Contestație act administrativ fiscal. Decizia 983/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-- 18.02.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 983
Ședința publică din 23 iunie 2009
PREȘF.: - - -
JUDECĂTOR 1: Dascălu Maria Cornelia LIBER -
JUDECĂTOR 2: Claudia
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții recurenți Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, Autoritatea Națională a Vămilor B și Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 1096/CA din 19.12.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat și pârâta intimată Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale T, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilier juridic în reprezentarea pârâtei recurente T și avocat în reprezentarea reclamantului intimat, lipsă fiind pârâta recurentă
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate cereri, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea recursului.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită admiterea recursurilor, respingerea în totalitate a sentinței atacate, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul reclamantului intimat, solicită respingerea recursurilor conform întâmpinării cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale T, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, Autoritatea Națională a Vămilor B și Direcția Generală a Finanțelor Publice T, solicitând următoarele: anularea Deciziei pentru regularizare a situației nr. 1574/15.02.2008 emisă de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale T, anularea Deciziei nr. 3168/31.03.2008 emisă de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale T, anularea Procesului verbal de control nr. 1574 din 15.02.2008 emis de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale T, anularea Deciziei nr. 1377/120 din 30.05.2008 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice T, și anularea Deciziei nr. 1395/123 din data de 06.06.2008 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice
Prin sentința civilă nr. 1096/CA/19.12.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul in contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE T, DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRUU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE T, AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR B și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T.
A anulat Decizia nr. 3168/31.03.2008 emisă de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale T și Decizia 1395/123/06.06.2008 emisă de DGFP
În motivarea hotărârii atacate se arată în esență următoarele:
Prin procesul verbal de control nr. 1574 din 15.02.2008, au fost reverificate documentele în baza cărora au fost stabilite drepturi vamale de import înscrise în chitanța vamală nr. 7/12.02.2007 - taxe auto persoane fizice pentru un autoturism marca Peugeot 206 cu seria șasiu n-UA-, constatându-se că la data încheierii chitanței a fost stabilită valoarea în vamă în sumă de 2.500 - prețul din contractul de vânzare cumpărare, în loc de 6.800 euro conform HG 945/2006 și 1076/2006, stabilindu-se recalcularea drepturilor de import.
Pe baza procesului verbal menționat a fost emisă de către Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale T, Decizia pentru regularizarea situației nr. 1575 din 15.02.2008, prin care s-au stabilit în sarcina reclamantului obligații de plată suplimentare în cuantum de 2.777 lei reprezentând TVA. Această decizie i-a fost comunicată reclamantului la data de 28.02.2008, și împotriva căruia a formulat contestație, contestație ce a fost respinsă de DGFP T prin Decizia nr. 1377/120 din 30.05.2008.
Pe baza deciziei pentru regularizarea situației nr. 1575 din 15.02.2008, Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Tac alculat majorări, emițând decizia nr. 3168/31.03.2008, decizie ce a fost comunicată reclamantului la data de 23.04.2008. Prin decizia nr. 1395/123 din data de 06.06.2008, DGFP a respins contestația formulată de reclamant împotriva deciziei nr. 3168/31.03.2008.
În ceea ce privește fondul cauzei, se constată următoarele:
Conform art. 8 alin. 2 din HG 945/2006, în cazul vehiculelor rutiere, valorile prevăzute în lista de valori în vamă se aplică în orice situație în care valorile înscrise în facturi sau în alte documente fiscale echivalente sunt inferioare celor stabilite în lista de valori în vamă, rezultând astfel că în mod corect Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Taî ntocmit procesul verbal de control nr. 1574 din 15.02.2008 și Decizia pentru regularizarea situației nr. 1575 din 15.02.2008, prin care s-au stabilit în sarcina reclamantului obligații de plată suplimentare în cuantum de 2.777 lei reprezentând TVA, deoarece valoarea în vamă conform anexei 3 din 1076/2006 este de 6800 Euro, față de prețul de 2.500 Euro menționat în contractul de vânzare cumpărare.
