Contestație act administrativ fiscal. Decizia 96/2010. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Comercială de Contencios
Administrativ și Fiscal
Dosar nr. - -
DECIZIA NR.96/CA/2010 -
Ședința publică din 11.02.2010
PREȘEDINTE: Simona MarinescuJUDECĂTOR 2: Daniela Sotoc
JUDECĂTOR 3: Marcela Filimon
JUDECĂTOR: - -
GREFIER: - -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor în contencios administrativ formulate de recurenta reclamanta- Agent de asigurare SRLcu sediul în localitatea, nr.188, judetul B și de recurenta pârâtă Direcția Generală A Finanțelor Publice cu sediul în O, str. -, nr.2B, judetul B în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului M cu sediul în M,--74, județul B, împotriva sentinței nr. 401/CA/21.05.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiectcontestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în cauză lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul este netimbrat, nefiind achitată taxa judiciară de timbru în valoare de 2 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din 04.02.2010, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța având nevoie de timp în vederea deliberării, a fost amânată pronunțarea pentru acest termen, când:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului în comercial d e față, constată următoarele:
Prin sentința nr.401/CA/2009 din 22 mai 2009 pronunțată în dosar nr.4641/CA/111/2008, Tribunalul Bihora admis în parte cererea precizată formulată de reclamanta - de Asigurare SRL în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice O și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului M și în consecință a dispus anularea în parte a Deciziei nr.85/12.08.2008, emisă de Serviciul Soluționare Contestații din cadrul DGFP B, a Deciziei de nr.333/26.05.2008 și a Raportului de Inspecție Fiscală nr.73.350/2008 întocmite de pârâta M în măsura în care acestea se referă la sumele de bani, reprezentând TVA aferentă operațiunilor de intermedieri asigurări/reasigurări desfășurată în perioada 01.01.2007 - 31.12.2007, obligațiile accesorii acestor sume, precum și la rambursarea sumei de 16.565 lei, reprezentând TVA aferent trimestrului 2008.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în perioada cuprinsă între 08.05.2008 - 09.05.2008, organele de control ale M au efectuat un control fiscal parțial pe linie de TVA, întocmind în acest sens raportul de inspecție fiscală nr.73350/26.05.2008, precum și Decizia de impunere nr.333/26.05.2008 prin care au stabilit în sarcina reclamantei obligația de a plăti suma de 30.996 lei reprezentând TVA, majorări de întârziere în sumă de 7.445 lei precum și respingerea la rambursare a sumei de 16.565 lei.
La stabilirea obligațiilor fiscale menționate, organele de control au reținut că societatea reclamantă desfășoară activitate comercială constând în "intermedieri asigurări", clienții societății fiind SA și ASIGURARI REASIGURARI SA.
Din activitatea desfășurată, reclamanta a obținut în perioada 01.01.2007- 31.03.2008 venituri pentru care era obligată să colecteze TVA, în temeiul art.141 al.2 lit. b din Legea 571/2003 și a pct.35 ind.1 al. 2 din HG 44/2004 privind Normele Metodologice de aplicare a Legii 571/2003. Suma totală a taxei pe valoarea adăugată aferentă acestor operațiuni este de 47.130 lei. Totodată, reclamanta a dedus în mod nejustificat suma de 431 lei reprezentând TVA aferentă cumpărăturilor de bunuri și servicii care nu îndeplinesc condițiile legale de deducere.
În fine, s-a respins la rambursarea TVA în sumă de 16.565 lei, solicitată prin decontul aferent lunii martie.
În urma compensării celor două sume 47.561 lei - 16.565 lei - a rezultat suma finală stabilită în sarcina reclamantei anume 30.996 lei.
În conformitate cu disp. art.141 al.2 lit.b din fiscal sunt scutite de la plata TVA "operațiunile de asigurare și /sau reasigurare, precum și prestările de servicii în legătură cu operațiunile de asigurare și/sau de reasigurare efectuate de persoane impozabile care intermediază astfel de operațiuni".
A precizat că acesta este textul legal aplicabil activității desfășurate de către reclamantă, în perioada cuprinsă între 01.01.2007 și 31.12.2007, astfel că invocarea de către pârâtă a dispozițiilor art.128-130.fiscal și a dispozițiilor art.7 al.3 din Norme, este eronată și înfrântă de principiul specialia generalibus derogant.
Astfel, a arătat că principalul obiect de activitate al reclamantei nu este unul de prestări servicii sau intermedieri în sens larg, ci " intermedieri asigurări" care se bucură de reglementare specială, în textul art.141 al.2 lit. b din fiscal.
Este adevărat că prin dispozițiile pct.35 ind.1 din Normele metodologice de aplicare ale codului fiscal s-a stabilit că "In sfera operațiunilor scutite conform art. 141 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal nu se cuprind operatiuni precum serviciile de marketing si serviciile administrative, cum ar fi primirea cererilor de asigurare, organizarea si managementul sistemului informatic, furnizarea de informații si întocmirea rapoartelor pentru părțile asigurate, nefiind specifice serviciilor de asigurare. In acest sens a fost data si Decizia Curtii Europene de Justiție în Cazul C-472/03.
