Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 119/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-- 16.01.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.119
Ședința publică din 6 februarie 2008
PREȘEDINTE: Olaru Rodica
JUDECĂTOR 2: Patru Răzvan
JUDECĂTOR 3: Barbă Ionel
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Direcția Județeană de Statistică A împotriva sentinței civile nr. 2396/23.10.2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- în contradictoriu cu reclamanții intimați:, -, HG, și și chematul în garanție intimat Ministerului Economiei și Finanțelor, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanții intimați lipsă avocat, lipsă celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare din partea reclamanților intimați, în 2 exemplare, la exemplarul instanței fiind anexată și împuternicirea avocațială dată de reclamanții intimați avocatului pentru reprezentarea în cauză.
Avocatul reclamaților intimați arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri și nici excepții, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul reclamanților intimați solicită respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Arad la data de 7 august 2007, reclamanții, -, HG, și au chemat în judecată, pe calea contenciosului administrativ, pârâta Direcția Județeană de Statistică A solicitând obligarea la plata sporului de stabilitate, actualizat cu indicele de inflație, pentru anii 2005-2006, după cum urmează:, 1450 lei, 2616, - 1586, 3339 lei, 2705 lei, 899 lei, 1278 lei, 1132 lei, 2998 lei, 5186 lei, lei, 2705 lei, 2509 lei, 1350 lei, 2051 lei, 1132 lei, 1350 lei, 2509, 1350 lei, 1473 lei, 740, 1794 lei, 2509, 1550 lei, și 2800 lei.
În motivarea acțiunii reclamanții arată că au calitatea de funcționari publici în cadrul Direcție Județene de Statistică A și potrivit prevederilor art.4 indice 1 alin. 1 din OG nr.9/1992, pentru asigurarea stabilității salariaților în direcțiile județene de statistică, beneficiază de un spor de stabilitate de până la 20% calculat la salariul de bază, drept care a fost suspendat în anul 2005, prin art. 15 din OG 9/2005 iar pentru anul 2006 prin art. 27 din OG 3/2006, până la data de 31 decembrie 2006 când măsura suspendării a încetat.
Cererea adresată de reclamanți și înregistrată sub nr. 162/14 iunie 2006 și plângerea prealabilă înregistrată sub nr. 479/28 iunie 2007, au fost respinse de pârâta Direcția Județeană de Statistică cu motivarea că acest drept a fost suspendat prin actele normative arătate mai sus până la data de 31 decembrie 2006.
Prin Întâmpinare, pârâta Direcția Județeană de Statistică a solicitat respingerea acțiunii, cu motivarea că plata acestui drept a fost suspendat în perioada anilor 2005-2006, iar prin cererea de chemare în garanție, a solicitat obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să asigure și să vireze fondurile necesare achitării sumelor solicitate.
Deși legal citat, chematul în garanție nu s-a prezentat în fața instanței și nici nu a formulat în scris excepții sau alte cereri.
Prin sentința civilă nr. 2396/23.10.2007 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada admis acțiunea în contencios administrativ exercitată de reclamanții, -, HG, și împotriva pârâtei Direcția Județeană de Statistică A; a obligat pârâta să le plătească reclamanților sporurile de stabilitate pentru anii 2005 -2006 astfel cum au fost reactualizate cu indicele de inflație după cum urmează: 1450 lei; -2616 lei; - 1586 lei; -3339 lei; - 2705 lei; 899 lei; -1278 lei; -1132 lei; - 2998 lei; - 5186 lei; -20 35 lei; - 2705 lei; - 2509 lei; - 1350 lei; - 2051 lei; - 1132 lei; - 1350 lei; - 2509 lei; - 1350 lei; - 1473 lei; - 740 lei; - 1794 lei; -2509 lei; - 1550 lei și - 2800 lei; a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor și a obligat pârâta să le plătească reclamanților 766 lei cheltuieli de judecată.
