Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 882/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--06.05.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.882
Ședința publică din 09.06.2009
PREȘEDINTE: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 2: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 3: Adina Pokker
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr.260/11.02.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Ministerul Internelor Și Reformei Administrative și Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul de Poliție al Județului A și Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, pârâții intimați au depus la dosar întâmpinări.
Văzând lipsa părților și constatând că la dosar se află formulată cerere de judecare în lipsă conform prevederilor art.242 Cod procedură civilă, instanța constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 27.11.2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative B, Inspectoratul General al Poliției Române B, Inspectoratul de Poliție al Județului A și Ministerul Finanțelor Publice B și a cerut instanței să oblige pârâții de ordin 1-3, Ministerul Internelor și Reformei Administrative B, Inspectoratul General al Poliției Române B și Inspectoratul de Poliție al Județului A să îi plătească despăgubiri reprezentând drepturi salariale neacordate, constând în sporul de 30 % din salariul de bază lunar, pe perioada 1.09.2002, data intrării în vigoare a nr.OUG43/2002 - 31.03.2006, actualizată cu indicele de inflație calculat de la data când trebuiau acordate lunar aceste sporuri și până la data achitării efective a sumelor cuvenite.
În cazul în care nu este posibilă actualizarea despăgubirilor cu indicele de inflație, a cerut obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente despăgubirilor solicitate conform nr.OG9/2000.
A cerut să fie obligat Ministerul Finanțelor Publice să vireze Ministerului Internelor și Reformei Administrative fondurile necesare achitării despăgubirilor solicitate.
Față de pârâții Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție al Județului Aac erut și obligarea acestora să efectueze retroactiv mențiunile privind sporul solicitat în evidențele privind salarizarea.
În motivarea acțiunii arată că a fost polițist în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului A, desemnat ca organ de poliție judiciară prin ordin al Ministrului Administrației și Internelor, cu avizul conform al Procurorului General de la lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza dispozițiilor art.201 (3) Cod procedură penală și art.2 (3) din Legea nr.364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare.
Reclamantul consideră că în condițiile în care a îndeplinit aceleași atribuții ca și ofițerii detașați la. care au beneficiat conform art.28 din nr.OUG43/2002 de sporul de 30 %, este îndreptățit să beneficieze de sporul de 30 % din salariul de bază lunar.
Neacordarea sporului contravine, afirmă reclamantul, dispozițiilor art.2 (2) din nr.OUG137/2000, conform cărora sunt discriminatorii acele prevederi care avantajează anumite persoane față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici, sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate, necesare, ori nu există nici un scop legitim care să justifice dezavantajarea lor.
Pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române prin întâmpinare a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că reclamanții sunt angajați la. A și nu la. iar conform art.12 alin.23 din Legea nr.218/2002, "inspectoratele de poliție județene au personalitate juridică distinctă, iar conducătorul acestora (inspectorul șef) este ordonator terțiar de credite, iar conform art.21 alin.3 din Legea nr.500/2000, privind Finanțele Publice, aceștia utilizează creditele repartizate potrivit prevederilor bugetare aprobate, și ca urmare plata sporului de 30 % solicitat de reclamant cade în sarcina
A invocat și excepția de prescripție a dreptului la acțiune pentru perioada 01.09.2002-26.11.2005 în temeiul art.1 (3) din Decretul nr.167/1958 și art.166 (1) Codul Muncii și art.21 (1) și (2) din nr.OG137/2000, care prevăd termenul de 3 ani pentru introducerea acțiunii de la data la care drepturile respective erau datorate sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea faptei de discriminare și în consecință a cerut respingerea acțiunii ca prescrisă pentru această perioadă.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii, motivat de faptul că pentru a beneficia de acest spor, reclamantul trebuia să îndeplinească condiția esențială stabilită de legiuitor în nr.OUG43/2002 și anume, să fie detașat în cadrul, condiția detașării făcând diferența sub aspectul temeiului legal, în baza căruia se face remunerarea, astfel că, polițiștilor care nu îndeplinesc această condiție, li se aplică prevederile nr.OG38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor.