(2) O caracteristica esențiala a unui serviciu de asigurare o reprezintă existenta unei relații contractuale între prestator si beneficiarul serviciilor. In cazul externalizării tranzacțiilor în domeniul asigurărilor, scutirea depinde de entitatea care încheie contractul cu clienții si care suporta riscul. nu se acorda pentru societățile către care se externalizează serviciile, daca acestea nu suporta riscul si nu încheie contracte de asigurare în nume propriu. In acest sens a fost data si Decizia Curtii Europene de Justitie în Cazul C-240/99.",însă aceste dispoziții legale, aprobate prin HG 1579/2007 au intrat în vigoare doar începând cu data de 01.01.2008, astfel că nu sunt aplicabile activității desfășurate anterior acestei date, mai precis intervalului cuprins între 01.01.2007 - 31.12.2007 in perioada de referință ce a făcut obiectul controlului.
Întrucât reclamanta nu datora TVA aferentă operațiunilor desfășurate în perioada 01.01.2007 - 31.12.2007, în virtutea principiului " accesorium sequitur principalae", instanța a constatat că reclamanta nu datora nici majorări de întârziere și penalități, acestea neavând nici un temei legal.
Cât privește suma de 16.565 lei, reprezentând decont TVA aferent lunii martie, instanța a reținut că nici în raportul de inspecție fiscală nr.73.350/26.05.2008, nici în Decizia de soluționare a contestației împotriva acestuia nu este motivat refuzul autorităților pârâte de a rambursa această sumă.
Ori, este de știut că orice act administrativ necesită o motivare suficientă.
Aceasta în condițiile în care este cunoscut că puterea discreționară conferită unei atribuții nu poate fi privită între un stat de drept, și o putere absolută și fără limite, căci exercitarea dreptului de soluționare a unei petiții prin încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale categoriilor prevăzute de constituție sau de lege constituie exces de putere, conform dispozițiilor art.2 lit.m) din Legea nr.554/2004.
În jurisprudența comunitară, cât și cea a Înaltei Curți de Casație și Justiție se reține că motivarea trebuie să fie adecvată actului emis și trebuie să prezinte de o manieră clară și univocă algoritmul urmat de instituția care a adoptat măsura atacată, astfel încât să li se permită persoanelor vizate să stabilească motivarea măsurilor și de asemenea, să permită instanțelor competența să efectueze revizuirea actului.
Astfel cum a decis Curtea Europeană de Justiție, insuficiența motivării sau nemotivarea atrage nulitatea sau nevalabilitatea actelor comunitare ( Cauza C-41/1969).
Referitor la suma de 431 lei, nu rezultă că reclamanta ar contesta legalitatea, acestei sume, cum nu există nici o referire la suma de 1.000 lei reprezentând amendă contravențională, pentru care pârâta DGFP B i-a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei, astfel că a menținut actele administrative contestate pentru aceste sume.
Față de aceste aspecte, instanța în temeiul art.218 pr.fiscală art.1,8,18 din Legea 554/2004 a admis în parte cererea precizată și a dispus admiterea acțiunii reclamantei, conform dispozitivului.
A luat act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, recurentele - Agent de Asigurare SRL și Direcția Generală a Finanțelor Publice
În motivarea recursului, recurenta - Agent de Asigurare SRL a solicitat anularea Deciziei nr.85/12.08.2008 emisă de Serviciul Soluționare Contestații din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice B, anularea Deciziei de impunere nr.333/26.05.2008 și a Raportului de Inspecție Fiscală nr.73350/26.05.2008 întocmite de către Administrația Finanțelor Publice a Municipiului M și modificarea în parte a hotărârii judecătorești atacate, în sensul exonerării societății de la plata sumei de 6.953 lei cu penalități de întârziere aferente.
A precizat că prin hotărârea judecătorească instanța de fond a dispus anularea parțială a actelor administrativ fiscale atacate, în sensul anulării obligației de plată a TVA, aferent perioadei 01.01.2007 - 31.12.2007 în sumă de 24.043 lei precum și rambursarea sumei de 16.565 reprezentând TVA aferent trimestrului I 2008, nedispunându-se anularea sumei de 6953 lei și penalități de întârziere aferente calculate pentru intervalul 01.01.2008 - 30.03.2008.
Pentru TVA calculat pentru perioada 01.01.2008-30.03.2008 în sumă de 6953 lei și penalități de întârziere aferente, calculate în baza HG 1579/2007, în conformitate cu prevederile art.4 din Legea nr.554/2004 a invocat excepția de nelegalitate a actului normativ. În susținerea acestei excepții a precizat faptul că HG 1579/2007 (intrată în vigoare la data de 01.01.2008) reprezintă o modificare a HG 44/2004, care modifică esențial un act normativ de putere mai mare, respectiv Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.