Examinând acțiunea reclamanților instanța de fond a reținut că:
Conform art. 4 indice 1 OG nr. 9/1992 privind organizarea statisticii oficiale, cu modificările și completările ulterioare, pentru asigurarea stabilității salariații direcțiilor județene de statistică beneficiază de un spor de stabilitate de până la 20%, pe tranșe de vechime, calculat la salariul de bază, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat care se plătește de la data de întâi a lunii următoare celei care s-a împlinit respectiva tranșă de vechime în instituție.
Reclamanții nu s-au bucurat de acest drept având în vedere că acesta a fost suspendat în anul 2005 prin OG 9/2005, iar în anul 2006 măsura suspendării a fost menținută prin art. 27 din OG nr.3/2006; suspendarea încetând la 31 decembrie 2006.
instanța de fond a reținut că prin cele două acte normative dreptul reclamanților la sporul de stabilitate a fost suspendat doar temporar, constatându-se că plata sporului nu a fost înlăturată prin nici un act normativ echivalent celui prin care a fost instituit. În consecință, dreptul subzistă, iar după încetarea suspendării acesta devine actual, părțile fiind repuse în dreptul respectiv cu efect retroactiv.
Potrivit art. 53 din Constituția României, care reglementează restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți, aceasta este o măsură excepțională și se dispune în condiții limitativ prevăzute de Constituție și numai prin lege, în cauză nefăcându-se dovada unor astfel de situații care să justifice restrângerea dreptului.
În cauză fiind incidente și dispozițiile art. 41 prin care se reglementează și dreptul la muncă și protecție socială cât și art. 18 din Codul muncii, care prevede în mod imperativ că drepturile peroanelor încadrate în muncă nu por face obiectul unor tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricărei încălcări, abuz ori arbitrariu.
În probațiune reclamanții au depus copii după deciziile emise de către pârâtă, prin care fac dovada calității de funcționar public și nota de calcul privind sporurile de stabilitate datorate de pârâtă, actualizate cu indicele de inflație, în sume nete, ca urmare a deducerii impozitului și contribuțiilor aferente; notă de calcul ce nu a fost contestată.
În consecință, constatându-se că dispozițiile art. 4 indice 1 alin. 1 din OG nr.9/1992, cu modificările și completările ulterioare au fost suspendate, temporar, pentru perioada anilor 2005-2006, instanța de fond a admis acțiunea reclamanților și în consecință a obligat pârâta Direcția Județeană de Statistică, să le plătească sporurile de stabilitate pentru anii 2005-2006, astfel cum au fost reactualizate cu indicele de inflație, în sume nete, rezultate ca urmare a deducerii impozitului și contribuțiilor aferente.
În ce privește cererea de chemare în garanței a Ministerului Economiei și Finanțelor de către pârâta Direcția Județeană de Statistică A, instanța de fond a respins-o, cu motivarea că această obligație vine de la lege, ca urmare aprobării bugetelor pentru fiecare instituție în parte, aprobare pe care nu o dă Ministerul Economiei și Finanțelor.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, instanța de fond a obligat pârâta să le plătească reclamanților 766 lei cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Județeană de Statistică solicitând admiterea recursului și pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale.
În motivarea recursului, pârâta recurentă Direcția Județeană de Statistică Aaa rătat că instanța de fond nu s-a pronunțat pe excepția lipsei timbrajului, excepție invocată de pârâtă, ceea ce echivalează cu nesoluționarea fondului.
Mai arată că în mod neîntemeiat instanța de fond a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, deoarece acest minister contrasemnează actul normativ prin care se suspendă acordarea drepturilor salariale.
Pârâta nu a avut temei legal pentru includerea sumelor în buget, întrucât dispozițiile actelor normative care prevăd drepturile salariale erau suspendate.
Potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume, pregătirea bugetelor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție și chemare în garanție a acestei instituții vizează tocmai îndeplinirea acestor atribuții.
