Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 888/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR--15.05.2009

DECIZIA CIVILĂ NR.888

Ședința publică din 09.06.2009

PREȘEDINTE: Claudia LIBER

JUDECĂTOR 2: Maria Cornelia Dascălu

JUDECĂTOR 3: Adina Pokker

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.424/9.03.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și Autoritatea Națională a Vămilor B, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.

La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, pârâții intimați au depus la dosar întâmpinări.

Văzând lipsa părților și constatând că la dosar se află formulată cerere de judecare în lipsă conform prevederilor art.242 Cod procedură civilă, nemaifiind alte cereri de formulat instanța reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Arad la data de 05 ianuarie 2009 reclamanta a chemat în judecată pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, solicitând obligarea pârâtei să îi plătească drepturile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare conform art. 31 alin. 1 lit. c) și d) din Legea 188/1999, republicată, de câte 25% din salariul de bază fiecare spor, actualizat cu rata inflației până la data plății efective, începând cu luna aprilie 2004 până la 01.01.2007, precum și obligarea pârâtei la înscrierea în cartea de muncă a acestor sporuri.

În motivarea acțiunii reclamanta arată că a avut calitatea de funcționar public în cadrul Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale T - Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale A pe perioada menționată și în această calitate avea dreptul, conform art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, la un salariu în care să fie cuprins suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, dar prin acte normative succesive în perioada 2004-2006 aceste dispoziții (cuprinse anterior republicării Legii nr. 188/1999 în art. 29 alin. 1 lit. c și d) au fost suspendate, reintrând în vigoare potrivit art. XIII din Legea nr. 251/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 la data de 01.01.2007.

Cum pârâta nici după această dată nu a intenționat să achite aceste drepturi, care reprezintă parte a salarului prevăzut de lege, reclamanta consideră că este îndreptățită la plata lor, fiind drepturi la care nu se poate renunța și nici nu pot fi limitate raportat la prevederile art. 38 și 39 alin. 1, lit. d din Legea nr. 53/2003 Codul Muncii.

Prin înscrisul depus la data de 20 februarie 2009 (fila 29 dosar) reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul introducerii în cauză în calitate de pârâtă și a Autorității Naționale a Vămilor.

Prin întâmpinare pârâta a invocat, pe cale de excepție, inadmisibilitatea acțiunii ca urmare a lipsei procedurii prealabile, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea ca nefondată a cererii.

Se arată astfel că pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul, de bază; sporul pentru vechime în muncă; suplimentul postului; suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Legea nr. 188/1999 la art. 31 alin. 1 lit. c) și d) face referire la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, dar nu prevede nici un procent pentru aceste două suplimente, fiind evident, prin comparație cu celelalte sporuri prevăzute care au fost cuantificate, că neexistând nici o prevedere legală care să prevadă cuantumul acestora și modul de calcul, că nu pot fi acordate de nici o instituție publică și nici de instanță, nefiind prevăzute de lege.

Prin sentința civilă nr.424/09.03.2009 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Arada respins acțiunea în contencios administrativ precizată, exercitată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtele Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și Autoritatea Națională a Vămilor pentru obligarea pârâtelor la plata drepturilor salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de câte 25% lunar, din salariul de bază, precum și înscrierea în carnetul de muncă a acestor sporuri.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamanta a fost funcționar public în cadrul Biroului Vamal A și a formulat prezenta acțiune întrucât nu a beneficiat de drepturile salariale potrivit art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

Conform art. 29 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 (după republicarea legii devenind art. 31 alin. 1) pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:" a) salariu de bază; b) sporul pentru vechime în muncă; c) suplimentul postului; d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare".

Aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. 1 lit. c și daf ost suspendată în perioada 01.01.2004-30.12.2006 în baza art. 44 din OUG nr. 92/2004 și art.48 din OG nr. 2/2006, aprobat cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.

Prin Legea nr. 251/2006, art. 13, pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999, prevederile art. 29 alin. 1 lit. c și d au reintrat în vigoare începând cu data de 01.01.2007.

Reglementarea din art.31 a Legii nr.188/1999, reprezintă regula generală care arată componența drepturilor salariale ale funcționarilor publici, dar prin legi speciale s-a stabilit pentru fiecare categorie de funcționari publici, în concret, procentul sporurilor și suplimentelor de care beneficiază aceștia pe lângă salariul de bază.

Se poate trage însă concluzia, din interpretarea aliniatului 3 al art. 31 din Legea nr. 188/1999, care dispune că salarizarea funcționarilor publice se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare, că acordarea celor două suplimente, condițiile de acordare și cuantificarea lor trebuie reglementate fie prin lege sau printr-un act normativ cu forță juridică de lege, fie de Guvernul României, în cazul promovării unei hotărâri date în promovarea executării legilor și că instanța judecătoreasă nu se poate substitui ea pentru a stabili cuantumul acestor suplimente.

