Contestație act administrativ fiscal. Decizia 885/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR--15.05.2009

DECIZIA CIVILĂ NR.885

Ședința publică din 09.06.2009

PREȘEDINTE: Claudia LIBER

JUDECĂTOR 2: Maria Cornelia Dascălu

JUDECĂTOR 3: Adina Pokker

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice A împotriva sentinței civile nr.312/23.02.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată - " & Imobile " SRL, având ca obiect contestație act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând lipsa părților și constatând că la dosar a fost formulată cerere de judecare în lipsă conform prevederilor art.242 Cod proc. civilă, nemaifiind alte cereri de formulat, instanța reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 28 noiembrie 2008, reclamanta - AUTO & IMOBILE a chemat în judecată pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului A solicitând ca prin hotărârea de se va pronunța să se dispună anularea actelor administrativ fiscale emise de pârâtă cu nr. 12105p/ad/29.08.2008 și nr.l4358p/ad/26.09.2008 precum și obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, în cuantum de 12607,03 lei, achitată la Trezoreria A, sumă actualizată cu rata dobânzii legale până la data plății; cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta arată că în cursul lunii martie a anului 2008 achiziționat un autoturism din Germania second-hand, marca Mercedes Benz, iar pentru a-1 înmatricula a fost obligat să achite în contul bugetului de stat suma de -,03 lei, reprezentând taxă specială pentru autoturisme în temeiul art. 2141și 2143Cod fiscal. Consideră că taxa percepută este nelegală fiind contrară dispozițiilor art.90 din Tratatul privind Instituirea Comunității Europene CE întrucât discriminează autoturismele second-hand provenind din alte state membre ale Uniunii Europene.

Prin această taxă, afirmă reclamanta, este încălcat principiul nediscriminării între produsele naționale și produsele similare importate, din analiza aplicării taxei rezultând că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în CE. și neînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o nouă înmatriculare, taxa nu mai este percepută.

Reclamanta arată că prin cererea depusă la Administrația Finanțelor Publice A la data de 25.07.2008 a solicitat restituirea taxei, cererea sa fiind respinsă prin adresa nr.l2105p/ad/29.08.2008, împrejurare în care în temeiul art. 205.pr.fiscală la data de 07.09.2008 reclamanta a formulat contestație împotriva acestui act administrativ, contestație ce reprezintă plângerea prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea contenciosului administrativ, respinsă prin adresa nr. 14358p/ad din 26.09.2008.

Se susține de către reclamantă că în mod greșit organul fiscal a apreciat că adresa emisă nu reprezintă un act administrativ fiscal întrucât conținutul acesteia reprezintă o manifestare de voință a organului fiscal a autorității fiscale care nu s-a pronunțat asupra cererii formulate motiv pentru care devin incidente și dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. h din Legea 554/2004.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii parțial ca netemeinică și nelegală și parțial ca fiind fără obiect.

În motivare arată că începând cu data de 1 07 2007 intrat în vigoare nr.OUG 50/2008 cu Norme metodologice de aplicare din 24 06 2008.

Conform dispozițiilor art. 11 din ordonanță, taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioadă 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare pentru autovehicule, se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență.

Consideră reclamanta că restituirea unei părți din taxa achitată se face doar în baza unei cereri depusă, însoțită de actele prevăzute în norme și organul fiscal va proceda la restituire în termenul indicat de dispozițiile Codului d e procedură fiscală, fără a fi nevoie de intervenția instanței de judecată. Din acest punct de vedere, apreciază pârâta că acțiunea reclamantului a rămas fără obiect existând o procedură de restituire de care aceasta poate să uzeze.

Mai arată cu privire la partea de taxă a cărei restituire nu se face la cerere potrivit nr.OUG 50/2008, din expunerea de motive a ordonanței, rezultă că în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunității Europene, a fost adoptată Ordonanța de Urgență nr. 50 /2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, astfel că diferența de taxă achitată de reclamant este legală și în conformitate cu normele comunitare ea neputând fi restituită nici la cerere nici în alt mod.

Prin sentința civilă nr.312/23.02.2009, pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Arada admis acțiunea în contencios administrativ fiscal exercitată de reclamanta - &Imobile SRL împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice A și în consecință a dispus anularea actelor administrativ-fiscale emise de pârâtă cu nr. 12105p/ad/29.08.2008 și nr.l4358p/ad/26.09.2008 și o obligă să-i restituie reclamantei suma de 12607,03 lei reprezentând taxa de primă înmatriculare actualizată cu rata dobânzii legale dintre data plății ei și data restituirii și să-i plătească 39,03 cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Referitor la susținerea pârâtei privind incidența în cauză a OUG nr. 50/2008 cu începere de la 1 iulie 2008, instanța a reținut ca întemeiată apărarea formulată de reclamantă în sensul că art. 11 din OG nr. 50/2008 nu este aplicabil situației juridice din litigiul dedus judecății.

