța solicită reprezentantului reclamantului intimat să depună la dosar sentința civilă pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului C
Reprezentantul reclamantului intimat arată că nu este în posesia acestei hotărâri și că obligativitatea de aod epune la dosar revine pârâtei recurente. Depune chitanța eliberată pentru suma de 2400 lei reprezentând onorariu de avocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond, pentru motivele arătate în concluziile scrise pe care le depune, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul C-S sub nr-, reclamantul a solicitat desființarea deciziei de imputare nr. 248/09.07.2007, emisă de către directorul Direcției Silvice Reșița prin care i s-a imputat suma de 11854,834 lei.
În motivarea acțiunii reclamantul arată că i s-a imputat suma de 11854,834 lei reprezentând cota parte dintr-un prejudiciu pe care l-ar fi produs conform notei de constatare nr. 1959/27.06.2007 a Biroului Fond Forestier din cadrul Direcției Silvice Reșița invocându-se în acest sens prevederile art. 77 și 78 din Legea 188/1999 a Statului Funcționarilor Publici care reglementează regimul juridic al sancțiunilor disciplinare nu și modalitatea de imputare a prejudiciului. De asemenea reclamantul a susținut că, în conformitate cu prevederile regulamentului de pază al pădurilor, cei care răspund material pentru arborii sustrași sunt pădurarii, iar nu șefii de ocoale silvice.
În drept reclamantul a invocat dispozițiile art. 7 alin.1 din Legea nr 554/2004, regulamentul de pază al pădurilor și Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus la dosar în copie decizia nr. 248/09.07.2007.
Prin sentința civilă nr.2199/3.12.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul C-S a respins excepția prescripției dreptului pârâtei de a emite decizia de imputare.
A admis contestația formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Direcția Silvică Reșița și-n consecință a anulat decizia de imputare nr. 248/09.07.2007 emisă de pârâta Direcția Silvică Reșița și a obligat pârâta la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut următoarele:
Prin nota de constatare nr. 1959/27.06.2007, pârâta Direcția Silvică Reșița a constatat producerea unui prejudiciu de 53.047,57 lei (fără TVA), reprezentând contravaloarea a 86 cioate tăiate din afara limitelor parchetului, cu un volum de 316,142 mc. Valoarea totală a prejudiciului de 59.274,17 lei (inclusiv TVA) s-a imputat în solidar, prin emiterea deciziilor de impunere, titularului de canton (pădurarul ) și personalului tehnic de la Ocolul Silvic ( - subinginer, - tehnician, - tehnician și - tehnician), în cote părți egale, respectiv 11.854,834 lei fiecare.
Împotriva contestatorului a fost emisă decizia nr. 248 din 09.07.2007 prin care i s-a imputat suma de 11.854,834 lei din prejudiciul constatat, indicându-se ca temeiuri de drept dispozițiile art.77, 78 din Legea nr.188/1999, art. 58 alin.1 din OUG nr.59/2000 și nr.HG1105/2003.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului de a emite decizia de imputare, instanța a avut în vedere faptul că producerea pagubei a avut loc în anii 2003 - 2004, conform raportului de expertiză depus în cauză, fără a se cunoaște perioada exactă a tăierii arborilor, astfel că nu se poate reține că a trecut termenul de 3 ani până la data emiterii deciziei de imputare.
Având în vedere susținerile pârâtei, instanța a reținut că prejudiciul a fost cauzat în mod direct de pădurarul, iar răspunderea reclamantului a fost angajată deoarece acesta a contribuit la producerea pagubei prin neîndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor de serviciu, respectiv a efectuat mai multe inspecții de fond în cantonul, fără a consemna existența cioatelor în acest canton, acestea nefiind menționate nici în actul de reprimire a parchetului la terminarea exploatării masei lemnoase. Or, față de dispozițiile legale invocate în decizia de imputare, instanța a constatat că acestea nu se referă la natura răspunderii juridice a reclamantului, decizia de imputare atacată nefiind astfel motivată în drept.
