Contestație act administrativ fiscal. Decizia 934/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 934
Ședința publică de la 29 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mona Gabriela Ciopraga
JUDECĂTOR 2: Morina Napa
JUDECĂTOR 3: Vera
Grefier
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de recurenta -pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N - în nume propriu și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII împotriva sentinței civile nr. 39 CF din 26 februarie 2009,pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat cu delegație la dosar pentru intimata - reclamantă consilier juridic lipsind recurenta -pârâtă și intimații - pârâți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Consilier juridic arată că nu are de formulat cereri noi.
Nemaifiind chestiuni prealabile, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Consilier juridic având cuvântul pentru intimata - reclamantă solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluției pronunțate de instanța de fond.
În combaterea motivelor de recurs arată că între anii 2003 - 2007 au avut loc un număr de 47 inspecții fiscale și nu s-au găsit nereguli la societate. Din documentația depusă la dosar rezultă că reclamanta a făcut un număr de 14 intervenții la AJOFM prin care se solicitau a fi indicate persoane cu dizabilități. S-a solicitat situația pe meserii însă în decursul perioadei în discuție agenția nu a avut înregistrate persoane cu handicap pe meseriile solicitate de reclamantă. Societatea reclamantă a participat la toate bursele pentru ocuparea forței de muncă care au fost organizate.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
După dezbateri se prezintă în instanță consilier juridic care depune la dosar delegație pentru recurenta - pârâtă.
CURTEA
deliberând
Asupra recursului contencios administrativ - fiscal de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 39/CF/26 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- a fost admisă în parte acțiunea formulată de contestatoarea P N, fiind anulate decizia nr. 55/06 februarie 2008 a și decizia de impunere nr. 242/10 decembrie 2007 emisă de Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Totodată s-a dispus ca intimata să restituie contestatoarei suma de 125.510 lei încasată cu titlu de vărsăminte pentru persoanele cu handicap neîncadrate și suma de 117.500 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente. De asemenea a fost respinsă cererea pentru daune morale și materiale ca neîntemeiată, fiind obligată intimata să plătească contestatoarei suma de 940 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Contestatoarea a fost supusă la 47 de inspecții fiscale, expertul din verificările efectuate concluzionând că au fost respectate dispozițiile art. 96 al. 1 și 102 al. 2 lit. a din Codul d e procedură fiscală. Prin decizia 242/2007 s-a stabilit în sarcina contestatoarei obligația de plată a sumei de 243 010 lei reprezentând vărsăminte de la persoane juridice cu handicap neîncadrate și accesorii pentru neplata la termen a obligației fiscale. reținându-se că societatea nu a făcut dovada că a solicitat trimestrial în perioada 1-04-2003/31-12-2006 repartizarea de persoane cu handicap ceea ce a condus la calcularea obligației de plată privind vărsăminte de la de la persoane juridice.
S-a reținut potrivit adreselor 6108/2007, 5703/2007 - filele 91 și 93 că Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă a confirmat înregistrarea la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă a situației locurilor de muncă vacante transmise de unitatea contestatoare în care s-a făcut precizarea la capitolulalte condițiică pot fi și persoane cu handicap; s-a mai confirmat că în perioada ianuarie 2003/ decembrie 2006, în evidențele ALOFM nu au fost înregistrate persoane cu handicap calificate în meseriile specifice obiectului de activitate al C L; s-a mai precizat că societatea a făcut numeroase solicitări și a participat la toate bursele locurilor de muncă inclusiv la aceea organizată pentru persoanele cu handicap. În acest context s-au apreciat ca întemeiate obiecțiunile contestatoarei întrucât așa cum a decis și, Secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 2041 din 17 aprilie 2007 potrivit dispozițiilor art. 42 și art. 43 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 102/1999, privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, cu modificările ulterioare, agenții economici care nu angajează persoane cu handicap sau care nu fac dovada că au solicitat trimestrialAgenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă repartizarea de persoane cu handicap, au obligația de a plăti bugetului de stat, lunar o sumă prevăzută în actul normativ.