Prin recursul formulat, recurenta Direcția Finanțelor Publice Bas olicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea în parte a sentinței nr.401/CA/2009, în temeiul art.304 alin.9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului, recurenta DGFP Bap recizat că instanța de fond a interpretat greșit aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art.141 alin.2 lit. b din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, deoarece în perioada 01.01.2007-31.03.2008 reclamanta a obținut venituri în sumă de 248.064 lei din aceste operațiuni, constând în prestări de servicii efectuate pentru societăți de asigurări.
Pentru operațiunile desfășurate în perioada 01.01.2007-31.12.2007 nu a colectat taxa pe valoare adăugată aferentă operațiunilor efectuate, comportamentul fiscal al acesteia fiind de persoană juridică scutită de plata TVA.
Cu toate acestea menționează că reclamanta își modifică comportamentul fiscal solicitând în mod nelegal organului fiscal Administrației Finanțelor Publice a Municipiului M rambursarea taxei pe valoarea adăugată aferentă perioadei respective, prin nedepunerea decontului de TVA nr.3701/22.04.2008, încălcând prevederile art.141 alin.2 lit. b din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, conform cărora operațiunile desfășurate în perioada menționată sunt scutite, fără drept de deducere.
Astfel, precizează că reclamanta se prevalează de dispozițiile enunțate și emite facturi fără TVA pentru toate operațiunile de prestări servicii desfășurate în perioada 01.01.2007-31.12.2007 și cu toate acestea prin decontul de TVA depus de organul fiscal a solicitat rambursarea TVA aferent acestei perioade, deși aceasta a emis facturi cu TVA începând cu data de 01.01.2008.
Prin urmare, apreciază că organele de inspecție fiscală au stabilit în mod corect faptul că pentru perioada ce a făcut obiectul controlului, reclamanta avea obligația colectării TVA aferentă operațiunilor desfășurate pentru a putea beneficia de dreptul de deducere.
Cu privire la recursul declarat de recurenta - Agent de Asigurare SRL, Curtea, în ședința publică din 04.02.2010 a invocat excepția de netimbrare a recursului.
Referitor la această excepție instanța reține că potrivit art. 20 al.1 și 3 din Legea nr. 146/1997, taxele de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Deși, această recurentă a fost citată atât pentru termenul de judecată din 15.10.2009, cât și pentru cel din 04.02.2010 cu mențiunea achitării taxei de timbru în cuantum de 2 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, aceasta nu s-a conformat dispozițiilor instanței astfel că excepția de netimbrare urmează a fi admisă, iar recursul declarat de - Agent de Asigurare SRL va fi anulat ca netimbrat.
În ceea ce privește recursul declarat de B, instanța, examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Prin precizarea de acțiune înregistrată la dosarul instanței de fond la data de 13 mai 2008, reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a nr.HG 1579/2007. Potrivit art.4 din Legea nr. 554/2004, în situația în care s-a invocat o excepție de nelegalitate, instanța, " constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusa nici unei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul."
Instanța de fond, prin încheierea din 14.05.2009 a invocat excepția de necompetență materială a instanței de a se pronunța asupra acestei excepții, a disjuns excepția de nelegalitate și a rămas în pronunțare asupra cererii de chemare în judecată.
Procedând de o asemenea manieră, instanța de fond a încălcat dispozițiile legale mai sus arătate, deoarece trebuia să stabilească dacă de legalitatea nr.HG 1579/2007 depinde soluționarea litigiului pe fond și să dispună în consecință, adică, fie să sesizeze instanța de contencios administrativ competentă și să dispună suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției de nelegalitate, fie să respingă cererea de sesizare, însă în nici un caz nu putea să disjungă soluționarea cererii de sesizare a instanței de contencios administrativ, deoarece excepția de nelegalitate este un mijloc de apărare.
Prin urmare, se constată că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra tuturor cererilor formulate în cauză, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei, astfel că în baza art.312 al.1,2 și 5 Cod procedură civilă recursul urmează a fi admis, sentința casată, iar cauza trimisă spre rejudecare instanței de fond.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Anuleazăca netimbrat recursul declarat de recurenta reclamanta - Agent de Asigurare SRL, cu sediul în localitatea, nr.188, judetul
Admiteca fondat recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice B cu sediul în O, str. -, nr.2B, judetul B, împotriva sentinței nr.401/21.05.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o casează cu trimitere pentru o nouă judecare la aceeași instanță, ținând seama de considerentele prezentei decizii.
Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.dec.jud.
Jud.fond.
Tehnored.
5 exemplare/ 4martie 2010
-3 comunicări
- recurenta reclamanta - Agent de Asigurare SRL cu sediul în localitatea, nr.188, judetul B,
- intimată pârâtă - Direcția Generală A Finanțelor Publice cu sediul în O, str. -, nr.2B, judetul
- intimată pârâtă - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului M cu sediul în M,--74, județul B,
Președinte:Simona MarinescuJudecători:Simona Marinescu, Daniela Sotoc, Marcela Filimon
