Contestație act administrativ fiscal. Decizia 110/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 06.12.2007
DECIZIA CIVILĂ NR. 110
Ședința publică din 6 februarie 2008
PREȘEDINTE: Olaru Rodica
JUDECĂTOR 2: Patru Răzvan
JUDECĂTOR 3: Barbă Ionel
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile formulate de reclamanta - SRL A și de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A împotriva Sentinței Civile nr. 2347/16.10.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată Activitatea de Control Fiscal A, având ca obiect contestație act.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanta recurentă avocat, pentru pârâta recurentă și pârâta intimată se prezintă consilier juridic.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanți părților arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri și nici excepții, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul reclamantei recurente solicită admiterea recursului formulat de reclamantă, respingerea recursului pârâtei recurente, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâtei recurente și al pârâtei intimate solicită admiterea recursului pârâtei recurente, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei și respingerea recursului reclamantei recurente.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor constată următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Arad sub nr- la data de 25.01.2007, reclamanta - SRL Aas olicitat, în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice A și Activitatea de Control Fiscal A, anularea în parte a Raportului de inspecție fiscală nr. 5531/18.08.2006 și a Deciziei de impunere nr. 187/21.08.2006 cu privire la suma de 38.492 lei și anularea în parte a Deciziei nr. 496/16.11.2006 emisă de serviciul de Soluționare Contestații în ce privește punctele 1 și 2 din dispozitivul acesteia.
În subsidiar, reclamanta a solicitat anularea punctului 2 in decizia nr. 496/16.11.2006 și obligarea Direcția Generală a Finanțelor Publice A să soluționeze pe fond contestația împotriva Deciziei de impunere nr. 187/21.08.2006.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin actele administrative atacat s-a finalizat inspecția fiscală și au fost estimate veniturile realizate pentru care-a calculat impozit pe profit, impozit pe veniturile microîntreprinderilor, TVA, cu majorările și penalitățile aferente. Mai arată că împotriva raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere a formulat contestație care s-a soluționat prin Decizia nr. 496/16.11.2006, prin care s-a suspendat procedura de soluționare a contestației.
Prin sentința civilă nr.720/14.III.2007 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Arada admis excepțiile invocate de pârâta A și a respins acțiunea reclamantei - SRL A, împotriva pârâtei, ca inadmisibilă pentru punctul 1 din cerere privind anularea în parte a Raportului de inspecție fiscală nr.5531/18.08.2006 și a Deciziei de impunere nr.187/21.08.2006 și ca prematură pentru punctul 2 din cerere privind anularea în parte a Deciziei nr.496/16.11.2006, fără cheltuieli de judecată.
Instanța de fond a reținut că, potrivit art. 83, coroborat cu art.106 și 175 Cod procedură fiscală, impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului consolidat se stabilesc prin declarație fiscală în condițiile art.80 alin.2 și art.84 alin.4 sau prin decizie emisă de organul fiscal în celelalte cazuri, iar rezultatul inspecției fiscale va fi consemnat într-un raport scris în care se vor prezenta constatările inspecției din punct de vedere faptic și legal. Dacă, ca urmare a inspecției se modifică baza de impunere raportul întocmit va sta la baza emiterii deciziei de impunere.
Ca urmare, raportul de inspecție fiscală este un act preliminar în baza căruia se emite decizia de impunere, decizie care este titlu de creanță și poate deveni titlu executoriu.
Art.175 din nr.OG92/2003 stabilește că împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale se poate formula contestație ca atare contestarea raportului de inspecție fiscală este inadmisibilă, acesta neconstituind un titlu de creanță în sensul temeiului legal arătat.
În urma constatărilor rezultate ca urmare a controlului efectuat de inspecția fiscală la reclamantă, organele fiscale cu adresa nr.5536/18.08.2006 au înaintat sesizare penală Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad în vederea constatării existenței elementelor constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art.9 lit.b și c din Legea nr.241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale și a infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art.43 din Legea nr.82/1991.
Împotriva constatărilor, reclamanta a formulat contestație în temeiul art.175 Cod procedură fiscală, contestație a cărei soluționare s-a realizat prin Decizia nr.496/16.11.2006, care la punctul 2 decide suspendarea soluționării contestației pentru suma totală de 38.492 lei, reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar, impozit pe venitul microîntreprinderilor și TVA cu majorări și penalități de întârziere, pentru că în cauză există indiciile săvârșirii unei infracțiuni, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea.
