Contestație act administrativ fiscal. Decizia 93/2010. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ și de
CONTENCIOS ADMINISTRATIV și FISCAL
DOSAR NR. - -
DECIZIA nr. 93/CA/2010 -
Ședința publică din 08 februarie 2010
PREȘEDINTE: Băltărete Savina Președinte secție
- - Președinte instanță
- - - JUDECĂTOR 2: Groza Gheorghe
- - - Grefier
S-a luat în examinare recursul - în contencios administrativ - formulat de recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M, cu sediul în S M, Romană nr.3-5, județul SMî mpotrivaSentinței nr. 536/CA/2009din 28.10.2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă - SRL S M, cu sediul procedural ales la av. în S M,-, birou 4, având ca obiect - ANULARE ADMINISTRATIV FISCAL.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă avocat în baza împuternicirii avocațiale emisă de Baroul Satu Mare, în reprezentarea intimatei, lipsă fiind recurenta.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, conform prevederilor art.242 Cod Procedură Civilă, după care:
Reprezentantul intimatei depune la dosar Întâmpinare.
INSTANȚA, văzând că întâmpinarea a fost depusă peste termenul legal, o recalifică ca fiind concluzii scrise.
NEFIIND excepții sau chestiuni prealabile, instanța consideră cauza lămurită și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate.
În susținerea cererii învederează că motivele au fost expuse detaliat în concluziile scrise depuse la dosar; în esență solicită respingerea excepției lipsei procedurii prealabile, întrucât a făcut dovada în acest sens, apreciind că în mod eronat instanța de fond a reținut că procedura prealabilă nu a fost îndeplinită.
Pe fond solicită respingerea recursului ca nefondat.
Cu cheltuieli de judecată, în ambele instanțe, conform chitanței pe care o depune la dosar.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prinSentința nr.536/CA/2009din 28.10.2009, Tribunalul Satu Marea respins excepția neîndeplinirii procedurii prealabile invocată de pârâtă și a admis acțiunea reclamantei - " " SRL SMî mpotriva pârâtei S M, în sensul că anulat Decizia nr. 75585/03.10.2008 emise de pârâtă și a obligat- pe aceasta să restituie reclamantei suma de 8649,76 lei reprezentând plata taxei speciale de înmatriculare prevăzută de art. 2141Cod fiscal,în prezent abrogat cu dobânda legală de la data plății până la data restituirii sumei.
A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1233,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond, nalizând actele și lucrările dosarului, a reținut în fapt următoarele:
După data de 01.01.2007, în cursul anului 2007, reclamanta a achiziționat dintr-un stat membru UE un autoturism folosit, înmatriculate în statul de origine.
Pentru a intra în legalitate în conformitate cu dreptul intern și normele comunitare, reclamanta a solicitat autorității publice române competente, să înmatriculeze autoturismul.
Autoritatea publică pârâtă, a condiționat înmatricularea autoturismului de plata, respectiv dovada achitării taxei speciale prevăzute de art. 2141- art. 2143Cod fiscal.
Potrivit chitanțelor fiscale depuse la dosar, reclamanta a achitat taxa specială prevăzută de Codul Fiscal.
Printr-o cerere adresată organelor fiscale care au încasat taxa specială, reclamanta a solicitat restituirea de taxe speciale achitată potrivit Codului fiscal, apreciată ca fiind încasată în mod nelegal.
Prin răspunsul său organul fiscal comunică reclamantei faptul că nu poate da curs favorabil cererii reclamantei, invocând în motivarea răspunsului dispozițiile OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, respectiv pct. VI alin. 1 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ care prevăd posibilitatea restituirii doar a diferenței dintre taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și taxa de poluare.