Dispozițiile art. 2141- 2143Cod fiscal au fost abrogate de la data de 1 iulie 2008.

Reclamanta a definitivat procedura de înmatriculare a autoturismului la data de 08,04.2008 iar taxa de primă înmatriculare a fost încasată de către pârâtă în temeiul art. 2141- 2143din Codul fiscal, în vigoare în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008.

Instanța a dat astfel eficiență prevederilor constituționale consacrate în art. 15 alin. 2 din Constituția României privind principiul neretroactivității legii, reținând astfel că noua ordonanță de urgență nu se poate aplica situațiilor juridice născute anterior.

Prin urmare nici reclamanta care și-a înmatriculat autoturismul în această perioadă, achitând taxa specială corespunzătoare reglementărilor în vigoare nu poate fi obligată să achite o altă taxă în temeiul noii reglementări.

Instanța a reținut și faptul că aplicarea dispozițiilor. art. 11 din OUG nr. 50/2008 cade în competența exclusivă a organelor fiscale singurele care pot calcula și restitui diferențele dintre vechea taxă și noua taxă instituită prin OUG nr. 50/2008.

Reclamanta este îndreptățită la restituirea integrală a taxei încasate cu încălcarea dreptului comunitar.

Instanța a apreciat că, esențial pentru rezolvarea problemelor de drept deduse judecății, este acceptarea aplicării în cauză a dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.

Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamantă, instanța constată că acesta prevede că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".

Cu privire la faptul că adresa Administrației Finanțelor Publice A nu ar fi act administrativ în sensul Legii 554/2004 sau administrativ fiscal în sensul OG 92/2003, instanța unește această excepție cu fondul cauzei, natura juridică a actului contestat ținând determinând motivul promovării acțiunii și, deci, a admiterii sau respingerii pe fond a acesteia.

Instanța a reținut că reclamanta a achitat în contul trezoreriei municipiului A suma de 12.607,03 lei, cu titlu de taxă de primă înmatriculare, cu ordinul de plată nr. 25 din 08 aprilie 2008.

Cererea de restituire a taxei a fost respinsă de pârâta A, pe motiv că acestea au fost încasate în temeiul art. 2141- 2143din Codul fiscal.

In cauza dedusă judecății instanța a constatat că sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național.

Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.

Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamantă, instanța a constatat că acesta prevede că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".

In consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.

Invocând jurisprudența Curții de justiție Europene, instanța a reținut că prin Decizia în cauza Costa/Enel (1964), a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-1 lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială.

Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior, or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin Legea nr. 343/2006 privind Codul fiscal.

De asemenea, în cauza Simmenthal (1976) a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.

Tribunalul a constatat că acțiunea reclamantei este o acțiune în restituirea unor taxe achitate fără temei legal întemeiată pe art. 214 (3) și art.117 Cod procedură fiscală, întrucât suma plătită de reclamantă nu a fost datorată potrivit legislației comunitare.

Reclamanta a achitat taxa conformându-se dispozițiilor art. 2141și 2143Cod fiscal și unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilită de Ministerul Finanțelor și care este afișată în formă electronică, în mod public fiind irelevant aspectul că această plată a fost făcută voluntar în condițiile în care operațiunea de înmatriculare a autoturismului second-hand cumpărat dintr-un stat membru al UE, în România, este condiționată de plata acestei taxe.

In consecință, adresa emisă de Administrației Finanțelor Publice A constituie un act administrativ fiscal în sensul art. 41 din OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală întrucât este emis de organele fiscale competente și privesc drepturi și obligații fiscale respectiv obligația de plată a taxei, astfel încât sunt cenzurabile pe calea contenciosului administrativ fiind acte administrative în sensul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c din Legea 554/2004.

A considera că reclamanta nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, în lipsa unui titlu de creanță cu suport material, ar echivala cu negarea dreptului reclamantei de a avea acces liber la justiție și ar contraveni art. 21 alin. 1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

Deoarece în România, stat comunitar de la 1 ianuarie 2007 care și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale comunității, dinainte de aderare, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele deja înmatriculate în celelalte state, instanța constată o diferență de tratament, cea ce introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, ceea ce contravine dispozițiilor art. 90(1) din Tratatul CEE. Aceste dispoziții care fac parte de la data de 1 ianuarie 2007 din ordinea interioară a României, se opun taxei speciale pentru primă înmatriculare pentru achizițiile intercomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, astfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor.

Dreptul conferit de reglementarea comunitară de bază fiind încălcat prin aplicarea reglementărilor dreptului național instanța constată că suma plătită de reclamantă nu a fost datorată, fiind încadrată ilegal în condițiile art. 214 - 214 Cod fiscal, se impune obligarea pârâtei la restituirea aceste taxe.