În această situație, instanța de fond a arătat că solicitarea reclamantei privind anularea în parte a deciziei nr.496/16.11.2006 este prematură, având în vedere că reclamanta prin contestația depusă a demarat procedura administrativă prealabilă prevăzută de art.7 din Legea nr.554/2004, astfel că nu poate sesiza instanța de contencios administrativ până la soluționarea contestației pe cale administrativă.
Având în vedere obligativitatea efectuării procedurii prealabile în cazul în care reclamanta a uzat de posibilitatea formulării contestației, acțiunea în anularea actului nu poate fi exercitată decât după soluționarea contestației de către autoritatea publică emitentă sau după expirarea termenului de răspuns.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta - SRL A solicitând casarea sentinței și trimiterea spre rejudecare la aceeași instanță.
În motivare, recurenta a arătat că Tribunalul Arada respins capătul de cerere privind anularea Raportului de inspecție fiscală și a Deciziei de impunere ca inadmisibil, iar capătul privind anularea în parte a deciziei 496/16.11.2006 ca prematur.
Prin decizia civilă nr. 531/13.06.2007 pronunțată în dosarul nr-, Curtea de Apel Timișoaraa admis recursul reclamantei împotriva sentinței civile nr. 720/14.III.2007,pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Arad; a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul Arad.
Curtea de Apel Timișoaraa reținut, cu privire la cererea reclamantei de a se anula pct.2 din decizia nr.496/16.XI.2006 emisă de pârâta A - prin care a fost suspendată soluționarea contestației acesteia formulate împotriva impunerii în sumă de 38.492 lei, până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală, având în vedere sesizarea organelor de urmărire penală de către pârâtă - că această soluție a pârâtei s-a emis în condițiile art.184 din Codul d e procedură fiscală.
Codul d e procedură fiscală nu conține nici o dispoziție care să împiedice pe cel vătămat să atace o asemenea decizie sau care să impună formularea de acțiuni în contencios administrativ numai după finalizarea cercetărilor penale.
Așa fiind, în condițiile principiului liberului acces la justiție consacrat de Constituție, reclamanta a înțeles să atace soluția de suspendare a soluționării contestației, solicitând instanței obligarea pârâtei la soluționarea pe fond a contestației, potrivit cererii subsidiare din acțiune.
În aceste condiții, soluția Tribunalului Arad de a respinge ca prematură cererea de a se anula pct.2 din decizia nr.496/2006 este netemeinică, motiv pentru care a fost admis recursul reclamantei pentru acest aspect, s-a casat sentința și a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță pentru a se verifica dacă decizia pârâtei de suspendare a soluționării contestației este legală raportat la prevederile art.184 alin.1 din Codul d e procedură fiscală, care dispune că măsura se poate lua dacă există indiciile săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a se da în procedură prealabilă.
Instanța de recurs a constatat că în rest recursul este nefondat pentru că bine s-a reținut caracterul de act preparator, neproducător de consecințe juridice al raportului de inspecție fiscală atacat.
Cauza a fost înregistrată din nou la Tribunalul Arad, sub nr-, la data de 05.07.2007.
Prin sentința civilă nr.2347/16.10.2007 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta - SRL A, împotriva pârâtelor Direcția Generală a Finanțelor Publice A și Activitatea de Control Fiscal A; a anulat punctul 2 din Decizia nr.496/16.11.2006 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice A și a dispus soluționarea pe fond a contestației; a respins cererea pentru anularea în parte a raportului de inspecție fiscală nr.5531/18.08.2006 și a Deciziei de impunere nr.187/21.08.2006, ca prematură, fără cheltuieli de judecată.
În soluționarea excepției de prematuritate a acțiunii cu privire la anularea Decizie de impunere nr. 187/21.08.2006, Tribunalul Arada reținut că împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestație conform art. 175 Cod procedură fiscală, dar prin Decizia nr. 496/16.10.2006, Direcția Generală a Finanțelor Publice Aas uspendat soluționarea contestației în temeiul art. 184 (1) lit. a Cod procedură fiscală, până la pronunțarea unei sentințe definitive pe latura penală.
Potrivit art. 184 (3) Cod procedură fiscală procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea.
