Contestație act administrativ fiscal. Decizia 973/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--14.04.009
DECIZIA CIVILĂ NR. 973
Ședința publică din 23 iunie 2009
PREȘ: - - -
JUDECĂTOR 1: Dascălu Maria Cornelia Claudia Belicariu Maria LIBER -
JUDECĂTOR: - -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta recurentă împotriva sentinței civile nr. 44/13.01.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Administrația Finanțelor Publice Având ca obiect contestația act administrativ fiscal
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat în reprezentarea reclamantei recurente, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamantei recurente depune la dosar taxa judiciară de timbru în sumă de 2 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar, conform procedurii de citare, copii de pe un schimb valutar din 1981, copi8e de pe încheierea ne. 10037/2008 privind întabularea sentinței civile nr. 6257/2007 din dosar nr- al Judecătoriei Timișoara.
Nemaifiind formulate cereri, instanța acordă cuvântul părții în susținerea recursului.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, respingerea acțiunii și anularea deciziei emisă de T, cu cheltuieli de judecată în ambele instanței și depune în dovedire chitanța privind onorariul de avocat în sumă de 500 lei.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cerea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr-, la data de 19.06.2008, reclamanta, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Administrația Finanțelor Publice T, în baza dispozițiilor art. 182 alin. 2 don Ordonanța nr. 92/2003 a formulat contestație prin care solicită: 1) anularea Deciziei nr- emisă de DGFP T, 2) admiterea contestației împotriva Deciziei de impunere anuală pentru veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, înregistrată sub nr. -/25.02.2008 și desființarea totală a acesteia 3) obligarea pârâtei de rangul 2 la încheierea unui nou act de impunere în sensul stabilirii corecte a sumei de plată, raportat la dispozițiile art. 771alin. 4 din Legea nr. 571/2003, ținându-se cont că în urma divorțului reclamanta a dobândit 10% din imobil și nu 50% cum greșit s-a reținut în decizia de impunere contestată și 4) obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, se arată că în anul 2007, contestatoarea a divorțat de soțul ei, procedând și la partajarea bunurilor mobile și imobile dobândite în timpul căsătoriei. Astfel, soții au încheiat o Tranzacție care face parte integrantă din sentința civilă nr. 6257/18.06.2007.
În timpul căsătoriei, împreună cu, contestatoarea a dobândit un imobil constând într-un apartament cu 2 camere situat în T,-, -.1,. 3, pe care părțile, în proces, l-au evaluat la suma de 35.000 euro, în condițiile în care este un apartament într-un bloc mai vechi și nu are nici un fel de îmbunătățiri. Prețul de 35.000 euro a fost reținut de instanța de judecată ca fiind un preț real. Acest apartament a fost dobândit cu contribuția de 90%, restul de 10% reprezentând contribuția comună, în anul 1991.
Față de recunoașterea prin întâmpinare de către a cotei de 90% contribuția soției - actuala contestatoare și 10% contribuție comună, instanța care a pronunțat divorțul a reținut acest aspect, reclamanta fiind obligată să cedeze bunuri mobile în valoare de 3500 euro, în contul soțului.
În urma divorțului, contestatoarea a dobândit în patrimoniul personal 10% din apartament, restul fiind deținut anterior, astfel că organul fiscal avea obligația să calculeze impozitul aferent celor 3.500 euro, la cursul zilei la care contestatoarea a dobândit această cotă. Sentința a rămas definitivă și irevocabilă în 15.09.2007.
Prin cererea pe care contestatoarea a formulat-o către T, înregistrată sub nr. -/20.12.2007, a solicitat stabilirea impozitului raportat la cota de 10% dobândită, deci 3.500 euro. Organele de control au emis Decizia pe care reclamanta a contestat-o în procedura prealabilă, prin încălcarea dispozițiilor legale în vigoare la momentul emiterii titlului de creanță prin care reclamanta a fost obligată la plata sumei de 1285 lei, deci 2% din 64225 lei, deși la dosarul stabilirii corecte a sumei existau toate înscrisurile din care rezultă că suma la care se aplică procentul de 2% este echivalentul a 3.500 lei, nicidecum 64.225 lei.
Din înscrisurile depuse pentru stabilirea impozitului rezultă că apartamentul partajat de părți a fost dobândit în anul 1991, iar între soți valoarea reținută de organul financiar trebuie să fie valoarea declarată de părți în actul prin care se transfera proprietatea, în speță tranzacția în fața Judecătoriei Timișoara, deci 35.000 euro, reclamanta dobândind prin tranzacție în plus 10%.
