Contestație la executare. Decizia 117/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--16.01.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.117
Ședința publică din 6 februarie 2008
PREȘEDINTE: Olaru Rodica
JUDECĂTOR 2: Patru Răzvan
JUDECĂTOR 3: Barbă Ionel
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursul reclamantului împotriva sentinței civile nr. 450/21.11.2007, pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat Consiliul Local Reșița - Serviciul Impozite și Taxe, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâtul intimat consilier juridic, lipsă reclamantul intimat.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar, notă de ședință din partea reclamantului recurent.
Consilier juridic depune la dosar delegație de reprezentarea în cauză a reclamantului intimat, întâmpinare în 2 exemplare și arată că nu mai are alte cereri.
Nemaifiind alte cereri și nici excepții, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului, menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului CSs ub nr- la data de 02.10.2007, reclamantul a chemat în judecată Consiliul Local Reșița - Direcția Impozite și Taxe, solicitând să se constate că nu există nici un act de impunere și nici o declarație cu semnătura sa din care să rezulte baza de impunere care a stat la baza calcului impozitelor și taxelor pe anul 2006,2007.
Reclamantul a învederat instanței faptul că nu a putut contesta cuantumul sumelor comunicate de pârâtă cu titlu de impozit deoarece nu i s-a comunicat un act de impunere pentru respectivele sume. De asemenea învederează instanței că solicită daune materiale și morale în valoare de 1.000.000 lei susținând că, din cauza inexistenței unui act din care să rezulte cuantumul impozitelor și taxelor pe care le datorează, a fost în imposibilitate să-și exercite dreptul la justiție.
În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus la dosar în copie: adresa nr. 18451/27.08.2007 a Consiliului Local al mun. Reșița, cererea sa înregistrată la Consiliul Local al mun. Reșița la data de 28.08.2007 sub nr. 12229, înștiințarea de plată nr. 16006/16.07.2007 și sentința civilă nr. 1451/17.10.2001 a Tribunalului C
Pârâtul Consiliul Local Reșița - Direcția Impozite și Taxe a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În motivarea cererii a susținut că reclamantul figurează în evidențele fiscale cu un apartament achiziționat prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 30/1993 și un autoturism marca 1310 dobândit la 20.06.1985 cu contractul de vânzare - cumpărare nr. 1346/19.06.1985, bunuri pentru care reclamantul a dat declarație însoțită de acte justificative. Or, conform dispozițiilor Codului d e procedură fiscală, declarația fiscală este asimilată cu o decizie de impunere. O astfel de decizie se emite de către organul fiscal ori de câte ori se modifică baza de impunere, conform disp. art. 86 alin. 1 din OG 92/2003, or în cazul de față nu a existat vreo modificare a bazei de impunere care să fie comunicată de reclamant organului fiscal.
În dovedirea celor susținute pârâtul a depus la dosar în copie: înștiințarea de plată nr. 16006/16.07.2007, declarația reclamantului din data de 20.06.1985, contractul de vânzare - cumpărare pentru autoturismul 1310 autentificat sub nr. 1346/19.06.1985, adeverința nr. 25829/20.06.1985 a circumscripției financiare a Consiliul Popular Reșița, cererea reclamantului către Administrația Financiară privind înscrierea în evidența fiscală a apartamentului cumpărat de la RA Reșița, contractul de vânzare - cumpărare nr. 30/1993 și decizia nr. 1575/13.02.1992 a Primăriei Reșița.
Prin notele de ședință depuse la dosar pentru termenul din data de 21.11.2007, reclamantul a învederat instanței că nu a înțeles să formuleze contestație la executare, ci prin prezenta acțiune solicită să se constate inexistența dreptului său de acces la justiție pentru a contesta sumele percepute de administrația financiară cu titlu de impozite și taxe locale, dobânzi și penalități, față de faptul că modul de calcul al acestor sume nu i-a fost comunicat de către pârâtă.
Prin sentința civilă nr. 450/21.11.2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul CSa respins acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtului Consiliul Local Reșița, prin Serviciul Impozite și Taxe.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța de fond a reținut următoarele:
Din evidențele fiscale ale Consiliului Local Reșița rezultă că reclamantul este proprietarul unui apartament cumpărat în 1993 și al unui autoturism 1310 cumpărat în 19.06.1985. Înregistrarea în evidența fiscală a acestor bunuri s-a făcut pe baza declarațiilor date de petent după achiziționarea lor.
În ceea ce privește susținerea petentului privind inexistența accesului la justiție pentru contestarea sumele percepute de administrația financiară cu titlu de impozite și taxe locale, dobânzi și penalități, instanța de fond a constatat că este neîntemeiată. Astfel, conform disp. art. 136 alin.1 din OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, "în cazul în care debitorul nu își plătește de bunăvoie obligațiile fiscale datorate, organele fiscale competente, pentru stingerea acestora, vor proceda la acțiuni de executare silită, potrivit prezentului cod". De asemenea, în baza disp. art. 172 alin. 4 din OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, orice persoană interesată poate formula contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, deci inclusiv cu privire la modul de calcul al impozitelor și taxelor locale.