Decizia emisă în soluționarea contestație este definitivă în sistemul căilor administrative de atac conform art. 180 (2) Cod procedură fiscală, iar împotriva acestei decizii se poate formula acțiune în contencios conform art. 188 (2) Cod procedură fiscală, în condițiile art.11din Legea nr. 554/2004, în termen de 6 luni de la comunicare.
Ca urmare, în condițiile în care s-a formulat contestație împotriva actului administrativ fiscal și aceasta nu a fost soluționată în fond de organul administrativ de soluționare a contestaților, instanța de contencios nu poate fi sesizată cu anularea actului administrativ fiscal.
În temeiul art. 137 Cod procedură civilă, Tribunalul a admis excepția de prematuritate și a respins pe aceste motive acțiunea pentru anularea deciziei de impunere.
Cu privire la anularea în parte a Deciziei nr. 496/16.11.2006 a A, punctul 1, Tribunalul a respins acțiunea, întrucât, în mod corect organul de soluționare a reținut inadmisibilitatea cererii prealabile privind anularea raportului de inspecție fiscală nr. 5531/18.08.2006.
Potrivit art. 83 coroborat cu art. 106 și 175 Cod procedură fiscală, impozitele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului se stabilesc prin declarați fiscale în condițiile art. 80 al.2 și art. 84 al.4 sau prin decizia emisă de organul fiscal în celelalte cazuri, iar rezultatul inspecției fiscale va fi consemnat într-un raport scris în care se vor prezenta concluziile inspecției din punct de vedere faptic și legal. Dacă urma eai nspecției se modifică baza de impunere, raportul întocmit va sta la baza emiterii deciziei de impunere.
Ca urmare raportul de inspecție fiscală este un act preliminar în baza căruia se emite decizia de impunere, decizie care este titlu de creanță.
Art. 175 din OG nr. 92/2000 stabilește că împotriva titlurilor de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale se poate formula contestație și ca atare contestarea raportului de inspecție fiscală este inadmisibilă, acesta necontestând titlul de creanță.
Cu privire la anularea în parte a Deciziei nr. 496/16.11.2006 a A, privind punctul 2, Tribunalul a constatat că urmare a controlului efectuat de inspecția fiscală la reclamantă, organele fiscale cu adresa nr. 5536/18.08.2006 au înaintat sesizare penală Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, în vederea constatării existenței elementelor constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 9 lit. b și c din Legea nr. 241/2005 privind combaterea evaziuni fiscale și a infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 43 din Legea nr. 82/1991.
Împotriva constatărilor reclamanta a formulat contestație în temeiul art. 175 Cod procedură fiscală, contestație a cărei soluționare s-a realizat prin Decizia nr. 496/16.11.2006, care la punctul 2 decide suspendarea soluționării contestației pentru suma totală de 38.492 lei, reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar, impozit pe venitul microîntreprinderilor și TVA cu majorări și penalități de întârziere, pentru că în cauză există indiciile săvârșirii unei infracțiuni, procedura administrativă, urmând a fi reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad comunică prin adresă faptul că prin rezoluția din 16.01.2007 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 cod penal și art. 266 din Legea nr. 31/1990, precum și neînceperea urmăriri penale în ceea ce privește săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215, 2151Cod penal și art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990.
Tribunalul a admis cererea reclamantei privind anularea în parte a deciziei nr. 496/16.11.2006, având în vedere că, motivul care a determinat suspendarea soluționării contestației nu mai subzistă, astfel că, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A, va soluționa pe fond contestația formulată de reclamantă, împotriva deciziei de impunere nr. 187/21.08.2006, și a celorlalte acte întocmite de activitatea de control fiscal.
În baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, Tribunalul a admis în parte acțiunea reclamantei și a anulat punctul 2 din Decizia nr. 496/16.11.2006 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice A, a dispus soluționarea pe fond a contestație, a respins ca prematur capătul de cerere pentru anularea în parte a Raportului de Inspecție Fiscală nr. 5531/18.08.2006 și a deciziei de impunere nr. 1987/21.08.2006.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanta - SRL și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice
Prin recursul formulat, reclamanta - SRL a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate cu trimiterea cauzei pentru soluționarea pe fond a capătului reclamantei de cerere referitor la anularea deciziei de impunere nr. 187/21.08.2006 și a raportului de inspecție fiscală ca act care a stat la baza actului administrativ atacat, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, reclamanta recurentă - SRL arată că instanța de fond face o analogie între situația recursului în care în primă instanță cauza nu s-a judecat pe fond și situația din prezenta cauză în care organul administrativ jurisdicțional nu s-a pronunțat pe fond. Această analogie nu este permisă întrucât în primul caz este vorba de entități din același sistem(două instanțe judecătorești), iar în speță este vorba de entități din două sisteme diferite - un organ administrativ și o instanță de judecată.