Întrucât, astfel cum s-a arătat, răspunsul formulat la o cerere formulată de o persoană fizică cu privire la un drept prevăzut de lege - dreptul de a i se restitui sumele de bani achitate cu titlu de taxe fiscale încasate în mod nelegal și necuvenit este un veritabil act administrativ, prin răspunsul formulat pârâții practic au exprimat un refuz de soluționare a cererii, iar pentru anularea sau modificarea lui nu este prevăzută prin lege ordinară o altă procedură, instanța a apreciat că acesta poate fi cenzurat sub aspectul legalității pe calea acțiunii în contencios administrativ, în speță fiind îndeplinite și cerințele procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
În contextul celor de mai sus, instanța de contencios administrativ a apreciat că este competentă să soluționeze litigiul intervenit între reclamantă și organele fiscale privind legalitatea actului administrativ fiscal emis de către pârâte și să dispună în legătură cu legalitatea solicitării de a se dispune restituirea taxei speciale achitată de către reclamantă, astfel că a respins, în temeiul art. 137, excepția neîndeplinirii procedurii prealabile invocată de pârâtă.
Pe fondul cererii, instanța a apreciat că aceasta este întemeiată, constatând că taxa de prima înmatriculare are un vădit caracter ilicit, fiind în discordanță cu prevederile Constituției României, cu prevederile Tratatului, dar și cu principiile instituite de, în urma deciziilor de interpretare, decizii care sunt obligatorii pentru toate statele membre, instanța a apreciat că actele administrative emise de pârât în legătură cu organizarea și executarea dispozițiilor legale care prevăd această taxă sunt nelegale, motiv pentru care se impune anularea acestora și obligarea autorității publice pârâte să procedeze la restituirea taxei speciale prevăzută de art. 2141Cod fiscal achitate pentru înmatricularea autoturismului importat de către reclamantă.
Cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 50/2008, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 11 din acest act normativ "se restituieaxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență."Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Din această perspectivă reclamanta are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare; nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație.
Restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împotriva acestei hotărâria declarat recurs recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice S M, întemeiat pe prevederile articolului 304 punct 9 și 304 ind.1 cod procedură civilă, ale articolului 20 punct 1 din Legea 554/2004, solicitând admiterea recursului în sensul admiterii excepției neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de articolul 7 din Legea 554/2004, iar în subsidiar, pe fondul cauzei, respingerea acțiunii în contencios administrativ ca netemeinică și nelegală.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta arată referitor la excepția invocată ă reclamanta a solicitat restituirea sumei reprezentând diferența între taxa specială achitată pentru autovehicule și taxa de poluare prevăzută de OG 50/2008, conform adresei nr. 44771/04.07.2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice A Municipiului S M, reclamantei stabilindu-se suma aprobată la restituire conform deciziei de restituire nr. 75585/03.10.2008.
Conform articolului 7 din Legea 554/2004 reclamanta avea obligația de a se adresa pârâtei cu cerere privind restituirea sumei de 8.649,76 lei, înainte de a se adresa instanței de judecată.
Susținerile instanței de fond că reclamanta a făcut dovada că s-a adresat pârâtei pentru restituirea taxei de primă înmatriculare, înainte de promovarea acțiunii sunt eronate, reclamanta solicitând restituirea sumei reprezentând diferența între taxa specială achitată pentru autovehicule și taxa de poluare prevăzută de OG 50/2008.
În fapt, reclamanta a formulat o simplă cerere de restituire a diferenței taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în cuantum de 8.649,76 lei, achitată de reclamant conform actelor justificative anexate, în speța de față aflându-ne în prezența unei acțiuni în pretenții, a cărei soluționare intră în competența instanței de drept comun, conform dispozițiilor Codului d e procedură civilă.
Prin urmare solicită admiterea prezentei excepții astfel cum a fost formulată.
Pe fondul cauzei, precizează că în fapt, reclamanta - SRL în cursul anului 2008 achiziționat din UE un autoturism second - hand, înmatriculat în țara de origine, care pentru a înmatricula mașina în cauză a achitat legal taxa specială în cuantum de 8.649,76 lei calculată conform Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal.
Regimul taxei speciale pentru autoturisme, care a intrat în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2007, înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut în Codul fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat până la data de 31 decembrie 2006.
În condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabilă, fapt ce a condus la reașezarea acesteia, totodată avându-se în vedere și eliminarea reglementărilor privind înmatricularea autoturismelor a căror vechime depășea 8 ani și care aveau o norma de poluare inferioară normei EURO 3. În această situație a fost necesar a se întreprinde unele măsuri pentru evitarea introducerii în România a unui număr exagerat de M de autoturisme vechi cu un grad ridicat de poluare.
Neluarea unor măsuri corespunzătoare în acest sens, ar fi avut drept consecință transformarea în deșeuri a autovehiculelor second hand la scurt timp după introducerea în România, țara noastră urmând să suporte costurile aferente reciclărilor, în locul țărilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
Potrivit art.1-33 din Legea nr.157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Ceha, Regatul Danemarcei, Republica Germania, Republica Estonia, Republica, Regatul Spaniei, Republica Franceza, Irlanda, Republica Italiana, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Ducat al, Republica Ungara, Malta, Regatul de, Republica Austria, Republica Polona, Republica, Republica Slovenia, Republica Slovaca, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) si Republica Bulgaria si România privind aderarea Bulgaria și a României la Uniunea Europeana, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005: " Legea-cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competenta în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor."
Totodată precizează faptul că, alin.2) al art.148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezultă faptul că, legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Cu privire la prevederile art.90 alin.(l) din Tratatul Comunităților Europene precizează faptul că dispozițiile art.90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme și autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România. Astfel, pentru un autoturism fabricat în România care nu a fost înmatriculat o perioada de 8 ani, se va plăti aceeași taxă de înmatriculare ca și în cazul unui produs din oricare alt stat comunitar, cu condiția existenței acelorași specificații tehnice.
Prin urmare dispozițiile art.90 alin.(l) din Tratatul Comunităților Europene are în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produsele comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
În același context trebuie menționat și faptul că, nici Comisia Europeană nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei. De asemenea, precizează că principiul "poluatorul plătește", pe care se bazează și instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Precizează de asemenea că, 16 state membre ale Uniunii Europene practică o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (între care Ungaria, Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru).
Prin urmare, existența unei taxe de primă înmatriculare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motiv temeinic pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de înmatriculare.
De altfel, a institui obligativitatea plății taxei de prima înmatriculare numai în cazul importului de autoturisme/autovehicule ar putea fi considerat la rândul său un regim fiscal discriminatoriu între persoanele care importă bunuri și cele care aduc în țară bunuri din spațiul comunitar.
În altă ordine de idei, regimul juridic al "taxei auto" este reglementat prin Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal - act normativ adoptat de Parlamentul României. În această situație, Ministerul Economiei și Finanțelor nu are competența, potrivit Constituției, de a acorda restituirea taxei. Organul competent să se pronunțe dacă un act normativ este sau nu constituțional, este Curtea Constituțională.
De asemenea, când se constată că legislația națională a unui stat membru încalcă reglementări ale legislației comunitare, asupra acestui fapt se pronunță Curtea Europeană de Justiție, conform unor proceduri speciale, cum ar fi de exemplu, procedura de infringement. Menționează, de asemenea, că în cazul Ungariei și al Poloniei, Curtea le-a obligat doar la restituirea diferenței dintre taxa instituită de aceste state și cea impusă de Comisia Europeană. În această ordine de idei, este evident că taxa este în acord cu Comisia Europeană.
Referitor la susținerea petentului că, "taxa specială pentru autoturisme și autovehicule" este ilegală, menționează că potrivit jurisprudenței, art.90 alin.1 din Tratatul privind instituirea Comunităților Europene la care se face referire, este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite. Astfel, atât tratatul menționat anterior, cât și unele acte adoptate de instituții și organe din cadrul Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea (Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unor taxe, precum taxa de primă înmatriculare, ci doar discuții cu privire la modul de calcul al unor astfel de taxe de primă înmatriculare.
În susținerea acestui punct de vedere invocă prevederile art.33 din Directiva a șasea (Directiva 77/388/CE) a Consiliului Comunităților Europene privind armonizarea legislațiilor statelor membre, referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun privind taxa pe valoare adăugată - baza unitară de stabilire care reglementează: "Fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, dispozițiile prezentei directive nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și pe jocurile de noroc, accize și taxe de timbru, și în general orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri".