Se mai arată că argumentele reclamantului privind identitatea de calitate și identitatea activităților desfășurate nu sunt în măsură să fundamenteze acordarea și către reclamant a sporului de 30 % din salariul lunar de bază.
De asemenea, criteriul de discriminare invocat, întemeiat pe prevederile art.10 alin.2 lit. e pct.1 din nr.OG137/2000, nu este relevant, deoarece activitățile desfășurate de cele două categorii de polițiști, deși în aparență sunt asemănătoare, sunt diferite, raportat la nivelul structurii în care polițiștii își desfășoară activitatea, complexitatea dosarelor penale în care întocmesc acte de procedură penală, etc. și ca urmare, plata drepturilor salariale, se fac din bugetele alocate instituțiilor și respectiv, în baza unor temeiuri legale diferite.
Pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a formulat întâmpinare, prin care a invocat de asemenea excepția prescripției dreptului la acțiune, fiind încălcat termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, susținându-se în esență că reclamanții fiind ofițeri de poliție judiciară în cadrul A, salarizarea acestora se face potrivit normelor cuprinse în nr.OG38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și nicidecum prin aplicarea prevederilor art.28 alin.5 din nr.OUG43/2002, în vigoare până la data de 19.03.2006, care condiționează acordarea sporului de 30 % pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție, de detașarea ofițerilor și agenților de poliție a
De asemenea, nu se pot reține nici susținerile reclamantului privind criteriul de discriminare prevăzut în art.2 alin.2 din nr.OG137/2000, deoarece pentru stabilirea existenței oricărei forme de discriminare trebuie avute în vedere elementele de bază ale acesteia, respectiv criteriul de discriminare și încălcarea unui drept recunoscut de lege, acest spor acordându-se numai ofițerilor și agenților detașați la. este justificat, obiectiv de un scop legitim prin simplu fapt că legiuitorul a dorit recompensarea polițiștilor detașați la. pentru combaterea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție în vederea asigurării incoruptibilității acestora, prin acordarea unui spor salarial.
Cum nu se poate pune problema încălcării vreunui drept recunoscut de lege, deoarece dreptul invocat nu există, a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin întâmpinare a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, cu motivarea că acest minister nu trebuie confundat cu Statul Român și cu bugetul de stat, rolul său fiind acela de a răspunde de elaborarea proiectului de buget de stat pe baza proiectelor bugetelor ordinatorilor principali de credite ai acestui buget, precum și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată de art.19-47 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice.
Pârâtul consideră că nu poate fi obligat la plata pentru salariații altor instituții potrivit art.4 (2) și (3) din nr.OUG43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție, în condițiile în care chiar art.29 din această ordonanță de urgență, fondurile necesare aplicării ordonanței de urgență se asigură din bugetul Ministerului Public.
Și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția de prescripție a dreptului la acțiune pentru perioada 01.09.2002-26.11.2005.
Pe fond a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată cu motivarea ca drepturile salariale al reclamantului sunt stabilite prin nr.OG38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și ca urmare nu poate cere alte drepturi salariale reglementate prin art.28 (3) și (4) din nr.OUG43/2002.
Pârâtul Inspectoratul de Poliție A prin întâmpinare a invocat prescripția dreptului la acțiune, iar pe fond a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată raportat la Deciziile Curții Constituționale nr.818, 819, 820, 821, 997/2008, potrivit cărora instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Prin sentința civilă nr.260/11.02.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și Inspectoratul General al Poliției Române, a admis excepție prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile salariale din perioada 01.09.2002-27.11.2005 și a respins acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative B, Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul de Poliției Județean A și Ministerul Finanțelor Publice, pentru drepturi salariale reprezentând spor 30 % lunar pentru perioada 01.09.2002-31.03.2006.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Inspectoratul General al Poliției Române instanța a reținut faptul că raportul de serviciu al reclamantului este cu Inspectoratul de Poliție al Județului A și nu cu, A fiind o instituție care are personalitate juridică, iar inspectorul șef având calitatea de ordonator terțiar de credite.