În cazul contestației administrative, legea nu instituie obligația autorității fiscale de a se pronunța asupra contestației reclamantei. Potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004 la dispozițiile căreia se face trimitere prin prevederile art. 218 Cod procedură fiscală, obligatorie este doar efectuarea de către reclamantă a procedurii prealabile, legea prevăzând la art. 8 remedii pentru situația în care autoritatea nu răspunde la contestația formulată în faza proceduri prealabile. Dacă s-ar aplica raționamentul Tribunalului Arad, ar însemna că în cazul în care Direcția Generală a Finanțelor Publice A nu ar răspunde la contestație în termenul legal - ceea ce ar însemna că nu ar soluționa pe fond contestația - instanța de contencios administrativ nu ar putea să judece pe fondul cauzei, ci doar ă oblige Direcția Generală a Finanțelor Publice A la soluționarea contestației.
Reclamanta recurentă arată că a respectat prevederile legale privind procedura prealabilă incidentă în cauză, nu a fost de acord cu soluția dată de organul fiscal contestației sale, în aceste condiții nedevenind incident art. 8 al.1 din Legea nr. 554/2004 care prevede:" Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale".
Reclamanta recurentă arată că sunt îndeplinite toate condițiile enumerate la art. 8 al.1 din Legea nr. 554/2004, reclamanta invocând vătămarea unui drept, printr-un act administrativ unilateral, fiind nemulțumită de răspunsul primit la contestația sa. În măsura în care soluția de suspendare pronunțată de Direcția Generală a Finanțelor Publice A este nelegală, nu există nici un impediment legal ca instanța să judece pe fond acțiunea în contencios formulată de reclamantă. Suspendarea soluționării contestației este una din soluțiile pe care le poate da autoritatea care soluționează contestația, astfel potrivit art. 216:"soluțiile asupra contestației", alin. 4 Cod procedură fiscală: "prin decizie se poate suspenda soluționarea cauzei, în condițiile prevăzute de art. 214"
Codul d e procedură fiscală prevede la art. 218: "Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii." Or decizia prin care se suspendă soluționarea contestației este enumerată de art. 216 ca una din soluțiile pe care le poate da organul administrativ în procedura contestație.
Prin recursul formulat pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice Aas olicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantei.
În motivarea recursului, pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice Aaa rătat că soluția primei instanțe este parțial neîntemeiată fiind dată cu încălcarea dispozițiilor aplicabile în speță. Referitor la anularea punctului 2 din Decizia nr. 496/16.11.2006 prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației formulate de reclamanta recurentă, întrucât cu privire la sumele contestate au fost sesizate organele de cercetare penală, soluția pronunțată de instanța de fond este neîntemeiată.
În fapt, organele de control ale Activității de Control Fiscal A urmare a adreselor IPJ A nr. 312/P/2006/15.03.2006 înregistrată la Direcția Generală a Finanțelor Publice A sub nr. 9584/21.03.2006 și la Activitatea de Control Fiscal A sub nr. 1937/22.03.2006 și nr. 963/P/2006/01.08.2006 înregistrată la Activitatea de Control Fiscal A sub nr. 5250/04.08.2006, au procedat la efectuarea unui control la - SRL, având ca obiectiv verificarea modului de calcul, înregistrare și virare a obligațiilor față de bugetul de stat.
La dosarul cauzei a fost anexată, în copie, sesizarea penală de către Parchetul de pe lângă judecătoria Arad, înregistrată la Activitatea de Control Fiscal A sub nr. 5536/18.08.2006, cu solicitarea de a dispune începerea cercetărilor în vederea constatării existenței sau inexistenței elementelor constitutive ale infracțiunilor prevăzute la art. 9 al.1 lit. b și c din Legea nr. 241/2005 privind combaterea evaziuni fiscale și a infracțiuni de fals intelectual prevăzută de art. 43 din Legea nr. 82/1991.