Nelegal și netemeinic, organul de control a reținut că reclamanta a dobândit 50%.
Față de această situație, corect ar fi fost ca reclamanta să fie obligată să achite un impozit în sumă de 237 lei, și nu suma de 1.285 lei, așa cum în mod ilegal a fost stabilit.
Se susține că Decizia nr- a DGFP T este nelegală în condițiile în care se reține că afirmația contestatoarei că a dobândit în patrimoniul personal doar 10% din imobil nu are suport real, la dosarul administrativ fiind depuse toate înscrisurile prin care a probat cota dobândită în urma partajului
Pârâta DGFP Taf ormulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată și menținerea ca temeinice și legale a actelor atacate, respectiv a Deciziei nr- emisă de DGFP T privind soluționarea contestației prealabile și a Deciziei de impunere nr. -/25.02.2008 privind venitul din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal emisă de T, pentru suma de 1.285 lei.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice Taf ormulat, de asemenea, întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată și menținerea ca temeinice și legale a actelor atacate, respectiv a Deciziei nr- emisă de DGFP T privind soluționarea contestației prealabile și a Deciziei de impunere nr. -/25.02.2008 privind venitul din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal emisă de T, pentru suma de 1.285 lei.
În motivarea întâmpinării, se reiterează motivele avute în vedere de pârâta DGFP T în întâmpinarea formulată în cauză.
În fapt, prin Decizia de impunere anuală nr. - emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice T la data de 25.02.2008 s-a stabilit în sarcina reclamantei un impozit de 1.285 lei pentru venitul obținut din transferul unei proprietăți imobiliare în patrimoniul personal.
Proprietatea imobiliară avută în vedere este un apartamentul nr. 3 situat în T,-, -. 1, evaluat de reclamantă la suma de 35.000 euro.
Apartamentul a fost bun comun al reclamantei și al soțului acesteia, până la desfacerea căsătoriei prin divorț și partajarea bunurilor comune dispuse prin sentința civilă nr. 6257/18.06.2007 a Judecătoriei Timișoara, definitivă și irevocabilă.
Partajul apartamentului și al celorlalte bunuri comune s-a realizat pe calea unei tranzacții, adică a unui contract judiciar încheiat de soți, de care instanța civilă a luat act fără să mai administreze probe și să judece litigiul patrimonial pe fond.
Litigiul dintre reclamantă și pârâtele Administrația Finanțelor Publice T (emitenta deciziei de impunere) și Direcția Generală a Finanțelor Publice T (emitenta deciziei prin care s-a respins contestația reclamantei împotriva deciziei de impunere) este dat de faptul că reclamanta pretinde că a avut o contribuție de 90 % la dobândirea apartamentului astfel încât în urma partajului nu a mai dobândit decât 10%, și la acest procent trebuia raportat impozitul, pe când pârâtele au apreciat că soții au avut o contribuție de 50% fiecare, motiv pentru care au calculat impozitul datorat pentru transferul proprietății raportat la această din urmă procent, valoarea apartamentului fiind necontestată.
Așadar, litigiul nu privește modalitatea de calcul a impozitului ci doar baza de impozitare.
În esență, reclamanta își întemeiază pretenția pe împrejurarea că instanța civilă a stabilit în mod definitiv și irevocabil contribuția fiecărui soț la bunurile comune și că această contribuție nu mai poate fi pusă în discuție pe când pârâtele pretind că prezumția contribuției egale a soților nu a fost înlăturată, instanța civilă nestabilind nimic în acest sens.
Tribunalul constată că aprecierea reclamantei este eronată deoarece, după cum s-a arătat, instanța civilă nu a administrat nicio probă și nu s-a pronunțat în niciun fel asupra contribuției soților la dobândirea bunurilor comune astfel încât în mod corect pârâtele au prezumat o contribuție egală.
Mai mult de atât, chiar dacă susținerea reclamantei referitoare la contribuția mai mare pe care ar fi avut-o la dobândirea apartamentului ar fi dovedită și ar corespunde adevărului, baza de impozitare avută în vedere de pârâte nu se va micșora deoarece este irelevantă contribuția soțului cu privire la un singur bun. Într-adevăr, sistarea stării de devălmășie și transformarea ei în proprietate pe cote părți urmată de partaj se face în raport cu contribuția soților la dobândirea tuturor bunurilor comune și nu a unuia singur.