De asemenea, nu are calitate de ordonator principal de credite, pentru a repartiza creditele bugetare alocate și stabilite prin dispozițiile bugetare, ci doar calitatea de ordonator secundar de credite, acest pârât ca și A primind creditele bugetare alocate de la Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
În ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de toți pârâții, pentru perioada 01.09.2002-26.11.2005, instanța a admis-o, având în vedere faptul că perioada menționată nu se încadrează în termenul general de prescripție de 3 ani reglementat de art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, art.166 (1) Codul Muncii și art.21 (1) și 31 din nr.OUG137/2000, iar reclamantul a avut posibilitatea de a-și exercita dreptul la acțiune în termenul stabilit de lege.
În consecință, pentru drepturile salariale pentru perioada 01.09.2002-26.11.2005 acțiunea a fost respinsă ca prescrisă.
Instanța a admis și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, invocată de către aceasta, întrucât pe de o parte reclamanții nu se găsesc într-un raport de serviciu cu sau cu unități din subordinea acestuia, iar pe de altă parte că aceasta nu poate aloca sau dispune de sume de bani care nu sunt legate de activitatea acestuia, având atribuțiile prevăzute de art.19 din Legea nr.500/2002.
Din actele și lucrările dosarului instanța a reținut că reclamantul a fost ofițer de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului
În calitatea pe care o au sau au avut-o, drepturile salariale de care a beneficiat sunt reglementate potrivit normelor cuprinse în nr.OG38/2003.
Deși motivarea acțiunii se bazează pe existența unei discriminări între polițiști detașați la. și cei ce își desfășoară activitatea la. înființată prin Legea nr.508/2004, din actele dosarului nu rezultă că reclamantul și-ar desfășura activitatea în cadrul acestei directive specializate ().
Prin Hotărârea nr.219/01.08.2007, Consiliul Național de Combatere a Discriminării a constantă că prin neacordarea sporului de 30 % prevăzută de nr.OUG43/2002, pentru polițiștii detașați la. și polițiștilor care își desfășoară activitatea la. a avut loc o discriminare, aceste categorii de polițiști, cei de la. și cei de la. aflându-se într-o situație analogă sun aspectul gradului de complexitate al infracțiunilor cercetate din punct de vedere al atribuțiilor, al coordonării, supravegherii, al controlului și al responsabilității.
În cazul celorlalți polițiști practica Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, a fost contestată în sensul că nu există discriminare.
Polițiștii care lucrează în cadrul nu se află într-o situație analogă cu ceilalți polițiști din cadrul poliției judiciare, existând în acest caz o justificare obiectivă a diferenței. Situațiile diferite în care se găsesc diferite categorii de salariați pot determina soluții diferite ale legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora. Prin această soluție nu se încalcă principiul egalității.
Salarizarea ofițerilor și angajaților care fac parte din poliția judiciară se face în conformitate cu prevederile nr.OG34/2003, iar sporul de 30 % se acordă celor detașați la. în baza nr.OG43/2002 în considerarea specializării pe cercetarea infracțiunilor de corupție, cu grad sporit de pericol social, responsabilitate diferită, atribuții diferite.
Diferențierea de tratament aplicată polițiștilor detașați la. are la bază criteriul obiectiv al detașării acestora în cadrul unei situații care nu face parte din structura, precum și criterii obiective conexe privind pregătirea profesională specializată.
În sensul că în această situație nu există un tratament diferențiat, discriminatoriu, între ofițeri de poliție detașați la. și ceilalți polițiști din cadrul poliției judiciare, s-a pronunțat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin Hotărârea nr.419/27.11.2007.
Reclamantul nu a făcut dovada că și-a desfășurat activitatea în aceleași condiții cu ofițerii detașați la. iar pe de altă parte, stabilirea condițiilor și procedurile de acordare a unor sporuri reprezintă o problemă de legiferare și în consecință instanța în temeiul art.1, 2 (3) și 27 (1) din nr.OG37/2000 nu are competența de a desființa norme juridice instituite prin lege, considerându-le discriminatorii și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte act normative, pentru că ar fi încălcat principiul separației puterilor consacrat de art.1 (4) și art.6 (1) din Constituție, iar întârzierea dată în acest sens art.1, art.2 (3), art.27 (1) din nr.OG137/2000 ar atrage neconstituționalitatea acestor prevederi conform Deciziilor nr.818, 819, 820/03.07.2008 și 997/noiembrie 2008 ale Curții Constituționale a României.