Menționează că această Directivă a fost adoptată de Consiliul Comunităților Europene având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, precum și avizele Parlamentului European și Comitetul Economic și Social.
Consideră că, taxa de primă înmatriculare nu este în contradicție cu prevederile art.90 alin.1 din Tratatul privind instituirea Comunităților Europene, atâta timp astfel cum s-a precizat, pentru un autoturism fabricat în România care nu a fost înmatriculat o perioada de 8 ani (precum este și cazul unui autoturism marca de exemplu, care este achiziționat dintr-un stat membru comunitar, și care urmează a fi înmatriculat pentru prima dată în România ), se va plăti aceeași taxă de înmatriculare ca și în cazul unui produs din oricare alt stat comunitar, cu condiția existenței acelorași specificații tehnice.
Subliniază faptul că, nu există un act administrativ fiscal de impunere, prin care s-a solicitat achitarea taxei speciale de înmatriculare.
Referitor la cheltuielile de judecată solicitate atât în fond cât și în recurs, solicită instanței ca la acordarea acestora să facă aplicabilitatea prevederilor articolului 274 alin. 3 cod procedură civilă.
În drept au fost invocate dispozițiile legale la care s-a făcut referire în recursul declarat.
Intimatul prin întâmpinarea depusă la dosar solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca fiind legală și întemeiată. Arată intimata că motivele de recurs invocate nu au nici o legătură cu cauza, întrucât sentința recurată are ca obiect taxa de primă înmatriculare achitată nelegal, iar recurenta nu contestă ilegalitatea taxei, dar invocă în apărare o nouă taxă de poluare impusă de OUG 50/2008, act normativ care a intrat în vigoare la 01.07.2008, după achitarea taxei de către reclamantă.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, în temeiul art.304/1 și 306 Cod procedură civilă, Curtea de Apel apreciază că este nefondat, motiv pentru care urmează a fi respins în baza art.312, 316 Cod procedură civilă.
Criticile recurentei vizând neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea 554/2004 sunt nefondate, deoarece reclamantul intimat s-a adresat chiar recurentei în vederea restituirii taxei speciale de primă înmatriculare, așa cum rezultă din înscrisul de la filele 9 și 10 din dosarul primei instanțe, primind răspunsul pe care l-a atacat în instanță.
Procedura prealabilă prevăzută de art.7 din Legea contenciosului administrativ, creează posibilitatea autorității emitente a actului administrativ unilateral de a-l revoca, ori în speță atâta vreme cât petentului i s-a răspuns că nu i se poate restitui taxa de primă înmatriculare, revenirea cu o nouă adresă la aceeași autoritate prin care să se solicite același lucru, ar fi fost contrară scopului dispozițiilor art.7 din Legea contenciosului administrativ, ducând la o birocrație excesivă, pe care legiuitorul nu a vrut să o legifereze prin textul de lege enunțat.
Astfel, se va avea în vedere că reclamantul a achitat taxa conformându-se dispozițiilor legale din Codul fiscal, precum și unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilită de Ministerul Finanțelor și care era afișată, în formă electronică, în mod public. Operațiunea tehnică de înmatriculare a autoturismelor second-hand importate dintr-un stat membru al Comunității Europene nu era posibilă fără plata taxei. Însă, organul fiscal care a încasat taxa nu emite un act fiscal, titlu de creanța, care să materializeze operațiunea, astfel că, în această împrejurare, însăși obligația de plată a taxei, de natură legală și condiționarea înmatriculării de plata acesteia echivalează cu existența unui act administrativ de obligare la plată, care nu are un suport material.
Față de aceste considerente, câtă vreme nu s-a emis un act administrativ-fiscal prin care să fie impusă plata taxei de primă înmatriculare, în mod corect reclamantul, în considerarea prevederilor art. 7 din Legea 554/2004, s-a adresat Administrației Publice a Municipiului S M cu cererea de restituire a taxei, iar răspunsul primit de la pârâtă, constituie act administrativ susceptibil de a fi atacat cu acțiune în anulare, potrivit art. 1 alin. 1 din Legea 554/2004.