Referitor la decizia de impunere, instanța de fond a constatat că, în conformitate cu disp. art. 86 alin.4 și 82 alin.2 din OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, nu trebuia emisă o astfel de decizie, din moment ce calculul impozitului s-a făcut în baza declarației fiscale a reclamantului, conform dispozițiilor Codului fiscal. Astfel, conform disp. art. 248 din Codul fiscal, fac parte din categoria impozitelor și taxelor locale - impozitul pe clădiri și impozitul pe mijloacele de transport, iar art. 249 și respectiv art.261 alin.1 prevăd obligația oricărei persoane ce are în proprietate o clădire situată în România, respectiv un mijloc de transport care trebuie înmatriculat în România, de a plăti anual impozit pentru acestea, cu excepțiile prevăzute de lege. Modul de calcul al impozitului pe clădiri pentru persoane fizice este prevăzut de art. 251 din Codul fiscal, iar conform art. 254 alin.5 din același act normativ "Orice persoană care dobândește, construiește sau înstrăinează o clădire are obligația de a depune o declarație fiscală la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în a cărei rază de competență se află clădirea, în termen de 30 de zile de la data dobândirii, înstrăinării sau construirii". Aceeași obligație este prevăzută și pentru persoanele care dobândesc sau înstrăinează un mijloc de transport, modul de calcul al impozitului pentru aceste bunuri fiind prevăzut de art. 263 din Codul fiscal. Depunerea peste termen a acestor declarații de impunere constituie contravenție conform disp. art.294 alin.2 lit. a din Codul fiscal.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul solicitând admiterea acestuia, modificarea în întregime a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii reclamantului.
În motivarea recursului reclamantul recurent arată că prin sentința atacată se anulează de drept motivația Tribunalului CSd in sentința nr. 1451/2001 prin care se statua faptul că obiectul unei acțiuni în justiție pentru contestarea cuantumului impozitelor și taxelor îl constituie numai actul de impunere în parte emis pentru fiecare contribuabil. Având în vedere că la dosar nu s-a depus un asemenea act, iar Tribunalul C S, în motivația prin care s-a dispus respingerea acțiunii nu face nici un fel de trimitere la această sentință, deși a menționat-o ca bază a cererii reclamantului, motivația sentinței nr. 450/2007 este în totală contradicție cu motivația sentinței 1451/2001 emisă de același Tribunal, deși prevederile codului d e procedură fiscală la care face trimitere erau în vigoare și la acea dată.
Recurentul mai arată că în pagina 3 al.3 al sentinței nr. 450/2007 se fac afirmații aberante despre accesul în justiție al cetățeanului român privind posibilitatea de a contesta cuantumul impozitelor, taxelor și dobânzilor percepute de administrația locală. Astfel din acest alineat se desprinde în fapt că se poate formula contestație la executare, care în fapt nu este același lucru cu contestația privind cuantumul impozitelor și taxelor. Executarea se efectuează inclusiv pentru dobânzi și penalități, care trebuie în mod normal să se calculeze numai după ce contribuabilul a luat la cunoștință de cuantumul acestor impozite și taxe, acesta având posibilitatea să le conteste sau să le achite în termenul stabilit fără penalități.
Din cuprinsul dosarului nu a rezultat faptul că s-a efectuat comunicarea cuantumului impozitelor și taxelor înainte de a se trece la calculul dobânzilor și penalităților.
Recurentul arată că prevederile Codului d e procedură fiscală trebuie să confere în ansamblul său posibilitatea cetățeanului de a contesta în justiție cuantumul impozitelor și taxelor pe care este obligat să le plătească înainte de a se trece la calculul dobânzilor șie penalităților.
Mai arată că pentru a respinge de drept contestația reclamantului instanța de fond era obligată să menționeze în cuprinsul sentinței care este documentul din care a rezulta cuantumul impozitelor și taxelor stabilite în sarcina sa, înainte da se trece la calculul de dobânzi și penalități și care este dovada comunicării acestui act, iar în condițiile în care un asemenea act nu există, instanța de fond trebuia să constate faptul că acțiunea reclamantului este întemeiată, și pe cale de consecință să o admită.
În drept recurentul invocă prevederile Constituției României.
Pârâtul intimat Consiliul Local Reșița - Serviciul Impozite și Taxe a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate.
În motivarea întâmpinări pârâtul intimat Consiliul Local Reșița - Serviciul Impozite și Taxe arată că potrivit prevederilor art. 86 al.4 și art. 82 al.2 din OG nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Declarația fiscală este asimilată cu o decizie de impunere sub rezerva unei verificări ulterioare și produce efecte juridice ale înștiințării de plată de la data depunerii acesteia.