Tribunalul nu poate reține apărarea reclamantului cu privire la faptul că HG 945/2006 contravine art. VII paragraful I din Acordul General pentru tarife și Comerț, deoarece Acordul General pentru și Comerț este un tratat multilateral interguvernamental prin care țările membre se obligă să respecte anumite principii și reguli în domeniul relațiilor comerciale; să reducă, să elimine sau să consolideze taxele vamale și să înlăture restricțiile cantitative sau de altă natură din calea schimburilor comerciale reciproce, trecând treptat la liberalizarea acestora. Rezultă din această definiție că obiectivul inițial principal al -ului a fost crearea de condiții favorabile pentru desfășurarea schimburilor comerciale între țările membre, și nu este un act normativ cu aplicabilitate directă în statul semnatar, creând doar cadrul în care se vor realiza schimburile comerciale între statele semnatare.
În ceea ce privește decizia nr. 3168/31.03.2008 emisă de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale T, și menținută prin decizia nr. 1395/123 din data de 06.06.2008 a DGFP T, s-a constatat că prin decizia nr. 1575 din 15.02.2008 a fost stabilit termenul de plată pentru obligațiile de plată suplimentare, respectiv până la data de 20 lunii următoare, când intervalul comunicării este cuprins în intervalul 16-31 din lună, decizia fiind comunicată la data de 28.02.2008, rezultând că data scadenței este 20.03.2008. Instanța a reținut că, deși potrivit art. 115 al 1 OG 92/2003, pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plata acesta datorează dobânzi și penalități de întârziere, acest articol nu poate fi interpretat decât coroborat cu dispozițiile art. 111 al.2 OG 92/2003 potrivit cărora pentru diferențele de obligații fiscale principale și pentru obligațiile fiscale accesorii stabilite potrivit legii, termenul de plata se stabilește în funcție de data comunicării acestora, iar art. 119 din OG 92/2003 stabilește că pentru neachitarea la scadență a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen majorări de întârziere. Ori, in cauza de față organul vamal a calculat dobânzi și penalități de întârziere pentru o perioada anterioară comunicării deciziei nr. 1575 din 15.02.2008.
Astfel decizia nr. 1395/123 din data de 06.06.2008 a DGFP T prin care a fost menținută decizia nr. 3168/31.03.2008 emisă de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale T, este nelegală, deoarece au fost calculate majorări pentru o perioadă anterioară datei la care obligația principală a devenit scadentă, urmând ca aceste două decizii să fie anulate, iar obligațiile accesorii să fie calculate doar de la data de 20.03.2008, dată la care obligația principală a devenit scadentă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T în nume propriu și pentru B și
în motivarea recursului declarat de T se arată că n temeiul dispozițiilor ari.304 indice 1, 304 pct.9 Cod. Proc. Civ. solicită admiterea recursului, modificarea în parte a Sentinței Civile nr. 1096/19.12.2008,în sensul respingeri în totalitate a acțiunii în contencios administrativ, având în vedere următoarele motive de recurs:
în mod eronat instanța a reținut faptul ca autoritatea vamala a calculat majorările de întârziere pentru o perioada anterioară datei la care obligația principală a devenit scadența anulând Decizia 3168/31.03.2008 referitoare la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor fiscale din anul curent, și Decizia 1395/123/06.06.2008 emisă de T menținând însă ca temeinică și legală Decizia de Regularizarea a situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 1575/15.02.2008, fără să țină seama de faptul că autoritatea vamală a calculat majorări de întârziere în sumă de 1.164 lei, datorita faptului că reclamantul nu și-a achitat debitul principal la termenul scadent. În soluționarea spetei de față sunt incidente dispozițiile art.255 alin 1 lit.b din Legea 86/2006 - Codul Vamal al României coroborat cu prevederile ari. 119 alin 1 din nr.OG92/2003 privind Codul d e Procedura Fiscală unde se menționeză:
Inițial la data de 12.02.2007,contestatorul a depus la autoritatea vamală documentele necesare în vederea definitivării importului și stabilirii taxelor vamale aferente în conformitate cu Vamal al României pentru un autoturism marca Peugeot 206.
La data importului, autoritatea vamală a stabilit în sarcina petentului drepturi vamale în cuantum de 1.614 lei, care au fost achitate cu Chitanța vamala nr.7/12.02.2007, după care i s-a acordat liberul de vamă iar autoturismul importat a fost omologat și înmatriculat în circulație.