Prima instanță nu a avut în vedere Normele Metodologice de aplicare a OG nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală care prevăd în cadrul Instrucțiunilor pentru aplicarea art. 174 (actual 214) din Codul d e procedură fiscală că:"10.5 Organul de soluționare competent va relua procedura administrativă în condițiile art. 183 (actual 214) al.1 din Codul d e procedură fiscală republicat, numai după încetarea definitivă și irevocabilă a motivului care a determinat suspendarea. Aceasta trebuie dovedită de către organele fiscale sau de către contestator printr-un înscris emis de organele abilitate".
Până la această dată nu a fost comunicată de către organele abilitate soluția definitivă și irevocabilă a cercetărilor pe latura penală, motiv pentru care Serviciul de Soluționare a Contestațiilor nu poate relua soluționarea contestației pe fond.
Faptul că prima instanță a primit la dosarul cauzei adresa Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad prin care s-a comunicat că prin rezoluția din 16.01.2007 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și neînceperea urmăriri penale împotriva persoanelor pentru care au fost făcute sesizări penale, nu poate fi luat în considerare, întrucât această soluție nu este dovedită ca fiind definitivă și irevocabilă și nici nu a fost comunicată această soluție de către organele abilitate la organul de soluționare competent, așa cum prevede pct. 10.5 din Instrucțiunile de aplicare ale art. 214 Cod procedură fiscală.
Până la pronunțarea unei soluții definitive și irevocabile pe latura penală, care să fie comunicată de organele abilitate, Ministerului Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, aceasta nu se poate investi cu soluționarea pe fond a contestației, așa cum greșit prima instanță a trimis cauza spre soluționare pe fond la Direcția Generală a Finanțelor Publice
În drept, pârâta recurentă, invocă prevederile art. 304 pct. 7, 9, art. 3041Cod procedură civilă, normele Metodologice de aplicare a OG nr. 92/2003, art. 83, 84, 106, 175 și 184 Cod procedură fiscală.
Analizând actele dosarului, criticile recurentului prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Recurenta a criticat soluția Tribunalului Arad referitoare la punctul 2 din Decizia nr. 496/16.11.2006, soluție prin care instanța de fond a obligat Direcția Generală a Finanțelor Publice A la soluționarea pe fond a contestației.
Curtea constată că prin punctul 2 din Decizia nr. 496/16.11.2006 (atașată la filele 67-76 dosar fond), Direcția Generală a Finanțelor Publice Aad ispus suspendarea soluționării contestației formulate de "" cu privire la suma totală de 38.492 RON, reprezentând impozit pe profit, taxa pe valoarea adăugată, impozit pe veniturile microîntreprinderilor - toate stabilite suplimentar prin raportul de inspecție fiscală atacat de reclamantă.
Instanța de fond a constatat nelegalitatea suspendării dispuse de Direcția Generală a Finanțelor Publice A prin decizia contestată și a obligat această pârâtă la soluționarea pe fond a contestației.
Recurenta "" a criticat această soluție, arătând că se impunea ca Tribunalul Arad să soluționeze pe fond contestația, nefiind posibilă o analogie cu situația recursului în care prima instanță nu a soluționat fondul cauzei și când s-ar impune casarea cu trimitere spre rejudecare la instanța da fond. În opinia recurentei, analogia nu este posibilă deoarece Direcția Generală a Finanțelor Publice A nu este o instanță, ci un organ administrativ, iar în al doilea rând, casarea cu trimitere are la bază principiul respectării gradelor obligatorii de jurisdicție.
Curtea constată că soluția Tribunalului Arads -a întemeiat pe dispozițiile art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, conform căruia.
În raport cu acest text legal, instanța are posibilitatea legală de a obliga autoritatea publică să emită actul administrativ, respectiv să soluționeze fondul contestației formulate de ""
Curtea constată, de asemenea, că în raport cu dispozițiile art. 18 din Legea contenciosului administrativ, instanța are posibilitatea legală de a dispune orice măsuri consideră necesare în cauză, inclusiv aceea de a soluționa ea însăși fondul contestației.
Din acest punct de vedere, nu se poate reține nelegalitatea soluției Tribunalului Arad cu privire la obligarea Direcției Generale a Finanțelor Publice A la soluționarea contestației pe fond, întrucât nici o dispoziție legală nu impunea instanței de fond această măsură.
Cu privire la temeinicia acestei soluții, Curtea observă că instanțele de contencios administrativ au obligația generală de a examina legalitatea actelor administrative contestate de părți.