De asemenea instanța reține că, potrivit pct. 22 din nr. 15/1988 privind Regulamentul de pază al pădurilor, aplicabil în cauza de față, pădurarii răspund material pentru arborii tăiați, scoși din rădăcini, distruși, degradați ilegal sau sustrași, pe care nu-i justifică prin procesele verbale de constatare a contravențiilor și infracțiunilor. Răspunderea pădurarului, care are și calitatea de gestionar al fondului forestier este reglementată și de dispozițiile Legii nr. 22/1969, iar potrivit art. 25 alin. 1 din acest act normativ, gestionarul răspunde integral pentru pagubele pe care le-a cauzat în gestiunea sa. De asemenea, dispozițiile pct. 24 din nr. 15/1988, invocate și de pârâtă în întâmpinare, prevăd că eventualele prejudicii neconsemnate sau consemnate defectuos în actul de control și care ulterior se identifică de un alt organ de control, ierarhic superior, se recuperează de la cei ce le-au pricinuit, iar în cazul când nu mai pot fi recuperate de la aceștia, se impută, potrivit legii, persoanelor care au efectuat controlul necorespunzător. În ambele situații, cel ce nu a efectuat inspecția corespunzător răspunde disciplinar, contravențional sau penal, după caz.
Așadar, în raport de dispozițiile legale mai sus menționate, răspunderea pentru cauzarea prejudiciului constatat nu poate fi stabilită în sarcina reclamantului, căruia nu i se poate reține vinovăția în producerea pagubei, pentru faptul că nu și-a îndeplinit corespunzător atribuțiile de serviciu care îi reveneau. De asemenea pârâta nu a făcut dovada faptului că prejudiciul nu poate fi recuperat de la cel care l-a produs.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, tribunalul a admis cererea reclamantului în contradictoriu cu pârâta Direcția Silvică Reșița și a anulat dispoziția nr. 248/09.07.2007, emisă de pârâtă.
În baza art. 274 Cod proc. civ. instanța a obligat pârâta la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Silvică Reșița solicitând modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii contestației formulată de reclamant.
În motivare se arată că soluția primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a legii, fiind lipsită de temei legal și pronunțată cu ignorarea raportului de expertiză întocmit în cauză.
Reclamantului i-a fost imputată suma de 11.854,834 lei ținând seama de faptul că acesta a contribuit la producerea pagubei prin neîndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor de serviciu ce îi reveneau. În dovedirea acestui aspect, a depus la dosar copia actului de reprimire a parchetului nr.1686 din 30.05.2005 precum și copii ale proceselor-verbale de control al exploatării din 25.10.2004 și 25.11.2004, încheiate cu ocazia controalelor efectuate contestatorului în, 93 din cantonul.
Recurenta consideră că în mod greșit prima instanță a reținut că nu s-a făcut dovada faptului că prejudiciul nu poate fi recuperat de la titularul cantonului, întrucât acest aspect nu are relevanță în condițiile în care răspunderea reclamantului nu este una subsidiară, care să intervină în cazul insolvenței titularului - gestionar al cantonului, ci o răspundere pentru fapta proprie. Totodată instanța de fond a reținut că pârâta ar fi trebuit să facă dovada imposibilității recuperării prejudiciului de la titularul de canton, or, nu se poate reține că pădurarul gestionar a produs paguba în mod direct, astfel că reclamantul, care a efectuat controlul defectuos, răspunde împreună cu titularul de canton pentru pagubele constatate ulterior de către delegații Direcției Silvice Reșița.
La dosar s-au depus următoarele: Raport - Sinteză privind controlul de fond efectuat la, din cadrul Reșița întocmit de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, Decizia nr.134/16.04.2007 emisă de Regia Națională a Pădurilor Romsilva și Nota de constatare încheiată la 26.06.2007 la Ocolul Silvic.