În drept, tribunalul constată că legislația incidentă în cauză a variat în timp, în prezent partajul voluntar sau judiciar nemaifiind impozitate (art. 1533din Normele metodologice de aplicare a codului fiscal aprobate prin HG 44/2004).
În schimb, la data când reclamanta a devenit proprietar exclusiv al apartamentului, respectiv la 18.06.2007 (adică la data pronunțării sentinței civile nr. 6257/2007 a Judecătoriei Timișoara, definitivă și irevocabilă irevocabilă la data pronunțării) se aplicau dispozițiile art. 771alin. 1 teza I Cod fiscal, potrivit cărora la transferul dreptului de proprietate și al dezmembrămintelor acestuia, prin acte juridice între vii asupra construcțiilor de orice fel și a terenurilor aferente acestora, precum și asupra terenurilor de orice fel fără construcții, contribuabilii datorează un impozit, precum și dispozițiile art. 1512lit. i din Normele metodologice de aplicare a codului fiscal potrivit cărora actul de partaj voluntar sau judiciar și actul de schimb sunt supuse impozitării; data dobândirii imobilelor care fac obiectul acestor acte, va fi data la care fiecare coproprietar (coindivizar) sau copermutant (coschimbaș) a dobândit proprietatea.
Prin sentința civilă nr. 44/PI/CA/13.01.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice T, și Administrația Finanțelor Publice T, pentru anulare decizie de impunere, anulare decizie de respingere a contestației și emiterea unei noi decizii de impunere.
A respins cererea reclamantei privind cheltuielile de judecată și a luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată
În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut următoarele:
În fapt, prin Decizia de impunere anuală nr. - emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice T la data de 25.02.2008 s-a stabilit în sarcina reclamantei un impozit de 1.285 lei pentru venitul obținut din transferul unei proprietăți imobiliare în patrimoniul personal.
Proprietatea imobiliară avută în vedere este un apartamentul nr. 3 situat în T,-, -. 1, evaluat de reclamantă la suma de 35.000 euro.
Apartamentul a fost bun comun al reclamantei și al soțului acesteia, până la desfacerea căsătoriei prin divorț și partajarea bunurilor comune dispuse prin sentința civilă nr. 6257/18.06.2007 a Judecătoriei Timișoara, definitivă și irevocabilă.
Partajul apartamentului și al celorlalte bunuri comune s-a realizat pe calea unei tranzacții, adică a unui contract judiciar încheiat de soți, de care instanța civilă a luat act fără să mai administreze probe și să judece litigiul patrimonial pe fond.
Litigiul dintre reclamantă și pârâtele Administrația Finanțelor Publice T (emitenta deciziei de impunere) și Direcția Generală a Finanțelor Publice T (emitenta deciziei prin care s-a respins contestația reclamantei împotriva deciziei de impunere) este dat de faptul că reclamanta pretinde că a avut o contribuție de 90 % la dobândirea apartamentului astfel încât în urma partajului nu a mai dobândit decât 10%, și la acest procent trebuia raportat impozitul, pe când pârâtele au apreciat că soții au avut o contribuție de 50% fiecare, motiv pentru care au calculat impozitul datorat pentru transferul proprietății raportat la această din urmă procent, valoarea apartamentului fiind necontestată.
Așadar, litigiul nu privește modalitatea de calcul a impozitului ci doar baza de impozitare.
În esență, reclamanta își întemeiază pretenția pe împrejurarea că instanța civilă a stabilit în mod definitiv și irevocabil contribuția fiecărui soț la bunurile comune și că această contribuție nu mai poate fi pusă în discuție pe când pârâtele pretind că prezumția contribuției egale a soților nu a fost înlăturată, instanța civilă nestabilind nimic în acest sens.
Tribunalul constată că aprecierea reclamantei este eronată deoarece, după cum s-a arătat, instanța civilă nu a administrat nicio probă și nu s-a pronunțat în niciun fel asupra contribuției soților la dobândirea bunurilor comune astfel încât în mod corect pârâtele au prezumat o contribuție egală.