Este excesivă interpretarea potrivit căreia agentul economic datorează plata contribuției pentru fondul de solidaritate socială pentru persoane cu handicap, ca urmare a neîndeplinirii cerinței formale a solicitărilortrimestriale, în condițiile în care Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă atestă faptul că pentru perioada supusă controlului,nu avea în evidențele sale pentru repartizare persoane cu handicap calificate pentru activitatea respectivului agent economic, mai mult societatea a dat dovadă de rol activ în sensul prescris de către legiuitor.O astfel de interpretare dată de către intimată, excede scopului urmărit în adoptarea legii, acela de a asigura protejarea drepturilor și intereselor persoanelor cu handicap, iar nu cel de a asigura executarea unei cerințe cu caracter formal.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, pârâta N, scutit de plata taxei de timbru conform dispozițiilor art. 17 din Legea 146/1997.
În motivarea recursului s-a arătat că potrivit dispozițiilor art. 43 din OUG102/1999 reclamanta avea obligația de a plăti lunar către bugetul de stat o sumă egală cu salariul minim brut pe țară înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu au încadrat personal cu handicap, fiind exceptate cei care fac dovada solicitării trimestriale la agențiile județene de ocupare a forței de muncă repartizării de persoane cu handicap calificat în meseriile respective, fără a fi repartizate astfel de persoane în vederea angajării.
Având în vedere că reclamanta nu a angajat personal cu handicap și nu a depus trimestrial la. cereri prin care să solicite repartizarea de astfel de persoane pentru perioada analizată de organul de inspecție fiscală prima instanță a interpretrat condițiile prevăzute de art. 43 alin. 2 din lege cu ignorarea principiului conform căruia excepțiile prevăzute de lege sunt de strictă interpretare și aplicare, având în vedere și principiul general al dreptului românesc conform căruia practica nu creează drept.
Legal citată, intimata - reclamantă a fost reprezentată în fața instanței și, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea recursului ca nefondat, din probatoriul cauzei și din practica judiciară în această materie rezultând încălcarea de către recurentă a legislației în materie.
Examinând recursul promovat pentru motivele arătate, în condițiile art. 304, 3041Cod procedură civilă, curtea îl apreciază ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/1999 privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap (în vigoare până la data de 21.12.2006 când a fost abrogată prin Legea nr. 448/2006), prin art. 42 alin. (1), prevedea obligația persoanelor juridice care au un număr de cel puțin 100 de angajați de a angaja persoane cu handicap cu contract individual de muncă într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați. Nerespectarea acestei obligații atrăgea o altă obligație, reglementată de art. 43 alin. (1), respectiv aceea de a plăti lunar către bugetul de stat o sumă egală cu salariul minim brut pe țară înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu au încadrat persoane cu handicap; excepție de laplata obligatorieprevăzută la alin. (1) făceau doar persoanele juridice care făceau dovada că au solicitat trimestrial la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă repartizarea de persoane cu handicap.
Începând cu data de 18.07.2004, aceste dispoziții au fost modificate prin Legea nr. 343/2004. Astfel, textul art. 42 alin. (1) avea următorul cuprins:agenții economici care au cel puțin 75 de angajați, precum și autoritățile și instituțiile publice care au cel puțin 25 de funcții contractuale, au obligația de a angaja persoane cu handicap cu contract individual de muncă într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați, respectiv din numărul de funcții contractuale prevăzute în statul de funcții, iar art. 43 alin. (1) dispunea căagenții economici, autoritățile și instituțiile publice care nu respectă prevederile art. 42 alin. (1) au obligația de a plăti lunar către bugetul de stat o sumă egală cu salariul minim brut pe țară înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu au încadrat persoane cu handicap; potrivit alin. (2) exceptați de laplata obligatorieprevăzută la alin. (1) erauagenții economici, autoritățile și instituțiile publice care fac dovada că au solicitat trimestrial la agențiile județene de ocupare a forței de muncă, respectiv a municipiului B, repartizarea de persoane cu handicap calificate în meseriile respective și că acestea nu au repartizat astfel de persoane în vederea angajării.
Se impune, totodată, a fi avute în vedere dispozițiile cuprinse în Instrucțiunile nr- emise de Agenția națională pentru Ocuparea Forței de muncă privind aplicarea art. 43 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/1999 privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 519/2002. La art. 2 este reglementată modalitatea în care trebuie realizată solicitarea trimestrială privind repartizarea de persoane cu handicap, iar art. 5 prevede căsolicitarea privind repartizarea de persoane cu handicap în vederea încadrării în muncă se dovedește prin răspunsul scris al Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă alin. (1).