În urma efectuării de către autoritatea vamală a controlului ulterior al operațiunii în conformitatea cu prevederile art.100 din Codul Vamal al României, s-a constatat că la stabilirea valorii în vamă pentru calculul drepturilor de import pentru autoturismul marca Pegeot 206 s-a luat în calcul valoarea tranzacției adică suma de 2.500 Euro ( valoarea de achiziție din contractul de vânzare cumpărare) în loc de valoarea înscrisă în catalog respectiv 6.800 Euro, potrivit anexei nr.3 din F 1076/2006.
Criteriul prioritar utilizat la determinarea valorii în vamă a oricăror bunuri introduse sau scoase în/din țară de către călători ori de alte persoane fizice îl constituie recunoașterea prețului efectiv plătit pentru achiziționarea acestora,care rezultă din prețuri înscrise în facturi sau alte documente fiscale echivalente.
Acest criteriu nu se ia în considerare în situațiile în care autoritatea vamală are suspiciuni cu privire la subevaluarea bunurilor, devalorizarea monedei de tranzacție sau perioada care s-a scurs de la achiziție și până la vămuirea bunurilor.
Având în vedere cele prezentate a solicitat instanței să admită recursul să modifice sentința recurată în sensul respingerii în totalitate a acțiuni în contencios și menținerea ca temeinică și legală a actelor administrative fiscale încheiate de autoritatea vamală și
În motivarea recursului declarat de pârâta T se arată în esență următoarele:
Prin Deciziile emise de T s-a regularizat situația vamală a reclamantului în aceia importului unui autoturism marca Peugeot și i s-a stabilit atât drepturi vamale suplimentare în sumă de 77 lei cât și accesorii în sumă de 1.164 lei. În urma contestațiilor administrative formulate de reclamant Tam enținut actele administrative emise de
Împotriva acestor decizii a formulat contestație reclamantul solicitând instanței anularea acestora. Instanța a admis în parte acțiunea în sensul că a anulat Decizia 3168/31.03.2008 emisă de T și a Deciziei 1395/123/06.06.2008 emisă de T urmând ca obligațiile accesorii să fie calculate doar de la data de 20.03.2008, data de la care obligația principală ar fi devenit certa.
Față de motivarea instanței consideră ca hotărârea pronunțată este dată cu greșita interpretare a legii motiv pentru care a formulat prezentul recurs.
Din conținutul motivării instanța a reținut faptul ca Decizia prin care i s-a comunicat reclamantului obligația de plată principală s-a comunicat în data de 28.02.2008 astfel că instanța a ajuns la concluzia că scadența acestei sume este doar în data de 20.03.2008 și că anterior acestei date nu se pot calcula accesorii pentru neplata în termen.
Arăta că este adevărat termenul de plată stabilit prin Decizia 1575/05.02.2008 este în data de.03.2008 însă nu trebuie confundat termenul de plată cu termenul de scadentă.
Mai arată că fără de acest aspect consideră că atât Tac alculat corect perioada pentru ce s-au calculat obligațiile accesorii, motiv pentru care instituția sa a respins contestația formulată de:reclamantul.
Deoarece hotărârea a fost dată fără drept de apel solicită a se face aplicarea art.304 l pr.civ
Având în vedere cele arătate mai sus va solicită admiterea recursul nostru a modifica in parte hotărârea atacata în sensul respingerii acțiunii formulate de și va solicitam a menține ca temeinice și legale actele administrative întocmite atât de T cât și de
La dosar reclamantul intimat a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea hotărârii judecătorești ca fiind temeinică și legală.
În motivarea întâmpinării se arată următoarele:
Prin hotărârea dată în soluționarea cauzei, în speță Sentința civilă nr. 1096/ CA din 19.12.2008, pronunțată în dosar nr. -, Tribunalul Timiș ca instanță de judecată menționată a admis, în parte, acțiunea formulată și, pe cale de consecință, a dispus anularea Deciziei nr. 3168 din 31.03.2008 emisă de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale T și a deciziei nr. 1395/123 din 06.06.2008 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice
Apreciază că hotărârea judecătorească mai sus menționată, față de dispozitivul evidențiat, este temeinică și legală neîndeplinind nici una dintre condițiile de casare prevăzute de art. 304 și 304 indice 1 din Codul d e procedură civilă, iar motivele de recurs formulate de autoritățile administrative mai sus menționate sunt, în opinia noastră, nefondate din următoarele considerente, astfel:
Așa cum a arătat în conținutul acțiunii formulate, la data de 12.02.2007 am prezentat, spre vămuire, la Direcția Județeană Pentru Accize și Operațiuni Vamale T, autoturismul proprietate personală, marca PEUGEOT 206, identificat cu serie de șasiu nr. -UA-, capacitate cilindrică 1587 cmc, an de fabricație 2005, depunând totodată și documentele necesare în vederea definitivării importului și stabilirii taxelor vamale aferente acestui import în conformitate cu Vamal de Import al României.