Pârâta recurentă consideră că titlul executoriu privind obligația plății reprezintă justificarea necesară pentru includerea în proiectul de buget a sumelor necesare efectuării plății, astfel că cererea de chemare în garanție a fost formulată nu în scopul plății efective a sumelor pretinse, ci pentru ca Ministerul Economiei și Finanțelor în exercitarea atribuțiilor ce îi revin să procedeze la elaborarea proiectului bugetului de stat, a legii bugetare anuale, a legilor de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
De asemenea instanța de fond în mod neîntemeiat a admis plata soporului de stabilitate considerându-se că sunt încălcate și prevederile art. 53 din Constituția României, deoarece Curtea Constituțională prin Decizia nr. 194/2.03.2006 a decis că prevederile art. 27 din OG nr. 3/2006 care reia în substanță conținutul art. 15 din OG nr. 9/25005 sunt constituționale, întrucât drepturile salariale suplimentare ale căror stabilire, acordare, modificare ori încetare intră în atribuțiile exclusive ale legiuitorului, nu reprezintă drepturi sau libertăți fundamentele ale căror exercițiu ar putea fi restrâns numai în cazurile limitativ prevăzute de art. 53.
Mai arată că obligarea sa la plata drepturilor solicitate actualizate cu indicele de inflație nu este legală, deoarece neplata sporului de stabilitate a fost generată de existența unor norme legale de la care pârâta nu se putea sustrage, iar actualizarea ar putea opera cel mult de la data introducerii cererii de chemare în judecată.
primelor de vacanță a fost generată de existența unor dispoziții legale la care a fost obligată pârâta, astfel că nu se poate reține refuzul pârâtei de a plăti drepturile cuvenite cu bună știință, astfel că obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată este nejustificată.
Reclamanții intimați au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.
În motivarea întâmpinării, reclamanții intimați au arătat că un drept derivat dintr-un raport juridic de muncă, odată câștigat nu mai poate fi anulate și că contrar acestor prevederi, prin art. 15 din OG nr. 9/2005 și art. 27 din OG nr. 3/2006, acest drept a fost practic anulat nelegal.
Fiind vorba de un drept fundamental privind dreptul al muncă și protecție socială a muncii, apărat prin Constituția României din 1991, prin art. 38 și de Constituția revizuită prin art. 41, acesta nu poate fi îngrădit decât eventual restrâns, în situațiile limitativ prevăzute de art. 9 al.1 din Constituția din 1991 și art. 53 al.1 din Constituția revizuită.
În art. 41 al.2 din Constituția revizuită se prevede că salariații au dreptul la măsuri de protecție socială. Acestea privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice, stabilite prin lege.
Normele legale de suspendare contravin prevederilor art. 41 și 53 din Constituție, dreptul la sporul de stabilitate constituind un drept de remunerare a muncii, care face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă. Ca atare acest drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității impuse de o societate democratică, potrivit art. 53 din Constituție.
Pe de altă parte dreptul la sporul de confidențialitate s-a născut din lege - Legea nr. 433/2004, ca un drept subiectiv care conferă titularilor prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului pasiv al raportului juridic născut, să efectueze o anumită prestație pozitivă, respectiv de a plăti suma de bani ce reprezintă sporul de stabilitate.
Analizând actele dosarului, criticile recurentului prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă, Curtea de Apel constată că recursul promovat de Direcția Județeană de Statistică A nu este fondat, pentru considerentele în continuare arătate.
Examinând fondul pricinii, în raport cu motivele de recurs, cu privire la acordarea sporului de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, Curtea observă că, potrivit art. 41alin. 1 din Ordonanța de Guvern nr. 9/1992, privind organizarea statisticii oficiale,"pentru asigurarea stabilității, salariații din Institutul Național de Statistică, precum și ai direcțiilor regionale și județene de statistică beneficiază de un spor de stabilitate de până la 20%, calculat la salariul de bază, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat, -"
Curtea reține că art. 41fost introdus în textul Ordonanței Guvernului nr. 9/1992 prin Legea nr. 433/2004, (legea privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 71/2004 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 9/1992 privind organizarea statisticii oficiale), publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 996 din 28 octombrie 2004.
Totodată, Curtea constată că, potrivit art. 15 din Ordonanța de Guvern nr. 9/2005, "aplicarea prevederilor art. 41din Ordonanța Guvernului nr. 9/1992 privind organizarea statisticii oficiale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se suspendă pentru anul 2005."