Analizând hotărârea recurată, prin prisma motivelor de recurs a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente, inclusiv art.304 ind.1 Cod procedură civilă, Curtea reține că recursul este neîntemeiat după cum urmează:
Prin decizia nr.248/9.07.2007 emisă de Directorul Direcției Silvici Reșița s-a imputat reclamantului suma de 11854,834 lei reprezentând cota parte din prejudiciul constatat prin nota de constatare nr.1959/27.06.2007. Decizia a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 58 alin.1 din OUG nr.59/2000 coroborat cu art.77 și 78 din Legea nr.188/1999 republicată.
Potrivit art.48 alin.1 din OUG nr.59/2000 privind Statutul personalului silvic, personalul care încalcă legile și regulamentele specifice domeniului, silviculturii, îndatoririle ce-i revin potrivit contractului individual de muncă, precum și normele de comportare aducând astfel daune intereselor silviculturii și prestigiului instituției pe care o reprezintă, răspunde disciplinar, contravențional, civil sau penal în funcție de fapta săvârșită și de gravitatea acesteia.
Conform art.58 alin.1 din același act normativ personalului silvic i se aplică dispozițiile Legii nr.188/1999 republicată în măsura în care respectiva ordonanță nu dispune altfel. Rezultă deci, că în materia răspunderii civile a personalului silvic se aplică dispozițiile legii nr.188/1999 câtă vreme Statutul personalului silvic nu cuprinde nicio dispoziție expresă în această materie.
Prin urmare, sunt aplicabile dispozițiile art.84 din legea nr.188/1999 în actuala numerotare care reglementează răspunderea civilă a funcționarului public ce poate interveni printre altele și pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează.
Răspunderea civilă astfel instituită, constituie o formă specifică de răspundere pentru antrenarea cărei se cer a fi instituite atât condițiile generale (fapta ilicită, paguba, raportul de cauzalitate și culpa) dar și o serie de condiții specifice și anume, ca autorul faptul să aibă calitatea de personal silvic aflat în raporturi specifice cu instituția publică, iar fapta și paguba trebuie săvârșită și respectiv produsă în exercițiul sau în legătură cu exercitarea a îndatoririlor de serviciu.
În speță, fapta imputată reclamantului constă în aceea că, și-a îndeplinit necorespunzător atribuțiile de serviciu ce-i reveneau respectiv a contribuit la producerea pagubei prin realizarea unor controale defectuoase și formale la momentul efectuării acestora, ori la data reprimirii parchetului deși avea obligația de a efectua controalele cu maximă diligență în vederea constatării oricăror nereguli.
Recurenta nu poate invoca dispozițiile art.27 și 29 din Legea nr.22/1969 potrivit cărora "când paguba în gestiune a fost cauzată de gestionar împreună cu alți angajați ei răspund integral fiecare în măsura în care a contribuit la producerea pagubei. Astfel, deși nu se contestă calitatea de gestionar a pădurarului titular de canton, dispozițiile Legii nr.22/1969 reprezintă dispoziții cu caracter general aplicabile tuturor categoriilor de gestionari în condițiile în care nu există dispoziții speciale exprese.
Or, prin OM nr.15/1988 privind Regulamentul de pază s-au instituit norme specifice pentru organizarea și executarea pazei fondului forestierei de vânătoare și de pescuit din apele de Potrivit dispozițiile cuprinse la pct.22 " răspund material în condițiile prevăzute de codul muncii pentru arborii tăiați, scoși din rădăcini, distruși, degradați ilegal sau sustrași pe care nu-i justifică prin proces verbal de constatare a contravențiilor și infracțiunilor". De asemenea, pădurarul răspunde pentru orice faptă ilegală săvârșită împotriva fondului forestier dacă pentru recuperarea pagubelor produse a încheiat acte care ulterior s-au constatat a fi neîntemeiate.