Pentru stabilirea valorii în vamă Contractul de Vânzare - Cumpărare pentru autoturismul din litigiu în care se menționa faptul că valoarea de tranzacție a acestui bun este în sumă de 2.500,00 EURO.
La data de 28.02.2008 și, respectiv, 23.04.2008, mi s-au comunicat actele administrative de dispoziție contestate prin care mi s-a adus la cunoștință că trebuie să achit, în plus față de suma achitată la data importului, o diferență TVA în valoare de2.777,00lei și majorări de întârziere la această diferență în valoare de1.164,00lei motivându-se faptul că la data importului s-au calculat eronat drepturile vamale în sensul că, pentru persoanele fizice valoarea ce constituie baza de calcul a drepturilor vamale o reprezintă valoarea cea mai mare dintre valoarea de tranzacție și valoarea stabilită în anexa nr. 3 din nr. 1076/2006 privind stabilirea valorii în vamă.
Reclamantulnu m-am sustras de la plata taxelor vamale stabilitela data importului de autoritatea vamală ci, dimpotrivă, le-am achitat în totalitatea lor, motiv pentru care apreciez că nu datorez dobânzi și penalități de întârziere la o diferență de drepturi vamale stabilite ulterior de Vama
Stabilirea acestor penalități de întârziere s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 111 aliniat (2) din nr.OG 92/2003 potrivit cărora pentru diferențele de obligații fiscale principale și pentru obligațiile fiscale accesorii stabilite potrivit legii termenul de plată se stabilește în funcție de data comunicării acestora, raportate la prevederile art. 119 din nr.OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală potrivit cărora neachitarea la scadentă a obligațiilor de plată după acest termen, majorări de întârziere, motive pentru care apreciază că cererile de recurs formulate sunt nefondate.
Din examinare actelor și lucrărilor de la dosar, rezultă că la data de 12.02.2007 reclamantul a prezentat spre vămuire la Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale T, autoturismul proprietate personală, marca Peugeot 206, identificat cu serie de șasiu nr. -UA- capacitate cilindrică 1587 cmc, an de fabricație 2005, depunând totodată și documentele necesare inclusiv certificatul de origine Eur 1 seria N nr. -, motiv pentru care autoturismul a fost exceptat de la plata taxelor vamale, cum excepția accizelor și TVA-ului.
La data de 28.02.2008 și 23.04.2008 s-au comunicat reclamantului actele administrative în discuție, prin care i s-au stabilit obligații suplimentare de plată reprezentând TVA plus majorări de întârziere cu motivarea că baza de calcul a drepturilor vamale o reprezintă valoarea cea mai mare dintre valoarea de tranzacție și valoarea stabilită în anexa nr. 3 din nr. 1076/2006 privind stabilirea valorii ăn vamă.
Procedând în acest mod, pârâta a nesocotit prevederile art. VII paragraful 1 din Acordul General pentru și Comerț din 1994 prin care se stabilește că "valoarea în vamă pentru bunurile introduse în vamă sau scoase din țară de călători ori de alte persoane fizice, se stabilește pe baza "valorii de tranzacție".
Drept urmare, în considerarea celor mai sus reținute, Curtea urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 aliniatul 1.pr.civ. să respinsă ca nefondate recursurile de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâtele Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și T, împotriva sentinței civile nr. 1096/19.XII.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr-.
Obligă pârâtele facă de reclamantul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 50 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 iunie 2009.
PREȘ JUDECĂTOR JUDECĂTOR 3: Pokker Adina
- - - LIBER - - -
GREFIER
- -
RED./7.07.2009
Tehnodact /13.07.2009/2 ex.
Prima instanță: Tribunalul Timiș
Judecător
Președinte:Dascălu Maria CorneliaJudecători:Dascălu Maria Cornelia, Claudia, Pokker Adina