De asemenea, conform art. 27 din Ordonanța de Guvern nr. 3 din 12 ianuarie 2006, " aplicarea prevederilor art. 41din Ordonanța Guvernului nr. 9/1992 privind organizarea statisticii oficiale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se suspendă pentru anul 2006."
Curtea reține, așadar, că sporul de fidelitate prevăzut de art. 41alin. 1 din Ordonanța de Guvern nr. 9/1992 este un drept salarial a cărui acordare a fost suspendată pentru anii 2005 și 2006 prin alte acte normative.
În opinia Curții, soluționarea acestei cereri este influențată de stabilirea efectelor unor dispoziții legale care au fost suspendate ulterior printr-un alt act normativ de aceeași forță juridică.
În rezolvarea acestei chestiuni, Curtea observă că prin Decizia nr. XII din 5 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 733 din 30 octombrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra unor dispoziții legale referitoare la dreptul la prima de concediu pentru polițiști, stabilind, în dispozitiv, că "în aplicarea dispozițiilor art. 37 alin. (2) teza I din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare, -prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația de concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004 - 2006, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată."
În privința acestei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea observă că aceasta a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii promovat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție"pentru a se asigura"- potrivit art. 329 al. 1 Cod de Procedură Civilă -"interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României". Fiind pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, această decizie este obligatorie pentru viitor, având în vedere dispozițiile art. 329 alin. 3 teza a doua Cod de Procedură Civilă, conform cărora "dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe".
În consecință, în prezenta cauză Curtea va da eficiență acestor dispoziții legale și va respecta interpretarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în măsura în care interpretarea din aceste decizii este incidentă în prezentul litigiu.
Având în vedere principiul egalității, consacrat de art. 16 alin. 1 din Constituția României, precum și principiul nediscriminării, instanța constată că interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție este incidentă, pentru identitate de rațiune, și în prezenta cauză.
În consecință, Curtea, reiterând interpretarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum a fost exprimată în Decizia nr. XII din 5 februarie 2007, reține că suspendarea exercițiului unui drept - cum este dreptul la sporul de fidelitate, în prezenta cauză - nu echivalează cu "însăși înlăturarea lui".
După cum s-a arătat în continuare în motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție,"prin art. 38 din Codul muncii se prevede, în mod imperativ, că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
De aceea, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative menționate."
Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că, întrucât actele normative care au determinat suspendarea dreptului reclamanților la prima de concediu - iar în prezenta speță, la sporul de fidelitate - nu se referă la " eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestui drept ori la prelungirea termenului de punere în aplicare,- suspendarea exercițiului dreptului la prima de concediu nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.
Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărei existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea pentru perioada în care sunt prevăzute de lege."
Având în vedere cele arătate mai sus, și în privința sporului de fidelitate prevăzut de art. 41alin. 1 din Ordonanța de Guvern nr. 9/1992, Curtea va da eficiență interpretării obligatorii date de Înalta Curte de Casație și Justiție și expusă anterior, având în vedere principiul egalității, consacrat de art. 16 alin. 1 din Constituția României, precum și principiul nediscriminării.
Astfel, Curtea reamintește că în interpretarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum a fost exprimată în Decizia nr. XII din 5 februarie 2007, suspendarea exercițiului unui drept - cum este dreptul la sporul de fidelitate - nu echivalează cu "însăși înlăturarea lui".
această interpretare obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la efectele unui act normativ suspendat, Curtea apreciază că suspendarea exercițiului dreptului la sporul de fidelitate nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept.
Având în vedere aceste considerente, instanța consideră întemeiată cererea de obligare a pârâtei la plata către reclamant a sporului de fidelitate de până la 20% din salariul de bază pentru perioada 2005-2006.
În consecință, în raport cu cele arătate mai sus, Curtea apreciază că soluția Tribunalului Arad este temeinică și legală, recursul formulat de Direcția Județeană de Statistică A urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.
Curtea va lua, totodată, act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Județeană de Statistică A împotriva sentinței civile nr. 2396/23.10.2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 6 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.//27.02.2008
Tehnored.//05.03.2008/ 2 ex
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecători: G,
Președinte:Olaru RodicaJudecători:Olaru Rodica, Patru Răzvan, Barbă Ionel