Deși reclamanta solicită acordarea unui procent de 25% din salariul de bază ca supliment al postului și de 25% ca supliment corespunzător treptei de salarizare, nici o dispoziție legală specială privind salarizarea funcționarilor publici nu reglementează nici acest și nici vreun alt procent.

Reclamanta nu a indicat temeiul de drept care să justifice acordarea procentului de 25% solicitat.

Având în vedere că nici Legea nr. 188/1999 și nici alt act normativ nu prevede procentul în care se acordă sporurile solicitate de reclamantă, instanța a respins acțiunea, ca fiind lipsită de temei legal.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal recurenta solicitând modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată arătând că deși dreptul solicitat a fost suspendat pe perioada 2004- 2006 suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea acestuia cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pe perioada respectivă. Este de necontestat faptul că legiuitorul prin norma cuprinsă la art. 31 alin. 1 lit. c). și d) din legea 188/1999 republicată, a recunoscut funcționarilor publici dreptul salarial pretins prin prezenta cauză, și acesta trebuie obligatoriu respectat de către angajator.

Neacordarea acestor drepturi este de natură a aduce atingere art. 1 Protocolul 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, lipsind reclamanta de un bun în acest sens.

Referitor la procentul de 25% pentru fiecare supliment solicitat recurenta a arătat că a avut la bază practica judecătorească în acest sens.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 299 - 303.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata Tas olicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe arătând că, în cuprinsul actelor normative ce reglementează în prezent salarizarea funcționarilor publici nu este prevăzut dreptul la plata celor două suplimente pretinse și de asemenea nu există nici o prevedere legală care să cuprindă procentul acestora și nici modul de calcul, fiind evident că cele două suplimente nu pot fi acordate nefiind prevăzute de lege.

Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul reclamantei este întemeiat, după cum urmează:

Reclamata a avut calitatea de funcționar public în cadrul Biroului Vamal A - T, pe perioada 01.04.2004 - 01.01.2007, calitate în care raporturile de serviciu ale acesteia cu instituția pârâtă intră sub incidența Legii nr.188/1999 în ceea ce privește drepturile funcționarilor publici. Printre drepturile prevăzute la art.31 aliniatul1 din Legea nr. 188/1999 se numără și suplimentul postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.

Cele două suplimente au fost introduse prin Legea nr.161/2003 fiind prevăzute inițial la art.29 alin.1 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999. Aplicarea acestor dispoziții a fost suspendată în perioada 01.01.2004 - 30.12.2006, dar suspendarea nu echivalează cu însăși pierderea dreptului respectiv pentru că pe perioada 2004- 2006 exercițiul dreptului a fost numai suspendat iar nu înlăturat întrucât dacă s-ar reține că pe perioada respectivă reclamantul nu beneficiază de drepturile pretinse s-ar ajunge la situația în care un drept patrimonial a cărui existență nu este contestată să devină astfel lipsit de orice valoare.

Curtea mai constată că, prin Legea nr.251/2006 art.13, prevederile respective au reintrat în vigoare începând cu 01.01.2007 fără a se indica însă cuantumul sau criteriile în funcție de care funcționarii publici vor beneficia de aceste drepturi. De asemenea, nici unul din actele normative referitoare la modul de salarizare a funcționarilor publici nu stabilește cuantumul celor două suplimente, respectiv nr.OUG192/2002, nr.OUG92/2004, nr.OG2/2006 nr.OG6/2007 sau nr.OG9/2008.

Cu toate acestea Curtea reține că la data de 29.01.2007 a fost publicată nr.OG6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007 iar potrivit art.48 din acest act normativ prezenta ordonanță se completează cu prevederile Legii nr.188/1999, republicată precum și cu dispozițiile actelor normative speciale care reglementează salarizarea și alte drepturi pentru personalul bugetar.

Ca atare, faptul că legiuitorul nu a stabilit cuantumul în care se pot acorda aceste sporuri sau criterii pentru determinarea cuantumul nu poate conduce la soluția respingerii acțiunii cel puțin în ceea ce privește acordarea generică a acestor drepturi salariale. O atare soluție ar echivala în fapt cu nerecunoașterea drepturilor reclamantului ca și funcționar public la plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, drepturi care sunt prevăzute indubitabil în Legea cadru nr.188/1999 art.31 aliniatul 1 literele c) și d).