Pentru aceste considerente, acțiunea reclamantului pentru drepturile salariale reprezentând spor de 30 % din salariul de bază lunar pentru perioada 27.11.2005-aprilie 2006 fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal recurentul solicitând modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată arătând că, reclamantul nu a beneficiat de sporul solicitat dar a desfășurat activități judiciare de natura celor exercitate de colegii detașați în structura menționată astfel că, între cele două categorii de polițiști judiciariști s-a realizat o discriminare legală prin reglementări care nu au la bază un criteriu obiectiv de diferențiere între persoane, activități și sporuri salariale, fiind pronunțate soluții favorabile în acest sens de către instanțele judecătorești.
Se mai arată că acțiunea reclamantei nu era prescrisă apreciindu-se că dreptul la acest spor se cuvine tuturor polițiștilor ce desfășoară activitate judiciară și nu doar selectivi.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata DGFP Aas olicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe arătând că în mod corect s-a reținut lipsa calității procesual pasive a Pc are nu are competența de a aloca sume de bani pentru efectuarea unor plăți către întrucât obligația de salarizare a reclamantului revine exclusiv MAI prin IPJ A între reclamant și P neexistând nici un raport contractual obligațional.
Se mai arată că hotărârea primei instanțe este corectă și în ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune pe perioada 01.09.2002 - 3.12.2005 precum și pe fondul cauzei.
Intimații MAI și IPJ A prin întâmpinările depuse la dosar au solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe apreciind legală și corectă soluția de admitere a excepției prescripției și respectiv de respingere ca neîntemeiată pentru restul perioadei.
S-au mai invocat totodată deciziile Curții Constituționale nr.818, 819, 820, 821 și 997 din 2008 care au declarat neconstituționale prevederile cuprinse în OG 127/2000 prin care s-au declarat neconstituționale prevederile legale pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art. 3041.c Cod Penal, Curtea constată că recursul este neîntemeiat după cum urmează:
Reclamantul a pretins acordarea sporului de 30 % prev. de art. 28 din OUG 43/2002 pe perioada 01.09.2002 - 31.03.2006, arătând că acest spor a fost prevăzut pentru ofițerii de Poliție Judiciară detașați la Departamentul General de Anticorupție fiind în cuantum de 30% din salariul de bază lunar dar, apreciază că de vreme ce îndeplinește aceleași atribuții cu ofițerii de poliție detașați în cadrul DNA respectiv efectuând acte de urmărire penală sub directa supraveghere a procurorului, este în fapt dezavantajat prin aplicarea unor norme discriminatorii privind salarizarea deși nu există diferențe de fond în privința atribuțiilor polițiștilor membrii ai Poliției Judiciare prin raportare la polițiștii detașați la DNA.
Curtea reține că dispozițiile legale incidente vizează prevederile art. 28 al.4 din OUG 43/2002 potrivit cărora personalul prevăzut la al.1-3 procurorii, specialiștii cu înaltă calificare, ofițerii de Poliție Judiciară precum și judecătorii care compun completele specializate în infracțiunile de corupție potrivit art. 29 al.2 din 78/2000, primesc pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție un spor de 30 % din indemnizația de încadrare lunară respectiv solda lunară în cazul ofițerilor de poliție judiciară. Aceste dispoziții au fost însă abrogate expres prin art.41 lit. e din OUG 27/29.03.2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.
Cererea de chemare în judecată este motivată în principal pe disp.art.27 din OUG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, care permit oricărei persoane ce se consideră discriminată să se adreseze instanței de judecată pentru acordarea de despăgubiri și anularea situației create prin discriminare.
Situația de față presupune existența a doua categorii de polițiști dintre care doar una beneficiază de sporul de 30 % din salariul de baza dar aceasta pentru că îndeplinesc o condiție esențială (care nu se regăsește în persoana reclamantului) și anume aceea de a fi detașați în cadrul departamentului Național Anticorupție. Diferențierea de tratament aplicată polițiștilor detașați la DNA a avut la baza mai multe criterii obiective si anume: acela al detașării acestora la o instituție ce nu face parte din structura MIRA, complexitatea activității desfășurate în instituția respectivă, responsabilitate diferită și pregătirea profesională specializată.