În conformitatea cu prevederile art. 86 al.1 din OG nr. 92/2003 - privind Codul d e procedură fiscală, republicată, decizia de impunere se emite de către organul fiscal ori de câte ori acesta modifică baza de impunere.
Prin urmare bunurile cu care este înregistrat în evidența fiscală a Serviciului Public - Direcția Impozite și, respectiv baza de impunere, nu a suferit modificări, motiv pentru care pârâtul intimat nu avea obligația de a emite în fiecare an o decizie de impunere.
Având în vedere că aceste bunuri au fost înregistrate în evidența fiscală pe baza declarațiilor și a actelor depuse de către reclamant, acesta avea obligația, ca în situația în care a intervenit vreo modificare a bazei de impunere (înstrăinarea mijlocului de transport sau a apartamentului prin orice mijloace legale), în termen de 30 de zile să depună o declarație fiscală, conform dispozițiilor art. 254 al.5 și art. 264 al.4 din Legea nr. 571/2003 - privind Codul Fiscal cu modificările și completările ulterioare.
Analizând actele dosarului, criticile recurentului prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă, Curtea de Apel constată următoarele:
Domnul a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 450/21.11.2007, pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr-, criticând constatarea acestei instanțe, conform căreia numai actul de impunere poate constitui obiectul unei acțiuni în justiție.
Curtea reține că prin acțiunea judiciară, domnul a solicitat să se constate că instituția Consiliului Local al Municipiului Reșița nu acordă cetățenilor dreptul la justiție, respectiv posibilitatea de a contesta cuantumul sumelor percepute cu titlul de impozit.
Reclamantul s-a arătat nemulțumit de comunicarea de către Direcția de Taxe și Impozite Reșița a înștiințării de plată nr. 16.006/16.07.2007, prin care i se comunica existența unor debite la impozitul pe clădiri și impozitului pe mijloacele de transport.
Din modul de formulare a acțiunii, Curtea constată că domnul pare a fi nemulțumit de atitudinea Direcției de Taxe și Impozite Reșița, care, conform susținerilor reclamantului, nu acordă cetățenilor posibilitatea de a contesta cuantumul sumelor percepute cu titlul de impozit
În această privință, Curtea observă că reclamantul a formulat o acțiune prin care tinde la protejarea unui interes legitim public, interes care poate fi protejat de organismele sociale interesate, conform Legii nr. 554/2004.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public."
Din conținutul acestui text rezultă că numai persoanele vătămate într-un drept personal pot formula acțiunea în contencios administrativ, aspect care rezultă și din definiția persoanei vătămate, prevăzută de art. 2 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 554/2004, dispoziții conform cărora persoană vătămată este"orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri; în sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vătămate și grupul de persoane fizice, fără personalitate juridică, titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private, precum șiorganismele sociale care invocă vătămareaprin actul administrativ atacat fie aunui interes legitim public, fie a drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate;"
În aceste condiții, Curtea consideră că domnul nu are calitatea de persoană vătămată în sensul prevăzut de dispozițiile legale citate.
În privința contestării cuantumului sumelor stabilite cu titlul de impozit, Curtea constată că un asemenea capăt de cerere nu a fost formulat explicit, pentru a permite instanței să observe clar voința reclamantului de a contesta impozitul stabilit în sarcina sa. Reclamantul a pretins numai că nu i s-a comunicat care este baza de impunere.
Totodată, domnul contestă înștiințarea de plată nr. 16.006/16.07.2007, act administrativ care ține de executarea silită, împotriva căruia reclamantul are deschisă calea contestației la executare.
În privința competenței de soluționare unei asemenea contestații la executare, Curtea observă că prin Decizia nr. XIV, din 5 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 733 din 30 octombrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, în soluționarea unui recurs în interesul legii, că "în aplicarea dispozițiilor art. 169 alin. (4) din Codul d e procedură fiscală, republicat, cu modificările și completările ulterioare"," judecătoria în circumscripția căreia se face executarea este competentă să judece contestația, atât împotriva executării silite înseși, a unui act sau măsuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscală de a îndeplini un act de executare în condițiile legii, cât și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege."
Date fiind aceste considerente, Curtea reține că din acțiunea reclamantului, astfel cum a fost formulată, nu poate rezulta calitatea domniei sale de persoană vătămată prin faptul că instituția Consiliului Local al Municipiului Reșița nu acordă cetățenilor dreptul la justiție, respectiv posibilitatea de a contesta cuantumul sumelor percepute cu titlul de impozit.
În consecință, Curtea consideră că ca fiind nefondat recursul reclamantului împotriva sentinței civile nr. 450/21.11.2007, pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr-, motiv pentru care îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul reclamantului împotriva sentinței civile nr. 450/21.11.2007, pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 6 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.//04.03.2008
Tehnored.//06.03.2008/ 2 ex
Primă instanță: Tribunalul C
Judecători:,
Judecători:Olaru Rodica, Patru Răzvan, Barbă Ionel