Cu privire la capătul de cerere privind actualizarea sumelor achitate cu rata dobânzii legale până la data plății efective, instanța constată că, în cazul sumelor restituite de la bugetul statului se datorează dobânzile legale aferente, până la data restituirii efective, prejudiciul cauzat reclamantei putând fi reparat integral numai în acest mod, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1084 cod civil raportat la art. 1082 Cod civil.

Pentru aceste considerente, instanța a admis acțiunea reclamantei, în sensul că a obligat pârâta să dispună anularea actelor administrativ - fiscale emise de pârâtă și restituirea sumei de 12607,03 lei, actualizată, cu dobânda legală aferentă de la data plății sumei, până la data restituirii efective.

În baza art. 274.pr.civ. instanța a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 39,30 lei reprezentând taxa de timbru, la dosarul cauzei nefiind depusă chitanța privind plata onorariului de avocat,

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal, recurenta Administrația Finanțelor Publice A solicitând modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii.

În motivare se arată că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică, fiind incident motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9.c Cod Penal câtă vreme instanța în mod eronat a reținut aplicarea dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene potrivit cărora nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele ce se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.

Din actele existente la dosarul de fond rezultă că autoturismul pentru care s-a solicitat restituirea taxei de primă înmatriculare, reprezintă un autoturism produs și importat în Texas(SUA) stat care nu este stat membru al Comunității Europene pentru a se invoca astfel discriminarea între autoturismele produse și importate din Comunitatea Europeană și produsele naționale. În condițiile în care reclamanta nu poate face dovada că autoturismul a mai fost înmatriculat într-un stat membru al Comunității Europene nu poate fi reținută nici incidența în cauză a art. 90 din Tratatul CE. Se mai invocă drept motiv de recurs lipsa unui act administrativ în speță nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 alin.1 cu raportare la art. 2 alin. 1 lit. f) din Legea 554/2004.

Totodată, se invocă lipsa calității procesual pasive a A, recurenta arătând că taxa contestată a fost instituită de statul român iar nu de instituția pârâră care nu a făcut decât să procedeze la încasarea acesteia.

Pe fondul cauzei se arată că taxa de primă înmatriculare a fost stabilită în mod corect și legal și nu s-a făcut dovada că taxa achitată în concret de reclamantă este mai mare decât nivelul taxelor achitate direct sau indirect pentru produse interne similare. În prezent a intrat în vigoare OG 50/2008 și ca atare prezenta acțiune a rămas parțial fără obiect, reclamanta având posibilitatea să solicite restituirea unei părți din taxă conform dispozițiilor cuprinse în Normele Metodologice.

În drept s-au invocat6 disp. art 304 pct.4 și 9 și art. 304 indice 1.

Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art. 304 indice 1 Cp.c, Curtea reține că recursul este întemeiat după cum urmează:

După cum rezultă din actele existenta la dosarul de fond(42-44) și di8n notele de ședință depuse de reclamantă la 23.02.2009 aceasta a achiziționat în cursul lunii martir din SUA un autoturism marca Mecedes - Benz GL 405 pentru care a achitat taxa de primă înmatriculare în sumă de 12607,03 lei conform ordinului de plată nr. 25/8.04.2008.

Reclamanta a formulat cerere de restituire a taxei astfel achitate, pârâta recurentă emițând răspunsul nr.12105p/ad din 29.08.2008(11 dosar fond). Împotriva acestui răspuns reclamanta a formulat contestație la care a primit răspunsul materializat în adresa nr.15359p/ad din 26.09.2008.

Înainte de a analiza temeinicia prezentului demers judiciar, Curtea apreciază necesar a se pronunța asupra excepției lipsei calității procesual pasive invocată de recurenta A în condițiile art. 137 alin. 1.c Cod Penal ce obligă instanța a se pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură sau de fond ce fac de prisos cercetarea în fond a cauzei.

Această excepție urmează a fi respinsă întrucât în prezenta cauză reclamanta a solicitat restituirea taxei de primă înmatriculare achitată în baza art. 2141-2143Cod fiscal, achitarea taxei reprezentând o operațiune prealabilă obligatorie înmatriculării autoturismului importat și în consecință cererea reclamantei de restituire a acestei taxe poate fi formulată numai în contradictoriu cu instituția publică ce a procedat la încasarea acesteia.

Susținerea recurentei potrivit căreia calitate procesuală pasivă ar avea Statul Român întrucât acesta a introdus taxa a cărei restituire se solicită, nu poate fi reținută în speță întrucât taxa de primă înmatriculare se achită în baza dispozițiilor cuprinse în Codul fiscal (art. 2141-2143), compatibilitatea acestei taxe cu dispozițiile dreptului comunitar(art. 90 din Tratatul CE) se stabilesc de instanța de judecată iar cererea reclamantei de restituire poate fi formulată în consecință numai față de organul emitent al chitanței ce atestă plata.