Mai mult de atât, chiar dacă susținerea reclamantei referitoare la contribuția mai mare pe care ar fi avut-o la dobândirea apartamentului ar fi dovedită și ar corespunde adevărului, baza de impozitare avută în vedere de pârâte nu se va micșora deoarece este irelevantă contribuția soțului cu privire la un singur bun. Într-adevăr, sistarea stării de devălmășie și transformarea ei în proprietate pe cote părți urmată de partaj se face în raport cu contribuția soților la dobândirea tuturor bunurilor comune și nu a unuia singur.
În drept, tribunalul constată că legislația incidentă în cauză a variat în timp, în prezent partajul voluntar sau judiciar nemaifiind impozitate (art. 1533din Normele metodologice de aplicare a codului fiscal aprobate prin HG 44/2004).
În schimb, la data când reclamanta a devenit proprietar exclusiv al apartamentului, respectiv la 18.06.2007 (adică la data pronunțării sentinței civile nr. 6257/2007 a Judecătoriei Timișoara, definitivă și irevocabilă la data pronunțării) se aplicau dispozițiile art. 771alin. 1 teza I Cod fiscal, potrivit cărora la transferul dreptului de proprietate și al dezmembrămintelor acestuia, prin acte juridice între vii asupra construcțiilor de orice fel și a terenurilor aferente acestora, precum și asupra terenurilor de orice fel fără construcții, contribuabilii datorează un impozit, precum și dispozițiile art. 1512lit. i din Normele metodologice de aplicare a codului fiscal potrivit cărora actul de partaj voluntar sau judiciar și actul de schimb sunt supuse impozitării; data dobândirii imobilelor care fac obiectul acestor acte, va fi data la care fiecare coproprietar (coindivizar) sau copermutant (coschimbaș) a dobândit proprietatea.
Așadar, în mod corect pârâta Administrația Finanțelor Publice Tac alculat impozitul pe seama reclamantei iar pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Tar espins contestația acesteia.
Așa fiind, tribunalul va respinge cererea reclamantei pentru anulare decizie de impunere, anulare decizie de respingere a contestației și emiterea unei noi decizii de impunere.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 274 Codul d e procedură civilă, a respins cererea reclamantei privind cheltuielile de judecată și a luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta recurentă, considerând-a ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului se arată în esență următoarele:
In anul 2007, recurenta a divorțat de soțul ei, procedând si la partajarea bunurilor mobile si imobile dobândite in timpul căsătoriei. Astfel, soții au efectuat o Tranzacție, care face parte integranta din Sentința civila nr. 6257/ 18.06.2007.
In timpul căsătoriei, împreuna cu, dna a dobândit un imobil constând intr-un apartament cu 2 camere, situat in T,-, -. 1,.3, pe care părțile, in proces, l-au evaluat la suma de 35.000 euro, in condițiile in care este un apartament intr-un bloc mai vechi si nu are nici un fel de îmbunătățiri. Prețul de 35.000 euro a fost reținut de instanța de judecata ca fiind un pret real. Acest apartament a fost dobândit cu contribuția de 90 %, restul de 10% reprezentând contribuția comuna, in anul 1991.
Față de recunoașterea prin întâmpinare de către a cotei de 90% contribuția soției - actuala contestatoare si 10 % contribuție comuna, instanța a reținut acest aspect, dna fiind obligata sa cedeze bunuri mobile in valoare de 3.500 euro, in contul soțului.
In urma divorțului, contestatoarea a dobândit in patrimoniul personal 10% din apartament restul fiind deținut anterior, astfel ca organul fiscal avea obligația sa calculeze impozitul aferent celor 3.500 euro, la cursul zilei la care a dobândit aceasta cota. Sentința a rămas definitiva si irevocabila in 15.09.2007.
Potrivit dispozițiilor ART. 77 1 din Legea 571/ 2003 actualizata,
"(1) La transferul dreptului de proprietate și al dezmembrămintelor acestuia, prin acte juridice între vii asupra construcțiilor de orice fel și a terenurilor aferente acestora, precum și asupra terenurilor de orice fel fără construcții, contribuabilii datorează un impozit.
Din înscrisurile depuse pentru stabilirea impozitului, rezulta ca apartamentul partajat de părți a fost dobândit in 1991, iar intre soți valoarea reținuta de organul financiar trebuie sa fie valoarea declarata de părți in actul prin care se transfera proprietatea, in speța Tranzacția in fata Judecătoriei Timișoara, deci 35.000 euro, subsemnata dobândind prin tranzacție in plus 10%.