În condițiile în care reclamantul nu a fost detașat în cadrul DNA pentru a beneficia de prevederile OUG 43/2002, salarizarea acestuia nu se poate realiza decât potrivit legii salarizării polițiștilor respectiv OG 38/2003, act normativ care nu prevede acordarea dreptului solicitat.
Susținerile reclamantului privind discriminarea nu pot fi reținute în condițiile în care prin decizia Curții Constituționale 1325/4.12.2008 s-a reținut că prevederile OG 137/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze sau sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În motivarea deciziei Curții Constituționale se arată că prevederile OG 137/2000 contravin disp.art.1 al.4 Constituția României privind principiul separației puterilor și art. 61 al.1 potrivit căruia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării deoarece numai Parlamentul și prin delegare legislativă și Guvernul au competența de a institui, modifica sau abroga norme juridice de aplicare generală iar instanțele judecătorești au misiunea constituțională de a realiza justiția, adică de a soluționa aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Pe de altă parte, în aprecierea admisibilității acțiunii reclamantului instanța nu va lua în considerare hotărârile judecătorești depuse la dosar în acest sens întrucât practica Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de Contencios administrativ și fiscal este în sensul că beneficiază de sporul de 30 % prevăzut de art. 28 al.4 OUG 43/2002 numai ofițerii de poliție judiciară detașați la DNA și nu toți polițiștii de poliție judiciară. Astfel prin Decizia 22287/4.06.2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că acordarea sporului de 30% prevăzut de OUG 43/2002 a avut la bază natura activității prestate de polițiștii detașați la DNA, respectiv instrumentarea și judecarea cauzelor privind infracțiunile de corupție, singura condiție care trebuie respectată fiind aceea că de aceste sporuri să beneficieze toți salariații care se află în situații identice. Criteriul de discriminare invocat de reclamantă nu este relevant deoarece activitățile desfășurate de cele două categorii de polițiști, deși în aparență sunt asemănătoare, sunt diferite raportat la nivelul structurii în care își desfășoară activitatea.
Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că însăși Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a pronunțat în spețe similare stabilind că nu există tratament diferențiat, discriminatoriu între polițiștii din cadrul DNA și cei din cadrul Poliției Judiciare, sens în care sunt și hotărârile Consiliului pentru Combaterea Discriminării nr.419/27.11.2007, 418/28.11.2007, 271/5.09.2007 și 164/11.03.2008.
Totodată Curtea reține ca fiind corectă și legală soluția primei instanțe prin care a procedat la respingerea acțiunii reclamantului față de pârâtul P câtă vreme nu există nici un raport de serviciu cu această instituție sau cu unități din subordinea acesteia și de asemenea nici pârâtul R nu are calitate procesual pasivă întrucât are doar calitatea de ordonator secundar de credite iar raportul deserviciu s-a stabilit de reclamantă cu IPJ A, această instituție fiind cea obligată în baza raporturilor de serviciu la plata drepturilor salariale către reclamantă.
Și soluția privind prescripția dreptului la acțiune a reclamantului pe perioada 01.09.2002 - 27.11.2005 este corectă, întrucât în speță sunt incidente dispozițiile art. 166 Cod cu raportare la art. 3 alin. 1 din Decretul Lege 167/1958, reclamantul nedovedind în speță nici o cauză de întrerupere sau suspendare a cursului prescripției pe perioada respectivă.
Văzând și dispozițiile art.312 alin.1 teza II-a Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de reclamant ca neîntemeiat.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată din partea intimaților,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul, împotriva sentinței civile nr.260/11.02.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații Ministerul Internelor Și Reformei Administrative și Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul de Poliție al Județului A și Ministerul Finanțelor Publice.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- LIBER - - - - -
GREFIER
- -
Red./.22.06.2009
Tehnored./.22.06.2009
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Arad - judecător
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Maria Cornelia Dascălu, Adina Pokker