Potrivit art. 83 alin. (4) teza I din Codul d e procedură fiscală, nedepunerea declarației fiscale dă dreptul organului fiscal să procedeze la stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, iar potrivit art. 67 alin. (1), dacă organul fiscal nu poate determina mărimea bazei de impunere, acesta trebuie să o estimeze. În acest caz trebuie avute în vedere toate datele și documentele care au relevanță pentru estimare. constă în identificarea acelor elemente care sunt cele mai apropiate situației de fapt fiscale.
Este adevărat că, prin adresa nr. 5703/14.11.2007 Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă N răspuns reclamantei că în baza sa de date, în perioada 2003 - 2006, nu a avut înregistrate persoane cu handicap care să răspundă cerințelor specificeobiectului de activitate al reclamantei. Rezolvarea fondului litigiului pune problema raportului dintre situația de fapt relevată de răspunsul agenției și modul de interpretare a dispozițiilor art. 42 și art. 43 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/1999.
Din analiza art. 42 și art. 43 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/1999 rezultă ca obligație principală a agenților economici o obligație de a face, respectiv aceea de a angaja, într-un anumit procent, persoane cu handicap. Neîndeplinirea acestei obligații principale determină plata obligatorie (caracterul obligatoriu al plății fiind prevăzut expres de textul citat) sumei calculate potrivit art. 43 alin. (1), singura excepție de la această plată fiind aceea reglementată de art. 43 alin. (2) pentru persoanele juridice care fac dovada că au solicitat trimestrial la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă repartizarea de persoane cu handicap - până în iulie 2004 (când textul a fost modificat prin Legea nr. 343/2004) - respectiv pentru persoanele juridice care fac dovada că au solicitat trimestrial la agențiile județene de ocupare a forței de muncă, repartizarea de persoane cu handicap calificate în meseriile respective și că acestea nu au repartizat astfel de persoane în vederea angajării - după 18 iulie 2005. Se constată că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 343/2004 se cere atât dovada că persoanele juridice au solicitat agenției repartizarea de persoane cu handicap, dar și dovada că agenția nu a repartizat astfel de persoane în vederea angajării.
Interpretarea teleologică a acestor dispoziții relevă faptul legiuitorul a urmărit, în principal, protejarea dreptului la muncă a persoanelor cu handicap și sancționarea pecuniară a persoanelor care, deși exista posibilitatea de a angaja astfel de persoane, nu le-au angajat. În condițiile în care posibilitatea de a angaja persoane cu handicap nu exista - astfel cum este situația în cauză, confirmată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă N - obligarea la plata sumelor prevăzute de art. 43 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/1999 apare ca fiind rezultatul aplicării literei legii, cu ignorarea scopului pentru care norma legală a fost edictată. Din moment de agenția nu putea să-i repartizeze reclamantei persoane cu handicap calificate în meseriile specifice obiectului de activitate al acesteia obligațiile de plată contestate în cauză se impun a fi considerate nelegale.
În acest context referirile primei instanțe la practica Înaltei Curți de Casație și Justiție în această materie sunt pe deplin justificate, sub aspectul argumentelor de fapt și de drept expuse anterior, fără a se putea considera că este încălcat principiul general al dreptului românesc potrivit căruia practica nu creează drept. Pe de altă parte, nici nu poate fi ignorată practica acestei instanțe având în vedere rolul acesteia de unificator al practicii instanțelor, de regulator al conflictelor de jurisprudență, după cum a reținut în cauza Beian contra România, în ceea ce privește încălcarea art. 14 din Convenție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Pentru aceste din urmă motive de fond, în temeiul art. 312 alin.1 Cod procedură civilă va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul contencios administrativ formulat de recurenta -pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N - în nume propriu și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII împotriva sentinței civile nr. 39 CF din 26 februarie 2009,pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata - reclamantă P N și intimații - pârâți, și .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 octombrie 2009.
Pt. Președinte, - - -- PREȘEDINTE INSTANȚĂ | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red. Red. tehnored. 7 ex. 30 nov. 2009
Președinte:Mona Gabriela CiopragaJudecători:Mona Gabriela Ciopraga, Morina Napa, Vera