Potrivit dispozițiilor cuprinse la pct.24 din același act normativ " eventualele prejudicii neconsemnate sau consemnate defectuos în actul de control și care ulterior se identifică de un alt organ de control, ierarhic superior, se recuperează de la cei care le-au pricinuit, iar în cazul în care numai pot fi recuperate de la aceștia se impută potrivit legii, persoanelor care au efectuat controlul necorespunzător. În ambele situații, cel care a efectuat inspecția necorespunzător, răspunde disciplinar, contravențional sau penal după caz".
Din analiza acestor dispoziții legale rezultă faptul că, prejudiciul produs unității recurente, evidențiat în nota de constatare nr.1959/27.06.2007 prin care s-a constatat existența unui număr de 80 cioate, provenite din tăieri de arbori în afara limitelor parchetului, delimitat cu pătrat, având un volum de 297,21 mc și o valoare de 59.274,17 lei trebuie recuperat de la pădurarul-titular de canton, întrucât acesta răspunde material pentru prejudiciul cauzat ce constată în arborii tăiați din cantonul pe care îl gestionează.
Reclamantul în calitatea sa de tehnician la Ocolul silvic, însărcinat cu efectuarea controalelor asupra parchetului respectiv supus exploatării, răspunde disciplinar pentru îndeplinirea necorespunzătoare a acestor atribuții de serviciu, controalele efectuate fiind superficiale, nefiind consemnate existența cioatelor în parchet, iar din punct de vedere material reclamantul răspunde numai în situația în care paguba respectivă numai poate fi recuperată de la cel vinovat de procedura acesteia, în speță de la pădurar.
Deci, răspunderea civilă a reclamantului nu este o răspundere pentru fapt proprie cum greșit reține recurenta, ci o răspundere subsidiară ce interveni exclusiv în cazul în care paguba nu poate fi recuperată de la cel vinovat.
În consecință, în mod corect prima instanță a procedat la anularea deciziei de imputare câtă vreme prin aceasta nu s-a făcut dovada imposibilității recuperării prejudiciului de la pădurarul titular de canton, ci s-a procedat în fapt la recuperarea prejudiciului prin imputarea întregii sume atât pădurarului cât și personalului silvic cu atribuții de control.
Modalitate de imputare a sumei față de reclamant este nelegală întrucât, așa cum s-a arătat anterior, în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art.27 din Legea nr.22/1969 care reprezintă legea generală în materia angajării răspunderii gestionarilor, ci se aplică dispozițiile speciale cuprinse în nr.15/1988 privind regulamentului de pază a fondului forestier, dispoziții care instituie o răspundere civilă subsidiară pentru personalul silvic cu atribuții de contro, conform normelor cuprinse la pct.22-24.
Câtă vreme s-a reținut, că răspunderea civilă a reclamantului nu poate fi angajată în modalitatea aleasă de recurentă nu se poate reține nici critica adusă instanței de fond potrivit căreia aceasta nu a ținut cont de expertiza tehnică efectuată în cauză care stabilea valoarea prejudiciului produs de reclamant la suma de 4729,15 lei întrucât aceasta ar fi presupus că răspunderea materială a reclamantului este corect antrenată or, prima instanță a procedat la luarea deciziei tocmai pentru considerente legate de greșita modalitatea de antrenare a răspunderii materiale a reclamantului.
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior menționate, și văzând și disp.art.312 alin.1 Teza II-a Cod procedură civilă, instanța urmează a respinge ca neîntemeiat recursul declarat de pârâtă și întrucât aceasta are calitatea de parte căzută în pretenții, în baza art.274 și urm. Cod procedură civilă, instanța va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată în recurs către intimatul în sumă de 2400 lei reprezentând onorariu avocațial achitat cu chitanța nr.135/30.03.2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta Direcția Silvică Reșița, împotriva sentinței civile nr.2199/3.12.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul.
Obligă recurenta la plata către intimat a sumei de 2400 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- LIBER - - - - -
GREFIER
- -
Red./06.07.2009
Tehnored./10.07.2009
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul C S - judecător
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Maria Cornelia Dascălu, Adina Pokker