Instanța de fond a reținut corect ca refuzul exprimat de autoritățile publice de a restitui suma de bani solicitată de reclamant printr-o cerere ce poate fi încadrată în categoria cererilor de restituire ce pot fi formulate de către contribuabili în cazurile prevăzute de art.117 Cod procedură fiscală, reprezintă o manifestare unilaterală de voință a autorității publice producătoare de efecte juridice, astfel că actul administrativ emis în legătură cu cererea de restituire formulată de reclamant, are natura juridică de act administrativ fiscal, în sensul cum acesta este definit de art.2 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, respectiv de art.41 și următoarele Cod procedură fiscală.
Pe fondul cauzei, recurenta arată că, în conformitate cuart.90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene"nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.".
Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea între produsele importate și cele autohtone de natură similară.
În condițiile în care, potrivit reglementărilor naționale cuprinse în art. 2141și 2142din Legea 571/2003 - Codul fiscal, taxa specială se datorează la data importului unui autoturism sau autovehicul comercial, cu ocazia primei înmatriculări a acestuia în România, iar această taxă nu este percepută pentru autoturismele care urmează a fi reînmatriculate, este evident că prin modul de stabilire diferențial al taxei, se instituie un regim juridic discriminatoriu între autoturismele sau autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul înmatriculării lor în România și cele înmatriculate în România și care urmează a fi reînmatriculate.
Ca atare, contrar susținerilor recurentei, în cauză sunt incidente prev.art.90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene, legiuitorul național încălcând, prin prevederile naționale adoptate, în mod direct dreptul comunitar. Prin Legea 157/2005 România a ratificat Tratatul privind aderarea Bulgaria și României la Uniunea Europeană, efectele acestei ratificări fiind reglementate de art.148 alin.2 și 4 din Constituția României, astfel cum aceasta a fost republicată, în conformitate cu care prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și celelalte reglementări comunitare au caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
De asemenea, este nerelevantă împrejurarea că legiuitorul, în reconsiderarea prevederilor art.2141și 2142din Codul fiscal a emis OUG 50/21.04.2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, acest act normativ nefiind incident în speță, neputând retroactiva, intimatul reclamant formulând cererea de înmatriculare a autoturismului anterior intrării în vigoare a OUG nr.50/2008.
Referitor la cheltuielile de judecată acordate reclamantului de instanța de fond, reducerea acestora, solicitată de recurentă prin cererea de recurs nu se justifică. Practic recurenta are în vedere doar onorariul avocațial la care a fost obligată, însă suma de 1190 lei plătită cu acest titlu de către reclamant, potrivit chitanței aflate la fila 34 din dosarul de fond, nu este apreciată de către instanța de recurs ca fiind nepotrivit de M față de valoarea pricinii (suma de 8.649,76 lei) și munca îndeplinită de avocat.
Având în vedere aspectele reținute, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod Procedură Civilă, va fi respins ca nefondat recursul formulat și menținută ca legală și temeinică sentința nr. 536/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare.
Față de culpa procesuală a recurentei, în temeiul art. 274 alin. 1 Cod Procedură Civilă, aceasta va fi obligată să plătească părții intimate suma de 1.190 cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat, justificat prin chitanța depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M, cu sediul în S M, Romană nr.3-5, județul SMî mpotrivaSentinței nr. 536/CA/2009din 28.10.2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă - SRL S M, cu sediul procedural ales la av. în S M,-, birou 4, pe care o menține în totul.
OBLIGĂ partea recurentă să plătească părții intimate suma de 1190 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 08 februarie 2010.
Președinte Judecător Judecător Grefier
Jud.fond A
Red.dec. Gh - 19.02.2010
tehnored. -19.02.2010 - 4 exemplare
emis/ exped 2 comunicări:
recurenta pârâtă S M, Romană nr.3-5, intimata reclamantă - SRL S M, cu sediul procedural ales la av. în S M,-, birou 4Președinte:Băltărete SavinaJudecători:Băltărete Savina, Groza Gheorghe, Filimon Marcela