Chiar dacă această obligație presupune, în unele cazuri, modificarea soluției date de organul administrativ emitent al actului, nu se poate trage concluzia că instanțele de contencios administrativ sunt obligate să soluționeze cererile pe care administrația avea obligația de a le rezolva. O asemenea obligație ar lipsi de conținut obligația autorităților administrative de a soluționa contestațiile formulate de persoanele vătămate împotriva actelor administrative pretins nelegale.
Or, obligarea soluționării contestației de către Direcția Generală a Finanțelor Publice A este indiscutabilă. Astfel, potrivit art. 216 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, "prin decizie contestația va putea fi admisă, în totalitate sau în parte, ori respinsă", acestea fiind soluțiile impuse de lege organului fiscal învestit cu soluționarea contestației.
De asemenea, obligativitatea soluționării contestației de către Direcția Generală a Finanțelor Publice rezultă implicit și din dispozițiile art. 213 alin. 1 teza I Cod de Procedură Fiscală, potrivit cărora "în soluționarea contestației organul competent va verifica motivele de fapt și de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ fiscal",precum și din dispozițiile art. 213 alin. 5 Cod de Procedură Fiscală, conform cărora "organul de soluționare competent se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond, iar când se constată că acestea sunt întemeiate, nu se va mai proceda la analiza pe fond a cauzei",rezultând de aici ipotezele în care nu mai este necesară examinarea fondului contestației.
Verificarea motivelor de contestației presupune analizarea respectivei contestații - aceasta fiind o obligație a organelor competente în soluționarea acestor căi administrative de atac.
În raport cu aceste concluzii, Curtea consideră ca fiind legală obligarea organelor fiscale la soluționarea fondului contestației, în condițiile în care s-a reținut nelegalitatea suspendării soluționării contestației în cauză.
Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea consideră ca fiind nefondat recursul reclamantei "" împotriva sentinței civile nr. 2347/16.10.2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, motiv pentru care îl va respinge.
Cu privire la recursul promovat de Direcția Generală a Finanțelor Publicela soluția pronunțată de Tribunalului Arad asupra suspendării procedurii de rezolvare a contestației, Curtea apreciază că suspendarea soluționării contestației pe considerentul sesizării organelor de urmărire penală nu este justificată.
Astfel, potrivit art. 28 alin. 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,"instanța de contencios administrativ nu poate suspenda judecarea pricinii când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune săvârșită în legătură cu actul administrativ atacat, dacă reclamantul - persoană vătămată - stăruie în continuarea judecării pricinii."
Această dispoziție legală - deși se referă la obligativitatea soluționării cererii reclamantului de către instanța de contencios administrativ - este aplicabilă, pentru identitate de rațiune, și în cazul în care procedura contestării nelegalității actului administrativ se află în faza procedurii prealabile sesizării instanței, cum este cazul în prezenta speță.
Curtea nu constată existența vreunui motiv pentru care legiuitorul ar obliga exclusiv instanțele judecătorești la soluționarea neîntârziată a acțiunii în contencios administrativ, fără ca o atare dispoziție legală să fie aplicabilă procedurii prealabile sesizării acestor instanțe.
Date fiind aceste considerații, Curtea reține nelegalitatea suspendării soluționării contestației reclamantei, în condițiile în care aceasta a solicitat rezolvarea fondului acesteia.
Totodată, Curtea observă că nu s-a făcut dovada existenței unei strânse legături între obiectul contestației fiscale și faptele cercetate de organele de urmărire penală.
Sub acest aspect, Curtea apreciază că suspendarea soluționării contestației se justifică numai în măsura în care constatările organelor de urmărire penală ar avea o influență asupra contestației. Or, organele fiscale sunt competente să identifice obligațiile fiscale ale reclamantei indiferent dacă acestea ar fi fost denaturate ca urmare a săvârșirii vreunei infracțiuni, astfel încât nu se poate reține, nici din acest punct de vedere, temeinicia suspendării soluționării contestației.
Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea consideră ca fiind nefondat recursul Direcției Generale a Finanțelor Publice A împotriva sentinței civile nr. 2347/16.10.2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, motiv pentru care îl va respinge.
Totodată, Curtea va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de reclamanta "" și de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A împotriva sentinței civile nr. 2347/16.10.2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 6 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.//13.03.2008
Tehnored.//19.03.2008/ 2 ex
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecători:,.
Președinte:Olaru RodicaJudecători:Olaru Rodica, Patru Răzvan, Barbă Ionel