Referitor la pretenția reclamantei de restituire a taxei de primă înmatriculare se observă faptul că taxa de primă înmatriculare a fost achitată în speță pentru un autoturism produs și importat din SUA iar cauza prezentei acțiuni o constituie încălcarea dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul CE ce interzic statelor membre să instituie taxe interne discriminatorii sau protecționiste prin raportare la bunurile produse sau importate din alt stat membru.

Invocarea dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul CE nu poate fi reținută de către instanța de recurs întrucât acest act prin articolele 23 și 24 instituit o uniune vamală și o politică comercială comună pentru toate statele membre. Conform art.23 alin. 1 din tratat, comunitatea se întemeiază pe o uniune vamală care reglementează ansamblul schimburilor de mărfuri și care implică interzicerea în relațiile dintre statele membre a taxelor vamale la import și la export și a oricăror taxe cu efect echivalent precum și adoptarea unui tarif vamal comun în relațiile cu țări terțe. Din conținutul acestui articol rezultă deci că libera circulație a mărfurilor, una dintre cele patru libertăți pe care se întemeiată piața internă a Comunității Europene, are două dimensiuni: cea internă în care mărfurile ce provin dintr-un stat membru al Uniunii Europene circulă liber între statele membre și cea externă, în care mărfurile au fost importate în mod legal dintr-un stat din afara uniunii și sunt supuse politicii tarifare comune precum și formalităților administrative corespunzătoare legislației UE.

Referire la aplicarea dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul CE vizează dimensiunea internă a principiului liberei circulații a mărfurilor care cere statelor membre să abroge toate măsurile ce constituie o barieră în calea comerțului în interiorul comunității, iar unul dintre obstacolele de natură fiscală îl constituie taxele impuse pe plan intern produselor importate, celor exportate și celor naționale.

De aceea reclamanta nu poate invoca ca temei pentru restituirea taxei de primă înmatriculare dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul CE întrucât acesta vizează cu necesitate produsele importate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene și față de care nu se pot institui taxe sau impozite interne mai mari decât cele aplicate produselor naționale similare, în condițiile în care aceasta nu a importat un autoturism ce a fost anterior înmatriculat într-un stat membru al Uniunii Europene pentru a susține astfel discriminarea ce se realizează prin plata taxei de primă înmatriculare între autoturismele înmatriculate anterior într-un astfel de stat și cele deja înmatriculate în România. Reclamanta a importat un autoturism produs într-un stat ce nu are calitate de membru al Uniunii Europene(SUA), autoturism ce a fost pentru prima dată înmatriculat în acest stat iar prin înmatricularea sa în România se realizează o primă înmatriculare în Uniunea Europeană și ca atare nu sunt incidente dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul CE.

Pentru aceste considerente de fapt și de drept Curtea constată că acțiunea reclamantei este neîntemeiată în condițiile în care singura cauză invocată pentru admiterea acțiunii a reprezentat-o discriminarea interzisă de art. 9o paragraful 1 din Tratatul CE.

Din această perspectivă, soluția primei instanțe care a procedat la admiterea acțiunii cu consecința restituirii taxei de primă înmatriculare apare ca fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii și fiind astfel în prezența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, văzând și disp. art. 312 alin 1 și 3 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de pârâtă și va modifica în tot sentința recurată în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.

În ceea ce privește susținerea recurentei privind admiterea în parte a acțiunii ca urmare a incidenței dispozițiilor cuprinse în OUG 50/2008 ce permit restituirea diferenței între taxa de primă înmatriculare instituită de Codul fiscal și taxa de poluare pe autovehicule instituită de OUG 50/2008 se observă că obiectul prezentei cauze îl constituie exclusiv restituirea taxei speciale achitată conform dispozițiilor Codului fiscal, instanța nefiind investită cu un petit privind aplicarea disp. art. 11 din OUG 50/2008 iar pe de altă parte procedura de restituire este reglementată în Normele Metodologice instituite pentru aplicarea OUG 50/2008, parcurgerea procedurii fiind obligatorie pentru beneficiari.

Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată din partea recurentei,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta Administrația Finanțelor Publice A împotriva sentinței civile nr.312/23.02.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - " Imobile " SRL.

Modifică în tot sentința atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta - " Imobile " SRL în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 9 iunie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- LIBER - - - - -

GREFIER

- -

Red./.23.06.2009

Tehnored./.23.06.2009

Ex.2/SM

Primă instanță: Tribunalul Arad - judecător G

Președinte:Claudia
Judecători:Claudia, Maria Cornelia Dascălu, Adina Pokker

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Decizia 885/2009. Curtea de Apel Timisoara