Nelegal si netemeinic, organul de control a reținut ca actuala contestatoare a dobândit 50%. Dl inspector fiscal nu are dreptul sa interpreteze sau sa nesocotească o hotărâre judecătoreasca si o Tranzacție încheiata in fata Judecătoriei.
Față de aceasta situație, corect ar fi fost ca sa fie obligata sa plătească un impozit in suma de: 237 lei ( 3.500X 3,3908= 11867,8X2%= 237,35 lei). In mod nelegal, suma stabilita in sarcina contestatoarei este de 1.285 lei.
Decizia nr- a DGFP T este nelegala in condițiile in care se retine ca afirmația contestatoarei ca a dobândit in patrimoniul personal doar 10 % din imobil nu are suport real. La dosarul administrativ au fost depuse absolut toate inscrisurile prin care am probate ca in urma partajului a dobândit doar 10% din apartament, restul fiind cumpărat in 1991 cu contribuția exclusiva a acesteia.
Hotărârea este data cu aplicarea greșita si interpretarea greșita a dispozițiilor legale deoarece Tribunalul Timiș nu putea retine existenta unei contribuții egale la dobândirea unui bun, in condițiile in care instanța investita cu judecarea partajului a reținut in Tranzacție o contribuție de 90 %- 10% in favoarea actualei recurente.
Recurenta nu a contestat ca datorează impozit aferent proprietății dobândite, însă modalitatea de calcul a acestui impozit care era?Firesc. recurenta datora impozit pentru ce a obținut. Respectiv 10 % dintr-un apartament. Insă în mod greșit Tribunalul prin decizia recurată s-a reținut că a dobândit 50 %. deci impozitul este corect calculat și, în consecință, s-a respins contestația sa ca urmare a aplicării greșite a unor dispoziții legale.
Deoarece aspectele privind cota de proprietate dobândită în urma divorțului de recurentă au fost tranșate în altă cauză, instanța de fond investită cu soluționarea unei contestații avea obligația să verifice dacă sumele stabilite prin actele atacate sunt sau nu corect reținute în sarcina recurentei.
Față de aceste aspecte, solicită respectuos analizarea prezentului recurs sub toate aspectele si, fata de motivele invocate, solicitam admiterea lui.
Recursul este întemeiat.
Din examinarea actelor și lucrărilor de la dosar, Curtea reține că reclamanta a fost căsătorită cu numitul, căsătorie desfăcută prin sentința civilă nr. 6257 din 18.06.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr-, sentință rămasă irevocabilă.
În timpul căsătoriei cei doi soți au dobândit un imobil situat în T,-, -.1,.3.
Din probatoriul administrat în cauză rezultă că acest apartament a fost atribuit reclamantei, urmarea partajării voluntare a masei bunurilor comune, cât și faptul că, cota de contribuție a acesteia la achiziționarea lui este de 90 %, iar 10 % cota comună de contribuție.
Or, în aceste condiții organul fiscal avea obligația să calculeze cuantumul impozitului datorat de către reclamantă, prin raportare la cota de 10 % dobândită în urma partajului în discuție, respectiv 3.500 Euro și nicidecum la valoarea întregului imobil.
Astfel fiind, în baza dispozițiilor art. 304, punctul 9 și art. 312 aliniatul 1.pr.civ. Curtea urmează să admită recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 44/PI/CA/2009, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr-.
Modifică sentința atacată, în sensul că admite acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu PĂ. T și T și în consecință:
Anulează decizia nr- emisă de pârâta T cât și decizia nr. - din 25.02.2008 emisă de
Obligă pârâta T să emită un nou act de impunere raportat la cota de 10 % dobândită de către reclamantă.
Obligă pârâtele față de reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 44/PI/CA/2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Modifică sentința atacată, în sensul că admite acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu T și T și în consecință:
Anulează decizia nr- emisă de pârâta T cât și decizia nr. - din 25.02.2008 emisă de
Obligă pârâta T să emită un nou act de impunere raportat la cota de 10 % dobândită de către reclamantă.
Obligă pârâtele față de reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 iunie 2009.
PREȘF. JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - LIBER - - -
GREFIER
- -
Red./7.07.2009
Tehnodact /13.07.2009
Pima instanță: Tribunalul Timiș
Judecător
Președinte:Dascălu Maria Cornelia Claudia Belicariu MariaJudecători:Dascălu Maria Cornelia Claudia Belicariu Maria