Pe de altă parte instanța de judecată nu-și poate depăși competența și nu se poate substitui legiuitorului prin determinarea cuantumului acestor sporuri în condițiile în care ele nu sunt prevăzute de lege dar se poate proceda la recunoașterea acestor drepturi în mod generic urmând ca ulterior ordonatorul principal de credite să stabilească cuantumul acestor sporuri sau criterii de natură a determina acest cuantum. În sprijinul acestei soluții vin dispozițiile cuprinse la art.3 din nr.OG6/2007 potrivit cărora gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii astfel încât rezultă că stabilirea cuantumurilor sporurilor salariale solicitate în baza art.31 lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, republicată revine în sarcina fiecărui ordonator principal de credite iar lipsa cuantumului în cuprinsul legii nu reprezintă un motiv pentru respingerea acțiunii și nici un impediment la executarea hotărârii, ordonatorul principal de credite având astfel obligația de a stabili cuantumul celor două suplimente.

Pe de altă parte instanța de recurs nu-și poate însuși motivarea reclamantului potrivit căreia dreptul său la plata celor două suplimente în procent de câte 25% reprezintă un drept de creanță ce intră în noțiunea de"bun" în sensul art. 1 Protocolul 1 la Convenție, întrucât pentru ca drepturile de creanță să intre în noțiunea de "bun" așa cum este reținut prin art. 1 Protocolul 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale este necesar ca reclamanta să fi beneficiat de o speranță legitimă în sensul acordării acestora, speranță care poate rezulta, așa cum s-a reținut constant în jurisprudența CEDO, și din existența unei practici judiciare constante în sensul stabilirii de către instanțe a procentului de 25% pretins de reclamantă.

Or, în speță, reclamanta nu a putut face dovada existenței unei practici unitare și constantă a instanțelor judecătorești în sensul pretins de aceasta, cu atât mai mult cu cât Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit de principiu că drepturile de natura celor pretinse de reclamantă pot fi acordate fără indicarea procentului de vreme ce acesta nu este prevăzut expres în Legea 188/1999.

Cuantumul de 25 % nu este o creație a jurisprudenței întrucât hotărârea judecătorească trebuie să reflecte fidel dispozițiile legale pe care se întemeiază ori în condițiile în care legiuitorul nu a prevăzut cuantumul acestor drepturi salariale nici instanța nu le poate determina fără ca prin aceasta să se substituie astfel puterii legislative.

Aceasta nu împiedică însă admiterea în parte a acțiunii reclamantei referitor la recunoașterea dreptului la plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare pe perioada 01.01.2004 - 01.01.2007, sume ce vor fi actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective pentru a se asigura astfel repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamantă ca urmare a neachitării la termen a drepturilor salariale cuvenite.

Ca o consecință a admiterii acțiunii privind recunoașterea acestor drepturi, instanța de recurs va obliga pârâta T la efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea de muncă a reclamantei prin înscrierea celor două suplimente.

Totodată pentru considerentele anterior menționate se va respinge capătul de cerere privind acordarea acestor drepturi salariale în cuantum de câte 25 % din salariul de bază.

Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus menționate, instanța de recurs apreciază că soluția Tribunalului Arad de respingere în întregime a acțiunii a fost dată cu aplicarea greșită a legii și astfel, fiind în prezența motivului de modificare prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă și văzând și art. 312 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă va admite recursul declarat de reclamantă și va modifica sentința recurată în sensul că va proceda la admiterea acțiunii reclamantei în ceea ce privește recunoașterea drepturilor acestora referitoare la plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare pe perioada 01.04.2004 -01.01.2007 sume actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective precum și obligarea pârâtei la efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea de muncă a acestora urmând a respinge cererea în privința stabilirii cuantumului de 25 % pentru suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare.

În privința cheltuielilor de judecată se observă că acestea nu au fost solicitate de reclamanta- recurentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta împotriva sentinței civile nr.424/9.03.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații T și

Modifică sentința recurată în sensul că:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta și obligă pârâta T la plata către reclamantă a drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, pe perioada 1.04.2004 - 01.01.2007, sume ce vor fi actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective.

Obligă pârâta T să procedeze la înscrierea acestor sporuri în cartea de muncă a reclamantei.

Respinge acțiunea în ceea ce privește stabilirea procentului de 25% pentru fiecare din sporurile solicitate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 9 iunie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- LIBER - - - - -

GREFIER

- -

Red./.22.06.2009

Tehnored./.22.06.2009

Ex.2

Primă instanță: Tribunalul Arad - judecător G

Președinte:Claudia
Judecători:Claudia, Maria Cornelia Dascălu, Adina Pokker

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 888/2009. Curtea de Apel Timisoara